For the blood of a Vampire

[Botan`chan]

Ok...acesta e un fic inceput acum cateva luni. Inca lucrez la el si voi avea nevoie de critici si sfaturi. Vreau sa iasa ceva fain din acest fic si am nevoie de ajutorul vostru ;)
Sper ca va va satisface, macar putin^^


[center]For the blood of a Vampire

Eram intr-un...loc, credeam eu...dar de fapt nu era un loc ca toate celelalte, pentru ca tot ce era in jurul meu era culoarea neagra. Ma uitam mirata in jurul meu si nu stiam ce sa fac. Speram ca se va intampla ceva cu acest infern negru, sau cel putin sa fie cineva care sa imi auda strigatele dupa ajutor. Strigam din toti plamanii, dar nu vedeam pe nimeni si nimic. Era ca si cum as fi fost undeva uitata de lume.
Dar la un moment dat, aud niste pasi. M-am speriat pentru ca nu era gravitatie in locul acela si nici nu auzeam nimic. M-am uitat alarmata in jur si incercam sa raman calma. Auzeam pasii tot mai aproape de mine si incercam sa strig-ca sa vad daca chiar era cineva acolo-dar vocea mea disparuse...Nu puteam sa rostesc niciun cuvant.
Pasii se apropiau de mine cu repeziciune si simteam cum in mine se naste o durere, o frica imensa. Ma miscam de colo-colo si am auzit o voce blanda, calma, care imi striga numele duios.
-Yuuki...spuse vocea ca de inger. M-am intors brusc si in spatele meu era un baiat...neobisnuit de frumos. Ma uitam la el mirata si totodata fericita ca era cineva acolo, cu mine. Ochii lui albastrii se uitau la mine bland si avea pielea ca de inger-alba si neteda, fara nici o linie pe obraji sau pe frunte. Am pasit catre el, intinzand mana; voiam sa il ating, sa fiu sigura ca nu este o iluzie, iar el venea catre mine, de data aceasta parca plutind.
Am ajuns aproape unul de celalalt, iar eu am ridicat mana ca sa-l ating. Am simtit in palma mea finetea obrazului sau de marmura. Avea pielea neobisnuit de rece, asa ca nu am tinut prea mult palma pe fata lui; dar simteam ca nu puteam sa o deslipesc de pe el. Ii atingeam fata cu grija si ma uitam la el aproape zambind, cand, aud din senin vocea nervoasa a mamei:
-Yuuki!
Nu stiam ce sa fac. Nu voiam ca acest lucru sa se termine. Frumusetea baiatului ma fascina, iar eu�eu nu voiam sa plec! Stiam ca nu e bine sa stau, dar nu puteam sa-l las�Totusi�Am inchis ochii, strangandu-i, iar dupa cateva secunde, cand i-am deschis eram la mine in camera-mai exact, la mine in pat- cu mama la usa, strigand dupa mine.
-Mai dormi la ora asta? Jos din pat! Acum!
-Bine! am raspuns eu cu un strigat ragusit. Ma trezesc! Lasa-ma sa ma schimb...
Mama iesi din camera mea, trantind usa. "Ca in fiecare dimineata..." mi-am spus eu oftand. Asa era mama...ma trezea tot timpul cu vreo 20 de minute inainte ca trenul, care ma ducea la scoala, sa ajunga in gara. Trebuia sa si mamanc, sa ma si spal, sa ma pregatesc si sa si ajung in gara la timp! Nu suportam cand mama facea treaba asta. Ma enervam pe ea pentru ca nu ma scula mai devreme...sau cel putin trebuia sa imi cumpere un ceas cu alarma, ca sa ma trezesc singura.
Mi-am luat uniforma din dulap si am inceput sa ma imbrac; dar nu imi puteam lua gandul de la visul de azi-noapte. "Ciudat..." imi spuneam cand vedeam inaintea ochilor imaginea acelui baiat. Cine era? Ce voia? De ce a aparut in visul meu?; erau cateva intrebari care ma framantau. Speram ca voi gasi raspunsul, chiar daca trebuia sa fac lucruri mai putin obisnuite. "Am avut acelasi vis toata vara! Trebuie sa aflu ce se intampla cu mine!"
Mi-am luat ghiozdanul si am iesit din camera. Cand am intrat in bucatarie, am luat un sandwich de pe masa si am spus rapid mamei:
-Sunt in intarziere. Plec acuma! Si mersi de sandwich.
Mama nici nu a apucat sa raspunda ca eu m-am si incaltat si am trantit usa in spatele meu. Nu voiam ca ea sa ma vada cat de ganditoare eram. Am inchis poarta si am inceput sa fug catre gara.
[/center]

