FOTM - Mai - Lucrarile

[Unia]

FOTM – Martie – Votarea lucrărilor participante

Perioada de votare: De astăzi, 30 mai, până duminică, 5 iunie.

Cum votez?
Votarea se face obligatoriu prin poll şi opţional printr-un comentariu în acest topic. Votul prin poll valorează 1 punct, iar votul prin comentariu, 3 puncte. Prin votul prin comentariu nu se înţelege ceva de genul "Votez pentru lucrarea X, mi-a plăcut aşa de mult OMG!!!!! Eşti atât de bun *100 de emoticoane*". Aceste comentarii nu vor valora decât un punct. Cine vrea să comenteze, este rugat să critice şi să atingă măcar câteva aspecte legate de lucrarea în sine. Nu trebuie să comentaţi toate lucrările, sunt multe şi e greu să le citeşti pe toate cu atenţie iar mai apoi să formulezi o critică constructivă. Puteţi comenta o singură lucrare, aceea pe care vreţi să o votaţi.

Lucrările vor fi postate anonime, în ordinea în care le-am primit.


Lucrările


Lucrarea 1

Acul ruginit

Automobilul fugea pe drum, despicând norii de praf cu botul său supraîncărcat de cromuri. Aveam nevoie urgentă de o doză, o doză mare de droguri care să îmi poată asigura buna dispoziţie în următoarele douăzeci şi patru de ore.
Ajuns în clădirea imensă de unde aveam să îmi procur ceea ce doream, am înghiţit în sec din cauza luminii proaste ce îşi făcea simţită prezenţa decât într-un colţ al încăperii, unde se afla un scaun vechi, prăfuit, pe ici pe colo cu căteva pânze umezite de păianjen. Acul ruginit sclipea în lumina proastă şi enervantă a becului de deasupra mea.
Acest loc era menit pentru astfel de situaţii, în care trupul acţiona înaintea creierului, dacă era posibil aşa ceva.
Odată ce m-am apropiat şi am trecut din întuneric, în lumină, am fost prea ocupat să îmi străpung mâna stângă cu un ac gros de seringă, cam ruginit, dedicând acestei munci o sârguinţă de şcolar silitor, cu ochii mijiţi şi limba scoasă.
Era imposibil să nu observi, cât de anormal şi dus cu pluta ai fi fost, că acea zonă era impânzită de o altă arie, una ce te controla într-u totul şi te băga fără milă într-o transă ce îţi hipnotiza până şi cele mai întunecate şi sumbre părţi ale corpului.
Foarte rapid, drogul avea să mă cufunde într-o stare de somnambulism vecin cu transa. Am încetat să îmi mai percep limitele propriului trup, carnea mi se îngreuna, anesteziată, spiritul începea să-mi plutească, liber, neancorat. Bule de gaz puturos îmi invadau creierul, băşici nesănătoase, pungi de fiere primejdioase, varice mentale străpunse brusc de acul drogului.
Pupilele dilatate şi privirea mea de şarpe veninos putea speria orice persoană, însă hipnoza în care întrasem nu mă ducea cu gândul decât la plăcere… multă, multă plăcere.
Până la urmă ce rol mai avea scaunul ăla acolo?
Am mângâiat cu vârfurile degetelor umflătura violentă a cicatricii ce îmi înstela vena de la braţul drept, plin de alte astfel de bube. Pielea mea părea un câmp minat, fiind pregătit ca în orice secundă să acţioneze, să sară în aer, să pulseze cu atâta putere încât sângele ar putea ţâşni ca un gheizer.
Aş fi vrut să adorm, să îmi pierd cunoştinţa, să mă ghemuiesc pe fotoliu ca într-o matrice cu pânză albă, însă asta era imposibil căci drumul spre casă era de negăsit, acum ca îmi pierdusem cunoştinţa.
Abia după exact douăzeci şi trei de ore hipnoza mortală avea să înceteze din a-mi controla întregul trup abătut de la orice acţiune posibilă din jurul meu.

---

Lucrarea 2

Luna Amară

Un vis. Aş dori ca totul să fie numai un vis, unul din care să nu mă mai trezesc, pentru ca figura ei să nu mai dispară de lângă mine, pentru ca savoarea ei să nu se risipească în amintiri şi noţiuni care îmi aparţin numai mie. Mi-aş dori ca iluzia asta, hipnoza sub care am fost pus să nu se sfârşească.

Înghit în sec, închid ochii, şi mă concentrez pe chemarea ei. Da, m-a hipnotizat acum câţiva ani, iar de atunci nu am reuşit să rup vraja, nu că aş fi îndrăznit să fac aşa ceva, de teamă ca singura legătură pe care o aveam cu ea să nu se destrame chiar acolo. Nu vreau să îi dau drumul, nu vreau să o pierd, chiar dacă ea a rămas, pentru mulţi, doar o amintire plăpândă din care nu pot stoarce nici un fel de zâmbet. Mi-e milă de ei, de sufletul lor sterp care alungă o astfel de fiinţă din mintea lor imediat ce ea s-a stins. Eu nu sunt ca ei, şi pentru a ajunge la ea am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Am încercat orice, de la cel mai insignifiant lucru la cel mai complex şi mai periculos. Dacă nu mi-ar fi frică de moarte, mi-aş lua viaţa numai pentru a scăpa de chinul acesta de a o vedea numai în subconştient, numai când vin la medic, numai atunci când sunt hipnotizat.

