Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Muzica sufletului meu

#1
Ce se intampla atunci cand afli ca viata ta nu mai are nici un sens si ca nu ai pe nimeni alaturi? Muzica este raspunsul pentru toate...
So, primul meu fan-fic care la inceput s-ar putea sa vi se para putin cam banal dar pe parcurs va fi din ce in ce ma intresant. Astept comentarii si lectura placuta:

Capitolul 1:

Kristen P.O.V.:

Muzica...O picatura de culoare pe-o foaie alba. Un copac verde intr-o toamna ruginie. Un sentiment sublim intr-o inima moarta. Iubirea mea eterna si singurul motiv pentru care inca mai traiesc pe acest pamant. Da, asta sunt eu, o fata de saptesprezece ani care nu a cunoscut si nu avut niciodata un scop sigur in viata, doar vise naruite si sperante desarte. Nu a avut parte de caldura cuvintelor de incurajare si de iubire ale parintilor ei. Nu a avut norocul de a cunoaste adevarata dragoste, ci doar multa tristete si agonie. Ma numesc Kristen Phillips si sunt eleva la o scoala de arta din L.A. . Pana acum 7 ani eram o fata obisnuita care isi vedea de treaba ei, care isi asculta mama si care avea note mari la scoala. Imi iubeam parintii nespus de mult, dar ei nu isi aratau sentimentele fata de mine. Niciodata, cand aveam nevoie de ei, nu erau acolo pentru mine. Mama mea era lucratoare la o firma de avocatura, iar tatal meu era un bucatar la un restaurant in L.A. . Aveam o situatie materiala buna si niciodata nu imi lipsea nimic. Atunci nu stiam de ce parintii mei nu simteau nimic pentru mine. Dar in acel an, totul s-a facut clar pentru mine.

Flashback:
Mergeam pe strazile prafuite ale cartierului meu, gandindu-ma la marile probleme ale vietii mele.Astazi era ziua mea si implineam 10 ani.Trebuia sa fiu fericita, dar, nu stiu de ce, parca nu mi se pare o zi atat de importanta ca alta data.Stiu ca din nou voi merge acasa si voi sta singura in camera mea, iar mama si tata vor veni spre seara, intorcandu-se de la serviciul obositor si nu isi vor aminti de mine nici macar o secunda. Totusi, nu imi dau seama de ce se poarta asa de indiferenti cu mine in ultima vreme. Adancita in ganduri, ajung acasa. O casa frumos aranjata, cu multe camere si de asemenea foarte primitoare. Acolo era locul in care ma simt in largul meu si acolo stiu ca va fi salasul primitor si deschis intotdeauna pentru mine. Deaschid usa, si urc scarile repede pentru a ajunge la camera mea. O data ajunsa, intru in marea incapere cu peretii portocalii, cu nenumarate animalute de plus si mobila aranjata cu mult bun gust.Imi las ghiozdanul pe micutul scaunel de langa biroul meu si ma indrept spre baie pentru a-mi face un dus revigorant.Dupa ce termin,imi iau pe mine o rochita mov si cobor scarile, pentru a lua pranzul, care era deja asezat pe masa din camera de zi, de catre Anna, servitoarea cu parul scurt si blond, ochii albastri si blanzi si femeia care intotdeauna stie sa-ti dea un sfat bun. Ma asez la masa si spre surprinderea mea, mama si tata fac si ei acelasi lucru. Cina a decurs in liniste fara ca nimeni sa scoata un cuvant.Inainte ca sa termin de mancat, mama imi spune pe un ton cat se poate de serios:
- Sa nu uiti sa ne faci mie si tatalui tau o surpriza si sa stai in camera ta toata ziua, deoarece nu avem timp sa stam cu tine astazi.
- Dar, astazi este ziua mea! Credeam ca macar azi vom petrece putin timp impreuna ca o familie. De ce voi niciodata nu vreti sa stati cu mine, chiar daca sunteti acasa, chiar daca nu. Ce se intampla cu voi? spun cu voce tare toate gandurile care imi navaleau prin cap in acel moment.
- Nu esti in masura sa ne vorbesti asa! imi spune tata ,accentuand ultimele cuvinte. Daca ar fi dupa noi, tu nu ai mai fi aici ca sa ne dai batai de cap toata ziua.
In acel moment, am simtit cum mi se inmoaie picioarele, cum imi pierd respiratia si cum o lacrima mi se prelinge pe fata. Nu putea fi adevarat. Era un cosmar care nu se mai termina. Era o iluzie, nu puteam sa cred. Toata viata mea am trait-o in minciuna? Dar toate temerile imi sunt adeverite de cuvintele mamei mele:
- Nu esti fiica noastra. Nu ai fost niciodata si nici nu vei fi vreodata. Cand erai mica a venit la noi o femeie care ni te-a dat in grija.De asta nu ne-am purtat cu tine ca si cum se poarta niste parinti normali. De asta nu ne-am bucurat niciodata de tine. Deoarece noi nu te-am vrut, dar i-am promis acelei femei ca vom avea grija de tine si asa am facut.
Nu puteam crede. Fata imi era acoperita de lacrimi si simteam o durere sfasietoare in piept. Atunci toate visele mele s-au naruit pe veci si viata mea nu mai avea nici un sens.