poze:
Yuuki:

Mama:

Astept comment-uri...
Ja.

[Axxa.No.Way]

I'm the first;))
It's a vampire fic so I must admit I like it:X... dar ai descris atat de bine incat I love:X it
descrierea este frumoasa, de-asemenea si naratiunea, iar dialogul nu e sec^__^... so good job;)
am gasit cateva greseli:
"pentru ca tot ce era in jurul meu era culoarea neagra."- aceasta propozitie nu suna prea bine... este destul de ilogic ca totul in jur sa fie "culoarea neagra"... ar suna ceva mai bine "pentru ca tot ce era in jurul meu era de culoarea neagra.", nu:D?
"sa strig-ca"- sa strig ca;
"era cineva acolo-dar"- in loc de acea linie... virgula :P
"mamanc"- mananc;
"i-am spus rapid mamei"
"mersi"- merci;
spor la scris si sa pui repede continuarea:*:*

[Elina]

so....fic cu vampiri:X...cum puteam eu sa lipesc:)
deci am citit si pur si simplu m-a fascinat...vreau foarte molt sa vad nextul...
Pe aici vad foarte multe ficuri cu vampiri care au ca tema filmul twilight ...sau ma rog caritle...etc, bla, bla, bla...aja...si st cam...nush...aja...sper ca u nu o ai tot acest fel de inspiratie...sa faci exact ca in carti.
deci dialogul e foarte bun...delok sec
descrierea mia placut si mai mult...:X...si pozele cu mama si fica ...seamana putin deci chiar ai stiut sa le alegi
greselile de tastare au fost spuse...poi cam atat am avut eu de spus
Spor la next...abia ajteptam:X :bye:

[Botan`chan]

Multumesc pentru comment-uri, dragelor! :)

