Autopsia gândurilor unui om

[Axel .]

M-am apucat din nou de scris.

Prolog

Dincolo de aparenţe, toţi avem o inimă. Sentimente, gânduri, coşmaruri. Am vrea să ne scriem povestea pe un nor cu o stea, şi apoi să o trimitem întregului Univers. Oamenilor, Soarelui, Lunii, Animalelor, Destinului ... Pentru că, noi toţi am suferit. Singuri, sau cu alţii. Răniţi de dragoste neîmpărtăşită, de bătaia unui tip din anii mai mari, de moartea unei persoane dragi şi de naşterea cuiva pe care, defapt, nici nu-l cunoaşte. Da ... Oamenii pot fi răniţi în atâtea moduri, dar reacţionează diferit. Sau aşa cred ei. Se apucă de droguri, se sinucid, trec peste, uită, iartă, se roagă, speră, plâng, înnebunesc.
Pedeapsa capitală a oamenilor este ' tristeţea '.

Capitolul I - Existenţă aidoma exitus

Uită-ţi viaţa oribilă. Şterge-ţi lacrimile mizere şi priveşte spre cer. Ce vezi? Soare? Nu. Nori de ploaie? Da. Se apropie furtuna. Iar au uitat razele acelea jucăuşe să se arate. Aşa-i de câteva zile. Însă nu uita să speri. Ce dacă n-ai primit ce vroiai? O să supravieţuieşti. Totul o să fie bine. Sau aşa cred ... Oricum trăiesc cu speranţa-mi înfiptă în inimă, ca şi cum ea a prins rădăcini şi nu poate a se desprinde. Da, ştiu, e hilar. Chiar un pic bizar. Însă nu mă condamnaţi. Sunt un om ca oricare altul. Cu tristeţe pe post de pernă. Sentimentele ne ţin şi de foame, şi de sete. Mâncăm zâmbete şi bem lacrimi.
Mi-aş dorii a mă opri, însă mă veţi acuza că v-am băgat în ceaţă. Iar dacă aş continua cu ale mele-mi gânduri mă veţi considera - mai mult sau mai puţin - nebun . Lucrul cert este că plouă. De atât timp, încât parcă se inundă străzile gri ale oraşului.
Încă stau în casă. Zilele acestea, chiar înainte de a începe să plouă, mi-am jurat că o să ies. Că am să mă distrez. Şi nu s-a întâmplat. Nici nu prea mi-am dorit să se întâmple. Mă simţeam bine în cuibul meu. Închis, total uitat de lume. De persoanele interesante şi mai mult, ingnorante. Prietenii mei mă caută în fiecare zi şi noapte, la orice oră. Însă nu am chef de ei. Nu să-mi zică din nou cât de mult ar trebui să mă schimb.
Telefonul începu să sune, din nou. A treia oară în acea oară şi a cincea pe zi. Cât de insistenţi pot fi unii? ' I ain't gonna be just a face in the crowd You're gonna hear my voice When I shout it out loud '... Melodia asta nu mi se potrivea. Nu aveam tăria şi răbdarea necesară de a mă afirma. Oftez din nou. Înşfac telefonul şi dintr-o mişcare, răspund la apel. Nu mă interesa prea tare cine e. O voce groasă îmi inunda urechea dreaptă. Pe fundal se auzeau destul de clar versurile unei melodii de la Manowar.
