21-05-2011, 12:53 AM
Vă mulţumesc enorm pentru comentarii! Mă bucur că vă place şi îmi pare rău pentru greşelile de tastare.
Îmi pare rău c-am întârziat, dar,deh, şcoala. În finee ~ Sper să vă placă.
Lectură plăcută!
Am deschis încet ochii, deranjată de lumina puternică ce pătrundea în dormitorul meu. La naiba! am gândit enervată. Îmi era somn şi o durere de cap nu dorea să mă lase în pace. Îmi reaminteam încet tot ce se întâmplase în seara anterioară şi imaginea lui Charlotte mi-a apărut în minte. M-am strâmbat, nedorindu-mi să mi-o imaginez. În minte a început să mi se deruleze filmuleţul de atunci când Ace mi-a spus secretul şi, pentru prima dată, mi-am dorit să am o viaţă normală. Preferam să fiu o fată obişnuită, considerată o ciudată şi care nu cunoscuse niciodată îndeajuns de bine un băiat. Îmi plăcea la nebunie această variantă, dar ştiam că atunci când voi coborî la parter, magia îşi va face simţită prezenţa. Mi-am pus un halat peste cămaşa de noapte şi, fără tragere de inimă, am ieşit din cameră. Pe holul lung şi întunecat se simţea mirosul delicios al ouălor prăjite şi al clătitelor. Eram lihnită, trebuia să recunosc. Am grăbit pasul, coborând rapid treptele, sărind peste câteva doar pentru a ajunge mai rapid în bucătărie. Acolo i-am văzut pe Charlotte şi Ace. Blonda făcea clătite, iar băiatul – netalentat la gătit – aşeza masa. Trebuia să recunosc că Ace arăta genial în acea zi cu părul uşor ciufulit şi cu ochii negri, întunecaţi. Când mi-a simţit prezenţa şi-a ridicat privirea şi a zâmbit călduros. Mi-a tras scaunul de la masa din lemn, lăsându-mă să mă aşez şi apoi a pus pe masă o farfurile cu două ouă ochiuri, şuncă prăjită şi o roşie aranjată foarte frumos, în formă de floare. A adus rapid un pahar cu suc de portocale şi l-a aşezat în faţa mea.
- Ce este cu toate lucrurile astea frumoase? am întrebat suspicioasă.
- Doar o dimineaţă minunată, draga mea. Bănuiesc că îţi doreşti o zi normală aşa că te-am scutit de la şcoală – lumea crede că eşti bolnavă – iar tu vei petrece ceva minunat, a spus Charlotte zâmbitoare.
- Mulţumesc, deşi nu înţeleg cum m-ai scutit. Oricum, voi sunteţi împreună? Adică, nu m-aş supăra dacă aşa afla acest lucru. Nu e nimic deosebit.
- Nu suntem. Doar vechi prieteni. Ştii, Ace este înger, iar eu îl cunosc de mult timp. Vreau să spun, şi eu sunt înger şi suntem prieteni de când ne-am născut. De aceea ne-am manifestat astfel... Pur şi simplu, nu ne-am mai văzut de mult, a explicat aceasta rapid.
Nu mai eram surprinsă de faptul că Charlotte era înger – mi se părea normal. Se pare că în viaţa mea a intrat atâta magie încât nu mai sunt surprinsă de nimic fabulos. Într-un fel era bine, cred. Însă am lăsat lucrurile aşa, dorind să aflu ce însemna pentru Charlotte o zi normală şi, speram eu, aveam să o petrec numai cu Ace. Am mâncat rapid, constatând că blonda se pricepea destul de bine la gâtit pentru un înger. Încetul cu încetul începeam să realizez că nu mi se mai părea aşa de malefică. Părea o persoană de treabă şi aveam impresia că avea să fie o bună prietenă cu Lizzy. Se... asemănau.
- Hei, ar trebui să te îmbraci, începu Ace zâmbitor. Văzând că mă uitam întrebătoare la el şi, probabil, cu o expresie tâmpită, a continuat: O să mergem la cunoscutul parc de distracţii Thorpe, care e aproape de Londra, şi apoi vom mânca la un restaurant din Bloomsbery şi, într-un final, o să facem o plimbărică în Ochiul Londrei, a terminat triumfător.
Trebuia să recunosc că planul său era bun şi că, probabil, s-a chinuit să aranjeze o zi perfectă, pe placul tuturor. Trebuia să apreciez asta şi chiar o făceam. Aşa că am sărit de pe scaun şi am zbughit-o în cameră, dornică să plecăm mai rapid. M-am îmbrăcat cu un tricou negru cu Metallica şi nişte blugi de aceeaşi culoare, rupţi pe alocuri. Apoi am coborât în aceeaşi grabă specifică mie treptele, încălţându-mă. Desigur, mi-am pus în picioare nişte tenişi negrii şi nu le-am legat şireturile fiindcă voiam să mă aşez pe canapea pentru că era mai comod. Am alergat înspre sufragerie şi, cum era de aşteptat, am călcat pe un şiret şi am dărâmat-o şi pe Charlotte care ieşea din living liniştită. Eram amândouă împrăştiate pe jos, blonda pe spate, iar eu peste ea. Se holba la mine, şocată şi se chinuia să articuleze câteva cuvinte.
- În mod normal te-aş face idioată şi aş spune că n-am mai văzut niciodată un astfel de om obsedat şi tâmp. Dar... acum spun doar: Doamne! Eşti întreagă? la minte, desigur, spuse ea rapid, privindu-mă cu ochii mari.
- Obsedată, probabil. O zi normală înseamnă mult pentru mine, am răspuns agitată, legându-mi şireturile pe hol, renunţând la ideea de a mă mai plimba cu ele desfăcute.
