02-06-2011, 10:40 PM
Waaa.. Thanks for the comms guys! Sunt really happy că vă place :]] . Revin cu un nou capitol - cam târziu - , dar nu e foarte lung. Totuşi, nici scurt nu e :]] .
Întâi, pozele fiindcă apar noi personaje.
Serena
Shawn 1
Shawn 2
And nooow. Lectură plăcută!
Concertul se desfăşura cu rapiditate, trupa noastră favorită făcând un show incendiar, memorabil. Ascultam fermecată melodiile, ţipam, fredonam, eram în extaz. Şi, cel mai plăcut lucru, mai presus de toate, era că mă aflam cu Ace acolo – lucru ce conferea întregii întâlniri o notă de magie. Pentru prima dată după mult timp, puteam declara că eram fericită cu adevărat, ci nu minciunile ce le spuneam ocazional pentru a scăpa de îngrijorarea falsă a celor din jur.
Pe la sfârşitul celei de-a patra melodii, Blood too hot, un ţipăt a zguduit întreaga scenă improvizată, făcându-mă să mă uit în direcţia aceea. O adolescentă, cam de aceeaşi vârstă cu mine, stătea întinsă pe cimentul rece, cu gâtul frânt şi cu sângele picurându-i din zona respectivă. Văzând macabra imagine, am rămas nemişcată, privind scena ce se desfăşura cu rapiditate în faţa ochilor mei. Membrii trupei au plecat rapid, iar lumea s-a strâns în jurul trupului neînsufleţit, de parcă ar fi fost o atracţie turistică. Se observa clar cât de pasionaţi puteau fi oamenii de dezastre, crime şi sânge. Obsedaţi, chiar. În loc să fie şocaţi, ei priveau fascinaţi trupul şi sângele ce picura ritmic pe asfalt, precum nişte vampiri. Ace a rămas în spatele meu, ţinându-şi mâinile pe umerii mei, precum îşi ocrotea un tată copilul. Privea o anumită persoană din numerosul public şi a mârâit când respectiva s-a apropiat de noi. Tipul avea părul şaten deschis spre blond dat pe faţă, iar ochii verzi erau întunecaţi, încărcaţi cu o ură anormală. Era îmbrăcat în piele din cap până în picioare, iar chipul său era tăios. Când a ajuns aproape de noi, m-am cutremurat, simţind aceeaşi senzaţie pe care o avusesem când l-am cunoscut prima dată cu adevărat pe Ace. Era aceeaşi teamă profundă, dar şi atracţie spre necunoscutul periculos. Ace s-a postat în faţa mea, iar eu abia am putut să-l mai văd pe misteriosul băiat.
- Jesse, mârâi brunetul.
- Shawn, l-a corectat acru necunoscutul, privindu-l cu ochii îngustaţi.
- Ce vrei? De ce ai venit aici? a întrebat Ace, punând accentul pe „aiciâ€.
- Mda, şi eu mă bucur să te văd, vere. Ştii, a trecut atâta timp... a spus Shawn pe o voce dorită să fie foarte afectuasă, deşi se prefăcea.
Când am auzit cuvântul „vărâ€, am rămas ÅŸocată, privindu-i pierdută pe cei doi. Ace să fie rudă cu... ăsta? Cu o persoană atât de ciudată, care ar fi putut să o ucidă pe adolescenta aceea? Nu, era imposibil. TotuÅŸi, oare acest Shawn ar fi ucis-o pe tipă ? Åži de ce ? Adică, de ce ar vrea o persoană să ucidă o fată inocentă, pe care nu o cunoaÅŸte? Nu avea nicio noimă. Sau poate că este vampir, mi-am spus câteva secunde mai târziu. Åži, sinceră să fiu, chiar semăna cu unul.
- Haide, să mergem, a spus Ace încet, încolăcindu-şi mâna în jurul taliei mele.
M-a tras uşor înspre ieşire şi am auzit alarmele maşinilor de poliţie şi ambulanţă, ce ajunseseră la faţa locului. Crezusem că Shawn rămăsese în spatele nostru – sau poate chiar plecase – dar mi-am dat seama că m-am înşelat când a apărut în faţa noastră. Se mişca cu o rapiditate imposibilă pentru un om şi avea un rânjet pe chipul întunecat. S-a apropiat de Ace şi l-a prins de gulerul tricoului, ţinându-l strâns, pentru a nu-i scăpa. Brunetul s-a strâmbat, privindu-l urât şi un fascicul de lumină aurie a ieşit din mâna sa. Şi m-a făcut să tresar. Nu credeam că îngerii aveau puteri magice sau ceva asemănător, dar se pare că mă înşelam complet. Dar văzând lumina aurie ce îi înconjura mâna lui Ace, am rămas uimită, imaginându-mi-l pe băiat învăluit de acea aură atât de pură. Mi-l închipuiam ca înger şi era o imagine atât de frumoasă...