- Dă muzica mai încet, îngân, destul de calm. Interlocutorul meu mă ascultă.
- Diggy. Beatrice a făcut iar depresie. Ar trebui să vii aici. Dacă poţi, desigur.
Nu mă aşteptam. Ştiam sigur cine e. Mark, cel mai bun prieten al meu şi persoana cu care vorbeam cel mai rar. De ce? N-am idee. Aşa se întâmpla. El - multe prea ocupat cu trupa lui în care era bassist - şi eu - înfundat în Facultatea de Regie Teatru .
Trăgând aer în piept, analizez situaţia. Dacă băgam o scuză tipică mie, un pic banală? Sigur ar fi mers. Nu de alta. Beatrice era importantă pentru mine, însă mă obişnuisem cu apartamentul meu. Mai bine mă duc să văd ce se întâmplă. Îl anunţ pe Mark, apoi închid apelul, fără a-mi saluta amicul.
Nu ştiu sigur când sau cum am ajuns în faţa blocului dărăpănt, la două străzi distanţe de "bârlogul" meu. Târându-mi picioarele, am intrat în bloc. Era rece. Ca şi vremea de afară. M-am cutremurat, chiar înainte de a urca în liftul infect. Etajul nouă. ' Ding '. Acelaşi sunet monoton. La uşă mă aşteptaa Mark, în pantaloni trei-serturi de blugi, rupţi, şi o vestă din piele. Purta bocanci. Părul lui şaten şi creţ, lung până la umeri, era acoperit de o pălărie neagră, tip joben. Mă făcea să cred că seamănă din ce în ce mai mult cu Slash, fostul chitarist al trupei Guns N' Roses - doar culoarea părului era diferită. De altfel, amicul meu are aceeaşi zodie cu al optu'-lea zeu al chitării. Rac spre leu. Am dat noroc, mergând împreună spre apartamentul brunetului.
Mirosul de bere şi ţigări domina locul. Nu se schimbase cu nimic. Sărind peste câteva mucuri de ţigări, am observat-o. Brunetă, cu ochii albaştri, pătrunzători. În faţa ei domnea o sticlă de whisky, aproape goală. Eram uimit. Nu credeam vreodată că micuţa 'Trice ar putea bea atât. Ochii ei mă analizară, apoi dădu din mână, ca şi cum n-ar fi fost nimic important.
Mark mă trase în bucătăria mică şi înghesuită, doar cu o masă, un frigider vechi şi plin de postere, un aragaz plic cu sos de roşii şi câteva scaune jerpelite. M-am aşezat comod pe un scaun, iar şatenul îmi întinse o ţigare. Am aprins-o. Gândul îmi zbura oarecum involuntar la brunetă. Mie deobicei imi spunea cam tot. Când nu se băga Mark. Are, săracul, intenţii bune. Dar se bagă cam des în treburile altora. Mă rog, e normal să-i pese de verişoara lui. Trăgând aer în piept, aud soneria telefonului. Un mesaj. Nu mă obosesc să-l citesc, aveam destul timp.