[center]Capitolul 1

Fugeam catre gara cu toata viteza mea...Nu trebuia sa intarzii pentru ca stiam ca era o zi importanta la scoala astazi, chiar daca nu stiam motivul. In gara ma astepta prietena mea cea mai buna, Kumiko. Statea in picioare langa bancile care erau deja ocupate si citea o brosurica care, de obicei, o lua gratis de la un domn ce vindea ziare. Era captata de citit si nu m-a auzit fugind.
-Kumiko! am strigat-o. Ea isi intoarse capul iar parul ei lung, de culoare roz, se intoarse si el dupa miscarea capului. Ochii ei albastrii ii intalnira pe ai mei iar apoi imi zambinse, bucuroasa ca ma vede.
-Buna dimineata, Yuuki! spuse ea vesela ca de obicei. M-am uitat la ea cu drag, pentru ca simteam o dragoste pentru ea, pe care nu o puteam spune in cuvinte. Era ca o sora pentru mine si era tot timpul acolo cand aveam nevoie de ea. Stia ce imi trebuie si avea tot timpul "leacul" pentru momentele mele de melancolie. Ai dormit bine? continua ea pe un ton bland.
-Pai....nu prea...am raspun eu oftand. Acelasi vis...
-Nu te lasa baiatul ala, nu-i asa? Intrebarea ei ironica ma facu sa-mi indrept privirea incruntata catre ea.
-Cred ca nu...am raspus eu zambind.
Distractia noastra fu intrerupta de fluieratul strident al trenului, care ajungea in gara. Oamenii se imbulzeau ca sa ajunga primii in compartimente. De obicei, eu si Kumiko ramaneam ultimele persoane care ne urcam in tren; ne placea sa stam pe holurile vagoanelor si sa vorbim despre tot felul de lucruri.
Nu am simtit cum a trecut vremea. Ma simteam prea bine cu Kumiko de partea mea; radeam la toate glumele ei si ea la ale mele. Stiam cand trebuia sa folosesc putina ironie in conversatiile noastre si ea stia la fel. Eram nedespartite-partial.
Cand trenul opri, noi ne-am dat primele jos si am inceput sa alergam catre scoala, razand. Ne placea sa facem o mica intrecere pana la scoala...dar Kumiko se supara cam des pe mine din cauza asta, pentru ca eu castigam mereu. Alergam cu toata viteza mea fara sa obosesc chiar daca erau 2 kilometri de la gara pana la scoala.
Am intrat prima in clasa, aruncadu-mi ghiozdanul pe banca prietenei mele si zambind satisfacuta.
-Iar am castigat, Kumiko! am spus eu uitandu-ma de sus la prietena mea care abia intra in clasa.
-Nu mai spune...Sarcasmul din vocea ei era clasic. La fel cu cel cu care ma obisnuisem deja. Sigur nu ai ceva in pantofi?
Am pufnit amandoua intr-un ras putin isteric. Imi placea cand radeam asa pentru ca toti stiau doar noi puteam rade asa, iar colegii nostrii incepeau si ei sa rada de rasul nostru...ce sa-i faci…ironia sortii...
Dupa cateva minute, s-a sunat de intrare. Mi-am luat avant si am sarit peste cateva banci, pana la banca mea de langa fereastra. Imi placea sa fac lucruri neobisnuite-mai ales pentru Kumiko. De obicei, saream de pe fereastra de la clasa-care era la etajul doi-pana jos in curte. Imi placea mult sa o fac sa rada…
Prima ora aveam matematica, cu doamna diriginta, Miura Akutoshi. Era o doamna inalta si supla. Majoritatea fetelor tanjeau dupa corpul ei "perfect". Uram perfectiunea, la fel cum uram matematica…erau prea multe lucruri de invatat pe care nu le intelegeam. Ochii ei erau de un albastru marin foarte frumos. Iar parul ei lung si blond, tuns in scari, o facea sa arate ca o adolescenta. Diriginta intra linistita si, totodata, fericita in clasa, iar noi ne-am ridicat frumos in picioare fara sa spunem nimic. Ne face semn sa ne asezam iar apoi, spuse cu un ton vesel in vocea ei destul de joasa pentru o femeie:
-Astazi il veti cunoaste pe noul vostru coleg!
Am cascat ochii de uimire si, instinctiv, mi-am intors privirea catre Kumiko. Ea zambea, probabil ca deja stia de treaba asta si mie nu imi spusese. Restul clasei nu parea foarte mirata, doar eu. Eu eram singura persoana din intreaga clasa care nu stia nimic. Am decis sa stau linistita si sa astept sa vad ce urma sa se intample.
-Va rog sa-l primiti cum se cuvine. Continua doamna diriginta lasandu-si poseta pe catedra si asezandu-se pe scaun. Vine de departe si nu vreau sa il faceti sa se simta prost. Baiatul se numeste Ryan Scott. Va sta langa domnisoara Yugao Yuuki, acolo la fereastra. E bine, domnisoara?
Cand mi-am auzit numele, am intepenit. Langa mine? De ce langa mine? Sunt o multime de fete in clasa si acel tip nou trebuie sa stea langa mine? “Nu se poate” mi-am spus. “De aceea am un scaun liber langa mine…nu pot sa cred cat de aeriana pot fi! Trebuia sa-mi imaginez!“ Ma uitam putin speriata catre catedra, dar am hotarat sa nu fac vre-o prostie, asa ca am spus ragusit:
-D…da, doamna. Mi-am dres glasul si atunci m-am ridicat repede in picioare si am facut o plecaciune rapida iar apoi m-am asezat in banca zgomotos. Am inceput incetisor sa imi strang lucrurile de pe banca, pentru ca erau destul de imprastiate si vroiam sa fac o impresie destul de buna. Am pus toate cartile si caietele de matematica una sub alta si penarul de-asupra. Mi-am asezat ghiozdanul pe spatarul scaunului si apoi m-am asezat bine in banca. Kumiko se uita la mine si radea. Se intoarse catre banca ei si incepu sa scrie ceva pe caiet. N-am bagat-o in seama…ma uitam pierduta pe fereastra in timp ce imi ascultam gandurile si, in acelasi timp, vorba blanda si calda a doamnei Miura. Eram absorbita de cerul neobisnuit de luminos. Albastrul acela imi amintea de ochii minunati ai baiatului din visul meu-era aceeasi nuanta deschisa si frumoasa. Am simtit un fior pe spatele meu incordat. Fiorul era destul de cunoscut…era acelasi pe care l-am simtit atunci cand i-am atins fata de inger. Imi placea sa simt cum imi mangaia usor spatele. Ma simteam rasfatata…
Apoi am auzit la usa clasei un batut discret, ce ma facu sa imi indrept privirea spre usa. Doamna diriginta se opri brusc din predarea lectiei si merse catre usa, spunand:
-A venit! Sa fiti amabili, copii…
Usa se deschise larg. Fata doamnei Miura radia de fericire cand il vazu pe baiatul ce statea intepenit in pragul usii. Avea capul plecat, asa ca nu i-am vazut privirea, dar avea parul negru precum noaptea care parea a fi nearanjat. Parca imi amintea personal de cineva anume, doar ca nu imi dadeam seama de cine. Toata clasa se uita catre el asteptand ca el sa intre, sa-l vada mai bine. Doamna diriginta il indemna bland sa intre in clasa si acesta intra, ezitand putin. Profesoara il conduse pana in fata clasei iar el abia atunci si-a ridicat privirea. M-am holbat la el mirata, incercand sa imi opresc un tipat. Era…el! Cel din visul meu! Nu imi venea sa cred ca baiatul acela frumos din visele mele statea in fata clasei, prezentandu-se politicos. “Stai!” mi-am spus.”Va sta langa mine? Tipul asta…Ryan…l-am visat toata vara fara ca macar sa stiu cine e si acum e la mine in clasa? Trebuie sa ma trezesc din visul asta…”[/center]

