Dincolo de adevar

[IceCat]

Nya, mersi pentru mesaj - mai topit o//o.

Dar revenind la poveste, am vazut iar greseli, cam multe[la unele m-am stricat de ras]. Ai scris pe undeva "a-ti" si nu cred ca se scria cu cratima.

Well ai zis ca vrei sa iti zic cine e salvatorul ei... asa deci eu sunt prima sa ma fac de ras...
1.Tipul cu "T" :eto: ... Ty... Tysa... Tysiah[asa]- chestia ca am intreb ce motiv ar fi avut sa se intoarca, sau poate a pacalit-o, urmarind-o n secret ca sa ii demontreze ca nu stie sa aiba grija de ea. 2. Ar putea fi A... A :?: ceva... Ariel...Arian[pe aproape]- avand in vedere ca a trebuit sa plece dupa cum ii spusese batranul, dar cred ca era imposibil sa ajunga asa de repede, decat daca se teleporta. 3 S-au ar fi putut fi celalat tip cu "T"[deci iti dai seama cum cataloghez personajele] Ternep:cry:... Thernep[de data asta am fost pe aproape] desi el a zis ca nu era inca pegatit sa plece. 5. Daca ar fi tatal Sahrei ma gandesc ca nu ar mai avea sens, asa ca mizez ca paote o fi un tip nou, dar altfel de ce ne-ai mai fi pus sa ghicim. 6 Poate e tipul[numele lui nici nu mi-l mai amintesc] de la inceput care ii placea de fata[stiu ca ii incepea numele cu "N"] care o salvat pe Sarah din desert. Asa cred ca am pus aproape toti tipii pe care ii stiu din povestea ta, desi mare parte e irelevanta ca nu stiu cum de ar fi gasit-o pe fata. Asa si ati asistat la lipsa mea de tinere de minte cand vine vorba de nume:...: mai ales cand e vorba de nume straine:dizzy:, ma ucizi :dead:[glumesc]. Chestia e ca sunt capabila sa identific numele cu personajul cand il vad[bine de memoria mea vizuala] deci sper ca nu iti faci probleme ca nu stiu despre cei vorba.

Comportamentul Sahrei ma da peste cap. E prea cruda si incapatanata, nu incearca de loc sa il inteleaga pe Tysiah, de ce a facut ce a facut, daca te gandesti asa nici nu-i mare branza. Asta intr-un fel denota egoism din partea ei. Pana la urma nu spui toate secretele primei persoane pe care o cunosti. Daca eram eu acolo cred ca o dadeam cu capu de copac:die:, dar din fericire nu eram;))

Cam atat, m-am axat mai mult pe parerea mea despre poveste, ma gandeam ca ar fi mai bine sa fac asta din cand in cand.

Intrebare:Noi la ce capitol suntem acuma? Ca am pierdut numaratoarea[tu ai zis ca partea care ai postat-o suplimentar e din capitolul 3]

Nya, IceCat over!!

[Lanna]

Multumesc pentru comment. Vei vedea in continuare cine e tipul misterios.
Sincera sa fiu, nu aveam in plan sa o fac pe Sarah asa de egoista. Probabil ca a venit de la sine. Si acum, sa nu va fac sa astptati. Voi pune urmatoarea parte.
Apropo, e cap 1. Pana acum am scris noua caiete A5 cu un total de 906 pagini scrise. Acum sunt la al treilea.


Partea a XVI a: Athys

Tysiah inainta si Sarah isi muta privirea spre el.
-Am crezut ca ai plecat! incepu ea.
-Cum as fi putut sa te las singura? intreba el, aruncandu-i un zambet plin de dragoste.
-Tysiah ...
-Sss ... Acum e randul meu sa vorbesc. Am vrut sa iti spun adevarul, dar nu am avut curajul necesar. Tuturor celor din jurul meu nu le pasa de Tysiah, ci de fiul contelui Raytek Sargas. De aceea nu ti-am spus tot. Nu stiam cum te vei purta cu mine. Nu vroiam sa fiu special, vroiam doar o persoana care sa ma aprecieze asa cum sunt eu.
Fata ramase cu mana pe abdomen. Nu stia ce sa-i mai spuna. Era prea uimita de tonul cu care ii vorbea baiatul, cu cata dragoste o privea si nu se gandise ca o va urmari. Simtea ca fusese prea dura cu el si nu il lasase sa-i explice situatia. Poate l-ar fi iertat mai devreme daca asculta ce avea de zis.
Batrana ii privi cand pe Tysiah, cand pe Sarah, dupa care interveni:
-Cum? Nu stie?
-Ce sa stiu? intreba buimacit baiatul.
-Atunci va las sa discutati! Daca aveti nevoie de mine, ma gasiti afara! vorbi ea, inchizand usa in urma ei.
Tysiah se aseza pe marginea patului, luand mana fetei intra lui.
-Sarah, ce vroia sa spuna batrana?
-Tysiah, stiu ca nu am fost prea comunicativa, dar mi-ai dovedit ca esti ca toti ceilalti baieti cu care am avut de-a face. M-ai mintit si asta m-a facut sa nu am incredere in tine. Dar acum vad cat de mult m-am inselat. Mai trebuie sa stii ca port in pantece copilul tau.
La auzirea vestii, baiatul pur si simplu exploda de bucurie. O stranse in brate si o saruta. Se intinse langa ea, fata ascunzandu-si capul in pieptul lui.

