Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Printre oglinzi

#11
Heiii ~ >:d< ! <333

În primul rând, stai liniştită, nu ne-ai dezamăgit cu acest capitol xD, mie una mi-a plăcut mult şi sunt fericită că l-ai postat repede ( aştept ca şi următorul capitol să fie postat la fel de rapid ) .
Deci, acţiunea decurge lin şi frumos, nu o grăbeşti, ceea ce este bine. De data asta nu am văzut nici o greşeală de tastare şi asta este bine xD . Îmi place că narezi în mai multe planuri. Descrierea e bunicică şi este plăcut îmbinată cu naraţiunea şi dialogul.
Până acum îmi place cum a decurs ficul şi felul tău de a scrie e aşa captivant că aştept să citesc următorul capitol cu nerăbdare. Îmi place personajul Julieta, este foarte puternică şi inteligentă. Ador personajele de acest gen.
Cam atât am avut de spus. Succes în continuare >:d< !
[Imagine: 2uihshu.gif]

[Imagine: TheDream.png?t=1276345103][Imagine: EunHye22.png?t=1284281440][Imagine: 04.png?t=1304468354]
You’ve Fallen For Me.













#12
Ma bucur ca va placut capitolul:D. Am oarecare emotii, pentru ca sunt foarte atasata de ficul asta. Sper sa cititi in continuare si sa va placa si acest capitol.


Capitolul 4


Lasa cartea pe masa, fara sa se oboseasca sa memoreze numarul paginii. Il enerva. Il enerva foarte tare. Situatia era perfecta: protagonistii se puteau cunoaste, se puteau indragosti, si la final isi puteau face o viata impreuna. Oamenii ce puteau face? Puteau suferi, puteau trai si muri cu sau fara prezenta unei iubiri iesite din comun. Ei reuseau sa treaca mai departe fara sa rezolve intr-adevar problema. Doar trebuiau sa traiasca intr-o boala fara un remediu salvator. Literatura nu ar trebui sa aiba personaje perfecte. Cu totii ar fi mai bine sa aiba ticuri, defecte si slabiciuni. Doua fiinte nascute din cuvinte intr-o lume de hartie ce au? Un destin pe care sunt blestemati sa il repete, la infinit si dincolo de acesta. Arta nu imita viata. Nu exista nimeni pe lumea asta care i-ar fi putut demonstra contrariul. In realitate predomina prea mult negru pentru a putea fi transmis in nuantele de gri ale artistilor.
-Domnule Marco, a sosit un tanar pe nume Santana care spune ca l-ati chemat dumneavoastra.
Vocea joasa a menajerei reusi sa ii capteze atentia pentru cateva secunde. O privi distrat, parca incercand sa priceapa ceea ce spusese, apoi se ridica in picioare, zambind. Da, daca vreun om putea sa afle adevarul, atunci Diego era cu siguranta persoana potrivita.
-Pofteste-l inauntru, te rog.
Iesi din camera, grabindu-se sa ii indeplineasca ordinul. Auzi usa deschizandu-se, pasii lor pe holul lung si in sus pe scari, vocea linistita a lui Susie si pe cea groasa si calda a tanarului, care nu se jena sa flirteze cu ea. Zambi din nou. Da, de un astfel de om avea nevoie acum. De un om care nu stia, dar care era suficient de abil ca sa ajunga sa cunoasca.

***

Patrunse in intunericul holului, pipaind peretele in cautarea intrerupatorului. Cand in sfarsit il apasa, lumina puternica o orbi. Dadu drumul pungilor pe care le tinea in mana si aproape fugi spre canapeaua din sufragerie. Arunca pe jos rucsacul si rochia, intinzandu-se sfarsita. Plecase doar trei zile, dar se simtea de parca uitase ce insemna sa mearga la cumparaturi cu Sammy. Picioarele ii erau grele si nu stia cat ar mai fi sustinut-o genunchii. Era obosita. Atat de obosita. Si nu isi dorea decat sa doarma. Sa doarma si sa se trezeasca a doua zi la pranz. Sa ia micul-dejun la ora douasprezece, in pat, uitandu-se la televizor. Sa nu o deranjeze nimeni, sa nu aiba nimic de facut. Din pacate era un lux pe care nu si-l permitea. Tot ce putea spera era sa doarma cateva ore, spre dimineata. Se uita la ceas: unsprezece noaptea. Asa ii trebuia. Mersesera la Bunny, vazusera un film si pierdusera notiunea timpului. Bineinteles ca ar fi putut alege oricare cinematograf, dar la ele o discutie pe tema asta se termina invariabil cu “Mandrie si Prejudecata” vazut acasa, la video. Apoi incepusera sa vorbeasca. Si nu se mai oprisera. Cand descoperise ca e zece si jumatate nu stiuse cum sa plece mai repede. Nu mai avea timp. La miezul noptii trebuia sa fie acolo. Nu isi permitea sa intarzie. Era mult prea important.
Se ridica alene indreptandu-se spre baie. Capul ii era greu si o toropeala placuta ii cuprindea trupul. Simtea ochii arzandu-i si ar fi fost bucuroasa sa se prabuseasca si sa doarma chiar acolo, pe covorul gros si moale. Abia cand stropii de apa incepura sa o loveasca, reactiona, tremurand. Dusul rece reusi sa o revigoreze si sa ii dea un pic de forta. Spatele i se dezmorti si muschii se relaxara incetul cu incetul. Se lipi de peretele cabinei, inspirand cu putere, lasand apa sa i se prelinga pe corp. Ofta usurata simtind cum amorteala o parasea. Macar cateva ore va fi treaza. Treaza si gata de atac. Lucida si rationala, asa cum era intotdeauna cand trebuia sa negocieze.
Isi infasura trupul intr-unul din prosoapele albe, grabindu-se catre dormitor. Scotoci in graba prin sifonier, cautand cateva haine potrivite. Ceva in care se putea misca lejer, care ii permitea sa actioneze brusc si rapid. Nu avea prea multe optiuni si trebuia sa se grabeasca. Inainte sa iasa din casa, arunca o privire ceasului din hol: ora douazeci si trei si treizeci de minute. Tranti usa, grabindu-se catre masina. Deschise portiere si ofta, simtind racoarea familiara a huselor si mirosul de vanilie al odorizantului. Iesi in viteza de pe aleea din fata casei. Ajunsa la coltul strazii, apasa puternic pe acceleratie, urmarind cum acul vitezometrului urca rapid catre o suta patruzeci.

