Vampire Blood!

[Teh]

GreÅŸeli
bolta. -- boltă
Åžti -- Åžtii
Acesta pare surprins la răspunsul care i l-am dat -- nu sună prea bine exprimarea asta. Acesta pare surprins de răspunsul dat / de răspunsul pe care i l-am oferit -- sau în fine, ceva asemănător. Zic eu că se aranjează mai bine.
că vor scăpa în viaţă. -- că vor scăpa cu viaţă --- sună mai bine .
m-ai amuzant -- mai [ fără cratimă ]
mă lovească ca -- în primul rând acolo era '' că '' aşa şi în al doilea rând e cacofonie , că - că, aşa că trebuie să schimbi exprimarea de acolo.
Tip -- Ţip
Il -- Îl [ am văzut greşeala de două ori ]
prin ai călca în picioare -- a-i [ cu cratimă între a şi i ]
[ nu ştiu dacă au mai fost, realizezi că e 3 dimineaţa şi eu sunt obosită , dar am zis să citesc acum că dacă nu , nu mai apuc. Aşa că dacă mai sunt şi alte greşeli, sincer nu ştiu. eu pe acestea le-am văzut / menţionat ].
Ceea ce aş mai vrea să menţionez şi nu pot spune cu precizie dacă este greşeală sau nu, dar pe mine m-a deranjat, a fost acel " Game Over" de la sfârşit. Ştii, dacă toată lucrarea e în română şi această ultimă replică o spune Kimm şi e în legătură directă, strânsă etc cu acest capitol, ar fi bine să o pui în română. Părerea mea, cred că aşa ar fi mai bine. Dat fiind că această Kimm nu a fost observată ca folosind cuvinte în limba engleză, e bizar să o facă acum.
În fine, mie asta nu mi-a plăcut dar depinde şi de fiecare opinie în parte.

În rest capitolul a fost foarte bun. Această Kimm sadică este perfectă, ceea ce îţi poţi dori de la un personaj. Cine ar fi crezut, la început, că va ajunge aşa? Eu nu, dar am sperat. Şi mă bucur că am făcut-o.
Tratează totul minunat. I-ai conturat o personalitate bestială şi răzbunarea a fost cu mult prea dulce. Eu chiar am simţit-o. A fost adorabilă, şi mie îmi venea să dansez. Dacă nu eram aşa obosită. Descrierea a fost foarte bună, în acest capitol. La fel şi dialogul, faine replici. BTW Ayumi chiar e o proastă, no ofense :]].
Aştept următorul capitol. Succes. Aştept să văd ce se mai întâmplă.

EDIT :
[ în legătură cu postul anterior al lui blood saya, deşi şters îl citisem ]
Dap, înţeleg faptul că ţie ţi s-a părut potrivit. Dar pentru mine pare mai mult ca o glumă '' Game Over " . Replica este într-adevăr foarte bună, trebuie să o recunosc.
Dar odată ce scri o lucrare într-o anumită limbă, parcă o replică atât de imporntată, ar trebui spusă în aceaşi limbă, nu crezi? Depinde de fiecare opinie, eu una aşa cred. Pentru mine are aspect comic aici . Fără pic de seriozitate.

Încă nu am fost lămurită complet şi de ce poate Kimm să iasă la lumina zilei , afară. Încă nu m-am lămurit şi sper ca în următorul capitol să se întâmple şi asta.
Apropo, am uitat să menţionez faptul că în capitolul precedent mi-a plăcut foarte tare de reacţia pe care a avut-o Misaki. Ai conturat foarte bine sentimentele acestuia [ vreau să spun, nu a implorat din prima. S-a văzut că era un tip dur până la moarte. ] Totuşi, laşitatea oamenilor, atât de firească, a fost conturată perfect în capitolul precedent. Chiar ai făcut o treabă foarte bună, te pricepi la conturarea sentimentelor acestea.

[MisS.sAdiStic]

Teh, iti multumesc pentru ca ai trecut pe aici, sincer am crezut ca vei rata acel capitol. :D
Sa-ti explic cum este cu venitul lui Kimm la scoala. La ei orele sunt de la 12 la 5, uneori 6. Si cum iarna, ceasul se da cu o ora inapoi, afara se facuse seara cand ei inca mai aveau o ora. De aceea am incercat sa pun baza pe cuvantul " sincronizare". Kimm ajunsese la pauza dinaintea ultimei ore, adica pe la 5.
In concluzie: Datorita faptului ca iarna se da ora inapoi dar se intuneca mai devreme, Kimm nu iesise in timpul zilei. Adica nu cat era lumina.
Cat despre acel " game over" nu mi se pare deloc nepotrivit. Chiar daca e in engleza cand fic-ul e in romana, arata cum considera personajul uciderea acelor persoane. Adica, spunand acel " game over" nu mai era nevoie sa descriu privirea pe care o avea uitandu-se la ei, sau sentimentul pe care-l poseda. Era complet inutil sa mai spun acele lucruri, cand insusi acele cuvinte atat de simple dar pline de intelesuri o faceau.
Sper ca te-am lamurit :)
Iata si capitolul 19, sper sa va placa.
Lectura placuta.

