Sângele tău este cerneala mea

[Me�al.]

Vă mulţumesc enorm pentru comentarii! Beki, chiar nu ştiu de unde îmi vin astfel de idei, really :]] . Am venit cu nextul şi, as usual, sunt late. :]] Totuşi, sper să vă placă.
Lectură plăcută!

8

If you want to understand today, you have to search yesterday.

Serena plecase acum câteva minute, dispărând într-un nor de culoare purpurie. Ne lăsase pe mine şi pe Charlotte derutate şi puţin speriate. Mie îmi era teamă fiidcă nu doream să o pierd pe Lizzy, iar ea ţinea mult la Ace. Am avea amândouă pierderi multiple. Ne-am trântit amândouă simultan pe canapea, iar eu am privit covorul plin cu sare şi dezordinea din încăpere. Trebuia să strâng, iar acest lucru nu îmi făcea deloc plăcere. Eram obosită, istovită şi în niciun caz nu aveam să fac curat în seara aceea.

- Ştii, despre Aileen, a început Charlotte calmă, privindu-mă cu minunaţii ei ochi.

Ştiam că avea să abordeze curând acest subiect, iar ideea nu mă încânta. Deşi nu voiam să o arăt, gestul lui Ace mă duruse tare şi rana nu era nici pe departe vindecată. Dar ştiam că Lott’ avusese parte la mai multe informaţii decât mine şi, oricum, doream să evit o posibilă ceartă cu ea. Era singura persoană ce-mi mai rămăsese alături fiindcă Lizzy se distra pe la Josh acasă, iar Ace naiba ştie ce făcea cu vărul său. De fapt, nici nu-mi păsa.

- Sincer, nu mă interesează foarte tare motivele lui Ace, dar putea să-mi spună clar în faţă că are o logodnică, nu să mă joace pe degete în felul ăsta... Iar vără-su, Shawn ăla, e un criminal! Vreau să spun, a ucis o fată la concert, am spus enervată, cu o voce subţire.

Auzindu-mă, Charlotte s-a albit la faţă, părând brusc speriată. Nu îi convenea ceva cu siguranţă. Nu, de fapt, era şocată şi speriată din cauza faptului că am pronunţat numele vărului brunetului. E ceva necurat cu el, mi-am dat cu presupusul după ce i-am văzut expresia blondei. Am privit-o, încercând să-i transmit că doream cu ardoare să ştiu povestea, iar ea îmi înţelesese mesajul rapid fiindcă încercă să se adune.

- Aileen nu e persoana pe care Ace o iubeşte. La noi, precum în epoca victoriană, la naştere copilul este promis unei familii. Practic, când a luat viaţă Ace, s-a hotărât că acesta se va căsători cu Aileen. Însă, între timp, totul s-a schimbat. Ace a fost alugat, iar tipa a devenit un Spirit. Nu ştiu ce s-a întâmplat între Shawn, Ace şi Aileen, dar sunt sigură că n-a fost bine fiindcă fata a murit. Şi între cei doi veri s-a iscat o ceartă uriaşă şi se urăsc de moarte. Nu vor să audă unul de altul, deşi lui Shawn îl place să-l chinuie pe Ace. Din câte bănuiesc, el e motivul pentru care Aileen nu se poate linişti în pace. Shawn a devenit obsedat de a ucide oameni sau animale încât se zvoneşte că s-a aliat cu Diavolul...
- Păi, şi? De ce ar veni acum de unde o fi fost pentru a-i reaminti lui Ace că trebuie să se căsătorească cu un Spirit? Pur şi simplu, nu are logică. Cum poate el să se căsătorească cu Aileen dacă ea e moartă? Nu înţeleg...
- Nu să se căsătorească. Practic, vina e cărată de Ace şi o persoană ce este un Spirit suferă fiindcă rătăceşte printre lumi fără niciun scop. De aceea, pentru ea trebuie eliberată printr-un anumit ritual. Astfel, Aileen se va odihni în pace, iar aşa zisa căsătorie dintre ea şi Ace va fi anulată total, a spus Charlotte, deşi era cu mintea în altă parte.

Doamne, dar ce mă enerva! Acum realizam că Shawn mă jucase pe degete şi mă convinsese că Ace avea o logodnică reală. Iar eu, ca o proastă ce sunt, am crezut tot şi am fugit, neascultând şi explicaţia brunetului. Îmi venea să-mi rup părul din cap ştiind că trebuia să-mi cer scuze. Şi, ei bine, eu detestam din tot sufletul să fac aşa ceva. După părerea mea, tot timpul aveam dreptate şi uram să fiu şi contrazisă. Totuşi, acum nu contau aceste lucruri, ci mă întrebam unde se afla brunetul căci era ora 11:54. Charlotte, parcă ştiind ce gândesc eu, şi-a luat telefonul de pe măsuţa de cafea şi a format un număr. După o conversaţie rapidă, de câteva secunde, s-a uitat la mine şi a zâmbit strâmb.

- Doarme la un hotel, a spus. Nu vrea să dea ochii cu tine după ce s-a întâmplat azi, a adăugat pe un ton mai scăzut.

Ştiam că nu îmi spunea ceva, dar nu conta. Important era ca băiatul să vină acasă mâine dimineaţă. Nu suportam să ştiu că eu sunt aia care îl face să sufere şi să se îndepărteze de Charlotte şi de mine. Am căscat, observând cât de extenuată eram. Fusese o zi lungă, cu siguranţă, şi avusesem parte de o întâlnire cu un văr malefic şi cu o vrăjitoare drăguţă. Probabil că mintea mea era destul de depăşită şi îmi urla: STOP! Culcă-te odată că nu o să mai pot! Lott’ a propus să mergem la culcare şi atunci i-am observat cearcănele de sub ochi. Probabil şi ea era istovită, deşi n-am idee ce a făcut acasă cât timp am fost plecaţi. Am urcat scările lent, ţinându-mă de balustradă pentru mai multă stabilitate şi am ajuns în cameră târşâindu-mi picioarele după mine. Mi-am arucat hainele purtate în ziua aceea pe podea şi mi-am pus pijamaua pe mine, trântindu-mă mai apoi în patul cel moale. Chiar când doream să îmi închid ochii, un sunet a început să destrame liniştea din cameră. Celularul. Am privit grăbită micuţul ecran. Era mama şi, pentru numele lui Dumnezeu, ce moment prost şi-a ales! Îmi era dor de ea şi voiam să ne conversăm, dar nu în momentul acela.

- Bună, mamă! Ce dor mi-a fost de tine! am spus, dorind să par entuziasmată.
- Hai, nu te mai preface că e clar că nu eşti deloc fericită, s-a auzit vocea dură a mamei, dar totodată caldă şi drăgăstoasă.
- Îmi pare rău, dar, ştii, am avut o zi super obositoare şi... stai ! Tu nu ştii că aici e doişpe noaptea?! am întrebat, ştiind că mama ţinea cont de ora la care suna.
- Doisprezece? Vai, Doamne! Am ajuns tocmai în Japonia cu compania şi aici e dimineaţă... vai. Bine draga mea, vorbim altă dată. Te pup!
- Toate sunt bune, am minţit, bucurându-mă cu nu avea să ştie dacă spun adevărul sau nu. Te iubesc! am spus, apoi am închis telefonul.

