Fructul interzis [+18] [ shounen-ai / yaoi ]

[Lithium-Angel]

:: Mousy:: nu seamana deloc cu Death Note... de fapt...ai sa vezi ca misiunile sunt ceva cam ciudate..ca sa imi indeplinesc eu scopul. adica...o sa vezi tu ce am eu in mintea mea bolnava

:: Dan :: Riku and L....totally different. Adyna imi zicea ca Riku si Kai ii aminteste de Blood +... eu chiar nu m-am gandit la asta. Seto e...Seto...o sa vedeti ca are si el partile lui negative. in acest fic o sa regasesti si acel "menage a trois" pe care ti l-am promis.

:: Maktub :: ma bucur ca iti place desi ficurile mele sunt mai mult...hm..obiective de felul lor... desi acesta e ceva mai sugestiv...avand in vedere ca Shuichi povesteste. DAca iti place yaoi...atunci ficul asta iti va fi pe plac.

:: Yoko :: ma bucur ca iti place de Kai. he is my favourite. apoi Riku si Shuichi.
avand in vedere ca sunt mai multe personaje...s-ar putea sa nu stiti niciodata cine cu cine ajunge. aparentele inseala, va zic de pe acum. Atat pot spune: misiunile, unele dintre ele, vor fi un adevarat deliciu.

now...capitolul trei.