Capitolul 19: Acasă

Alerg pe străzile întunecate şi ascunse, cele care nu sunt prea des circulate. Las ca vântul rece de iarnă să-mi izbească fata ca nişte săgeţi de gheaţă.
Zâmbesc amintindu-mi de crima făptuită, sentimentul de satisfacţie apăru o dată cu acel gând. Nu am ascuns cadavrele, chiar nu mă interesează ce se va întâmpla cu ele. Probabil că acei vampiri le-au luat deja încercând să mai sugă sângele care a rămas neirosit, ar fi o adevărată onoare să se hrănească din victimele reginei lor. Poate vor fi daţi dispăruţi, dar poliţia nu va mai avea ce să facă, trupurile lor vor putrezi cu mult înainte ca ei să înceapă ancheta.
Oricum, acest lucru nu trebuie să mă distragă, mai sunt lucruri de care trebuie să mă ocup. Lucruri pe care nu pot să le amân, trebuie să mă ocup de ele acum sau niciodată.
Încep să alerg mai repede, testându-mi în acelaşi timp limita. Destul de repede, poate exagerat, dar îmi place. E o senzaţie extremă, ca şi cum mi-aş lua zborul, fără ca cineva să mă poată reţine.
Mă opresc văzând că am ajuns la destinaţie. Înălţându-se ameninţător către cer este blocul căruia îi cunosc fiecare colţişor, în care am locuit cei 16 ani. Văd copilăria mea înconjurându-l, momentele în care eu şi Sentaro ne jucam în faţa lui îmi trece ca un fulger prin minte. Amintirile îmi provoacă o durere mult prea ascuţită, făcându-mă să uit complet de scopul pentru care am venit. Încep să resping fiecare amintire care se trezeşte la vederea acestui loc, mă concentrez pe îndeplinirea misiunii.
Ocolesc clădirea ajungând în partea laterală, acolo unde se află fereastra camerei mele. O văd, dar e la etajul patru. Îmi cunosc puterile şi ştiu ce pot face, dar e un lucru pe care nu l-am mai încercat până acum. Să mă caţăr pe o clădire, grăbind fiecare mişcare, echilibrându-mi greutatea cu rapiditatea. Este un exerciţiu dificil şi nu pot risca să greşesc, dar trebuie să încerc. Nu mi-e frică pentru că aş putea fi observată sau pentru că m-aş putea răni, îmi e frică pentru că planul meu s-ar putea distruge mai usor decât un geam lovit cu o piatră.
Privesc îngândurată în sus, resping gândurile negativiste şi trec la acţiune. Îmi înfig degetele în perete şi îmi concentrez toată puterea în mână. Închid ochii şi sar, luându-mi avânt de la mâna înfiptă în perete. Mă prind repede de o bară a unui balcon, mi-am dat din nou avânt, acum zburând pe lângă clădire. Văzând că gravitaţia vrea să mă tragă la pământ pun repede piciorul pe clădire şi îmi înfig din nou unghiile în perete, formând o gaură. Îmi folosesc forţa pentru a sări cât mai în sus. Am mai repetat încă o dată această tactică pentru ca apoi să mă văd în faţa ferestrei mele. Invadându-mă amintirile am uitat că sunt în aer şi că voi cădea. Văd cum fereastra se înalţă deasupra mea, m-am prins imediat de pervazul acesteia. Geamul este închis dar eu îl lovesc, spărgându-l şi intrând în cameră.
Totul e aşa cum le lăsasem, nimic schimbat, nici măcar un obiect mişcat. Se pare că Sen a rămas la fel de nepăsător ca întotdeauna. Că tot veni vorba de el, îmi concentrez toată atenţia asupra apartamentului, încercând să aud ceva. O muzică dance, dată la un volum mai mic, ce aude din sufragerie. Mă despart cu greu de camera mea ducându-mă spre acel loc. Datorită puterilor mele de vampir reuşesc să nu fac nici cel mai mic sunet.
Mă apropii de sufragerie, oprindu-mă pentru a asculta. Se aud voci şi râsete a mai multor persoane. Ca întotdeauna, Sen tratează necazurile cu o petrecere şi o companie dorită. Se pare că m-a uitat complet, de ce nu am făcut şi eu la fel?
În fine, nu am timp de distracţiile şi prieteni lui care sigur vor rămâne cu el până în zori, ceva ce eu nu pot. Trebuie să-i gonesc, dar cum? Farsele de modă veche cu apariţia fantomelor i-ar face doar să cutreiere toată casa în căutarea sursei. Asta nu e tocmai ce-mi doresc.
Oh, plecaţi odată muritori blestemaţi, îmi staţi în cale. Plecaţi!
Se întâmplă ceva ciudat, prietenii lui Sen devin parcă hipnotizaţi spunându-i acestuia că e târziu şi trebuie să ajungă acasă. Fără ca Sentaro să mai poată face ceva ei şi plecară din apartament.
Ce ciudat! Eu am făcut asta? A fost una dintre puterile mele, există o astfel de putere? Asta e cu adevărat fantastic, dar se pare ca nu-mi cunosc chiar asa de bine puterile.
Il observ pe Sen cum rămâne mirat de comportamentul lor bizar. Afectat de plecarea acea subită, începe să arunce jigniri asupra lor. Categoric a rămas acelaşi.
Se aşează pe canapea închizând muzica şi dând drumul la televizor, schimbând haotic posturile. Se pare că nu e nimic la tv care să-l intereseze. Nu-i nimic, îi dăm noi ceva ce sigur nu va uita.
Cu o siguranţă tipică mie, păşesc în sufragerie, făcând intenţionat zgomot. Acesta nu se întoarce, priveşte în continuare la ecranul care se tot schimbă.
- Deci v-aţi întors. Spune el întorcându-se către mine dar scăpând telecomanda când mă văzu.
Se ridică speriat în picioare.
- Hei frăţioare, ţi-a fost dor de mine? Spun afişând acelaşi zâmbet sadic.
Se dădu în spate încercând să se îndepărteze de mine. Este surprins, e cu adevărat surprins. Dar ce este cu această nouă atitudine? De obicei mă primea cu o pălmuire zdravănă, sau cu o morală bine gândită. Sau mă pedepsea punându-mă să fac diferite lucruri, scoţând pe acea gură infectă fel şi fel de reguli. Ha ha, deci aflase cine am devenit. Bun, deci va fi o revedere de familie interesantă.
- Kimm! Cum...dar când...unde...ce cauţi aici? Mă întreabă el cu vocea tremurându-i.
- Vai Sen, ce primire îmi faci, nu e una de care să mă bucur.
Acesta se dădu mai în spate, până ajunse la perete. Se pare că e încolţit, mă întreb ce va face acum.
Dar sinceră să fiu, reacţia lui mă deranjează. Nu e ceva ce îmi doresc, nu am acelaşi sentiment pe care l-am avut la vederea temerii lui Masaki. Nu, de la Sentaro doresc altceva, dar nici eu nu prea ştiu exact ce.
Îl fixez cu privirea, acum devenită dura.
- Îmi dau seama după reacţia ta jalnică că şti cine sunt, deci încetează să te mai comporţi astfel, mă dezguşti. Deocamdată nu-ţi fac nimic, vreau doar să vorbim.
Îl văd cum înghite în sec, transpirase iar tricoul i se udase. Atmosfera încăperii începe să mă sufoce şi pe mine. E într-adevăr cald iar fumul de ţigară încă pluteşte prin cameră. Mirosul de bere îmi zgârie nările iar lumina de la televizor mă orbeşte. Desigur că pentru un muritor lucrurile acestea ar fi total inexistente, nu au cum să-l afectez. Dar pentru un vampir, care are simţurile cu mult mai dezvoltate, aceste lucruri sunt insuportabile.
- De ce te-ai întors? Il aud pe Sen spunând, fiind puţin mai încrezător.
Tonul acela mă încântă, se pare că reacţia asta o doresc de la el. Desigur că vreau să ştie cine sunt şi să se teamă de mine, dar nu în felul acela cu care m-a întâmpinat.
- Unde e scrisoare? Întreb eu calmă, dar serioasă.
Pare surprins de întrebarea mea. Nu credea că ştiu de ea, dar de ce aş mai fi venit eu aici dacă nu pentru acea scrisoare?
Îi fac semn că vreau un răspuns, acesta începu iar să transpire.
- Nu o mai am, am ars-o. Spuse el cu un ton sigur.
Minte
Cuvântul a venit ca o alarmă, pronunţându-se tare şi clar în mine. Cum de ştiau asta? În fine, se pare că Sen îşi dăduse seama că ştiu despre scrisoare dar nu ştiu conţinutul, nu ştiu ce scrie în ea.
- Îmi pui răbdarea la încercare? Ori îmi dai tu scrisoare, ori distrug întreaga casă, o dată cu tine, căutând-o. Ce alegi?

