[Yaoi] Impresarul mortii

[Ai_4ever]

Chiar daca am intarziat putin, a fost asa de bine sa citesc din nou despre Mr Sadism! Multumesc mult pentru acest capitol! Aia chiar era ura lui? Ura plange? :-? In timp ce citeam, dupa ce l-a intrebat pe batran daca vrea sa-si intalneasca fiica pana cand l-a omorat, am gandit ceva de genul: "Aaaaaaand...... his dead". Macar am aflat ca nu e asa cum pare, ci are si ceva bunatate si durere in el, nu doar sadism, rautate si ura.
Astept cu nerabdara nextu'!

[Lexxu]

@ Cami: multumesc de comentariu scumpa. Ma bucur mult ca-ti place.

@ Ai_4ever: Nu e nimic, ca ai intarziat, e bine ca ai ajuns totusi pe aici:D. Ura lui a plans pentru ca a fost acceptata si nu izgonita asa cum e de obicei. Da. Si el simte, dar pe parcurs ai sa vezi ca acele sentimente or sa se transforme. Mai mult nu pot sa-ti spun.

Pai, cu acestea zise, va prezint nextul. Lectura placuta!

Ah da, uitasem sa va zic: In acest capitol e mult dialog, dar e necesar.



Capitolul 9



- De ce naiba nu ma accepti?! Te-am tratat diferit, te-am tinut in puf. Spusese brunetul intorcandu-si privirea inspre geam linistea asternandu-se in camera, insa fusese sparta la scurt timp de glasul impunator al lui Dante. Nici macar nu m-am atins de tine! Nu te-am fortat la nimic si totusi, tu continui sa ma respingi de parca sunt un nimeni. M-am saturat de comportamentul tau, de zidurile pe care le ridici intre noi, de vesnicul ton glacial pe care-l utilizezi doar cu mine. Spune-mi...
- Taci! Vocea tanarului Dean ii taiase replica barbatului din prima. Te intrebi de ce ma comport asa?! cand ai raspunsul chiar in fata ochilor tai... Cum... cum poti fi asa de orb?! Strigase pe el, indreptandu-si spatele si prinzandu-i camasa in pumni. Multe sentimente ce fusesera incuiate iesira la suprafata in acel moment. Nervi il ajunsesera din urma si nu mai putuse sa le tina pe toate pentru el, izbucnise, intr-un exces de furie izbucnise.
- Ce vrei sa spui? Cuvintele celuilalt fusesera mai mult o soapta, insa el il auzise. Il auzise perfect.
- Oameni tai m-au rapit, m-au violat apoi m-au adus aici. M-au indepartat de singura fiinta pe care-o iubesc din tot sufletul! Ca sa ce?... iti spun eu! Ca sa stau toata ziua aici, izolat de lume, departe de el si... sa-ti tin tie companie. Te intrebi mereu de ce te resping, nu? Hai sa-ti spun de ce! Spuse dandu-i drumul la camasa si intorcandu-se cu spatele pentru o clipa. Te tot plangi intr-una ca m-ai tinut in puf. Eu nici macar nu ti-am cerut asta. Din partea mea as fi mult mai fericit ca cersetor aproape de fratele meu decat aici cu tine inconjurat de plasme si luxuri. Te resping pentru ca... te urasc! Iti urasc expresia fetei, comportamentul si mai ales persoana ta! Nu sti aprecia nimic si mi-ai furat libertatea. De asta... te urasc, Dante! Te urasc mai mult ca orice pe lume si-ti doresc o viata plina de chinuri!! Cuvintele pustiului reusisera sa-l raneasca profund pe Dante. Isi plecase capul in pamant, asezandu-si mainile in cap si lasandu-se pe podea.
- Esti un gunoi si asta vei ramane! Se auzisera ultimele cuvinte din gura pustiului, apoi un sunet ce anuntase ca fusese lasat singur.

