26-05-2010, 10:45 PM
Nu e primul meu fic, dar totusi am emotii. Sper sa va placa ideea, mi-a venit brusc. Originalitatea...sincer eu n-am mai citit ceva pe tema asta, dar depinde de fiecare persoana.
-A dumneavoastra, Julieta Matelda.
Surase provocator si, rasucindu-se, iesi din camera, parasind in scurt timp vila. Pe strazile Romei, printre marea de trecatori, silueta unei adolescente intr-o rochie alba, de vara, era lung urmarita cu privirea, la fel ca si esarfa de matase ce se ii flutura usor intr-o adiere calda.
[/align]
Prolog
Nu imi amintesc mare lucru din ziua aia. Ploua pe strazile cenusii ale New York-ului. Eram singura intr-o statie de metrou cu alti pe putin cincizeci de calatori necunoscuti. Imi strangeam gulerul hainei elegante de stofa neagra in jurul gatului, incercand inutil sa mai atenuez frigul ce imi patrundea pana in maduva oaselor. Imi pierdusem esarfa in dimineata aceea. Probabil zacea pe o masa, langa o ceasca de cafea, un boboc rosu de trandafir si o carte de vizita, menita sa incurce si mai mult situatia. Am zambit cand am auzit zgomotul ce venea din tunel. Am urcat si am reusit cu greu sa gasesc un loc. Am privit calma, incercand sa strapung intunericul ce se oglindea in geam cu privirea. Ochii mei au ramas pironiti pe un punct negru, ales la intamplare din alte o mie . Un suras rece mi-a inghetat buzele. In una dintre putinele cafenele retrase de pe 1st Avenue, intalnirea cu moartea a Elenei Dragomirof urmase unicul curs firesc.
Capitolul 1
“Daca privirea ar putea ucide atunci…
Atunci as fi demult la inchisoare…â€
Masina a franat brusc, imprastiind pietrisul de pe alee. Urmele ramase pe sosea dovedeau fie inconstienta, fie o siguranta extrema. Una dintre usile din spate ale automobilului negru s-a deschis si o silueta subtire a coborat. Un zgomot usor de tocuri, un fosnet de falduri, o fluturare timida a unui material vaporos. Portiera a fost trantita fara retinere, iar in cateva secunde Volvo-ul negru a demarat. Persoana lasata in urma si-a inaltat privirea, incercand sa zareasca printre copaci vila. Un zambet i-a strafulgerat chipul si a mers cu pasi siguri pana la poarta inalta de fier. In modelul complicat al otelului, numele familiei era strecurat, fara sa iasa in evdenta dar sesizabil o data ce deveneai atent.
Dracone
Un suras inghetat, apoi tocurile au rasunat din nou pe trotuar. Portarul a deschis si a lasat-o sa treaca. Numai fusese niciodata acolo, dar o persoana ca ea nu avea nevoie de mai mult de o privire pentru a se impune. A continuat sa paseasca lent pe alee, cu esarfa albastra de matase inca unduind in urma ei.
***
Majordomul tusi incet pentru a atrage atentia stapanului sau. Barbatul si-a ridicat privirea cercetatoare.
-Mi-ati spus sa va anunt cand soseste domnisoara. Am condus-o in biroul dumneavoastra. Din pacate nu a vrut sa-mi spuna cum se numeste.
-Foarte bine. Spune-i fiului meu sa ni se alature. E timpul sa se implice si el in… afacerea familiei.
Cu o plecaciune abia sesizabila, s-a strecurat afara din camera. Celalat s-a ridicat si l-a urmat, nu inainte de a impaturi ziarul si a-l aseza pe masa cu grija.
***
Ramasa singura in birou, privea in jur usor ironica. Totul era de bun gust, amenajat cu grija, ca si cum erai in camera de lucru a unui nobil de pe timpuri. Ochii ei zburau de la un obiect la altul, pana s-au oprit intr-un final asupra barbatului intre doua varste care intrase in incapere. L-a analizat cu buzele stranse intr-o linie subtire, ca si cum incerca sa-si inabuse un comentariu. Era imbracat elegant, in costum gri si camasa alba, calcata atent. Purta o cravata scumpa, simpla, de aceeasi culoare cu costumul. I-a studiat atenta mina serioasa a fetei, fruntea lata, nasul acvilian, ochii cenusii, incadrati de sprancene stufoase. Cu siguranta nu era genul de persoana care renunta usor, obisnuita sa i se respecte intotdeauna punctul de vedere, plina de orgoliu si de o ura mocnita si nesanatoasa.
-Domnisoara. Si-a inclinat capul cu un zambet neplacut. Ma tem ca nu va stiu numele, a adaugat cu o politete rece.