End of Flachback


Dupa asta, am trait pana la varsta de 14 ani in tristete, iar apoi i-am rugat pe parintii mei sa ma lase sa locuiesc singura intr-un apartament. Au fost de acord, ba chiar s-au bucurat de faptul ca vor scapa de mine. Totusi pana acum mi-au asigurat toate lucrurile de care am avut nevoie, desi nu-mi prea place sa le iau banii, dar ei insista.
Acum stau si imi termin ultimele acorduri ale piesei pe care tocmai am compus-o la pian. O piesa trista si plina de melancolie si de lacrimi varsate. Asa cum sunt toate cele cantate de mine. Muzica a fost singurul refugiu pe care l-am avut de cand am aflat adevarul despre viata mea. Cant la multe instrumente cum ar fi: vioara, pianul, chitara si altele, dar cel mai mult imi place pianul. Cand sunt nervoasa, sau am prbleme, sau am nevoie sa ma descarc si sa-i spun cuiva amarul meu, pianul este intotdeauna acolo si ma asteapta. Cat despre dragostea de adolescent, nu am cunoscut-o niciodata. Nu am avut parte de acest sentiment sublim care se pare ca pentru mine este interzis. Nu sunt indeajuns de frumoasa pentru ca un baiat sa se uite la mine, de fapt mie mi se pare ca sunt chiar banala. Nu sunt slaba, dar nici grasa. Am ochii de un albastru sters, parul imi este de culoarea castanei iar pielea mea este alba si fina ca a unui bebelus. In fine, nimic special. Deci acum ma pregatesc sa merg la scoala. Am ore multe astazi si trebuie sa ma pregatesc foarte bine. Ma imbrac cu o pereche de blugi stramti, o bluza neagra si un hanorac gri care sa-mi tina de cald, ca doar suntem in luna februarie. Imi iau geanta in care imi pun partiturile si cartile materiilor de care aveam nevoie si ma indrept spre usa. Ies din apartament, iar dupa ce incui usa si cobor scarile, merg incet pe aleea umeda. Era o zi destul de frumoasa, fata de altele. O zi obisnuita si banala dar totusi frumoasa. Soarele isi facuse aparitia pe cer, chiar daca afara erau cam 5 grade Celsius, era o atmosfera placuta. Copacii se mai leganau la cate o adiere de vant iar oamenii circulau in voie pe micile stradute ale L.A. -ului. Ajung intr-un final la scoala si ma indrept spre clasa mea, ne bagand in seama persoanele care se fataiau in fata unui afis pe care scria ca astazi vom avea un elev nou. Cand ajung in clasa, observ ca inca nu se sunase de intrare, asa ca ma asez in banca, imi scot cartea si caietul de algebra, pentru ca asta aveam prima ora si incep sa recitesc lectia predata. In clasa isi face aparitia prietena mea cea mai buna, sau singura fata cu care ma inteleg, numita Diana. O fata inalta, cu un corp frumos, cu parul negru si lung, cu ochii caprui si cu zambetul pe buze de fiecare data. Aceasta cand ma zareste, un zambet ii apare pe chip si se indreapta spre mine spunandu-mi un salut de buna dimineata. Ii raspund la salut si o intreb:
- Hei Dia, am auzit ca astazi vom avea un coleg nou, dar nu inteleg de ce toata lumea este atat de agitata. Nici nu l-au vazut pe saracul baiat si deja toti parca ar vrea sa sara pe el, spun eu, parand putin cam sceptica.Aceasta se aseaza pe scaunul de langa mine si imi raspunde:
- Pai, din cate stiu eu, acest baiat care li se pare tuturor atat de special este fiul celui mai mare cantaret la pian din tot L.A.-ul. Se spune ca baiatul nu are acelasi talent ca si tatal sau, dar, el stie sa cante foarte bine la chitara si cu vocea. A avut cateva recitaluri care au avut mare succes si de asemenea se spune ca este si foarte dragut, imi spune Diana cu un ranjet mic pe fata.
- Hmm, un cantaret foarte bun la chitara zici. Poate ca m-am cam inselat in privinta lui. Dar, dupa parerea mea tot trebuie sa-l cunosc ca sa ma conving ca este asa de bun.
- Cum spui tu. Eu tot cred ca esti interesata in mod specil de acesta. Apropo, i-am aflat numele,-
Dar in acel moment isi face aparitia profesoara si ne spune sa ne asezam la locurile noastre. Atunci intra in clasa un baiat superb...