Trecusera cateva zile iar Dean refuza sa iasa din camera. Insa Agnes il servea mereu la pat ca sa nu indure foamea. Bineinteles, femeia nici nu asteptase ordinele stapanului sau ci actionase precum o mama, din instinct. Baiatul arata din ce in ce mai rau pe zi ce trecea. Parea ca tristetea il consuma incontinuu. Ingrijorata de starea tanarului incercase de mai multe ori sa-l inveseleasca, sa-l faca sa rada ca sa uite ceea ce-l deranja, insa in zadar. Parca fiecare strop de bucurie, fericire, disparuse din el. Parea mai mult o papusa in viata. Femeia zambise trist imediat ce privirea sa intalnise bilele rosiatice, atat de rare. Se apropiase incet de pat cerandu-i sa se aseze in sezut si punandu-i tava pe picioare.
- Nu mi-e foame, Agnes. Spuse brunetul, mai mult soptit, intorcandu-si capul in partea cealalta pentru a evita privirea femei. Era constient ca va ceda in fata rugamintilor sale si privirilor ingrijoratoare pe care i le aruncase pentru a se alimenta si zilele trecute.
- Dar...!
- Nu mi-e foame, pleaca.
Agnes se incruntase apoi se pusese in fata baiatului. Privirea sa era de-a dreptul demna de mila. Parca persoana care era cand pasise in aceea casa, murise. Isi pusese mainile pe chipu-i alb, inuman, apoi isi lasase glasul sa se faca auzit in intreaga incapere.
- Nu puteti continua asa! O sa muriti amandoi in felul asta din lipsa de hrana si apa!
O privise surprins pentru o clipa, apoi isi intredeschise buzele, soptind:
- Puteti?
- Da! Voi sunteti niste incapatanati!
- Stai asa, cum adica "voi"? Intrebase scuturandu-si capul.
- Adica tu si stapanul Dante. Spuse femeia clipind des.
Pe chipul baiatului rasarise un zambet. Insfarsit un zambet, dupa atatea zile iesise la iveala. Dean se bucura enorm de suferinta barbatului, desi fratele sau il invatase ca nu e bine sa faca asta.
- Adica nenorocitul sufera? Sunt mai fericit ca niciodata! Spuse rapid, apucand tava cu mancare si incepand sa infulece.
Femeia nu intelegea ce facuse, insa se bucura. Il convinsese pe tanar sa manance si il facuse sa zambeasca. Se simtea bine insfarsit.
- Pai, eu mai am niste treburi. Pofta buna!
- Mersi, Agnes!
Dupa ce-l anuntase, isi luase taplasita din camera lui.
Dupa ce plecase, brunetul se ridica in picioare atintindu-si privirea pe geam. Chiar daca vestea pe care-o primise il facuse fericit, mancase doar ca sa scape de femeie. Luase tava in maini indreptandu-se spre geam si deschizandu-l. Daca tot nu ii era lui foame macar sa manance animalele ce dadeau tarcoale vilei. Fara nici un avertisment aruncase mancarea afara uitand sa verifice daca nu era cineva jos, apoi se asezase din nou pe asternuturile moi, punandu-si mainile sub cap. – Daca am lovit pe cineva? Eh, nu mai conteaza... – . Gandurile ii zburasera la fratele sau din nou. Ii simtea lipsa mult prea mult ca sa mai ascunda asta, si ar fi facut orice ca sa-l revada din nou, fie si cinci minute amarate. Defapt nu. Nu ar fi posibil asa ceva. Era mai mult decat constient ca de l-ar fi vazut nu ar mai fi plecat de langa el. Ken. Fratele lui mereu il aparase de tot si toate, inafara de tatal. Oricum nici nu avea cum caci Dean refuzase sa-i marturiseasca violurile si scarboseniile la care fusese supus. Ken il iubea pe barbatul acela, iar fratele sau nu avea de gand sa-i distruga imaginea in fata lui, chiar daca nu era decat o fosila scarboasa. Brusc mintea sa zburase in alta parte. In acel moment uitase de fratele sau si de oricine altcineva. Cuvintele sale pline de ura rasunau in mintea sa, facandu-l sa se incrunte.De asta... te urasc, Dante! Te urasc mai mult ca orice pe lume si-ti doresc o viata plina de chinuri!! Scuturandu-si capul reusise cumva sa alunge acele cuvinte. Din partea lui demonul brunet putea sa moara in chinuri ca tot nu-i pasa. De fapt ba da. Ar fi dat o petrecere pentru moartea barbatului. Ce se intamplase cu acel copil fericit? Raspunsul e simplu. A ramas alaturi de fratele sau, astfel ca ii ramasese doar ura. O ura imensa care nu ierta nimic si pe nimeni. O ura care avea sa iasa la suprafata de tot si sa faca ravagi. Da. Voia sa-l ucida pe Dante, din tot sufletul isi dorea asta. Vorbise despre asta cu prietenul sau Clay, insa el nu fusese de acord. Incercase sa-i deschida ochii si sa-l faca sa inteleaga ca nu este cea mai buna metoda de a pleca. Bineinteles ca nu-l ascultase. Il voia mort. Fusese trezit din gandurile sale ucigase de o bataie in usa, la care raspunse cu un "intra" obosit.
- Vrei sa nu mai arunci mancarea pe geam? Intrebase brunetul, pe fata scurgandu-i-se cateva picaturi de supa iar din par cazand o conopida.
Dean isi oprise privirea in primul rand pe hainele barbatului pline cu mancare, apoi cand ajunsese la chipul sau zambise amuzat, abtinandu-se sa nu rada. Era destul de haios doar sa-i privesti fata lui Dante si sa analizezi tonul calm pe care-l folosise. Incercase sa para calm si dragut doar ca sa nu-i mareasca ura baiatului pentru el. Se simtise oribil in decursul zilelor in care nu-si mai vorbisera, iar cuvintele acelea il tot bantuisera.
- Du-te si fa un dus pana nu ajungi mancare pentru lupi, caine. Ah, si in legatura cu supa. Am aruncat-o fiindca nu o voiam. Nu stiam ca esti acolo, dar sti ce? Ma bucur! Sunt mai bun decat credeam. Spuse rautacios, incepand sa rada.
Tonul pe care-l folosise Dean il facuse pe brunet sa-si stranga pumni si sa-si coboare privirea in pamant. Era adevarat ca nu voia sa-l mai supere in continuare pe baiat, dar nici nu se putea lasa calcat in picioare de el. De cand cu aceea intamplare sau mai bine spus discutie, devenise si mai arogant, mai rautacios. Isi ridicase cristalele albastre, privindu-l. Era asa frumos, asa de... sexy. Ravasit tot si obosit. Purta doar o pereche de boxeri negri expunandu-si trupul privirilor sale insistente. Fara sa realizeze ajunsese langa el, atingandu-i pieptul. Pielea alba si ochii rosi il faceau sa para aproape inuman, aproape un...demon. Si cu acel comportament "dragut" era complet. Observandu-i roseata din obraji zambise. Brunetul isi intredeschise buzele pentru a spune ceva dar nu iesea nici un cuvant. – Calm Dante, nu te lasa dus de val! – isi spuse in intimitatea gandurilor sale, incercand cu greu sa se abtina, insa in zadar. Ii cuprinse buzele intre ale sale introducandu-si limba in lacasul umed si delicios. Baiatul incercase sa-l indeparteze la inceput, dar, incetul cu incetul se lasase luat de val. Raspunse si el. In timp ce barbatul isi introduse mainile in parul negru si lungut, el isi dusese mana intre picioarele acestuia. Gemuse scurt in gura lui cand atingerea aceea ii oferise trecere unui fior pe sirea spinarii. Il indepartase usor.
- Ai vrea dar nu poti! Spuse Dean victorios ridicandu-se si luandu-si un tricou alb din dulap.
- Tu chiar ma urasti mult, nu-i asa? Intrebase apropiindu-se de tanar si cuprinzandu-l in brate de la spate. Sti care-i cea mai amuzanta parte in toata povestea asta? Continuase mai mult soptit, asezandu-si barbia pe umarul baiatului.
- Care?
- Ca eu te iubesc. Rostise mai apoi pe un ton cald.
Il eliberase din "inchisoarea" creata de el, apoi parasise incaperea. Nici macar nu stia de ce ii spusese asa ceva, nici macar nu mai arata ca... el. Se simtea mult prea ciudat asa ca mersese in camera lui unde adormise aproape imediat cum se asezase pe asternuturile moi si proaspete. In alta incapere unde linistea trona in aer, Dean se uita la usa cu aceeasi uimire pe chip, nereusind sa se trezeasca la realitate. Se intreba cum se poate asa ceva? si de ce-i spusese asta cand el se purtase ingrozitor? cand el il uraste asa de mult? O gramada de intrebari avea in minte in acel moment, apoi zambise diavoleste.
- O sa profit de asta stai linistit.