[Elina]

=)) ma pufnit rasu:))... nu imi vine sa cred ca Sentaro e asa las acum
dar totusi are si motive sa fie las in fata lui Kimm :X
Personalitatea personajelor e superba... la inceput nu mi-a trecut o secunda prin cap ca poate sa fie kimm si asa:)) si sa fiu sincera ador personalitatea ei
dar cu leon sper ca nu o sa fie atat de schimbata realatia acum ca sau aflat atatea chesti

- Îmi pui răbdarea la încercare? Ori îmi dai tu scrisoare, ori distrug întreaga casă, o dată cu tine, căutând-o. Ce alegi?

Doamne cat mia placut faza asta nush dar imi place mult;))
ca de obicei iti ador ficul..e superb esti o scriitoare foarte talentata
astept cu nerabdare capitolul urmator; o sa fie interesant:X

[Verrine]

Am revenit :))
Sa vedem...
Capitolul 18 mi s-a parut atat de sadic :-S. Insa, a fost interesant, nu ma gandeam ca Kimm e asa de obsedata... asta face ca totul sa fie mai palpitant. :X Ma intreb ce se va intampla cu Sentaro :-?. Nu vreau sa fie tot un masacru... bine bine.. un plaman scos ar merge... poate si un ochi ceva [ glm :))) ].
Nu am ce sa-ti spun despre naratiune, descriere si dialog. Sunt bune ca intotdeauna. :-?? . Continua tot asa la capitolul asta:)).
Sunt curioasa sa vad ce se intampla incontinuare... Ma intreb ce va spune Leon... Kimm mi se pare cam infamfata uneori... Imi place>:)
Kiss:* si spor la scris, astept urmatorul capitol :))>

[Teh]

Hei am trecut ÅŸi eu p'aci
GreÅŸeli :
momentele în care eu şi Sentaro ne jucam în faţa lui îmi trece ca un fulger prin minte. -- ... Propoziţia e construită bine, dar nu prea are sens pe aici [..] Eu şi Sentaro ne jucam în faţa lui îmi trece ca un ..[...] . Încearcă să desparţi ne jucam în faţa lui , îmi trece .... : - ? parcă aşa se vede mai bine. În orice caz, fără virgulă nu prea îşi are un sens bun.
distracţiile şi prieteni -- distracţiile şi prietenii [ cu doi de i ]
devenită dura. -- devenită dură [ căciuliţa de la a [ ă , ~ ] ao uitat-o ;;] ] .
Il - Îl [ î, Î ]
Unde e scrisoare? -- Unde e scrisoarea ? [ adică, scrisoare nu prea merge în cazul de faţă. Nu ţi se pare ? D:
Cam atât am văzut. Unele exprimări au fost cam trase de coadă dar au mers.

Cât despre acţiunea capitolului, a fost bună . Mi-a plăcut. Era şi normal să nu îi placă de acel Sentaro care e fricos şi nu are tupeu să o înfrunte. Acest Sen e chair jalnic ,nu-mi place. Vreau să ţipe, să o jignească, să etc :]]. Mă rog, să vedem ce se întâmplă, că nu ştii niciodată. Dar ceea ce vroiam să conturez este faptul că înţeleg sentimentele lui Kimm.
E foarte interesant... Nu ştiu , ce scrie în scrisoare? Bine bine, nici Kimmy nu ştie. Dar pun pariu că Sen da. Şi de ce nu a ars-o? Eu dacă eram în locul lui, o făceam =]] muahahaha.
Chiar sunt curioasă ce atitudine va avea acesta în continuare. Ultima replică a fost chiar bună, trebuie să o recunosc. I mean, hello, nu vede ce a devenit? nu ar trebui să o testeze. Dar de aceea e şi interesant, că nu ştiu ce gândeşte şi cum va reacţiona scumpul, dragul şi adorabilul său frate la aceste vorbe. La această cerere.
M-au surprins puterile ei. Interesant. Şi totodată m-a făcut să mă gândesc la mai multe lucruri. Chiar nu pot să prevăd ce o să se întâmple în continuare.

