21-04-2010, 08:04 PM
M-am hotarat sa fac si eu un one shot. Prima data a fost o idee in zbor dupa care s-a dezvoltat. Este cu vampiri si cam violent, nu stiu daca e cazul sa pun +16 pt ca mi se pare cam abusud. Oricum, sper sa va placa.
Lectura placuta!
O încăpere goală, abandonată. Paşii mei ating podeaua cu graţie, încercând parcă să evite orice sunet. Mă plimb prin această casă uitată de vreme, neglijată. Nu ştiu ce caut aici. Nu ştiu nici de unde vin sau ce rost am în această lume, dar cu cât încerc să aflu, cu atât amintirile mele se estompează ajungând într-un final la inconştienţă.
Privesc împrejur, mă aflu în sufrageria casei. Un strat gros pe praf acoperă întreaga cameră asemeni unui cearceaf de satin. Mobilă şi obiecte rupte, zac neînsemnate pe jos, aşteptând parcă să fie strânse. Un miros intens de mucegai domină în tot ansamblul casei. Fără să vreau, observ o oglindă pe jumătate spartă rezemată de perete. Mă apropii de ea, îndepărtând cu delicateţe praful ce o acoperă pentru a mă privii. O rochie neagră de mătase peste genunchi, cu un strat de voal, vaporoasă ce se prinde în talie îmi acoperă trupul. Părul desprins, evidenţiind culoarea roşcată naturală, îmi ajunge până la umeri. Mă privesc şi totuşi nu mă pot recunoaşte, ajungând să mă întreb dacă într-adevăr acesta e corpul meu.
Un zgomot anemic de respiraţie se face auzit. Mă întorc ascultând. Îmi arcuiesc buzele într-un zâmbet admirativ şi mă îndrept către hol. Cu o expresie vizibil mirată, privesc muritorul ce se târăşte pe burtă înspre uşă, sperând că va scăpa. Din câte îmi amintesc, îi rupsesem un picior şi îl tăiasem pe spate cu o bucată de geam ruptă ce o găsisem prin casă. Era a treia victimă, aşa că nu prea mă hrănisem din el, preferând mai mult să mă joc.
Dintr-un salt uşor, ajung în faţa lui, tăindu-i calea. Cu plăcere îi observ expresia temătoare, simţind până şi el că acesta îi este sfârşitul. Se întoarse brusc, încercând să fugă de mine. Cu paşi lenţi, merg după el, întrebându-mă până unde poate ajunge. Acum realizez că nu prea ştiam multe despre el, având în vedere că mereu îmi studiez victimele.
E un băiat în vârsta de 16 ani, cu părul blond vopsit şi ochii de un albastru marin. Are o personalitate rebelă şi un vocabular ridicol de vulgar. Părinţii lui sunt încuiaţi, oferindu-i tot ce-şi doreşte şi libertatea de a face tot ce vrea. Hm, mintea lui e plină de idioţenii. Pentru un vampir, să-i citească toate gândurile, este cu siguranţă o totală pierdere de vreme.
Mă apropii de el, punându-mi cu brutalitate un picior pe spatele lui. Acesta scoate un urlet slab de durere, urmat de numeroase implorări. Îmi las toată greutatea în piciorul ce stă pe el, zâmbind sadic auzindu-i oasele cum se sfărâma. Sângele din rană începu să curgă mai intens, răspândindu-se aproape pe tot spatele. Rămâne inconştient pe jos, renunţând a se mai zbate. Cu un sentiment involuntar de plictiseală, îl întorc cu piciorul pe spate. Ochii acestuia priveau absenţi spre tavanul casei, însă inima refuza să se oprească.
- Eşti un muritor destul de încăpăţânat, te ţi strâns de viaţă. Săracul de tine, dacă ai şti cât dispreţuiesc astfel de fiinţe. Spun eu pe un ton regretabil.
Mă aplec pentru al lua de gât, aducându-l la acelaşi nivel cu mine. Îl privesc din cap până în picioare, studiindu-l pentru ultima dată. Hainele îi sunt rupte, lăsând la iveală zgârieturile şi vânătăile pe care i le provocasem. Corpul avea o deformare provocată de ruptura coloanei vertebrale, dându-i o înfăţişare neobişnuită. Adunându-şi ultimele puteri, încercă să-şi revină din leşin.