Poze:
Kumiko

Ryan

doamna Miura

Cam atat...astept comment-uri...
Ja.

[Elina]

buna...am revenit cu un comm pt u
deci:
stiam eu stima..ca baiatul cel nou o sa fie cel din vis..:)) banuiam
aja deci...cand ai scris " am auzit un batut in usa" suna cam najpa...nush poate suna mai bn dak scriam zgomot:)
aja...descrierea este foarte buna si frumoasa
dialogul lnu e sec
practic ai detoate:))...aja ca :bye: bye

[Axxa.No.Way]

a new chapter:X
so... am gasit cateva greseli :D :
"am raspuns"
"2 kilometri"- este o creatie literara, deci numerele trebuie scrise in litere:-w
"toti stiau ca doar noi"
"-Va rog sa-l primiti cum se cuvine. Continua"- intervine naratorul, deci este "continua"(cu litera mica:P)
"de-asupra"- deasupra;
"am auzit la usa clasei un batut discret"- nu suna bine:D... poate un ciocanit, sau "am auzt pe cineva batand discret in usa" sau "ciocanind"
cred ca astea sunt toate^__^
naratiunea si descrierea sunt frumoase... good job ;-)
ma bucur foarte mult ca a aparut baiatul din visele ei:X, el e vampirul, nu?:D (o sa aflam asta cat mai curand... pana atunci... sunt in total suspans:(( )
spor la scris si sa pui repede continuarea:*:*

[Elusive wolf]

Frumos , foarte frumos ficul ! Te descurci la redactare , descrierea e buna , nu grabesti actiunea . Ideea e foarte originala pana acum . Astept continuarea care cred ca o sa fie originala deasemenea . Cu estetica stai foarte bine . Dialogul nu este sec si exprima ceea ce simt personajele . Titlul este foarte interesant si astept partea care o sa exprime titlul . Greseli de tastare are toata lumea insa ai grija sa dispara pe parcurs .In orice caz , mai verifica de cateva ori ceea ce ai scris si apoi posteaza .
Felicitari din partea mea si astept cu nerabdare nextul !
Sayonara !