***

In TAKAR, Lynnet isi incepu dominatia tiranica.
Aflat in fostul birou al lui Raytek, se plimba nelinistit prin incapere. Cand, in sfarsit se aseza pe scaun, usa se deschise zgomatos.
-Iubitule, aici erai! Te-am cautat peste tot! vorbi o femeie, intrand elegant in camera.
Era inalta, cu parul galben ca spicele proaspete de grau, pielea catifelata si ochii verzi ca de smarald. Purta o rochie de matase albastra, foarte subtire, prin care i se vedeau formele suple ale corpului. Fata ovala si neteda ii stralucea sub razele rosiatice ale amurgului.
Se apropie de el iar acesta isi lasa capul pe spate. Incepu sa-i maseze umerii, vorbind:
-Esti atat de incordat!
Barbatul isi inchise ochii, lasandu-si trupul prada atingerii ei.
-Ti-ar face bine o baie calda si un somn bun!
-Ma tot gandesc! Oare am facut ce trebuia? vorbi el, mai mult pentru sine.
-Cum poti gandi asa, dragul meu? Bineinteles ca ai facut! Fostul meu sot era doar un obstacol in calea iubirii noastre.
Lynnet se ridica brusc, indepartand mainile gingase ale femeii si se apropie de fereastra, continuand:
-Ceva e in neregula in povestea asta, ceva nu se leaga. Totul a fost prea usor. Desi Raytek a disparut din peisaj, nu simt nici o placere, nu imi vine sa cred. Parca, undeva in sulfetul meu, nu am vrut sa se intample toate aceste lucruri. Cateodata mi-e frica si de mine insumi. Nu mai sunt eu cel care controleaza acest trup si mintea mi-e parca acoperita de o perdea de fum.
-Iubitule, relaxeaza-te! Nu te mai gandi la asta! Iti face rau! Ma duc sa pregatesc cada pentru tine, dupa care poate ma voi alatura si eu.
Femeia deschise usa fara nici un zgomot si iesi. Lynnet ramase in fata ferestrei, privind fulgii de zapada ce se lasau dusi de o briza usoara.
-Ce soarta! Bietul Raytek a plecat dintre cei vii chiar in ziua in care urma sa implineasca cincizeci de ani. Poate nu ar fi trebuit sa-l omor!
Brusc, o durere de cap il lovi agresiv. Isi freca fruntea cu degetele, simtind ca durerea devine din ce in ce mai puternica. Dupa povestea cu otravirea Lordului, nu mai avea incredere in Neebah.
Durerea disparu treptat si partea lui agresiva prelua controlul.
-Ce fac aici? striga el furios, inchizand perdelele.
In camera de alturi, femeia se apropie de un monitor aflat pe un perete lateral si apasa o tasta. In aceasi clipa, imaginea deveni intunecata. Doi ochi rosii il priveau neintrerupti.
-Stapane, tradatorul se opune puterii dumneavoastra. Are resentimente si e chinuit de vina, sopti femeia.
O voce groasa, parca iesita din Iad, ii raspunse:
-Stiu! M-am ocupat deja de asta. Se pare ca Lynnet e mai puternic decat am crezut.
-Stapane, s-ar putea sa-si recapete controlul asupra gandurilor.
-Asta nu se va intampla! Ma voi asigura eu de asta! Tu ai grija doar sa nu apara copilul tau.
-Tysiah, fiul pe care i l-am lasat sotului meu cand am fugit cu tine.
-Cum indraznesti sa mi te adresezi asa? Eu sunt Stapanul pentru tine! sa rasti vocea la ea.
-Iertare, Stapane! Iertare!
Imaginea disparu si femeia se ridica speriata. Cum putea sa se gandeasca la fiul ei, acum cand avea atat de multe de facut? Instinctul de mama o facea sa se intrebe unde e Tysiah, dar o voce din mintea ei ii spunea sa-l uite. Si femeia nu se opunea! Asigurandu-se ca nimeni nu o vede,, iesi din camera.

***

In casa Celei Batrane, Sarah il ierta pe Tysiah.
Cateva zile dupa aflarea vestiilor, baiatul o lua cu el, spunandu-i ca are o surpriza. Fata il urma fara sa mai spuna ceva. Acum avea totala incredere in el.
Ajungand in fata unei casute din lemn, baiatul deschise usa. In mijlocul camerei era o masa rotunda de brad pe care doua lumanari ardeau neincetat. O farfurie cu fructe de padure si doua pahare de lut stateau alaturi.
-Stiu ca nu e mult, dar e tot ce am putut face, vorbi el , apropindu-se.
-E perfect asa! raspunse fata, privindu-l cu dragoste.
Se asezara la masa si Tysiah umplu paharele cu apa. Era tot ce avea batrana.



Stiu ca si aceasta parte e scurta, dar va promit ca urmatoarele vor fi mai lungi.

So, See you later!

[IceCat]

:no: NYAAAAAAAA!!!! Cand? Cum? Ce? Unde? Cum de e INSARCINATA?:?? Nici macar nu cred ca era cel mai bun moment sa apara un copil:zuppy03:. Ma rog, era sa cad de pe scaun cand am citit:dizzy:

Cand am vazut ca Ly..Lynnet avea asa mustrari de constiinta m-am gandit eu ca o fi fost controlat cumva. O singura nelamurire am; cand tipa o zis "-Tysiah, fiul pe care i l-am lasat sotului meu cand am fugit cu tine. " era o intrebare? pentru ca nu vad rostul ca sa ii aduca aminte cine era. Ma gandesc ca era de la sine inteles asa ne mai mentineai in suspans. Un cititor chiar nu trebuie sa stie totul dintr-odata.

Nu am observat nici o greseala de data asta, Felicitari!:bv:

Aha... era sa uit. Am ghicit corect, Tysiah era[plus ca l-am pus si numarul unu la posibilitati].:victorie:

Nya, IceCat termiant!:...:
P.S. inca sunt socata

[Lanna]

Salut! Vin cu o noua parte. Multumesc, IceCat, pentru comentariu. Chiar ma bucur ca cineva mai citeste.