- Te rog dă-mi drumul, te implor. Lasă-mă să plec! Îmi ceru el cu o privire încărcată de durere.
Îl privesc plină de iubire, schiţând un zâmbet dulce. Îi văd ochii cum sclipesc de speranţă, dar schimbându-se imediat în uni speriaţi realizând că rămâne fără aer. Îmi încleştez mâna în jurul grumazului, făcând strânsoarea din ce în ce mai puternică. Cu un ultim gest, îi distrug toţi muşchii gâtului. Sângele ţâşneşte inopinat din urechi şi gură, iminent ajungând şi pe hainele mele. Scârbită, îl arunc cu forţă în perete, ca mai apoi să-l văd cum cade fără viaţă pe jos.
***
Este o noapte cu lună plină. Oh, întotdeauna mi-au plăcut serile acestea, îmi oferă o convicţiune de siguranţă.
Mă plimb singură pe străzile pustii, când totul din jur doarme. Nici micile gângănii, ce odinioară făceau orice pentru a fi auzite, acum se ascund în speranţa de a nu fi observate. Oare este din cauza mea?
Nu-mi mai amintesc nimic de trecutul pe care l-am avut. Nu-mi pot explica cum de unele locuri, în care nu am mai fost niciodată, îmi sunt fascinant de familiare. Cum îmi folosesc puteri pe care nici nu ştiam că le am, cu o exactitate şi instinctie perfectă, ca la final să rămân eu însămi surprinsă. Nu-mi amintesc să fi avut nici prieteni sau persoane care să mă îndrume, am fost mereu singură. Mă întreb dacă eu nu m-am putut apropia de cineva, sau dacă ei nu au vrut să stea pe lângă mine. Poate este din cauză că sunt diferită, pentru că tot ce fac este să ucid. Mereu m-am întrebat dacă mai există persoane asemeni mie şi dacă da, de ce nu le-am întâlnit niciodată?
Noaptea mi-a fost singurul însoţitor, având în vedere că ziua nu pot umbla. Nu ştiu din ce motiv, dar dacă mă expun luminii sau unei flăcări oricât de mici, corpul începe să-mi ardă imediat.
Este trecut de doisprezece iar eu mă plimb în încercarea de a descoperii o altă fiinţă asemeni mie. Nu găsesc pe nimeni, în schimb dau peste un grup de trei băieţi. Mirosul de bere şi ţigări este atât de puternic încât ajunge până în colţul unde eu îi pândesc. Ca şi hipnotizată, mă apropii de ei, punându-i unuia dintre ei mâna pe umăr făcându-l să se întoarcă, ceilalţi doi urmându-l. Mă privesc dezorientaţi, ca şi cum prin tot acel alcool ce le umblă prin vene, încercau să înţeleagă ce se întâmplă. Mintea le era blocată, făcându-mi imposibilă citirea acesteia. În toată ameţeala ce îi posedă, îmi dau seama că luaseră şi droguri. Cu un gest ridicol de buimac, cel din mijloc începu să mă atingă incitant.
- Hei păpuşă, te-ai pierdut? Ce spui să petreci o noapte cu mine, sigur te voi duce în locuri pe care nu le-ai mai explorat. Spune acesta apropiindu-se pentru a mă săruta pe gât.