M-am aşezat mai comod în pat, trăgând plapuma peste mine. Apoi am închis ochii, abia aşteptând să mă cufund într-un somn lung şi relaxant.

ÏŸ

O bubuietură m-a trezit din somn şi am răsit ca arsă din pat. Am aprins veioza şi m-am uitat spre geam, locul de unde s-a auzit zgomotul. Acolo, stând pe pervaz, se afla Shawn. Îşi ţinea mâinile în sân şi mă privea cu un zâmbet mârşav pe faţă. Chipul său nu se vedea clar din cauza luminii scăzute, dar am observat cum ochii săi îmi analizau trupul şi fiecare gest. Era îmbrăcat în negru, iar în picioare purta nişte bocani de piele, până la genunchi. Nu înţelegeam de ce era încălţat cu ei fiindcă era destul de cald afară.
Însă, din tot ce vedeam, chipul său mă neliniştea mult prea mult. Mă atrăgea mult, doream să îl privesc de aproape şi să îi ating pielea precum marmura. Dar nu mă puteam mişca înspre el fiindcă ceva mă ţinea pe loc şi în minte o voce îmi spunea: Să nu dea bunul Dumnezeu să te apropii de el! Şi chiar o ascultam fiindcă părea mult prea periculos.

- Arăţi minunat ca întotdeauna, a şoptit el.
- De când mă ştii tu pe mine? Nici cinci ore n-au trecut, am comentat prinzând curaj. Şi, dacă nu ţi-e prea greu, nu poţi să te duci pe altundeva? Chiar n-am nevoie de prezenţa ta.
- Ia te uită ce curajoasă eşti, a comentat, dezlipindu-se de pervaz şi păşind în încăpere. Nici nu ştii ce semănaţi. Poate chiar tu eşti reîncarnarea frumoasei mele Aileen, adăugă când s-a proptit în faţa mea, prinzându-mi faţa cu mâinile sale.

Am fost şocată de gestul său, dar fără nici o ezitare i-am dat o palmă peste obraz, trăgându-mă mai în spate. Nu puteam să fiu reîncarnarea ei! Nu eram! Toate lucrurile acestea mă răvăşeau, mă ameţeau teribil. Dacă o ţineam tot aşa, aveam să mă distrug pe mine însumi. Dar cum îmi place să despic firul în paisprezece, am continuat să-l întreb:

- Frumoasa ta Aileen? Parcă era logodnica lui Ace! Ce, la voi era permis să ai doi soţi?
- Nu, desigur că nu, a râs el. Ştii cât a iubit-o Ace? Vai, era cât pe ce să-şi dea viaţa pentru ea! Şi chiar avea de ce căci era de o frumuseţe rară şi avea un caracter atât de schimbător. De la prima vedere te îndrăgosteai de ea. Şi ce a suferit Ace când am ucis-o, deşi o iubeam nespus de mult.
Fiecare cuvânt pe care îl rostea mă durea teribil. Aflam lent că Ace o iubise mult prea mult pe Aileen şi că el, poate, mă plăcea pe mine – dacă măcar făcea asta – pentru că semănam cu ea. Shawn a scos o poză din buzunarul blugilor şi mi-a întins-o. Era făcută acum şapte ani şi în ea apărea o adolescentă cu părul şaten deschis, uşor ondulat şi ochii de un ciocolatiu rar. Avea pielea uşor măslinie şi buze cărnoase, roşii. Nu arăta deloc ca mine, dar în colţul micii fotografii scria: Aileen, Franţa, Paris.

- Nu semănăm! m-am răstit eu, aruncând poza pe jos. Nu e deloc la fel ca mine! Şi de ce ai ucis-o dacă o iubeai? Nu are nici o noimă!

Ţipam mult prea tare şi începeam să răguşesc. Probabil că gâtul meu se va revolta curând aşa că trebuia să-mi spun oful rapid. Însă, înainte de a mai rosti ceva, l-am văzut pe Shawn cum a sărit să ia fotografia de pe jos. A mângâiat-o afectuos şi a aşezat-o protectiv în buzunar. Se vedea clar că ţinea mai mult decât era nevoie la ea.

- Normal că nu semănaţi. Dar aveţi acelaşi caracter, aceleaşi vorbe şi aceeaşi privire sfidătoare ce îţi spune că eşti în stare de orice. Irezistibil. De ce am ucis-o? Toate la timpul lor... şopti.

Apoi a sărit afară, pe geam, iar acesta se închisese singur, fără ca eu să-i fac ceva. Am rămas înmărmurită, privind sticla şi tremurând uşor. Aileen. Doamne, câte probleme îmi puteam face din cauza unei fiinţe ce nu trăia. Şi cât de geloasă puteam fi! Însă cel mai mult mă deranja faptul că doream să fiu numărul unu în faţa lui Ace, să fiu prioritatea sa. Eram egoistă, mult prea egoistă. Nu îl meritam, dar era ca un drog pentru sufletul meu şi mă simţeam al naibii de rău ştiind că îl făcusem să sufere. Aveam să mă duc după el dimineaţă şi... ce? Ce să fac? Poate că îi era mult mai bine fără mine şi trebuia să-l las să fie fericit fiindcă îl iubeam enorm. Capul a început a-mi pulsa. Am nevoie de o tărie. Ca-n vremurile bune, am gândit.

Acum trei ani, după moartea tatălui meu, am început să beau excesiv de mult. Din banii de buzunar îmi cumpăram bere sau vodkă sau wiskey. Şi luam sticle numeroase şi le beam rapid. Mergeam în baruri cu prieteni proşti, depravaţi şi ne făceam muci, apoi ne duceam acasă şi continuam cu alcoolul. Aşa am ţinut-o timp de un an şi ceva, până când am fost trezită la viaţă de un nemernic călcat de tren. Laiho parcă îl chema. Da, exact, ca pe cel din Children Of Boddom. Şi cât îl adoram pe chitaristul ăla! În fine, Laiho-cel-nenorocit-şi-călcat-de-tren a fost persoana ce m-a readus cu picioarele pe pământ şi am început să-l iubesc. Desigur, cum iubeşte o fată tânără şi naivă. Era cu un an mai mare ca mine şi, ei bine, ne-am cuplat „ca să vedem cum e”. Pe parcurs am început să nu mai ţin la el, dar nu ne-am despărţit. Nu voiam să-l fac să sufere. Însă, într-o zi, l-am văzut în laboratorul de biologie al şcolii – perfect loc – trăgându-şi-o cu o tipă din clasele mai mari. Atunci m-a făcut să sufăr fiindcă nu am crezut niciodată că mă înşeală, deşi era cam logic fiindcă nu ne sărutasem nici măcar o dată. Ne-am certat şi ne-am despărţit în seara aceea, eu dorindu-mi ca el să sufere. Şi în acea noapte, când mergea spre casă, a fost călcat de tren. Trebuia să traverseze o cale ferată în drum spre locuinţa sa şi din neatenţie sau beţie a dat trenul peste el. Nu mi-a părut rău şi nici nu am fost la înmormântarea sa. De atunci eram convinsă că băieţii sunt nişte nesimţiţi, profitori, cele mai oribile fiinţe de pe pământ.