Partea a XVII: Lordul Lynnet Xenon - tiranul


La conac, Lynnet prelua controlul total si se proclama Lord peste TAKAR. Infinta un nou consiliu care ii respecta toate ordinele. In timpul unei sedinte, unul din oamenii lui mentiona numele lui Raytek si barbatul se infurie.
-A pronunta acel nume e un act de tradare! Cei care vor mai aduce vorba de acel nemernic va muri in chinuri groaznice. Garzi, luati-l de aici!
Consilierul se arunca la picioarele lui, cerand indurare.
-Va rog, Maiestate, aveti mile! Nu ma ucideti! Va implor! Fac orice mi se va spune, dar nu imi luati viata.
-Pedeapsa ta va fi un exemplu pentru locuitorii TAKAR- ului. Vreau ca toti cei ce sunt de partea tradatorului acela de Raytek sa fie executati! Maine, in Piata Centrala!
-Ce pedeapsa sa fie, Maiestate? Tortura? intreba unul din soldatii care tocmai intra in sala.
-Nu! Vreau sa fie spanzurati in mijlocul multimii! Vreau sa simta umilinta la care am fost supus in trecut pe pielea lor.
-Vom face cum porunciti!
-Si inca ceva! Atarnati cadavrul lui Raytek la balconul principal. Vreau ca toata lumea sa se teama de mine, vreau ca numele meu sa semene frica printre locuitori.
Se intoarse catre consilieri cu o privire inspaimantatoare.
-Are cineva ceva impotriva?
Nimeni nu indrazni sa vorbesca. Nimeni nu vroia ca mania Lordului sa cada asupra lor.
A doua zi, toate casele fusesera rascolite si nici un coltisor nu ramase neverificat. In urma lor, Dragonii lasau sotii infricosate, copii plangand si mobilierul rasturnat in fiecare incapere. La sfarsit, peste douazeci de femei si barbati fusesera arestati pentru ca il admirau in secret pe Raytek, ceea ce il facea pe Lynnet din ce in ce mai nelinistit.
Dimineata urmatoare, teroarea bantuia libera prin cetate. Executia fusese linistita, desi, in sufletul lor, familiile isi plangeau mortii si ura pentru noul Lord incepea sa creasca. Nu il mai vroiau. Nu merita acel titlu, deoarece Lordul avea dreptul de a-i ajuta, nu de a-i pedepsi pentru lucruri marunte. Faima cetatii incepea sa scada si foamea intra in fiecare casa, aducand cu ea durere si suferinta. Se parea ca moartea lui Raytek aduse un blestem pe capul lor si noua conducere profita de ei.
La amiaza, pe un podium de lemn, douazeci si doua de persoane isi asteptau moartea. Nu plangeau, nu aveau nici un motiv sa o faca. Avea sa o infrunte fara pic de teama si regret. Erau mandri ca mureau cu sufletul pe buze, sub privirile celor dragi.
Unul din oameni de incredere ai lui Lynnet, ocupand postul de judecator, incepu:
-Ne-am adunat astazi aici pentru a da un exemplu tuturor locuitorilor din TAKAR. Cu puterea ce mi-a fost data la primirea acestui post, ii declar pe acesti tradatori vinovati de complot impotriva preaiubitului nostru conducator.
La semnalul lui, executorul cobora un maner si cele douazeci si doua de suflete atarnara, pana cand si ultima picatuta de viata le parasi trupul.
Lynnet era la balconul camerei sale, privind curtea pustie, cu un pahar de vin rosu in mana.
-Minunat! Ce priveliste uimitoare! Dar sa trec la lucruri mai importante.
Se apropie de femeie, care statea pe o canapea si o saruta lung.
-Athys, esti la fel de dulce si de atragatoare ca prima oara cand te-am vazut.
-Lynnet, cuvintele tale ma flateaza. Nu stiu ca sa spun. Si tu esti la fel de sigur pe tine si nemilos. Imi plac barbatii care ii fac pe ceilalti sa sufere.
-Ti-as da orice, iubirea mea!
-Orice, spui? Atunci as vrea sa-ti fiu sotie, sa impartim aceasi camera, sa ...
- Cum poti sa-mi ceri asa ceva? striga infuriat barbatul, indepartandu-se. Nicidata nu vei fi sotia mea. Nu vreau sa-mi impart puterea cu alta persoana. Eu conduc singur.
-Dar, dragostea mea ...
-Iesi afara! Acum! Garzi, luati-o de aici!
-Cum poti sa imi faci asa ceva? striga femeia, in timp ce o trageau afara.
Ajunsi la poarta ce ducea spre cetate, cei doi o aruncara pe Athys de cealalta parte si usa se inchise cu zgomos in urma ei.
-Nu puteti sa imi faceti asta! striga ea, printre lacrimi.
Un sunet familiar ii atrase atentia. Scoase un comunicator din geanta si apasa o tasta din centru.
-Stapane! vorbi femeia. Lynnet m-a dat afara din conac. Cred ca isi recapata controlul.
-Dimpotriva, Athys! Nu poate sa scape din puterea mea. Eu am fost cel care te-a eliberat. Nu mai am nevoie de servicile tale.
-Cum? Dar nu asa era planul!
-Stii cum sunt planurile! Mereu schimbatoare!
Arunca aparatul pe jos si il zdrobi cu tocul sandalei.
-Mincinosul! Batran nenorocit! Vroia sa scape de mine inca de la inceput.
Brusc, doi Dragoni se apropiara amenintator de ea. Teama puse stapanire pe mintea ei si incepu sa tremure de frica.
-Nu, va rog, nu ...
Isi arunca sandalele din picoare si incepu sa alerge cat mai departe de ei. Stia ca Stapanul ii trimise sa termine cu ea. Desi nu ii spusese asta direct, pur si simplu, stia. Fara sa vada unde merge, trecu printre tarabele cu fruncte, dar se ciocni de cineva si amandoi cazura pe spate. De cum il vazu, se agata de haina lui, insa nu putea sa-i vada fata.
-Ma urmaresc ... Vor sa ma ucida ... Lynnet ... incepu ea, sufland cu greutate.
-Calmeaza-te! Nu e nimeni in urma! vorbi strainul.
Se uita mai atent si vazu doi barbati ce se apropiau rapid.
-Ei sunt! izbucni femeia speriata.
-Vino! Nu suntem in siguranta aici! Imi vei spune mai tarziu ce se intampla, deoarece vad ca nu ii prea simpatizezi pe cei care te urmaresc. Apropo, eu sunt Arian. Tu?
-Athys, sotia Lordului Raytek Sargas si mama lui Tysiah.