Shawn scânci şi i-a dat drumul lui Ace, dându-se doi metri mai în spate. M-a analizat atent puţin mai mult şi pe faţa sa s-a instalat un zâmbet dispreţuitor.
- Vere, vere... începu el, pe un ton tărăgănat.
- Ace. Niciodată nu îmi ţii minte numele. Probabil că ar trebui să mi-l pun pe tricou, comentă Ace.
- Da, cum o fi. Sincer, m-aş chinui să ţi-l reţin dacă mi-ar păsa, Arogant Cretin şi Enervant. Vezi, caracteristicile tale. În fine, vere, ţi-ai găsit o nouă puicuţă care să o înlocuiască pe Aileen? Văd că seamănă destul de mult, comentă Shawn.
Când i-am auzit cuvintele, am rămas îngheţată, nevenindu-mi să cred. Nu puteam să cred că Ace a spus că mă iubeşte doar pentru că semănam cu o altă tipă din viaţa lui, Aileen. Şi eu care pusesem atâta suflet şi credeam că, dacă era înger, avea să se gândească şi la sentimentele mele... Iată că m-am înşelat. Am fost considerată un pion şi iată ce s-a ales din mine. Praful. Trupul a început a-mi tremura incontrolabil şi lacrimile s-au rostogolit pe obrajii mei înroşiţi. M-am întors încet înspre Ace, întrebând cine era Aileen. Meritam să ştiu, nu ? În schimb, răspunsul a venit de la Shawn:
- Logodnica lui.
Auzind astea, lacrimile au început să-mi curgă pe obraji şi mai rapid. Ace nu a spus nimic, doar a stat şi a privit înmărmurit situaţia, nevenindu-i să creadă, probabil. Şi, sincer, nici mie nu mi se părea posibil. Parcă întregul pământ se prăbuşise pe mine. Era prima dată când m-am simţit fericită, dar, se pare, că acest sentiment nu durează mult. Ace a vrut să mă atingă, dar m-am dat câţiva paşi înapoi, urlând disperată să nu îşi pună mâinile pe mine. Era supărat şi şocat, lucruri ce se citeau uşor pe faţa lui albă. Spre deosebire de brunet, Shawn era fericit şi avea un chip luminos. Clar se bucura. Şi totuşi, nu înţelegeam de ce era într-o dispoziţie aşa de bună. Ce satisfacţie îi putea aduce faptul că îşi rănea vărul? După părerea mea, niciuna. Însă nu mă interesa deloc acest lucru fiindcă faptul că Ace avea o logodnică mă distrusese total. Mă durea atât de tare încât credeam că, poate, tot ce se întâmpla era un vis şi că, atunci când aveam să mă trezesc, totul o să fie normal. Însă ştiam că totul era adevărat, poate prea real. Şi cu fiecare moment pe care îl petreceam în prezenţa verilor, mă simţeam şi mai rău. Îi auzeam discutând şi deseori numele de Aileen era rostit. De fapt, mai mult se certau fiindcă amândoi mârâiau ameninţător. Am scos rapid celularul din buzunar, formând numărul lui Lizzy.
- Da, cine este? s-a auzit o voce tărăgănată şi puţin răguşită.
- Eu sunt. Poţi, te rog, să mă iei şi pe mine de la London Eye? Desigur, doar dacă poţi.
- Cheryl, scuză-mă din tot sufletul, dar sunt acasă la Josh şi, ei bine, nu pot. Însă o să-ţi chem un taxi şi îl voi plăti eu. Măcar atâta aş putea face.
- Nici o problemă, am şoptit. Mulţumesc, am adăugat puţin mai târziu.
Probabil că ar fi trebuit să mă bucur pentru că era cu Josh, dar eram atât de distrusă psihic în acel moment încât mi-a fost imposibil. Nu aveam lacrimi, nu mai doream să plâng pentru el sau pentru nimic altceva. Ştiam că o să-mi revin că, oricum, asta trebuia să fac. Am început să-mi târşâi picioarele spre stradă şi mi-am auzit numele strigat de Ace, dar nu am reacţionat. Nici nu voiam să aud de el. Ambulanţa plecase când taxiul a ajuns la locul stabilit şi şoferul ştia deja destinaţia unde trebuia să fiu dusă, aşa că am putut să mă relaxez pe tot parcursul drumului.