Desigur, totul s-a schimbat cu apariţia lui Ace care mi-a schimbat percepţia asupra lumii.
Totuşi, aveam nevoie de băutură şi am tras de un sertar ascuns în dulap fiindcă acolo îmi ascundeam deseori băutura pentru a nu fi găsită de mama sau de menajeră. Am scos o cutie de bere prăfuită fiindcă nu mai umblasem în acel loc de mult timp. Îmi promisesem că nu aveam să mai beau, dar se pare că eu nu sunt genul de persoană care să-şi ţină făgăduielile. Am deschis cutia, luând o gură din lichidul amărui şi am căscat. Alcoolul îmi făcea bine, mă determina să uit anumite lucruri neplăcute din viaţa mea. Am terminat berea mai repede decât mă aşteptam şi m-am simţit puţin cam ameţită. Era clar că nu mai băusem de mult. M-am uitat la ceasul de pe noptieră. 5:43 dimineaţa. Trebuia să mă culc şi nu avea să fie greu, având în vedere că eram ameţită. M-am pus în pat şi am tras pătura peste mine, adormind aproape instantaneu.

ÏŸ

How the hell did we wind up like this
Why weren't we able
To see the signs that we missed
And try to turn the tables

I wish you'd unclench your fists
And unpack your suitcase
Lately there's been too much of this
Don’t think it’s too late

Am deschis leneş un ochi, privind celularul ce vibra pe noptieră. Era dimineaţă; categoric nu era Lizzy şi nici mama. L-am dat pe silenţios, apăsând un buton, nedorindu-mi să mai aud versurile melodiei Someday cântată de cei de la Nickelback. Nu că nu mi-ar plăcea – chiar o adoram – dar cântecul ăsta îmi aducea aminte de nişte lucruri nu prea plăcute. Erau nişte versuri care chiar ajungeau la inima oricui. Am mai lenevit câteva minute, apoi am apucat telefonul, dorindu-mi să văd cine m-a sunat aşa devreme – era devreme pentru mine, deşi ceasul indica ora 11:23. Era Ace. Fir-ar! Am încercat să mă abţin din a gândi anumite înjurături, unele mai rele ca altele şi m-am apropiat de laptopul de pe masă. Nu îl mai folosisem de mult, fapt ce era evidenţiat de stratul de praf de pe el. L-am deschis şi am privit fundalul negru preţ de câteva secunde. Un click s-a auzit şi mailul mi s-a deschis. Aveam un mesaj nou din partea lui Ace. Şi eu care credeam că nici nu are laptop. Mă întrebam ce dorea, deşi am astat în cumpănă ceva timp până să-l deschis pentru a-l citi. Într-un final, am dat dublu click. Fundalul era negru, iar scrisul alb.




Draga mea Cheryl,

Îmi pare nespus de rău pentru ce s-a întâmplat cu o seară în urmă – în ziua când mi-am dorit să te fac cu adevărat fericită. Îmi este ruşine să dau ochii cu tine, să privesc perfecţiunea ta şi să nu mă gândesc cât de prost am fost să îţi ascund atâtea. Probabil crezi că te-am ales fiindcă semănai cu Aileen şi nu te învinovăţesc. Tot ce gândeşti acum despre mine nu pot fi contestate şi nici nu voi încerca să-ţi schimb părerea. Poate chiar sunt aşa.
Probabil că Charlotte ţi-a spus cine este Aileen şi ce s-a întâmplat între noi – ea, vărul meu şi eu. Vreau doar să-ţi spun că eu nu o iubesc, nu ca pe tine. Ea era doar o prietenă şi legile cereau ca să ne căsătorim – ştii, ca în era victoriană, dacă îţi e mai uşor să faci paralela. Ştiu, acum parcă încerc să mă disculp, să te conving că nu am făcut nimic rău, dar nu este aşa. Poţi să crezi tot ce vrei despre mine, deşi mă doare teribil. Pot să-ţi spun doar că, în timpul unei lupte cu vărul meu, Aileen a intervenit între noi, eu fiind gata să îl omor pe Shawn. Ea îl iubea din toată fiinţa, şi-ar fi dat orice pentru el. Şi în acel moment, eu, logodnicul ei, eram atacatorul. S-a băgat în faţa lui Shawn şi a primit atacul destinat lui. A murit atunci, devenind un Spirit. Acum amândoi mă detestă şi consider că este datoria mea să o eliberez.
O să plec din Londra, precum ţi-ai dat seama. O să vă fie tuturor mai bine fără mine fiindcă viaţa ta era perfectă înainte de venirea mea. O ai pe Charlotte alături şi, de asemenea, pe Elizabeth şi Josh.
Să ai grijă de ei, draga mea. Niciodată nu o să încetez să te iubesc, dar fără mine îţi este mai bine. O să am tot timpul grijă de tine şi, dacă ai vreo problemă, strigă-mă şi voi apărea.
Nu o să mor în această misiune aproximativ imposibilă, dar nu îţi făgăduiesc.

Te iubesc,
Ace.

În timp ce citeam e – mailul, lacrimile au început să mi se prelingă pe obraj, iar mâna îmi tremura pe tasta pe care era imprimată o săgeată în jos. Nu îmi venea să cred! Era imposibil ce îmi făcea el în momentul acela! L-aş fi omorât cu mâna mea, dacă l-aş fi prins. E mai bine pentru tine, crede-mă. Mda, sigur, replica asta se găseşte în toate filmele de prost gust. Însă viaţa mea nu era o peliculă şi nu voiam să devină una. Trebuia să o modelez după propriul meu plac şi după spusele inimii mele. În acel moment, ea îmi spunea că trebuia să mă opresc din plâns. Am închis mailul şi am intrat pe Messenger, cât timp îmi ştergeam lacrimile. Bine că Charlotte nu mă auzise... sau poate că nu era acasă. Mi-am băgat parola şi am văzut-o pe Lizzy online – Cigarette după cum îşi spunea. O conversaţie cu ea poate îmi făcea bine.

Little.Black.Dress: Ace a plecat... Ce mă voi face fără el?
Cigarette: A plecat?... Sună-l pe criticul ăla literal că ţin minte că voiai să vorbeşti cu el despre o nouă carte. Aşa poate uiţi de mister Ace – Tâmpitus.