Buun, capitolul cam scurt dar vreau sa stiu daca are rost sa-l mai continui. astept comentaii^_^.
(Greselile spuse de Ryn sunt corectate anterior)

#2
Dupa ce am trecut prin tortura ta Belly :)) si m-ai tinut cu sufletul la gura o noapte intreaga, iata-ma in fata ficului tau. Primult tau fic.
Ahh da, am uita sa precizez ca....SUNT PRIMA *cheers*
Spre deosebire de ceilalti scriitori care debuteaza, tu ai reusit sa imbini descrierea cu actiunea si dialogul intr-un mod foarte placut :)
Chiar daca mai ai ceva de lucrat eu abia astept sa vad cum progresezi :tongue_smilie:
Deci in ciuda faptului ca l-ai corectat (dar te-am cicalit eu :D) am mai gasit greseli :)

Atunci isi face atunci intra in clasa un baiat superb... = :)) Deci isi face aparitia sau intra in clasa ??
Dra toate temerile= Doar toate temerile
...cosmar care nu s mai... = cosmar care nu se mai..

Altceva nu am mai vazut :D In orice caz e adevarat ca arata banal, o poveste de dragoste intre un chitarist si o pianista (daca pot sa-ii spun asa).. dar daca promiti sa ii adaugi cateva condimente si sa o schimbi..abia astept :) Cu adevarat Kristen a trait o experienta traumatizanta cu *dragutii* ei *parinti* daca pot sa le spun asa ******** aia..

Cand ai descris ce facea fata inainte sa mearga la scoala nu era nevoie sa pui fiecare detaliu. (macar nu ai descris cu ce fel de feon isi usuca parul sau ce marca are la ghiozdan ) :) Cat despre cand a trecut pe langa afis nu prea vad cum a vazut despre ce era vorba daca nu l-a bagat in seama....nici pe colegii care se fataiau in fata lui...

Inca ceva...Spor la scris si la toate activitatile tale!!!! Si astept nextu' sa vad ce se intampla!
Daca ai promis ca nu e ceva banal trebuie sa fie interesant, nu?

Deci Gambatte si Ja Ne'
Sa ma anunti cand il postezi >:)
[Imagine: images?q=tbn:ANd9GcSj7w6aX6FleDRwZa9BDCD...RuWhUr5CXA]

#3
Ei bine, de ce sa nu-l continui? Mie imi pare chiar bun, tinand cont ca este primul tau fic pe`aici. ^^
Am impresia ca aceasta poveste va fi una interesanta si emotionanta. Eu una, ador muzica si asta imi creste curiozitatea cu privire la acest fic:>
Revenind... Greseli, nu am vazut - OK. :]
Imi pare rau de Kristen, a fost abandonata si acum parintii ei "adoptivi" o urasc, ce nenorociti! [-( Insa, imi surade ideea cu (,) cantaretul la chitara, I smell some love >:)
Succes cu urmatorul capitol.

P.S. Asta era surpriza de care mi-ai spus aseara? Well, sunt incantata. Anunta-ma cand postezi;))

#4
Hey hani^^. Mulţumesc ca m-ai anunţat de fic, dar fiind primul trebuie sa-ţi zică superman ceva, pentru că am văzut ultima propozitie " vreau să-mi spuneţi dacă mai are rost să-l continui." Păi are. Şti de ce? Pentru ca userii care comentează nu o fac ca sa te laşi tu de fic. Criticile, oricât de dure ar fi ele, sunt constructive. Crede-mă, că pe Zup, nu o să-ţi spună nimeni sa te laşi de fic. Tot ce trebuie tu să faci este sa bagi la căp'şor sfaturile noastre, şi sa continui, că te asigur, vei progresa. Acum:

Estetica , dear, e cam varză. Mă doare capul să văd capitolul care pare interminabil, pentru că nu ai apăsat butonu' ăla mare si lat, intre paragrafe. And, că tot de estetica ţine, cred, ar trebui sa scrii numeralele cu litere^^.

În primul paragraf ai încercat tu sa îmbini epitetele alea pe acolo, dar nu ţi-a ieşit mai nimic. Apoi, acea clişeica prezentare " Hey, eu sunt cutărescu`, am o suta cinşpe ani şi învaţ la liceul X." E prea direct, prea plictisitor. Puteai sa dezvălui numele ei în dialog, sa-i foloseşti numele în vocativ, sau cumva, oricum. Then:

Citat:Atunci nu stiam de ce parintii mei nu simteau nimic pentru mine.
Chestia asta suna aiurea acolo. Aşa, brusc şi instantaneu şi-a dat ea seama ca părinţii ei nu simţeau nimic pentru ea o.o. Adică, pân' la urmă, ea nu prea avea cum să ştie ce simţeau parinţii ei. Poate ca mergea mai bine smth like " Atunci nu ştiam de ce părinţii mei mă ignorau mereu, păreau fară sentimente faţa de mine, părea că nu le pasă..."