Inca o parte scurta, stiu. Promit ca ma voi revansa in Captolul 2 unde vor fi parti mult mai lungi. Voi incerca sa postez si urmatoarea parte maine. Daca pot, desigur.

[IceCat]

Vai mor de ras! Sa-mi explice si mie cineva ce inseammna "sufletul pe buze"; e o combinatie dintre zambetul pe buze si sufletul la gura, sau e un noua marca de ruj? "Lordul avea dreptul de a-i ajuta" cred ca in loc de dreptul e responsabilitatea. "Vroiam", "vroia" se scrie fara "r".
Ar fi mers ceva mai multa descriere pe alocuri pentru ca descriai ceva general, prezentai situatia actuala din Takar.
Athys e asa o tradatoare. Athys asa e ea mai dusa de tine mereu sa se prezinte cu toate titlurile sau e vina ta ca spui prea multe?

IceCat over!

[Lanna]

Salut! Scuze de asteptare. Sper ca nu v-ati suparat pe mine.

Partea a XVIII: O decizie inteleapta

Trecura aproape doua saptamani de la impacarea celor doi si starea Sahrei se imbunatatii. Glezna aproape i se vindecase, asa ca se pusera de acord ca e timpul sa plece mai departe. Cea Batrana se intrista la auzirea vestii, dar era in zadar sa-i opreasca.
-Sper ca iti vei gasi parintii, ii vorbi Sahrei inainte sa plece.
-Si eu la fel! Mult noroc in continuare!
A doua zi, cei doi erau gata de plecare. Aveau provizii proaspete de apa si mancare pe care le aduse batrana special pentru ei.
Ii multumi pentru ultima oara si plecara pe drumul pe care Sarah spera ca isi va gasi parintii pierduti.
Timpul trecea si cerul senin se umplu de nori negri. Se adapostira intr-o pestera nu departe de locul unde erau. Era cel mai bun loc in care sa se ascunda de picaturile nemiloase de ploaie. De cum intrara, ramasitele unui vechi foc le atrase atentia si, condusi de curiozitate, se afundara mai mult in ea. Tysiah aprinse o torta si isi incepura inspectia in acea grota. Vazura ceea e mai ramasese dintr-un foc si o gramade de lemne uscate care asteptau sa fie culese.
-Vom sta aici pana se opreste ploaia. Asa e cel mai bine, hotara Tysiah, in timp ce incepea sa pregateasca lemnele.
Aprinse focul. Afara, natura isi arata coltii si vremea incepea sa se racoreasca. Vantul batea cu putere si fulgerele brazdau cerul intunecat, luminand totul in jurul lor. Tunetele asurzitoare umpleau vazduhul cu glasurile lor infricosatoare.
Dupa jumatate de ora, ploaia nu inceta. Se simteau parca inchisi si aerul devenea din ce in ce mai greu de raspirat.
Aflata intr-un colt, Sarah tremura de frig. Se obisnuise cu caldura din TAKAR si cu toate acele obiceiuri, dar vremea aceasta nu ii placea. Isi amintea cu tristete de timpul petrecut pe Terra si la toti acei ani in compania atator oameni la care lucrase. Acea perioada fusese una din cele mai groaznice prin care trecuse si nu ar fi vrut sa le mai traiasca vreodata.
Nestiind ce sa mai faca, fata lua carnetelul de la piept si un pix si incepu sa scrie:
- " data necunoscuta,

Am inceput aceasta calatorie acum ceva timp. Nici nu imi mai amintesc cand. Desi nu mi-am vazut niciodata parintii, chiar in acest moment simt ca sunt foarte aproape de a-i gasi.
Calatoria m-a adus pana aici si nu am de gand sa ma opresc. Am gasit aceasta pestera si se apare ca cineva a mai fost aici. Cat as fi vrut sa stiu cine.
Afara ploua torential de jumatate de ora. Tysiah mi-a purtat de grija tot timpul si incep sa cred ca el e cel ales. E un baiat dragut si a inceput sa-mi fie chiar simpatic. Nu mi-asi putea dori mai mult de la el. Pentru prima oara in viata mea, ma simt dorita. Simt ca mi-am gasit locul.
Imi voi continua calatoria cu speranta de a-mi gasi parintii si cu Tysiah alaturi, simt ca pot merge mai departe. "

Inchise carnetelul si il puse la loc. Tresari cand baiatul ii acoperi umerii.
-Tysiah ...
-Daca te-am speriat, imi cer iertare. Nu am vrut.
-Nu-ti fa griji! Nu m-ai speriat! Multumesc!
Se ridica si incepu sa se plimbe pentru a se mai incalzi. Insa ceva ii atrase atentia. Intr-un colt, unde lumina ajungea greu, vazu o pagina ingalbenita dintr-un vechi jurnal. O scutura de praf si citi: :
- Miner 24, Inos,

Ma simt atat de vinovat pentru tot ce am facut. Poate nu ar fi trebuit sa o trimit asa departe. Poate daca ar fi ramas amandoi impreuna, are fi fost mai bine. "