***

-Cand crezi ca o ajunga?
Barbatul isi ridica privirea, fixandu-si-o pe fata preocupata a colegului sau. Ochii acestuia, usor mariti din cauza spaimei, cercetau banuitori fiecare coltisor al incaperii. Era aproape imposibil ca altcineva sa ii descopere in vechiul depozit de cherestea de la marginea orasului, dar nici el nu isi putea retine un fior de neliniste. Niciun loc nu era cu adevarat sigur, mai ales cand era vorba de mafie. Se forta sa para calm, framantandu-si totusi nervos mainile.
-Tipa mai are cinci minute, John. Daca nu ajunge, distrugem hartiile si plecam. Nu putem risca sa ramanem aici pentru o amarata de mie de dolari.
Tanarul pe nume John incuvinta in tacere, inclinand capul. Si totusi, niciunul dintre ei nu gandea asa. Cinci sute de dolari pentru fiecare nu era o oferta peste care dadeau in fiecare zi. Le-ar fi prins bine, lui cel putin. Nu stia situatia financiara a lui Claud. Defapt, nu stia mare lucru despre el, in afara faptului ca era francez si venise in Italia pentru a se imbogati. Norocului nu prea ii surasese,asa ca tot ce reusise sa scoata de la acesta era ca planuia sa se intoarca in Franta cu banii obtinuti. Ofta si stranse si mai tare plicul. Privi ceasul: era miezul noptii si ea nu ajunsese.
-Unde dracu’ e psihopata pentru care ne riscam vietile, Claud? izbucni nervos.
-Psihopata e chiar aici, John. Si e inca suficient de intreaga la cap ca sa-ti reaminteasca faptul ca nu pentru ea iti risti viata, ci pentru banii ei.
Vocea rasuna, rece si taioasa. Amandoi se intoasera la unison catre femeia din dreptul usii, nerabdatori sa o vada. Niciunul dintre ei nu stia cum arata in realitate Ariana Lopez. Tot ceea ce stiau era ca fiecare primise un telefon cu propunerea unei afaceri, care, daca aveau sa o indeplineasca, avea sa le aduca o rasplata considerabila. Nu fusese nevoie de mai mult. Acceptasera, primind fiecare atat instructiunile necesare, cat si descrierea celuilalt. Nu fusese greu sa sustraga actele in timpul noptii din firma in care lucrau unul ca agent de paza si altul ca bodyguard al sefului. Le gasisera totusi dupa cateva ore de cautat prin arhive vechi. Copiasera ceea ce aveau nevoie si lasasera originalele la locul lui. Comenzile fusesera clare: adevaratele documente nu trebuiau sa dispara sub nicio forma.
-Domnisoara Lopez, nu ma refeream la dumneavoastra, adica…vreau sa spun ca…,se balbai, incercand sa repare greseala.
-Nu sunt nici surda, nici proasta. Am auzit perfect ce ai spus si am inteles ceea ce trebuia sa inteleg. Sincer, nu-mi pasa de parerea ta. Le-ati luat?
O analiza din cap pana in picioare, ganditor. Era tanara. Nu avea mai mult de douazeci de ani, poate nici aceia impliniti. Era inalta, supla si dreapta, arcuindu-si gatul cu o mandrie care probabil ii intrase in sange. Purta un pulover pe gat, dar fara maneci, de un albastru foarte inchis, si blugi de aceeasi culoare. Parul lung si carliontat era negru sau poate saten, neputand deosebi clar in intunericul din jur. Putea totusi sa spuna ca avea trasaturi frumoase si delicate, dar ferme, intr-un fel care il infiora. Privirea ei era arzatoare, fixata asupra lor, pana cand il sili sa isi plece ochii. Dadu sa ii intinda plicul, dar Claud ii prinse bratul cu putere.
-Stai putin, John. Domnisoara, cred ca meritam mai mult decat ceea ce ne-ati oferit dumneavoastra.
-Chiar asa? Glasul acela dulce era chiar mai infiorator decat atunci cand parea inghetat. Este o teorie interesanta, dar intamplarea face sa nu o impartasesc. V-am oferit cinci sute de dolari si ati acceptat. E prima si singura mea oferta.
Mana lui zbura catre pistolul pe care il purta prins in centura pantalonilor. Era doar o femeie, iar ei erau doi. Nu putea sa lupte contra lor, nu avea nici o sansa. Iar el nu avea sa ii faca rau. Avea doar sa o sperie si ea i-ar da mai multi bani si asta ar fi tot. Abia apucase insa sa isi miste bratul. Fata tinea in mana un mic revolver indreptat direct catre inima lui. Cand vorbi, tonul nu ii mai era nici dulce si nici aspru. Doar amenintator si rece.
-Credeti ca o sa fug speriata si o sa va ofer tot ceea ce imi cereti doar pentru ca indreptati catre mine un pistol? Doi pot sa joace jocul asta, indiferent daca sunt barbati sau femei. Eu va dau cat am convenit, voi imi dati actele. Un schimb echitabil. Fara pete de sange. Se scot atat de greu de pe haine, nu crezi?
Isi fixa ochii pe arma din mana ei. Mai vazuse asa ceva. Un revolver tipic feminin, mic si scump, dar foarte eficient. Un glont in inima si era mort.
-John, da-i plicul.
Mana acestuia se misca mecanic.Ea il lua precauta, fara sa ii slabeasca din ochi. Se indrepta catre iesire cu spatele, de unde, o data ajunsa la usa le adresa ultimele cuvinte:
-Banii v-au fost virati in conturi in seara asta. Va multumesc sincer pentru tot si sper sa nu ne mai vedem niciodata.
Poarta grea, de tabla, se inchise cu un zgomot prelung. Claud se tranti pe podea, rasufland greu. Nenorocita femeie. Numai vazuse niciodata una la fel. John il batu frateste pe umar.
-Ai incercat, prietene. Dar ceva imi spune ca nici diavolul nu o imblanzeste pe pustoaica asta.