Mai târziu şi-a făcut şi Ace apariţia care arăta tare dezordonat, deşi era drăguţ şi aşa. Avea părul la fel de ciufulit şi îi acoperea o parte din faţă şi purta un tricou larg, negru, cu AC/DC şi nişte jeanşi închişi la culoare, care îi scoteau în evidenţă picioarele destul de subţiri. Avea un zâmbet de cât – de – tare – sunt – eu, lucru ce m-a amuzat teribil, aş putea spune. A venit înspre mine şi m-a prins de mână, trăgându-mă după el către uşă. Atunci am observat că Charlotte nu avea să vină şi m-am minunat. Însă, fiind o persoană egoistă, nu am întrebat de ce. Voiam să fiu numai eu cu Ace. În faţa casei, pe alee se afla un BMW decapotabil, de un negru mat. Niciodată nu văzusem maşina aceea şi puteam garanta că nu era a mea sau a familiei mele. Era din clasa premium şi, ce să mai spun, arăta beton! Văzându-mi chipul uluit şi, probabil, şocat pe faţa lui Ace a apărut un zâmbet specific lui. Îi adoram zâmbetul acela atât de frumos. Era minunat şi de fiecare dată când îl vedeam îmi treceau fiori prin întreg corpul. A deschis portiera copilotului şi m-a poftit să urc – un gest atât de cavaleresc, dar care rar se întâlnea la băieţii din ziua de astăzi. De obicei, pentru ei o întâlnire însemna să iasă cu tipa pe afară şi să se plimbe prin toate locurile posibile şi imposibile şi, cu puţin ajutor, să mai şi plouă. Cea mai frumoasă zi, nu ?
- Ştii drumul? am întrebat dintr-o dată, văzând că maşina a demarat rapid.
- Desigur, amico. Ştii, doar nu aş porni la drum fără a cunoaşte drumul. Nu sunt un dobitoc sau ceva de genul ăsta.
- A, nu eşti un dobitoc? Eu eram sigură că asta eşti, am comentat ironică, râzând.
- Sigur, sigur. Dacă mai spui atâtea s-ar putea să mergi pe jos, a zis zâmbind.
Vântul îmi trecea prin păr, răvăşindu-l, dar senzaţia era genială. Nu fusesem niciodată cu vreo maşină decapotabilă fiindcă mi se părea neinteresant, dar mă înşelasem. Era o senzaţie de libertare, de parcă aş fi putut ajunge oriunde fără nicio problemă. Pur şi simplu o adoram. Îmi plăcea cum vântul îmi răvăşea părul, cum Ace zâmbea, soarele făcând umbre pe faţa sa perfectă. Era... minunat. Mă simţeam ca în Rai şi, uneori, mă întrebam dacă meritam aşa ceva.
Puţin mai târziu, maşina s-a oprit în imensa parcare a parcului de distracţii, Thorpe. Eram entuziasmată şi aproape că nu mai aveam răbdare ca Ace să oprească motorul. Abia aşteptam să mă dau în tot ce vedeam, chiar dacă soarele intrase în nori. Vremea din Anglia nu mă impresiona sau afecta deloc. Pur şi simplu îmi era indiferentă. Tot ce voiam era să petrec o zi numai cu Ace – lucru ce speram să se întâmple. Am ieşit amândoi din maşină şi am pornit-o spre intrare, eu mergând foarte repede.
- Hopa, hopa, soro, a spus brunetul, prinzându-mă de încheietură.
Degetele sale erau reci, dar au trimis fiori electrizanţi prin corpul meu şi m-am cutremurat. Senzaţia pe care mi-o crea el era incredibilă. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva, dar, sinceră să fiu, niciodată nu cunoscusem vreun înger.
- Ce-i, moşule? Haide, vreau să ne distrăm, nu să pierdem toată ziua ca să ajungem la intrare. Uitaşi că tu m-ai grăbit? l-am luat la rost imediat.
- Moş? a întrebat rapid, râzând. Vrei să spui că sunt un sărman pedofil de şaizeci de ani ce scoate la o întâl... partidă de distracţie o tipă până în douăzeci de ani? a continuat mai apoi, cu un zâmbet uriaş pe chip.
- Eşti un pedo! pedo! pedo! am început să strig, arătând cu degetul acuzator spre el.
Am început să alerg înspre intrare, Ace urmărindu-mă şi strigând ceva similar cu las’ că vezi tu! Ajunsi la casa de bilete, ne-am oprit din sprint pentru ca băiatul să plătească. Însă, imediat ce am ajuns înăuntru, am început din nou să spun că era pedo. Şi iată că iarăşi am început să ne alergăm, făcându-ne loc printre oamenii liniştiţi ce îşi savurau calmi îngheţata sau vata pe băţ albastră. Mă grăbeam pentru ca să nu mă prindă şi am căutat o ascunzătoare rapid. Am intrat într-o clădire din parcul de distracţii şi, din cauza întunericului, am încetinit. Ace m-a prins de talie, ridicându-mă în aer şi zâmbindu-mi. Am încercat să mă zbat pentru a scăpa, dar el mă ţinea strâns, privindu-mă ca pe un trofeu.
- Bună alegere. Casa Groazei. Te ador, să ştii, a comentat.
- Nu, moşule! Mă sperii repede! Vrei ca drăguţa, superba şi minunata de mine să facă infarct? am spus pe cel mai plângăcios şi prefăcut ton posibil.
- Da, o uriaşă pierdere. Ce s-ar face întreaga lume fără o superbitate ca tine? a comentat ironic, cărându-mă şi mai adânc în renumita casă a groazei din parcul Thorpe.
În faţă am văzut nişte maşini vag luminate ce trebuiau să ne plimbe prin Casă. Lângă locul de îmbarcare stătea un tip îmbrăcat în vampir şi căruia îi curgea sânge din gură – deşi toţi ştiam că era ketchup. Văzându-ne, a luat o plancardă de lângă el şi a ridicat-o în aer.
- Nu sugeţi ketchup, am citit amuzată.
Pe Ace l-a bufnit râsul şi aproape că era să mă scape pe podea. A trecut un deget peste bărbia tipului – cu cealaltă mână mă ţinea pe mine, deci vă imaginaţi ce superman era – şi l-a băgat în gură. Un gest destul de pervers, dar, mai mult, incitant. Tipul a făcut ochii mari şi a afişat o expresie dezamăgită.
- Toată lumea face asta... s-a întristat el.
- Normal. Doar e picant. Un vampir cu sânge picant, glumi brunetul.