-Nici nu e nevoie! Desi avea o voce placuta, tonalitatea ei a rasunat ca plesnetul unui bici in incapere. M-ati angajat fara sa ma cunoasteti. V-am facut treaba si astept plata pentru asta. Am fost de acord sa vin aici cand m-ati chemat fara sa pun intrebari. Acum vreau sa stiu: de ce ati vrut sa vin la Vila Leona, domnule Dracone?
Ochii ei ingustati din cauza suspiciuni aruncau scantei. Parca il provoca sa ii ascunda adevarul. Si pe chip i se citea placerea jocului cu focul.
-Eram curios de ce o fata atat de tanara si-a dedicat viata unei astfel de indeletniciri.
-Nu aveti nici un motiv sa va pese. Repet, imi vreau banii. Daca mai aveti nevoie de mine, cautati-l pe Kayen. El imi va spune la cine trebuie sa vin.
A privit-o lung, cercetator. Fata avea tupeu. Nu putea s-o nege. Cineva care putea sa isi croiasca un drum. O flacara necrutatoare, inghetata, care ardea fara a putea fi stinsa. Nici chiar de el. A deschis un sertar si a aruncat pe masa un cec subtire.
-O zi frumoasa! a exclamat si s-a ridicat, indreptandu-se spre usa.
Aceasta s-a deschis insa inainte ca ea sa poata atinge clanta. Un tanar inalt, brunet, a pasit in incapere. Avea pe chip o expresie plictisita, ca si cum nimic nu i-ar fi putut strica ziua mai mult decat sa fie acolo. Ramasese in prag, cuprinzand toata camera cu privirea sarcastica.
-Vrei ceva? Intrebarea era clar adresata barbatului de la birou. Acesta l-a privit mustrator, indicand-o pe fata.
-Dansa ne-a facut un mare favor, motiv pentru care am chemat-o aici, pentru ai putea prezenta personal multumirile mele.
-Si in ce a constat acest mare ajutor?
-Nu a fost nici pe departe o favoare, ci o afacere. Sa nu credeti ca mi-a facut placere, domnule Dracone. Nu o sa va mint: meseria mea este cea mai mare tragedie a vietii mele, sau a inceput cu o mare durere. Dar asta nu ma va opri.
Baiatul continua sa o priveasca intrigat. Din cate persoane trecusera prin biroul asta, nici una nu vorbise. Toti incercau sa linguseasca, sa impresioneze, sa induplece.
-Marco Dracone. Este o placere, domnisoara…?
Drept raspuns, ii intinse o carte de vizita pe care el o studie cu atentie. O bucata de carton verde pal, pe care se reliefau doi ochi albastri, amenintatori si senzuali.
Maybe for you, maybe for him, maybe I’m here to kill
-Si se semneaza?Nu imi amintesc mare lucru din ziua aia. Ploua pe strazile cenusii ale New York-ului. Eram singura intr-o statie de metrou cu alti pe putin cincizeci de calatori necunoscuti. Imi strangeam gulerul hainei elegante de stofa neagra in jurul gatului, incercand inutil sa mai atenuez frigul ce imi patrundea pana in maduva oaselor. Imi pierdusem esarfa in dimineata aceea. Probabil zacea pe o masa, langa o ceasca de cafea, un boboc rosu de trandafir si o carte de vizita, menita sa incurce si mai mult situatia. Am zambit cand am auzit zgomotul ce venea din tunel. Am urcat si am reusit cu greu sa gasesc un loc. Am privit calma, incercand sa strapung intunericul ce se oglindea in geam cu privirea. Ochii mei au ramas pironiti pe un punct negru, ales la intamplare din alte o mie . Un suras rece mi-a inghetat buzele. In una dintre putinele cafenele retrase de pe 1st Avenue, intalnirea cu moartea a Elenei Dragomirof urmase unicul curs firesc.
Capitolul 1
“Daca privirea ar putea ucide atunci…
Atunci as fi demult la inchisoare…â€
Masina a franat brusc, imprastiind pietrisul de pe alee. Urmele ramase pe sosea dovedeau fie inconstienta, fie o siguranta extrema. Una dintre usile din spate ale automobilului negru s-a deschis si o silueta subtire a coborat. Un zgomot usor de tocuri, un fosnet de falduri, o fluturare timida a unui material vaporos. Portiera a fost trantita fara retinere, iar in cateva secunde Volvo-ul negru a demarat. Persoana lasata in urma si-a inaltat privirea, incercand sa zareasca printre copaci vila. Un zambet i-a strafulgerat chipul si a mers cu pasi siguri pana la poarta inalta de fier. In modelul complicat al otelului, numele familiei era strecurat, fara sa iasa in evdenta dar sesizabil o data ce deveneai atent.
Dracone
Un suras inghetat, apoi tocurile au rasunat din nou pe trotuar. Portarul a deschis si a lasat-o sa treaca. Numai fusese niciodata acolo, dar o persoana ca ea nu avea nevoie de mai mult de o privire pentru a se impune. A continuat sa paseasca lent pe alee, cu esarfa albastra de matase inca unduind in urma ei.
