Fructul interzis [+18] [ shounen-ai / yaoi ]

[Lithium-Angel]

:: Yoko :: imi cam dai planurile peste cap cu iubirea ta pentru Seto. Am decis sa te fac sa il indragesti pe Kai ca sa ii pot face blondului orice imi doresc. Inca ma mai gandesc daca sa renunt la planul initial sau nu.

:: Mousy :: E ciudat ca l-ai ales pe Sanju ca personajul tau preferat din moment ce el simte un oarecare dezgust fata de persoanele de acelasi sex ce sunt intr-o relatie. Atitudinea lui va deveni mai evident in urmatorul capitol. De ziua ta am zis ca iti indeplinesc o dorinta. Nu pot face prea multe...dar pot crea un one shot extra la poveste...daca il consideri un cadou suficient. Pm me daca accepti acest dar pentru a imi spune despre ce ai vrea sa fie acest one shot.

:: Togainu no chi♥Gunzi♥ :: Warning! Aceasta prima misiune duce la un viol.
De aceea am zis ca va fi tulburatoare, plus ca implica urmatoarele pe care le veti citi.

:: nolazy :: Hey, ce mai faci tu? Nu te-am mai vazut pe aici de mult.
Un lucru am de zis: Ma bucur ca te intereseaza, momentan, doar viata sexuala a lui Kai care, apropo, e una foarte activa si nediscriminatoare. Nu te vei plictisi asteptand.