#13
Iii~ sunt primaa.:x [asta daca nu mi-o ia cineva inainte chiar cand scriu. :))] Inutil sa iti mai zic inca o data ca imi place cum scrii, nu? Actiunea decurge fluent, o impletesti bine cu figurile de stil pe care, pot spune, le folosesti foarte bine. Imi place mai ales cum descrii; nu fortezi, totul decurge natural, chiar daca folosesti si epitete mai rar intalnite, in unele locuri. Imi plac personajele, chiar daca sunt... hmm, misterioase, si chestia asta ma enerveaza pentru ca ma tii in suspans. :o3 Dar, lasand gluma la o parte, asta e un lucru bun. ^^
E bine ca esti atasata de fic, dar in acelasi timp nici nu iti pierzi entuziasmul. Sper sa vii cat mai repede cu urmatorul capitol. Succes in continuare! >:D<
[center][Imagine: 5ml548.png][/center]

#14
Hey!! Cam mult am pierdut pe aici... acuma am recuperat.

E incredibil modul în care povestești, e chiar foarte interesant, cea ce ii da nota de originalitate ficului[vorba vine, ca numai fic nu este]. Mai rar am văzut povesti scrise atât de bine. Îmi place cum conturezi personajele, chiar si pe cele secundare. Greșeli nu prea am văzut... pe ici pe colo câte una mica.

Luând în calcul titlul și modul cum povestești[din mai multe planuri] încep sa înțeleg legătura, și cred ca în cele din urma toate vor culmina cu un big bum... dar asta vom vedea pe parcurs.

Îmi place locația pe care ai ales-o[e altfel, comparativ cu multe alte ficuri]

Reproșuri nu am...

Keep up the good work...

I'll be back[am sa mai trec pe aici, muhahaha]... See ya
Beware!!! IceCat it's always coming back!!!
Povestea mea>> Nu-mi poti lua si ultima suflare
[Imagine: button.png]

#15
IceCat - ma bucur ca ai revenit:D. Desi dupa cum s evede, cititorii mei dispar odata cu fiecare capitol...Asta e...


Capitolul 5

La cativa kilometri de depozit trase masina pe marginea drumului. Dupa ce usa se trantise in urma ei, fugise pana la automobil, inainte ca vreunul din ei sa apuce sa iasa din cladire. Nu voia ca acestia sa observe numarul vehiculului, nici macar marca acestuia.
Nu o surprindea ca incercase sa o santajeze. Poate ca acum cativa ani ar fi simtit inca o urma vaga de soc. Dar pana la urma nu tot asa fusese si ea crescuta? Cu santaje, crime si alibiuri perfect solide? Cu cat lumea stia mai putine despre tine cu atat mai bine. Fiecare trebuia sa iti vada o alta fata. Ca si cum te-ai plimba printr-un labirint de oglinzi si fiecare te infatiseaza astfel. O mie de chipuri ascunse in spatele unei singure masti. O mie de sanse diferite sa iti pierzi identitatea. Si atunci cand o dai jos si pe aceasta, oare te mai poti astepta sa vezi altceva in afara unui chip de ceara topita, gata sa isi modeleze trasaturile dupa dorinta purtatorului? Cumva, ea reusise. Nu erau mai multe persoane exteriorizate intr-o singura reflexie, ci mai multe reflexii ale aceleeasi personalitati. Toate erau ea si ea era prezenta in toate. Si acum eforturile de a se pastra pe sine insasi si de a isi crea diverse alter ego-uri ii erau rasplatite. Privi plicul asezat pe scaunul de langa. Il lua si simti un miros puternic de tus plutind din interiorul lui. Trase aer in piept. Tinea in mana prima veriga a razbunarii sale.
O alta masina trecu in viteza pe langa ea. Luminile farurilor o orbira pentru cateva clipe. Nu putea ramane acolo, la o margine de drum, contemplandu-si reusita. Merita sa isi savureze intaia victorie pe deplin. Insfaca grabita micul revolver de pe scaunul unde il aruncase, langa plic, si il cantari cateva secunde in palma. Fusese al mamei sale si nu era chiar ceea ce folosea ea de obicei. Simtea un fior usor de repulsie cand vedea sangele siroind pe hainele cuiva, in timp ce materialul i se lipea de rana si viata se scurgea incet din trup, pana ce nu mai ramanea decat un cadravu palid. Dar in cazuri ca acesta era chiar util. Era mic si practic, special pentru a fi purtat intr-o poseta. Surase la gandul acela, strecurandu-l in cizma. Nimeni nu s-ar fi gandit sa-l caute acolo, iar ea nu isi putea permite ca alte persoane sa il gaseasca.