Ochii sufletului mei se focalizează mai greu, dar, odată ce se obişnuiesc cu bezna din inima mea, cărarea către ea apare din nou, iar chipul ei, încadrat de acea cascadă de păr negru, lucios şi mătăsos la atingere, apare în uşa subconştientului meu. E la fel ca atunci, ochii negri sclipind de o inteligenţă aparte mă cheamă către locuri nebănuite, buzele ei subţiri şi roşii îmi zâmbesc complice, iar pielea ei albă mă invită să profit de ceea ce mi se oferă. Aş vrea să o pot dezbrăca de halatul alb şi de rochia verde, înflorată de vară pe care o poartă, numai că mintea mea nu îmi dă voie să profanez profilul ei. Nu vreau să o murdăresc cu ideile mele aşa cum nu îndrăzneam să fac nici când era în viaţă. Numai insistenţele ei şi inima ei bună mă făceau să renunţ la orice dorinţă de a o slăvi aşa cum merita.

Oftez, paşii mei, mereu tărăgănaţi, ducându-mă mai aproape de ea, fiinţa căreia i-am dat inima, fiinţa căreia i-am încredinţat viaţa şi spiritul meu. Ea, cea care m-a salvat din ghearele depresiei şi sinuciderii acum mult timp, cea care mi-a arătat că a iubi din nou nu e atât de greu şi nici atât de înspăimântător aşa cum crezusem până în acel moment, se uită la mine acum, compătimitor, fără să scoată un cuvânt. Braţele ei îmi încercuiesc gâtul, iar gura ei se apropie de a mea, şoptind lucruri pe care am început, cu timpul, să nu le mai înţeleg, însă timbrul ei mă ţine mereu în suspans, mereu sperând ca minunata ei gură ca o floare sângerie, să se deschidă din nou pentru a da naştere la acea vibraţie unică ce rezonează până în sufletul meu. Înainte de a o putea opri – nu că mi-ar fi dat voie să fac asta – gura ei o acoperă pe a mea, iar moliciunea buzelor ei pline îmi risipesc orice rezistenţă.

Aş vrea ca momentele astea să dureze la nesfârşit, aş dori să nu mă mai trezesc atunci când vocea aspră a psihiatrului meu răzbate până la tărâmul acesta creat de existenţa ei. Aş vrea să îi simt corpul în braţele mele veşnic, căldura care emană din ea să mă încălzească pentru totdeauna. Ea e iadul şi raiul meu ce trăieşte în zona aceea dintre trezire şi somn, zonă pe care o ocupă cu aroma ei proprie, aromă care mă duce cu gândul la moarte, gând pe care îl alung de fiecare dată, la fiecare şedinţă dar de care nu pot scăpa. O sărut şi mai apăsat, incapabil să îi dau drumul, dorind ca totul să fie real, poate mai real decât fusese trecutul. Însă, chiar în momentul în care ea mă trage către lumina din care fusese zămislită acum câteva minute, simt cum ceva din mine se desface, desprinzându-se dureros din corpul meu. Sângerez şi o ştiu prea bine, dar nu mă pot despărţi de ea aşa cum am făcut de atâtea ori în trecut când mă aflam în cabinetul ei sub îndrumarea altui medic decât ea. Nu vreau să părăsesc această lume, aşa că merg pe urmele ei, strângând-o şi mai tare în braţe.

Aud vag ţipetele doctorului undeva în fundal, îi aud vocea disperată spunându-mi să dau drumul la orice m-ar trage către neant, căci nu voi mai putea să mă întorc. Îl aud şi zâmbesc strâmb, degetele mele trăgând de halatul alb al iubitei mele veşnice, iar ochii mei lăcrimează pentru o ultimă dată.

Adio zile în care nu am putut decât să plâng, suferind crunt de singurătate, moartea ei bruscă şi violentă rupându-mă atunci de realitate. Adio terapii nenumărate pe care le-am îndurat cu stoicism şi durere, îndrumat de căldura falsă din inimile prietenilor şi familiei care nu îmi înţelegeau iubirea. Adio lume care mi-ai dat jumătatea pentru a mi-o lua apoi atât de brusc. Vă dispreţuiesc pe toţi şi sper ca toţi să suferiţi ca mine!

Lumina albă a morţii mă învăluie, iar eu dispar împreună cu cea de care mi-am legat soarta, hipnoza sub care am fost supus de ochii ei limpezi, iluminaţi de o forţă interioară aşa cum nu am mai întâlnit niciodată, conducându-mă către lumea în care trăieşte ea acum. Hipnoza asta a unei persoane decedate dar care a iubit cu patimă e atât de dulce încât aş putea crede că e amară, dar eu o prefer în schimbul a orice.

Am iubit-o, o voi iubi şi o voi lăsa să mă hipnotizeze, să mă prindă în plasele ei oricât de des va fi nevoie, căci fără somnul acesta care mă trimite în subconştient către sentimentele mele nu voi putea supravieţui. Ea e subconştientul meu, inima mea, legată de mine mai profund decât orice. Ea, luna mea, soarele meu!

„Vom fi veşnic împreună!” în sfârşit îi aud râsul melodios.

Îi zâmbesc la rândul meu, mângâindu-i chipul cu o mână tremurătoare. Da! Vom rămâne veşnic împreună, eu şi cea care m-a salvat dându-mi o nouă viaţă, oferindu-şi-o în schimb pe a ei zeilor nemiloşi. Da! De data asta nu va mai trebui să fac drumuri către o lume care nu se deschide tot timpul atunci când o ating, căci ea e aici, lângă mine.

Luna mea amară cu puteri nebănuite.