Apoi, fără alte cuvinte, m-a aşezat în maşinuţa – coşciug, ce avea o cruce fosforescentă pe partea din faţă. Înăuntru avea o bancă acoperită cu un satin roşu şi pe margine erau flori albe. Exact ca la coşciugele adevărate. Ace s-a aşezat lângă mine şi coşciugul a plecat – Doamne, ce ciudat putea suna asta! Cursa nu a fost nemaipomenită. Am văzut tot felul de oameni deghizaţi în fiinţe paranormale, dar niciuna dintre ele nu se putea compara cu evenimentele din ultimele două săptămâni. Aflasem de existenţa îngerilor şi acum zău dacă mă mai impresiona ceva fals. Pe la finalul călătoriei, Ace şi-a lăsat capul pe umărul meu şi a oftat, vag plictisit. Însă gestul său m-a făcut să-mi crească pulsul şi să fierb în zeamă proprie. La sfârşitul călătoriei, am ieşit printr-un mic tunel întunecat ce dădea înspre partea estică a parcului. Lumina de afară m-a orbit, nefiind obişnuită cu ea fiindcă stătusem în întuneric.
Partea de zi petrecută în Thorpe a fost minunată şi ne-am dat în toate jucăriile posibile – chiar şi în cele făcute pentru copii mici. Am mâncat vată pe băţ şi, desigur, nu au lipsit tachinările şi discuţiile amuzante. În drum spre maşină, eu degustam o îngheţată cu ciocolată şi caramel, favorita mea. M-am împiedicat de şiretul de la pantofi - blestemate să fie! – şi îngheţata mi-a sărit din mână, murdărindu-mă pe frunte şi mi s-a prelins pe obraz până pe gât. Apoi a căzut pe jos ce a mai rămas din ea. Am lăsat să-mi scape o înjurătură, iar Ace m-a privit amuzat, cu acelaşi zâmbet cuceritor. M-am oprit, privind dezamăgită îngheţata de pe jos. Se topea încet, dar sigur. Am lăsat să-mi scape un oftat supărat. Ace s-a postat în faţa mea, punându-şi mâinile pe umerii mei. M-a privit fix în ochi şi am încercat să-i descifrez privirea, dar mi-a fost imposibil. Apoi, s-a aplecat şi a lins îngheţata de pe frunte, coborând într-o linie curbată până pe gât. Limba sa îmi lăsa dâre de salivă pe trup şi aproape că am încremenit la acest gest intim şi pervers. Inima îmi bătea cu repeziciune şi mai că avea să facă poc! şi, desigur, m-am înroşit instantaneu, fiind intimidată.
- Mmm... delicios, a ÅŸoptit pe un ton senzual.
-
Am încercat să-mi revin tot drumul spre maşină, dar îmi era imposibil. Senzaţia limbii sale plimbându-se pe gântul meu încă îmi rămăsese în minte şi, practic, încă o simţeam. Şi era al naibii de plăcut! Mă simţeam ca şi cum aş fi plutit pe un norişor undeva sus, departe de tot. Desigur, norişorul era roz.
- Eşti un înger... m-am trezit şoptind, imediat după ce ne-am aşezat în maşină.
M-a privit puţin şocat, neînţelegând ce voiam să spun.
- Suntem toţi îngeri cu o singură aripă şi putem zbura doar îmbrăţişându-ne unul pe altul.. Ştii, Luciano de Crescenzo, am spus încet. Însă, spre deosebire de ce spune el, tu eşti înger. Ai două aripi... eşti perfect... Iar eu... nu te merit. Am una şi, probabil, şi aia şubredă... Nu sunt frumoasă, ca celelalte fete, ca Charlotte... Niciun băiat nu mi-a spus vreodată că aş fi frumoasă, că m-ar vedea aşa... Nu...
Mi-a pus degetul arătător peste buze, privindu-mă intens cu ochii săi întunecaţi. S-a foit în scaun şi mi-a prins bărbia între degete, forţându-mă să-l privesc.
- Nu iubeşti o femeie fiindcă e frumoasă, ea este frumoasă fiindcă o iubeşti. Înţelege, te rog, a şoptit atât de încet încât abia am putut să-l aud.
În acel moment, am rămas nemişcată, privindu-l şocat. Tocmai, prin intermediul unui citat, mi-a spus că mă iubeşte. Nu, era imposibil... nu puteam crede aşa ceva. Nu a mai spus nimic, doar a pornit motorul şi a ieşit din parcare. Conducea rapid pe şoseaua spre Londra şi mi-am amintit de restaurant. Nu voiam căci nu eram o amatoare a acestor localuri. Brusc, mi-a venit o idee:
- Hei, prietene, ce-ai zice să mergem la un fast food? Vreau să spun, e ora şapte şi ziceai că la opt fără ceva vrei să fim la London Eye.
A acceptat mai repede decât am crezut şi, observând un Burger King pe marginea şoselei, ne-am oprit acolo. Cum exista şi Drive, am optat să luăm la pachet şi să mâncăm pe drum. Ace şi-a luat un burger, ca şi mine şi nu au lipsit porţiile de cartofi prăjiţi sau sucurile. După ce am plecat, am început amândoi să mâncăm şi am observat că brunetul nu avea nici o problemă dacă şi conducea în acelaşi timp. Era incredibil!
În jur de ora opt, am ajuns la London Eye, puţin mai târziu decât ne aşteptam. Prinsesem o aglomeraţie infernală şi ne întrebam de ce era aşa ceva. Ajunşi la destinaţie, am luat bilete şi ne-am aşezat la coadă. Nu era lungă; în cinci minute aveam să ajungem în faţă. Apoi, privind în jur, am văzut un afiş. Uitându-mă mai atent am văzut că pe el scria mare: CONCERT SCORPIONS. Am rămas şocată, nevenindu-mi să cred. I-am arătat şi lui Ace descoperirea, care a rămas la fel de uimit ca şi mine. După ce am citit afişul mi-am dat seama că acest concert se ţinea în scopuri caritabile, pentru a salva pe nu – ştiu – cine şi că intrarea era câteva lire. Fusese amenajată o scenă pe malul Tamisei şi acolo aveau să cânte cei de la Scorpions câteva melodii, începând cu ora 9:30 – 10:00 seara.
