V
Deşi eram cea mai nerăbdătoare persoană pe care o cunoşteam, aş fi fost în stare să aştept pentru totdeauna răspunsul lui Victor. Timpul nu mai conta; nu eram aşa curioasă să ştiu dacă mai vrea să mă vadă sau nu. Deşi pasiunea mea pentru el creştea, am decis să nu mai acţionez niciodată mânată doar de impuls, să nu mai las niciodată sentimetele să mă copleşească aşa. Dacă nu mai auzeam de el niciodată, eram sigură că amintirea lui va arde mocnit până când fiorii unei noi pasiuni o vor stinge. Şi totuşi, mi-aş fi dorit să se întâmple ceva între noi doi. Am fost în relaţii de când mă ştiam, mereu îmi plăcea să am pe cineva aproape. Ne îndrăgosteam, ţineam unul la altul ceva timp, iar apoi ne certam îngrozitor şi nu ne mai vorbeam niciodată. Era un joc copilăresc, nevionvat, pentru că nimeni nu şi-ar fi imanginat că mă voi căsători cu cel pe care l-am cunoscut la cincisprezece ani. Nu am simţit niciodată o pasiune grozavă pentru niciunul din foştii mei prieteni; erau acolo doar ca să mă protejeze şi să mă admire. Însă cu cât înaintam în vârstă, mă gândeam din ce în ce mai des cum ar fi să am un prieten pentru mai mult timp. Pentru mult mai mult timp. Poate pentru totdeauna. La cei douăzeci şi cinci de ani ai mei îmi doream deja să îmi găsesc drumul în viaţă, nu doar să-mi fac o carieră ci şi să îmi găsesc... jumătatea. Dintre toţi oamenii pe care îi vedeam în fiecare zi, unul tot trebuia să fie. În urma întâlnirii cu Victor, am început să sper, naivă, că el este. Era parcă o scânteie între noi, poate că el era cel pe care îl aşteptasem atât de mult. Poate că fusese mereu sub nasul meu, având în vedere faptul că era originar din Finlada. Dacă a trebuit să călătoresc atât de mult ca în final jumătatea mea să fie un finlandez, atunci chiar că nu eram prea normală. M-am apropiat de fereastră şi am privit descurajată orizontul. Ploua şi nu părea să se oprească prea curând. Îmi plăcea asta, dar eram suficient de melancolică, nu mai aveam nevoie şi de sunetul monoton al picăturilor de ploaie ca să îmi accentueze starea. M-am aşezat din nou pe pat, gânditoare şi mi-am căutat telefonul în geantă. Mi-am verificat e-mail-ul pentru a nu mai ştiu a câta oară. Niciun mesaj nou. Am verificat site-ul oficial al trupei, în speranţa că cineva îmi lăsase un mesaj. Din nou, nimic. Mă obişnuisem să nu fiu băgată în seamă în cadrul trupei, dar nu credeam că nu i-am lăsat nicio impresie lui Victor. Odată şi odată tot o să mă contacteze. Până la urmă, nu eram prea uşor de uitat odată ce mă cunoşteai.
Am auzit o bătaie destul de puternică în uşă. Am tresărit şi mi-am dat ochii peste cap. Nu am aveam niciun chef de nimeni, de nimeni. M-am ridicat leneşă şi vădit deranjată. Am deschis uşa şi mi-am sprijinit capul de cadrul uşii. Care-i treaba? voia privirea mea să spună.
- Hei, Elizabeth... Ce mai faci?
Era Hans. Nu voiam să fiu deranjată, mi-aş fi dorit să rămân toată ziua în camera de hotel aşteptând un semn de la Victor, dar mi-am adus aminte că am hotărât să nu-mi pese. Nu mai eram o adolescentă amorezată care îşi petrece întreaga după-amiază holbându-se la ecranul telefonului sau verficându-şi contul de e-mail din cinci în cinci minute. Eram adult şi trebuia să mă comport ca atare. Poate că Victor nu îmi va da niciodată un semn.
- Ai chef să ieşim? M-am gândit că îţi place să te plimbi prin ploaie.
Am zâmbit. Asta era una din calităţile lui Hans. Nu vorbea mult, dar de câte ori vorbea, reuşea să mă facă să zâmbesc.
- Sigur, intră până îmi iau paltonul şi să îmi caut poşeta.
Eram destul de fericită că Hans mă scoate din camera de hotel. Dacă Victor nu mai dădea niciun semn de viaţă, poate că aş fi putut să încerc ceva cu Hans. Simţeam că mă place mai mult decât ar trebui, mai mult decât mi-ar fi plăcut mie. Era timid, dar se descurca. Probabil că nu avea de gând să mă piardă, cine ştie câte femei trecuseră fără să îl observe. Timiditate e un mare defect, am simţit-o pe pielea mea.