Minte

Nici nu ştii ce efect a avut replica asta. Genial, mi-a plăcut tare mult. Un cuvânt simplu, fără cine ştie ce amploare, dar pus la locul potrivit a făcut senzaţie.
Baftă la scris aştept următorul capitol.

[MisS.sAdiStic]

Va multumesc pentru ca-mi sunteti alaturi si sper ca acest capitol sa va incante.
E cam mare, sper sa nu existe probleme.
Lectura Placuta.

Capitolul 20: Familie.

- Îmi pui răbdarea la încercare? Ori îmi dai tu scrisoare, ori distrug întreaga casă, o dată cu tine, căutând-o. Ce alegi?

Acesta se panică, nu întoarse capul nici o secundă de la mine. Îmi privea fiecare mişcare cu mare atenţie. Îmi dau seama cu uşurinţă că îi e teamă că-l voi ucide. Îmi urmăreşte fiecare mişcare pentru a-şi da seama când voi sări la el. Patetic! Comportamentul lui lasă de dorit. Până şi Masaki a fost mai stăpân pe sine decât el, în plus, doar i-am şi spus că deocamdată nu îi fac nimic.
- Uite, Sentaro. Nu am timp...
- Bine, îţi dau scrisoarea. E la mine, nu am ars-o.
- Bun, atunci adu-mi-o.
Acesta se mişcă încet pe lângă perete, încă privindu-mă. Oh, termină. Chestia asta începe să mă enerveze. Îl privesc încruntată, apoi îmi dau ochii peste cap. El se îndreaptă spre camera lui aşa că îl urmez, păstrând o distanţă considerabilă. Ajungând în încăpere realizez că de la moartea părinţilor nu mi-a mai dat voie să intru, acum camera fiindu-mi străină.
Nu e prea deosebită, se găsesc lucruri obişnuite în ea, dar e interesant să o studiez. Patul cu lenjeria atât de albă, ai zice că îi place într-adevăr curăţenia. Dar nu e chiar aşa. Obişnuitele haine aruncate la nimereală schimbau cu totul imaginea. Biroul mare îngropat în cărţi, sticle de bere, ambalaje şi firimituri de la diverse lucruri, ai spune că nu a fost curăţat de săptămâni. Şifonierul avea uşile deschise, lăsând la vedere hainele îndesate şi mototolite. Un covor pufos, albastru, ascunde parchetul mult prea curat. Are un amestec de culori foarte drăguţ, dându-ţi impresia că stai pe apă.
- Încântătoare cameră. Spun eu de parcă aş fi o străină.
Acesta nu-mi răspunde, se îndreaptă spre birou deschizând un dulăpior, răscolind puţin, că mai apoi să scoată un plic.
- Uite, îţi aparţine. Spune el întinzând plicul.
- Cam prea târziu. Spun eu zâmbind, aproape chicotind.
Îmi răspunde la zâmbet. Este o trăsătură care nu am mai văzut-o de mult la Sen, de aceea mă încântă.
Iau plicul şi privesc închizătoare ruptă în formă de trandafir roşu. Ating cu buricele degetelor acel model aşa bine realizat, simţind până şi liniile de la petale. Plicul este galben datorită trecerii timpului, dar chiar şi aşa este fascinant să-l priveşti şi să-ţi imaginezi cum arăta după ce fusese sigilat.
Bag mâna să scot scrisoarea, dar ceva cade jos. Mă aplec să iau acel obiect, observând că este un lănţişor cu talisman în formă de sticluţă. Îl privesc, lanţul este de argint, cu nişte hieroglife vechii pe el. Talismanul, care e de fapt o sticluţă, are o substanţă roşiatică înăuntru. Privind substanţa îmi amintesc de sfera din acel local unde îl întâlnisem pe Vladimir, într-un fel semănau. Nu îmi bat prea tare capul cu acest lucru, aşa că pun lănţişorul înapoi şi bag plicul în buzunarul hainei. Il privesc pe Sentaro, care parcă revenii la starea lui normală. Mă privea fără teamă, fără panică. Zâmbesc şiret şi mă năpustesc asupra lui, prinzându-l de încheietura mâini şi trăgându-l după mine. Începu să se zbată, dar eu îi strâng mai tare încheietura mâinii fără să-mi pese. Ajungând în camera mea sar împreună cu el pe fereastră. Aterizez lin, având grijă ca şi Sentaro să aibă un contact cu pământul cât mai liniştit. Să cobor a fost mult mai uşor decât să mă urc, data viitoare voi încerca tacticile cât mai simple când va fi vorba de căţărat.
Îl privesc la fel se vicleană pe roşcatul de lângă mine, care, nu ştia cum să scape. Îi strâng din nou încheietura, auzindu-se o pocnitură iar apoi urletul lui de durere. Se pare că i-am rupt un os, eh, se mai întâmplă.
Încep să alerg trăgându-l după mine, fără să-mi pese de ţipetele lui de durere.
După vreo zece minute de alergat ajung în parc. E pustiu iar becurile de aici nu sunt chiar aşa de puternice încât să producă o lumină foarte intensă, e o atmosferă pe care am început să o ador.
- Nu te voi ucide, vreau doar să vorbim, aşa că nu încerca să fugi că s-ar putea să mă răzgândesc.
El aprobă din cap, aşa că îi dau drumul la încheietură. Începe să o maseze uşor, se pare că e o ruptură destul de gravă.
- Păcat că nu te-am filmat, să vezi diferenţa dintre comportamentul din trecut şi cel de acum. Spun eu arătându-i că nu mă impresionează dacă face pe îndureratul.
Nu răspunde, dar parcă înţelese mesajul meu, lăsându-şi uşor mâna pe lângă corp. Aratã complet diferit cu această expresie lipsită de dispreţ şi neinteres, aşa cum mi se arătă în trecut, sau fără acea expresie speriată care mă dezgustă. Nu ştiu dacă prietenii lui l-au văzut vreodată în această ipostază, dar acum ochii îi sunt de un limpede cristalin, arătând adevăratul sens al purităţi, şi cu această trăsătură îngândurată, e chiar atrăgător. Zâmbesc uitându-mă la el, niciodată nu l-am urât cu adevărat, dar nici nu pot uita cum s-a purtat cu mine.
Îşi întoarce capul spre mine, arcuindu-şi buzele într-un zâmbet mult prea adorabil. O părticică din mine dorea să-l strângă în braţe, să-i sărute acele buze catifelate şi să-l ţină lângă ea mereu.
Ce nebunie, pentru purtarea lui dezavantajoasa din trecut ar fi trebuit să-l ucid de prima dată când am avut ocazia. Dar se pare că eu mă ataşez de el, iar acest lucru va aduce sigur numai probleme.