[Botan`chan]

Oke...scuze de intarziere, dar nu am prea avut timp sa scriu...Gomene...


[center] Capitolul 2
Ma uitam buimacita la baiatul care venea catre mine si incercam sa ma trezesc. Imi ciupeam mana pe sub masa, dar nu puteam. Ironia sortii ma facea sa ma simt putin stanjenita. Mi-am strans bratele in jurul corpului si am incercat sa ma revigorez putin. Se aseza langa mine, zambind cald avand ochii surazatori.
M-am uitat si eu la el si am zambit sters, incercand sa nu il fac sa se simta prost. Mi-am intors privirea carte doamna diriginta si mi-am pus bratele pe banca. Am luat pixul in mana si am inceput sa scriu de pe tabla ecuatia scrisa frumos de mana doamnei Miura.
Toata ora am stat ca pe ace in timp ce faceam exercitii. Ryan se uita la mine insistent, facandu-ma sa ma simt prost. “Grozav! Eu incerc sa nu il fac sa se simta prost si culmea! Ma face el pe mine!” mi-am spus eu nervoasa. Pixul meu scria apasat pe caiet, lasand urme urate pe foaia subtire. El zambi si isi intoarse capul catre tabla.
La un moment dat, el se intoarce, din nou, catre mine si zambeste.
-Buna. Eu sunt Ryan. Spuse el cu o japoneza perfecta. Ma bucur sa te cunosc, domnisoara Yuuki.
-D..da! ma balbai eu. S..Spune-mi doar Yuuki.
-Foarte bine. Zambi din nou ca un inger si eram absolut sigura de un lucru: EL era cel din visul meu. Nu ma indoiam! M-am uitat cu coltul ochiului catre el si l`am vazut zambind cald, uitandu-se catre mine. In momentul acela am simtit cu imi circula sangele in obraji, facandu-I rosii. Baiatul chicoti aproape imperceptibil si isi intoarse capul catre doamna Miura. Mi-ar placea sa ne cunoastem mai bine. Continua el fara sa se uite la mine.
Eram socata. De ce cu mine? De ce fix el? De ce tot timpul mi se intampla mie astfel de lucruri? Bine…am exagerat. E prima data cand mi se intampla asta, dar totusi…el mi-a bantuit visele intrega vara.
Mi-am intors privirea catre el si privirile ni se intersectara. Ochii lui albastrii, surazatori, erau atintiti asupra mea si ma faceau, oarecum, sa plutesc. Era o senzatie ciudata, care o simteam doar in vis. Am zambit. Pentru prima data ii zambeam, destul de rusinata, de-altfel. El a facut la fel si apoi se intoarse la exercitiul scris cu o caligrafie perfecta pe caietul lui. Am facut ochii mari uitandu-ma mirata catre caietul lui, apoi mi-am intors privirea catre caietul meu. Era plin de mazgalituri si scrisul meu, care dorea sa fie de tipar, era dezordonat. M-am scarbit, oarecum, de scrisul meu asa ca am dat pagina. Un oftat imi scapa iar apoi se auzi soneria.
-Pauza! Striga doamna Miura, dupa care iesi din clasa. Am oftat usurata. Inca o ora de matematica se scursese printre degetele noastre. M-am uitat catre banca lui Kumiko si am observat ca era goala. “Hopa…a disparut…” mi-am spus eu uitandu-ma prin clasa. Am vazut-o venind catre noi cu un zambet vesel si plin de viata pe fata. Veni in spatele noului meu coleg si spuse:
-Pot sa fac cunostinta cu noul coleg? Kumiko Nagata.
Ryan se ridica in picioare si facu o mica plecaciune.
-Incantat, domnisoara Nagata. Ryan Scott. Spuse el zambind. Am zambit si eu, multumita de faptul ca cei doi au inceput bine.
