Kill by Anita

[MisS.sAdiStic]

M-am hotarat sa fac si eu un one shot. Prima data a fost o idee in zbor dupa care s-a dezvoltat. Este cu vampiri si cam violent, nu stiu daca e cazul sa pun +16 pt ca mi se pare cam abusud. Oricum, sper sa va placa.
Lectura placuta!

Kill

O încăpere goală, abandonată. Paşii mei ating podeaua cu graţie, încercând parcă să evite orice sunet. Mă plimb prin această casă uitată de vreme, neglijată. Nu ştiu ce caut aici. Nu ştiu nici de unde vin sau ce rost am în această lume, dar cu cât încerc să aflu, cu atât amintirile mele se estompează ajungând într-un final la inconştienţă.
Privesc împrejur, mă aflu în sufrageria casei. Un strat gros pe praf acoperă întreaga cameră asemeni unui cearceaf de satin. Mobilă şi obiecte rupte, zac neînsemnate pe jos, aşteptând parcă să fie strânse. Un miros intens de mucegai domină în tot ansamblul casei. Fără să vreau, observ o oglindă pe jumătate spartă rezemată de perete. Mă apropii de ea, îndepărtând cu delicateţe praful ce o acoperă pentru a mă privii. O rochie neagră de mătase peste genunchi, cu un strat de voal, vaporoasă ce se prinde în talie îmi acoperă trupul. Părul desprins, evidenţiind culoarea roşcată naturală, îmi ajunge până la umeri. Mă privesc şi totuşi nu mă pot recunoaşte, ajungând să mă întreb dacă într-adevăr acesta e corpul meu.
Un zgomot anemic de respiraţie se face auzit. Mă întorc ascultând. Îmi arcuiesc buzele într-un zâmbet admirativ şi mă îndrept către hol. Cu o expresie vizibil mirată, privesc muritorul ce se târăşte pe burtă înspre uşă, sperând că va scăpa. Din câte îmi amintesc, îi rupsesem un picior şi îl tăiasem pe spate cu o bucată de geam ruptă ce o găsisem prin casă. Era a treia victimă, aşa că nu prea mă hrănisem din el, preferând mai mult să mă joc.
Dintr-un salt uşor, ajung în faţa lui, tăindu-i calea. Cu plăcere îi observ expresia temătoare, simţind până şi el că acesta îi este sfârşitul. Se întoarse brusc, încercând să fugă de mine. Cu paşi lenţi, merg după el, întrebându-mă până unde poate ajunge. Acum realizez că nu prea ştiam multe despre el, având în vedere că mereu îmi studiez victimele.
E un băiat în vârsta de 16 ani, cu părul blond vopsit şi ochii de un albastru marin. Are o personalitate rebelă şi un vocabular ridicol de vulgar. Părinţii lui sunt încuiaţi, oferindu-i tot ce-şi doreşte şi libertatea de a face tot ce vrea. Hm, mintea lui e plină de idioţenii. Pentru un vampir, să-i citească toate gândurile, este cu siguranţă o totală pierdere de vreme.
Mă apropii de el, punându-mi cu brutalitate un picior pe spatele lui. Acesta scoate un urlet slab de durere, urmat de numeroase implorări. Îmi las toată greutatea în piciorul ce stă pe el, zâmbind sadic auzindu-i oasele cum se sfărâma. Sângele din rană începu să curgă mai intens, răspândindu-se aproape pe tot spatele. Rămâne inconştient pe jos, renunţând a se mai zbate. Cu un sentiment involuntar de plictiseală, îl întorc cu piciorul pe spate. Ochii acestuia priveau absenţi spre tavanul casei, însă inima refuza să se oprească.
- Eşti un muritor destul de încăpăţânat, te ţi strâns de viaţă. Săracul de tine, dacă ai şti cât dispreţuiesc astfel de fiinţe. Spun eu pe un ton regretabil.
Mă aplec pentru al lua de gât, aducându-l la acelaşi nivel cu mine. Îl privesc din cap până în picioare, studiindu-l pentru ultima dată. Hainele îi sunt rupte, lăsând la iveală zgârieturile şi vânătăile pe care i le provocasem. Corpul avea o deformare provocată de ruptura coloanei vertebrale, dându-i o înfăţişare neobişnuită. Adunându-şi ultimele puteri, încercă să-şi revină din leşin.
- Te rog dă-mi drumul, te implor. Lasă-mă să plec! Îmi ceru el cu o privire încărcată de durere.
Îl privesc plină de iubire, schiţând un zâmbet dulce. Îi văd ochii cum sclipesc de speranţă, dar schimbându-se imediat în uni speriaţi realizând că rămâne fără aer. Îmi încleştez mâna în jurul grumazului, făcând strânsoarea din ce în ce mai puternică. Cu un ultim gest, îi distrug toţi muşchii gâtului. Sângele ţâşneşte inopinat din urechi şi gură, iminent ajungând şi pe hainele mele. Scârbită, îl arunc cu forţă în perete, ca mai apoi să-l văd cum cade fără viaţă pe jos.