Tăcerea dintre noi e mult prea profundă, nu face decât să crească adoraţia mea pentru el.
- Aş vrea să-mi spui de ce te-ai purtat aşa grosolan cu mine după moartea părinţilor. Spun eu neputând să-mi iau ochii de la el.
Rămâne pentru câteva secunde pe gânduri, căutându-şi cuvintele. Am aşteptat răbdătoare, nu voiam să-i stârnesc iar acea teamă.
- După ce am citit scrisoarea am concluzionat că tu eşti vinovata. Desigur că ce se afla în scrisoare atunci mi s-a părut o nebunie şi o prostie totală. Am crezut că părinţii noştri înnebuniseră, iar tu erai vinovata. Spuse el, evitând să mă privească.
- Bine, dar cum ai fi putut crede asta? Adică...
Chiar nu am cuvinte să-i dau o replică pentru cele spuse de el. Cum a putut crede aşa ceva? Adică, eu nu i-am supărat niciodată în copilărie, ce să mai spun de a le mai provoca o criză de nebunie.
- Ştiu că ţi se pare o nebunie, dar în scrisoare e vorba doar de tine şi de aceea m-am gândit la acel lucru. Cu timpul nu mi-a mai păsat de nimic, găsind modalitatea mea de a te trata una potrivită. Spuse el cu o sinceritate care o puteam simţii.
- Apoi? După ce am fugit eu de acasă?
- Am realizat prea târziu ce făcusem, când am plecat să te caut a fost prea târziu. Profesorii deveneau tot mai stresanţi cu infinitele lor telefonări întrebând de tine. Bineînţeles că i-am minţit până când nici eu nu mai ştiam ce să le spun. Apoi te-am întâlnit în Kawari cu acel băiat, care a fost îndeajuns ca să mă facă să înţeleg totul.
Făcu o pauză, parcă fiindu-i greu să continue. Trăsăturile feţei se schimbară în una îndurerată, parcă gândurile sau amintirile îl chinuiau.
Nu înţeleg prea bine la ce s-a referit cu ultima propoziţie, rămânând pe gânduri. Îmi amintesc de seara aceea, chiar foarte bine, dar tot nu ştiu la ce se referă.
- Cum adică? Nu înţeleg ce vrei să spui.
- După întâmplarea aceea m-am grăbit acasă, am luat scrisoarea şi am recitit-o. Am încercat să-mi amintesc toate evenimentele mai ciudate din copilărie. Atunci am realizat apariţiile ta... lui Ankai numai noaptea şi refuzul mamei de a-mi vorbii despre el. Dragostea şi afecţiune pe care ţi-o arăta ţie Ankai pe când cu mine vorbea ca un străin. Apoi trăsăturile ciudate ale băiatului cu care erai, totul m-a făcut doar să cercetez cât mai mult pentru a-mi da seama de adevărul din scrisoare. Spuse el privindu-mă în sfârşit.
I-am zâmbit, sunt fericită să aud toate acestea de la el. Într-un fel e ciudat, parcă m-aş afla lângă un străin care îmi povesteşte viaţa lui.
- Iar acum ai crezut că am venit să te ucid? Spun eu râzând la pronunţarea cuvintelor.
- Da, într-un fel. Ştiu că erai furioasă pe cum m-am purtat cu tine, dar am crezut că odată ce ţi-ai descoperit adevărata identitate mă vei uita complet. Iar când te-am văzut în sufragerie nu m-am gândit decât că ai venit să te răzbuni. Spune el pe un ton serios.
Nu mai aveam ce să-l întreb. Toate mi se clarificaseră şi nu ştiu ce mai pot să-l întreb. Acum mai rămâne întrebarea căreia trebuie să-i găsesc singură răspuns: să-l ucid s-au să-l las să-şi trăiască monotona lui viaţă? Nu doream să-l ucid, dar nici să-l ştiu în viaţă nu prea mă încântă. Ştie adevărul despre existenţa vampirilor, cine ştie ce i-ar trece prin cap. Cu toate că sigur nimeni nu l-ar crede, prin cunoştinţele care le-a dobândit despre rasa noastră ar putea foarte uşor să demonstreze. Bineînţeles că l-aş ucide imediat după aceea, dar acest lucru nu ar făcea decât să confirme şi mai bine existenţa noastră. Pot ucide fără cea mai mică grijă 7 persoane, dar nici gând o întreagă populaţie. S-ar degaja un mare război, toţi marii savanţi ne-ar căuta pentru a ne studia, alţi pentru a ne distruge. Nu am mai avea unde să ne ascundem, ajungând să ne distrugem singuri din lipsă atenţiei sau a foamei. Acest lucru mă înspăimântă.
Tăcerea devine mai pătrunzătoare că niciodată, făcându-mă să realizez cât de târziu este. M-am grăbit să iau o decizie, ştiind că eu voi răspunde pentru acţiunile mele.
- Nu te voi ucide, cu toate că ar trebuit. Dar te avertizez, dacă dezvălui existenţa noastră voi avea grijă să ai cea mai aspră pedeapsa, care va duce sigur la o moarte înceată şi neînchipuit de dureroasă. Ai înţeles?
- Da, desigur. Îmi răspunde el temător.
Îmi e greu să accept adevărul care mă răneşte pe dinăuntru, când nici măcar eu nu ştiu de ce. Îl privesc sedusă de acea înfăţişare, nu cred că voi putea să-l uit vreodată, îmi e mult prea drag.
- E târziu, se va lumina curând, trebuie să plec.
- Te voi mai vedea?
Ne privim, momentul e prea intens, îmi e greu să mă concentrez. Nu ştiu ce să-i răspund iar privirea lui e mult prea plină de dorinţă. Mă fascinează, mă încântă, mă cucereşte şi totuşi nu-i pot da un răspuns. Mă las condusă de instincte şi-l iau în barete fiind atentă sa nu-i mai rup ceva. Acesta răspunde foarte înţelegător la îmbrăţişare.
- Desigur, te voi vizita de câte ori voi avea ocazia şi posibilitatea. Spun eu fără ai da drumul.
Simt cum intensifică acea îmbrăţişare, făcându-mă să înţeleg că şi el îmi împarte sentimentele. Dorea să rămân cu el, după mulţi ani, am simţit din nou acea dragoste care mi-o purta în copilărie. Mă despart uşor de el, îndepărtându-mă câte un pic.
- Trebui să plec, spun eu simţind durere pronunţând acele vorbe. Să te duci să-ţi verifici mâna, cred că e ceva grav.
Acesta zâmbi şi aprobă, îmi e greu să-l privesc ştiind că ne despărţim. Cu o ultimă privire mă întorc şi încep să alerg dispărând foarte repede din faţa lui. Nu am privit înapoi, ştiu că nu aş fi rezistat să mă întorc şi să rămân cu el. Mi-am continuat drumul, ignorând cele două lacrimi care îmi cădeau încet pe obraji.

