Scris cu sânge.

[Bubbles.]

Lucruri banale.

Teorema Cleştelui, la analiză matematică, spune că dacă un şir (bn) este mai mare decât un şir (an) şi mai mic decât un şir (cn), iar limita şirului (an) este egală cu limita şirului (cn) şi egală cu un anumit nr x, atunci şi limita şirului (bn) va fi egală cu acel x. Cu alte cuvinte, cele două şiruri, mai mare şi mai mic decât şirul studiat, constrâng şirul la a avea aceeaşi limită cu ele, contractându-l între limitele lor, strângându-l ca într-un cleşte. Astăzi, am avut parte de cea mai frumoasă aplicaţie practică a acestei teoreme. Nu cred că cineva s-a gândit la implicaţiile analizei în manifestarea sentimentelor, însă, cu siguranţă, teorema cleştelui aplicată în viaţa reală nu e nici mai mult şi nici mai puţin decât o îmbrăţişare strânsă, atât de strânsă încât îţi trosnesc oasele şi atât de frumoasă încât ai rămâne pentru veşnicie (adică până după infinit) în acele braţe ce te obligă la a tinde către aceeaşi limită cu ele...

Ştiu că este mai ciudat ce-am scris, dar sper să vă placă.

[SnowFlake.]

Ok. Da, este ciudat. Cel puţin la început; vreau să spun că m-a băgat în ceaţă acea teoremă şi am crezut că ai descris un exerciţiu la mate o_o'. Dar nu e aşa; finalul chiar îmi place; ai descris foarte bine, iar greşeli de tastare/exprima nu sunt.
Aş vrea sincer să văd ce idei îţi mai vin; asta e genială. o.o
Ah, dar aş avea ceva de comentat: mărimea. Fă-le mai lungi. :o3