***

Statea intins in pat, incercand din rasputeri sa doarma. Nu isi amintea cand ii fusese ultima oara atat de greu sa se desprinda de toate. Nu se intamplase nimic deosebit, nu se schimbase nimic in viata lui. Ba da… Intr-un fel. De cand incerca sa afle ce era cu fata aceea. Aparitia ei ii amintise ceva. Acel ceva pe care il crezuse ingropat adanc in fiinta lui, atat de adanc incat nu avea sa mai iasa niciodata la suprafata. Ura mocnita pe care o ascunsese atatia ani, reducand-o la o scanteie minuscula. Ura aceea pe care nu o putea controla si pe care timpul nu o distrusese. Privind in ochii ei, stiuse ca si pentru ea era la fel. Stiuse ca si ea se lupta, nu ca sa o infranga, nici ca sa o accentueze. Se lupta sa o accepte in viata ei, si, mai mult decat atat, sa o satisfaca. Era convins ca acesta era unicul sau scop. Julieta Matelda nu voia sa simta apasarea resentimentelor toata viata. Nu, ea voia singurul lucru care ar fi putut sa o ajute: razbunarea.

***

Bataile incete in usa ii atrasera atentia. Puse repede hartiile intr-un dosar, asezandu-l cu grija pe birou. Isi ridica privirea spre pendula care arata ca era trecut de ora doua dimineata. Servitoarele se culcasera, iar fiul sau era ultima persoana care ar fi vrut sa ii vorbeasca.
-Cine este? intreba pana la urma pe un ton jos.
Balamelele scartaira prelung cand Giorgio pasi in incapere. Ramase cu mana pe clanta, cercetandu-si seful din priviri, asteptand incuvintarea acestuia.
-Permiteti, signor Dracone?
-Credeam ca esti inca in Florenta, spuse acesta, facandu-i semn sa intre. Nu speram ca o sa ajungi inapoi asa de repede. L-ai gasit?
Expresia lui cand puse aceasta ultima intrebare era aproape flamanda. Brusc, batranul obosit, ale carui cearcane adanci le observase chiar si in lumina slaba a veiozei de pe birou, disparuse. Arata din nou acelasi ca la patruzeci de ani, cand parea ca nimic nu il putea opri. Acelasi din vremea cand el abia intrase in acest joc periculos, din fericire sub comanda cuiva de a carui ascensiune rapida in viitor nu se indoia nimeni. Totul depindea de afacerea pe care o planuia la momentul respectiv. Afacere care nu se mai realizase. Chiar si asa ramasese in slujba lui. Ajunsese persoana de incredere a unuia dintre cei mai periculosi oameni in viata. Si acum, privind chipul parca reintinerit in fata perspectivei pe care o deschideau cuvintele lui, simti un fior de satisfactie.
-M-am intalnit cu Pane, asa cum mi-ati ordonat. A acceptat in schimbul sumei propuse, desi cred ca il incanta ideea sa se joace putin pe riscul dumneavoastra. Aveti incredere in el, signor?
-Stii bine ca nu, Giorgio. Ai inceput sa ma obosesti cu intrebarea asta. Dar la fel de bine stii si ca nu am alte optiuni. Pane accepta riscurile, iar eu nu trimit oamenii chiar intr-o croaziera de placere.
-Aveati alta alegere. Cred ca fata aceea, cea pe care ati trimis-o sa o omoare pe Dragomirof, s-ar fi putut descurca la fel de bine. Imi e greu sa cred ca nu ar fi putut afla asa ceva.
-Te rog sa nici nu-mi pomenesti de ea. Ma tem ca am facut o greseala angajand-o, o greseala care nu trebuie repetata. Am fost imprudent cand am chemat-o la vila. Trebuia doar sa ii platesc si poate nu as mai fi avut indoieli.
-Chiar credeti ca e fiica lui Matelda, signor?
Dracone ofta. Ar fi dat orice in schimbul acelui raspuns. Ar fi dat orice fie si numai pentru a avea inapoi vechea incredere in sine. Imbatranea. Si daca in fata lui Giorgio nu se sfia sa o arate, altii nu trebuiau sa il vada niciodata atat de indecis si vulnerabil. Ofta din nou, de data asta mai adanc.
-Nu stiu. Chiar nu stiu. Dar daca este, atunci l-ar face mandru. Poti sa te pleci, Giorgio, discutia aceasta ma oboseste.
Iesi din camera cu grija, usor derutat de conversatie. Inchise usa si se sprijini de ea, bombanind:
-Daca ar fi fiica acelui barbat, intr-adevar i-ar face cinste. Pacat insa ca pe noi ne-ar face praf.

***

Era asezata la biroul din biblioteca, cautand un carnet mai vechi intr-unul dintre sertare. Pana la urma se dadu batuta, oftand. Nu era nici acolo. Se lasa pe spate, rezemandu-se de spatarul scaunului. Pleoapele i se coborau incet, dar se straduia din rasputeri sa nu adoarma. Isi spijini coatele pe tablia de lemn, frecandu-si ochii obositi. Clatina din cap si trase inspre ea plicul.
Frunzari iarasi documetele. Erau toate acolo: planul afacerii, descrierea acesteia in cele mai mici detalii, oamenii de incredere trimisi sa negocieze, precum si doua liste lungi de nume. O ridica pe una dintre ele, studiind-o cu atentie. Oare cati dintre ei fusesera implicati? Cati dintre ei tradasera si cati dintre ei fusesera fideli? Nu isi permitea sa discute cu toti. Felul in care traia era destul de periulos si fara o groaza de dusmani de “elita”. Pana in momentul de fata, ea stiuse ca erau mai multi. Totusi, toata furia si ura ei se concentrasera pe un singur vinovat: Dracone. Incepuse contra acestuia un razboi nedeclarat, din care castigase prima batalie. Avea sa aiba grija sa nu piarda in cele ce vor urma. Privi fotografia de pe birou cu tristete. Ochii ei erau fixati aupra unui baiat inalt, blond, ce parea sa aiba cam paisprezece ani cand fusese facuta poza. Zambi slab. Ii era dor de el. Buzele ei se stransera intr-o linie subtire. Nu, cu siguranta nu va pierde.
Ridica paharul la gura. Se stramba simtind gustul acrisor si trase scaunul in spate, ridicandu-se. Indiferent cat de putin dormise noaptea trecuta, sucul de portocale nu avea sa o tina treza. Trebuia sa isi faca o cafea.