________________________________________
Oke oke. Sa lamurim ceva. Chiar daca Dante i-a spus lui Dean ca il iubeste, nu o sa-l "inmoi" deloc. Asa ca stati linistite, nu l-am facut un mielusel. :))). Cat despre ura lui Dean. E adevarata, nu-l suporta deloc pe Dante si vrea sa-l omoare. Clay o sa dispara din peisaj o vreme, dar o sa reapara cand o sa-i vina randul. Atatea va zic acum *_* sper sa mai cititi in continuare si multumesc<3 celor care treceti pe aici!.

[Ai_4ever]

Hm... Ai avut 3 cuvinte scrise cu un"i" in loc de doi.
Dante il iubeste pe Dean? Asta suna interesant! Sincer cand Dean a aruncat mancarea pe geam deja stiam (sau macar banuiam) ca ii va cadea la Dante in cap. Era sa ma apuc sa rad ca o idioata cand a intrat Dante pe usa :))
Spor la capitolul urmator! Abia astept sa citesc ce mai fac Mr Sadism si Ice!

[Lexxu]

Am lipsit ceva vreme de pe Zup. Ma bucur ca nu mi-ati inchis ficul :o3. Scuzati-mi intarzierea, dragi cititori. Sper ca... acest capitol un picut diferit sa va potoleasca setea. (macar putin). Fara alte palavrageli va prezint nextul:





Capitolul 10




- Uite cine are nevoie de mine!
Cuvintele iesite printre buzele rozali rasunau tare si clar in urechile barbatului ce sedea in umbra. Oamenii incearca din greu sa se tina departe de lucruri ilegale, rele si aducatoare de zile negre, insa in ciuda acestui fapt se tin scai de probleme si invers. Statea ascuns in umbra privind persoana din fata sa. La vederea baiatului uni ar fi ras iar alti ar fi plans.
- Nu primesc nici o imbratisare? Nu inteleg cum poti fi asa rece in fata stapanului tau. Ne, ne, ne. Spuse pustiul pe-un ton copilaros, mai apoi trecandu-si degetele subtiri si lungi prin parul auriu.
Brunetul nu miscase nici un deget, nu scosese nici o vorba si nici nu clipise. Ascultase cu atentie fiecare cuvintel iesit din gura lui. Singurul noroc al lui era rabdarea de otel, altfel putea de mult sa-si salute propriul sicriu si bineinteles puterea pe care-o detine ta-su. Un gunoi influent in lumea parlamentului si cea interlopa. Un mafiot viclean de prima mana pe care-l intalnesti rar si cand o faci e de rau.
- Bine, lasa! O sa vorbim altadata despre comportamentul tau. De ce ai nevoie dragule?
Privise inca odata talia de viespe, chipul albicios si privirea albastrie atintita asupra sa. Ii facuse o analiza rapid. Corpul i se parea apetisant, atitudinea enervanta si sentimentele... lipsa. Nu avea nici o idee despre nici un sentiment si nici macar nu-i pasa. Pur si simplu din cauza pauzei prin care trecea membrul si cel mai bun prieten al sau avea de suferit.
- De cateva informati.
- Ce fel de informati? Intrebase blondul ridicandu-si si arcuindu-si frumos o spranceana.
Inspirase aer apoi il expirase zgomotos, pasiind in lumina slaba a becului. Bilele negre s-au intalnit aproape imediat cu lagunele albastre dandu-i voie unui fior rece sa strabata sirea spinarii baiatului, Joe. Amandoi ramasesera asa, uitandu-se unul la altul pentru cateva minute. In fond cine nu ar fi fost fascinat de frumosul brunet? Fie el de partea opusa sau nu.
- Am nevoie sa aflu despre toate tipele Agnes inregistrate in New York. Crezi ca te descurci cu asta, pustiule? Spuse barbatul tare si clar cu un aer de superioritate.
Blondul scuturase de vreo 3 ori din cap revenindu-si intr-un sfarsit si raspunzandu-i sincer, ii zambise.
- Omule, nu am mai vazut nici un barbat ca tine si crede-ma, am intalnit destui. De fiecare data cand ne intalnim am de suferit. Esti al dracului de frumos! Rostise studiindu-l din nou. Totusi, o sa te coste ceva... adaugase mai apoi apropiindu-se lent ca o felina de "prada". Ce nu stia el insa, era ca barbatul frumos ce sedea in fata sa, nu era prada ci pradator si risca sa se cam arda. Ajuns in fata lui ii atinsese chipul cu o palma, insa ii fusese indepartata imediat.
- Asculta pustiu' eu nu-s cum ma crezi. Daca e vorba de bani se rezolva si daca e vorba de altceva... Spuse prinzandu-i barbia si strangand-o puternic, mori! Continuase infiorandu-l pe celalalt.
Joe ridicase mainile in semn de predare, apoi se departase de brunet incet. Venise de mai multe ori la el acasa, in depozit si-n locul de "intalnire", dar niciodata nu reactionase in halul acesta. Oricum ce era drept era drept. Obsesia blondului pentru barbatul din fata sa crestea din ce in ce mai mult, iar asta il inebunea de-a dreptul. Daca se atingea de el dupa cum vazuse si-n ochii lui moartea e asigurata si daca-l ignora... eh' imposibil.
- Bine, fie. In 72 de ore ne intalnim aici.
Vazand ca nici nu-l saluta, ca vrea sa plece asa... il prinsese de mana.
- Pai si...
Nu apucase sa termine propozitia caci brunetul il trasese inspre' el si-i pecetluise buzele cu un sarut violent. Ii dezmierda lacasul umed cu atingeri diferite fata de cum isi imaginase el. Oricum nu parea el tipul bland. Mana ii ajunsese intre picioare masand si atingand in speranta de mai mult, dar atunci fusese indepartat imediat.
- Ar trebui sa te multumesti cu putin, pustiule. Asta cred ca a ajuns pentru informatii.