Fata se opri si continua cu mai mult entuziasm:
- " Am sosit la casa Celei Batrane cu o saptamana in urma. E atat de primitoare, dar singura. Sper ca va intelege ca e vremea sa plecam.
Lanna e atat de ingrijorata si eu la fel ca ea. Ma intreb ce face si daca am facut ce trebuia trimitand-o departe. "

Ajunsa la sfarsitul paginii, ramase pentru pentru cateva clipe tacuta. Era o pagina din jurnalul tatalui ei.
Cauta mai departe, sperand sa gaseasca si altele, dar, in locul foilor, gasi un jurnal intreg. Il deschise nerabdatoare si privi cateva notite de pe margini: " Unde esti, Sah'ra? "
Continua sa cireasca pagina dupa pagina, pana la sfarsit. Putea vedea ca jurnalul fusese mult mai gros, dar acum lipseau o multime de pagini. Inima incepu sa-i bata cu putere cand se gandea ca tatal ei fusese in acelasi loc in care era ea acum. Probabil si in loc in care statea ea in acel moment. Era posibil sa-si fi uitat jurnalul in acel colt si sa ii foloseasca paginile pentru a aprinde focul. In minte, isi imagina cum aratau si ce faceau tot timpul sederii lor in aceasta pestera uitata de lume.
Auzind pasi in urma ei, arunca jurnalul tatalui alaturi de al ei si se intoarse. Tysiah se apropie de ea, luand-o usor de umeri.
-Ce faci aici? intreba el, dupa ce ii saruta usor obrazul.
-Doar ma gandeam! La noi, la parintii mei, la trecut si la ce voi face cand ii voi intalni.
-Ai rabdare. Am incredere ca ii vei gasi, dar acum trebuie sa ne odihnim. Avem un drum lung de strabatut si tot timpul de care avem nevoie.
-Poate ai dreptate! Chiar mi-e putin somn!
Se asezara amandoi pe o patura chiar in apropierea focului, unde fata se stranse la pieptul baiatului si adormi, cu gandul la ziua in care isi va revedea parintii.

***

Ajunsi la loc sigur, baiatul o privi suspicios. Se asezara pe o banca de lemn din fata unei case parasite, insa Arian nu prea avea incredere ca ea spune adevarul.
-De ce as avea incredere in tine? intreba el, in speranta unui raspuns cat mai rapid.
-Stiu ca ma crezi o tradatoare, dar Dragonii aceia care m-au urmarit erau trimis de Stapan sa ...
-Cine e Stapanul? o intrerupse el.
-El e cel pentru care obisnuiam sa lucrez si cel care m-a convins sa renunt la Tysiah.
-Tot nu inteleg de ce as avea incredere in tine!
-Pentru ca eu il cunosc pe Lynnet, stiu ce poate face daca ii vine vreo idee. Si mai stiu ca nu el e vinovat de toate, ci Stapanul. E controlat de el si ii indeplineste fiecare dorinta fara sa clipeasca.
-Dar l-ai vazut pe acest Stapan?
-Nu! Nimeni nu stie cum arata, unde sta sau cum isi petrece timpul liber. Poarta mereu chipul acoperit si aceasi manta neagra ca acum douazeci de ani. Nici in trecut nu i-am vazut chipul. Stiu ca nu iti pot cumpara incrderea, dar iti pot spune tot ce vrei despre Lynnet.
-De ce ma ajuti?
-O fac pentru fiul meu! Fiul de care nu am avut grija niciodata. Ma doare sa il vad ca sufera, dar poate e mai bine ca a plecat. E mai in siguranta.
-Tysiah e prietenul meu. Sper ca tot ce mi-ai spus mai inainte sa fie adevarat.
-Eu nu mint niciodata.
-Atunci, sa plecam de aici! Nu suntem in sigurantai.
Baiatul o lua inainte, asigurandu-se ca nu ii vede nimeni.
Brusc, se opri in mijlocul drumului si se intoarse spre ea, vorbind:
-Daca vei veni cu mine, trebuia sa juri ca nu vei spune nimanui despre locul pe care il vei vedea.
-Oricum nu mai am cu cine vorbi.
Isi continua drumul pana in fata unei case vechi, asemenea celorlalte.
Arian se apropie de usa si batu de doua ori, dupa care usa se deschise cu zgomot. O voce rasuna de cealalta parte.
-Prieten sau dusman?
-Prieten! sopti baiatul.
Cand usa se deschise complet, un barbat masiv, cu o privire infioratoare statea in cadrul ei. Facu cativa pasi inapoi si baiatul intra. Athys il urma, fara sa scoata o vorba.
Ajunsera intr-o incapere intunecata, lucru care o fecu pe femeie sa se prinda cu mana de haina baiatului. Trecura intr-o alta incapere care era puternic luminata de mai multe neoane fosforescente. Paretii erau in totalitate din piatra iar podeaua din acelasi material. Inaintea lor, femeia vazu alta usa, pazita de doi barbati asemenea celui de la intrare. Unul din ei se apropie de ea, cu un aparat dreptunghiular in mana. Athys il privi nedumerita pe baiat, gest la care el ii raspunse:
-Procedura de siguranta!
Apropie aparatul de ea, dupa care se departa.
Vazand ca totul e in regula, Arian pasi inainte, iar in urma lui veni femeia.
-Vino cu mine! continua el, facandu-i semn cu capul.
Se apropie de o a treia usa. Vazand ca era cazul sa-i explice, Arian vorbi din nou:
-Vom intra in camera Comandantului. Sa nu vorbesti decat daca esti intrebata si sa-i raspunzi la toate intrebatrile, fara ocolisuri. Comandantul e un barbat care primeste tot ce vrea. Doar nu vrei sa-ti faci o imagine proasta in fata lui?
-Sigur ca nu! raspunse ea hotarata.
Arian apasa cleanta si deschise usa. Imediat, o voce puternica rasuna de cealalta parte a ei, ceea ce o facu pe Athys sa se ea putin inapoi.
-Intrati! Va asteptam!