Când taxiul s-a oprit în faţa casei mele, lumina era deschisă la parter. Probabil că Charlotte se fâţâia de colo – colo. Am ieşit uşor din maşină, trântind portiera poate puţin mai tare decât ar fi fost nevoie şi am făcut câţiva paşi pe trotuar. Privind cerul, am văzut câteva cerculeţe de culoare roşie în jurul lunii, care parcă se apropiau de ea, dându-i nuanţe sângerii pe margini. M-am cutremurat. Luna Sângerie, am gândit crispată. Ştiam că trebuia să vorbesc cu cineva şi singura opţiune era Charlotte, având în vedere circumstanţele. Am intrat în casă şi blonda m-a întâmpinat cu un zâmbet colosal, întrebându-mă cum a fost. Pe faţă i se citea, totodată, uimirea fiindcă se aştepta să vin cu Ace acasă.
- Aileen, am spus, iar ea s-a albit la faţă. În fine, o să-mi spui asta mai târziu, dacă e. Nu contează. Am nevoie de tine fiindcă Luna Sângerie e aproape şi tu, probabil, ştii mai multe despre ea.
A aprobat şi m-a prins de mână, trăgându-mă uşor spre sufragerie. După ce m-am aşezat pe canapea, ea s-a deplasat graţioasă spre bucătărie, venind puţin mai târziu cu două căni în mână. Până acum nu o analizasem foarte bine, dar în aceste câteva minute cât am privit-o, am realizat cât de graţioasă putea fi. Era de o frumuseţe rar întâlnită şi, ce să mai, era o bijuterie vie. Chiar regretam că o considerasem atât de nesuferită la început. Fusesem o proastă, dar măcar trebuia să mă bucur că am descoperit rapid ce fel de persoană este. Mi-a dat o cană cu ciocolată caldă şi s-a aşezat lângă mine, privindu-mă.
- Nu sunt o expertă privind Luna Sângerie, dar m-am conversat cu Ace pe această temă. Şi, după cum ştii, tu şi el aveţi aceleaşi semne lăsate de un monstru din lumea magică, Călăul Nopţii. Practic, el ţi-ar fi ucis şi tatăl – dar nu ştiu foarte multe lucruri despre această temă. Se spune că cei doi Însemnaţi, care au reuşit să supravieţuiască atacului Călăului, sunt Eskela şi Beyr, cei ce sunt meniţi să salveze Pământul de Necurat. Ştii, Necuratul este forţa ce doreşte ca Pământul să fie distrus, infestat de rău. Şi Eskela şi Beyr sunt singurii ce pot scăpa lumea. Însă, în tot acest calcul, intervine o problemă. Ace a descoperit că şi Lizzy şi prietenul ei, Josh, sunt Însemnaţi. Ei au alte însemne, roşii, pe când ale voastre sunt albe. Este cea mai mare dilemă pe care o avem, a spus ea calmă.
- Dar de ce Lizzy şi Josh? Nu înţeleg... De ce să fim patru şi nu doi, cum spune legenda? E pur şi simplu, ciudat...
Eram cu adevărat confuză fiindcă această dezvăluire mi-a dat peste cap toate planurile. Mă deranja că nu aflasem asta de la Ace, dar în momentul de faţă îmi era indiferent. Dacă aş fi aflat mai devreme, probabil că aş fi făcut urât, fiind surprinsă şi înţelegeam de ce nu mi-a spus.
- Nu există vreo persoană ce ne-ar putea ajuta? am întrebat, luând o gură din lichidul cald.
Charlotte a căzut pe gânduri, închizându-şi ochii. I-a deschis puţin mai târziu, privind o carte groasă şi veche aşezată pe măsuţa de cafea. Nici nu o observasem. Şi-a trecut degetele lungi, de pianist, peste coperta din piele maro şi a deschis cărţulia, privind o pagină îngălbenită. Literele negre erau frumoase şi, când am încercat să citesc ceva, am realizat că era într-o altă limbă. Însă nu era vreuna dintre dialectele cunoscute de mine, ci erau cu totul diferite. Totuşi, Charlotte citea cu uşurinţă pagina şi când o termină, ochii ei profunzi, mă fixară. Avea o privire caldă şi îi strălucea.
- Serena, o vrăjitoare, e singura noastră scăpare, şopti.
- Şi cum o chemăm? că, bănuiesc, nu stă pe Pământ şi se plimbă prin Londra ca pe bulevard.
- Nu, normal că nu, râse ea. Îmi trebuie puţin din sângele tău, un fir de păr, sare, un pahar cu apă şi cinci lumânări, toate roşii şi una albă.