---

Lucrarea 3

Două îngheţate pentru tine


Pe strada Helder era un singur locuitor. El mergea în fiecare zi de vară cu lada sa frigorifică, de îngheţată, în lungul şi-n latul străzii. Avea lada într-un cărucior, iar în ladă avea îngheţată. De mere, de pere, de struguri. Locatarul de pe strada Helder nu mânca niciodată, niciuna dintre ele.
Cu mult timp în urmă, pe strada Helder existase şi un domn Johnson. Lui îi plăcea îngheţata, dar, pe atunci, putea cumpăra doar de la doamna Carrey, de pe strada Elder. Iar doamna Carrey stătea departe...
Pe atunci, domnul Johnson avea opt ani; şi, după cum îi impunea vârsta în acea perioadă, avea o mulţime de prieteni. Dacă i-ai fi întrebat, prietenii domnului Johnson ţi-ar fi spus că le place pentru că are multe jocuri amuzante. Dacă i-ai fi întrebat şi pe ei, cei care nu-i erau prieteni ţi-ar fi spus că nu îl plac deoarece le acorda o privire ciudată tuturor celor care se apropiau de el.
Într-o zi, domnul Johnson a vrut să se împrietenească cu cineva care, pe atunci, se numea Bayley şi care, tot pe atunci, avea şi el opt ani. Acest băiat, care era cu mult mai puţin cunoscut ca tânărul domn Johnson, nu ştia nimic: nu ştia nici despre prietenii lui, nici despre cei care nu erau prietenii lui. Bayley îşi cunoştea doar lumea sa şi nimic din ceea ce înconjura curtea casei. Cu toate acestea, apariţia bruscă a domnului Johnson l-a făcut să îl accepte. Şi l-a acceptat până la capăt.
Nimeni nu putea să spună când anume au început să dispară locatarii de pe strada Helder, dar cu toţii auziseră de moartea domnului Johnson. Ea nu era una extraordinară, doar murise, văzând ultima dată o maşină albastră. Trăise destul, şaisprezece ani sau poate două zeci şi doi. Lucrurile domnului Johnson au fost arse imediat, iar după o săptămână şi familia s-a mutat. Necunoscuţii spuneau că părinţii au avut şi alte motive, pe lângă durerea violentă de suflet, ca să facă orice urmă a fiului lor să dispară.
Au trecut doi ani şi, în aceştia, au dispărut, plecat, emigrat, toţi cei de pe acea stradă. Au mai trecut câteva luni şi un om a început să aducă îngheţată pe stradă. La început, mai exista câte o persoană care încerca să-i vorbească. La sfârşit, a dispărut şi aceea.
Acel locuitor mergea, uitându-se în gol şi la tot din jurul său, iar la fiecare zgomot din natură răspundea cu o şoaptă uscată, „James”. La marginea oraşului, un tren cu cinci vagoane ieşea din ţară – „James.”. Mergând în faţă, căruciorul lovea de două ori o piatră – „James.”
Trecea de cincisprezece ori prin faţa casei sale; o colecţie de cămări reci, de legume, cu flori uscate la geam şi mansardă, cu iederă uscată, cu un măr ars lângă gard. În spatele ei nu mai era o stradă. Se oprea în iarbă.
Toate celelalte case arătau la fel, se uscaseră toate, le-a căzut vopseaua în fâşii subţiri. A sa, însă, avea un alt aspect, emana o aură de clădire autentic părăsită, veche. Se distingea până la dispariţie. În spatele lor şi deasupra ierbii era un cimitir, pentru unul şi o poiană cu o piatră, pentru ceilalţi.
Din coma sa artificială, conducătorul de îngheţată tot simţea energia acelei pietre şi, în nefiinţă, îi răspundea în singurul mod posibil, fără să se uite, fără să o vadă. Inconştient şi cu voinţa rămasă în mâinile unui om mort, el se plimba, simţind mirosul şi căldura soarelui de pe strada pe care avea opt ani.
O pasăre a părăsit pinul din spatele unei alte case – „James”. În depărtare, alţii ar fi văzut norii de ploaie. Mai aproape, iarba se culca sub propria-i presiune. Acolo, era o piatră. În ea, era un mormânt. Pe mormânt, un nume. „James?”. James Johnson.

