02-11-2011, 10:12 PM
Lacrimi amare pierdute in timp
[center]Capitolul 1
Picaturi sarate de sange
[/center]
Ma plimbam pe holul lung al casetelului larg, pasii mei faceau zgomot in timp ce paseam. Nu se auzea nimic in cladire decat tropotul pantofilor inalti de sub rochia mea lunga.
Parul meu lung si blond zbura in vantul rece cand am pasit in afaa castelului.
Parca toata lumea plecase si ma lasasera singura in castelul mare. Mereu era cate o slujnica sau un majordom ce ma ajuta in ce aveam nevoie dar de data asta totul era pustiu.
Ma uitam debusolata in jur si nu gaseam pe nimeni, glasul parca imi era astupat si nu puteam spune nimic. Vroiam sa tip, sa chem pe cineva, nu imi placea sa fiu singura, dar nu am putut, nu imi ieseau cuvintele pe gura. Deodata ams imtit niste maini reci ce ma cuprind de talie, imi era groaza sa ma intorc dar corpul meu se miscase involuntar.
In spatele meu era sotul meu, Naruto,imi zambise cald si ma saruta apasat pe buze.
-- Unde e toata lumea?. Il intreb cu o oarecare frica in glas.
-- Le-am dat drumul sa plece acasa. Astazi e ziua noastra.
-- Amm.. Umm.. Nu..
-- Poftim?
-- Am spus nu.
Sotul meu vroia cu ardoare un copil care sa fie al nostru. Mereu spunea ca el va fii rodul iubirii noastre si ca ne va fii urmas, ca el va fii urmatorul duce si ne va mostenii averea.
Am simtit o palma rece pe obrazul meu. Imi pun mana pe fata uitandu-ma urat la barbatul ce ma pleznise. Fata imi era rosie si ma ardea..
-- Femeie nerecunoscatoare! Cate nu am facut eu pentru tine si tu nu vrei sa imi oferi un urmas?!
Tipa sotul meu si ma trade dupa el in camera mare din centrul castelului. Ma arunca brutal pe pat si se urca pe mine.
Era ca un animal in calduri ce dorea sa isi satisfaca placeriile si sa ii fac mostenitori ca o pisica ce fata cate cinci pui.
-- Nu lasa-ma! Nu! Lacrimi amare imi curgeau pe obrazul meu rosu ce inca ardea dupa aceea palma tare data de barbat.
-- Nu! Esti a mea! Am tot dreptu! Deci mai bine ti-ai tine gura decat sa fii batuta din nou!
Lacrimile incepusera sa imi curga din ce in ce mai abundent si inima mii se rupse. Barbatul cu care ma maritasem era un animal in toata firea. Nu il iubeam, nu simteam nici cel mai mic sentiment pentru el poate doar ura. Tatal meu ma obligase sa ma marit cu el deoarece el e un mare om din satul nostru.
In secolul 18 nu prea gaseai un barbat care sa te ia de sotie si sa fii mai saraca decat el.
Pentru tatal meu era o mare bucurie cand a auzit ca ma voi casatorii cu un duce. Dar pentru mine nu era asa, imi oferisem inima diavolului si nu o puteam lua inapoi, acum era a lui cu tot cu corpul meu.
Nu am putut sa nu ii indeplinesc dorinta tatei, el era un biet fierar in sat si eu eram fica lui. Mereu isi dorea ca copilul lui scump sa ajunga cineva. Asa ca m-am comformat si i-am ascultat dorinta fiind acum in aceasta mare incurcatura de care imi era o greata de nedescris. Imi repugna faptul ca seara de seara trebuie sa adorm cu dorinta de a scapa de el odata si odata.