Flshback-ul are descriere, nici multă, nici prea putină, e frumos, bun, lacrimogen and stuff *laughs*.

Descriere ai, deşi ar trebui să adaugi mult mai multă. Ăh, dialogul acela mi se pare puţin sec. Dia pare ca s-a informat foarte bine :]]. Acţiunea, nu pot spune că este grabită, dar nu are deloc dinamism. Într-un cuvânt, mi se pare plictisitoare. Ideea fic-ului este destul de banală, acum, iniţial. Sunt sigura că îmi voi da seama pe parcurs despre ce este vorba, si sper ca va fi ceva surprinzător. :]

Some mistakes xD:
O piesa trista si plina de melancolie si de lacrimi varsate.- Mergea o virgulă în loc de "şi". :]
O zi obisnuita si banala- astea două sunt sinonime. Puteai pune virgulă intre ele.
ne bagand- nebăgând
Citat:Ii raspund la salut si o intreb:...
After this, eu nu am vazut vreo intrebare xD.
Cu siguranta ca nu sunt toate greselile, doar vorbim de mine *laughs*. Dar stei cul, că nimeni nu e perfect, şi în plus, greşelile gramaticale contează mai puţin.

Deci, aici se încheie transmisiunea. Beep!
Sper ca acest comentariu sa te ajute, şi mai ales, sper sa nu te laşi, pentru că este chiar bun pentru primul tău fic. Daca ai stii cum arata primul la mine...:-j.
Baftă. Ja ne!
P.S.: Nu uita sa mă anunţi, că te bombardez! * tananana, ta na*
[Imagine: hugmur.jpg]
'Căz te lăvesc, tu, genio, epico, huggo, culo, pervo and so on. Iu, twina mea. I don't care what ppl say, I do own iu. Hahs.

*realizează că twina ei apare ca o apariţie apariţională misterioasă.*





Mwhahihuhahahuahaihihihuahahahuhihihuahah


Monster me.

#5
hello honey!:* iti voi comenta cu mare placere
Let's begin:
ok, deci la inceput mi s-a parut fooarte interesant, dar ai stricat prin a incepe sa te prezinti prea direct. Chiar daca este la persoana I este un fic, un text literar, nu un jurnal. PUteai sa gasesti mai multe moduri de a descrie personajul tau. Flashback: din nou ceva interesant. Dar, indiferenta parintilor nu prea merge cu locul primitor.. adica practic (,) casa era a lor,nu? Am vazut ca ai zis ca a facut dus, ar fi fost interesant daca ai fi descris cum arat atunci. Un dialog impresionant. Mi-au placut replicile. DUpa, ar fi putut urma o luuunga descriere [nu am zis sa fie plictisitoare] a sentimentelor, dar ai scurtat-o. Trebuia sa descrii mai mult parintii, si ma refer la descriere directa, nu la faptu ca intelegem noi cate ceva din cum se comporta.
End of flashback: 1.Pianul nu are acorduri
2. Ai o greseala: Prbleme-probleme
deci e bine ca ai descris cum era imbracata, dar mai ales peisajul.Ai un punct in plus!
Ai tot repetat "L.A." , "L.A." ..puteai acolo sa zici "orasului"
alta greseala: "spunandu-mi un salut" -salutandu-ma

e bine ca nu a fost scurt capitolul, dar la dialogul din sfarsit nu am inteles aproape nimic. Oi fi eu prea blonda, ca deh.. asa m-am nascut.. dar trebuia sa mai zici chestii de genu "a spus ea.. am spu eu facand nush ce"

ok, acum sa nu ma crezi o bruta pentru ca am comentat cam dur. SCrii bine pentru inceput. Sa ma anunti cu necstul:*:*
bafta!
Xoxo, Chu! :*
Cea mai reuşită semnătură.

#6
Ah, de când nu am mai comentat. So ca să încep. Ai probleme mari cu timpurile. Pe bune, le schimbi prea des. Flashback`ul se povestește la trecut, că doar este o aducere a minte. Ai început cu imperfect ( at least, primul verb e la imp. ), dar după ai dat`o pe prezent. Ai mare grijă.