---

Lucrarea 4

Perfectiune

Pletele intunecate i se contopeau cu negrul cerului, dansand dupa voia unei adieri racoritoare de primavara. In ciuda hainelor negre ce o camuflau perfect in noapte, pielea palida a chipului si a bratelor, cu stralucirea ei nefireasca o faceau imposibil de trecut cu vederea. Statea in mijlocul pustietatii, nemiscata, parca asteptand sa se petreaca ceva numai de ea stiut. Silueta zvelta, desi inalta, ii oferea un aer delicat, insa mai presus de acest lucru, simpla ei prezenta starnea interesul intr-un mod inexplicabil si necunoscut.
Ecoul unor pietricele starnite de pasii tanarului ce strabatea cu repeziciune autostrada se facura curand auzite. Mersul sau era grabit, alarmat, indicandu-i, precum expresia faciala, starea interioara de neliniste cu privire la drumul pe care ajunsese sa il strabata la acea ora tarzie a noptii. Nu dura mult sa o zareasca si pe ea, aflata in mijlocul soselei, netulburata de eventualitatea in care ar putea aparea o masina. Se opri, desi nesigur, la cativa metri de ea, incercand sa ii distinga trasaturile fetei acoperite de parul brunet. Ii distingea vag varful nasului si al barbiei, privite din profil, si nu se putu intreba macar pentru cateva secunde de ce statea nemiscata acolo.
Cu o miscare inceata a capului, aceasta isi intoarse privirea asupra lui. Inima ii pulsa dureros in piept, asurzindu-l cu bubuiturile ei accelerate, in timp ce un nod i se instala in gat, facand din respiratie un lucru dificil. Ochii caprui i se adancira in orbite, iar incordarea muschilor ceda brusc, ca el sa isi poata indrepta intreaga concentrare, fie ea psihica sau asupra fizicului, inspre adolescenta. O liniste sfasietoare se asternu in jur, incarcand astfel momentul cu o tensiune insuportabila. Cei cativa greieri ce se auzeau inainte tacura brusc, sau poate ca fusesera pur si simplu acoperiti de bataile inimii sale, pe care nu reusea sa o mai linisteasca.
Frumusetea ei era ravasitoare. Pometii bine-conturati si nasul ascutit ii dadeau un aer sever in timp ce buzele usor inrosite si obrajii rotunjori tradau o varsta frageda si un caracter jucaus. Avea o expresie angelica, usor curioasa, insa incarcata de un farmec irezistibil. Ochii de un albastru cristalin sclipeau in intuneric, ascunzand in spatele limpezimii lor un aer de intelepciune glaciara ce parea cu totul nefireasca pe langa varsta ce o arata corpul ei. Exista un contrast puternic intre privirea ei dura si chipul de papusa de portelan, insa tocmai acel contrast genera captivarea privitorului. Isi dadu cateva suvite de par dupa ureche si fara nici un avertisment, pe buze ii inflori un zambet dragalas, iar privirea i se incalzi vizibil. Parea ca il inconjoara, prin simpla ei privire, intr-o bula de iubire si bunastare.
O mireasma usoara de vanilie pluti pana la nasul sau, accentuand senzatia multumitoare ce il cuprinse brusc, odata cu schimbarea ei de atitudine. Nu isi putea desprinde ochii dintr-ai ei, iar in minte, la unison cu ritmul alert al inimii sale, se desfasura o melodie hipnotizanta, ce inducea o stare meditativa cum nu mai experimentase el pana atunci. Nu dura mai mult de cateva secunde pentru a uita cu totul de motivul pentru care se afla acolo, de locul de unde venise si de locul in care dorise sa ajunga. Aceste amanunte tineau de o realitate la care el nu mai vroia sa se intoarca. Vroia sa se scufunde cat mai adanc in acea senzatie coplesitoare de meditatie, alaturi de acea fiinta incantatoare. Parea un drum spre care il condusese insusi Dumnezeu si era sigur ca ii era predestinat sa experimenteze acea traire. Acum stia… ea il asteptase pe el in tot acest timp, iar acum ca se intalnisera, esentele li se puteau contopi pentru vesnicie, formand un intreg ce putea fi definit numai printr-un singur cuvant. Perfectiune.
Da ! Perfectiunea exista ! Iar el o gasise intr-un sfarsit. Cautarea nesfarsita a omenirii se incheia aici si acum, odata cu el.Vedea maretia din spatele acelei intrevederi magnifice si imbratisa rostul pe care il gasise propriei sale vieti.
Ea se intoarse cu tot corpul inspre el, iar el parcurse distanta ce ii mai despartea. Odata ajuns suficient aproape de ea, bruneta isi trecu varful degetelor de-a lungul gatului sau. Atingerea ei glaciara aduse o noua intorsatura asupra lucrurilor. Starea sa de implinire deplina incepu sa se diminueze, imprastiindu-se incet-incet in noapte, odata cu vanilia si muzica. In schimb, un fior inghetat ii strabatu intreg corpul, facandu-l sa se cutremure si sa tresara usor. Inima incepea sa ii bata tot mai repede, iar el simti pret de cateva secunde ca se va sufoca in curand. Frica se instala incet-incet in mintea sa, si un instinct ascuns undeva in spatele fiintei sale, nedescoperit pana atunci, ii striga sa se indeparteze si sa fuga, sa nege tentatia din fata sa si sa intoarca spatele atractiei. Nu intelegea de ce ar face asa ceva. Daduse peste ceva important, sa plece acum ar fi insemnat sa rateze o oportunitate uriasa din pura lasitate. Simtise de la bun inceput ca se confrunta cu forte presus intelegerii sale omenesti, si ca era depasit de maretia acestora, insa era hotarat sa infrunte totul si sa plonjeze cu capul inainte in acest vast ocean al placerii ce i se intindea in fata.
Intreg corpul sau parea sa nu mai raspunda comenzilor sale. Chiar daca ar fi vrut sa plece acum, i-ar fi fost imposibil. Era prea tarziu.
Ochii fetei scaparara de multumire si entuziasm, iar zambetul i se largi. Buzele ii dezvelira dintii, si pret de o clipa, vazand efectul bucuriei sale exprimate printr-un zambet atat de luminos, tanarul nu se putu abtine sa nu se lase din nou rapit de frumusetea ei. Insa apoi ea isi intredeschise gura, astfel incat sa i se poata zari caninii anormal de lungi si ascutiti, si apucandu-l cu o forta brutala, complet nefireasca, de incheietura unei maini, se apleca usor asupra lui. Raceala atingerii fu ca o palma rece data asupra lui, si brusc, intr-o fractiune de secunda, toate simturile ii revenira. Fosnetul frunzelor, cantecul greierilor, bataia vantului, toate erau perceptibile acum, precum si inclestarea ei puternica. Se dadu cu un pas inapoi, insa tanara il urma, facand un pas in fata. Nu intelegea ce se petrecuse initial cu el, cum de nu reusise sa previna acest lucru, insa aceste ganduri erau de prisos in acel moment.
In secunda urmatoare, coltii ei se infipsera in jugulara acestuia, lasand ca ultima sa experienta sa fie numai o durere agonizanta, ce ii strabatu tot trupul in acele ultime secunde ramase din viata sa. Descoperise, pentru a doua oara, perfectiunea, fie chiar si sub forma terorii si a suferintei. Tipatul sau sfasie aerul de indata ce el realiza intocmai neputinta firii omenesti de a intelege perfectiunea in adevaratul ei sens.