[Savarina Ali]

Helău Helău : )) Am aterizat și eu pe zu după atâta vreme, vai vai vai. Pentru un
nceput de fic mi se pare ok. După cum bănuiesc că și tu știi, ca cititoare a ficurilor, că nu te poți pronunța din primul capitol, oricât de bun ar fii. Cine știe ce se întâmplă în următorul capitol. Am dreptate? Evident că da.
Ideea mi se pare faină. Mi-a plăcut mult prologul. E așa spiritual, bănuiesc că e influențat din sentimentele tale, dar nah este doar o bănuială.
Nu mă leg de greșeli că nu am fost atentă foarte bine, am citit printre picături și nu am stat să mă uit la gramatică sau la tastare.
Așa cum am zis totul mi se pare ok, nimic ieșit din comun până acum.
Să vedem cum va fi următorul capitol.

Capu'Chuu

[BloodyInnocence]

okay, deci este mic. Nu ma refer la prolog ci la primul capitol. Este extraordinar de mic. Apoi ai niste probleme cu propozitiile pe care le rupi. Nu zic acum sa creezi niste propozitii cat un paragraf de mari dar nici asa cum le-ai facut tu. Imi lasa impresia de neterminat. Tot capitolul plus prologul imi da sentimentul de neterminat parca ai fi vrut sa faci, sa scrii altfel si te-ai multumit cu acest rezultat.
Prologul este all over the place. Imi place ideea dar nu imi place modul in care ai descris-o, imi lasa un gust amar.
Asa, in capitol ai incercat sa descrii tu niste ganduri, niste sentimente sa faci cititorul sa inteleaga prin ce trece personajul dar singurul lucru care imi inspira capitolul este o totala detasare de lumea care il inconjoara pe personaj. Este ca si cum ar fi mort pentru toti cei din jurul sau, de parca nu mai simte absolut nimic si trateaza totul cu o indiferenta enorma.
Despre ideea povestii nu pot spune momentan nimic deoarece este prea devreme. O sa urmaresc in continuare povestea sa vad in ce directie o apuci si incotro evoluezi.
App, ai niste greseli de tastare care chiar sar in ochi asa ca fi mai atenta pe viitor.
Cat despre titlu pot spune ca este foarte intrigant si bine ales, sa vedem acum daca puteti sa explicati prin ceea ce povestiti ce inseamna.
Bafta.

[Pixxie.']

Vă mulţumim fetelor şi sperăm că nu vă vom dezamăgi. Uitaţi capitolul 2 ^^.

Prolog

Dacă cineva te-ar întreba ce crezi tu despre viaţă, ce ai răspunde? Defapt, ce este viaţa mai exact? Un joc? O încercare? Sau o provocare făcută pentru cei slabi de îngeri? Nimeni nu ştie, decât Dumnezeu. Ce ironic... Dacă nu ştim ce este viaţa, de unde ne putem da seama cine este sau ce este Dumnezeu? Există măcar? E o fiinţă, sau un spirit? Oare poate el creea lumea perfectă sau e doar o joacă, un zvon menit să minuneze lumea? Nimeni nu ştie, totul este un pact ilegal al tăcerii...