Am început să râd la răspunsul ei amuzant şi am rămas surprinsă de schimbările mele de stare. Însă ştiam că avusese o idee foarte bună pentru a nu mă mai gândi la Ace măcar puţintel. Gândindu-mă la critic, am fost cât pe ce să uit ce mă rugase Serena. Aveam nevoie de sângele ei şi al lui Josh pentru analize, dar nu aveam nici o idee cum să-l cer.

Little.Black.Dress: Auzi, Lizzy, îmi poţi da o mostră din sângele tău şi al lui Josh? Ştii, m-am înscris la un curs legat de sânge şi, ce mai, de medicină săptămâna trecută şi trebuie să facem nu ştiu ce cu sângele unor persoane. Te rog.

Ştiam că nu mă va crede, dar trebuia să încerc. Am oftat şi mi-am acoperit ochii cu palmele, aşteptându-i răspunsul iminent. Când s-a auzit un sunet, am privit ecranul.

Cigarette: Sigur, ţi le dau mai târziu că mă întâlnesc cu Josh acum... Trebuie să-ţi spun atât de multe! Formăm un cuplu, ştii! Ce-ar fii să ne vedem pe seară la o cafenea, să stăm de vorbă?
Little.Black.Dress: Perfect. Acum e 12:04, deci la 4:00 e bine?
Cigarette: Desigur. Ne vedem la cafeneaua aia din South Bank. Pa.

A ieşit atât de rapid, încât nu am mai putut spune nimic. Clar se grăbea şi ştiam şi de ce. În momentul acela, Josh era în centrul universului ei şi o invidiam într-o oarecare măsură. Voiam şi eu şi Ace ce aveau ei, deşi era imposibil. Elizabeth şi Josh aveau problemele lor, noi pe ale noastre. Oricum, nu totul putea să fie lapte şi miere. Am oftat când am realizat adevărul şi am scotocit printre post-it-urile de pe birou, în căutarea numărului de telefon al criticului. Într-un final, când l-am găsit, am notat numărul în telefon, apăsând pe tasta verde. După câteva secunde, o femeie mi-a răspuns la telefon, având o voce gravă.

- Îmi pare rău, domnişoară, a spus imediat după ce m-am prezentat, dar domnul cu care doriţi să discutaţi a fost ucis. Trupul său a fost găsit astăzi dimineaţă în apartamentul său. Dacă vreţi...

Însă nu am aşteptat să văd ce avea să-mi spună. Eram prea şocată şi distrusă. Nu puteam crede că persoana ce mă putea face vestită şi care mă putea ajuta fusese ucisă. Şi domnul critic era tânăr, foarte tânăr. În minte mi-a apărut imaginea chipului lui Shawn, cu un zâmbet trufaş şi îngâmfat pe chip. Nu ştiu de ce, dar parcă o entitate mi-a şoptit că el îl omorâse.
Shawn comisese o altă crimă fără să aibă regrete.
Era un ucigaÅŸ...
UcigaÅŸ, ucigaÅŸ, ucigaÅŸ...

[βεκi]

Capitol lung !
Mă bucur că m-ai anunţat în legatură cu capitolul. Thx xD. Şi nu mă aşteptam să postezi azi, dar uită-te :> A fost un capitol exceptional, la fel ca şi celălalte, felicitări. Cum am mai spus îmi place cum descrii sentimentele fetei. Se pare că aceasta ţine din ce în ce mai mult la Ace >.< Aşa şi trebuie. Mă bucur că s-a rezolvat faza cu logodnica ._. Totuşi, încurcată rău povestea, nu glumă xD. Lasă, că aşa e mai interesant. Mi-a plăcut cum ai descris acolo ceva din trecutul fetei...foarte trist, din punctul meu de vedere ._. Să începi să bei în felul acela...chiar avea probleme xD. Până la urmă bine că şi-a revenit şi sper să nu se apuce din nou...deşi în seara aceea a pus gura pe bere xD.

De atunci eram convinsă că băieţii sunt nişte nesimţiţi, profitori, cele mai oribile fiinţe de pe pământ.

Şi Bam ! xD. Ce fată nu crede acest lucru la un momendat? xD.
Ace a plecat... .__. Şi...când îl aduci înapoi? :> =]]] Acel email a fost extrem de emoţionant, Ace este aşa un scump, nu mă aşteptam să spună astfel de cuvinte despre fată. Se vede că ţine mult la ea şi sper să apară din nou în capitolul următor >.>
Iar Shawn ăsta e un personaj foarte misterios, aşa pe placul meu =]]] Sper să apară mai mult, deoarece chiar îmi place de el xD Personaj negativ, ce-o fi, nu mă interesează xD.

In rest nu am nimic de comentant. La moduri de expunere stai foarte bine, deci bravo xD. Spor la scris în continuare. Să duci povestea până la capăt, da? :>

[madalyna_girl]

Deci , mersi ca m-ai anuntat ! Un capitol chiar ca lung , si sa stii ca mi-a placut foarte mult . Naratiunea este foarte buna , te pricepi de minune sa descrii din perspectiva unei fete :D .
In fine , ce dragut si emotionant a fost acel e-mail .... In legatura cu Cheryl ma bucur ca s-a lasat atunci de bautura si sper sa nu se reapuce si Shawn , banuiesc ca acum nu o sa o lasa in pace pe Cheryl pentru ca seamana cu Aileen , ca in ea o sa o vada pe Aileen sau ceva de genu .
Sincera sa fiu nu ma asteptam ca criticu' sa fie ucis ...
Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:

[Abbeh.]

Aww, am citit capitolul mai devreme, dar nu am putut să-ţi las un comentariu, buuut now sunt aici [:
Cred că ori te-a lovit romantismul, ori Cupidon, serios acum : )). Nu mă înţelege greşit, nu mă deranjează absolut deloc, din contră, ador capitolul ăsta - cel mai mult e-mail-ul acela - şi personajele sunt geniale, iar Shawn ăsta mă intrigă la modul ce mai serios ( Ai grijă, poate mă răzbun pentru ce ai făcut tu cu Charlie =)) ). Iniţail, credeam că Cheryl seamănă la înfăţişare cu Aileen, dar se pare că m-am cam înşelat, însă e bine de ştiut că nemernicul ăla cute - Shawn - are o inimă şi o foloseşte (adică iubeşte :]]). Ace e lovely la modul cel mai serios, îl super-duper ador, e imposibil să nu o faci. Ah, când i-a sunt telefonul lui Cheryl credeam c-o să fie Ace sau Shawn sau Lizzy, dar nicidecum mama ei; Lotte' - cum a numit-o Cheryl - e tare drăguţă şi apreciez mult că o ajută [pe Cheryl], chiar dacă la început nu mi-a plăcut deloc de ea. D: Sunt atât de curioasă de ce-o să fie în continuare, nici n-ai idee, abia aştept să văd ce mai dă afară din ea mintea ta zăpăcită. * laughs *
Cu descrierea/naraţiunea/dialogul n-ai absolut nicio problemă, cel puţin din punctul meu de vedere le stăpâneşti pe toate.
Aştept următorul capitol - sper să nu aştept un an :-w - şiii spor la scris ! >:D<