****


Ajuns in fata blocului isi bagase mainile in buzunar cautandu-si pachetul de tigari, apoi isi aprinsese una dupa ce-o asezase intre buzele carnoase. Parea al naibii de relaxat dupa discutia pe care o avusese cu Joe. Avea s-o gaseasca insfarsit, daca nu cumva tarfa pe care o ucisese in acea noapte mintise, iar Agnes zace la 10 metri sub pamant. Se simtea oarecum entuziasmat si din nou un morman de intrebari il inconjurau. Si da, orice s-ar fi intamplat nu i-ar fi pasat prea mult, insa venind vorba de Agnes... oarecum conteaza, putin. De traia sau nu, inca tot nu era sigur de ceea ce avea sa faca sau...nu. Era confuz, mult prea confuz, asa ca ajunsese sa-si dea dreptate singur. Nu putea sa-si abandoneze sentimentele incarcate cu rautate. Avea atata nevoie de ele ca sa poata trai in continuare... Avea atata nevoie de ele incat intr-un fel sau altul durea...
Tragea cu nesat din tigare lasand fumul sa-i umple plamani, apoi il expira. In mintea sa existau o gramada de intrebari fara raspuns, insa pe moment se lasase pagubas. Pe moment avea de gand sa lase lucrurile asa si sa continue sa-si devoreze prazile pana la ultimul strop de sange.
Privirea-i neagra si fioroasa analiza "terenul" in cautarea unei posibile tinte miscatoare. Totusi, fara rost. Era mult prea tarziu pentru dorinta lui. Gunoaiele sedeau in paturile calduroase ale caselor, lor, iar pofta brunetului era pusa in cui si de data aceasta.
Uneori se intreba cum ar fi fost lumea fara oameni ca el, uneori se intreba cum ar fi fost Pamantul fara suflete intunecate si mincinosi corupti, dar nu gasisea raspuns nici pentru aceasta.
Cu bielele intunecate si ratacinde, privea balconul. Terminandu-i-se tigarea, hotarase ca e timpul sa se intoarca in cuibusorul sau si sa isi odihneasca trupul care din pacate era si este uman. Intrebari peste intrebari ii invadau mintea sadica si bolnava la fiecare pas facut. Si pana la urma de ce trebuia lui sa-i pese de chesti lipsite de importanta? Raspunsul era destul de simplu. Asa cum corpul sau era uman si ani treceau peste el, asa era si mintea, inima. Poate ca nu putea fi un robot lipsit de sentimente caci, ura il stapanea in totalitate, dar... daca ar fi intalnit dragostea? Atunci ce s-ar fi intamplat? Daca Agnes traieste? Atunci...
Fara sa-si dea seama ajunsese in dreptul usi, privind in gol si gandindu-se la ceea ce se putea intampla. Un fior rece ii traversase sirea spinarii pentru o secunda, facandu-l sa se cutremure." De ce ma gandesc eu la asa ceva? E... stupid, dar sunt in necunostinta de cauza. Totul e posibil, dar mai bine nu." Scuturand din cap alungase acele ganduri si apasase usor clanta. Patrunse inauntru, fiind atent si ascultand orice fel de zgomot putea iesi din dormitorul frumosului Ice. Se parea ca de data aceasta partenerul sau nu adusese pe nimeni. Atunci cand avea pofta mai mare de o crima, Ice dormea linistit pe undeva sau cine stie ce facea. Oricum totul era destul de clar: fara victime. Isi daduse ochii peste cap, apoi isi indepartase incaltarile si pornise in cautarea lui. Dormitoarele, livingul si bucataria era la fel de goale ca inima lui, mai ramanea balconul...
Privirea-i rece isi gasise odihna pe corpul tanarului ce zacea intins pe jos. Mainile-i inuman de albe tineau strans la piept o carte paru-i alb fiindu-i imprastiat pe podeaua rece. Brunetul zambise in coltul gurii, apoi il ridicase si-l purtase pe bratele mari pana in dormitorul sau. Parea atat de inocent cand dormea incat si el se mirase de tovarasul sau, Ice. Singuratatea si ochii lui reci, puteau cutremura pe oricine, insa atunci cand erau inchisi... rautatea disparea, facandu-si loc inocenta si nevinovatia. Poate daca s-ar fi intalnit in alte circumstante si mai important, intr-o alta lume s-ar fi putut indragosti de el extrem de usor. Nu numai ca arata bine, ci atunci cand dormea emana o bunatate nemaintalnita. Asezandu-l pe asternuturile reci si invelindu-l cu patura, il mai privise odata si inca odata, dorind mai apoi sa plece... mana ii fusese prinsa neputand sa evadeze. Isi intorsese capul observandu-i gestul inconstient si atat de copilaros si dulce... Pentru o secunda colturile gurii sale se ridicasera singure si formasera un zambet sincer. Pentru o singura secunda simtise ceva ciudat, dureros si placut, insa doar atat. In urmatorul moment isi trasese mana ridicandu-se in picioare, doriind sa paraseasca incaperea. Tot ceea ce se intampla era strain pentru el.
- Nu...nu pleca.
Soaptele oferite lui il facusera incapabil de a-si misca membrele. Nici macar corpul nu-i mai reactiona in niciun fel, ramasese blocat.
- Esti destul de mare sa dormi singur.
Buimac, Ice se ridicase in sezut privindu-l pe frumosul brunet intrebator. Fiind in lumea viselor inca, pe jumatate nu intelegea la ce se referise. Isi frecase usor cu podul palmelor pleoapele somnoroase lasandu-si margelele la vedere. Pana si tanarul adolescent ce sedea in asternuturile brunetului se gandise la anumite sentimente. Nu doar la cele de admiratie, caci da. Ice inca de cand il intalnise pe brunet nutrise pentru acesta acele sentimente pentru o persoana care o admiri. Dar nu! El se simtea ciudat de fiecare data cand il atingea, de fiecare data cand vorbeau amandoi in bucatarie si se priveau intens, mai mai sa se manance din privirile flamande ce si le aruncau in fiecare dimineata si de ce nu, si seara uneori. Simtise dorinta cum il arde pe dinauntru... dorinta de a-l atinge pe celalalt si in cele mai intime locuri, dar... stiuse si stia ca ceea ce-si imagina mintea sa era imposibil de realizat. Coechipierul sau care-l primise in propria-i casa ii marturisise intr-o zi ca nu-l adusese pentru alte treburi, ci doar pentru simplul fapt ca povestea li se aseamana. Duruse intr-un fel ciudat si totusi nu se putea impaca cu ideea ca nu-l putea atinge mai mult decat o strangere de mana banala. Totul era ciudat si absurd. Nici macar numele nu i-l stia!! si... misterul ce-l invaluia pe acel brunet, pe frumosul brunet il atragea ca un magnet. Il facea dornic sa afle orice despre persoana lui... orice! Il facea sa para un caine flamand, flamand dupa atentia lui.
- Si daca... nu sunt? Intrebase repezindu-se asupra lui si intorcandu-l cu fata spre' el. Nici un cuvant nu iesea dintre buzele carnoase ale brunetului ce parca cereau sa fie sarutate. In mintea bietului Ice se auzeau tot felul de soapte, tot felul de ganduri si... clacase. Cu mana libera ii trasese capul si-i cuprinsese buzele intr-un sarut apasat, pasional. Se simtea arzand din toate punctele de vedere, doritor si... mult prea inflacarat.