Capitolul II - Decădere

Plouă. De câteva zile plouă într-una, cerul parcă vărsând lacrimi la fel ca mine. E ciudat. Mă simt super aiurea, dar totuşi mi-e bine. ' Tic-tac, tic-tac '. Sunetul ceasului îmi răsună în cap asemeni zgomotului asurzitor al muzicii din jurul meu. Mă uit în faţă. Nu văd nimic, doar o imensă pată neagră. Oare am orbit? Nu cred, şi totuşi oare ce se întâmplă? Mă simt atrasă într-un vârtej de sentimente, fiecare mai puternic. Mă întind, capul meu mulţumindu-mi pentru acestă faptă. Închid ochii, apoi îi redeschid. Imagini, amintiri şi gânduri îmi trec fantomatic prin faţa ochilor asemeni unui film de prost gust. Privirea mi se opreşte asupra unei poze lipite mai mult sau mai puţin pe perete. ' When nothing goes right... go left. ' Să fie chiar aşa? Mă ridic în picioare, clătinându-mă încet. O iau spre stânga, totul e la fel. Mă întorc, nimic schimbat. Îi aud vocea lui Mark. Îl privesc cu ochii întredeschişi. Eu? Beată?
-Oh, dar ţi se pare! reuşesc să spun şi vocea mea spartă mă izbeşte asemeni unei găleţi cu apă rece ca gheaţa. Ce se întâmpla cu mine? Decădeam, ajungeam mai rău ca o drogată ce se injecta de foarte mult timp. Mă aşez, pe canapeaua murdară privind în gol. În faţa mea stă liniştită o sticlă de whisky. O iau de acolo şi o desfac mecanic. Dacă tot am apucat-o pe drumul ăsta, măcar să-l duc până la cap. Mă trădase. Se jucase cu sentimentele mele de parcă aş fi fost la fel ca toate târfele cu care obişnuise să stea. Simt cum lacrimile încep să-mi cadă iar pe obraji. Şi eu care credeam că le secasem deja. Încep să beau. O gură, două, trei, zece. Deja nu mai gândeam deloc lucid. Aud vag cum picăturile se izbesc de fereastră. Îmi aud numele rostit de către vărul meu şi îl privesc sceptică. Închise apelul telefonic, cu cine o fi vorbit? Beau din nou. Simt furnicături pe limbă. După maxim zece minute aud uşa. Când ieşise Mark din casă? Îl văd pe Darius cum mă priveşte îngrijorat şi dau din mână. ' Nu e nimic grav! ', aş fi vrut să spun dar nu îmi găseam cuvintele pe care trebuia să le foloseasc. Termin băutura din sticlă şi o las să cadă pe podea. Acesta face un zgomot destul de ascuţit, iar atunci Dariu şi Mark intră amândoi în cameră privindu-mă speriaţi. Parcă l-aţi fi văzut pe Lucifer, zău aşa. Nu ştiu sigur ce îi spune roşcatul lui Mark, dar acesta iese din casă destul de rapid. Îl văd cum se apropie de mine şi se aşează relaxat, în faţa mea.
-Ce s-a întâmplat cu tine? Arăţi de parcă ţi-ar fi căzut cerul în cap, spuse zâmbind cald. Îl privesc uimită. Când zâmbea i se lumina chipul. Îmi scutur încet capul.
-Dacă ăsta e felul tău de a spune "arăţi ca dracu, 'Trice", eşti un scump, spun şi zâmbesc ironic. Acesta dă din umeri, rânjind amuzat. Devine serios dintr-o dată serios şi clipesc de mai multe ori, oarecum şocată.
-Serios acum, de când bei tu şi fumezi? întrebă şi deja deschideam gura să-i răspund. Defapt, de când fumezi tu iarbă? adăugă, fără a-mi da ocazia să vorbesc. Înghit în sec. Dintre toate persoanele de care vroiam să mă feresc, el era primul în capul listei. Îmi las capul în jos, neştiind ce să-i mai zic. Dacă până atunci ştiam ce să răspund acum era de parcă toate cuvintele, propoziţiile şi frazele din cap dispăruseră ca prin farmec. Darius mă apucă de bărbie.
-Îmi pare rău, spun încet, iar el oftează. Mă trage spre el, punându-mi capul pe umărul lui.
-Fraiero, pentru unul ca el, faci tu toate astea? Chiar aşa de mult decazi? Te credeam mai deşteaptă, spuse şi chiar dacă nu îi vedeam chipul, simţeam în vocea lui că zâmbeşte. Îi înconjor talia cu braţele şi oftez. Ce ştia el? Eu chiar îl iubisem. Şi dacă mă gândeam mai bine, chiar dacă se dădea el mare om acum, reacţionase mai rău ca mine acum câteva luni.
-Tu vorbeşti? întreb încet, iar o mişcare din partea lui îmi confirmă faptul că aveam dreptate. Aud uşa, dar nu mă clintesc. Îmi era bine lângă el. Acesta se ridică, continuând să mă ţină în braţe şi trece cu uşurinţă peste sticlele şi dozele goale de băutură. Deschide uşa de la camera mea şi răsuflă uşurat. Avea şi de ce. Era singura cameră curată.
-E timpul să dormi, spuse şi mă lăsă pe pat, trăgând o pătură peste mine. Deşi aveam de gând să protestez, privirea ce mi-o aruncase mă redusese imediat la tăcere, aşa că am închis ochii, iar în scurt timp, somnul mă prinse în braţele lui, ocrotindu-mă de toate lucrurile din jurul meu.

[Twisty Emerald]