Dupa cum am promis, iata o parte mai lunga. In urmatoarea voi incerca sa fac o gluma. Sper sa va placa.

[IceCat]

Vom vedea, daca e de bun gust gluma.

Nya... deci ai avut cateva greselute, doar cateva[si nu, nu sunt ironica]
Interesanta partea... chestia e ca e alocuri parca ai fi vrut sa scrii mai mult si te-ai abtinut sau te-ai plictisit. Nu te abtine sa descrii. Incearca sa te pui in locul personajelor si sa vezi cat de mult poti descrie din cea ce vezi cu ochii mintii.

In rest nu prea am ce comenta, succes la urmatoarea parte.

Nya, IceCat terminat!

[BloodyInnocence]

oh, doamne dar ai scris nu gluma de cand am postat ultima data... mi-a trebuit ceva sa citesc ce ai postat tu pe aici dar intr-un final am reusit sa citesc tot.
mai, ce pot sa iti spun? ai avut unele capitole pline de greseli de tastare...te-ai grabit si nu ai mai verificat sa vezi ca greseli ai si s-a vazut acest lucru, dar in rest nu am mai vazut altceva care sa ma deranjeze. adica stai bine la capitolul naratiune, descriere si dialog.
acum in ultimul capitol trebuie sa fiu de acord cu IceCat, nu ai avut o stare tocmai potrivita pentru a scrie pentru ca este imposibil sa nu vad ca acest capitol este scris putin in graba si mai mult fortat decat natural.
oricum imi place povestea, tine-o tot asa!;)

[Lanna]

Scuze din nou pentru intarziere! An fost cam bolnava zilele astea si acum sunt putin, dar m-am gandit ca nu ar trebui sa va fac sa asteptati.
Multumesc IceCat si FallenAngel pentru ca mi-ati impartasit parerile voastre.

Si acum, sa trec mai departe. Sper sa va placa continuarea!

Partea a XIX a: " Barlogul " Comandantului

Usa se deschise cu zgomot si Arian pasi inainte, sigur pe sine. De cum intra, o masa lunga ii atrase atentia femeii, in fruntea careia era un scaun de lemn, cu spatar si suport pentru brate. Focul ardea intr-un semineu aflat pe peretele vestic si un candelabru lumina slab incaperea intunecata.
Din capatul mesei, scaunul incepu sa se miste si o silueta isi facu aparitia din dreptul lui si se apropie usor de fereastra.
-Arian. ia loc! rasuna vocea lui puternica.
Ecoul facu inconjurul camerei si ajunse si la urechile lui Athys.
Cand silueta isi intoarse privirea spre cei doi, ochii incepura parca sa-i straluceasca prin ochelarii mici ce ii acopereau. Un zambet prietenesc ii aparu pe chip, in timp ce barbatul isi mangaia barba deasa si parul lung, dat pe spate.
-Comandante, ea e ... inceppu baiatul, dar Comandantul nu il lasa sa termine.
-Stiu cine e! Cea care a complotat cu dusmanul!
-Domnule, ea e sotia raposatului Lord si mama lui Tysiah Caneth Sargas, interveni el cu mai multa convingere.
Barbatul isi intoarse complet privirea spre femei si intreba:
-Numele?
-Athys Sargas! raspunse ea, cu teama in glas.
-Care este motivul pentru care ai venit la mine? De ce ai batut atata cale pana aici?
-Nu neg legatura pe care am avut-o cu Lynnet, dar am last totul in urma. Totusi, nu e el cel pe care ar trebui sa da-ti vina.
-Atunci cine a adus TAKAR-ul intr-o asemenea stare daca nu Lynnet?
-Stapanul! Il controleaza pe Lynnet ca pe o marioneta si mi se pare ca, pentru el, nu inseamna nimic.
-Si vrei sa cred toata povestea asta?
-Domnule, trebuie sa ma credeti! Am lucrat cu el ani intregi pana in momentul in care a hotarat ca e timpul sa scape de mine. Nu mint! Arian a vazut toata povestea!
-Arian, e adevarat?
-Da, Comandante! In clipa in care am gasit-o, era urmarita de doi Dragoni. Si nu pareau prea fericiti ca a aplecat atata de repede, confirma baiatul, cu privirea in pamant.
Se aseza inapoi pe scaun si striga infuriat:
-Stii ca unul din cei pe care i-a arestat Lynnet si i-a condamnat la moarte era fretele meu?
Femeia ramase tacuta. Nu mai stia ce sa spuna. Stia cum e sa pierzi pe cineva important din viata ta si te gandeti mai apoi: " Cum as trai fara el? "
-Sa nu mai vorbesc despre sotia mea, care era doar in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Am ramas cu trei copii mici care ma intreaba mereu unde e mama lor. Ce copilarie vor avea? Ce le va aduce viitorul?
Nimeni nu indrazni sa scoata o vorba. Arian stia ca, de fiecare data cand isi amintea de sotia lui, Comandantul devenea trist si fara chef de vorba.
Dar, spre surprinderea lui, zambetul ii reveni pe chip si continua mult mai calm ca de obicei:
-Ia loc, Athys!
Femeia ii urma sfatul. Nu vrioa sa il supere pe barbat.
Dupa o lunga perioada de liniste, tacerea fusese din nou rupta, tot de barbat.
-Vrei sa spui ca pleci din serviciul lui Lynnet si te vei alatura cauzei noastre?
-Da! Voi face orice pentru a va dovedi loialitatea!
Se ridica si se apropie usor de ea.
-Atunci, bine ai venit in Alianta! vorbi el vesel, punandu-i o mana pe umar.
Arian, care pana atunci ramase tacut, ezploda de suparare:
-Cum? Pe ea o primiti pur si simplu? Se uita nervos la ea. Stii prin ce am trecut pentru a intra in Alianta? A trebuit sa spal podeaua de lemn a acestei camere, fiecare fir de praf de pe mobilier si sa lustruiesc fiecare arma din depozit!
Comandantul, desi incerca sa se abtina, nu putu sa nu ii scape un ras discret. Baiatul il privi nedumerit.
-Te-am pus sa faci toate acele lucruri pentru ca, la vremea aceea, nu am gasit pe nimeni dispus sa ma ajute. Asculta, baiete, aici e o mare problema! Mi se pare ca nu o simpatizezi pe mama prietenului tau.
-Nu, Arian area dreptate! interveni Athys.
-Serios? facut baiatul mai nedumerit de intorsatura lucrurilor.
-Da! Nu e corect fata de el ceea ce se intampla. Pentru a intra in Alianta, trebuie sa ma puneti sa fac orice! E alegerea dumneavoastra, Comandante!
-Bine! Daca asa va voi multumi pe amandoi, atunci as vrea sa-mi spui cel mai intunecat secret al lui Lynnet Xenon!
Femeia ramse o clipa de ganduri, dupa care continua:
-Lynnet inca doarme cu un ursulet de plus si cu paturica lui cu unicorni.
De data asta, barbatul nu se mai putu controla si un val de rasete, insotite de lacrimi, evada din gura lui. Isi scoase ochelarii si isi sterse ochii cu o batista. Se lasa cu toata greutatea pe scaun si aproape cazu pe spate, daca nu ar fi fost peretele din urma lui. O privi pe femeia cu atata admiratie, incat vorbi din nou:
-Semeni foarte mult cu sotia mea! Daca eram suparat, stia sa ma amuze. Daca eram furios, imi mangaia parul si ma privea cu dragoste. Daca eram trist, ma saruta pe frunte, dupa care canta unul din acele balade vechi.
Inchise ochii si ofta adanc.
-Iti multumesc, dar acum as vrea sa raman singur.
Femeia se ridica si il lua de brat pe Arian cel confuz.
-Vino! Sa-l lasam singur!