---

Lucrarea 5

Latră prin vorbe până la explozie

Să pășim cu încredere în minunata lume a timpului pierdut, să răsucim cheia cunoașterii în ușa imaginară a pierdutului, dar cu inima pură și cu sufletul curat să cunoaștem moartea celor nevinovați. Ușa solidă și parcă neclintită de sute de ani se mișcă cu teamă dându-ne ocazia să privim și să realizăm de ce proverbul "Nu judeca o carte după copertă" este atât de sacru și de adevărat. Moartea privită cu spaimă parcă își pierde sentimentul, prinde alte contururi și gândiri, sinuciderea nu mai este un păcat, pur și simplu un lucru făcut din iubire pentru cei pe care nu-i cunoaște.

O lumină arzătoare se arată în față lăsându-te să vezi ce-a fost cu sute de ani, dar numai cel cu mintea puternică poate să prețuiască cu adevărat pierderea cunoașterii SF. Ai dori să cunoști magia, licorile prețioase și tot ce deține imaginabilul? Chiar dacă ai vrea este imposibil, totul a fost distrus pentru a salva omenirea de dușmanul hipnotic, dar încă mai există urmași răzbunători, dar incapabili s-o ia de la capăt. Cât despre cunoaștere, ea stă ascunsă în basme și mituri, fără ca cineva să se gândească că ăsta este adevărul, că ceea ce-a fost pare o închipuire pentru vremea aceasta.

Și prin crăpătura mică a ușii imaginare se poate vedea un om puternic îmbrăcat în haine de aventurier de culoarea pământului uscat, care sare fără încetare pe niște pietre mari, îndreptându-se spre o stâncă uriașă pe care este așezată o cutie veche. Echilibrul muritorului pare distrus cu fiecare săritură, șansa de-a cădea crește considerabil cu fiecare secundă care trece. Minunile există și își fac loc în salvarea omului de câteva ori, până la urmă prin noroc și inexplicabil ajunge la destinația dorită. Stânca este din piatra dură, pe aceasta este prezentă o cutie din lemn putrezit, omul o deschide și găsește un medalion cu diamante vrăjite. Frumusețea acestei bijuterii vrăjite este scoasă din visarea mută a omului, lumina emanată de acele prețuite pietre parcă străbate stâncile late, lăsându-te să vezi ce este dincolo de ele, simetria cu care sunt puse cristalele arată importanța medalionului în univers.

Ușa iar se închide pentru câteva secunde, dar redeschiderea apare repede, arătând ce s-a întâmplat după ceva timp. Privind parcă la televizor se poate vedea o cameră uriașă cu mii de eprubete și aparate științifice, mai pe scurt un laborator. O mulțime de oameni stă în jurul unui cățeluși drăguț cu blană albă ca mantia argintie a zăpezii, iar ochii negrii strălucind ca un cristal prețios, acești ochișori micuți sunt plini de dragoste și blândețe, inima se îndulcește doar la o simplă privire fugară. Dar acești muritori folosesc medalionul găsit pentru al hipnotiza pe micul animăluț, dar de ce, rămâne un mister.

"Termină ! Voi oamenii nu aveți intelectul ca să controlați acestă putere mistică, dați-mi mie medalionull ! O să cuceresc a voastră lume, rege peste voi o să devin, animalele prostuțe o să fiți voi. Cel ce este hipnotizat de medalion are puterea de-a face și el celorlalți, și așa o să înceapă dominația canină" spune acel cățeluși care avea ochii de mielușel, scoțând la iveală adevărata lui personalitate răzbunătoare.

Cine știe ce-au simțit sărmani cercetători, poate frică, dar cu siguranță și vinovăție, dacă nu ar fi fost ei nu s-ar fi întâmplat nimic. Câtă tristețe a fost descoperită într-un suflet, acea ființă credincioasă omului acum îi caută moartea, ce ironie a soții. Zâmbetul acela firav și plin de iubire, corpul micuț și delicat, ochii aceia sclipitori, s-au dus, acum nu inspiră decât ură și răzbunare. Ar trebui să plângă săraci oameni, dar nu o fac, stau pur și simplu și se uită la animal cum se ridică în doua picioare și caută niște arme, doar atât pot să facă. Cred ca frica i-a blocat, sculpturile din piatră măcar au o vină, sunt făcute așa, dar doctori nu se mișcă din cauza lașității.

Timpul se scurge ușor, frica oamenilor crește, dar atunci în acel mormânt de teamă suprapusă un tinerel se duce alene, parcă cu sufletul la gură spre calculatorul central. Tastează rapid, dar transpiră alert la fiecare sunet care iese prin lovirea buricelor de clapele micuțe, înghite în sec la fiecare schimbare de pe monitor, dar la sfârșit își face cruce. Credincioși există și în medicină, dar el se roagă pentru suflet, cerând iertare și milă pentru ce a făcut. Numai lacrimi nu scoate din sufletul său, că în rest a făcut tot ce-i posibil, sufletul lui de om este întunecat în gândirea negativistă, crede ca nu merită să fie iertat, că cel mai mare păcat l-a înfăptuit.

O explozie puternică se aude în secunda următoare, din câte se pare timpul dușmănos nu vrea să stea pe loc puțin mai mult, este grăbit și nervos pe cele întâmplate. Focul plin de culorile calde se întinde pretutindeni luând viață pe oriunde trece și cu a lui căldură ucigătoare trece pe lângă aparatele ciudate și străine necunoscătorului, sporindu-și puterea distructivă. Toată frica se ridică în aer și plutește în voie pe lângă cățelușul care acum câteva momente se credea stăpân, acum stă tremurând și plânge așteptându-și soarta bine meritată.