ÃŽndepărtându-l blând, îi observ pe cei doi cum privesc dornici. ÃŽi zâmbesc senzual ÅŸi mă apropii de el, lăsându-l să mă sărute. Mă împinge brutal în perete cu un gest stângaci, făcând ca ÅŸi sărutul să devină mai violent. ÃŽi răspund ÅŸi permit orice gest, în timp ce îl studiam. Avea în jur de ÅŸaptesprezece ani, cu un păr castaniu ÅŸi vizibil aranjat. Ochii îi erau de un căprui aprins, o culoarea ce te provoca să îi invidiezi. Un elev cu note admirabile, dar asta nu-l împiedica să arate că este primul ÅŸi la petreceri. Cu o popularitate facil obÅ£inută, râvnea să fie mereu în centrul atenÅ£iei. DeÅŸi ascundea asta de ei, ceilalÅ£i doi îi serveau mai mult ca sclavi. Chiar dacă nu recunoÅŸteau ÅŸi aceÅŸtia stăteau pe lângă el pentru a fi remarcaÅ£i, neobservând că ÅŸi ei sunt speciali în felul lor. Cel din dreapta avea părul blond scurt ÅŸi Å£epos, iar ochii de un verde asemeni ierbii proaspăt crescute. Având o personalitate destul de copilăroasă, mereu stârnea râsul celorlalÅ£i. Iar cel din stânga, cu părul ÅŸaten ÅŸi ochii albaÅŸtri, era o persoană mai tupeistă, dar niciodată încălcând spusele “şefuluiâ€. Amândoi având aceiaÅŸi vârsta ca ÅŸi băiatul ce mă săruta. Trezindu-mă din visare, observ că sunt pe jumătate dezbrăcată, pustiul încercând acum să-mi îndepărteze sutienul. ÃŽÅŸi plimba puÅ£in mâna pe spatele meu, după care îmi desprinse sutienul ÅŸi trase de el. Prin miÅŸcări fluente, sânii mei sunt imediat acoperiÅ£i de gura acestuia. Abia Å£inându-se pe picioare, îşi lipi gura de gâtul meu ÅŸi mă muÅŸcă brutal. Sânii îmi sunt presaÅ£i de pieptul bine lucrat al acestuia, oferindu-i în acelaÅŸi timp plăcere. Se apropie de ureche ÅŸi răsuflând întrerup îmi ÅŸopti.
- Spune-mi David dulceaţă. Ce spui, mergem într-un loc mai potrivit?
Spunând acestea, încercă să mă atingă în partea de jos a corpului, dar eu îl opresc luându-l drastic de încheietură. Acesta mă trage revoltător de păr, forţându-şi încheietura. Cu o furie incontrolabilă, îi sucesc mâna făcându-l să scoată un urlet sălbatic. Cei doi prieteni, parcă treziţi din hipnoză, încercară să-l ajute dar eu îi lovesc puternic de perete. Aceştia cad inconştienţi pe jos, dându-mi mie libertatea de a mă ocupa de David. Îndreptându-mă cu paşi lenţi spre cel aşezat pe jos ţipând de durere, îmi pun sutienul şi îmi aranjez bretelele rochiei.
- Cred că mi-ai fi fost o jucărie foarte bună. Îi spun eu aplecându-mă spre el.
Cu o privire furioasă, îl iau de păr şi îl trântesc de perete, ignorând urletele lui de durere cât şi înjurăturile la adresa mea. Întorcându-mă, îl arunc într-un stâlp telegrafic, năpustindu-mă apoi spre el sfărâmându-i aproape toate oasele. Cu un gest obsesiv, încep să-l dau cu capul de stâlp până îi văd sângele cum ţâşneşte, lăsând sentimental de satisfacţie să mă copleşească. Cu toate că îl ştiu mort, îmi las toată puterea în seama furiei şi-l arunc în perete, bucurându-mă să aud cum toate funcţiile vitale i se distrug. Îl las indiferenţă în propria-i baltă de sânge şi mă întorc la cei doi însoţitori ai lui. Pe cel blond îl muşc secându-l se sânge apoi îl arunc indolentă, iar celui şaten, îmi înfig unghiile în pieptul acestuia, lăsându-i sângele să curgă liber. După ce mă mai joc puţin cu el, având grijă să curgă cât mai mult sânge, îl arunc ca pe o cârpă nefolositoare.
Privind triumfătoare la infantilii muritori, simt cum lumina zilei se face prezentă. Fără să stau pe gânduri încep să alerg spre mare, locul ce m-a liniştit întotdeauna.
De pe stânca morţii, privesc spre orizont, admirând interminabilul larg al mării. Privesc cum razele soarelui se ridică din mare, întrebându-mă cum se produce acest sistem. Cu un calm tipic mie, îmi închid ochii...
Mă numesc Miako Roselin şi sunt un vampir renăscut din cenuşă. Nu cunosc nimic despre locul din care vin sau trecutul pe care îl am, dar lumea în care mă aflu în prezent îmi este ciudat de cunoscută. De când mă ştiu nu am avut pe nimeni lângă mine, trăindu-mi veşnicia într-o singurătate chinuitoare. Urăsc muritorii şi rostul meu în această lume este să-i distrug. Mă hrănesc cu sângele şi suferinţa oamenilor, netemându-mă să le-o provoc chiar eu.
Sunt umbra ce te înconjoară în întuneric şi demonul ce te va distruge în absenţă. Sunt pasărea ce în lumină îşi deschide aripile pure şi se arunca pradă flacării. Sunt diavolul ce va renaşte pentru a te masacra şi pentru a-şi găsi adevăratul rost.