P.S. Apreciez lungimea capitolului :>

[Mad Hatter]

Mi-am pierdut locul. Mai bine postam aseară şi eram prima. ._.' Dar acum sunt a patra? Lol. Poate ultima, who knows.
Helăăău. *hugs*

Capitolul e luuuuung. Şi l-am citit azi-dimineaţă, înainte de şcoală, dar nu ştiu de ce n-am comentat. But eniuei, nu asta e important. Trebuie să comentez şi alea-alea. :]
First, îmi pare rău de plecarea lui Ace. Foarte rău! Dar de ce, mei? Dar o să vină înapoi, da? Adică aşa trebuie. Doar n-o poţi lăsa pe Cheryl singură cu...cu Shawn, pe care încep să-l urăsc din ce în ce mai mult. Nu-mi place de el. Adică, deşi arată bine şi comportamentul lui aşa ciudat mă atrage [hăhă, se vede că mă las uşor cucerită : )) ] îl urăsc. E rău. Şi nu-mi place deloc asta. Ace e mult mai frumos, genial, adorabil, scump şi etc.
Deci, trebuie să-l aduci neapărat pe Ace înapoi. Altfel nu mai comentez. S-o crezi tu. :]]
Şi totuşi, ador ce scria în e-mail. God! Eşti genial, genial! Ştiai, ne ? Lasă, o să-ţi repet doar pentru ce-ai putut scrie acolo. 8->
Să revenim.
Cu descrierea nici nu comentez, ai stat perfect, atât cea a sentimentelor cât şi cea a locurilor/persoanelor and stuff like that. Mi se pare că a fost o propoziţie care putea fi scrisă altfel, deşi nu mai ştiu care. ._.'
Replicile au fost superbe. Adică, dialogul în general, n-a existat ceva care să-l pot numi 'sec' .
Acţiunea decurge aşa cum ar trebui, e totul bine. Ok, nu chiar, dar nu contează. *laughs*
Well, aştept continuarea şi te rog frumos să mă anunţi şi pe mine când o aduci.
Mult spor la scris şi muuultă inspiraţie! *hugs*

XoXo, Mad Hatter.

[Hakusor.]

Hola Alex >:D< Stăteam azi în maşină venind spre casă şi chiar mă gândeam N-o fi pus ăsta capitolul 8? Aşa my dear boy, capitolul ăsta a fost aşa inteligent, în cât mi-au dat şi lacrimile. Laugh. A venit cam greu, nu crezi?

Unu. Shawn ăla e un mare idiot, dobitoc şi mi se pare că numele lui e ca a lui ăla din Bakugan O.O Scuze, scuze, mai am momentele mele. Zău, până la urmă eu n-am înţeles nimic din chestia cu Aileen O.O Ace a iubit-o sau nu? Greu cu mine, me knowz. Poate te faci şi tu mai explicit ori smth like this. Dar, până la urmă, îmi place personalitatea lui, e aşa de tru' ._.

Prologul ăla, sau ce o mai fi, e genial. Chiar foarte isteţ : > De unde îţi vin ideile, domn'le?

A plecat şi domnişorul Ace, ce păcat. o.o E-mailu ăla a fost aşa de calumea, că mi-au dat până şi lacrimile. Ce cute e Ace, a demonstratcu adevărat că ţine la Cheryl. Oare ce o să facă C. acum că şi criticul ăla e mort, şi cel mai probabil Ace nu o să vină aşa de uşor acasă.

Greşeli de tastare? Am vaga senzaţie că am văzut una pe undeva, dar ce mai contează. Mi-a plăcut cum ai descris trecutul domnişoarei Aileen '. Sper să nu decazi de loc şi să ne uimeşti cu fiecare capitol care o să urmeze. Mai vorbim. o.o

[Vero]

Tananananananananananana :]] Am venit si eu cu un comm dupa vreo 4 zile de cand m-ai anuntat. Imi cer scuze de intarziere dar azi am avut examenu si zilele trecute am invatat si nu am avut timp de commuri si citit ficuri, dar acum ca am terminat cu unul am dispozitiunea [stiu ca nu e forma corecta a cuvantului] necesara sa las comm. :P. So, cum ziceam, a fost un next foarte reusit. Imi place ca faci capitolele lungi fiindca am ce citi si sincera sa fiu e unul dintre ficurile mele preferate. Deci un capitol gigant e bine venit. Descrierea este la locul ei, chiar nu prea am ce comenta la asta, naratiunea la fel, actiunea nu mi s-a parut deloc grabita si dialogul nu e sec. Am vazut o greseala de tastare dar nu e grava asa ca nu ma leg de asta. Imi place atitudinea lui Shawn. E interesant tipul. SO, cam atat am avut de spus. Astept nextu si nu uita sa ma anunti si pe mine cand il pui desi cred ca si fara sa te rog tu tot o faci :]]. Spor la scris! Buh bye! :*

[Dragonz Eyez]

Hey there! Se pare ca am uitat sa dau comentariu la capitolul precedent, scuze ^ ^" Si se pare ca nu m-ai anuntat ca ai postat un nou capitol.

How the hell did we wind up like this
Why weren't we able
To see the signs that we missed
And try to turn the tables

I wish you'd unclench your fists
And unpack your suitcase
Lately there's been too much of this
Don’t think it’s too late

Una din melodiile mele favorite, de la una dintre trupele mele favorite, Nickelback xD

Lizzy-Cigarette? Asta da ciudatenie. Am o fata in scoala care-si spune asa, si nu pot sa spun tocmai ca este o buna prietena xDD
Shawn a devenit personajul meu favorit x)) He's a fuckin' murderer <3
Cheryl se imbata? Stai, Cheryl a avut prieten?! Parca inainte ai spus ca nu.
Ace are o atitudine...naspa : )). Cica: "E mai bine fara mine". Ma enerveaza fraza asta. Imi place de el, dar nu in capitolul asta.

Ai avut cateva repetitii, again. In rest, totu' ok.

Sorry again for the last chapter. Next time tell me 'bout everything xP chiar daca nu las comentariu.

Cya later :P

[Kayla.]