Capitolul 3
Trupul lui

Primul lucru, cel mai evident dintre toate, a fost reacţia lui Sanju. Pe lângă faptul că s-a enervat îngrozitor şi a mârâit ceva printre dinţi, a trântit uşa înapoi, lovind-o cu piciorul şi s-a întors în sufragerie, aruncându-şi trupul pe canapeaua roşie. Nu am priceput imediat de ce a reacţionat în felul ăla, însă era mai mult decât clar că nu agrea genul acela de expuneri. Seto nu scotea nici măcar o vorbă, se uita în direcţia uşii şi îşi acoperea gura cu palma dreaptă, făcându-mă, doar pe mine cred, să mă simt ca şi cum aveam o nouă concurenţă. Riku, cel mai lipsit de inhibiţii, a bătut de două ori în uşă şi a continuat să râdă, amuzat de ceva ce ştia doar el.
- Kai, pune un pantalon pe tine. Te aşteptăm în sufragerie, i-a spus pe un ton dulceag, mult mai drăguţ decât cel pe care l-a folosit când mi-a vorbit mie.
De ce? De ce m-am simţit gelos pe o persoană pe care abia am cunoscut-o, un tip ce nu avea nici o legătură cu mine deşi avea să devină colegul meu de muncă, un individ care se juca cu mintea mea? Mi-am dat seama destul de rapid de ce m-am simţit în acel mod şi care fusese motivul pentru care mă consideram trădat de el. Vorba aceea: primul venit, primul servit.
Roşcatul nu a mai scos un cuvânt pe toată perioada cât l-am aşteptat cu toţii pe Kai. Stătea îmbufnat, cu braţele strânse la piept, cu o privire ce ne băga în sperieţi. Brunetul, ca şi cum nimic nu se întâmplase, a trecut pe lângă el şi şi-a lăsat mâna să cadă pe umărul lui drept.
- Sanju-san, aici a fost vina ta. E politicos să baţi la uşă înainte să întri.
Expresia de pe chipul lui a fost suficientă pentru a ne da seama că era conştient de prostia pe care o făcuse şi că era mai mult supărat pe sine decât era pe tânărul pe care îl văzuse dezbrăcat. Blondul a tuşit uşor şi s-a aşezat pe fotoliu, Riku a făcut la fel, doar eu rămânând în picioare până când uşa de la camera lui s-a deschis şi Kai a ieşit.
- Salut, a spus clar şi scurt, sprijinindu-şi umărul drept de marginea bibliotecii ce se afla exact pe peretele de lângă el.
Ne privea calm, ignorând complet situaţia ce abia avuse loc sau poate încercând să uite de ea, însă şi-a îndreptat imediat privirea spre băiatul firav ce ne vorbise până atunci. Pe chipul lui a apărut un zâmbet oarecum meschin, dar nu şi-a schimbat nici poziţia trupului şi nici nu a pierdut contactul vizual. Se uita cu subînţeles, determinându-l pe Riku să îl privească curios şi să îi zâmbească.
- Acum că sunteţi toţi aici...ce ar fi să continuăm? El este Kai, a început brunetul, uitându-se calm la noi. El va avea grijă ca fiecare misiune a voastră să fie un succes total.
- Ce vrei să spui? s-a auzit, pentru prima oară, vocea lui Seto, mult mai curios şi mai activ decât înainte.
Bărbatul cu păr castaniu s-a apropiat de fotoliu şi şi-a sprijinit coatele de speteaza lui, apoi şi-a ridicat din nou privirea înspre cel mai drăgălaş dintre noi.
- Eu..., a rostit calm şi oarecum timid, mă ocup de treaba murdară, a continuat rapid, rânjind din nou.
- Poftim?! am rostit atât eu cât şi Sanju în acelaşi timp, îndreptându-ne privirea spre el.
- Kai va fi cel ce se va afla pe teren. Sanju-san ne va da informaţiile, Seto-kun va avea grijă de siguranţa voastră, tu, Shuichi-kun, ne vei spune cum ne putem îndeplini misiunea şi Kai o va duce la capăt, a încercat să ne explice tânăra gazdă, vorbind pe acelaşi ton aproape insesizabil.
- Adică, dacă trebuie să fur, ascund, ucid, neutralizez, setez lucruri şi să fac scamatorii, o fac. Dacă misiunea îmi cere să o fac pe ninja, ca un băiat bun ce sunt, o voi face pe Jackie Chan. Dacă va trebui să ucid...o voi face. Cu alte cuvinte, eu fac treaba murdară.
Părea atât de în regulă cu situaţia în care se afla încât m-a cutremurat şi m-a speriat în acelaşi timp. Nu îl deranja să se considere un criminal, nici măcar nu clipea când rostea asta, de parcă era cel mai normal lucru din lume.
Sanju a fost primul care s-a ridicat în picioare şi s-a îndreptat înspre el, dornic să îi spună ceva, dar s-a oprit şi s-a mai gândit timp de câteva momente. L-a salutat din cap şi apoi a încercat să se îndepărteze de el şi să se întoarcă în holul principal.