Ce avea sa se intample in continuare?



________________________

OK OK mi-am cam iesit din mana, insa nu am mai scris de ceva (multa) vreme si... sper sa ma intelegeti si sa va placa. Daca au fost repetitii scuziii. Inca odata lectura placuta^^ astept pareri. Ja ne!

[RosetteFoxy]

Un fic foarte interesant. N-am ce zice, foarte frumoasa ideea. Mi se pare complicat si greu pentru tine sa mergi cu doua povesti diferite, care deja au un element comun: Agnes si care la un moment dat se vor intersecta si vor forma una. Ideea este foarte originala. Nu am mai citit fic care sa inceapa cu acesta idee. Deci foarte frumos, te felicit. Nu grabesti actiunea si asta imi place foarte mult. Am observat ca te axezi mai mult pe descriere(sentimentelor, locurilor, personajelor) , iar asta este ok. Te descurci foarte bine. Imi place mult si abia astep sa pui next!
Gambate! Nyaaa~.~

[Lexxu]

Heeyaaa^^ am decis sa dau si pe la ficul acesta. Ma bucur ca iti place si sper sa te incante in continuare. Nu mi-e asa greu sa continui cu 2 povesti diferite, insa vei vedea ca totul se va lega pe parcurs. Parca era un comentariu si de la Ai_4ever? sau s-a sters? ... Eh, nu mai conteaza. Las explicatiile deoparte si va las pe voi sa interpretati restul povesti. Deci lectura placuta! ^_^





Capitolul 11




Soarele calduros si primitor se pregatea sa paraseasca cerul albastru, astfel ca luna sa-i ia locul si in aceasta seara. Tanarul Dean statea comod pe suprafata moale a patului sau privirea fiindu-i aruncata pe peretii imbracati in non culorile alb si negru si in mijlocul lor putin rosu. Amintindu-si fata omului care ii decorase cand ii spusese cum dorea sa fie zambise usor. Era constient ca dorinta nu-i fusese tocmai normala, insa ii facea placere. Mobilierul rosu pe alocuri manjit cu portocaliu semana cu o flacara ce nu avea sa se stinga iar covorasele pufoase si asternuturile patului fusesera alese sa se potriveasca cu peretii in tocmai. Decoratie putin ciudata(doar putin).
In momentul de fata Dean, Agnes, Clay si Dante se aflau pe pamanturile New York-ului. Un oras mare si crud in cautare de victime. In cautare de oameni slabi de inger si usor influentabili care sa fie prinsi cat mai usor. Drogurile cat si alcoolul domneau peste acest teritoriu si prostitutia. Da. Prostitutia, era permisa in totalitate. Inca si-n ziua de astazi Dean isi amintea cu exactitate linia de centura pe langa care trecusera atunci cand se mutasera aici. Fusese oribil sa intalneasca privirile acelea, triste si altele scarbos de provocatoare. Nu-si dorea in nici un fel si chip sa ajunga o astfel de panarama, asa ca multumise in gandul sau ca se alesese cu un caine pe cap care sa-i latre zi si noapte cat il iubeste. Vorbe. Dar le prefera mult mai mult pe acestea decat o gramada de bote doritoare. Totusi, nu uitase de planul sau si nici de razbunare. Avusese timp sa se gandeasca la toate si se hotarase si la un cadou pentru tatal sau cand avea sa se intoarca. Devenise un alt om, fara pic de suflet, inghetat in timp si... profitor, uneori. Daca nu avea sa profite de pe Dante unde ajungea? Progresase in arta manuitului, caci il convinsese pe ,,iubitul" sau sa-i permita sa mearga la sala. Dorea o schimbare, dorea sa-si ocupe timpul ca sa uite. Mergea la sala, insa si in alte partii... Gasise un anumit ,,pusti" care intr-un loc de intalnire il invatase mai multe chesti utile. Trasul cu arma, auto-apararea si tot felul. Asa timpul trecea pe nesimtite si... nu mai putuse continua cu gandurile caci un trup mai mare se asezase pe al sau.
- La ce te gandeai? Vesnicul ton al lui Dante il irita din ce in ce mai mult pe zi ce trecea, insa se controla, dar era constient ca intr-o zi va ceda.
- Da-te jos, caine! Ma strivesti. Ii spusese rece apoi continuase, la orice inafara de tine.
Brunetul isi prinsese parul intr-o coada apoi prinzandu-i mainile deasupra capului isi lipise gura de-a sa. Ii placea sa-i simta gustul usor dulceag, uneori amarui, al baiatului. El avea ceva de care doar el dispunea, ceea ce-l atrasese pe Dante intr-o capcana a mortii. Ii eliberase buzele si se asezase langa acesta pe pat.
- Esti rau, pisicutule! Nu asa se vorbeste cu iubitul tau. Ii spusese pe-un ton de copilas apoi continuase incet, cand... cand o sa am parte de mai mult? Intrebase privindu-l direct si observandu-i vesnicele bile rosii, aparent incarcate cu o ura nemaivazuta.
Dean insa nu fusese impresionat de intrebarea ce-i fusese pusa. Totusi, ca sa nu dea de banuit se prefacuse ca se gandeste la un raspuns. Ei doi nu intretinusera nicio relatie sexuala, erau impreuna si atat. Se gandise cu groaza ca nu putea sa-l refuze la nesfarsit, asa ca decisese sa-l ucida inainte sa se intample. Nu voia... sa mai fie atins in asa maniera de cineva pentru care nu simte absolut nimic.
- Nu stiu. Trebuie sa ma mai gandesc... Raspunse calm, plecandu-si capul si enervandu-l la culme pe celalalt.
- Asa e tot timpu'! Cat mai vrei sa te astept? Ai vrut sa te muti am facut-o. Ai vrut sala, ok o ai. Ce mai vrei, Dean? Am si eu nevoi, stii? Ii reprosase si aruncase in fata totul, dar nimic nu iesea pe gura tanarului. Las-o balta! si din nou incaperea fusese lasata in praf de catre Dante. Dean cugetase la spusele sale si tot nu credea ca-l iubeste. Oricum nici nu avea de ce sa-i pese. Doar ca lucrurile se cam schimbau daca barbatul nu simtea nimic pentru el, decat dorinta... Teren minat isi spusese in minte, apoi oftase. Inchisese ochii si se pierduse intr-un intuneric dens. Adormise.