#16
Si eu citesc. -.-' Si oricum, unii citesc dar nu lasa comentarii... Ideea e ca fic-ul merita continuat. Defapt nici nu stiu ce sa reprosez. Mi-a placut si capitolul asta, ca si celelalte. Parca vazusem pe undeva o greseala de tastare, dar nu te mai bat la cap cu asta.Imi place Julieta, pare mai complicata decat se arata la prima vedere. E un personaj reusit, nu ca celelalte nu ar fi.
Cum am mai zis, nu am ce sa reprosez, asa ca nu mai aberez pe-aici. Deeeci imi place tot, nu te lasa descurajata, mult succes si ce mai vrei.C ya.
[center][Imagine: 5ml548.png][/center]

#17
Anna.:) - nu am insinuat ca tu nu citesti. Daca sta s-a inteles imi cer scuze. Si tocmai pentru ca esti cititoare fidela iti dedic tie acest capitol:D. Sper sa nu te dezamageasca tocmai el si sper ca ai sa mai treci pe la ficul meu

Capitolul 6

-Ce cautam noi aici de fapt, Sammy?
Intrebarea pusa cu glas un pic prea ridicat ii facu pe cei din jur sa isi ridice capetele, fixand asupra lor priviri pline de curiozitate. Blonda se intoarse rosie in obraji de furie si Joanna stiu ca isi atinsese scopul. Poate ca era rautacios din partea ei, dar faptul ca era tarata ca un catelus de companie prin Mall, fara sa i se adreseze niciun cuvant, intr-o dupa-amiaza de sambata in care se puteau face un milion de alte lucruri o calca pe nervi. Asa ca folosea singura arma pe care o avea: sporirea atentiei pe care si asa o atrageau datorita aspectului exterior. Ochii negri ai lui Bunny o fulgerara, vazand sclipirea amuzamentului in irisii albastri.
-Cautam un cadou, Jo, si, te rog, numai tipa! Nu e momentul sa imi faci si tu nervi, deja a reusit scumpa de Olivia!
-O spui de parca ar fi ceva greu in asta, Bunny!
-Nu incepe! Ultimul lucru de care am nevoie este sa se holbeze toata lumea la noi ca la circ! Glasul ei parea sa urce cu o octava dupa fiecare cuvant.
-Acum tu esti cea care tipa, Sam!
Isi trecu mana prin pletele aurii, tragandu-si cateva suvite peste obrajii care deveneau din ce in ce mai rosii. Se rasuci pe tocurile inalte, indreptandu-se catre iesire atat de repede incat de-abia reusi sa tina pasul cu ea. Se opri dupa cateva minute in fata unui magazin de muzica, rasufland greu. Isi apasa pieptul cu mana, incercand sa isi domoleasca bataile furtunoase ale inimii. In schimb, Joanna batea incet din picior in fata ei, cu bratele stranse la piept si cu privirea vibrandu-i amenintatoare. Era clar ca nu putea sa mai ocoleasca mult timp o explicatie.
-Bine, bine, am venit sa ii aleg Oliviei un cadou pentru ziua ei. Nu ti-am spus pentru ca stiam ca nu o sa vii daca aflai motivul. In apararea mea, nu ma duc pentru ea, ci pentru Erick. Apropo, esti si tu invitata, asa ca ai face bine sa platesti jumatate din cadou sau nu o sa te iert niciodata.
Facu o pauza, tragand adanc aer in piept. Apoi isi deschise pleoapele pe care le tinuse strans inchise cat timp vorbise, privind-o printre gene. Joanna clipea incet, ca de fiecare data cand era uimita. O cuta usoara aparea si disparea de pe fruntea ei, iar Sammy simtea furtuna apropiindu-se. Pana la urma insa bruneta doar ridica din sprancene, jumatate a mirare, jumatate a furie.
-Nu crezi ca era mai bine sa imi fi spus de la inceput?
-Nu sunt atat de curajoasa incat sa risc, sa stii! Am si eu temerile mele. Stii tu, lucrurile acelea cum ar fi anumiti prieteni care urasc anumite persoane ale caror frati ii placi. Intelegi ce vreau sa spun.
Ofta, punandu-si un brat in jurul umerilor lui Sammy. Stia ca nu ar fi mers la petrecere daca nu ar fi fost Rick, care voia sa le aiba langa el pe ea si pe Bunny. Stia ca Olivia va fi probabil neagra de furie cand o va vedea acolo. Dar daca alte doua persoane importante aveau sa fie fericite… Ei bine, ea nu era chiar asa de egoista incat sa le dezamageasca. Din pacate!