M-am uitat prin clasa si am vazut grupul lui Orihime. Orihime era cea mai fitoasa fata din intreaga clasa si una dintre cele mai populare fete din scoala. Stiam ca vrea sa ma intreaca la popularitate dar eu nici nu am habar cum am ajuns sa fiu cea mai populara fata din scoala luna trecuta. Multi cu care nici macar nu m vorbit m-au votat – evident…eu nici macar nu m-am inscris la o asemenea prostie, insa Kumiko a insistat si ea m-a insris. Mi se facu scarba cand am vazut-o ca se uita la mine ca si cum ar arunca sageti din priviri. M-am incruntat si m-am intors catre noul meu coleg. Ea observa imediat si veni catre noi. Mi-am dat ochii peste cap si apoi am privit catre Ryan. Parea ca nu isi da seama…vorbea cu prietena mea ca si cum s-ar fi cunoscut de multa vreme.
-Buna, Ryan. spuse ea pe un ton seducator. Eu sunt Orihime Shibata. Incantata.
Isi dadu mana prin buclele aurii si se uita la el seducator. Isi puse mainile pe masa si ii zambi. Imi veni sa vars. Mi-am dat ochii peste cap, oprindu-ma asupra lui Ryan. Nu prea parea ca vrea sa aiba de-a face cu ea, insa, politicos, ii spuse:
-Ma bucur sa te cunosc, domnisoara Shibata.
Ea facu o fata indignata si se intoarse catre asa zisele prietene ale ei. Am cascat gura de uimire, la fel si Kumiko. Ne uitam buimacite una la alta si apoi am incepu sa chicotim in soapta. Ryan se uita la noi ca la doua fete nebune si ma intreba din priviri de ce radeam.
-Esti primul baiat care i-a facut asta lui Orihime, am spus eu in soapta. Sunt sigura ca acum planuieste ceva ca sa te cucereasca, dar iti spun sa fii atent…Nu e asa de cuminte precum pare…
El dadu din cap in semn afirmativ si apoi se suna de intrare. Ne-am asezat cu totii la locurile noastre si am asteptat intrarea profesoarei de geografie, Mizushima Kikyo. O femeie mai micuta de statura, cu parul lung si brunet. Ochii ii avea ca majoritatea japonezilor de varsta ei, adica caprui. Desi era micuta, era o femeie sprintena si energica. O indrageam mult…pe atunci, parca semanam cu ea. Intrun tarziu, intra si ea in clasa si se aseza la catedra, zambind. Puse catalogul in partea dreapta a catedrei si apoi se uita vesela peste clasa.
-Oh, nu! striga Yamato Yusuke, un coleg din spatele meu si un prieten foarte bun. Lucrare neanuntata!
La auzul acestor cuvinte ale lui, toata clasa, inafara de mine si Ryan, a inceput sa se vaiete. Chicoteam uitandu-ma la colegii mei din clasa care isi deschideau caietele si invatau ultima lectie cat mai aveau timp. Ryan se uita si ei zambind prin clasa si apoi se intoarse catre mine.
-Asa se intampla tot timpul cand profesoara se aseaza la catedra si zambeste? intreba el pe un ton amuzat.
-Da, am raspuns. Niciodata nu ii prinde pregatiti.
Ryan incepu si el sa chicoteasca si apoi profesoara ridica mana, cu toate cele cinci degete intinse. Asta insemna ca mai aveam cinci minute de repetat. Mi-am scos repede caietul si am deschis la ultima lectie. L-am pus pe mijlocul mesei si l-am indemnat pe Ryan sa citeasca impreuna cu mine. El a zambit bland, aplecandu-se catre mine. Si-a pus bratul pe spatarul scaunului meu si apoi isi indrepta privirea lui fermecatoare catre paginile mazgalite ale caietului meu. Nu am putut sa nu inrosesc macar putin. Simteam cum inima imi bate cu putere si nu ma mai puteam cuncentra. Am tras aer in piept si am inceput sa citesc fugitiv lectia. Ii simteam bratul lipit de spatele meu. Era neobisnuit de rece, in comparatie cu caldurile care ma treceau in acel moment. Oarecum, ma racorea si ma facea sa ma simt mai bine. “Dar…de ce e asa de rece?”ma intrebam eu. “E prea rece pentru un om obisnuit…” [/center]


Shibata Orihime

Mizushima Kikyo

Yamato Yusuke

Astept pareri, sfaturi, critici...