After that, ai mari goluri privind descrierea. Niște ochi albaștri, un păr șaten și ai făcut marea. Ei bine, nu e chiar așa. Trebuie să descrii sentimente, dar trebuie să și știi să o faci. Spre exemplu, când povesteai despre ce i s`a întâmplat fetei ( nu i`am reținut numele, sorry ) nu am simțit nimic, ya know, m`a lăsat rece. Greșelile ți le`au menționat cei de mai sus + că nici nu m`am uitat după ele, dar dacă ar fi fost unele grave le`aș fi observat. Oh, ai de asemenea ceva probleme cu exprimarea, nu ai niște fraze prea coerente, te pierzi, as far I can say. Așaaa . . . ai un dialog ce duce extrem de mult spre banal, învață să faci niște replici care să sune potrivit, nu forțat, așa cum o faci acum. Acțiunea este grăbită, îngrozitor de grăbită. Mergea, apoi a ajuns la școală, apoi a intrat profesoara, apoi a intrat un tip. Înțelegi tu, e mult prea grăbită, trebuie să lungești totul. Prea pare totul luat din scurt. Ah și învață să ai paragrafe.

Anyway, that`s it. Eu nu îți pot spune dacă să continui fic`ul, asta rămâne la latitudinea ta, dar eu ți`aș sugera să o faci. Altfel nu te`ai putea perfecționa. Până atunci, read some books. You should read something by Drumeș, tipul e un geniu la descrieri ale sentimentelor.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.

#7
Ello dear ^^ Imi cer scuze ca am venit atat de tarziu dar am fost extrem de ocupata in ultima vreme >.>. Ce e cu acel ,,vreau sa stiu daca are rost sa-l mai continui"? Bine inteles ca are! E un fic frumos desi am mai vazut ideea asta :-? Dar sper ca pe viitor sa vii cu ceva nou. Descrierea este prezenta dar as vrea mai mult. Si prin acel ,,mai mult" ma refer la sentimente. Nu prea ai descris sentimentele. Vorba lui Nya., ai putea sa citesti carti de Drumes. Sunt foarte frumoase. Ti le recomand dar hai ca ma abat de la subiect. Naratiunea este ok. Actiunea a fost putin grabita. A spus Nya mai mult despre asta. Dialogul nu mi s-a parut sec dar nici exceptional. Greseli de tastare nu am stat sa ma uit dupa ele. Ce mai trebuia adaugat a fost spus mai sus de ceilalti useri. SO, astept nextul si nu uita sa ma anunti cand il pui. Buh bye! :*
[Imagine: EnvYQ.png]

#8
Am adus nextul si va multumesc tuturor care mi-ati dat sfaturi. Am incercat pe cat posibil sa tin cont de ele. So aici e:

Capitolul 2:

Kristen P.O.V.:

- Cum spui tu. Eu tot cred ca esti interesata in mod special de el. Apropo, i-am aflat numele,-

Dar in acel moment isi face aparitia profesoara si ne spune sa ne asezam la locurile noastre. Atunci intra in clasa un baiat superb. Se vedea de la o posta ca era bogat, dar avea ceva neobisnuit . Imi atintesc mai bine privirea spre el, ca sa il pot observa mai bine. Era intr-adevar mult mai diferit decat orice baiat pe care l-am vazut pana acum, mai ales faptul cum arata. Avea parul saten, scurt si tepos, ochii de un verde paduratic, buzele carnoase si rozalii, inalt si cu fizicul frumos. Nu stiu cum pot descrie valurile de sentimente necunoscute care m-au cuprins atunci. Erau sentimente frumoase in care daca te adanceai, nu mai reuseai sa iesi la suprafata. Un fel de teama m-a cuprins atunci cand am realizat faptul ca simteam si altceva inafara de tristete si mai ales pentru o persoana necunoscuta. Cine este acest baiat si de ce ma face sa ma simt atat de bine atunci cand il privesc? O gramada de intrebari imi navaleau prin cap, dar, doamna profesoara de matematica, despre care am uitat sa mentionez ca ne era si diriginta, sparge gheata si il intreaba pe baiat:

- Te pot ajuta cu ceva? spuse aceasta cu putina seriozitate in voce. Doamne ajuta sa nu-l sperie si pe el cum a facut ultima data cu noul elev. Baiatul acela a trebuit sa mearga la psiholog dupa ce a stat de vorba cu profesoara despre seriozitatea la ore, deoarece a intarziat 10 minute.

- Da, desigur, raspunse acesta cu o voce groasa dar foarte blanda. Imi puteti spune daca aceasta este clasa a 11-a C? intreaba baiatul, scarpinandu-se in cap cu o mana si afisand un mic zambet. Bun, deci sa inteleg ca acesta este noul elev despre care toata lumea parea sa fie atat de incantata, mai ales populatia feminina din aceasta scoala. Ma intreb ce are atat de special, inafara de faptul ca arata ca un super-model. Oare ce fel de persoana este?