Seara. Noaptea cucerise tot teritoriul singurele surse de lumine fiind cele artificiale si mareata Luna. Un copilas brunet statea asezat pe covorul facut din iarba, minunandu-se de stele si zambiind fericit. Peisajul parea a fi scos dintr-o carte de povesti, caci imediat ce copilul fusese strigat langa el aparuse un barbat mai inalt, slabut si tot ce se putea observa erau ochii incredibili de sinceri, rosi. Dean incepuse sa se zbata, sa doreasca cu ardoare sa ajunga la cei doi crezand cu ardoare ca celalalt era fratele sau. Totusi, ceva il impiedica. Picioarele nu i se miscau, buzele-i erau lipite si totul compromis. Peisajul disparuse cu tot cu acel copilas bucuros si ramasesera doi barbati, nu, 3. Un batranel morocanos si scarbos, cel de dinainte si unul... fioros. Totul se vedea in ceata si atunci se auzise o impuscatura.
- Dean!

- Hei Dean!! Vocea blanda si usor ragusita a femeii nu reusisera sa-l calmeze, incepuse sa strige.
- Nu, nu! Keeenn!! Era agitat chiar daca deschisese ochii si observase ca fusese un vis. Se speriase de moarte...
- Gata, o sa fie bine dragul meu. Ii soptise Agnes in timp ce-si trecea o mana prin parul negru, pe cealalta folosind-o sa-i mangaie spatele. Ramasese socata sa-l gaseasca intr-o astfel de stare. Pana si ea ii simtea inima zbatandu-se dureros, de spaima, voind sa-si paraseasca locul de drept. Era curioasa, dar nu-l intrebase ce visase ci daca voia sa manance. Cum se si asteptase raspunsul fusese nu, asa ca la dorinta tanarului parasise camera...
Chinuit pana la culme de durere si spaima se ridicase in picioare si incepuse sa faca ture prin toata incaperea. De cand fusese mic il iubise si-l iubea pe Ken din tot sufletul. Se intreba ce facea si cum se simtea... Ii era frica, foarte frica.
- La naiba de situatie!! Sa te ia dracu, Dante. Spusese soptit, doar pentru el, continuand sa faca ture prin camere. Cu sala rezolvase si cu mutatul, insa cu telefonul? Barbatul ce momentan era iubitul sau refuzase sa-i ofere acest micut aparat. Idiotul. Nu voise sa i-l ofere, astfel ca Dean nu mai insistase asupra acestui subiect. Dar vroia din tot sufletul sa-l contacteze pe Ken si sa stie ca e ok... Dorea asta. Dar cum? se intrebase frecandu-si barbia cu doua degete. Se spunea ca in astfel de situatii trebuie sa fi calm si sa gandesti la rece, sa pui binele inainte si nu raul, insa da-o naibi de treaba. Dean nu putea sa stea cu mainile in san cand venea vorba de fratele sau, chiar daca fusese un vis. Simtise ceva dureros... foarte dureros... si atunci ii picase fisa. Iesise in fuga din camera sa intrand fara sa anunte in birou. Stia ca acolo avea sa-l gaseasca pe Dante, inecandu-si amarul in alcool ca de fiecare data. Totusi, cand il vazuse de data aceasta stand ganditor in fata geamului cu un pahar in mana, se ingrozise dintr-o cauza necunoscuta. Parea foarte diferit si avea o aura ciudata.
- Dante. Ii spusese numele, facandu-l pe celalalt sa se intoarca si sa-l priveasca. Pentru o secunda i se paruse ca in aceea privire vazuse tristete, compasiune, o mila profunda. Totul trecuse cand incuviintase din cap ca sa continue.
- Ma culc, cu tine, cu o conditie.
- Spune. Fusese tot ce zisese barbatul uimit de spusele celuilalt.
- Aceea de a-l vedea pe fratele meu, pe Ken.
Cuvintele lui Dean il ingrozisera de-a dreptul pe Dante, caci se albise la cand auzise de aceea persoana. Isi plecase capul intr-o parte incercand sa se prefaca, ca nu-i pasa si ca-i refuza oferta, dar baiatul se maturizase si nu era vreun nimeni ca sa-l poata minti. Asa ca trecuse direct la subiect. Chiar daca avea sa doara el se va refugia in propriile-i brate, convenabil. Fusese destul de... rautacios si nu se gandise decat la el.
- Nu.
- De ce?! Se razvratise brunetul fiind gata sa continue, sa nu se de-a batut.
- Pentru ca fratele tau e mort, Dean, de aia!
Liniste. O liniste mormantala se asternuse in birou. Se putea spune ca fusese linistea de dinaintea furtunii, caci dupa cateva momente exact asta se intamplase. Incepuse furtuna.