***
Majordomul tusi incet pentru a atrage atentia stapanului sau. Barbatul si-a ridicat privirea cercetatoare.
-Mi-ati spus sa va anunt cand soseste domnisoara. Am condus-o in biroul dumneavoastra. Din pacate nu a vrut sa-mi spuna cum se numeste.
-Foarte bine. Spune-i fiului meu sa ni se alature. E timpul sa se implice si el in… afacerea familiei.
Cu o plecaciune abia sesizabila, s-a strecurat afara din camera. Celalat s-a ridicat si l-a urmat, nu inainte de a impaturi ziarul si a-l aseza pe masa cu grija.
***
Ramasa singura in birou, privea in jur usor ironica. Totul era de bun gust, amenajat cu grija, ca si cum erai in camera de lucru a unui nobil de pe timpuri. Ochii ei zburau de la un obiect la altul, pana s-au oprit intr-un final asupra barbatului intre doua varste care intrase in incapere. L-a analizat cu buzele stranse intr-o linie subtire, ca si cum incerca sa-si inabuse un comentariu. Era imbracat elegant, in costum gri si camasa alba, calcata atent. Purta o cravata scumpa, simpla, de aceeasi culoare cu costumul. I-a studiat atenta mina serioasa a fetei, fruntea lata, nasul acvilian, ochii cenusii, incadrati de sprancene stufoase. Cu siguranta nu era genul de persoana care renunta usor, obisnuita sa i se respecte intotdeauna punctul de vedere, plina de orgoliu si de o ura mocnita si nesanatoasa.
-Domnisoara. Si-a inclinat capul cu un zambet neplacut. Ma tem ca nu va stiu numele, a adaugat cu o politete rece.
-Nici nu e nevoie! Desi avea o voce placuta, tonalitatea ei a rasunat ca plesnetul unui bici in incapere. M-ati angajat fara sa ma cunoasteti. V-am facut treaba si astept plata pentru asta. Am fost de acord sa vin aici cand m-ati chemat fara sa pun intrebari. Acum vreau sa stiu: de ce ati vrut sa vin la Vila Leona, domnule Dracone?
Ochii ei ingustati din cauza suspiciuni aruncau scantei. Parca il provoca sa ii ascunda adevarul. Si pe chip i se citea placerea jocului cu focul.
-Eram curios de ce o fata atat de tanara si-a dedicat viata unei astfel de indeletniciri.
-Nu aveti nici un motiv sa va pese. Repet, imi vreau banii. Daca mai aveti nevoie de mine, cautati-l pe Kayen. El imi va spune la cine trebuie sa vin.
A privit-o lung, cercetator. Fata avea tupeu. Nu putea s-o nege. Cineva care putea sa isi croiasca un drum. O flacara necrutatoare, inghetata, care ardea fara a putea fi stinsa. Nici chiar de el. A deschis un sertar si a aruncat pe masa un cec subtire.
-O zi frumoasa! a exclamat si s-a ridicat, indreptandu-se spre usa.
Aceasta s-a deschis insa inainte ca ea sa poata atinge clanta. Un tanar inalt, brunet, a pasit in incapere. Avea pe chip o expresie plictisita, ca si cum nimic nu i-ar fi putut strica ziua mai mult decat sa fie acolo. Ramasese in prag, cuprinzand toata camera cu privirea sarcastica.
-Vrei ceva? Intrebarea era clar adresata barbatului de la birou. Acesta l-a privit mustrator, indicand-o pe fata.
-Dansa ne-a facut un mare favor, motiv pentru care am chemat-o aici, pentru ai putea prezenta personal multumirile mele.
-Si in ce a constat acest mare ajutor?
-Nu a fost nici pe departe o favoare, ci o afacere. Sa nu credeti ca mi-a facut placere, domnule Dracone. Nu o sa va mint: meseria mea este cea mai mare tragedie a vietii mele, sau a inceput cu o mare durere. Dar asta nu ma va opri.
Baiatul continua sa o priveasca intrigat. Din cate persoane trecusera prin biroul asta, nici una nu vorbise. Toti incercau sa linguseasca, sa impresioneze, sa induplece.
-Marco Dracone. Este o placere, domnisoara…?
Drept raspuns, ii intinse o carte de vizita pe care el o studie cu atentie. O bucata de carton verde pal, pe care se reliefau doi ochi albastri, amenintatori si senzuali.
Maybe for you, maybe for him, maybe I’m here to kill
-A dumneavoastra, Julieta Matelda.
Surase provocator si, rasucindu-se, iesi din camera, parasind in scurt timp vila. Pe strazile Romei, printre marea de trecatori, silueta unei adolescente intr-o rochie alba, de vara, era lung urmarita cu privirea, la fel ca si esarfa de matase ce se ii flutura usor intr-o adiere calda.
[/align]