***

-Imi explici si mie de ce nu puteam sa ne vedem la tine acasa?
Diego clatina din cap, cu o expresie care parea sa se situeze undeva intre amuzament si dezamagire. Isi trecu mana prin par, ciufulindu-l, apoi chicoti incet.
-Nu te inteleg, Marco. Ai o menajera fenomenal de draguta si tu umbli dupa o ucigasa in serie. Pardon, asasina platita. Am uitat ca daca ar fi fost o ucigasa nu ar mai fi vrut si bani pe post de recompensa.
Se stramba fara voie vazand fata prietenului sau. In loc sa simta adevaratul efect al cuvintelor sale, acesta parea sa le accepte ca pe un soi bizar de compliment. Mda, situtia, care in cursul ultimelor zile urcase de la ciudatel la de-a dreptul dubios, nu parea sa se descalceasca. Avea cateva piste, neclare si care era foarte posibil sa nu duca nicaieri anume, dar pe care trebuia sa i le impartaseasca si poate il si trezea la realitate intre timp. Visul era frumos, pacat ca sansele erau inexistente.
-Ce are Susie cu toata povestea asta?
-Absolut nimic, in afara faptului ca este intr-adevar frumoasa, stii. Cu parul acela saten si stralucitor, si ochii ei caprui, atat de adanci. Pacat ca este atat de convinsa sa ramana o persoana respectabila.
Diego ofta cu prefacuta resemnare. Ochii ii straluceau strengareste, luminite vesele sclipindu-i in irisii negri.
-Si ziceai ca eu sunt nebun!
-Pai esti! Doar de asta incerc sa dau de o fantoma care, din cate spui tu, este extrem de consistenta.
-Ai aflat ceva?
Ofta. Asta era partea care era sigur ca ii va displacea din conversatie. Ura cand nu reusea sa afle ceea ce voia. Pentru el era un mod de viata, “arta” lui, asa cum ii placea sa o numeasca. Era abil ca un sarpe, sustragand adeseori informatii fara ca persoanele respective sa isi dea seama de ceea ce spuneau. In lumea celor mai puternici, in care fiecare ii era superior, iar el, numai urmasul unei familii decazute devenise incetul cu incetul indispensabil. Isi croise un drum. Era bogat, tanar si inteligent. Iar acum urma sa il dezamageasca pe cel mai bun prieten pe care il avea. Ofta din nou.
-Aproape nimic. Observa schimarea pe chipul lui Marco si stranse din pleoape. Era la fel de greu pe cat se asteptase. Genele i se departara usor si intalni expresia nerabdatoare a celuilalt. Sesizase deci si partea cu “aproape”.
-Uite nu e mare lucru, asa ca nu iti fa iluzii. O mai ti minte pe Adelle Campo? Privirea derutata a lui Marco spunea totul, asa ca se grabi sa continue. Este o veche prietena pe care ti-am prezentat-o mai demult, dar pe care, evident, nu ti-o amintesti. I-am insiruit o poveste cusuta cu ata alba, ceva despre cum trebuie neaparat sa ajut un prieten al carui nume este Matelda. A parut chiar foarte curioasa daca e ruda cu o anume fosta familie de capi. Se pare ca raposatul domn Matelda a facut afaceri cu tatal ei. A stat impreuna cu sotia si cu fetita in casa lor. Dar e mort de vreo treisprezece ani si se pare ca nici copila nu mai traieste.
-Cum o chema?
-Nu isi aminteste. Avea patru ani pe vremea aia. Tine minte toate astea din ce i-a povestit doica si pentru ca are o fotografie invechita facuta lor doua cand se jucau in gradina. Dar pare destul de sigura ca numele nu era Julieta. Am amintit in treacat cateva prenume, credeam ca poate…
-Sicilieni?
Isi ridica privirea, surprins de intrerupere. Marco il privea cu aviditate, parca sorbindu-i fiecare cuvant. Niciodata nu il mai vazuse asa. Nu, niciodata.
-A spus ca erau sicilieni, zise el cu glas jos si masurandu-si cu grija cuvintele. Stii ceva despre asta?
-Poate ca da, poate ca nu. Depinde. Trebuie sa plec. Poti sa platesti tu aici?
Fa-mi o favoare si nu ma suna, bine? O sa stau, o sa ma gandesc si o sa ne vedem maine, la blestemata de petrecere a surorii lui Erick, pe care nu mai stiu cum o chema. Incearca sa afli pentru mine numele fetei lui Matelda, bine? Multumesc! La revedere!
Se ridica si parasi restaurantul. Diego ramase la masa, privind in urma lui si miscandu-si buzele in gol. Se lasa pe spatarul scaunului, clatind din cap. Vorbise atat de repede incat abia pricepuse. “ Am inteles, sefu’! Cum spuneti dumneavoastra!”, gandi amuzat. Bau dintr-o inghititura ce mai ramasese in paharul de whisky si ii facu semn chelnerului pentru nota de plata.

#18
Heeei.>:D< Waa, mersi mult pentru capitol.<3 Stai linistita, n-am zis ca ai insinuat asa ceva. Doar sa nu te lasi descurajata. : )
Nu m-a dezamagit acest capitol, nu imi inchipui cum s-ar fi putut intampla asa ceva. : )) Bunny imi aminteste de o prietena. xD Cu exceptia culorii parului. Si abia astept petrecerea aia. : D
Nici nu mai are rost sa iti zic ca naratiunea, descrierea si dialogul sunt bune; singurul motiv pentru care mai zic asta e ca sa nu fac spam. xD = )) Nu am mai intalnit greseli de tastare, e adevarat ca nici nu m-am uitat dupa ele in mod special.
Paaai succes in continuare si vino cat mai repede cu nextu'. : D

Edit si off:
1. Buna, Alis (am uitat ca am zis ca asa o sa iti zic :> :)))) )
2. Gandim la fel. =)))
3. De tine imi aminteste =))), dar ti-am zis deja asta pe mess.