Lectura placuta!
Kill
O încăpere goală, abandonată. Paşii mei ating podeaua cu graţie, încercând parcă să evite orice sunet. Mă plimb prin această casă uitată de vreme, neglijată. Nu ştiu ce caut aici. Nu ştiu nici de unde vin sau ce rost am în această lume, dar cu cât încerc să aflu, cu atât amintirile mele se estompează ajungând într-un final la inconştienţă.
Privesc împrejur, mă aflu în sufrageria casei. Un strat gros pe praf acoperă întreaga cameră asemeni unui cearceaf de satin. Mobilă şi obiecte rupte, zac neînsemnate pe jos, aşteptând parcă să fie strânse. Un miros intens de mucegai domină în tot ansamblul casei. Fără să vreau, observ o oglindă pe jumătate spartă rezemată de perete. Mă apropii de ea, îndepărtând cu delicateţe praful ce o acoperă pentru a mă privii. O rochie neagră de mătase peste genunchi, cu un strat de voal, vaporoasă ce se prinde în talie îmi acoperă trupul. Părul desprins, evidenţiind culoarea roşcată naturală, îmi ajunge până la umeri. Mă privesc şi totuşi nu mă pot recunoaşte, ajungând să mă întreb dacă într-adevăr acesta e corpul meu.
Un zgomot anemic de respiraţie se face auzit. Mă întorc ascultând. Îmi arcuiesc buzele într-un zâmbet admirativ şi mă îndrept către hol. Cu o expresie vizibil mirată, privesc muritorul ce se târăşte pe burtă înspre uşă, sperând că va scăpa. Din câte îmi amintesc, îi rupsesem un picior şi îl tăiasem pe spate cu o bucată de geam ruptă ce o găsisem prin casă. Era a treia victimă, aşa că nu prea mă hrănisem din el, preferând mai mult să mă joc.
Dintr-un salt uşor, ajung în faţa lui, tăindu-i calea. Cu plăcere îi observ expresia temătoare, simţind până şi el că acesta îi este sfârşitul. Se întoarse brusc, încercând să fugă de mine. Cu paşi lenţi, merg după el, întrebându-mă până unde poate ajunge. Acum realizez că nu prea ştiam multe despre el, având în vedere că mereu îmi studiez victimele.
E un băiat în vârsta de 16 ani, cu părul blond vopsit şi ochii de un albastru marin. Are o personalitate rebelă şi un vocabular ridicol de vulgar. Părinţii lui sunt încuiaţi, oferindu-i tot ce-şi doreşte şi libertatea de a face tot ce vrea. Hm, mintea lui e plină de idioţenii. Pentru un vampir, să-i citească toate gândurile, este cu siguranţă o totală pierdere de vreme.
Mă apropii de el, punându-mi cu brutalitate un picior pe spatele lui. Acesta scoate un urlet slab de durere, urmat de numeroase implorări. Îmi las toată greutatea în piciorul ce stă pe el, zâmbind sadic auzindu-i oasele cum se sfărâma. Sângele din rană începu să curgă mai intens, răspândindu-se aproape pe tot spatele. Rămâne inconştient pe jos, renunţând a se mai zbate. Cu un sentiment involuntar de plictiseală, îl întorc cu piciorul pe spate. Ochii acestuia priveau absenţi spre tavanul casei, însă inima refuza să se oprească.
- Eşti un muritor destul de încăpăţânat, te ţi strâns de viaţă. Săracul de tine, dacă ai şti cât dispreţuiesc astfel de fiinţe. Spun eu pe un ton regretabil.
Mă aplec pentru al lua de gât, aducându-l la acelaşi nivel cu mine. Îl privesc din cap până în picioare, studiindu-l pentru ultima dată. Hainele îi sunt rupte, lăsând la iveală zgârieturile şi vânătăile pe care i le provocasem. Corpul avea o deformare provocată de ruptura coloanei vertebrale, dându-i o înfăţişare neobişnuită. Adunându-şi ultimele puteri, încercă să-şi revină din leşin.
- Te rog dă-mi drumul, te implor. Lasă-mă să plec! Îmi ceru el cu o privire încărcată de durere.