Cam atat ... deocamdata.
See you later!

[Lanna]

Chiar nimeni? Oricum, urmatoarea parte vine acum. Enjoy!


Partea XX: O mana de ajutor ... sau poate nu?


Baiatul o urma. In fata usi aparu un gardian care ii inmana o uniforma lui Arian. Brunetul i-o intinse femeii, spunand:
-Imbraca asta, acum ca esti una de-a noastra.
Se simtea vinovat pentru comportamentul lui si nu stia cum sa-si rascumpere greseala. Se simtea un prost pentru reactia lui asa de neasteptata, chiar si pentru el. Hotara ca va face orice ii va sta in putinta pentru a iesi din acea incurcatura pe care chiar el o crease.
Trecura in cealalta camera, iar baiatul ii arata un loc unde se poate schimba de haine. Femeia privi in jur si vazu un paravan cu motive florale pe peretele dinaintea ei. De partea opusa era un pat cu lenjerie rosie spre violet, la capul patului doua perini de aceasi culoare, asortate cu perdeaua subtire de la fereastra, de un violet deschis.
Se indrepta cu pasi mici spre locul indicat de baiat si, dupa cateva minute, iesi afara, purtand aceasi uniforma, asemenea celor de acolo.
-Imi sta bine, nu? Ce spui?
-Trebuie sa recunosc ca nu am mai vazut ca o uniforma sa stea asa de bine pe cineva. Vreodata! vorbi el, incercand sa para cat mai politicos.
-Vobesti serios? Sper ca nu ma minti doar pentru a ma face sa ma simt mai bine!
-Sigur ca nu! De ce as facea asta?
-Nu stiu! Poate vrei sa pari altfel decat esti cu adevarat sau poate exagerez cu pesupusul. Oricum, nu prea conteaza! Chiar ma simt bine in aceasta uniforma. Imi place!
In timp ce femeia se admira in noile ei haine, mintea baiatului alerga prin locuri inca nepatrunse de cineva. Era cu gandul la toate acele intamplari trecute, prezemte si chiar viitoare. Se intreba cine putea fi acest Stapan si ce profit ar avea el daca se razbuna pe Tysiah. Nimic nu ii trecea prin minte, asa ca renunta si isi vazu de treaba.
Fusese puternic surprins cand femeia se intoarse spre el si intreba:
-I-ai fost aproape pana in ultima clipa?
La inceput nu intelese, dar, pe parcurs, isi dadu seama ca Athys vorbea despre Raytek.
-Da! raspunse el, lasandu-si privirea in pamant. Inca nu imi vine sa cred ca nu mai e printre noi. Imi lipseste atat de mult, a fost ca un tata pentru mine si nu il voi uita niciodata pentru toate lucrurile bune pe care le-a facut pentru mine.
O lacrima ii evada din ochii si se scurse pe obraz. Femeia il privea intristata. Ii parea rau ca il parasise pe Raytek atunci si acum se simtea neputincioasa in fata faptului implinit. Ar fi facut orice doar pentru a-l aduce inapoi, dar acest lucru nu era posibil. Nimeni nu putea invia mortii. Se multumi sa priveasca spre tavan, in speranta ca, oriunde ar fi, batranul sa o priveasca si sa vegheze asupra ei pentru ca nimic rau sa nu i se intample. Stia ca trebuia sa mearga mai departe, dar inima ii spunea sa ramana in trecut. Insa nu putea. Amintirea fostului Lord era prea mult pentru ca ea sa isi poate continua drumul. Ofta adanc, dupa care il urma pe baiat spre iesire. Urma sa-i arate imprejurimile.
" Raytek, oare de ce te-am parasit, dragostea mea? Iarta-ma! "