- Mergem, mergem? Te rog frumos! Dulce ca o savarină, m-am rugat.
Fusesem o fană a Scorpions de mult timp şi tot timpul mi-am dorit să merg la concertele lor, dar, din păcate, nu ajunsesem niciodată. Şi aceasta era unica ocazie pentru a merge. Când Ace a dat din cap în semn afirmativ, i-am sărit în braţe strângându-l cu putere şi ţipând extaziată. Rosteam mulţumiri cu duiumul şi, spre bucuria lui Ace, o voce m-a întrerupt:
- Mă scuzaţi, dar urcaţi? Mai mulţi oameni sunt la coadă, a spus un bărbat ce lucra acolo.
Am dat afirmativ din cap şi ne-am urcat în roată. Afară era deja întuneric şi, spre asfinţit, cerul cuprinsese o nuanţă de mov închis. Pe cer au început să apară stele ce erau răspândite peste tot şi luna domnea trufaşă acolo sus, parcă zâmbind. Vedeam o parte din Londra şi toate luminile de la case şi clădiri. Formau un decor minunat, fascinant. Vedeam scena unde avea să fie concertul Scorpions şi eram din ce în ce mai nerăbdătoare. Ace s-a aşezat lângă mine, prinzându-mă de mână şi mi-am întors privirea înspre el. Era serios, deşi avea şi o notă de amuzament pe chip.
- Războiul citatelor? Mai ţii minte? Puţin mai devreme, a început. Să vedem cât poate continua. Apoi, după asta, zâmbetul i-a dispărut, ca apoi să continuie: Inima mea e a ta. Dă-mi-o mie pe a ta; o să le încuiem împreună şi vom arunca cheia. Frederick Saunders, a citat el serios.
ÃŽn acel moment, mai aveam puÅ£in ÅŸi muream. Åžtiam prea bine ce înseamnă războiul citatelor ÅŸi acum, prin intermediul unui citat, Ace îmi cerea prietenia. Uneori crezusem că astfel de cereri erau neinspirate, dar acum vedeam cu adevărat care era romantismul momentului. Să stai cu persoana iubită, să o priveÅŸti în ochi ÅŸi să îţi declare dragostea printr-un citat profund ÅŸi frumos. De-aÅŸ fi putut să spun un simplu „daâ€, fără a mă mai complica. ÃŽnsă, trebuia.
- Te iubesc nu numai pentru ce eşti, dar şi pentru ce sunt eu când sunt lângă tine. Elizabeth Barrett, am şoptit.
Şi câtă dreptate avea acest citat. De când Ace a apărut în viaţa mea, totul s-a schimbat. Totul. Nici nu ştiu de ce, dar sunt sigură că l-am iubit din prima clipă în care l-am văzut. A fost ceva magnetic, ca şi cum toate forţele naturii s-au luptat să ne aducă împreună.
Ace a zâmbit simplu, înţelegând din prima mesajul meu. Şi-a apropiat chipul de al meu şi respiraţia aproape că mi s-a oprit în acel moment. Şi-a atins buzele calde şi fine de ale mele, presându-le uşor. A fost un sărut – primul meu sărut – blând, plin de pasiune şi dragoste, ce m-a făcut să ard pe interior. Nu a durat mult, dar imediat după aceea, Ace m-a privit şi mi-a luat mâna, punându-mi-o pe pieptul său. Inima sa bătea cu o rapiditate nemaipomenită, ca şi a mea, de altfel. Am zâmbit şi brunetul m-a ridicat de pe banchetă, punându-mă în poala sa, cu picioarele de o parte şi de alta a coapselor lui. Privirea sa emana o poftă animalică ce nu mai putea fi stăvilită şi m-a sărutat încă o dată, cu o pasiune arzătoare. Limba sa şi-a făcut loc printre buzele mele şi a intrat în lăcaşul meu umed, făcându-mă să tremur. Nu făcusem niciodată aşa ceva şi am vrut să dau înapoi, temătoare, dar adolescentul parcă mi-a dat încrederea necesară. Limba sa a început să cerceteze fiecare colţişor, atingând-o pe a mea şi lăsându-mă să-i simt gustul atât de dulce. Şi-a băgat mâna în părul meu, apropiindu-mă mai mult de el şi intensificând sărutul. Mă lipisem cu totul de el şi îmi băgasem mâinile între firele sale brunete, strângându-le uşor. După ce a rupt sărutul, amândoi gâfâiam, iar eu, timidă, mi-am lăsat capul în scobitura gâtului său. Nu voiam să dau ochii cu el, crezând că acest vis s-ar putea sfârşi.
- O mie de inimi ar fi prea puţine pentru a căra dragostea mea pentru tine, a şoptit încet Ace.
Am început să tremur la auzul vocii sale perfecte. Îi adoram dicţia, engleza. Îl adoram pe el. Şi în acele momente regretam teribil că nu puteam să articulez ceva.
Nu ştiu cât am stat îmbrăţişaţi în cabină, dar am auzit uşile deschizându-se şi m-am ridicat ameţită, ieşind. Ace m-a urmat încet şi, fără a mai vorbi, ne-am întreptat înspre locul unde avea loc concertul. Deja începuse, acordurile făcându-se auzite deja. Am grăbit pasul amândoi şi am rămas şocată când am simţit cum degetele adolescentului se împletesc cu ale mele. Era o senzaţie minunată şi simţeam că pocnesc de dragoste.
După ce am plătit intrarea, am auzit acordurile melodiei Still loving you, una din favoritele mele. Toţi fanii Scorpions – din Londra şi nu numai – cântau şi era o atmosferă nemaipomenită. Romantică, desigur. Începusem şi eu să fredonez, fiind bucuroasă şi simţind cum totul ar fi al meu. M-am uitat la brunet, care era prins şi el în această atmosferă fantastică. Îi plăcea şi lui această formaţie şi cu siguranţă se bucura. M-a privit zâmbitor – niciodată nu-l văzusem atât de fericit – şi a şoptit:
- Te iubesc mult, necondiţionat, pentru totdeauna şi mai mult. Gina Cianfarani, a spus tare, pentru ca să-l aud.
Replica lui m-a făcut să mă topesc şi în acel moment am ştiut că totul este posibil.