Îl privesc plină de iubire, schiţând un zâmbet dulce. Îi văd ochii cum sclipesc de speranţă, dar schimbându-se imediat în uni speriaţi realizând că rămâne fără aer. Îmi încleştez mâna în jurul grumazului, făcând strânsoarea din ce în ce mai puternică. Cu un ultim gest, îi distrug toţi muşchii gâtului. Sângele ţâşneşte inopinat din urechi şi gură, iminent ajungând şi pe hainele mele. Scârbită, îl arunc cu forţă în perete, ca mai apoi să-l văd cum cade fără viaţă pe jos.
***
Este o noapte cu lună plină. Oh, întotdeauna mi-au plăcut serile acestea, îmi oferă o convicţiune de siguranţă.
Mă plimb singură pe străzile pustii, când totul din jur doarme. Nici micile gângănii, ce odinioară făceau orice pentru a fi auzite, acum se ascund în speranţa de a nu fi observate. Oare este din cauza mea?
Nu-mi mai amintesc nimic de trecutul pe care l-am avut. Nu-mi pot explica cum de unele locuri, în care nu am mai fost niciodată, îmi sunt fascinant de familiare. Cum îmi folosesc puteri pe care nici nu ştiam că le am, cu o exactitate şi instinctie perfectă, ca la final să rămân eu însămi surprinsă. Nu-mi amintesc să fi avut nici prieteni sau persoane care să mă îndrume, am fost mereu singură. Mă întreb dacă eu nu m-am putut apropia de cineva, sau dacă ei nu au vrut să stea pe lângă mine. Poate este din cauză că sunt diferită, pentru că tot ce fac este să ucid. Mereu m-am întrebat dacă mai există persoane asemeni mie şi dacă da, de ce nu le-am întâlnit niciodată?
Noaptea mi-a fost singurul însoţitor, având în vedere că ziua nu pot umbla. Nu ştiu din ce motiv, dar dacă mă expun luminii sau unei flăcări oricât de mici, corpul începe să-mi ardă imediat.
Este trecut de doisprezece iar eu mă plimb în încercarea de a descoperii o altă fiinţă asemeni mie. Nu găsesc pe nimeni, în schimb dau peste un grup de trei băieţi. Mirosul de bere şi ţigări este atât de puternic încât ajunge până în colţul unde eu îi pândesc. Ca şi hipnotizată, mă apropii de ei, punându-i unuia dintre ei mâna pe umăr făcându-l să se întoarcă, ceilalţi doi urmându-l. Mă privesc dezorientaţi, ca şi cum prin tot acel alcool ce le umblă prin vene, încercau să înţeleagă ce se întâmplă. Mintea le era blocată, făcându-mi imposibilă citirea acesteia. În toată ameţeala ce îi posedă, îmi dau seama că luaseră şi droguri. Cu un gest ridicol de buimac, cel din mijloc începu să mă atingă incitant.
- Hei păpuşă, te-ai pierdut? Ce spui să petreci o noapte cu mine, sigur te voi duce în locuri pe care nu le-ai mai explorat. Spune acesta apropiindu-se pentru a mă săruta pe gât.
ÃŽndepărtându-l blând, îi observ pe cei doi cum privesc dornici. ÃŽi zâmbesc senzual ÅŸi mă apropii de el, lăsându-l să mă sărute. Mă împinge brutal în perete cu un gest stângaci, făcând ca ÅŸi sărutul să devină mai violent. ÃŽi răspund ÅŸi permit orice gest, în timp ce îl studiam. Avea în jur de ÅŸaptesprezece ani, cu un păr castaniu ÅŸi vizibil aranjat. Ochii îi erau de un căprui aprins, o culoarea ce te provoca să îi invidiezi. Un elev cu note admirabile, dar asta nu-l împiedica să arate că este primul ÅŸi la petreceri. Cu o popularitate facil obÅ£inută, râvnea să fie mereu în centrul atenÅ£iei. DeÅŸi ascundea asta de ei, ceilalÅ£i doi îi serveau mai mult ca sclavi. Chiar dacă nu recunoÅŸteau ÅŸi aceÅŸtia stăteau pe lângă el pentru a fi remarcaÅ£i, neobservând că ÅŸi ei sunt speciali în felul lor. Cel din dreapta avea părul blond scurt ÅŸi Å£epos, iar ochii de un verde asemeni ierbii proaspăt crescute. Având o personalitate destul de copilăroasă, mereu stârnea râsul celorlalÅ£i. Iar cel din stânga, cu părul ÅŸaten ÅŸi ochii albaÅŸtri, era o persoană mai tupeistă, dar niciodată încălcând spusele “şefuluiâ€. Amândoi având aceiaÅŸi vârsta ca ÅŸi băiatul ce mă săruta. Trezindu-mă din visare, observ că sunt pe jumătate dezbrăcată, pustiul încercând acum să-mi îndepărteze sutienul. ÃŽÅŸi plimba puÅ£in mâna pe spatele meu, după care îmi desprinse sutienul ÅŸi trase de el. Prin miÅŸcări fluente, sânii mei sunt imediat acoperiÅ£i de gura acestuia. Abia Å£inându-se pe picioare, îşi lipi gura de gâtul meu ÅŸi mă muÅŸcă brutal. Sânii îmi sunt presaÅ£i de pieptul bine lucrat al acestuia, oferindu-i în acelaÅŸi timp plăcere. Se apropie de ureche ÅŸi răsuflând întrerup îmi ÅŸopti.