- Ah, greşeala mea! Am să vă conduc în camerele voastre, a rostit brunetul, ridicându-se mult mai rapid decât înainte. Ah, Kai....Jackie Chan nu e ninja, a adăugat foarte amuzat, zâmbindu-i.
Am crezut, preţ de un moment, că avea să ceară îi ceară lui ajutor, însă atât roşcatul cât şi Seto au fost cei ce s-au oferit să îşi care bagajele. Acel hol, ce eu am presupus că duce spre bucătărie, făcea legătura atât cu o baie ce se afla tocmai în capăt, cu bucătăria în dreapta şi o serie de scări, la stânga, ce duceau la etaj. Toţi trei au trecut pe lângă mine şi s-au dus până la intrare, apoi au revenit în sufragerie pentru a se îndrepta spre camerele lor.
- Shuichi-kun, te rog să mă scuzi. Camerele lor sunt la etaj, îţi voi arăta camera de îndată ce mă întorc, mi-a spus brunetul, zâmbindu-mi la fel de cald şi de amical ca înainte.
Seto m-a salutat şi mi-a urat o zi plăcută, Sanju mi-a făcut cu mâna şi a bolborosit ceva înainte de a urca prima treaptă, apoi au dispărut. Eu îmi simţeam inima bătând cu putere. Nu ştiam dacă e bine să plec, dacă ar trebui să tac şi să rămân acolo, însă mi-am adunat curajul şi am decis să mă ridic în picioare. Am vrut să trec pe lângă el, dar am fost oprit. Mai întâi de propria mea timiditate, de ruşinea pe care am simţit-o, amintindu-mi că i-am văzut trupul gol, apoi de mâna lui puternică ce m-a prins de încheietură şi m-a tras în braţele sale.
- Deci...Shuichi, huh? m-a întrebat, afişând acelaşi zâmbet pervers, însă o privire mult mai răutăcioasă decât cea pe care i-o arătase brunetului.
- Dă...
- Dă-mi drumul? mi-a spus din nou, prinzându-mi ambele încheieturi, strecurându-şi genunchiul printre picioarele mele, reuşind să mă imobilizeze la pieptul lui.
Respiram greoi, mă comportam ca o fetiţă neajutorată, nu doream să îl privesc şi nici să fiu privit de ochii lui căprui ce puteau uşor să mă facă să mă pierd şi, totuşi, el mă ţinea încă mai strâns pentru ca eu să îi simt respiraţia. Una dintre mâinile lui s-au ridicat pe spatele meu şi m-a prins de ceafa, obligându-mi chipul să se apropie de al lui. Buzele lui, încă umede, le-au mângâiat pe ale mele în timp ce am simţit bărbăţia lui frecându-se de a mea, reuşind să mă facă să tresar. Limba lui s-a strecurat printre dinţii mei cu o flexibilitate incredibilă, şi a căutat, găsit şi lins-o pe a mea, sugându-i vârful de îndată ce încerca să se retragă numai pentru a o asalta şi cu mai multă forţă. Tocmai când credeam că lucrurile aveau să se încingă mai mult, că avea să mă încătuşeze şi să mă oblige să mă supun, însă am fost eliberat mult prea devreme şi ignorat. El a trecut mai departe, s-a întors în camera lui şi m-a lăsat, cu buzele umede şi un firicel de salivă, curgându-mi printre ele, cu picioarele moi şi inima bătând ca nebuna, încercând să înţeleg ce anume s-a întâmplat.
Riku s-a reîntors în sufragerie şi l-a căutat pe Kai, apoi, negăsindu-l, m-a condus spre camera mea care nu numai era la acelaşi etajul ca a lui, dar chiar lângă ea. Nu mi-am imaginat niciodată că poate fi atât de terifiant să împarţi aceaşi locuinţă cu o persoană ce nu doar te stresează, dar te şi transformă într-un nimic pe care îl poate manevra aşa cum îşi doreşte. În acea noapte, nu am dormit. În primul minut după ce închideam ochii, îi simţeam buzele peste ale mele, sărutându-le, apoi puteam jura că mă atingea şi mă strângea în braţele lui. Nu visam, ci chiar îl simţeam aproape de mine şi asta mă făcea să vreau să mă dau cu capul de pereţi. Cândva, pe la mijlocul nopţii, m-am hotărât să mă duc să beau ceva rece pentru a mă răcori şi încerca să îl scot din mintea mea. Mergeam încet, pentru a nu face zgomot, încercam să nu mă lovesc de ceva pentru că era mult prea întuneric, dar am ajuns în bucătărie şi m-am oprit. El era acolo. Purta aceeaşi cămaşă de dinainte, însă pantalonii îi lipseau complet. Stătea cu mâna pe uşa de la frigider şi privea înauntru, lucru ce m-a ajutat să mă calmez, dându-mi seama că purta o pereche de boxeri negri.