Puteam să fac orice.
Orice.
Îmi pare rău c-am întârziat, dar,deh, şcoala. În finee ~ Sper să vă placă.
Lectură plăcută!
6
Am deschis încet ochii, deranjată de lumina puternică ce pătrundea în dormitorul meu. La naiba! am gândit enervată. Îmi era somn şi o durere de cap nu dorea să mă lase în pace. Îmi reaminteam încet tot ce se întâmplase în seara anterioară şi imaginea lui Charlotte mi-a apărut în minte. M-am strâmbat, nedorindu-mi să mi-o imaginez. În minte a început să mi se deruleze filmuleţul de atunci când Ace mi-a spus secretul şi, pentru prima dată, mi-am dorit să am o viaţă normală. Preferam să fiu o fată obişnuită, considerată o ciudată şi care nu cunoscuse niciodată îndeajuns de bine un băiat. Îmi plăcea la nebunie această variantă, dar ştiam că atunci când voi coborî la parter, magia îşi va face simţită prezenţa. Mi-am pus un halat peste cămaşa de noapte şi, fără tragere de inimă, am ieşit din cameră. Pe holul lung şi întunecat se simţea mirosul delicios al ouălor prăjite şi al clătitelor. Eram lihnită, trebuia să recunosc. Am grăbit pasul, coborând rapid treptele, sărind peste câteva doar pentru a ajunge mai rapid în bucătărie. Acolo i-am văzut pe Charlotte şi Ace. Blonda făcea clătite, iar băiatul – netalentat la gătit – aşeza masa. Trebuia să recunosc că Ace arăta genial în acea zi cu părul uşor ciufulit şi cu ochii negri, întunecaţi. Când mi-a simţit prezenţa şi-a ridicat privirea şi a zâmbit călduros. Mi-a tras scaunul de la masa din lemn, lăsându-mă să mă aşez şi apoi a pus pe masă o farfurile cu două ouă ochiuri, şuncă prăjită şi o roşie aranjată foarte frumos, în formă de floare. A adus rapid un pahar cu suc de portocale şi l-a aşezat în faţa mea.
- Ce este cu toate lucrurile astea frumoase? am întrebat suspicioasă.
- Doar o dimineaţă minunată, draga mea. Bănuiesc că îţi doreşti o zi normală aşa că te-am scutit de la şcoală – lumea crede că eşti bolnavă – iar tu vei petrece ceva minunat, a spus Charlotte zâmbitoare.
- Mulţumesc, deşi nu înţeleg cum m-ai scutit. Oricum, voi sunteţi împreună? Adică, nu m-aş supăra dacă aşa afla acest lucru. Nu e nimic deosebit.
- Nu suntem. Doar vechi prieteni. Ştii, Ace este înger, iar eu îl cunosc de mult timp. Vreau să spun, şi eu sunt înger şi suntem prieteni de când ne-am născut. De aceea ne-am manifestat astfel... Pur şi simplu, nu ne-am mai văzut de mult, a explicat aceasta rapid.
Nu mai eram surprinsă de faptul că Charlotte era înger – mi se părea normal. Se pare că în viaţa mea a intrat atâta magie încât nu mai sunt surprinsă de nimic fabulos. Într-un fel era bine, cred. Însă am lăsat lucrurile aşa, dorind să aflu ce însemna pentru Charlotte o zi normală şi, speram eu, aveam să o petrec numai cu Ace. Am mâncat rapid, constatând că blonda se pricepea destul de bine la gâtit pentru un înger. Încetul cu încetul începeam să realizez că nu mi se mai părea aşa de malefică. Părea o persoană de treabă şi aveam impresia că avea să fie o bună prietenă cu Lizzy. Se... asemănau.
- Hei, ar trebui să te îmbraci, începu Ace zâmbitor. Văzând că mă uitam întrebătoare la el şi, probabil, cu o expresie tâmpită, a continuat: O să mergem la cunoscutul parc de distracţii Thorpe, care e aproape de Londra, şi apoi vom mânca la un restaurant din Bloomsbery şi, într-un final, o să facem o plimbărică în Ochiul Londrei, a terminat triumfător.
Trebuia să recunosc că planul său era bun şi că, probabil, s-a chinuit să aranjeze o zi perfectă, pe placul tuturor. Trebuia să apreciez asta şi chiar o făceam. Aşa că am sărit de pe scaun şi am zbughit-o în cameră, dornică să plecăm mai rapid. M-am îmbrăcat cu un tricou negru cu Metallica şi nişte blugi de aceeaşi culoare, rupţi pe alocuri. Apoi am coborât în aceeaşi grabă specifică mie treptele, încălţându-mă. Desigur, mi-am pus în picioare nişte tenişi negrii şi nu le-am legat şireturile fiindcă voiam să mă aşez pe canapea pentru că era mai comod. Am alergat înspre sufragerie şi, cum era de aşteptat, am călcat pe un şiret şi am dărâmat-o şi pe Charlotte care ieşea din living liniştită. Eram amândouă împrăştiate pe jos, blonda pe spate, iar eu peste ea. Se holba la mine, şocată şi se chinuia să articuleze câteva cuvinte.
- În mod normal te-aş face idioată şi aş spune că n-am mai văzut niciodată un astfel de om obsedat şi tâmp. Dar... acum spun doar: Doamne! Eşti întreagă? la minte, desigur, spuse ea rapid, privindu-mă cu ochii mari.
- Obsedată, probabil. O zi normală înseamnă mult pentru mine, am răspuns agitată, legându-mi şireturile pe hol, renunţând la ideea de a mă mai plimba cu ele desfăcute.