- Spune-mi David dulceaţă. Ce spui, mergem într-un loc mai potrivit?
Spunând acestea, încercă să mă atingă în partea de jos a corpului, dar eu îl opresc luându-l drastic de încheietură. Acesta mă trage revoltător de păr, forţându-şi încheietura. Cu o furie incontrolabilă, îi sucesc mâna făcându-l să scoată un urlet sălbatic. Cei doi prieteni, parcă treziţi din hipnoză, încercară să-l ajute dar eu îi lovesc puternic de perete. Aceştia cad inconştienţi pe jos, dându-mi mie libertatea de a mă ocupa de David. Îndreptându-mă cu paşi lenţi spre cel aşezat pe jos ţipând de durere, îmi pun sutienul şi îmi aranjez bretelele rochiei.
- Cred că mi-ai fi fost o jucărie foarte bună. Îi spun eu aplecându-mă spre el.
Cu o privire furioasă, îl iau de păr şi îl trântesc de perete, ignorând urletele lui de durere cât şi înjurăturile la adresa mea. Întorcându-mă, îl arunc într-un stâlp telegrafic, năpustindu-mă apoi spre el sfărâmându-i aproape toate oasele. Cu un gest obsesiv, încep să-l dau cu capul de stâlp până îi văd sângele cum ţâşneşte, lăsând sentimental de satisfacţie să mă copleşească. Cu toate că îl ştiu mort, îmi las toată puterea în seama furiei şi-l arunc în perete, bucurându-mă să aud cum toate funcţiile vitale i se distrug. Îl las indiferenţă în propria-i baltă de sânge şi mă întorc la cei doi însoţitori ai lui. Pe cel blond îl muşc secându-l se sânge apoi îl arunc indolentă, iar celui şaten, îmi înfig unghiile în pieptul acestuia, lăsându-i sângele să curgă liber. După ce mă mai joc puţin cu el, având grijă să curgă cât mai mult sânge, îl arunc ca pe o cârpă nefolositoare.
Privind triumfătoare la infantilii muritori, simt cum lumina zilei se face prezentă. Fără să stau pe gânduri încep să alerg spre mare, locul ce m-a liniştit întotdeauna.
De pe stânca morţii, privesc spre orizont, admirând interminabilul larg al mării. Privesc cum razele soarelui se ridică din mare, întrebându-mă cum se produce acest sistem. Cu un calm tipic mie, îmi închid ochii...
Mă numesc Miako Roselin şi sunt un vampir renăscut din cenuşă. Nu cunosc nimic despre locul din care vin sau trecutul pe care îl am, dar lumea în care mă aflu în prezent îmi este ciudat de cunoscută. De când mă ştiu nu am avut pe nimeni lângă mine, trăindu-mi veşnicia într-o singurătate chinuitoare. Urăsc muritorii şi rostul meu în această lume este să-i distrug. Mă hrănesc cu sângele şi suferinţa oamenilor, netemându-mă să le-o provoc chiar eu.
Sunt umbra ce te înconjoară în întuneric şi demonul ce te va distruge în absenţă. Sunt pasărea ce în lumină îşi deschide aripile pure şi se arunca pradă flacării. Sunt diavolul ce va renaşte pentru a te masacra şi pentru a-şi găsi adevăratul rost.
Sunt... durerea din inima ta.
Adio!
Adio!