Ja.

[Axxa.No.Way]

a new chapter:X
-ai descris foarte frumos sentimentele lui Yuuki, naratiunea e buna, iar dialogul nu e sec deloc :-)
am gasit cateva greseli:D :
"zambind cald (,) avand ochii surazatori."
"facandu-I"- facandu-i;
"Mi-am intors privirea catre el si privirile ni se intersectara."- repetitia acestui cuvant este cam deranjanta :|
"(Ryan se uita si) ei"- el;
cred ca astea au fost toate^__^
spor la scris si sa pui repede continuarea:*:*

[Jasmine]

In primul rand scuzati intarzierea, am avut cateva probleme pe cap si nu s-a putut. In al doilea rand ti-am criticat capitolul 1, pentru ca acolo ai mai multe greseli...L-am citit si pe 2, o micuta imbunatatire, dar ar trebui sa-ti citesti textul inainte de a-l posta, si sa cauti sa vezi situatiile dincolo de cuvinte. Asta trecand peste greseli.

Capitolul 1.

"Fugeam catre gara cu toata viteza mea"

Puteai sa fugi si cu viteza altuia ? Din moment ce tu povestesti, e clar a cui e viteza, posesivul de la sfarsit nu-si mai are rostul.

"Ea isi intoarse capul iar parul ei lung, de culoare roz, se intoarse si el dupa miscarea capului."

Te repeti. Pentru a evita repetitiile, incearca in loc sa folosesti a doua oara acelasi substantiv, sa pui un pronume, doar asta e rolul unuia. Spre exemplu, aici puteai mai bine scrie " Ea isi intoarse capul iar parul ei lung, de culoare roz, se intoarse si el dupa miscarea acestuia."

Zambinse- zambise

M-am uitat la ea cu drag, pentru ca simteam o dragoste pentru ea, pe care nu o puteam spune in cuvinte. Era ca o sora pentru mine si era tot timpul acolo cand aveam nevoie de ea. Stia ce imi trebuie si avea tot timpul "leacul" pentru momentele mele de melancolie. Ai dormit bine? continua ea pe un ton bland.

"radeam la toate glumele ei si ea la ale mele. Stiam cand trebuia sa folosesc putina ironie in conversatiile noastre si ea stia la fel."

Acel " ea" nu numai ca se repeta in propozitiile care se succed, dar nici nu e cel mai fericit mod de a exprima faptul ca faceau lucruri asemanatoare, ai fi putut gasi un mod mult mai bun de exprimare. Ai fi putut folosi al tip de pronume, nu numai personal, cum ar fi « aceasta » sau « dansa ». Ai fi putut sa-i zici « rozalia ». Sau ai fi putut pur si simplu sa-i spui pe nume.

am raspun – am raspuns

-Nu te lasa baiatul ala, nu-i asa? Intrebarea ei ironica ma facu sa-mi indrept privirea incruntata catre ea.

E ceva aici care nu-mi place...si anume aspectul textului. Puteai mult mai bine sa lasi dialogul, iar propozitia sa o pui de la capat, pe un rand nou. Asa creezi si o anumita pauza in lectura, iar ochiul cititorului nu mai este atat de deranjat. Caci crede-ma, deranjeaza, pentru ca intrii brusc in gandurile ei, cand tu tocmai ai iesit din dialogul prietenei sale !

Eram nedespartite-partial.

Nedespartite…partial? O.o Stiu ce inseamna nedespartite, stiu ce inseamna si partial, da’ nu inteleg ce-ai vrut sa zici prin “nedespartite-partial”. o.o

"Cand trenul opri, noi ne-am dat primele jos si am inceput sa alergam catre scoala, razand. Ne placea sa facem o mica intrecere pana la scoala...dar Kumiko se supara cam des pe mine din cauza asta, pentru ca eu castigam mereu. Alergam cu toata viteza mea fara sa obosesc chiar daca erau 2 kilometri de la gara pana la scoala."