Mai târziu şi-a făcut şi Ace apariţia care arăta tare dezordonat, deşi era drăguţ şi aşa. Avea părul la fel de ciufulit şi îi acoperea o parte din faţă şi purta un tricou larg, negru, cu AC/DC şi nişte jeanşi închişi la culoare, care îi scoteau în evidenţă picioarele destul de subţiri. Avea un zâmbet de cât – de – tare – sunt – eu, lucru ce m-a amuzat teribil, aş putea spune. A venit înspre mine şi m-a prins de mână, trăgându-mă după el către uşă. Atunci am observat că Charlotte nu avea să vină şi m-am minunat. Însă, fiind o persoană egoistă, nu am întrebat de ce. Voiam să fiu numai eu cu Ace. În faţa casei, pe alee se afla un BMW decapotabil, de un negru mat. Niciodată nu văzusem maşina aceea şi puteam garanta că nu era a mea sau a familiei mele. Era din clasa premium şi, ce să mai spun, arăta beton! Văzându-mi chipul uluit şi, probabil, şocat pe faţa lui Ace a apărut un zâmbet specific lui. Îi adoram zâmbetul acela atât de frumos. Era minunat şi de fiecare dată când îl vedeam îmi treceau fiori prin întreg corpul. A deschis portiera copilotului şi m-a poftit să urc – un gest atât de cavaleresc, dar care rar se întâlnea la băieţii din ziua de astăzi. De obicei, pentru ei o întâlnire însemna să iasă cu tipa pe afară şi să se plimbe prin toate locurile posibile şi imposibile şi, cu puţin ajutor, să mai şi plouă. Cea mai frumoasă zi, nu ?
- Ştii drumul? am întrebat dintr-o dată, văzând că maşina a demarat rapid.
- Desigur, amico. Ştii, doar nu aş porni la drum fără a cunoaşte drumul. Nu sunt un dobitoc sau ceva de genul ăsta.
- A, nu eşti un dobitoc? Eu eram sigură că asta eşti, am comentat ironică, râzând.
- Sigur, sigur. Dacă mai spui atâtea s-ar putea să mergi pe jos, a zis zâmbind.
Vântul îmi trecea prin păr, răvăşindu-l, dar senzaţia era genială. Nu fusesem niciodată cu vreo maşină decapotabilă fiindcă mi se părea neinteresant, dar mă înşelasem. Era o senzaţie de libertare, de parcă aş fi putut ajunge oriunde fără nicio problemă. Pur şi simplu o adoram. Îmi plăcea cum vântul îmi răvăşea părul, cum Ace zâmbea, soarele făcând umbre pe faţa sa perfectă. Era... minunat. Mă simţeam ca în Rai şi, uneori, mă întrebam dacă meritam aşa ceva.
Puţin mai târziu, maşina s-a oprit în imensa parcare a parcului de distracţii, Thorpe. Eram entuziasmată şi aproape că nu mai aveam răbdare ca Ace să oprească motorul. Abia aşteptam să mă dau în tot ce vedeam, chiar dacă soarele intrase în nori. Vremea din Anglia nu mă impresiona sau afecta deloc. Pur şi simplu îmi era indiferentă. Tot ce voiam era să petrec o zi numai cu Ace – lucru ce speram să se întâmple. Am ieşit amândoi din maşină şi am pornit-o spre intrare, eu mergând foarte repede.
- Hopa, hopa, soro, a spus brunetul, prinzându-mă de încheietură.
Degetele sale erau reci, dar au trimis fiori electrizanţi prin corpul meu şi m-am cutremurat. Senzaţia pe care mi-o crea el era incredibilă. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva, dar, sinceră să fiu, niciodată nu cunoscusem vreun înger.
- Ce-i, moşule? Haide, vreau să ne distrăm, nu să pierdem toată ziua ca să ajungem la intrare. Uitaşi că tu m-ai grăbit? l-am luat la rost imediat.
- Moş? a întrebat rapid, râzând. Vrei să spui că sunt un sărman pedofil de şaizeci de ani ce scoate la o întâl... partidă de distracţie o tipă până în douăzeci de ani? a continuat mai apoi, cu un zâmbet uriaş pe chip.
- Eşti un pedo! pedo! pedo! am început să strig, arătând cu degetul acuzator spre el.
Am început să alerg înspre intrare, Ace urmărindu-mă şi strigând ceva similar cu las’ că vezi tu! Ajunsi la casa de bilete, ne-am oprit din sprint pentru ca băiatul să plătească. Însă, imediat ce am ajuns înăuntru, am început din nou să spun că era pedo. Şi iată că iarăşi am început să ne alergăm, făcându-ne loc printre oamenii liniştiţi ce îşi savurau calmi îngheţata sau vata pe băţ albastră. Mă grăbeam pentru ca să nu mă prindă şi am căutat o ascunzătoare rapid. Am intrat într-o clădire din parcul de distracţii şi, din cauza întunericului, am încetinit. Ace m-a prins de talie, ridicându-mă în aer şi zâmbindu-mi. Am încercat să mă zbat pentru a scăpa, dar el mă ţinea strâns, privindu-mă ca pe un trofeu.
- Bună alegere. Casa Groazei. Te ador, să ştii, a comentat.
- Nu, moşule! Mă sperii repede! Vrei ca drăguţa, superba şi minunata de mine să facă infarct? am spus pe cel mai plângăcios şi prefăcut ton posibil.
- Da, o uriaşă pierdere. Ce s-ar face întreaga lume fără o superbitate ca tine? a comentat ironic, cărându-mă şi mai adânc în renumita casă a groazei din parcul Thorpe.
În faţă am văzut nişte maşini vag luminate ce trebuiau să ne plimbe prin Casă. Lângă locul de îmbarcare stătea un tip îmbrăcat în vampir şi căruia îi curgea sânge din gură – deşi toţi ştiam că era ketchup. Văzându-ne, a luat o plancardă de lângă el şi a ridicat-o în aer.
- Nu sugeţi ketchup, am citit amuzată.
Pe Ace l-a bufnit râsul şi aproape că era să mă scape pe podea. A trecut un deget peste bărbia tipului – cu cealaltă mână mă ţinea pe mine, deci vă imaginaţi ce superman era – şi l-a băgat în gură. Un gest destul de pervers, dar, mai mult, incitant. Tipul a făcut ochii mari şi a afişat o expresie dezamăgită.
- Toată lumea face asta... s-a întristat el.
- Normal. Doar e picant. Un vampir cu sânge picant, glumi brunetul.