Hello! Am ajuns si eu pe aici intr-un final. Scuze ca sunt asa de intarziata doar ca am fost plecata si nu am avut deloc acces la internet. Acum, revenind. A fost un capitol luuung ce-i drept, mi-a luat ceva sa-l citesc, dar mi-a placut. Mi-a placut mult cum ai descris, in special sentimentele, pot spune ca le-am simtit de parca ar fi fost ale mele, naratiunea a fost ok, iar dialogul nu a fost sec. La partea cu scrisoarea, sincer, mai aveam putin si plangeam si eu, chiar m-a impresionat modul in care ai descris acel amalgam de sentimente, ai facut-o intr-un mod unic si deosebit. Chiar m-a impresionat in mod special aceea parte. Felicitarile mele, se vede ca pui mult suflet cand scrii ceva si iti dai tot interesul. Nu am observat nici o greseala, si chiar daca ar fi fost ar fi compensat modul tau de a scris. Chiar m-a impresionat acest capitol. A fost cel mai bun de pana acum zic eu. So,that's all. Iti urez multa bafta in continuare, sa scrii tot la fel de frumos sau chiar si mai frumos si nu uita sa ma anunti cand pui next-ul. Spor la scris! *hugs*

[Me�al.]

Vă mulţumesc pentru comentarii şi sper să mai treceţi pe aici! Also, vreau să îmi cer scuze pentru întârziere, dar am fost într-o criză... de-a scriitorului. Nu am avut nici o idee. De aceea, nu ştiu cât de bun este acest capitol, dar sper să vă placă.
Lectură plăcută!

9


How horrible is to love something that death can touch.

Venise ora patru, când trebuia să mă întâlnesc cu Lizzy. Încă nu îmi venea a crede că murise criticul. Eram în stare de şoc, dar o discuţie cu Elizabeth sigur avea să mă remonteze – sau, cel puţin, speram.
Mă aflam în faţa cafenelei şi o aşteptam pe blondă, care, ca de obicei, întârzia. Dădeam ritmic din picior, lovind cu tenisul asfaltul ud. Plouase mai devreme, deşi eu nu observasem absolut deloc. Îmi plăcea ploaia şi de fiecare dată mă bucuram când acest fenomen se întâmpla, dar astăzi eram pierdută-n propria-mi lume. Câteva minute mai târziu, maşina ei şi-a făcut apariţia în parcare, iar ea a coborât, cu un zâmbet pe chip. Era fericită şi probabil credea că eu chiar mă întâlnisem cu criticul. Se pare că nu se uitase la ştiri – nimic nou pentru Lizzy a mea. M-a luat în braţe, degetele sale lungi şi reci atingându-mi spatele. I-am răspuns la îmbrăţişare, simţind mirosul parfumului ei dulce. Mai târziu, când mi-a dat drumul, s-a uitat la faţa mea şi a rămas relativ şocată.

- Ce ai păţit? Eşti atât de... Nici nu găsesc un cuvânt potrivit, Cher! Hai înăuntru, să-mi spui tot, tot! s-a agitat ea, privindu-mp atât de îngrijorată.

Văzând-o astfel am ştiut că ea îmi rămăsese o prietenă fidelă chiar dacă nu ne mai văzusem în ultimele săptămâni atât de des. Tot timpul ştiusem că ea mă va ajuta necondiţionat, iar acum eram convinsă. Am intrat înăuntru şi ne-am aşezat la o măsuţă mică, rotundă, ascunsă într-un colţ întunecat. Un loc perfect pentru a purta o conversaţie privată. O femeie cu un şort negru a venit şi ne-a luat comanda, dispărând atât de rapid precum apăruse.

- Deci? Ce s-a întâmplat? a întrebat, dând din picior agitată.
- Păi, în primul rând, criticul e mort – nu că asta m-ar afecta foarte mult căci nu doream să-i arăt operele mele. Însă am o vagă idee cine l-a omorât, dar tu nu îl cunoşti. În al doilea rând, îmi e dor de Ace, am spus, oftând.

Chelneriţa a venit şi ne-a lăsat ceştile cu cafea pe masă, plecând apoi rapid. Mi-am pus două pliculeţe de zahăr şi puţin lapte, amestecând lichidul.

- Ace? Iarăşi apare el în peisaj? Ce naiba a mai făcut? a întrebat Lizzy, luând o gură din cafeaua ei.
- A plecat. Ştii, mi-a lăsat un mail cu adevărat dulce şi a plecat nu ştiu unde, am spus, încercând să-i apăr secretul brunetului. Însă nu pot să trăiesc fără el... Îmi e atât de dor de el. Este ca şi cum toate stelele de pe cer ar fi dispărut de la plecarea sa...

Lizzy s-a întins, dând să mă îmbrăţişeze, dar un râset scurt, ironic a întrerupt-o. Am privit amândouă în direcţia aceea şi am văzut un băiat brunet, cu buzele-i subţiri arcuite într-un zâmbet. Shawn. Tipul s-a apropiat de mine, fixându-mă cu ochii săi şi mi-a prins bărbia între degetele sale, ridicându-mi capul pentru a-l privi. Mirosea a un parfum scump, iar ochii săi păreau atât de calzi, dar totodată reci. Nu puteam nici că explic. Îşi apropia faţa de a mea, iar când buzele sale se aflau la câţiva centimetri de ale mele, s-a oprit şi a surâs. Îl priveam atentă, ştiind cât de schimbător putea fi, însă mi-am aruncat privirea şi înspre Lizzy, ce rămase nemişcată pe scaun, cu ochii mari. Când Shawn a început să râdă mai tare, amândouă am tresărit, iar eu mi-am fixat privirea într-a sa.

- Deci îţi e dor de micuţul şi drăguţul de Ace! Nu-mi vine să cred! Păcat că s-ar putea să nu-l mai vezi niciodată, prinţeso... a şoptit.

Apoi s-a tras înapoi şi a plecat mult prea rapid pentru a vedea. Speriată, m-am întors mecanic înspre Lizzy, ce se uita înspre ieşire. Avea o expresie mult prea ciudată pentru a fi descifrată. Însă categoric nu îi venea a crede ce se întâmplase şi, sincer, nici mie nu-mi venea. Aveam atâtea întrebări, dar trebuia să mă concentrez pe Elizabeth momentan.

- Tipul ăla e cu adevărat înfricoşător! Nu ştiu cum tu îţi găseşti numai prieteni atât de dubioşi. Spre exemplu, eu şi Josh suntem chiar normali, a comentat, încercând să-şi revină. Dar, stai, cum îl cheamă? Cine e, de fapt? a adăugat, luând o altă gură din cafea, vizibil agitată.
- E vărul lui Ace, Shawn. Nu ştiu de ce tot mă bagă în seamă şi mă enervează atâta... E atât de stresant... Şi îl urăşte atât de tare pe Ace, m-am descărcat.
- Mda, chiar că ai prieteni ciudaţi. Sau, mă rog, cunoştinţe. Ştii, Ace trebuia să ţi-l prezinte pe Shawn ăsta înainte să vă cuplaţi! Exact cum a făcut Josh. El mi-a prezentat mare parte din familia sa.

Profitând de oportunitatea pe care mi-a dat-o, am schimbat subiectul, dar ştiam sigur că o să trebuiască să îi spun odată despre partea magică a lumii. Însă nu acum.