[Teh]

Bau.

GreÅŸeli :
că mai apoi să -- ca [ nu ştiu dacă a fost greşeală de tastare or anything, dar acolo era cu 'a ' şi nu cu ' ă ' ] .
închizătoare -- închizătoarea - aici era cu încă un ' a' .
hieroglife vechii -- vechi [ cu un singur ' i ' ]
sinceritate care o puteam simţii. -- nu zic că nu e corect şi aşa, dar parcă merge şi mai bine cu un ' pe ' înainte de ' care ' [ sinceritate pe care o puteam ]
Trăsăturile feţei se schimbară în una îndurerată -- ei bine acolo este vorba de '' trăsăturile ''. Eu am înţeles că ai făcut acordul cu '' feţei '' însă se înţelege mai greu asta. Cred că mai bine făceai acordul cu trăsăturile [ la ' îndurerată ' ]
cu toate că ar trebuit -- ori ar trebui / or ar fi trebuit
fără ai da -- fără a-i [ cu cratimă ]

Despre capitolaÅŸ

Se pare că i-am rupt un os, eh, se mai întâmplă.

Cât de tare a fost asta = )) . De parcă ai fi zis un lucru foarte banal. Mi-a plăcut tare de tot replica D: Ai descris foarte bine personalitatea aceea rece a lui Kimm, totodată [ oarecum ] sadică .

Hmmm nu mă aşteptam , sincer, să decurgă astfel capitolul. Eu chiar credeam că ea îl va ucide pe Sen şi îl va tortura, sau ceva asemănător. Aşa am crezut până în clipa în care au vorbit în parc. Şi nu ştiu nu prea am încredere în Sentaro. Eh poate sunt doar eu, şi sunt prea implicată în existenţa lui Kimm nemuritoare, dar eu chiar nu am încredere. Mai ales când am văzut cât de tare se temea de ea. Oamenii sunt creaturi fragile, ştii : )) . Enfin, nu ştiu poate că e doar imaginaţia mea şi poate că doar eu mă înşel dar nu am încredere în drăguţul de Sen. Apoi mi-a plăcut totuşi cum a decurs capitolul având în vedere că eu CLAR nu mă aşteptam la o astfel de întorsătură.
Credeam că vampiriţa noastră o să fie crudă şi nu o să se uite la el, o să îl omoare şi nu o să regrete. Că o să fie plină de satisfacţie. Nu pot zice că mi-ar fi plăcut cel mai mult asta, dar m-aş fi distrat. Însă, având în vedere reacţia pe care a avut-o Sen nu ar mai fi fost o răzbunare atât de plăcută... La un moment dat în acest capitol am crezut că o să îl transforme în vampir : )) da asta mi-aar fi plăcut cel mai tare.
Ai descris destul de bine relaţia lor, sentimentul de ataşare în special. Vreau să zic... el era un frate , sau nu? But if so, dorise să îl sărute, să îi fie alături.. or whatever, deci înseamnă că îi uneşte ceva foarte puternic <3 o admir pe Kimm pentru faptul că a putut să meargă mai departe şi să nu se uite înapoi. Pentru că trebuia să ştie să îşi înfrângă sentimentele astea, să judece mai întâi cu mintea şi apoi cu inima. Asta este tipic vampirilor ? : )) neah, doar fetelor puternice. Deşi ea nu era aşa ca şi fiinţă umană. Nu ? : )) .
Ohh ceea ce mi-a mai plăcut destul de tare a fost ultima fază cu lacrimile de la final. Uite că totuşi mai are trăsături umane . Şi în sfârşit un vampir care plânge ! <3
Naiz. Aştept next chapter. Baftă la scris

PS : nu sunt probleme dacă e mare capitolul : ))

[MisS.sAdiStic]

Fhyu, dupa multaaaa vreme am venit si eu cu continuare. I know, nu ma omorati ;)) Nu prea stiu ce sa spun, si nici nu prea am chef...poate revin cu un edit.
Pana atunci, uitati capitolul XXI
Lectura placuta!

Capitolul 21: Amintiri.