- Aceasta este clasa pe care o cauti, tinere, zise profesoara afisand un zambet cald. Banuiesc ca tu esti noul nostru elev si de asemenea fiul faimosului pianist, Paul Benett. Am dreptate, sau gresesc?spuse doamna profesoara aruncandu-i baiatului o privire curioasa. Acesta merse pana in mijlocul clasei ca sa poata vorbi mai usor cu doamna profesoara.

- Da, aveti dreptate. Daca se poate, as vrea sa-mi scuzati intarzierea, deoarece a trebuit sa merg la directiune sa-mi iau orarul. Stiti cum este cu toate formalitatile acestea, trebuie sa le faci pe toate pe rand, adauga acesta razand. La mica lui afirmatie, jumatate din clasa au pufnit in ras, la fel si doamna profesoara. Nu inteleg ce este asa de amuzant faptul ca a intarziat la ore deoarece a trebuit sa mearga sa-si ia orarul. De asemenea nu inteleg un lucru: daca este atat de bogat si rasfatat asa cum am auzit, de ce a mers el sa-si ia orarul? Oare nu avea oameni sa faca asta pentru el? Nu-mi place de loc personalitatea lui pana acum. Imi da prea multe batai de cap. Sirul gandurilor mele fu intrerupt de strigatul strident al doamnei profesoare care ne spunea sa facem liniste. Dupa cateva clipe dupa ce se linistisera apele, profesoara spuse:

- Te iert de data asta, dar sa nu se mai repete. Te rugam sa te prezinti si sa ne spui cateva lucruri despre tine, daca se poate. Spre exemplu: ocupatii, planuri de viitor, hobby-uri etc.

- Ma numesc Anthony Benett, imi place foarte mult muzica, de aceea am venit la acest liceu. Ca hobby, as putea spune, ca imi petrec majoritatea timpului cantand la chitara si compunand muzica, iar ca planuri de viitor, imi doresc sa fac o facultate foarte buna si sa devin un cantaret renumit.
Wow. Era genul de raspuns la care nu m-as fi asteptat din partea lui, dar tot nu mi se pare ca are ceva special. Ar trebui sa o intreb pe Diana ce parere are despre el. Macar i-am aflat in sfarsit numele. Doamna profesoara il invita sa se aseze in banca din fata mea. Acesta, traverseaza sirul loung de banci pana la destinatia dorita. Se aseaza, isi scoate incet cartile si isi deschide caietul pentru a nota lectia predata. Imi intorc privirea de la el, pentru ca in tot acest timp, ma holbasem la el ca o nebuna si ma concentrez la ce aveam de scris.

Toata ora m-am plictisit ascultand-o pe profesoara povestindu-ne despre tot felul de legi ale matematicii. Nu prea eram atenta la ea, desi imi placea matematica si aveam note foarte bune la aceasta materie. Pur si simplu, imi doream sa fiu acasa, la pianul meu si sa-mi pot dezmierda auzul cu frumoasele sonate, menueturi, valsuri si alte feluri de compozitii ale marilor scriitori de muzica clasica. Daca s-ar fi putut as fi plecat imediat dupa ce am fi inceput ora, dar nu vroiam sa-mi bat joc de educatia mea. Vroiam sa ajung cineva, chiar daca pana acum a fost un haos total in viata mea. Chiar ieri vorbisem cu mama mea adoptiva despre faptul ca as vrea sa-mi caut mama adevarata. Daca o voi gasi, as vrea sa o intreb de ce m-a parasit cand eram atat de mica. Sunt chiar asa de mare povara pentru toata lumea? De ce de fiecare data, inainte sa ma pun in pat si sa ma culc, ma gandesc la tot ce am facut in acea zi si realizez ca de fapt nu am facut nimic. Aceeasi rutina si aceleasi ganduri. Ma simt exact ca si cum as fi prinsa intr-o cusca si am nevoie de cineva care sa ma ajute sa ies, dar nu am chiar pe nimeni. Imi vine sa ma sinucid cand din nou, ma culc cu lacrimi in ochi si cu ideea ca maine nu va fi mai bine decat azi. Doamne, ce am facut sa merit o soarta atat de mizera si de cruda. Dar stiu ca trebuie sa merg mai departe. Nu ma pot lasa tocmai acum cand, sunt atat de aproape de a-mi indeplini visul. As vrea sa ajung cea mai buna pianista din tara si sa imi pot asigura o viata buna, dar as vrea sa gasesc si pe cineva special cu care sa-mi impart viata. Dar ce tot vorbesc eu? Nu ma pot atasa de nimeni. Asta ar insemna sa incarc acea persoana cu problemele mele si asta nu mi-ar conveni.