Si acum, on:
4. Cand un next? :o3
[center][Imagine: 5ml548.png][/center]

#19
Dupa nu stiu cate incercari am reusit intr-un final sa citesc si acest fic. Ma tot macina curiozitatea, dar nu am avut o dispozitie necesara incat sa citesc. Trebuie sa recunosc ca titlul a fost cel care m-a atras, dupa el ma gandeam ca i s-ar potrivii prietenei mele Anna (ca veni vorba buna ^_^ ), si am vazut ca a citit. Cei drept este super draguta povestea. Iti spun in mare despre tot ce gandesc despre aceasta poveste pentru toate capitolele. So descriere ai in toate si imi place foarte mult, naratiunea este bine plasata in toate capitolele. Dialogul este si nu are tentative de a fi sec, stii foarte bine cum sa te axezi pe el si asta e un lucru este foarte bun. Actiunea nu este grabita pe nicaieri. Imi place foarte mult tema ficului. Greseli nu prea am vazut in aceste capitole. Totul este minunat. Voi deveni o cititoare fidela acum ca am reusit sa citesc intr-un final si eu ficul de care ma chinui de ceva vreme.
Am o intrebare ciudata, care este adresata lu Anna, nebuna mea prietena de cine iti aduce aminte Bunny? Sunt putin, putin mai mult curioasa ^.^
So te astept cu urmatorul capitol cat mai repede posibil.
Bye bye and *hug* and *kiss*
Te iubesc la nebunie,
Tu esti inima mea pe vecie...pupicpupic:X:X

Imi amintesc...

Te-am cunoscut in zi de toamna
Cand totul m-i se parea pustiu
Si m-am indragostit de tine
Fara sa vreau,fara sa stiu.
Te aseman unui soare
Ce pluteste lin pe cer
Iar eu fiind intinsa mare
O singura raza-ti cer;
O raza plina de iubire
O vorba dulce si un sarut
Sa pastrez ca amintire
Tot ce-am trait sau am avut.
Iubirea noastra-i vantul
Ce adie oftand
Iar de ar fi sa nu mai bata
As mai avea un gand;
Sa fi tu fericit
Cu sau fara amintirea mea
Si eu...Oriunde as fi
Sa-ti pazesc dragostea!


[Imagine: normalanimegirlpic2093.jpg]
[/align]

#20
Eh, imi cer scuze ca am intarziat cu next-ul. Ramasesem fara inspiratie:(. Ma bucur ca ti-a placut, Anna, meriatai sa-ti dedic un capitol. Si in acelasi timp vreau sa urez bun venit noii mele cititoare, careia ma bucur ca ii place. Sper ca nu v-ati pierdut interesul, fetelor:*. Imi cer scuz pt eventualele greseli, nam apucat sa-l corectez:D

Capitolul 7


Isi trecu degetele pe clapele prafuite, inspirand adanc. Apasa incet si cateva sunete stinse razbatura in pianul dezacordat. Nimeni nu mai cantase de atata timp la acesta incat notele firave i se parura ragusite si nemuzicale. Privi urmele lasate de el in praful ce acoperea fildesul stralucitor. Chiar si servitoarele renuntasera sa mai intre in incaperea aceea. Era ca si cum o interdictie muta plana asupra acestui loc, un acord al singuratatii acordat cu treisprezece ani in urma.
Ofta si amintiri incepura sa se depene incet: mama razand si fredonandu-i inainte de culcare. Mama luandu-l in brate sau sarutandu-l pe frunte atunci cand avea nevoie ca ea sa fie acolo. Mama cantand la pian ore intregi si el privind-o fermecat, prins in inlantuirea suava a notelor. Simti o ura puternica muscandu-i din inima precum un sarpe. Dispretul puternic fata de ceea ce ar fi trebuit sa iubeasca, indiferenta rece pe care o gustase din plin in ultimii ani in locul afectiuni ii strabatura gandurile, apasandu-i dureros pieptul. Lovi cu furie clapele, zgomotul asurzitor care se isca parand a fi o reprezentare a neputintei pe care o detesta. Se ridica sa plece, blestemand in gand durerea puerila ce il cuprindea.
Calca pe una din partiturile ingalbenite, cazuta langa piciorul taburetului scund. O ridica, privind titlul cu un sentiment ciudat. Era prima pagina din “ Claire de lune” si isi aminti cat de mult ii placea sa o asculte cantata la pian de fiinta diafana ai carui ochi de un verde surprinzator de aprins ii mostenise. O interpreta mai tot timpul, chiar si in dupa-amiaza aceea in Sicilia, chiar inainte de a ii dedica sarbatoritei piesa ce ii purta numele si se potrivea atat de bine ocaziei. Irisii i se dilatara din cauza uimirii. Fara sa isi dea seama, avusese tot timpul aproape cheia misterului ce il chinuia.
-Tu esti. Nu se poate sa nu fi tu, sopti incet de parca murmura o incantatie.