***
Este o noapte cu lună plină. Oh, întotdeauna mi-au plăcut serile acestea, îmi oferă o convicţiune de siguranţă.
Mă plimb singură pe străzile pustii, când totul din jur doarme. Nici micile gângănii, ce odinioară făceau orice pentru a fi auzite, acum se ascund în speranţa de a nu fi observate. Oare este din cauza mea?
Nu-mi mai amintesc nimic de trecutul pe care l-am avut. Nu-mi pot explica cum de unele locuri, în care nu am mai fost niciodată, îmi sunt fascinant de familiare. Cum îmi folosesc puteri pe care nici nu ştiam că le am, cu o exactitate şi instinctie perfectă, ca la final să rămân eu însămi surprinsă. Nu-mi amintesc să fi avut nici prieteni sau persoane care să mă îndrume, am fost mereu singură. Mă întreb dacă eu nu m-am putut apropia de cineva, sau dacă ei nu au vrut să stea pe lângă mine. Poate este din cauză că sunt diferită, pentru că tot ce fac este să ucid. Mereu m-am întrebat dacă mai există persoane asemeni mie şi dacă da, de ce nu le-am întâlnit niciodată?
Noaptea mi-a fost singurul însoţitor, având în vedere că ziua nu pot umbla. Nu ştiu din ce motiv, dar dacă mă expun luminii sau unei flăcări oricât de mici, corpul începe să-mi ardă imediat.
Este trecut de doisprezece iar eu mă plimb în încercarea de a descoperii o altă fiinţă asemeni mie. Nu găsesc pe nimeni, în schimb dau peste un grup de trei băieţi. Mirosul de bere şi ţigări este atât de puternic încât ajunge până în colţul unde eu îi pândesc. Ca şi hipnotizată, mă apropii de ei, punându-i unuia dintre ei mâna pe umăr făcându-l să se întoarcă, ceilalţi doi urmându-l. Mă privesc dezorientaţi, ca şi cum prin tot acel alcool ce le umblă prin vene, încercau să înţeleagă ce se întâmplă. Mintea le era blocată, făcându-mi imposibilă citirea acesteia. În toată ameţeala ce îi posedă, îmi dau seama că luaseră şi droguri. Cu un gest ridicol de buimac, cel din mijloc începu să mă atingă incitant.
- Hei păpuşă, te-ai pierdut? Ce spui să petreci o noapte cu mine, sigur te voi duce în locuri pe care nu le-ai mai explorat. Spune acesta apropiindu-se pentru a mă săruta pe gât.
Îndepărtându-l blând, îi observ pe cei doi cum privesc dornici. Îi zâmbesc senzual şi mă apropii de el, lăsându-l să mă sărute. Mă împinge brutal în perete cu un gest stângaci, făcând ca şi sărutul să devină mai violent. Îi răspund şi permit orice gest, în timp ce îl studiam. Avea în jur de şaptesprezece ani, cu un păr castaniu şi vizibil aranjat. Ochii îi erau de un căprui aprins, o culoarea ce te provoca să îi invidiezi. Un elev cu note admirabile, dar asta nu-l împiedica să arate că este primul şi la petreceri. Cu o popularitate facil obţinută, râvnea să fie mereu în centrul atenţiei. Deşi ascundea asta de ei, ceilalţi doi îi serveau mai mult ca sclavi. Chiar dacă nu recunoşteau şi aceştia stăteau pe lângă el pentru a fi remarcaţi, neobservând că şi ei sunt speciali în felul lor. Cel din dreapta avea părul blond scurt şi ţepos, iar ochii de un verde asemeni ierbii proaspăt crescute. Având o personalitate destul de copilăroasă, mereu stârnea râsul celorlalţi. Iar cel din stânga, cu părul şaten şi ochii albaştri, era o persoană mai tupeistă, dar niciodată încălcând spusele “şefului”. Amândoi având aceiaşi vârsta ca şi băiatul ce mă săruta. Trezindu-mă din visare, observ că sunt pe jumătate dezbrăcată, pustiul încercând acum să-mi îndepărteze sutienul. Îşi plimba puţin mâna pe spatele meu, după care îmi desprinse sutienul şi trase de el. Prin mişcări fluente, sânii mei sunt imediat acoperiţi de gura acestuia. Abia ţinându-se pe picioare, îşi lipi gura de gâtul meu şi mă muşcă brutal. Sânii îmi sunt presaţi de pieptul bine lucrat al acestuia, oferindu-i în acelaşi timp plăcere. Se apropie de ureche şi răsuflând întrerup îmi şopti.
- Spune-mi David dulceaţă. Ce spui, mergem într-un loc mai potrivit?
Spunând acestea, încercă să mă atingă în partea de jos a corpului, dar eu îl opresc luându-l drastic de încheietură. Acesta mă trage revoltător de păr, forţându-şi încheietura. Cu o furie incontrolabilă, îi sucesc mâna făcându-l să scoată un urlet sălbatic. Cei doi prieteni, parcă treziţi din hipnoză, încercară să-l ajute dar eu îi lovesc puternic de perete. Aceştia cad inconştienţi pe jos, dându-mi mie libertatea de a mă ocupa de David. Îndreptându-mă cu paşi lenţi spre cel aşezat pe jos ţipând de durere, îmi pun sutienul şi îmi aranjez bretelele rochiei.
- Cred că mi-ai fi fost o jucărie foarte bună. Îi spun eu aplecându-mă spre el.
Cu o privire furioasă, îl iau de păr şi îl trântesc de perete, ignorând urletele lui de durere cât şi înjurăturile la adresa mea. Întorcându-mă, îl arunc într-un stâlp telegrafic, năpustindu-mă apoi spre el sfărâmându-i aproape toate oasele. Cu un gest obsesiv, încep să-l dau cu capul de stâlp până îi văd sângele cum ţâşneşte, lăsând sentimental de satisfacţie să mă copleşească. Cu toate că îl ştiu mort, îmi las toată puterea în seama furiei şi-l arunc în perete, bucurându-mă să aud cum toate funcţiile vitale i se distrug. Îl las indiferenţă în propria-i baltă de sânge şi mă întorc la cei doi însoţitori ai lui. Pe cel blond îl muşc secându-l se sânge apoi îl arunc indolentă, iar celui şaten, îmi înfig unghiile în pieptul acestuia, lăsându-i sângele să curgă liber. După ce mă mai joc puţin cu el, având grijă să curgă cât mai mult sânge, îl arunc ca pe o cârpă nefolositoare.
Privind triumfătoare la infantilii muritori, simt cum lumina zilei se face prezentă. Fără să stau pe gânduri încep să alerg spre mare, locul ce m-a liniştit întotdeauna.
De pe stânca morţii, privesc spre orizont, admirând interminabilul larg al mării. Privesc cum razele soarelui se ridică din mare, întrebându-mă cum se produce acest sistem. Cu un calm tipic mie, îmi închid ochii...
Mă numesc Miako Roselin şi sunt un vampir renăscut din cenuşă. Nu cunosc nimic despre locul din care vin sau trecutul pe care îl am, dar lumea în care mă aflu în prezent îmi este ciudat de cunoscută. De când mă ştiu nu am avut pe nimeni lângă mine, trăindu-mi veşnicia într-o singurătate chinuitoare. Urăsc muritorii şi rostul meu în această lume este să-i distrug. Mă hrănesc cu sângele şi suferinţa oamenilor, netemându-mă să le-o provoc chiar eu.
Sunt umbra ce te înconjoară în întuneric şi demonul ce te va distruge în absenţă. Sunt pasărea ce în lumină îşi deschide aripile pure şi se arunca pradă flacării. Sunt diavolul ce va renaşte pentru a te masacra şi pentru a-şi găsi adevăratul rost.