Deci acest fic este o colaborare?:))
Rad pentru ca nu m-as fi prins la cum m-ai anuntat de el, daca nu ma uitam la bara de cautare, ajungeam sa fac ca oaia in cautarea lui,dar sa revenim la ciresele noastre si zic cirese pentru ca acest fic ii se aseamana acestui fruct. Incep cu un
"Salut">:D<
Actiunea nu prea m-am prins de ideea principala a ficului dar ne luminati mai tarziu. Momentan pot sa zic ca nu va grabiti nici una, poate pentru ca ideea nu prea e conturata inca.
Titlu momentat se potriveste continuati sa va tineti de el, cum am zis si mai sus.
Ideea ce sa zic, nu te poti prinde idee din prima, nu? Asa ziceam si eu, la mine nu sti nici care sunt personajele, deci nu am ce sa zic aici;))
Descrierea este muuulta si ador faptul ca descrieti sentimentele prin ganduri, are un aer misterios dar sincer.
Dialogul nu este sec si este la locul lui.
Greseli hmm, snt cateva dar nu m-a zgariat nici una, eu deobicei le corectez in timpul cititului, asta daca nu-s multe.
Mi-a placut momentul in care o imbratiseaza si mai ales cand o duce la culcare, avea nevoie saracuta.
Apropo, de ce el este in capul listei cu persoane care se ferste? Curiozitatea asta:))
Astept nextul, spor la scris, Devil Kid. dar si tie, Clorura de potasiu. ma anuntati va rog:o3
Devil Kid. data viitoare o sa comentez mai mult capitolul scris de tine, acuma am incercat sa le comentez pe amandoua desi stiu ca nu mi-a iesit.
Jaa Ne>:D<

[Savarina Ali]

I'm back : )) Deci am observat că e fic în colaborare patetic din partea mea, că nu am observat mai devreme, dar nah. Mi se pare ingenioasă ideea - deși și eu am un fic în desfășurare în laptopul meu - cu prologul la fiecare capitol. E ceva mai special și original, sau cel puțin mie așa îmi place să cred.
Păi nu mă leg încă de conținut că nu prea mi-am dat seama de ce se va întâmpla, deși am o idee, dar nah e ceva ce aș pune eu, nu e băyut în cuie. De abia aștept să citesc în continuare ce se va mai întâmpla și să văd dacă voi avea dreptate sau nu într-un final.
Nu prea am multe de spus, ce-i drept. Greșelile de tastare / gramatică, pe mine una nu m-au interesat că numai de ele nu am eu chef acum - am o durere de gleznă insuportabilă - Dar momentan nimic nu mi-a zgâriat creierul, deranjându-mă, deci e ok din punctul meu de vedere.
Să vedem ce avem la următoarele capitole. Succes la scris și la inspirație amândurora.

Capu'Chuu


P.S. : Pe mine nu mă deranjează mărimea capitolelor, pentru că nu îmi plac nici cele kilometrice, la care să încep să casc de plictiseală mi se pare totul chiar bine, dar asta e părerea mea.

[Camelie.]

Heya there ^^ cat timp a trecut de cand nu am mai dat un comentariu la vreun fic ... Insa, sa revenim :P

Imi place titlul, mai ales partea cu autopsia :> E asa misterios si interesant, si ma face sa citesc mai departe. Actiunea nu mi se pare grabita si asta e super. Dialogul, cum e spus mai sus, nu e sec si asta e si mai bine ^^ Uhm in ceea ce priveste ideea in jurul careia se desfasoara actiunea, m-am cam prins, cred, insa nu spun nimic, deoarece risc sa fac o gafa. In fine, astept urmatorul capitol si daca nu va e greu, as vrea sa ma anuntati si pe mine ^^
Zbye~

[Katniss]

Hello dragelor.
După cum am spus aveam de gând să las comentariu aseară, dar nu am mai reuşit. În fine aveam de gând să citesc acest fic până să fiu anunţată, oricum recunosc că titlul m-a atras în mare parte, sună destul de interesant.
Primul capitol, recunosc că mi-a plăcut foarte mult prologul şi capitolul în sine chiar dacă a fost cam mic. După cum ţi-a spus şi Fallen încearcă să duci propoziţiile până la capăt şi să mai lucrezi ceva mai mult la descriere şi mai ales pe sentimente, astfel încât să iasă mult mai profund. Şi ai grijă la greşeli, au fost câteva.
Capitolul al doilea Din nou îmi place acel prolog, acele întrebări retorice, deşi ar mai fi mers lucrat. La fel ca şi mai sus în legătură cu descrierea şi atenţie la greşeli. Şi mai poţi lucra la dialog.
Aşa v-aş ruga să faceţi capitolele mai lungi şi să încercaţi să le împărţiţi în mai multe paragrafe.
Well cam atât aştept nextu bye, bye.