***

Era cufundata intre pernele moi, cu irisii albastri fixati asupra ceasului. Privea cu incapatanare limbile negre, de parca ar fi putut sa le miste inapoi. O ora si ar fi avut suficient timp sa se pregateasca fara sa intre in panica. O zi si nu ar mai fi trebuit sa mearga la petrecerea aceea. Treisprezece ani si viata ei ar fi fost alta. Clipi repede si des, incercand sa alunge nostalgia care isi croia dum in sufletul ei cu pasi mici. Refuza sa se simta ca un copil ce plange dupa o jucarie. Ea nu putea sa planga. Nu isi mai permisese asta de atunci. Uitase pur si simplu cum e sa simti lacrimile croindu-si drum pe obrajii tai si cazandu-ti pe piept. Uitase. Si poate ar fi vrut sa isi aminteasca. Sau poate nu…
Degetele i se stransera in jurul telefonului ca un cleste. Kayen ii ceruse o saptamana in dimineata aceea, imediat dupa ce se intorsese. Prima data i se paruse mult. Apoi isi amintise ca o viata era si mai mult si nu ii impartasise nemultumirea sa. Fusese bine. Traind in vartejul dublei ei identitati, isi ocolise cu usurinta nerabdarea, izoland-o de grijile ei neinsemnate de adolescenta. Acum nu mai putea. Tasta furtunos numarul, reusind sa il scrie corect abia la a treia incercare. Isi drese usor vocea, asteptand ca el sa raspunda. Tresari de emotie cand ii auzi glasul, dar se controla, vorbindu-i pe un ton familiar, dar impasibil.
-Deci, ai aflat ceva?
-Si eu ma bucur sa te aud, Julieta. Da, ma simt foarte bine, multumesc de intrebare. Nu, nu trebuie sa-ti faci griji, n-am mai avut nicio criza in ultima vreme. Ce spuneai? Da, si mie mi-a fost foarte dor de tine!
Isi abtinu cu greu un chicot. Kayen balmajea in continuare si tonul lui ironic ar fi trebuit poate sa o irite. Dar niciodata nu se intampla asa. O amuza caldura din vocea lui, o facea sa se simta confortabil, degajata, un sentiment familiar si placut, pe care il avea doar alaturi de cateva persoane. Era o stare ciudata, ca si cum ar fi fost euforica si in acelasi timp ingrozitor de trista. O durea. O durea ca isi croia o familie din finite atat de dragi si atat de straine una celeilalte. Dar nu avea de ales. Era calea ei pavata cu greutati, cu griji si cu dezamagiri. Si trebuia sa mearga mai departe fara sa ofteze.
-Putem sa lasam ironia pe alta data? il intreba pe un ton muscator, dar in care se citea o farama de amuzament.
-De parca tie nu iti place discutia noastra.
-Mi-ar placea daca am avea si noi o data o conversatie cu adevarat serioasa. Deci, ai aflat ceva?
-Sa inteleg ca simplul fapt ca imi auzi vocea nu este suficient?
Aproape ca ii scapa un marait. Nu avea acum timp de prostiile lui.
-Bine, bine, nu te enerva! Baietii sau intors azi dmineata de la New York si se pare ca au vesti destul de interesate. Ce-ar fi sa treci maine seara pe aici si sa le auzi direct de la sursa?
-Atunci asa ramane. Trebuie sa inchid, ma suna altcineva.
Nu ii mai dadu ocazia sa spuna si altceva, grabindu-se sa raspunda celuilalt apel.
-Ce Dumnezeu faci, Joanna? E a patra oara cand te sun. Ai terminat sa te aranjezi?
-Nici n-am inceput, Sam. Incearca sa nu intri in panica, da?
O auzi tragand aer in piept cu putere si stiu ca se abtinea sa nu strige. Intelegea motivul pentru care Bunny isi facea atatea griji : Erick.
-Vin la tine in jumatate de ora, Joanna. Daca nu esti gata, diavolul s-ar putea sa fie mai bland decat mine.
-Si eu ma bucur ca am discutat linistite, Sammy.
Se mai uita o data la ceas: opt si cincisprezece minute. Petrecerile Oliviei incepeau intotdeauna la noua. Nu ca ar fi fost ele prietene, dar cealalta nu putea risca sa isi lase masca de fata draguta cu toata lumea sa cada si sa se sparga. Nu ca ea ar fi vrut sa mearga la vreuna, dar fusese tarata pana acolo de Bunny. Se simtise totusi bine. Erick nu avea un efect reconfortant doar aspupra amicei sale, ci si asupra sa.
Lasa celularul sa ii alunece printre degete si se ridica. O chema realitatea. Cel putin una dintre ele.

***

Giorgio tusi incet pentru a ii atrge atentia sefului sau. Acesta statea cu spatele la el, privind pe fereastra in noaptea neagra..
-Te-am auzit cand ai intrat. Ai ceva sa imi comunici? Daca e vorba de o alta problema mai bine nu imi spune.
Vocea groasa parea ingrozitor de obosita. Sprancenele lui Giorgio se incruntara, incercand sa vada mai bine in intunericul di camera. Nu era aprinsa decat lampa de
birou, raspandind o lumina slaba.
-A sunat Pane. Se intoarce in noaptea asta cu avionul. Voia sa fie sigur ca nu v-ati razgandit in privinta onorariului.
-Au trecut ani de cand nu mi-am mai permis luxul de a ma razgandi, Giorgio. Vreau sa il chemi aici. Trebuie sa vorbesc personal cu el.
-Dar deja a insistat sa ma intalnesc maine seara cu el la un restaurant de pe strada Corsica, raspunse celalalt luat prin surprindere.
-O sa te duci si o sa ii spui sa vina aici, altfel nu primeste nici un ban.
-Cum doriti, signor Dracone.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Cum sa traiesti fericit printre nori ohaio_angel 7 4.917 09-10-2013, 09:44 PM
Ultimul răspuns: Yami
  [Naruto] Slalom printre sentimente Neris 3 3.231 03-09-2012, 02:04 PM
Ultimul răspuns: Erina Ozaki
  Regină printre blonde Cherie 32 15.187 30-10-2011, 01:43 PM
Ultimul răspuns: What sky scrapers
  Printre demoni Miss Serenity 15 11.269 16-09-2011, 11:20 AM
Ultimul răspuns: Lucifer
  Oglinzi de nisip[ one-shots] Rouge 3 3.248 11-12-2010, 06:44 PM
Ultimul răspuns: Rouge
  Pierdută printre amintiri Nya. 5 2.929 16-06-2010, 10:23 PM
Ultimul răspuns: Dydo1234
  Traind printre umbre A'Svear 19 11.697 05-02-2010, 08:38 PM
Ultimul răspuns: Verrine
  Iubire printre randuri starnight 11 8.147 06-01-2010, 05:46 PM
Ultimul răspuns: Zyspar
  Zei printre muritori ~Vise interzise~ Strawberry*Lipstick* 0 2.516 18-12-2009, 12:05 AM
Ultimul răspuns: Strawberry*Lipstick*


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)