Clopotelul ma scoate din transa gandurilor mele nebune si anunta pauza pe care o astaptam de multa vreme. Doamna profesoara iese din clasa luand catalogul iar elevii isi fac loc printre banci si se indreapta spre iesire. Ma ridic din banca rapid, grabindu-ma spre iesirea din clasa. Aveam nevoie de putin aer curat ca sa-mi mai limpezesc mintea de la atatea nebunii, iar parcul era cel mai apropiat loc de scoala in care puteam face asta. Dar se pare ca Dumnezeu nu tine cu mine si ma impiedic de ghiozdanul lui Anthony care era lasat pe jos. Imi pun mainile la ochi inainte de a face contact cu pamantul. Grozav, o vanataie la mana. Oare se poate mai rau de atat? Se pare ca da, deoarece Anthony ma ajuta sa ma ridic repede de pe jos, spunandu-mi:

- Vai, imi pare atat de rau! Te rog sa ma ierti,caci nu a fost cu intentie. Trebuie sa te duc la infirmerie, adauga cand vazu mica pata mov care se forma pe mana mea. Isi cerea mii de scuze, dar nu intelegeam de ce. Nu era vina lui.

- Ah, nu, stai linistit. Nu a fost vina ta. Eu am acest obicei de a ma impiedica de lucruri, deci nu-ti fa probleme. O sa-mi treaca, e doar o amarata de vanataie, spun in timp ce imi lasam fata in jos. Nu il puteam privi in ochi. Daca o faceam ma inroseam toata de la imaginea penibila pe care o creasem in fata lui. Deabea a venit la noi in clasa si deja eu ii fac probleme. Bine macar ca toti elevii iesisera afara si nu era nimeni ca sa se holbeze la noi.

- Macar lasa-ma sa imi cer scuze prin a te invita la un suc dupa masa, daca vrei, spuse in timp ce imi puse doua degete sub barba si imi ridica fata in asa fel incat ochii mei se intalnisera cu ai sai. Ma pierdeam deja in acel verde superb dar se pare ca el nu observa asta. Ma trezesc repede din transa si ii raspund:

- Nu e nevoie, multumesc mult. Oricum am putina treaba dupa masa si nu pot veni, dar poate alta data, ii spun cu vocea potin ragusita deoarece aveam niste emotii mai mari decat prima data cand am cantat la pian pe scena cea mare a scolii.

- Ok, dar trebuie sa imi promiti ca o sa vii o data cu mine la un suc caci neaparat trebuie sa ma revansez fata de tine, domnisoara...imi spune in timp ce ma masura din cap pana in picioare, zambind.

- Kristen, Kristen Phillips ma numesc. Incantata de cunostinta, Anthony, ii spun in timp ce dam mana. La contactul mainilor noastre am simtit un mic fulger care mi sa raspandit in tot corpul. Mainile lui erau calde si foarte fine. Imi placea acea senzatie pe care mi-o dadea, mai ales cand ma uitam in ochii lui, adica exact ceea ce faceam acum. Stateam si ma holbam la el in ultimul hal. Acum ii puteam vedea mai bine tresaturile fetei, era de-a dreptul mirific, mai ales cand radea, i se faceau niste gropite mici in obraji. Era adorabil. Imi poti da drumul la mana acum, spun in timp ce ma inrosesc ca un rac.

- Ah, scuze. Ne vedem la urmatoarea ora, trebuie sa plec acum, zise in timp ce imi dadu drumul la mana. Nu stiu de ce, dar , fara mana lui ma simteam incompleta. Vroiam sa nu-i mai dau drumul vreodata dar, pe cine pacalesc, el deabea m-a cunoscut si nu-i este de ajuns ca sa isi faca o parere despre mine, fie ea buna sau rea. Eu pe de alta parte, deja incep sa ma indragostesc de el. Nu e bine deloc. Trebuie sa-l lkas in pace sa-si continue viata, fara sa ma bag eu sa-i iau fericirea. Pentru ca asta fac de obicei, iau fericirea oamenilor.

- Ok, abea astept sa te aud cum canti la chitara, am spus si am luat-o la goana spre usa de la intrarea din clasa, inainte sa mai poata sa-mi mai spuna ceva.