Am înghiţit în sec. De ce trebuia să fie acolo, arătând în felul acela? Mi se expunea fără pic de ruşine şi reuşea să mă demoralizeze mult mai uşor decât înainte. Era culmea şi urât din partea mea să gândesc aşa. Mă comportam de parcă făcea totul pentru mine, ca să mă simt eu bine când, de fapt, nu îi păsa câtuşi de puţin dacă eram eu acolo sau nu. Mi-a zâmbit şi a închis uşa frigiderului, apoi s-a întors spre ieşire. Am încercat să mă dau din drumul lui, însă am nimerit direct în faţa lui şi m-am ciocnit de el. Kai mi-a zâmbit, a rânjit, apoi mi-a prins ambele mâini şi m-a îndepărtat de el, mutându-mă aproape de maşina de spălat vase ce se afla acolo.
Aş fi putut să scap uşor. Să ţip sau să îl lovesc, însă buzele lui le-au atins pe ale mele şi le-au prins între ale lui. Limba lui a lins-o pe a mea, mâinile lui au coborât pe fundul meu, picioarele lui le-au despărţit pe ale mele şi i-am simţit trupul, lipindu-i-se de al meu. Atât de cald, sufocant şi mult prea irezistibil. Nu mi-a păsat de cât de departe ajungeam, nici că săruturile lui începeau să coboare pe gâtul meu, cu atât mai puţin mă înteresa ce făcea cu braţele lui, însă nu m-a ţinut mult această stare de nonşalanţă. Câteva degete de ale lui s-au strecurat prin chiloţii mei şi mi-au prins bărbăţia în timp ce altele se strecurau printre fesele mele şi încercau să îşi facă loc în gaura dintre ele.
Am deschis ochii larg, am vrut să spun ceva, dar am fost ridicat uşor şi tras înspre el. Mai întâi, am înghiţit în sec, apoi am respirat scurt şi l-am strâns cu totul în braţe. Nu mâinile lui contau, nici respiraţia caldă pe care o simţeam în ureche, ci acea senzaţie furnicătoare ce se ridica din josul şinei spinării până aproape de gâtul meu. Kai s-a oprit şi s-a uitat urât la mine. Cum ştiu asta? Simplu. Mi-a prins bărbia, apoi s-a împins cu totul în mine şi mi-a tras chipul aproape de buzele lui.
- Eşti un mare, dar mare cretin. Ştiai asta, nu? m-a întrebat încet, dar foarte furios.
Aş fi vrut să îl întreb de ce zice asta, ce anume l-a făcut să mă considere genul acela de persoană, însă nu era nici prea greu să îmi dau seama care era motivul. Am încercat să vorbesc, dar gura mi-a fost acoperită de palma lui.
- Nu îţi imagina că mă voi opri, mi-a rostit mai târziu, îndepărtându-mi picioarele şi mai mult.
Bărbăţia lui şi-a făcut loc cu totul şi m-a pătruns cu aceeaşi forţă de dinainte, doar că de data asta nu mai putea comenta nimic. Realizam că eram răvăşit, rupt pe dinauntru şi că fiecare muşchi încerca să îl împiedice din a ajunge în adâncul meu, însă bărbatul ce mă ţinea în braţe era mult prea puternic. O singură pătrundere şi am avut intenţia să ţip deşi gura îmi era acoperită. Mişcarea bruscă a devenit mult mai rapidă şi mai profundă. Îi simţeau trupul mişcându-i-se, şoldurile rotindu-i-se uşor, într-o mişcare de du-te-vino, în timp ce mana lui mă ţinea de fund şi cealaltă mă împiedica să vorbesc.
M-am rugat, am implorat ca acel obiect utilitar să nu facă zgomot, lacrimile să nu îmi cadă pe obraji, să nu intre nimeni şi să dispară durerea, dar, într-un mod ciudat, nu m-am gândit nici măcar o clipă că vreau ca el să se oprească. Atât de usturător. Da, acela era cuvântul cel mai potrivit. Îl simţeam în mine, parcă încercând să mă rupă în două, trăgându-mă din ce în ce mai aproape, lipindu-mi trupul de al lui, din ce în ce mai violent, viteza crescând considerabil. Gemeam uşor, tresăream puternic şi îl strângeam în braţe, boţind cămaşa pe care o purta, dar începeam să mă simt mult mai bine decât mă simţisem vreodată.
- Nici să nu te gândeşti să ţipi şi să îl trezeşti pe Riku, mi-a spus pe un ton furios, eliberându-mă complet, lăsându-mă să cad lent la pământ. Auzeam un „pic” şi mi-am dat seama că mâna îi sângera din cauză că eu îl muşcasem. Kai a ridicat un prosop de pe masă, l-a întins pe podea, apoi şi-a tamponat rana, eu putând doar să respir greoi şi să mă uit la el. Puţinul sânge de pe jos era şters şi acoperit de sângele lui pentru ca orice dovadă să dispară, însă nu asta m-a rănit. Era mai preocupat să nu îl trezească pe brunet decât să mă facă pe mine să mă simt bine. Kai mă trăda pentru a doua oară.


Capitolul 4 : Drept răsplată