Cerinţele ei nu erau atât de grele, deşi partea cu sângele nu-mi surâdea. În acel moment, mă bucuram că mama era o colecţionară de lumânări şi candele. În cinci minute, pe o tavă din lemn negru erau toate lucrurile cerute de Charlotte. Aceasta a desenat o stea cu cinci colţuri cu sarea pe care mi-a cerut-o şi lumânările aprinse le-a pus în fiecare vârf al acesteia. Pe cea albă a pus-o în mijloc, lângă un fel de castronel mic, negru şi jos. Cu un cuţitaş, mi-a tăiat puţin încheietura, sângele ţâşnind afară. A lăsat câteva picături în castronel, mai apoi punând puţină apă peste lichidul roşiatic. Apoi, ne-am aşezat faţă în faţă, între noi fiind castronelul şi lumânarea. Luminile erau stinse, iar totul era atât de întunecat, încât mi se făcea puţină frică. Charlotte a luat firul meu de păr şi l-a arucat peste flacăra lumânării. A început a rosti o incantaţie rapid, flăcările lumânărilor accentuându-se şi vântul a început să bată prin încăpere. A aprins un fitil ce se afla sub cănuţa cu sânge, un miros ciudat învăluind încăperea. Apoi, a început să rostească altă incantaţie mult mai rapid, cu mai multă putere. Brusc, toate lumânările s-au stins şi un poc! s-a auzit în cameră. Luminile s-au deschis imediat, în faţa noastră, plutind pe un nor, a apărut o femeie atât de uimitoare.
- Serena ! a exclamat Charlotte, ridicându-se în picioare.
Am privit-o mai atent pe femeia ce îi zâmbea prieteneşte lui Charlotte. Părul ei roşcat îi încadra faţa ovală, iar ochii săi de un albastru deschis mă analizau. Avea buzele roşii, cărnoase şi corpul ei avea forme. Purta o rochiţă neagră, cu un decolteu proeminent şi era lungă până mai jos de genunchi, pornind apoi nişte fâşii de material. La gât avea agăţate mai multe lănţişoare, fiecare cu diferite modele, dar care arătau bine împreună.
- Deci aceasta este Cheryl pe care am privit-o atât de mult în Globul meu, a spus ea.
Globul, din câte citisem, era un instrument magic al vrăjitoarelor, care le permitea să vadă în el diferite persoane. Părea o invenţie foarte bună şi chiar mi-ar plăcea să am şi eu un Glob. Însă nu înţelegeam de ce mă privise atât şi, mai ales, nu-mi convenea faptul că se uitase la mine. Dacă voia să vadă oameni, putea să se uite la televizor! Vrăjitoarele au şi ele televizoare, nu? Şi apoi mi-am dat seama că ea nu semăna deloc cu una. Poate doar culoarea părului, atât de stridentă o făcea mai deosebită, deşi putea fi confundată uşor cu o adolescentă rebelă.
- Ştiu de ce m-aţi chemat aşa că nu vreau să stăm la palavre degeaba. Ideea e că forţele răului se îmulţesc mult mai rapid decât credeţi şi de aceea, probabil, sunt şi mai mulţi Eskela şi Beyr. Însă nu ştiu nimic sigur. Întâi trebuie să aflăm mai multe despre Josh şi Elizabeth ca să ştim dacă sunt muritori sau au puteri paranormale. Apoi o să am nevoie de mostre din sângele vostru, al tuturor. Trebuie să ştim neapărat dacă nu cumva este o încurcătură de-a Călăului Nopţii, căci, săracul, a cam îmbătrânit.
- Şi ce o să faci cu sângele? am întrebat, observând că vocea îmi era răguşită.
- O să aflăm cine sunt Eskela şi Beyr, cei originali, a spus Serena, calmă.
- Dar trebuie să fie neapărat numai doi? Sau pot să fie toţi patru? Şi dacă se dovedeşte că Cheryl şi Ace sunt cei adevăraţi, ce o să se întâmple cu Elizabeth şi Josh? a venit avalanşa de întrebări puse de Charlotte.
- Din păcate, cred că e imposibil să fie toţi patru. Numai testele ne pot dovedi concret asta. Şi dacă, ei bine, se dovedeşte că numai doi dintre ei sunt Eskela şi Beyr, atunci, în exemplul tău, o să îi exterminăm pe Josh şi Elizabeth, s-a auzit vocea liniştită a femeii.
Când am auzit ce a spus, am rămas nemişcată, privind în gol. Îmi imaginam cum era să îi văd pe cei doi morţi din cauza mea. Imaginea lui Lizzy într-o baltă de sânge era oribilă şi îmi provoca o greaţă nespusă. Ea era prietena mea cea mai bună şi în niciun caz nu aveam să o las să moară pentru niciun motiv prostesc.
Lizzy moartă.
Josh mort.
Trebuia să împiedic aşa ceva cu orice preţ.