Sunt... durerea din inima ta.
Adio!

[BloodyInnocence]

Deci chiar m-ai lasat masca. Nici nu stiu ce pot sa spun pentru ca mi se pare ca orice as spune este prea putin sau nu exprima ceea ce cred cu adevarat. Cuvintele ma tradeaza in aceasta clipa si ma oftic rau de tot din aceasta cauza.
Imi place cum ai creat caracterul, cat de sadic este acesta si cu cata lipsa de sentiment provoaca toate acele lucruri in jurul ei. Seamana cu o adevarata sociopata. Ai reusit sa descri cu adevarat personalitatea unui vampir. Ei nu sunt blanzi sau buni ci sunt adevarate masini de ucis care nu se dau in laturi de la nimic. Imi place nespus de mult si chiar mi-as dori sa scri o continuare pentru ca acest one shout seamana mai mult ca prologul unei povesti.
Ce imi mai place este descrierea lui Roselin de la sfarsit unde explica cititorului motivul pentru care ea este o sociopata si modul in care o face este atat de perfect. O spune de parca ar spune ceva absolut tipic, absolut normal. Si ultimele doua propozitii sunt atat de pline de sentiment, simt cu adevarat durerea cu care o spune, de parca undeva in adancul sufletului ei regreta ca este asa dar este perfect resemnata cu soarta ei.

[Katarina]

Ar fi fost mai interesant daca ai fi descris sangele, placerea ce o invada cand ucidea si, perforand pielea victimelor, lasa lichidul rosiatic sa se scurga.
Cuvintele celui ce a sarutat-o violent mi se par exagerat de corecte. Avand in vedere ca alcoolul ii umbla prin vene si ca a luat si droguri, acel explorat este in mod clar aiurea pus.
Trecand peste, mi-a placut de sadica Roselin. Ucidea incet si cat mai dureros. Acel pentru a te masacra de la sfarsit e dragut de tot, mentinand tonul sadic prezent in tot one-shote-ul.
Sunt… durerea din inima ta.
Adio! -nu inteleg de ce ai incheiat cu Adio!. Din moment ce e ,,durerea din inima ta,, , n-are ce cauta, pentru ca se presupune ca e o durere permanenta ce ramane mereu in sufletul cuiva.

Altceva?
Tin sa te felicit pentru sadismul textului.