Capitolul 6
Prima misiune
Furie

Timp de câteva zile bune am avut senzaţia că trăiesc un vis. Seria de evenimente ce au urmat după acea seară în care ni s-a prezentat prima misiune a reuşit să mă transforme într-un nimic. Dacă nu aş fi găsit puterea mintală de a mă ridica şi merge, atunci aş fi rămas întins în patul meu, acolo unde Kai m-a lăsat.
Mai întâi, eu şi Kai am primit identităţi false şi ne-am strecurat în clădire ca doi poliţişti japonezi şi ne-am furişat în biroul în care ni s-a spus că se află acele coduri. Sanju avusese grijă să afle tot despre fiecare persoană din clădire şi ce posibil pericol putea să reprezinte pentru noi în timp ce Seto se afla la câţiva metri distanţă de ea, într-o maşină de supraveghere, având grijă să monitorizeze tot pentru a ne putea anunţa dacă aveau să apară musafiri nepoftiţi.
Slujba mea era să privesc acel birou şi locul unde se aflau codurile şi apoi să îi spun bărbatului cu păr castaniu cum ar putea fi furate pentru ca el să fie atent şi să împiedice asta. Era destul de greu de explicat când existau atât de multe modalităţi. Din fericire, nu ar fi putut ajunge înauntru pe cale subterană pentru că nu existau tunele recent săpate şi nici altele mai vechi. Principalele puncte de intrare erau ferestrele şi baia. Era clar că nu puteam modifica ce anume se afla acolo aşa că am schiţat în câteva fraze cam cum bănuiam eu că se puteau mişca înauntru pentru a ajunge la seif.
Roşcatul îi oferise lui Kai combinaţia seifului, doar lui şi nimănui altcuiva întocmai cum a spus Riku, făcându-l pe acesta singurul capabil să fure codurile dacă îşi dorea să facă asta.
Aş putea spune că mai mult ne-am plimbat pe acolo până când am stabilit două posibilităţi mai veridice de a pătrunde în acea cameră.
M-am simţit uşor izolat. De îndată ce le-am spus ce îşi doreau să afle, am fost rugat să îl acompaniez pe Seto ci nu să mă întorc acasă, acolo unde se afla Sanju. Era clar că dacă se întâmpla ceva ce nu am prevăzut, trebuia să îmi asum responsabilitatea şi să ofer alte variante.
M-a suprins atitudinea blondului. Atât de serios, mult mai serios decât de obicei, atent la toate în jurul său şi la mine chiar dacă eu nu eram trecut pe lista datoriilor sale.
- S-a întâmplat ceva? m-a întrebat curios, aşezându-se pe scaunul de lângă mine.
Mă privea intrigat, foarte atent ca să nu îmi piardă nici cea mai mică reacţie, însă îmi zâmbea. Văzându-l atât de atent şi de dornic să mă facă să mă simt bine, inima mea a început să bată mai puternic decât înainte deşi nu atât de des pe cât o făcea în preajma lui Kai,
- Nu, nimic, am răspuns scurt, încercând să mă comport normal.
Nu era vina lui Seto că mă comportam oarecum ciudat. Tot drumul şi pe parcursul timpului petrecut în acel birou, niciunul dintre noi nu a spus cine ştie ce. El, Kai, se comporta atât de normal şi de profesional încât am avut senzaţia că făceam un adevărat sacrilegiu dacă pomeneam de orice altceva înafară de muncă. În compania lui mă simţeam pierdut şi vulnerabil. Pe tot parcursul acelei seri, un singur gând a continuat să îmi parcurgă mintea deşi trebuia să mă intereseze cu totul altceva.
Ideea cum că avea să îşi ceară răsplata de îndată ce misiunea ajungea la sfârşit, că avea să mă sărute din nou, să mă facă al lui, chiar şi simplu fapt că avea să mă forţeze, toate mă excitau şi mă făceau să îmi doresc ca el să se ţină de cuvânt. Aveam noroc că mă aflam în prezenţa lui Seto. Mă liniştea şi mă determina să mă destind deşi trebuia să fiu mereu în stare alertă şi gata de acţiune. Blondul reuşea mult prea uşor să mă facă să mă simt comfortabil în preajma lui.
Când s-a lăsat întunericul s-a ivit şi momentul potrivit pentru a acţiona. Oricine ar fi dorit să fure acele coduri în decursul celor 48 de ore, oricine şi oricâţi ar fi fost, acela era momentul cel mai bun pentru a face primul pas. Kai continua să patruleze în secţie pe post de ofiţer, însă de îndată ce a primit un semnal de la „sediu”, cum numisem noi maşina în care stăteam, s-a îndreptat spre birou şi a aşteptat.
Toţi purtam căşti speciale pentru a auzi ce se întâmplă şi a putea vorbi fără să cărăm toate cărămizile după noi. De mărimea unui cip, lipit de partea ascunsă a lobului, invizibilă şi foarte folositoare. Aşa putea fi caracterizat singura modalitate prin care păstram legătura între noi.
Noi, eu şi Seto, nu am observat pe nimeni apropiindu-se de clădire şi totuşi doi indivizi erau atât de aproape de birou încât bărbatul cu părul castaniu a trebuit să se ascundă. Au urmat multe momente de linişte, prea multe pentru a ne putea simţi bine. Un clinchet s-a auzit din interior şi mi-am dat seama că cineva încerca să deschidă unul dintre geamuri. De îndată ce am auzit şi foşnetul covorului, am realizat că era vorba de ultima fereastră de pe peretele drept, cea mai apropiată de locul unde era seiful. Îmi era uşor să spun asta pentru că singura porţiune de podea acoperită era chiar acea zonă.
- E prea linişte..., a murmurat blondul, ducându-şi mâna stângă aproape de buze. Purta nişte căşti ca pentru calculator şi a fost suficient să apese o singură dată pe un butonaş pentru ca vocea roşcatului să se audă de cealaltă parte.
- Ce e? a întrebat Sanju, pornind conexiunea video pentru a ne putea vedea. Noi îl vedeam pe el, dar şi pe Riku, cel ce stătea pe fotoliul lui şi sorbea dintr-o ceaşcă de cafea.
- Din datele tale, toţi ce au ieşit din tură sunt acasă acum, nu?
- Am intrat pe frecventa camerelor din intersecţii şi a magazinelor din zona în care locuiesc. Conform acestor înregistrări, toţi cei care au plecat de la poliţie au ajuns la familiile lor. Ei sunt ok, a rostit scurt, cercetând ceva din apropierea laptop-ului. Totuşi, senzorul din grădină s-a activat.