Despărţirea de Sentaro a fost una dureroasă, chiar dacă am convingerea că îl voi revedea.
Cu toate acestea, lumina continuă să înlănţuie întreg oraşul iar eu încă alerg pe străzile cât mai ferite de razele acesteia. Nu sunt departe de casă, dar cu fiecare rază ce se apropie de mine, simt că fiecare pas e în zadar. Cu o teamă nestăpânită ajung la uşa casei, o deschid grăbită şi alerg spre camera unde ştiam că-l voi găsi pe Leon. Am intrat iute şi am coborât nenumăratele scări, ce păreau a nu se mai termină. Într-un final am ajuns la capătul acestora, acolo unde Leon mă aştepta răbdător. Cum m-a văzut, ceva s-a schimbat la el, dar teama ce încă o simţeam nu mă lăsă să înţeleg ce anume. Leon mă luă protector în braţe iar eu mă las extenuată cu capul pe umărul lui. Eram prea obosită ca să mai merg, sau să fiu atentă la ceva. Am simţit doar respiraţia caldă a brunetului şi braţele acestuia ce refuzau să-mi dea drumul. Eram cu el în coşciug, să-l simt lângă mine îmi provoca o stare de linişte. Nu era pentru prima dată când dormeam astfel cu el, dar pentru întâia oară am simţit dorinţa de a rămâne cu el în acest sicriu pentru totdeauna. Cu o linişte sufletească pătrunzătoare, m-am aruncat în braţele viselor.
Când m-am trezit, eram singură. Ochii mei fixau capacul sicriului, ca şi cum uitându-mă la el îl făceam să dispară. În zadar, a trebuit să-mi folosesc forţa braţelor pentru a-l da la o parte. Am rămas în şezut, studiind încăperea. Leon nu era de găsit, dar mi-am putut observa sicriul stând în mijlocul camerei. M-am ridicat şi m-am apropiat de el. E exact aşa cum îl cerusem, nici un detaliu uitat. Este confecţionat din lemn de brad de culoare maro-roşcat. Un model unic din patru colţuri şi dotat cu un capac din două piese, având o cruce din metal în stil ghotic de un roşu sângeriu pe centru. Cu o nerăbdare greu de stăpânit, înlătur capacul acestuia pentru a vedea şi interiorul. Lenjeria din interiorul sicriului se ondulează în valuri şi croieli în stil elisabetan, perna având un aspect straniu de pur. Mă dau câţiva paşi mai în spate, pentru ai studia întreaga structură. Observ mici simboluri mitologice ce înfăţişează moartea dar şi veşnicia, în cazul meu, nemurirea.
Îmi dorisem un sicriu care să-l întreacă pe cel al brunetului, iar acum, că-l aveam în faţă, propriul meu coşciug, creat aşa cum îmi doream, parcă toată acea vanitate care mă stăpânise la gândul că Leon ar putea avea un coşciug mai estetic decât al meu nu mai conta. Practic, nici un coşciug aflat pe această lume nu mai îmi putea provoca invidie, ştiind că al meu are o valoare şi un aspect mult mai incomparabil. M-am aşezat cu mândrie în el, rămânând pentru câteva secunde cu ochii închişi, relaxându-mă. Sentimentul de protecţie pe care ţi-l oferă este copleşitor, îndemnându-te parcă să nu-l mai părăseşti. Am zâmbit. Este chiar mai perfect decât mi l-aş putea imagina eu vreodată.
M-am gândit că acesta ar fi momentul şi locul potrivit în care aş putea citi scrisoarea pe care Sentaro a ascuns-o de mine. Îmi este puţin teamă de ce voi citi, dar dorinţa de a cunoaşte întreg adevărul este mult mai puternică. Scot scrisoarea din haină, o privesc câteva secunde după care o deschid şi mă concentrez asupra ei:

Pentru Kimm, moştenitoarea sângelui

Draga noastră,

Scriu aceste rânduri împreună cu mama ta care a refuzat să se odihnească, cu toate că mâine seară va fi o noapte grea. Adevărul este că ţinem prea mult la tine pentru aţi ascunde lucrurile ce vei urma să le citeşti. Probabil că nu vei crede, probabil că ne vei urî sau vei arunca această scrisoare străduindu-te să uiţi tot. Dacă vei citi această scrisoare prea devreme, sunt sigur că nu vei crede nici jumătate, dar te rog ascultăne şi nu-ţi fie teamă.
Eu sunt un vampir şi încă unul foarte bătrân, anume cel din tâi, iar tu eşti fiica mea, moştenitoarea sângelui meu. Regina tuturor vampirilor şi cea care le-a dat naştere. Deţii puteri inimaginabile, dar pentru că trupul tău nu este obişnuit îţi va lua mult timp să le stăpâneşti. Probabil vei crede că eşti jumătate muritor jumătate vampir, dar nu e adevărat. Faptul că ai putut umbla prin soare şi să te porţi ca un muritor s-a datorat faptului că vampirul din tine a fost adormit, făcându-te să te porţi ca un om. Sângele din tine va demonstra întotdeauna că eşti un vampire pur.
Nu vreau să te sperii, doresc doar să şti adevărul. Probabil că nu crezi aceste lucruri, dar dacă vrei să afli daca totul este real, bea sângele ce se afla în talisman, acesta te va trezi. Dar te rog ai grijă, caută vampiri care să-ţi stea la dispoziţie, care să fie mereu lângă tine să te protezeze. Vor fi vampiri care-ţi sunt devotaţi, dar vor fi şi vampiri care îţi vor dorii doar moartea, să te detroneze. De aceea trebuie să fi protejată, măcar până îţi dai seama de uriaşa putere pe care o deţii.
Sper că vei lua aminte la cele spuse şi nu te vei lăsa condusă de disperare. Existenţa ta în această lume nu este o întâmplare.
Mai este un lucru pe care trebuie să-l afli, şi este vorba despre Sentaro. Mama ta, pentru că eu lipseam prea mult de acasă lăsând-o singură şi fără să-i ofer vreun sprijin, s-a culcat cu un muritor. Întâmplarea a fost din cauza sentimentului de singurătate mult prea puternic pentru ea, dar când şi-a dat seama de greşeala făptuită a fost prea târziu, ea deja îl avea în pântece pe Sentaro. Mi-a explicat totul, nu o făcuse cu intenţie şi regreta totul, dar nici nu voia să renunţe la copil. Am înţeles-o şi am iertat-o de îndată ce i-am văzut durerea şi căinţa din ochi. Am ştiut şi ştiu că mă iubeşte sincer, de aceea m-a şi acceptat aşa cum sunt. Apoi, după trei ani, ai apărut tu, primul nostru copil împreună. Ce vrem să-ţi mărturisim prin acest lucru este ca Sentaro nu este fratele tău, tu nu ai nici o legătură de sânge cu el. Ştiu că te va durea să citeşti aceste rânduri, dar nu poţi să renunţi la tot pentru el. Va trebui să pleci de lângă el şi să-l uiţi.
Ne pare rău că nu suntem lângă tine şi sper că ne vei ierta, dar eu am trăit prea mult iar dacă voi continua există riscul de a te pierde. Mulţi vampiri îmi vor moartea iar când vor afla de tine nu vor ezita nici un pic să te atace, tu fiind într-o stare neputincioasă de muritor. Mama ta te iubeşte şi ştie că poţi avea grijă te ţine, îţi doreşte tot binele din lume.