[Grubbie]

Hilăăău ;x

Ei , bine geamăno , după cum ți-am promis : )

* Primul capitol * A fost frumos , mi-a plăcut foarte mult . Întradevăr mai trebuie să lucrezi ,dar nu e nimic prea grav . Chiar dacă a fost mic , m-a captivat întru totul .

* Al doilea capitol * Eh , ăsta a fost mai lung și a avut mai multă descriere cea ce mi-a plăcut .Ai descris foarte bine sentimentele fetei ducându-mă și pe mine în povestea ei . Din câte am înțeles amâdoi au suferit din dragoste .
Eh , așa e mai mereu .

Îmi place foarte mult felul vostru de a scrie și vă rog să mă anunța-ți când postați următorul capitol .
Multă baftă în continuare amânduora ! * hugs *

[BloodyInnocence]

Deci prolog inseamna un fel de prezentare pe scurt a unei povesti, in mod obisnuit. Iar scopul prologului este de a captiva cititorul, de a-l intriga pentru a-l face sa citeasca, tocmai de aceea se pune NUMAI la inceputul povestii, nu o sa gasesti prolog la mijlocul povesti sau in cazul de fata inaintea celui de-al doilea capitol. Daca vreti sa continuati sa puneti aceste mici filozofi o puteti face foarte bine la inceputul capitolului, dar sa pui prolog si sa o scrii si apoi sa pui capitolul 7 e... nu zic cum dar cred ca ati inteles, nu?
Bun.
pentru cei slabi de îngeri? -> cei slabi de inger, nu e nevoie si nici corect sa faceti acordul in acest caz.
Dacă nu ştim ce este viaţa, de unde ne putem da seama cine este sau ce este Dumnezeu? Nu stiu daca este corect asocierea pe care ati facut-o aici. Insa pe mie nu ma incanta. Inteleg ca trebuia sa faceti o trecere cumva de la viata la Dumnezeu, dar nu cred ca este cea mai buna alegere. Voi da=ti de inteles prin aceasta fraza ca daca am stii ce este viata am stii si ce este sau cine este Dumnezeu ceea ce nu este o presupunere corecta.

super aiurea-> din primul capitol am inteles ca e vorba despre o persoana la vreo 20 si ceva de ani nu de o adolescenta de 15. Deci acel super suna ciudat si aiurea pus intr-o fraza creata de cineva care se presupune ca are o gandire matura.

Parcă l-aţi fi văzut pe Lucifer, zău aşa. -> Corect este Parca l-au vazut pe Lucifer, zau asa. Pentru ca ea vorbeste cu sine, nu cu ei. Prima varianta, a voastra, e buna daca e pusa intr-un dialog, daca le spune lor asta dar ea isi spune singura, ea descrie ce simte, ce vede si atunci se schimba forma verbului. Fi-ti mai atente.

Devine serios dintr-o dată serios-> unul dintre "serios" trebuie sa plece. Oricare dispare e bine, dar trebuie sa ramana doar unu ca propozitia sa aiba inteles.

Eu c-am atata am avut de spus. Titlul promite multe insa dupa cate observ, din pacate, va fi o autopsie a gandurilor unei fete care sufera din dragoste(go figure) si a unui tip care e rupt rau de realitate sau care vrea sa se rupa de realitate si presupun(in imensa mea ignoranta) ca cei doi se vor indragosti si totul va fi bine in lume. Sper sa ma insel si sa faceti ceva cu adevarat original si interesant. Singura diferenta dintre aceasta poveste si altele de genul ei este faptul ca incercati sa da-ti un aer filozofic actiunilor si gandurilor celor doua personaje principale.