Atunci am realizat că tăcerea din partea lui Kai putea fi cauzată de aceleaşi persoane ce doreau să fure codurile. Seto s-a ridicat în picioare şi a scos, dintr-o valiză, un pistol, pregătit să meargă în ajutor, însă vocea brunetului ne-a făcut pe amândoi să ne uităm rapid la ecran.
„ Dacă va avea nevoie de ajutorul vostru, Kai îl va cere..”, atât ne-a spus, sorbind din ceaşca lui. Blondul s-a înroşit puţin, nu ştiam atunci de ce, şi s-a aşezat la loc, păstrând arma destul de aproape, pentru orice eventualitate.
Nu sunt sigur cum s-a întâmplat, dar nimeni din secţie nu a reacţionat când au început să se audă câteva zgomote din biroul respectiv. Erau multe, dese şi suprapuse, încât mă făceau să mă simt ca un ghem. Îmi era frică, speram din toată inima ca el să nu fi păţit nimic, mă tot întrebam de ce restul se fac că plouă, dar mi-a fost explicat curând.
„ Chiar dacă poliţia nu ne ajută, se face că nu ne vede..”, a explicat Riku, zâmbind mulţumit.
Blondul a înghiţit în sec, a încercat să vorbească cu cel din birou, însă nu a aşteptat mult pentru un răspuns.
- Te rog să stai aici, mi-a spus rapid, înainte de a ridica pistolul şi de a deschide portiera din spate.
Am rămas de unul singur, speriat, temându-mă ca nu cumva Kai să fie rănit ca şi cum, dacă asta s-ar fi întâmplat, eu aveam să mor, să fiu abandonat sau schilodit pe viaţă. Aşteptam să aud ceva. Orice. Vocea lui Kai sau cea a lui Seto, însă nici după ce zgomotele s-au oprit nu s-a auzit nimic. Spre fericirea mea, arma blondului nu s-a descărcat. Era din nou linişte, prea multă tăcere pentru a putea sta potolit aşa că am abandonat maşina şi am alergat înauntru. Riku avea dreptate, se făceau că nu suntem acolo deşi şi eu treceam pe lângă ei şi mă duceam ţintă în birou.
De cum am deschis uşa, am rămas stupefiat. Un trup stătea inert, în zona mesei, cu un braţ întors la spate şi gâtul rupt în timp ce sângera pe gură, nas şi dintr-o rană din zona abdomenului. Un alt corp, unul mult mai grav rănit, se afla sub trupul castaniului. Ditamai tăietura de pe frunte sângera îngrozitor, câţiva dintre dinţii persoanei respective lipseau, mâna îi era ruptă şi unul dintre picioare întors. M-am uitat înspre suprafaţa de lemn a biroului şi am văzut câteva urme de sânge şi acolo aşa că am dedus imediat ce s-a întâmplat.
Kai l-a lovit pe individ cu capul de birou, i-a întors mâna la spate şi i-a rupt-o, apoi l-a lovit cu pumnul şi l-a ţintuit la pământ. Celălalt părea să fi suferit mai puţin pentru că bănuiam că fusese lovit doar cu genunchiul în faţă înainte de a i se întoarce capul şi a fi ucis. Da, oricum te uitat la situaţie, cei doi bărbaţi necunoscuţi erau morţi, însă Kai încă stătea pregătit să îl lovească pe unul dintre ei.
Era aşezat într-un genunchi, cu pumnul întins spre faţa celui cu tăietura de pe frunte, îl privea furios şi părea gata să continue. Uşurinţa cu care i-a omorât pe cei doi m-a uimit, dar m-a şi speriat. Amândoi indivizii aveau pistoale, amândoi erau mai corpolenţi, dar cineva atât de firav şi de tânăr ca şi Kai reuşise să îi ucidă în mai puţin de două minute.
Am tresărit de îndată ce l-am observat pe Seto, ţintind spre castaniu, de parcă el era inamicul ci nu tipii ăia întinşi la pământ.
- Kai, ridică-te şi lasă-l în pace. E mort deja..., a rostit blondul, puţin cam pierdut şi uşor roşiatic la faţă.
- Păcat..., a mârâit celălalt, îndreptându-şi spatele şi ridicându-se în picioare.
Mâinile îi erau pline de sânge deşi nu era al lui, însă ochii îi străluceau puternic din cauza furiei ce încă clocotea în interiorul lui. Am dorit să îi spun ceva, dar a trecut pe lângă mine, ordonându-mi să mă mişc din calea lui.
Dacă credeam că felul în care acesta se comportase în timpul sexului cu mine era dur, atunci mă înşelam enorm. Situaţia prezentă mi-a fost suficientă pentru a ajunge la concluzia că încă nu cunoşteam partea întunecată a lui Kai, că încă nu îl văzusem cu adevărat enervat şi că trebuia să am grijă ce fac sau spun. Seto a expirat uşurat, fericit că acesta a renunţat uşor la dorinţa lui de a îi transforma pe inamici în saci de sânge, apoi s-a întors spre mine şi mi-a făcut semn că e timpul să plecăm.
- Cum a decurs misiunea? ne-a întrebat brunetul de îndată ce am ajuns acasă.
- Superb! a mârâit cel ce încă nu se spălase.
A trecut pe lângă Riku, salutându-l uşor din cap, apoi a deschis uşa la camera lui şi a trânti-o pentru a o închide. Roşcatul a privit urât în urma bărbatului, apoi a oftat adânc.
- Se pare că avem rapoarte de făcut. Uh...ce problemă..., a rostit supărat, ştiind că el şi Seto aveau să pună pe hârtie tot ceea ce se întâmplase în sediul poliţiei japoneze.
Dis de dimineaţă, am tresărit când am auzit uşa de la camera lui deschizându-se. Am vrut să îi vorbesc aşa că am ieşit din propria mea încăpere şi l-am strigat. S-a oprit aproape de canapea şi s-a întors înspre mine, privindu-mă la fel de furios cum o făcuse şi cu acei indivizi. Încă era enervat deşi nu ştiam de ce. Aveam să aflu curând.
Cert era că mi-am ales momentul nepotrivit. Riku trebuise să plece să aranjeze lucrurile cu poliţia şi să vorbească cu Tanaka, Seto şi Sanju predau un raport şi au plecat să răspundă la întrebările şefului în timp ce Kai era singurul lăsat acasă deşi ar fi fost primul ce trebuia să dea explicaţii. „Mai întâi să se calmeze...”, spusese brunetul când a explicat de ce acesta era singurul care nu mergea cu ei. Eu nu aveam de ce pentru că nu văzusem mare lucru.
Privirea bărbatului cu părul castaniu devenise mult mai furioasă şi i-am văzut trupul încordându-se. Eram un complet idiot ce şi-o făcea cu propria lui mână. La cât de enervat era Kai, eu mă trezisem să mă bag în seamă şi să îi amintesc anumite lucruri doar prin simpla mea prezenţă. Aveam să regret că l-am strigat şi oprit. Aveam să regret cumplit de mult.

Capitolul 7: Prima misiune
Dezamăgire