Întâi, pozele fiindcă apar noi personaje.
Serena
Shawn 1
Shawn 2
And nooow. Lectură plăcută!
7
Plătim chiria vieţii cu suferinţă. – Nicolae Iorga
Plătim chiria vieţii cu suferinţă. – Nicolae Iorga
Concertul se desfăşura cu rapiditate, trupa noastră favorită făcând un show incendiar, memorabil. Ascultam fermecată melodiile, ţipam, fredonam, eram în extaz. Şi, cel mai plăcut lucru, mai presus de toate, era că mă aflam cu Ace acolo – lucru ce conferea întregii întâlniri o notă de magie. Pentru prima dată după mult timp, puteam declara că eram fericită cu adevărat, ci nu minciunile ce le spuneam ocazional pentru a scăpa de îngrijorarea falsă a celor din jur.
Pe la sfârşitul celei de-a patra melodii, Blood too hot, un ţipăt a zguduit întreaga scenă improvizată, făcându-mă să mă uit în direcţia aceea. O adolescentă, cam de aceeaşi vârstă cu mine, stătea întinsă pe cimentul rece, cu gâtul frânt şi cu sângele picurându-i din zona respectivă. Văzând macabra imagine, am rămas nemişcată, privind scena ce se desfăşura cu rapiditate în faţa ochilor mei. Membrii trupei au plecat rapid, iar lumea s-a strâns în jurul trupului neînsufleţit, de parcă ar fi fost o atracţie turistică. Se observa clar cât de pasionaţi puteau fi oamenii de dezastre, crime şi sânge. Obsedaţi, chiar. În loc să fie şocaţi, ei priveau fascinaţi trupul şi sângele ce picura ritmic pe asfalt, precum nişte vampiri. Ace a rămas în spatele meu, ţinându-şi mâinile pe umerii mei, precum îşi ocrotea un tată copilul. Privea o anumită persoană din numerosul public şi a mârâit când respectiva s-a apropiat de noi. Tipul avea părul şaten deschis spre blond dat pe faţă, iar ochii verzi erau întunecaţi, încărcaţi cu o ură anormală. Era îmbrăcat în piele din cap până în picioare, iar chipul său era tăios. Când a ajuns aproape de noi, m-am cutremurat, simţind aceeaşi senzaţie pe care o avusesem când l-am cunoscut prima dată cu adevărat pe Ace. Era aceeaşi teamă profundă, dar şi atracţie spre necunoscutul periculos. Ace s-a postat în faţa mea, iar eu abia am putut să-l mai văd pe misteriosul băiat.
- Jesse, mârâi brunetul.
- Shawn, l-a corectat acru necunoscutul, privindu-l cu ochii îngustaţi.
- Ce vrei? De ce ai venit aici? a întrebat Ace, punând accentul pe „aiciâ€.
- Mda, şi eu mă bucur să te văd, vere. Ştii, a trecut atâta timp... a spus Shawn pe o voce dorită să fie foarte afectuasă, deşi se prefăcea.
Când am auzit cuvântul „vărâ€, am rămas ÅŸocată, privindu-i pierdută pe cei doi. Ace să fie rudă cu... ăsta? Cu o persoană atât de ciudată, care ar fi putut să o ucidă pe adolescenta aceea? Nu, era imposibil. TotuÅŸi, oare acest Shawn ar fi ucis-o pe tipă ? Åži de ce ? Adică, de ce ar vrea o persoană să ucidă o fată inocentă, pe care nu o cunoaÅŸte? Nu avea nicio noimă. Sau poate că este vampir, mi-am spus câteva secunde mai târziu. Åži, sinceră să fiu, chiar semăna cu unul.
- Haide, să mergem, a spus Ace încet, încolăcindu-şi mâna în jurul taliei mele.
M-a tras uşor înspre ieşire şi am auzit alarmele maşinilor de poliţie şi ambulanţă, ce ajunseseră la faţa locului. Crezusem că Shawn rămăsese în spatele nostru – sau poate chiar plecase – dar mi-am dat seama că m-am înşelat când a apărut în faţa noastră. Se mişca cu o rapiditate imposibilă pentru un om şi avea un rânjet pe chipul întunecat. S-a apropiat de Ace şi l-a prins de gulerul tricoului, ţinându-l strâns, pentru a nu-i scăpa. Brunetul s-a strâmbat, privindu-l urât şi un fascicul de lumină aurie a ieşit din mâna sa. Şi m-a făcut să tresar. Nu credeam că îngerii aveau puteri magice sau ceva asemănător, dar se pare că mă înşelam complet. Dar văzând lumina aurie ce îi înconjura mâna lui Ace, am rămas uimită, imaginându-mi-l pe băiat învăluit de acea aură atât de pură. Mi-l închipuiam ca înger şi era o imagine atât de frumoasă...