[Ai_4ever]

Am lasat comm si la capitolul anterior, dar se pare ca a fost sters.
Mi-a placut si acest capitol, dar sincer mi-e mila de Dean. Oricat de rea ar fi o persoana, nu merita sa piarda persoana pe care o iubeste cel mai mult. Oricum, vad ca Dean n-a glumit cand a zis ca se va folosi de sentimentele lui Dante. Chiar, Dante de unde stia ca Ken a murit? A pus el cumva sa fie ucis pentru ca Dean tragea de timp? Mai bine imi pastrez intrebarile pana la urmatorul capitol, poate gasesc acolo raspunsul.
Spor la scris!

[FuNnY bUnNy]

Hey!:* Ma bucur ca ai pus next , abia asteptam sa vad cum se continua. Mi-a placut acest capitol. Ma intreb daca Dean o sa se indragosteasca de Dante sau chiar o sa reuseasca sa-l omoare:-?. Greseli de tastare nu am vazut multe , cred ca vreo doua , in schimb sunt altele:
-"Nu-si dorea in nici un fel"(niciun)
-"auto-apararea"(autoapararea)
-"insa si in alte partii"(parti)
-"mai multe chesti utile"(chestii)
-"zambiind fericit"(zambind)
-"ochii incredibili de sinceri, rosi."(rosii)
-"Dar vroia din tot sufletul"(voia)
-"trebuie sa fi calm"(fii)
-"insa da-o naibi de treaba"(naibii)
-"sa nu se de-a batut"(dea)
Ai facut la un moment dat o repetitie:"sa doreasca cu ardoare sa ajunga la cei doi crezand cu ardoare ca celalalt era fratele sau."
In propozitia "ramasesera doi barbati, nu, 3." ai scris numerele cand cu litere , cand cu cifre. Trebuie sa te hotarasti daca scrii "doi" sau "2" , dar parerea mea este ca se vede mai bine daca scrii cu litere.
A mai fost un dezacord , dar sunt sigura ca nu a fost cu intentie: "Vocea blanda si usor ragusita a femeii nu reusisera sa-l calmeze"(reusise).
Am observat ca ai niste probleme cu cuvantul "aceea": "in aceea privire" , "cand auzise de aceea persoana". In ambele cazuri se scria "acea"(este adjectiv). Se scrie "aceea" in constructii de genu': "de aceea" sau "in ceea ce priveste...".
De asemenea , ai pus virgula incercand sa eviti cacofonia: "Ma culc, cu tine" , "incercand sa se prefaca, ca nu-i pasa". Nu o eviti daca pui virgula , suna la fel cand o citesti. Ori o lasi asa , ori folosesti alta exprimare(exp.: "incercand sa nu arate ca-i pasa" sau "incercand sa para ca nu-i pasa"). In plus , virgula aia arata putin inestetic.
Poate ca par multe greseli , dar nu sunt atat de grave. Sper din suflet ca nu te-am suparat sau necajit prin comentariul meu. Imi cer scuze daca asta s-a intamplat , dar nu am facut-o cu rautate. Astept cu nerabdare next si vreau sa apara cat mai repede , sa vad cum evolueaza povestea. Spor la taste!>:D<

[Lexxu]

Hei Heiiii. Mersi mult de comentari! (apreciez si va mai astept pe aici). Stai chill funny bunny ca nu m-ai necajit sau suparat in nici un fel. Yhhh.


Capitol special: povestit intr-o alta maniera(din perspectiva personajului). Cel cu brunetul si Ice v-a aparea data viitoare. Lectura placuta^^



Capitolul 12.
" Ca viata e rai, dar din cand in cand e iad..."