Apoi, fără alte cuvinte, m-a aşezat în maşinuţa – coşciug, ce avea o cruce fosforescentă pe partea din faţă. Înăuntru avea o bancă acoperită cu un satin roşu şi pe margine erau flori albe. Exact ca la coşciugele adevărate. Ace s-a aşezat lângă mine şi coşciugul a plecat – Doamne, ce ciudat putea suna asta! Cursa nu a fost nemaipomenită. Am văzut tot felul de oameni deghizaţi în fiinţe paranormale, dar niciuna dintre ele nu se putea compara cu evenimentele din ultimele două săptămâni. Aflasem de existenţa îngerilor şi acum zău dacă mă mai impresiona ceva fals. Pe la finalul călătoriei, Ace şi-a lăsat capul pe umărul meu şi a oftat, vag plictisit. Însă gestul său m-a făcut să-mi crească pulsul şi să fierb în zeamă proprie. La sfârşitul călătoriei, am ieşit printr-un mic tunel întunecat ce dădea înspre partea estică a parcului. Lumina de afară m-a orbit, nefiind obişnuită cu ea fiindcă stătusem în întuneric.
Partea de zi petrecută în Thorpe a fost minunată şi ne-am dat în toate jucăriile posibile – chiar şi în cele făcute pentru copii mici. Am mâncat vată pe băţ şi, desigur, nu au lipsit tachinările şi discuţiile amuzante. În drum spre maşină, eu degustam o îngheţată cu ciocolată şi caramel, favorita mea. M-am împiedicat de şiretul de la pantofi - blestemate să fie! – şi îngheţata mi-a sărit din mână, murdărindu-mă pe frunte şi mi s-a prelins pe obraz până pe gât. Apoi a căzut pe jos ce a mai rămas din ea. Am lăsat să-mi scape o înjurătură, iar Ace m-a privit amuzat, cu acelaşi zâmbet cuceritor. M-am oprit, privind dezamăgită îngheţata de pe jos. Se topea încet, dar sigur. Am lăsat să-mi scape un oftat supărat. Ace s-a postat în faţa mea, punându-şi mâinile pe umerii mei. M-a privit fix în ochi şi am încercat să-i descifrez privirea, dar mi-a fost imposibil. Apoi, s-a aplecat şi a lins îngheţata de pe frunte, coborând într-o linie curbată până pe gât. Limba sa îmi lăsa dâre de salivă pe trup şi aproape că am încremenit la acest gest intim şi pervers. Inima îmi bătea cu repeziciune şi mai că avea să facă poc! şi, desigur, m-am înroşit instantaneu, fiind intimidată.
- Mmm... delicios, a ÅŸoptit pe un ton senzual.
-
Am încercat să-mi revin tot drumul spre maşină, dar îmi era imposibil. Senzaţia limbii sale plimbându-se pe gântul meu încă îmi rămăsese în minte şi, practic, încă o simţeam. Şi era al naibii de plăcut! Mă simţeam ca şi cum aş fi plutit pe un norişor undeva sus, departe de tot. Desigur, norişorul era roz.
- Eşti un înger... m-am trezit şoptind, imediat după ce ne-am aşezat în maşină.
M-a privit puţin şocat, neînţelegând ce voiam să spun.
- Suntem toţi îngeri cu o singură aripă şi putem zbura doar îmbrăţişându-ne unul pe altul.. Ştii, Luciano de Crescenzo, am spus încet. Însă, spre deosebire de ce spune el, tu eşti înger. Ai două aripi... eşti perfect... Iar eu... nu te merit. Am una şi, probabil, şi aia şubredă... Nu sunt frumoasă, ca celelalte fete, ca Charlotte... Niciun băiat nu mi-a spus vreodată că aş fi frumoasă, că m-ar vedea aşa... Nu...
Mi-a pus degetul arătător peste buze, privindu-mă intens cu ochii săi întunecaţi. S-a foit în scaun şi mi-a prins bărbia între degete, forţându-mă să-l privesc.
- Nu iubeşti o femeie fiindcă e frumoasă, ea este frumoasă fiindcă o iubeşti. Înţelege, te rog, a şoptit atât de încet încât abia am putut să-l aud.
În acel moment, am rămas nemişcată, privindu-l şocat. Tocmai, prin intermediul unui citat, mi-a spus că mă iubeşte. Nu, era imposibil... nu puteam crede aşa ceva. Nu a mai spus nimic, doar a pornit motorul şi a ieşit din parcare. Conducea rapid pe şoseaua spre Londra şi mi-am amintit de restaurant. Nu voiam căci nu eram o amatoare a acestor localuri. Brusc, mi-a venit o idee:
- Hei, prietene, ce-ai zice să mergem la un fast food? Vreau să spun, e ora şapte şi ziceai că la opt fără ceva vrei să fim la London Eye.
A acceptat mai repede decât am crezut şi, observând un Burger King pe marginea şoselei, ne-am oprit acolo. Cum exista şi Drive, am optat să luăm la pachet şi să mâncăm pe drum. Ace şi-a luat un burger, ca şi mine şi nu au lipsit porţiile de cartofi prăjiţi sau sucurile. După ce am plecat, am început amândoi să mâncăm şi am observat că brunetul nu avea nici o problemă dacă şi conducea în acelaşi timp. Era incredibil!
În jur de ora opt, am ajuns la London Eye, puţin mai târziu decât ne aşteptam. Prinsesem o aglomeraţie infernală şi ne întrebam de ce era aşa ceva. Ajunşi la destinaţie, am luat bilete şi ne-am aşezat la coadă. Nu era lungă; în cinci minute aveam să ajungem în faţă. Apoi, privind în jur, am văzut un afiş. Uitându-mă mai atent am văzut că pe el scria mare: CONCERT SCORPIONS. Am rămas şocată, nevenindu-mi să cred. I-am arătat şi lui Ace descoperirea, care a rămas la fel de uimit ca şi mine. După ce am citit afişul mi-am dat seama că acest concert se ţinea în scopuri caritabile, pentru a salva pe nu – ştiu – cine şi că intrarea era câteva lire. Fusese amenajată o scenă pe malul Tamisei şi acolo aveau să cânte cei de la Scorpions câteva melodii, începând cu ora 9:30 – 10:00 seara.
- Mergem, mergem? Te rog frumos! Dulce ca o savarină, m-am rugat.