Shawn scânci şi i-a dat drumul lui Ace, dându-se doi metri mai în spate. M-a analizat atent puţin mai mult şi pe faţa sa s-a instalat un zâmbet dispreţuitor.
- Vere, vere... începu el, pe un ton tărăgănat.
- Ace. Niciodată nu îmi ţii minte numele. Probabil că ar trebui să mi-l pun pe tricou, comentă Ace.
- Da, cum o fi. Sincer, m-aş chinui să ţi-l reţin dacă mi-ar păsa, Arogant Cretin şi Enervant. Vezi, caracteristicile tale. În fine, vere, ţi-ai găsit o nouă puicuţă care să o înlocuiască pe Aileen? Văd că seamănă destul de mult, comentă Shawn.
Când i-am auzit cuvintele, am rămas îngheţată, nevenindu-mi să cred. Nu puteam să cred că Ace a spus că mă iubeşte doar pentru că semănam cu o altă tipă din viaţa lui, Aileen. Şi eu care pusesem atâta suflet şi credeam că, dacă era înger, avea să se gândească şi la sentimentele mele... Iată că m-am înşelat. Am fost considerată un pion şi iată ce s-a ales din mine. Praful. Trupul a început a-mi tremura incontrolabil şi lacrimile s-au rostogolit pe obrajii mei înroşiţi. M-am întors încet înspre Ace, întrebând cine era Aileen. Meritam să ştiu, nu ? În schimb, răspunsul a venit de la Shawn:
- Logodnica lui.
Auzind astea, lacrimile au început să-mi curgă pe obraji şi mai rapid. Ace nu a spus nimic, doar a stat şi a privit înmărmurit situaţia, nevenindu-i să creadă, probabil. Şi, sincer, nici mie nu mi se părea posibil. Parcă întregul pământ se prăbuşise pe mine. Era prima dată când m-am simţit fericită, dar, se pare, că acest sentiment nu durează mult. Ace a vrut să mă atingă, dar m-am dat câţiva paşi înapoi, urlând disperată să nu îşi pună mâinile pe mine. Era supărat şi şocat, lucruri ce se citeau uşor pe faţa lui albă. Spre deosebire de brunet, Shawn era fericit şi avea un chip luminos. Clar se bucura. Şi totuşi, nu înţelegeam de ce era într-o dispoziţie aşa de bună. Ce satisfacţie îi putea aduce faptul că îşi rănea vărul? După părerea mea, niciuna. Însă nu mă interesa deloc acest lucru fiindcă faptul că Ace avea o logodnică mă distrusese total. Mă durea atât de tare încât credeam că, poate, tot ce se întâmpla era un vis şi că, atunci când aveam să mă trezesc, totul o să fie normal. Însă ştiam că totul era adevărat, poate prea real. Şi cu fiecare moment pe care îl petreceam în prezenţa verilor, mă simţeam şi mai rău. Îi auzeam discutând şi deseori numele de Aileen era rostit. De fapt, mai mult se certau fiindcă amândoi mârâiau ameninţător. Am scos rapid celularul din buzunar, formând numărul lui Lizzy.
- Da, cine este? s-a auzit o voce tărăgănată şi puţin răguşită.
- Eu sunt. Poţi, te rog, să mă iei şi pe mine de la London Eye? Desigur, doar dacă poţi.
- Cheryl, scuză-mă din tot sufletul, dar sunt acasă la Josh şi, ei bine, nu pot. Însă o să-ţi chem un taxi şi îl voi plăti eu. Măcar atâta aş putea face.
- Nici o problemă, am şoptit. Mulţumesc, am adăugat puţin mai târziu.
Probabil că ar fi trebuit să mă bucur pentru că era cu Josh, dar eram atât de distrusă psihic în acel moment încât mi-a fost imposibil. Nu aveam lacrimi, nu mai doream să plâng pentru el sau pentru nimic altceva. Ştiam că o să-mi revin că, oricum, asta trebuia să fac. Am început să-mi târşâi picioarele spre stradă şi mi-am auzit numele strigat de Ace, dar nu am reacţionat. Nici nu voiam să aud de el. Ambulanţa plecase când taxiul a ajuns la locul stabilit şi şoferul ştia deja destinaţia unde trebuia să fiu dusă, aşa că am putut să mă relaxez pe tot parcursul drumului.