E inutil să descriu în amănunt ieşirea mea cu Hans. Ploaie, cafea şi discuţii goale, la atât se poate rezuma. El îmi complimenta ţinuta, felul în care ţineam ceaşca, mersul şi cam tot ce făceam, iar eu încercam să îl antrenez în discuţii filozofice, genul de vorbărie goală cu care te întreţii cu o persoană care nu îţi este tocmai apropiată. Nu aveam ce secrete să ne împărtăşim; el era fascinat de mine, eu eram plictisită şi mereu distrată. Abia aşteptam să mă întorc acasă. Am crezut că Hans va fi mai îndrăzneţ de atât, că va încerca să mă sărute, că poate seara va ieşi bine. Ajunsă în camera de hotel, mi-am aruncat într-un colţ cizmele şi paltonul şi m-am năpustit asupra laptop-ului de pe pat. Cum putem să spun că nu mă mai interesa dacă primesc sau nu un mesaj de la Victor? Mă inetersa, chiar foarte mult. Nu reuşisesm să fac nimic cum trebuie toată ziua, fiecare mişcare îmi amintea de el. Aş fi vrut atât de mult să îl mai văd o dată, că nu puteam să mă concentrez la niciuna din persoanele din jurul meu. Speram din tot sufletul că Victor încercase să ia legătura cu mine, aveam un concert peste două ore şi nu eram sigură că o să fiu în stare să cânt. Nu voiam să uit versurile de la singura piesă pe care o aveam de cântat, sau să mă împideic. Mi-am introdus parola cu sufletul la gură şi am reuşit să o scriu bine abia a patra oară.
Inbox (1). În sfârşit, un mesaj necitit! L-am deschis şi da, era mesajul pe care îl aşteptasem întrega zi. Fir-ar să fie, dacă nu ieşeam cu Hans, poate aş fi fost aici când mi l-a trimis. Poate că acum aştepta şi el cu sufletul la gură răspunsul meu, iar eu îl torturam. În fine.
Elizabeth,
Îmi pare rău dacă nu ţi-am răspuns cât de curând ai fi vrut tu. Nu am fost ocupat, dar ceea ce vreau să îţi cer necesita un anumit timp de gândire. Ştiu că am fost la o singură întâlnire, de unde tu ai fugit la un moment dat, şi că nu am avut timp să ne cunoaştem prea bine, dar simt că între noi ar putea fi mai mult decât... este acum. De aceea vreau să îţi propun ceva. Am studiat site-ul trupei tale şi am văzut că în seara asta urmează să dai ultima reprezentaţie din turneul ăsta. Eu trebuie să lucrez în continuare pentru masterat şi vreau să mă întorc acasă, în Finlanda, ca să pot lucra în linişte. Am două bilete de avion pentru Helsinki pentru mâine şi vreau să vi cu mine. Vreau să ne întoarcem în Finalnda şi să vedem ce o să se întâmple. Aştept să îmi răspunzi cât de curând.
Victor
M-am lăsat pe pat încercând doar să respir. Victor vrea să plece în Finlanda? Cu mine? Am auzit bătăi puternice, nervoase în uşă şi vocea iritată a lui Ryan tună în camera de hotel.
- Ellie, deschide naibii odată! Bine, dacă nu vrei o să îţi spun de aici. Mai aveam două ore până la concert, mişcă-te jos, trebuia să fim acolo deja! Şi să porţi bluza aia transparentă care îţi stă atât de bine!
Mi-am dat ochii peste cap încercând să ignor persoana din spatele uşii. Deşi Ryan voise doar să mă enerveze, avusese o idee buna. Mi-am luat pantalonii de piele foarte strâmţi şi bluza de dantelă neagră, destul de transparentă. Am încălţat noua pereche de cizme foarte înalte pe care le cumpărasem de la New York şi am dat să ies pe uşă, când privirea îmi alunecă pe geamantanele de sub pat. Trebuia să plec, nu-i aşa? Am făcut-o şi pe asta, am fost nebună un timp, mi-am făcut de cap cu o trupă de metal, lucru pe care nu visam să îl fac vreodată. Am cântat pe ritmuri înfuriate, am fost sexy în haine de piele strâmte, sau în rochii de dantelă semi-transparente, dar toate acestea trebuiau să înceteze la un moment dat. Ştiam că o să plec cu Victor din momentul în care l-am întâlnit, el era biletul meu către casă. Urma să dau ultima mea reprezentaţie. Niciodată nu am arătat mai bine, iar acest ultim concert trebuia să fie cel mai bun de până acum. Voiam ca pentru prima dată, să sclipesc în cadrul trupei. Să fiu eu cea aplaudată. Am scos geamantanele de sub pat şi le-am deschis în mijlocul camerei. Primul lucru, după concert, va fi să îi răspund afirmativ lui Victor şi să mă apuc să îmi fac bagajele. Nu mi-era teamă nici de momentul în care aveam să îi spun lui Ryan. Nu mă mai interesa ce avea el de spus. Am încuiat uşa în urma mea şi am inspirat, aproape simţind mirosul munţilor finlandezi.
____________________________________
Iata next-ul. Imi pare rau ca mi-a luat asa de mult, dar nu am prea avut idei cum sa leg ultimul capitol pe care l-am scris de ceea ce o sa urmeze. Sunt aproape sigura ca o sa termin ficul intr-o buna zi, pentru ca ideea mi s-a fixat destul de bine in minte si stiu cam ce trebuie sa scriu in continuare. Sper sa nu va lasati nici voi de citit.
![[Imagine: j5atg3.png]](http://i56.tinypic.com/j5atg3.png)
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)