Sfârșitul se poate vedea pentru oricine, doctorii aleargă speriați spre ieșire, cu câtă lașitate țipă se poate vedea inferioritatea lor, dar moartea este una și oricine se teme de ea. Însă tânărul doctor stă calm și își așteaptă Iadul pentru sinucidere, că până la urmă el a setat autodistrugerea, iar acum s-a pus în genunchi și se roagă la sufletul lui pierdut. Își ia viața cu zâmbetul pe buze, conștient că nu va muri doar el, și tote celelalte persoane cu care a lucrat. Poate mintea îi spunea să plece, că este un nebun pentru ce-a făcut, dar inima îi transmite numai bucurie, mândrie pentru dragostea pe care o ține pentru necunoscut. Focul aprig se aproprie tot mai mult de el, câțiva metri îl oprește pe creștin să părăsească această lume, dar el tot se roagă și speră să fie iertat, bunătatea lui sporește la fiecare cuvânt pe care îl spune, se roagă până și pentru colegii lui, dar culorile calde trec de el luându-i trupul și trimițăndu-i sufletul spre judecata finală.

Ușa imaginară se închide nelăsându-ne să vedem urmările exploziei, cea rămas după focul biruitor care s-a ridicat spre văzduhul morții și-a luat cu el sufletele nevinovate. Însă acest foc a luat și viclenia, ura, răzbunarea, acelui scump animăluț, care a păcălit cu bună sțiință pe oricine se uita îi ochii lui. Cu prețul sângelui căzut lumea a putut să scape de hipnoză, să nu fie controlată și dominată fără milă, doar din cauza aceasta noi, oamenii, mai cutreierăm, această lume. Iar trecerea din lucire în cea din transă încă se mai practică, doar că este luată ca farsă, fără ca cineva să știe ce reprezintă de fapt hipnoza.

Chinuirea sufletească pe care o deținea creștinul l-a cutremurat până a murit, și-a dat viața fără să stea pe gânduri, acum poate e în Iad și se blestemă pentru inima pe care a avut-o ca să seteze explozia, sau poate încă mai crede că a făcut ce trebuia și este în Rai. Nimeni nu a putut să vadă ce a fost în inima lui, doar cu privirea am observat curajul și puritatea sufletului, dar el nu a mai putut trăi. Poate dacă mai era în viață ne-ar fi învățat ce este bun și ce nu, ne-ar fi îndrumat spre calea cea bună, dar el s-a îndreptat spre fericirea de după nori, sau căldura întunecată de sub pământ. A luat viața multor persoane cu bună știință, a realizat cel mai mare păcat, dar a făcut asta pentru noi, muritorii, ca să nu fim slugi câinilor.

Iar medalionul nu a mai fost găsit, farmecele care a fost puse peste el sigur l-a păzit de focul nemilos, iar acum se află undeva în lume, așteptând alți oamenii să-i folosească puterea magică. Un singur obiect a dus la moartea sutelor de oameni, dar și a sacrei vieți SF, oprind astfel o altă catastrofă ca și cea de atunci. Un animal drăguț s-a dovedit a fi plin de ură, doctorii fără curaj, dar și un om cu voință, unul care a părăsit lumea în glorie și aplauze, chiar dacă nu sa întâmplat așa, în inima lui el tot a fost felicitat pentru ce a realizat.

Hipnoza este o joacă pentru vremea aceasta, dar cândva ea reprezenta mai mult, moartea și scoaterea la iveală a răului. Cine găsește fermecătorul medalion să-l lase acolo, să nu realizeze și el sfârșitul dominației umane.

---

Lucrarea 6

Hipnoza

Ma uit. Incerc.

Trebuie doar sa privesc. Sa urmaresc. Sa nu imi las ochii sa fuga. Sa evit a privi spre altceva.
Si cel mai important.
Trebuie sa evit sa gandesc.

Daca fac gresit unul dintre aceste lucruri, ma voi pierde din nou si ma vor obliga sa o iau iar de la capat. Nu mai vreau. Sunt obosit. Cred ca dupa atatea incercari, ar fi timpul sa reusesc.

Dar cred gresit, ca deobicei. E mai greu decat pare. E mai greu decat crezi.

Sa privesc un obiect ce se misca.
Miscari exacte, ca a unui pendul.

Ii analizez miscarile, ma stradui sa nu clipesc si totul de geaba. Degeaba incerc si iar incerc.

Pot eu oare sa uit asa ceva? Sa uit ca am fost un las, lasand-o sa plece? Sa uit ca am gresit? Sa uit ca a fost vina mea? Sa uit cum nu am avut puterea sa lupt pentru ea?

NU!
Nu as putea…

Ma doare… Ma arde… Simt cum totul se invarte. Furia isi face loc in mine si din nou, nu o pot controla.

De ce? Dece cred ei ca un lucru atat de banal si de simplu precum hipnoza o pot scoate pe ea din mintea mea? Si chiar de vor reusi… Din inima mea nu o vor putea scoate! Nici acum, nici niciodata! E tatuata acolo, cu zambetul ei angelic si cu trasaturile de copila.

De ce cred ei, niste oameni ignoranti, ca voi privi ceva insignifiant precum un ceas la fel de atent ca pe ea?

Ei vor sa o ia de langa mine! Mereu au vrut! Sunt gelosi pe mine!...

Gelosi ca eu am avut ceva ce ei nu ar mai putea sa aiba! Gelosi ca eu am avut-o primul.

Si totodata ultimul.