Când taxiul s-a oprit în faţa casei mele, lumina era deschisă la parter. Probabil că Charlotte se fâţâia de colo – colo. Am ieşit uşor din maşină, trântind portiera poate puţin mai tare decât ar fi fost nevoie şi am făcut câţiva paşi pe trotuar. Privind cerul, am văzut câteva cerculeţe de culoare roşie în jurul lunii, care parcă se apropiau de ea, dându-i nuanţe sângerii pe margini. M-am cutremurat. Luna Sângerie, am gândit crispată. Ştiam că trebuia să vorbesc cu cineva şi singura opţiune era Charlotte, având în vedere circumstanţele. Am intrat în casă şi blonda m-a întâmpinat cu un zâmbet colosal, întrebându-mă cum a fost. Pe faţă i se citea, totodată, uimirea fiindcă se aştepta să vin cu Ace acasă.
- Aileen, am spus, iar ea s-a albit la faţă. În fine, o să-mi spui asta mai târziu, dacă e. Nu contează. Am nevoie de tine fiindcă Luna Sângerie e aproape şi tu, probabil, ştii mai multe despre ea.
A aprobat şi m-a prins de mână, trăgându-mă uşor spre sufragerie. După ce m-am aşezat pe canapea, ea s-a deplasat graţioasă spre bucătărie, venind puţin mai târziu cu două căni în mână. Până acum nu o analizasem foarte bine, dar în aceste câteva minute cât am privit-o, am realizat cât de graţioasă putea fi. Era de o frumuseţe rar întâlnită şi, ce să mai, era o bijuterie vie. Chiar regretam că o considerasem atât de nesuferită la început. Fusesem o proastă, dar măcar trebuia să mă bucur că am descoperit rapid ce fel de persoană este. Mi-a dat o cană cu ciocolată caldă şi s-a aşezat lângă mine, privindu-mă.
- Nu sunt o expertă privind Luna Sângerie, dar m-am conversat cu Ace pe această temă. Şi, după cum ştii, tu şi el aveţi aceleaşi semne lăsate de un monstru din lumea magică, Călăul Nopţii. Practic, el ţi-ar fi ucis şi tatăl – dar nu ştiu foarte multe lucruri despre această temă. Se spune că cei doi Însemnaţi, care au reuşit să supravieţuiască atacului Călăului, sunt Eskela şi Beyr, cei ce sunt meniţi să salveze Pământul de Necurat. Ştii, Necuratul este forţa ce doreşte ca Pământul să fie distrus, infestat de rău. Şi Eskela şi Beyr sunt singurii ce pot scăpa lumea. Însă, în tot acest calcul, intervine o problemă. Ace a descoperit că şi Lizzy şi prietenul ei, Josh, sunt Însemnaţi. Ei au alte însemne, roşii, pe când ale voastre sunt albe. Este cea mai mare dilemă pe care o avem, a spus ea calmă.
- Dar de ce Lizzy şi Josh? Nu înţeleg... De ce să fim patru şi nu doi, cum spune legenda? E pur şi simplu, ciudat...
Eram cu adevărat confuză fiindcă această dezvăluire mi-a dat peste cap toate planurile. Mă deranja că nu aflasem asta de la Ace, dar în momentul de faţă îmi era indiferent. Dacă aş fi aflat mai devreme, probabil că aş fi făcut urât, fiind surprinsă şi înţelegeam de ce nu mi-a spus.
- Nu există vreo persoană ce ne-ar putea ajuta? am întrebat, luând o gură din lichidul cald.
Charlotte a căzut pe gânduri, închizându-şi ochii. I-a deschis puţin mai târziu, privind o carte groasă şi veche aşezată pe măsuţa de cafea. Nici nu o observasem. Şi-a trecut degetele lungi, de pianist, peste coperta din piele maro şi a deschis cărţulia, privind o pagină îngălbenită. Literele negre erau frumoase şi, când am încercat să citesc ceva, am realizat că era într-o altă limbă. Însă nu era vreuna dintre dialectele cunoscute de mine, ci erau cu totul diferite. Totuşi, Charlotte citea cu uşurinţă pagina şi când o termină, ochii ei profunzi, mă fixară. Avea o privire caldă şi îi strălucea.
- Serena, o vrăjitoare, e singura noastră scăpare, şopti.
- Şi cum o chemăm? că, bănuiesc, nu stă pe Pământ şi se plimbă prin Londra ca pe bulevard.
- Nu, normal că nu, râse ea. Îmi trebuie puţin din sângele tău, un fir de păr, sare, un pahar cu apă şi cinci lumânări, toate roşii şi una albă.