Nu era bine ce faceam. Nu era bine deloc. Trebuia sa il las in pace si sa ma concentrez pe visul meu si pe nimic altceva. Nu trebuie sa ma las absorbita de acei ochi superbi de culoarea padurii in timpul verii. Nu vreau sa mai fiu o povara pentru cineva si nu vreau sa mai sufar pentru cineva pe care il iubesc niciodata. Acum chiar ca aveam nevoie de aer curat mai mult ca oricand. Megream grabita pe coridoare, incercand sa ajung cat mai repede in parc, dar totusi fiind atenta sa nu mai dau peste cineva sau ceva. Ajung intr-un final in parc si ma asez pe o banca. Copacii erau inverziti iar vantul le sufla frunzele facand un zgomot linistitor pentru urechile mele. O briza imi flutura parul castaniu ajutandu-ma sa ma relaxez si dandu-mi o stare de liniste. Copii se jucau si alergau de colo colo, iar cand se plictiseau, mergeau la mamicile lor, si le strangeau in brate cat de tare puteau. O imagine nostalgica pentru mine de asemenea. Cat de mult vroiam si eu sa imi pot imbratisa mama adevarata si sa-i pot povesti toate lucrurile care ma framanta. O lacrima, urmata de multe altele care mi se prelingeau pe chip ma ajutau sa ma descarc intr-un final. Sa ma descarc de toata tristetea care o aveam in suflet, desi mi-am jurat ca nu voi mai plange niciodata si ca nu voi mai fi slaba in fata trecutului meu. Dar imi este imposibil, pentru ca, trecutul meu este ca o bucata de hartie alba si mazgalita dar care nu poate fi rupta sau mototolita. Intotdeauna va fi acolo ca sa ma bantuie si sa-mi aduca aminte cine sunt.

Tresar dintr-o data, cand simt mana cuiva pe umarul meu...

Imi cer mii de scuze daca actiunea este dusa cu trenul in Franta dar nu am avut timp sa ma ocup cum trebuie de capitolul acesta.Imi pare tare rau daca o sa gasiti si graseli de tastare, dara nu am avut timp sa-l corectez. Oricum astept comentarii...:)^^si va rog sa fiti putin mai blanzi cu mine si de data asta chiar daca e varza capitolul

#9
Deci sa incepem cu inceputul.....I'm first!!!!!!!!!!!!!!!!YAYYAYAYAY...*mic dans indian de fericire*
Chiar daca sunt in soc de seismul din Japan ficul tau m-a linistit..MS :*
Ai evlouat cu paragrafe, descriere..etc.., dar cand se impiedica de ghiozdan actiunea e grabita...hai ca nu pierde nimeni trenu'....Altceva ai mai grabit actiunea cand vorbeau si ai facut un cocktail de timpuri....
In rest e foarte placut de citit..Anthony e un scump :* Dar povestea ei e inca trista.....
LA descrierea sentimentrelor a fost foarte bine!!
Una greseala ama vazuta....sia anumea :

Trebuie sa-l lkas in pace [...]
Trebuie sa-l las in pace :P:P:P

Sper sa mai evoluezi si abia astept Nextu'
GAMBATTE SI JA NE'
si nu am mai spus de mult vorba asta dar..fie:
KEEP SMILING!!!!!!
[Imagine: images?q=tbn:ANd9GcSj7w6aX6FleDRwZa9BDCD...RuWhUr5CXA]

#10
Deci prima data :
1 ai avut dreptate fic-ul tau devine din ce in ce mai interesant.
2 Mama !ce profesoara
3 in primul capitol ai folosit cam des cuvantul banal.
4 in sfarsit gasesc si eu un fic pe placul meu . :bv:
Succes la urmatorul capitol! (sa ma anunti TE ROG!)
[center]Timpul trece fara noi cu tot ce a fost
Ramane numai amintirea fara rost
Eu te iubesc cum te-am iubit, tu m-ai uitat
Din clipa in care...ai plecat.
[Imagine: lenand10.png]
http://www.dailymotion.com/video/xcmsqp_...-me_webcam[/center]




Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [+18] Muzica si mai mult ..... alex 2 2.796 17-09-2012, 06:42 PM
Ultimul răspuns: alex
  Muzica pentru inima mea Hope 3 3.886 05-08-2012, 03:29 PM
Ultimul răspuns: Hope
  Ochii tai sunt oglinda sufletului meu Mina-chan 18 9.978 20-02-2012, 09:44 PM
Ultimul răspuns: Ayumi Michaelis
  Pacatul sufletului meu... Lussya 5 4.550 12-11-2011, 12:14 PM
Ultimul răspuns: Lussya
  Note pe portativul sufletului Unia 13 8.459 10-08-2011, 07:34 PM
Ultimul răspuns: Kayla.
  Paralizia sufletului. Abbeh. 18 9.563 14-07-2011, 11:02 PM
Ultimul răspuns: Andrei.
  Cioburile sufletului meu. Trioxide chocolate.۩ 1 2.772 25-05-2011, 05:54 PM
Ultimul răspuns: IceCat
  Apa, muzica si tu tamoshiku 7 6.522 30-01-2011, 12:36 AM
Ultimul răspuns: Alyssia~Bulinuta~Roz
  Heroina sufletului - Return to innocence LivingInYourLettersMikela 0 1.923 16-08-2010, 11:59 PM
Ultimul răspuns: LivingInYourLettersMikela
  Muzica si Talentul Iubirii Reea4 4 6.024 23-07-2009, 09:40 PM
Ultimul răspuns: Eve.


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)