Asa ca ei vor ca eu sa privesc! Sa cad in acel somn scurt, sa uit de ea. Ei vor ca eu sa uit de singurul meu triumf asupra lumii! Ei vor ca eu sa uit ca am avut un inger langa mine!

Si desi sunt atat de revoltat in privinta aceasta, ochii mei nu ma asculta.

Asa ca eu privesc. Urmaresc. Ma uit la ceva la care nu vreau sa ma uit!

Sunt captivat, confuz si in acelasi timp uimit.

Ma obliga sa uit.

Nu pot face nimic in legatura cu asta.

Pentru ca desi nu vreau, miscarile line, exacte, ma captiveaza, ma adoarme si ma fascineaza.

Caci chiar daca nu vreau, hipnoza e una dintre lucrurile cu care nu pot lupta.

E frumoasa, nu? Fascinanta!

Si eu continui sa privesc…

[Dragonz Eyez]

Hey^^ Le voi comenta, critica, sfatui pe fiecare in parte.

Acul ruginit

*titlu: Mi-a placut si mi-a sugerat cateva idei pe ici pe colo. Dar cand am citit lucrarea, pot sa spun ca ma asteptam la altceva. 8.
*idee: Era de asteptat sa vad o lucrare cu droguri. Cum putea sa fie un concurs fara ea? Prin faptul ca te-ai gandit sa relationezi ideea de drogat cu ideea de hipnoza ai ajuns sa faci un text bunicel. 8.
*continut: Ai reusit sa descrii bine partea cand ajunge in starea de transa pe care o 'invoca' drogurile. In unele parti m-ai scos de pe firul 'intelegerii-normale-al-unui-text'. M-ai pierdut. Nu m-ai stiam cam ce se intampla cu personajul principal. Ai avut cateva faze care nu prea isi aveau locul aici. Descrii destul de bine, dar nu te lasa abatut/a de la text pentru a mai 'insera' cateva randuri ce nu-si au rostul. Axeaza-te cat mai mult pe povestea pe care o ai de spus. 6.
-greseli: Am vazut cateva de exprimare. De exemplu "Abia după exact douăzeci şi trei de ore hipnoza mortală avea să înceteze (...)" Pai daca avea sa inceteza, nu mai era mortala. Stiu ca suna mai bine cand pui si adjectivul asta care da o alta nuanta textului, dar aici nu se potriveste.
*estetica: Cam scurt, dar merge. Asezarea e buna. 8.
-aprecieri: Imi place ca ai scris cu diacritice si ca ai folosit cuvinte mai 'antice' : )), nu numai neologisme.

Total: 7.50 (30/4)

Luna Amară

*Titlu: 'Sugerator', merge. Se potriveste cu textul si am vazut ca la sfarsit ai format o stransa legatura intre titlu si continut prin fraza de final. 8.
*idee: E ingenios faptul de a te gandi la dragoste cand cineva iti spune: "hipnoza". 8.
*continut: Mi-a placut o faza de pe la sfarsit in care incepeai tre sau patru fraze cu acelasi cuvant. "Adio". A fost marfa fragmentul si mi-a transmis mai bine sentimentele tale (ale naratorului). Am zis-o si mai jos, imi place ca stii cum sa jonglezi cu anumite cuvinte astfel in cat sa-l surprinzi pe cititor, sa-l faci sa-si doreasca sa guste mai mult din textul pe care l-ai creat. Modul tau de a descrie e atat de surprinzator. Ideea e ca stii cum sa imbinii cuvintele astfel in cat sa iasa ceva..splendid. 8.
-greseli:Sunt ceva greseli la semnele de punctuatie. In unele locuri ai pus virgula in loc de punct. Rectific, in multe locuri ai avut aceasta problema. Ceva repetitii presarate prin textul tau...dar e destul de bine.
*estetica: E destul de lung, arata bine si imi place ca pe la sfarsit ai pus un citat. Acela m-a atras sa citesc in continuare. Cu spatiu intre paragrafe, frumos..10.
-aprecieri: Imi place, la fel, faptul ca scrii cu diacritice si ca stii sa te joci cu anumite cuvinte. Faci metafore si comparatii mai...aparte.

Total: 8.50 (34/4)

Două îngheţate pentru tine

*Titlu: Titlul m-a atras, desi oricum as fi citit povestea. Imi place. Ceva original. (cred ca era mai bine daca nu puneai partea cu "pentru tine") 9.
*idee: Inteleg care a fost aluzia ta la 'hipnoza', dar nu sugereaza prea multe...8.
*continut: Poate nu veti fi de acord cu mine...dar pur si simplu acest text m-a impns pana in portile 'wow-ce-text-am-citit', si bine'nteles ca intr-un sens bun. Nici nu stii cat mi-a placut. Cum ai spus totul scurt, la obiect si totusi atat de impresionant. Stai, ce esti tu, scriitor cumva? Mi-a placut foarte mult chiar daca nu te-ai axat pe descriere.
"În depărtare, alţii ar fi văzut norii de ploaie. Mai aproape, iarba se culca sub propria-i presiune. Acolo, era o piatră. În ea, era un mormânt. Pe mormânt, un nume. „James?”. James Johnson."
Fraza asta a pus capac! Un sfarsit atat de...magnific, bine gandit. Mi-a placut la nebunie textul pe care l-ai conceput. Bravo, tine-o tot asa . 10.
-greseli:
*estetica: E acm scurt, dar merge. xD Asezarea e buna.. totu' bine si frumos 9
-aprecieri: E bine ca ai scris cu diacritice...si am mai zis si mai sus ce mi-a placut mult de tot.