***

In timp ce Sarah si Tysiah treceau linistiti duna dupa dune, baiatul se gandea la cele cateva zile in care ploaia se incapatanase sa se opreasca.
-Stii, Sarah, ploaia aceea nu era ceva normal. Asta inseamna ca ne apropiem de o furtuna de zapada. In curand, natura nu va fi atat de primitoare ca pana acum, vorbi el, in timp ce privea nelinistit cerul ce se umplea usor de nori albi ca spuma laptelui.
Fata il privi, ganditoare, fiindca nu intelegea ce vroia sa spuna.
-Cum adica?
-Aici, iarna vine o data la 500 de ani si acum se apropie sezonul rece. Numai cei norocosi au ocazia sa o vada.
-Nu e mare lucru! De unde vin eu, e zapada cateva luni pe an, asa ca nu e ceva atat de special.
-Trebuie sa grabim pasii. Nu vreau sa ne prinda furtuna pe loc, altfel nu mai plecam de aici. Odata ce incepe, nu se termina pana cand nu imbraca intreaga zona cu acea haina rece. De cand eram mic mi-am dorit sa vad si eu zapada si se pare ca acum am ocazia. Mi-ar fi placut sa vad si eu locul de unde vii tu, acea planeta numita Terra.
-Crede-ma, nu ti-ar placea. Eu ma simt mai bine aici. E mai liniste si imi place sa ascult cantecul naturii.
-Da, stiu!
Oftara amandoi adanc, dupa care isi continuara drumul spre o destinatie necunoscuta.
Grabira pasul cailor, care parca zburau peste dune.
Dupa cateva minute, vremea incepea sa se schimbe. Frigul ce urma ii facu sa tremure, moment in care Tysiah scoase doua paturi groase din bagaj si ii puse una Sahrei pe spate.
-Multumesc! raspunse fata, schitand un zambet plin de dragoste.
Se acoperi cu cealalta si isi continuara calatoria.
Amandoi puteau vedea ca nu numai ei sufereau de frig, ci si caii, carora incepeau sa le tremure picioarele. Temandu-se ca animalele vor ceda inainte de a ajunge intr-un loc sigur, baiatul descaleca si aseza o alta patura pe spatele calului. Sarah proceda la fel si pornira mai departe la pas.
In scurt timp, fulgii de nea incepura sa alunece din nori si baiatul isi muta privirea spre cer. Incerca sa prinda unul in palma, dar se topi inainte de a-l vedea. Parea un copil care vedea pentru prima oara zapada si se bucura cand fulgii ii cadeau pe fata si lasau acel sentiment rece. Incepea sa tremure, dar nu ii pasa. Era prima si ultima oara cand avea sansa de a simti cum e o iarna si va profita din plin de ea.
Dupa ce admira indelung ninsoarea, ii arata fetei un punct slab in departare.
-Priveste! Tocmai am intrat in Campia Inghetata si acolo e muntele de pe harta parintilor tai. Tocmai in departare. Nu mai avem mult!
Fiecare pas ii aducea mai aproape de destinatie, dar stratul de zapada ce crestea treptat le ingreuna calatoria.
Oboseala si frigul puneau usor-usor stapanire pe ei. Baiatul simti ca e pe cale sa inghete. Tremura tot si, in acele momente, ar fi dat orice pentru un foc.
In cele din urma, nemaiputand suporta atata frig, se pradusira cu fata in pamant si adormira pe zapada rece. Tysiah incerca sa-si deschida ochii, insa pleoapele ii erau prea grele si le inchise la loc. Nici caii nu erau in cea mai buna conditie si se prabusira la picioarele lor, lovind usor din copite. Insa animalele nu erau obisnuite cu acea vreme rece si se stinsera in scurt timp.
Primul care se trezi fusese Tysiah. Deschise usor ochii si vru sa se ridice, dar o voce blanda il opri.
-Nu-ti fa griji! Esti in siguranta acum!
Un barbat statea la capul patului, privindu-l prietenos. Avea parul negru, scurt si o barba lunga. Ochii albastrii si mari ii straluceau la lumina unei lampi cu gaz si purta o haina de piele, groasa, o pereche de pantaloni de blana castanie si o pereche de cizme. Parea o persoana prietenoasa, cu care puteai sta de vorba fara a avea o tema anume.
-Bine ai revenit printre cei vii! Cand v-am gasit, erati doua statui lucitoare de gheata.
-Unde e Sarah?
-Linisteste-te! Prietena ta e bine! Doarme in camera de alaturi!
Cu o forta venita de undeva din suflet, baiatul se ridica din pat si fugi in camera de alaturi. Deschise usa si, vazand ca fata doarme linistita, se intoarse. Era puterea dragostei.
-Vezi? Ti-am spus ca e bine!
Tysiah se aseza inapoi pe pat, sufland usurat.
-Multumesc! Pentru ca ne-ai salvat!
-Nu face nimic! Imi place sa ajut oamenii la nevoie. Doar atat! Poftim! Sa te mai incalzesti putin!
Ii intinse o cana din care ieseau aburi. Dupa ce o inspecta atent, intreba:
-Ce e asta?
-Cicolata calda! Ce? Crezi ca iti vreau raul?
-Imi pare rau! Nu am vrut sa sune asa!
-Te inteleg! Nu te panica! Apropo, numele meu e Rados.
-Tysiah, incantat de cunostinta!


Cam atat deocamdata, dar va mai veni. Promit. Dupa cum v-am spus, partea aceasta e mai lunga decat cele dinainte. Sper ca cineva va trece si pe aici.
Vreau doar un comment! Cer prea mult?


So, see you later! Apropo, le multumesc lui IceCat si Fallen Angel ca citesc si sper ca vor fi mai multi care vor trece si pe la mine. Oricine e binevenit.

Lanna incheiat!