Cerinţele ei nu erau atât de grele, deşi partea cu sângele nu-mi surâdea. În acel moment, mă bucuram că mama era o colecţionară de lumânări şi candele. În cinci minute, pe o tavă din lemn negru erau toate lucrurile cerute de Charlotte. Aceasta a desenat o stea cu cinci colţuri cu sarea pe care mi-a cerut-o şi lumânările aprinse le-a pus în fiecare vârf al acesteia. Pe cea albă a pus-o în mijloc, lângă un fel de castronel mic, negru şi jos. Cu un cuţitaş, mi-a tăiat puţin încheietura, sângele ţâşnind afară. A lăsat câteva picături în castronel, mai apoi punând puţină apă peste lichidul roşiatic. Apoi, ne-am aşezat faţă în faţă, între noi fiind castronelul şi lumânarea. Luminile erau stinse, iar totul era atât de întunecat, încât mi se făcea puţină frică. Charlotte a luat firul meu de păr şi l-a arucat peste flacăra lumânării. A început a rosti o incantaţie rapid, flăcările lumânărilor accentuându-se şi vântul a început să bată prin încăpere. A aprins un fitil ce se afla sub cănuţa cu sânge, un miros ciudat învăluind încăperea. Apoi, a început să rostească altă incantaţie mult mai rapid, cu mai multă putere. Brusc, toate lumânările s-au stins şi un poc! s-a auzit în cameră. Luminile s-au deschis imediat, în faţa noastră, plutind pe un nor, a apărut o femeie atât de uimitoare.
- Serena ! a exclamat Charlotte, ridicându-se în picioare.
Am privit-o mai atent pe femeia ce îi zâmbea prieteneşte lui Charlotte. Părul ei roşcat îi încadra faţa ovală, iar ochii săi de un albastru deschis mă analizau. Avea buzele roşii, cărnoase şi corpul ei avea forme. Purta o rochiţă neagră, cu un decolteu proeminent şi era lungă până mai jos de genunchi, pornind apoi nişte fâşii de material. La gât avea agăţate mai multe lănţişoare, fiecare cu diferite modele, dar care arătau bine împreună.
- Deci aceasta este Cheryl pe care am privit-o atât de mult în Globul meu, a spus ea.
Globul, din câte citisem, era un instrument magic al vrăjitoarelor, care le permitea să vadă în el diferite persoane. Părea o invenţie foarte bună şi chiar mi-ar plăcea să am şi eu un Glob. Însă nu înţelegeam de ce mă privise atât şi, mai ales, nu-mi convenea faptul că se uitase la mine. Dacă voia să vadă oameni, putea să se uite la televizor! Vrăjitoarele au şi ele televizoare, nu? Şi apoi mi-am dat seama că ea nu semăna deloc cu una. Poate doar culoarea părului, atât de stridentă o făcea mai deosebită, deşi putea fi confundată uşor cu o adolescentă rebelă.
- Ştiu de ce m-aţi chemat aşa că nu vreau să stăm la palavre degeaba. Ideea e că forţele răului se îmulţesc mult mai rapid decât credeţi şi de aceea, probabil, sunt şi mai mulţi Eskela şi Beyr. Însă nu ştiu nimic sigur. Întâi trebuie să aflăm mai multe despre Josh şi Elizabeth ca să ştim dacă sunt muritori sau au puteri paranormale. Apoi o să am nevoie de mostre din sângele vostru, al tuturor. Trebuie să ştim neapărat dacă nu cumva este o încurcătură de-a Călăului Nopţii, căci, săracul, a cam îmbătrânit.
- Şi ce o să faci cu sângele? am întrebat, observând că vocea îmi era răguşită.
- O să aflăm cine sunt Eskela şi Beyr, cei originali, a spus Serena, calmă.
- Dar trebuie să fie neapărat numai doi? Sau pot să fie toţi patru? Şi dacă se dovedeşte că Cheryl şi Ace sunt cei adevăraţi, ce o să se întâmple cu Elizabeth şi Josh? a venit avalanşa de întrebări puse de Charlotte.
- Din păcate, cred că e imposibil să fie toţi patru. Numai testele ne pot dovedi concret asta. Şi dacă, ei bine, se dovedeşte că numai doi dintre ei sunt Eskela şi Beyr, atunci, în exemplul tău, o să îi exterminăm pe Josh şi Elizabeth, s-a auzit vocea liniştită a femeii.
Când am auzit ce a spus, am rămas nemişcată, privind în gol. Îmi imaginam cum era să îi văd pe cei doi morţi din cauza mea. Imaginea lui Lizzy într-o baltă de sânge era oribilă şi îmi provoca o greaţă nespusă. Ea era prietena mea cea mai bună şi în niciun caz nu aveam să o las să moară pentru niciun motiv prostesc.
Lizzy moartă.
Josh mort.
Trebuia să împiedic aşa ceva cu orice preţ.
Metal was here.
I\'ll start to worry when I\'m dead.