Infinitul
Daca spun ca plecam de langa ea,ca in vis
Atunci starea mea era redata incomplet
Pentru ca plecarea mea a fost o ramanere
Si viata pe care mi-o deschisese
Era infinitul din care provenea si devenise
O parte din propria mea viata,si infinitul meu.
Aici exista o ea,cu toate drumurile ei bune,sau gresite
Le vedeam ca pe o claritate de vis
Atat drumurile bune cat si cele rele aveau o semnificatie mai profunda
Erau revansa evident,terestra a drumului fata de el insusi
Oglinda si ecoul temeiului si abisului vietii
Drumuri parcurse de acesta fiinta
Pentru ca sa ajunga la mine,in metafora faptei terestre
Sa-l desprinda de infinita lui obscuritate
Sa-l salveze in constiinta , pe care totusi
Voia din nou s-o paraseasca
Pentru ca dorinta devenise imensa
Aidoma unui al doilea si mai urgent act de salvare
In anonim-naturala reintoarcere si sa anuleze
Din nou o mare parte din Eul elaborat , in favoarea unui copil
Fantomatic,metaforic,oniric. [posturi unite]
Intrebari si exclamari!
Oare daca divulg efectiv calomnia
Populatia crancena ma va analiza drept miasmatic?
Poate voi reinvia, cand ei imi vor spulbera tacerea.
Sau poate nu!
Dar daca Homo-Sapiens erau plasmuiti
Oare preistoria s-ar fi schimbat?
Dar poate ca suntem comprimati in intrebari!
Oricum exclamarile zac naive in macrocosm.