- Şi cum merge între voi? Am auzit că lucrurile se încing multicel.
- Josh e un scump, Cher! Pur şi simplu îl ador! Este genul de băiat care nu consideră trandafirii şi ciocolăţelele o tâmpenie şi e atât de romantic, dar şi aventuros. E o combinaţie atât de unică încât nu mă pot sătura de ea, a spus, entuziasmată.

Am continuat să vorbim despre Josh, observând cât de fericită era blondina. Nici un băitat nu o făcuse atât de bucuroasă şi acest lucru mă făcea şi pe mine să devin mai bine dispusă.Începeam să îl admir pe Josh şi îmi era imposibil să nu îl compar cu Ace. Însă erau total diferiţi şi ştiam asta foarte bine. Mi-am amintit de mostra de sânge pe care i-am cerut-o şi speram să fi făcut rost de ea, deşi îmi era greu să cred aşa ceva.

- Ah, era să uit, a exclamat Elizabeth, scotocind prin geanta ei de piele neagră. Poftim. Nici nu ştii cât de greu mi-a fost să fac rost de astea, având în vedere că Josh credea că e o tâmpenie, a spus, întinzându-mi două fiole cu sânge înăuntru.
- Şi cum ai reuşit să faci asta? am întrebat, luând fiolele în mână şi ridincând dintr-o sprânceană.

Ştiam că ideile lui Lizzy puteau convinge orice persoană, dar Josh nu părea genul ce putea fi dus de nas aşa uşor... sau putea? Oricare ar fi răspunsul, eram extrem de fericită că făcuse rost de ce îmi ceruse Serena.

- Păi, am spus că un virus rău ameninţă Londra şi că o să îi duc sângele la analize pentru a vedea dacă are boala aia. Şi, desigur, după multă muncă consistentă, m-a crezut. De fapt, cine nu mă crede când încerc să îl conving? a întrebat, surâzând.

M-am ridicat de pe scaun, îmbrăţişând-o şi spunându-i că trebuia să plec. Ea a zâmbit, aprobând din cap şi mi-a zis că ea îl aştepta pe Josh. Porumbeii ăştia! Când mă pregăteam să ies din cafenea, am auzit-o ţipând:

- Când ai de gând să-mi spui şi mie ce se întâmplă? În legătură cu tot, a spus, punând mai mult accent pe ultimul cuvânt.

Ştiam că trebuia să îi spun, ştiam asta mai bine decât orice. Îmi era atât de greu să păstrez atâtea secrete faţă de oamenii ce mi-au fost alături tot timpul. Şi ştiam că era nedrept şi prost din partea mea, dar nu puteam face nimic. Mi-era frică ca Lizzy să nu mă abandoneze, să spună că sunt ţicnită după ce ar afla adevărul. Probabil că nu ar fi făcut aşa ceva, dar o parte din mine despica firul în patru. Oricum, trebuia să îi spun indiferent de ce consecinţe aveau să urmeze. Lizzy merita să ştie adevărul.
Am ieşit din local, privind cerul ce căpătase o culoare movulie, cu uşoare tente portocalii. Era amurgul, un moment frumos din zi şi plăcut mie, dar de această dată îmi displăcea teribil. Trecuseră mai mult de douăzeci şi patru de ore de la dispariţia lui Ace. Nu puteam să nu mă gândesc la el, să mă întreb pe unde o fi. Ştiam că voia să o elibereze pe Aileen, dar nu fiindcă o iubea. Voia să facă asta fiindcă se simţea vinovat. Da, vinovat fiindcă le distrusese viitorul lui Shawn şi ei. Dacă aş fi fost în locul său, cred că aş fi reacţionat la fel. În momentul de faţă ştiam că acţionam egoist, că voiam să îl am pe Ace numai pentru mine şi ştiam că asta era greşit. El se gândea şi la ceilalţi, la binele lor, pe când eu îmi puneam propria persoană pe primul loc. Cât de rea puteam fi!

Douăzeci de minute mai târziu, mă aflam în faţa casei şi priveam pierdută geamurile în care se reflecta lumina. Se pare că Charlotte îşi găsise de lucru cât am fost plecată. Uneori mă întrebam de ce nu ieşea prea des din casă şi de ce stătea înăuntru, singură. Însă ştiam că ea nu avea cu cine să se întâlnească, că nu avea mulţi prieteni în lumea reală. Lucrul acesta mă întrista, deşi ea părea fericită şi aşa. Nu înţelegeam nici de ce stătea cu mine, susţinându-mă. Putea să plece în lumea ei, să îşi petreacă timpul cu prietenii ei, nu să stea alături de mine. Poate... poate Ace o rugase să facă asta, iar ea, precum un prieten loial, i-a îndeplinit dorinţa. Cine ştie... Însă ea era singura persoană cu care mai puteam vorbi deschis despre toate problemele şi nu îmi doream să plece. Iarăşi un gest egoist, deşi nu îmi păsa.

- Cheryl! s-a auzit un ţipăt şi două braţe s-au înfăşurat în jurul meu, stângându-mă.

Am rămas şocată preţ de o secundă, apoi i-am răspuns lui Charlotte la îmbrăţişare, zâmbind. Era o prietenă bună, chiar dacă o urâsem în trecut fiindcă credeam că avea o relaţie cu Ace. Ce patetic! Când mi-a dat drumul, observând că nu mai puteam respira, am observat că pe faţă avea urme negre, iar mâinile îi erau pline de praf. Nu m-am putut abţine să nu întreb ce făcuse de arăta aşa fiindcă eu o ştiam foarte preocupată de aspectul ei – şi clar nu era doar o părere greşită. M-a apucat de mână, trăgându-mă înăuntru, în sufragerie. Podeaua era plină de cărţi vechi, cu pagini îngălbenite, toate deschise. Puteam observa şi cercul magic cu care o chemasem pe Serena data trecută. Am privit prin încăpere, căutând-o pe vrăjitoare şi am văzut-o stând pe canapea, picior peste picior, cu o ceaşcă de cafea în mână. Purta nuanţe de verde şi maro, ce făceau un contrast frumos cu părul ei precum flăcările din Iad. Mi-a zâmbit când m-a văzut, lăsând ceaşca de cafea pe măsuţă şi închizând o carte veche, din care s-a ridicat un nor de praf. I-am întins fiolele de sânge, iar ea le-a privit mulţumită. A scos dintr-un rucsăcel o tavă din argint, cu două vase pe ea, lipite. Unul era roşu şi scria pe el cu negru Elizabeth, iar celălalt era negru şi scria cu roşu Josh. Serena a turnat sângele în vasul corespunzător – bine că Lizzy notase al cui era ! – şi apoi a pus un praf alb peste ele. A ridicat o carte cu coperta neagră, legată-n piele, de lângă canapea şi a deschis-o la o anumită pagină. Apoi, luminile s-au stins şi am simţit mâinile lui Charlotte pe umerii mei. Serena a început să rostească o incantaţie în latină, vorbind din ce în ce mai tare, părul ridicându-i-se în jurul capului de parcă ar fi bătut vântul. O candelă s-a aprins imediat, iar în încăpere a apărut o umbră ciudată, ce avea o formă neclară. Îi puteam vedea numai ochii de culoarea sângelui, ce priveau cele două vase.