Cu toată dragostea, Katerin şi Ankai.

Nu e tocmai ce îmi doream, dar totuşi sunt bucuroasă că nu a fost un abandon. Scot din plic talismanul şi mi-l pun la gât, deocamdată îmi va servi doar ca accesoriu. Vag, încep să-i simt prezenţa lui Leon, este la două străzi distanţă de locuinţa noastră, în maşina ce pare sa aibă o importanţă deosebită. În scurt timp urma să intre pe uşă şi să coboare la mine. Am pus biletul în plic şi l-am ascuns sub pernă. Am ieşit din coşciug şi am pus capacul, admirându-l încă o dată. Mi-am ascuns talismanul sub haina şi m-am întors zâmbind, rămânând calmă văzându-l pe Leon intrând înăuntru.
- Leon, ce spui de o plimbare?

[BloodyInnocence]

oh my god! imi place la nebunie scrisoarea, pe cuvant. este asa cum ma asteptam sa fie o scrisoare facuta de un vampir. rece, formala fara prea multe sentimente desi in acelasi timp pot sa imi dau seama ca ankai o iubea foarte mult pe fica sa. nu am ce sa comentez, m-ai lasat fara cuvinte, literalmente.:)
singurul lucru pe care ti-l reprosez este marimea mica a capitolului...dar stiu ca ai c-am avut cateva mici probleme cu cineva si nu ai avut inspiratie asa ca te iert, de aceasta data...plus te ajuta si subiectul capitolului mult.
este foarte bun, te rog sa ma crezi pe cuvant.;)

[Teh]

Leon mă lua protector în braţe iar eu mă las extenuată -- vezi tu, nu prea merge așa. la faza cu „ mă lua” și apoi „mă las”, nu coincid timpurile. Poți spune : Leon mă lua protector în brațe iar eu m-am lăsat extenuată... , deși mie nu mi se pare prea convenabil , mai degrabă : Leon mă luă protector în brațe iar eu mă las extenuată ...... mă rog, ideea e că nu merge așa cum ai zis tu, sună aiurea.
ai studia -- a-i studia, cu cartimă. acel „i” vine de la ” îi” și cratima îl înlocuiește pe ”î”
ascultăne -- nu se scrie legat; ci : ascultă-ne , cu cratimă.
din tâi, -- dintâi , legat nu dezlegat.
ce se afla în -- ce se află în . cu ”ă” era acolo.
grijă te ţine -- probabil era ” de tine” : - s .
sub haina -- sub haină

Ok, a trecut ceva vreme de când ai pus capitolul dar eu doar acum am reușit să îl citesc , și nu prea am multe comentarii. Dat fiind că nu a fost prea multă acțiune în capitol ce poate fi comentată. Dar, prin asta nu se înțelege, evident, că nu mi-a plăcut. Din contră, scrisoarea a fost interesantă. Totușiiiii, nu mi s-a părut genială. Și nici capitolul nu a fost cel mai bun de până acum, ai avut altele și mai tari. Hmmm, deci, greșelile le-am menționat mai sus și altele nu am observat, nu știu dacă mai sunt.
Despre conținutul scrisorii nu pot spune prea multe. Într-adevăr, și-a spus acolo punctele importante și totuși într-un mod detașat. Nu știu dacă mă așteptam sau nu să fie ceva mai sentimental, e posibil. Dar asta depinde și de personalitatea pe care a avut-o Ankai ( parcă așa l chema pe tatăl lui Kimm ) , în fine. Ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că nu ai descris mai mult sentimentele lui Kimm, nu ai dat impresii asupra scrisorii mai amănunțite, sau ceva de genu ăsta. Poate că nu era necesar, sau poate că acum când a devenit vampir nu mai este la fel de vulnerabilă și afectivă ca odinioară. cine știe? eu n-am idee.
mi-a plăcut partea despre Sentaro, m-a făcut să mă simt bine. Și totuși, mă gândesc la el, cel care (parcă, nu mai știu! ) a citit scrisoarea, și dacă a citit-o cum s-a simțit să știe că s-a născut din cauza unei aventuri? asta mi s-a părut oarecum dureros și așa aș putea înțelege comportamentul lui față de kimm, poate fi catalogat drept „ normal”.
E interesantă chestia aia cu talismanul, so whatever. și chiar îmi plac ideile tale. nu pot să prevăd ce o să se întâmple în continuare; dar probabil că tu ai dejka în minte mai multe lucruri și o să aflu și eu în următorul capitol despre ce e vorba.
Spun încă odată, mi-a plăcut capitolul dar nu extraordinar de mult. Scrisoarea a fost ok, și restul mi s=a părut cam detașat, dar nu atât de rău.
Stranie a mai fost reacția ei atunci când a văzut coșciugul și toate cele :)) da, mi s=a părut foarte ciudat. O idee destul de originală, aș spune eu. Să nutrească astfel de ... sentimente, de ce nu - sentimente, față de un coșciug : )) mă întreb dacă așa aș face eu pt. un nou pat... nu, probabil că nu. Deci coșciugul ăla chiar înseamnă ceva pt. ea, ca și vampir. Total ciudat și odată interesant. Oh, chiar mă gândeam de la începutul ficului când era doar o fetiță... o fată maltratată, umană și așa mai departe. acum - un vampir atotputernic. Interesant, total. Oare cu ce o să ne mai surprinzi?!
baftă la scris.