Total: 9 (36/4)

Perfectiune

*Titlu: Bunicel. Imi place cum suna si se potriveste. 8.
*idee: Hmm...bunicica. E tot despre dragoste asa cum a fost si in a doua lucrare, cu mici si mari diferente. 8.
*continut: Pai nu stiu daca e din cauza ca am mai citit inca trei lucrari sau pentru ca l-ai structurat prost, dar textul m-a cam plictisit. Unele randuri le citeam doar ca sa stiu ca le-am citit. Nu prea-mi place cand fac asta. Ce pot sa spun? descrierea e prezenta, dar in cazul tau parca mai trebuia ceva...ori sa scapi de o parte din ea, ori sa ma adaugi. Cred ca trebuia sa gasesti cuvinte mai...dinamice. Cuvinte care sa-ti trezeasca interesul pentru citit. Ehm, e destul de bun textul, dar se putea mult mai bine. 8.
-greseli: Structura. Repetitii cu galeata...sunt foarte multe si nu-s de cazul in care sa trebuiasca sa gasesti sinonime, ci: ochii mei popsira pe jacheta mea si tenisii mei straluceau in intuneric (doar un exemplu) Adica sunt prea multi de 'meu/mei/mea'.
*estetica: Structura e aiurea. Doar doua alineeeate? sa stii ca aceasta chestie cu structura te-ar putea ajuta mult. Ea poate starni interesul daca e buna. 8.
-aprecieri: ca te-ai straduit si ca ai facut un text destul de bun.

Total: 8 (32/4)

Latră prin vorbe până la explozie

*Titlu: Este atat, dar atat de potrivit! Nu cred ca puteam gasi unul mai bun. 10.
*idee: Foarte tare. Chiar original si pe tema data. O poveste intreaga, care seamana cu un mit, despre dominatia canina xD Genial. Nu m-as fi gandit la asa ceva. 10.
*continut: Mi-a placut enorm. Povestea, totul. Desi ai avut cateva momente, in care m-ai pierdut, in rest totul bine si frumos. Trebuie sa fii mai atenta inainte sa postezi o lucrare intr-un concurs, pentru ca ai muuulte greseeeli. 9.
-greseli: Ai avut multe, multe greseli. De gramatica sau de tastare, de exprimare...ai avut una si una foarte naspa, nu mai stiu exact unde, in care nu ai acordat un adjectiv. Scuze dar pentru asta ai: -0.5 . Consider ca trebuie sa fii foarte atent cand postezi o lucrare la un concurs.
*estetica: Pai uite...imi place ca ai lasat spatiu intre paragrafe, ca ai scris cu diacritice...dar tre' sa-ti spun ca la inceput nici n-am vrut sa-l citesc la cat de lung era xD. 9.
-aprecieri: Pai cred ca ai vazut din ce am postat mai sus...

Total: 9 (38/4 - 0.5)

Hipnoza

*Titlu: Pai ce pot sa zic? se potriveste cu tema . E cam banal. 7.
*idee: Hmm..cum ziceam, am mai vazut-o in lucrarea a doua si a patra, cu mici si mari diferente. 8.
*continut: Imi place inceputul si sfarsitul. Nu e cine-stie-ce, dar ai muncit ceva la el si se vede. Nu prea ai folosit cuvinte care sa starneasca interesul de a citi, ci doar cuvinte banale pe care le folosim in viata de zi cu zi. Ceva originalitate n-ar fi stricat. A fost cam scurt si nu am ce sa comentez mai mult. Asa ca iti sugerez sa te mai straduiesti si imi place faptul ca ai potential. 6.
-greseli: Am vazut destul de multe. Poate de tastare, poate de gramatica, nu stiu...
*estetica:M-ai ametit! Cred ca era mai bine daca-l faceai normal, sa inceapa din stanga decat pe centru, dar e bine si asa. 8.
-aprecieri: ca te-ai straduit si ca ai facut un text bunicel...

Total: 7.25 (29/4)

Dupa cum ati vazut a fost o egalitate mai sus intre: "Două îngheţate pentru tine" si "Latră prin vorbe până la explozie". Au primit 9 ambele lucrari. Vreau sa va spun ca mi-a fost foarte greu sa aleg. Dar in final am ramas la "Latră prin vorbe până la explozie" pentru ca sper ca in viitor sa-si verifice lucrarile inainte sa posteze.
Cel cu doua inghetate mi-a placut extreeem de mult, dar din pacate aici a castigat cealalta lucrare. Sper sa te ambitionezi sa faci lucrari mai reusite si sa mai participi p-aici. P.S.: La poll am votat cu aceasta lucrare ("Două îngheţate pentru tine") pentru ca eu consider ca merita macar un punct : P. Sper ca nu este nicio problema ^^
Mi-au placut mult toate lucrarile. Sper ca nu v-a suparat comentariul meu, dar eu sunt mai tacanita si imi plac lucruri mai ciudate. Notele au fost date de mine, nu de un specialist, deci trea' sa va asteptati sa nu fiti de acord cu mine. V-am spus, parerea mea, nu a voastra, nu a unui specialist, nu a unui extraterestru...

Cya^^

[Miranda.]

S-a intamplat ceva? S-a terminat concursul si... este o problema ? Sper ca nu are nici o legatura cu scorul... sunt doua persoane care au acelasi scor...4 puncte. Ca tot am adus vorba:

~ Se va face din nou concursul?
~ Se aleg amandoua?
~ Se pune cea care are cele mai multe pct. la poll?
~ Castiga cea care are com?

Ce se mai afla? Am emotii, vreau sa stiu!

[Unia]

Imi pare rau ca am intarziat, dar am avut treaba. Nu cred ca are vreun rost sa refacem concursul. Se va acorda premiul intai ambelor lucrari.