Aici e acelasi lucru ca ai sus. Repeti cuvinte sau sintagme, cand poti foarte usor sa folosesti alte parti de vorbire cu care le-ai putea inlocui pentru o mai clara exprimare.

-Nu mai spune...Sarcasmul din vocea ei era clasic. La fel cu cel cu care ma obisnuisem deja. Sigur nu ai ceva in pantofi?

Din nou, iesi din dialogul prietenei sale, intrii in povestirea ei, dupa care te intorci la dialogul prietenei sale. Sincer, tie iti suna bine cand citesti ? Nu te zgarie nimic pe cerebel ?

"Imi placea cand radeam asa pentru ca toti stiau doar noi puteam rade asa, iar colegii nostrii incepeau si ei sa rada de rasul nostru...ce sa-i faci…ironia sortii..."

Pe langa faptul ca te-ai repetat, propozitia nu suna deloc bine, e destul de stupida, sincer. In plus, nu vad cum este asta o ironie a sortii.

"De obicei, saream de pe fereastra de la clasa-care era la etajul doi-pana jos in curte."

Si ce, zbura pana jos ? Sau avea experienta cu parasutismul ?

Imi placea mult sa o fac sa rada�

In primul rand, eu sincer as fi facut infarct sa o vad pe prietena si colega mea cum sare de la etaj in curte. Si daca nu murea ea de la cazatura si supravietuiam eu infarctului sigur o omoram eu in bataie. Si prin asta am vrut sa zic sa-ti mai pui personajele in situatii reale, caci afara nu e cerul roz si nici nu zboara porcii cu trandafiri in rat.
In al doilea rand, aia e scoala, nu jungla. Presupun ca era felicitata de profesori pt ce facea, nu?

"
Prima ora aveam matematica, cu doamna diriginta, Miura Akutoshi. Era o doamna inalta si supla. Majoritatea fetelor tanjeau dupa corpul ei "perfect". Uram perfectiunea, la fel cum uram matematica…erau prea multe lucruri de invatat pe care nu le intelegeam. Ochii ei erau de un albastru marin foarte frumos. Iar parul ei lung si blond, tuns in scari, o facea sa arate ca o adolescenta. Diriginta intra linistita si, totodata, fericita in clasa, iar noi ne-am ridicat frumos in picioare fara sa spunem nimic."

Aici ai sarit de la o idee la alta. Altfel spus, tu ia inceput cu o caracterizare a profesoarei, dupa care ai intrerupt-o pentru a insera propriile pareri ale personajului despre perfectiune, pentru ca apoi sa o continui. S-a inventat tasta « Enter » si inceputurile cu alineat, in caz ca ai dormit la prima ora.

"Ne face semn sa ne asezam iar apoi, spuse cu un ton vesel in vocea ei destul de joasa pentru o femeie:"

Aici ai un decalaj de timpuri.
Si explica-mi si mie cum poate fi o voce in aceeasi timp vesela si joasa ? Caci ton si voce sunt sinonime.

"...dar am hotarat sa nu fac vre-o prostie..."

"vreo" de fapt.

"Apoi am auzit la usa clasei un batut discret, ce ma facu sa imi indrept privirea spre usa. "

Un batut in usa, doi batuti in usa, a? Pacat, era mult mai usor o bataie, doua batai. Ceea ce inseamna ca ai auzit o bataie discreta, si nu un batut.


Felul tau de a scrie nu este dezastruos, insa nu surprinde cu nimic. Vocabularul este unul de nivel mediocru, obisnuit, fapt care duce de fapt la destul de multe repetitii, acestea la randul lor scazand din valoarea textului. La fel cum am mai recomandat majoritatii scriitorilor de pe aici, mai bine va mai imbogatiti vocabularul cu o amploare de cuvinte elevate, cu neologisme, cu expresii, pentru a va imprima valoare propriului text.

[ Comanda onorata. ]