Fusesem o fană a Scorpions de mult timp şi tot timpul mi-am dorit să merg la concertele lor, dar, din păcate, nu ajunsesem niciodată. Şi aceasta era unica ocazie pentru a merge. Când Ace a dat din cap în semn afirmativ, i-am sărit în braţe strângându-l cu putere şi ţipând extaziată. Rosteam mulţumiri cu duiumul şi, spre bucuria lui Ace, o voce m-a întrerupt:
- Mă scuzaţi, dar urcaţi? Mai mulţi oameni sunt la coadă, a spus un bărbat ce lucra acolo.
Am dat afirmativ din cap şi ne-am urcat în roată. Afară era deja întuneric şi, spre asfinţit, cerul cuprinsese o nuanţă de mov închis. Pe cer au început să apară stele ce erau răspândite peste tot şi luna domnea trufaşă acolo sus, parcă zâmbind. Vedeam o parte din Londra şi toate luminile de la case şi clădiri. Formau un decor minunat, fascinant. Vedeam scena unde avea să fie concertul Scorpions şi eram din ce în ce mai nerăbdătoare. Ace s-a aşezat lângă mine, prinzându-mă de mână şi mi-am întors privirea înspre el. Era serios, deşi avea şi o notă de amuzament pe chip.
- Războiul citatelor? Mai ţii minte? Puţin mai devreme, a început. Să vedem cât poate continua. Apoi, după asta, zâmbetul i-a dispărut, ca apoi să continuie: Inima mea e a ta. Dă-mi-o mie pe a ta; o să le încuiem împreună şi vom arunca cheia. Frederick Saunders, a citat el serios.
ÃŽn acel moment, mai aveam puÅ£in ÅŸi muream. Åžtiam prea bine ce înseamnă războiul citatelor ÅŸi acum, prin intermediul unui citat, Ace îmi cerea prietenia. Uneori crezusem că astfel de cereri erau neinspirate, dar acum vedeam cu adevărat care era romantismul momentului. Să stai cu persoana iubită, să o priveÅŸti în ochi ÅŸi să îţi declare dragostea printr-un citat profund ÅŸi frumos. De-aÅŸ fi putut să spun un simplu „daâ€, fără a mă mai complica. ÃŽnsă, trebuia.
- Te iubesc nu numai pentru ce eşti, dar şi pentru ce sunt eu când sunt lângă tine. Elizabeth Barrett, am şoptit.
Şi câtă dreptate avea acest citat. De când Ace a apărut în viaţa mea, totul s-a schimbat. Totul. Nici nu ştiu de ce, dar sunt sigură că l-am iubit din prima clipă în care l-am văzut. A fost ceva magnetic, ca şi cum toate forţele naturii s-au luptat să ne aducă împreună.
Ace a zâmbit simplu, înţelegând din prima mesajul meu. Şi-a apropiat chipul de al meu şi respiraţia aproape că mi s-a oprit în acel moment. Şi-a atins buzele calde şi fine de ale mele, presându-le uşor. A fost un sărut – primul meu sărut – blând, plin de pasiune şi dragoste, ce m-a făcut să ard pe interior. Nu a durat mult, dar imediat după aceea, Ace m-a privit şi mi-a luat mâna, punându-mi-o pe pieptul său. Inima sa bătea cu o rapiditate nemaipomenită, ca şi a mea, de altfel. Am zâmbit şi brunetul m-a ridicat de pe banchetă, punându-mă în poala sa, cu picioarele de o parte şi de alta a coapselor lui. Privirea sa emana o poftă animalică ce nu mai putea fi stăvilită şi m-a sărutat încă o dată, cu o pasiune arzătoare. Limba sa şi-a făcut loc printre buzele mele şi a intrat în lăcaşul meu umed, făcându-mă să tremur. Nu făcusem niciodată aşa ceva şi am vrut să dau înapoi, temătoare, dar adolescentul parcă mi-a dat încrederea necesară. Limba sa a început să cerceteze fiecare colţişor, atingând-o pe a mea şi lăsându-mă să-i simt gustul atât de dulce. Şi-a băgat mâna în părul meu, apropiindu-mă mai mult de el şi intensificând sărutul. Mă lipisem cu totul de el şi îmi băgasem mâinile între firele sale brunete, strângându-le uşor. După ce a rupt sărutul, amândoi gâfâiam, iar eu, timidă, mi-am lăsat capul în scobitura gâtului său. Nu voiam să dau ochii cu el, crezând că acest vis s-ar putea sfârşi.
- O mie de inimi ar fi prea puţine pentru a căra dragostea mea pentru tine, a şoptit încet Ace.
Am început să tremur la auzul vocii sale perfecte. Îi adoram dicţia, engleza. Îl adoram pe el. Şi în acele momente regretam teribil că nu puteam să articulez ceva.
Nu ştiu cât am stat îmbrăţişaţi în cabină, dar am auzit uşile deschizându-se şi m-am ridicat ameţită, ieşind. Ace m-a urmat încet şi, fără a mai vorbi, ne-am întreptat înspre locul unde avea loc concertul. Deja începuse, acordurile făcându-se auzite deja. Am grăbit pasul amândoi şi am rămas şocată când am simţit cum degetele adolescentului se împletesc cu ale mele. Era o senzaţie minunată şi simţeam că pocnesc de dragoste.
După ce am plătit intrarea, am auzit acordurile melodiei Still loving you, una din favoritele mele. Toţi fanii Scorpions – din Londra şi nu numai – cântau şi era o atmosferă nemaipomenită. Romantică, desigur. Începusem şi eu să fredonez, fiind bucuroasă şi simţind cum totul ar fi al meu. M-am uitat la brunet, care era prins şi el în această atmosferă fantastică. Îi plăcea şi lui această formaţie şi cu siguranţă se bucura. M-a privit zâmbitor – niciodată nu-l văzusem atât de fericit – şi a şoptit:
- Te iubesc mult, necondiţionat, pentru totdeauna şi mai mult. Gina Cianfarani, a spus tare, pentru ca să-l aud.
Replica lui m-a făcut să mă topesc şi în acel moment am ştiut că totul este posibil.
Puteam să fac orice.
Orice.
Metal was here.
I\'ll start to worry when I\'m dead.