Sentimentele ies la iveala cand te astepti mai putin. Nu am contrazis aceste spuse nicicand, insa m-am indoit, in adancul meu de ele. Probabil sunt nebun sau un actor prea bun. Nici eu nu mai stiu ce sa cred despre propria mea persoana. Briza usoara ce-mi mangaie chipul astazi ma indispune cumplit. Sunt gol pe dinauntru, exact ca o minge. Sunt plin cu aer dar in aceelasi timp gol. O picatura incolora si inca una, urmata de sora ei geamana si tot asa. Un cer plin de nori, ei fiind negri si suparati. As putea spune ca se aseamana foarte bine cu sentimentele mele, dar nu as fi complet sigur de asta. De aceea prefer sa nu afirm nimic. O ploaie imprevizibila ce parca plange in locul meu. Ar trebui sa ma simt vinovat? Chiar ar trebui sa simt fie si un pic de vinovatie pentru ce am facut? Caci ma indoiesc. Imi pare ca-i aud si acum vocea lipsita de vlaga, ce ma implora sa fac un act bun si sa-l ajut. Imi apar doi ochii cunoscuti in cale ce ma acuza si imi invenineaza sufletul ca de fiecare data. Nu ma simt sigur pe mine deloc. As vrea sa pot pleca intr-o alta dimensiune unde sa am timp de gandire, nu dupa o pereche de gratii ruginite sau in celule invechite. Banuiesc, ca acolo o sa ajung intr-un final pentru fapta mea lipsita de valoare. Asta ar spune unii in frunte cu judecatorul. M-am lasat stapanit de furie si am ajuns asa de gol incat as plange, dar si lacrimile imi lipsesc la momentul dat. Privesc in vid si doua persoane se uita la mine. Unul cu ura, iar celalalt cu multa multa iubire. Poate ca nu am fost corect, ca nu am tinut la cine trebuia sa tin. Am parte de remuscari profunde...
Mi-am mai privit inca odata victima si cumva, cumva, membrele au inceput sa-mi dea ascultare. Am parasit casa parinteasca acum multa vreme si aveam senzatia ca asta era chiar ultima data cand o vedeam. Viata nu a fost asa cum am privit-o mereu. Buna si frumoasa. Intr-adevar, are momentele ei de generozitate. Rau e atunci cand si le i-a inapoi. Mi-am asezat mana pe piept pentru cateva clipe si am simtit-o batand cu mult mai multa forta decat de obicei. Paream emotionat, dar nu era asa. Eram doar eu cel gol. Celalalt a murit lasandu-ma pe mine, clona, sa preiau functia de sef. Conduceam si priveam in treacat straziile impanzite cu copilasi fericiti. O senzatie de greata m-a acaparat aproape dupa 4 ore de condus, asa ca am oprit masina si am iesit la aer. Aveam in mana o scrisoare destinata cuiva, iar in cealalta un pistol. Aceelasi cu care l-am asasinat pe tatal meu. Probabil nici nu l-as mai putea numi asa dupa cele intamplate, asa ca ma rezum doar la: omul ce m-a conceput alaturi de mama. Cerul parea la fel de suparat. Exact ca dimineata in care s-a petrecut crima. Azi. O zi inexplicabil de urata, trista sau melancolica. Eram suparat si trist chiar daca nu admiteam asta. Ma judecam si aveam remuscari intr-o anumita maniera care ma termina incet si dureros. Poate. Totusi, preferam s-o tin tare si sus ca nu simt nimic si ca sunt doar un alt criminal in libertate. Momentan. Am bagat pistolul la loc in buzunar si am intrat intr-un magazin oarecare, aproape de mine. Aveam nevoie de tigari, un viciu de care am crezut ca am scapat. Hm. Viata lua o intorsatura urata pentru mine, asa ca simteam nevoia sa ma calmez cumva si sa judec la rece. Daca e posibil. O tanara blonda mi-a inmanat un pachet impreuna cu o bricheta de culoare rosie, identica cu cea a ochiilor mei. Am coborat usor treptele si mi-a aprins o tigara. Fumul cenusiu s-a ridicat in aer risipindu-se ca de fiecare data. Paream ca un nebun, caci vedeam un chip in fum. Al lui Dean. Inconstient am inceput sa vars lacrimi incolore si fierbinti. Un peisaj mai melancolic nici ca se putea. Un tanar adolescent m-a intampinat si politicos m-a intrebat daca am patit ceva. I-am raspuns sec si am sperat ca v-a pleca. Nu a fost asa. A ramas tacut, aproape de corpul meu tremurand si si-a aprins o tigara. Asteptam o critica din partea respectivului (nu i-am retinut numele), si nu a venit. Mi-a facut o propunere. Sa mergem la un bar. Am acceptat fara sa stau pe ganduri deja gandindu-ma la cat mai mult alcool. Probabil ca eram in prag de nebunie si nu imi dadeam seama prea bine, dar preferam sa nu imi pese. Asta speram. Ca intr-o zi sa trec peste. Pacat ca viata avea alte planuri cu mine, caci imi simteam sfarsitul aproape.
-...si asa l-am abuzat ultima data. Aveam tatuata acea replica in minte, data de insusi omul acela. Auzeam de asemenea si rasul respingator si privirea incarcata cu ura. Toate acestea ma dezgustau in ultimul hal, chiar daca altadata imi faceau placere. Ma consideram un om demn de dispret, un actor inrait si un mare nenorocit. Asta si eram. Sa-mi bat joc in maniera asta de un copil si sa mai sper la iertare? Neh... Nu prea-mi venea a crede ca raspunsul la propria-mi intrebare avea sa fie pozitiv. Revenind totusi, cu picioarele pe pamant m-am trezit in fata unei case parasite. L-am privit intrebator pe baiatul de langa mine si mi-a spus pe un ton indiferent.
- Hai, nu am toata ziua la dispozitie. Puteam sa fug oare? Puteam. Si de ce nu am facut-o? Caci imi meritam soarta pe deplin. Asa ca am decis sa urmez vorbele baiatului dinaintea mea. Cand am patruns inauntrul casei am observat decorul gotic si vechi ce sincer, pentru un moment m-a infiorat. Puteam sa spun ca mi-am platit datoria fata de acel cineva, fata de Dean. Imediat ce am ajuns la etaj am fost trantit pe o saltea prafuita si veche dupa care am fost batut. Loviturile ce le-am primit mi se pareau inutile asa ca nu spuneam nimic. Scanceam ce-i drept cand atingea zone mai sensibile, doar atat. Teama m-a cuprins exact in momentul in care hainele mi-au fost indepartate cu o brutalitate de nedescris. Practic mi-au fost sfasiate. Ma aflam sub controlul lui, a mintii lui diabolice si nu stiam ce v-a urma. Ce aveam sa indur si nici macar nu am asteptat prea mult ca sa aflu. Mainile albe m-au cercetat cu atentie, buzele m-au sarutat iar dinti mi-au sfasiat carnea. Infernul mi se parea a fi acel loc unde eram tinut prizionier de catre un strain. Totusi, cu mai multe minute in urma aveam sa aflu ca infernul pe care-l gustasem acolo nu era nimic fata de ce gustase Dean in tot timpul asta...
Si am aflat cand carnea mi-a fost invadata de ceva mare si agresiv ca stapanul lui. Am tipat si m-am zbatut, dar in schimb am primit alta bataie. Am renuntat cand mi s-a incetosat privirea, iar ultimul lucru pe care l-am vazut inainte sa lesin a fost chipul lui. Am fost intampinat de acela, de fratele meu, cu o dragoste nemarginita, dar eu l-am urat din tot sufletul si inca simt ca o fac. Din cauze necunoscute de mine, ceea ce ma face pe mine in fata mea un strain. Nu am mai reusit sa gandesc si sa-mi amintesc destule, pe cat as fi vrut. Odata ce contactul benzinei cu pielea mea a fost dus la capat un chibrit a aprins flacara si totul s-a sfarsit. Si scrisoare ce am vrut neaparat s-o vada a ars odata cu mine, ca si cum... nici nu am fi existat vreodata.

[Ai_4ever]

Nu inteleg de ce mi se sterg comm-urile, dar nu ma deranjeaza sa scriu de 2 ori. Problema e ca nu mai stiu ce am scris prima data.
Capitolul e din perspectiva lui Ken, am dreptate? Sper ca scrisoare nu a ars in totalitate, pentru ca atunci nici eu nu aflu ce era in ea si sunt curioasa. Dar de ce si-a omorat Ken tatal? A aflat de cum obisnuia sa se poarte cu Dean? Si cine e cel care l-a omorat pe Ken? Acest capitol mi-a dat mai multe intrebari decat raspunsuri, deci sunt foarte curioasa sa aflu ce se va intampla in continuare.
Spor la scris si sa ne aduci nextul cat mai repede! :*