- Şi celelalte mostre? s-a auzit vocea groasă, terifiantă a Umbrei.
- Imediat, Nox, a şoptit Serena, făcându-mi un semn să mă apropii.

Nu am putut să refuz, picioarele mele începând a se mişca fără o comandă de la creier. Ajunsă lângă Serena, aceasta scoase încă o tavă cu două boluri, unul roşu cu numele meu şi unul negru cu numele lui Ace. M-a tăiat uşor la deget cu un cuţitaş şi am lăsat să curgă puţin sânge în vas. Apoi, ea a scos o fiolă ce conţinea, probabil, lichidul roşiatic al lui Ace. Mă întrebam de unde făcuse rost de el, dar m-am îndepărtat când, practic, Nox mi-a cerut asta. Telepatic, desigur. Am revenit lângă Charlotte, iar ea m-a stâns în braţe.

- Ştii ce trebuie făcut, dragă Serena, a spus Nox, vocea sa făcându-mă să tremur.

Au început amândoi să rostească o incantaţie veche, lumina candelei începând să pâlpâie. Vasele au început să strălucească, iar totul s-a terminat când din ele a ieşit un nor de fum. Nox s-a întors înspre mine şi Charlotte, iar blonda a dat din cap, înţelegând ce îi cerea umbra. Apoi, spiritul acela ciudat a intrat în corpul lui Charlotte, privindu-mă cu ochii ei minunaţi. Mă întrebam dacă nu cumva îi făcea ceva rău...

- Stai liniştită, micuţă Cheryl, nu îi fac nimic. Doar am intrat în corpul ei pentru a-ţi vorbi, ca să îţi fie ţie mai uşor. Desigur, şi ea ascultă tot ce vorbim, dar nu poate să răspundă, m-a liniştit el.
- Dar, Nox, asta e imposibil! a exclamat Serena, mâinile tremurându-i.
- Ştiu... Doi Beyr şi două Eskela. Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva... Doar dacă nu cumva Luna Sângerie a devenit mult prea puternică pentru a fi învinsă de o Eskela şi un Beyr, a meditat Nox.

Îi priveam dezorientată, înţelegând numai că Lizzy şi Josh nu aveau să moară. Un lucru bun, deşi trebuia să le spun totul... nu-i aşa?

- Trebuie să le spui adevărul lui Josh şi lui Elizabeth, mi-a confirmat gândurile Nox. Şi, de asemenea, să ai grijă de Ace pentru ca profeţia să se poată îndeplini. Ţine minte, Luna Sângerie e mai periculoasă decât îţi imaginezi, iar adepţii ei sunt cei mai întunecaţi. Multe obstacole îţi vor apărea în drum, mulţi inamici ce se dau drept prieteni, multă suferinţă şi sânge. Vor apărea pergamente de sânge, lacrimi, legăminte... Păstrează-ţi prietenii aproape, iar duşmanii la depărtare. Întunericul se naşte rapid, din orice picătură de Lumină coruptă, dar Întunericul nu se transformă niciodată în Lumină.

Apoi Nox a dispărut, Charlotte începând să clipească des fiind şocată. Desigur, şi eu eram, ştiind că vorbele lui Nox erau extrem de adevărate. De asemenea, şi Serena avea o faţă tulburată, privind cu ochii goi vasele unde nu mai era deloc sânge. Tustrei ne uitam debusolate prin cameră, neştiind dacă visam sau totul era real. Prima care şi-a revenit, însă, a fost Charlotte, care a oftat teatral, trântindu-se pe canapea. Am clipit des, privind cum Serena se aşează la loc şi eu m-am dus să stau lângă Charlotte. Blonda şi-a trecut o mână după umerii mei, strângându-mă la piept cu dragoste. Am zâmbit finuţ, stângându-i mâna şi gândindu-mă la Nox. Mă bucuram că Lizzy şi Josh aveau să rămână în viaţă, deşi nu ştiam cum să le spun adevărul fără să îmi fie frică. De asemenea, ştiam că Ace trebuia să fie aici când va începe Luna Sângerie căci, altfel, nu am putea îndeplini profeţia.

- Ace? am întrebat încet, privindu-le pe rând. Ce mai ştiţi de el? Shawn mi-a spus că s-ar putea să moară...

Charlotte şi Serena şi-au aruncat câteva priviri foarte ciudate, iar roşcata m-a rugat să mă aşez pe canapea. Apoi a venit blondina cu o ceaşcă de ceai negru, pe care mi-a dat-o. Păreau triste, mai ales Charlotte, iar eu eram sigură că ce va urma nu era ceva bun. Am oftat, pregătindu-mă sufleteşte.

- Pentru a salva un Spirit de la această rătăcire prin... lume, fără un scop anume trebuie să îţi dai viaţa. Dai ceva pentru a primi ceva, mi s-a explicat.

Când am auzit asta, am rămas nemişcată, privind în gol şi gândindu-mă la tot ce mi se spusese. Pentru ca să o salveze pe Aileen, Ace trebuia să îşi dea viaţa. Dar Ace trebuia să fie aici pentru a îndeplini profeţia şi, de asemenea, pentru a fi alături de mine. Eram egoistă, dar nu îmi păsa absolut deloc.

- Trebuie să existe o altă cale, am murmurat încet, strângându-mi genunchii în braţe şi încercând să mă abţin, să nu plâng.
- Ar putea exista... însă trebuie să-l localizăm întâi pe Ace. Sigur o să acţioneze curând, a spus Serena gânditoare. Eu trebuie să plec, dar mă voi gândi la ceva şi dimineaţă, la prima oră, ne întâlnim. Până atunci sper să îl localizez sau, mai bine, să văd unde e Aileen. Însă nu pot garanta nimic. Ace poate să moară în 95% din cazuri. Să vă odihniţi. Noapte bună! a spus Serena mai apoi, dispărând într-un nor de fum.

Ne-a lăsat pe amândouă singure, privind în gol. Ştiam că Serena încerca să ne ajute, dar dacă Ace avea mari şanse să moară, atunci ea nu ne era de niciun folos. Nu puteam să nu mă gândesc la el, să nu mă întreb pe unde o fi, ce o face, cum s-o simţi. M-am ridicat precum un robot, spunându-i lui Charlotte noapte bună şi îndreptându-mă spre camera mea. Ajunsă acolo, m-am îmbrăcat în pijamalele mele mov şi m-am trântit pe pat, oftând. Mi-am tras pătura peste trup, gândindu-mă la el. Spusese în mail că el mă putea auzi – sau ceva asemănător – aşa că am încercat să-mi direcţionez gândurile înspre el.
Ace, nu mă părăsi. Te rog. Tu eşti prima persoană pe care am iubit-o cu adevărat...