Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

deci vin cu un nou fic.... ce pot sa va spun despre el? Pai, va pot spune multe dar prefer sa aflati voi singuri ce si cum si despre ce este vorba. Oricum ce va pot spune este ca prologul este din poveste si se intampla candva in viitor. Asa ca pana veti ajunge sa aflati despre ce este vorba in prolog va trece ceva timp;))
Narez la pers I din mai multe puncte de vedere. Este primul meu fic in care narez la pers I asa ca va rog fiti duri. Orice greseala cat de mica spuneti.
Asa, acum ca am lamurit aceasta chestiune:P sa trecem la treaba.
Sper ca o sa va placa!

Astrul trandafirului albastru


Prolog

Cand mi-am dat seama ce se intampla, cand durerea m-a lovit, scotandu-ma cu brutalitate din acea stare de extaz, era deja prea tarziu. Nu m-ai aveam deloc vlaga in trup pentru a ma lupta cu el. Pentru a lupta sa imi pastrez viata. Aceasta mizerabila, penibila, asa numita viata pe care o traiam. Simteam cum sangele, odata cu forta mea vitala, imi este furat de acel barbat care parca nu se mai satura. Vroia sa imi fure si ultima picatura din lichidul vietii. Sa ma lase goala pe acea strada intunecata de parca as fi un nimic. Dar oare nu asta fusese toata viata mea? Ce las in urma mea? Nimic. Sunt o alta pata, o alta floare ordinara ce face umbra degeaba Pamantului. Printre aceste ganduri si-a facut aparitia certitudinea faptului ca o sa mor. Si-a facut loc printre celelalte ganduri, timid de parca i-ar fi fost frica sa nu intrerupa ceva. Niciodata nu am stiut care imi sunt prioritatile, de ce sa incep acum? Abisul avea sa ma imbratiseze, inghetandu-mi corpul si innebunidu-mi mintea si abia dupa aceste lucruri avea sa ma binecuvanteze cu linistea mortii. Am impresia ca simt buzele ingerului intunecat al nemuriri cum mi le atinge pe ale mele si cum cu un ultim sarut ma binecuvanteaza cu dulceata eternitati. Din pacate acest sarut nu imi este oferit de el cide ucigasul meu, iar in loc de dulceata eternitatii simt gustul metalic al sangelui meu.

Un ras nebun reusi sa treaca de barierele, atat fizice cat si psihice, ale sanatatii mele si corpului meu si se facu auzit pe acea strada pustie. Monstrul il auzi si intrigat se opri, apoi se departa de mine pentru a ma vedea mai bine, lasandu-ma sa cad in propriul meu sange pe trotuarul rece si gol. Este atat de cald si de lipicios acel lichid nu as vrea sa ma mai ridic de acolo. Ii caut ochi dar nu pot sa ii gasesc in pata aceea neagra, care ii este fata. Stiam ca nu o sa supravietuiesc, stia si el acest lucru. Poate de aceea se apropie de mine si imi sopti in ureche. Rasuflarea lui rece trimise un tremur usor pe spatele meu si imi facu pielea de gaina.

-Oare ce se intampla in capul acela al tau, frumoaso?

Vorbele lui provocara un alt ras nebunesc sa iasa la suprafata. Nu stiu de unde venea, nu stiu unde se ducea, dar acest sunet parea atat de perfect in aceasta scena incat lipsa lui ar fi fost inacceptabila. Il vedeam cum isi intoarce spatele, continuandu-si drumul, ca un om obisnuit, de parca nimic nu s-a intampla si in clipa urmatoare a si disparut. De altfel, ce inseamna viata mea pentru ceilalti? Nimic. Nimeni nu stie de existenta mea. Sunt o umbra ce trece neobservata prin viata. Mi s-a spus ca acesta este destinul meu. Ca de la acel incident care s-a intamplat acum multe sute de ani primele nascute din familia mea sunt blestemate sa fie doar niste fantome pentru lumea din jur. Apoi m-a izbit, de data aceasta nu m-ai este ceva timid, imi acapareaza sirul gandurilor. Mi-am dat seama cu o detasare uimitoare ca nu este om. Orice ar fi fost sub infatisarea aceea omeneasca era foarte puternica, de o prezenta, o existenta de temut. O personalitate periculoasa se ascundea sub aparenta de Don Juan a criminalului meu. Ironia sortii isi arata colti inca o data. Eram inchisa in casa in noptile cu luna din cauza monstrilor, care venerau acel astru si in singura noapte in care acel paznic disparea, eu eram ucisa incet, de catre un alt fel de monstru. As fi ras, pe bune as fi ras, daca as fi gasit acea putere in mine, insa cum nu am gasit-o m-am multumit sa zambesc. Dar toate acestea nu inseamna nimic pentru mine, le spun cu o nepasare care ma sperie si pe mine. Si pana la urma de ce sa imi pese? Nu am pentru ce trai. Viata nu este a mea. Asa ca de ce mi-ar pasa daca as pierde-o?

Moarte, vino mai repede! Vreau eu sa tip dar nimic nu iese.

Intr-un sfarsit trupul meu incepuse sa inghete, inima nemaiavand ce pompa prin venele mele se opreste incet, iar intunericul imi cuprinde vederea. Deja isi facea cunoscuta prezenta, doamna cu coasa. Asa ca, asteptam linistita ca ingerul intunecat al taramului celalalt sa isi faca treaba. Stiam ca nu puteam sa fac nimic pentru a ma salva, de altfel nici nu vroiam. In loc sa lupt pentru ultima scanteie de viata din corpul meu, eu intind bratele spre acel inger pentru a-I da ultimul sarut. Un sarut dulce care aduce liniste, pace, eternitate sufletului meu. Acum il vad. Vad cum incet conturul corpului sau se formeaza. A venit dupa mine. Un zambet este format de buzele mele secate de culoarea lor naturala. Intuneric. S-a terminat.

Te las cu bine, lume cruda!

[Berry.]

Well...Hy!
''flaga'' - vlaga

''er eram ucisa incet'' - aici cred ca ai vrut sa spui: eu eram ucisa incet

Numai aceste greseli de tastare am observat si cred ca altele nu au mai fost.
Cred ca este fic este cu vampiri, nu este asa? Asa cred eu si sper sa fie cu vampiri pentru imi plac mult vampirii.:X
Mi-a placut cum ai descris totul, dar se putea si mai bine, naratiunea nu a fost plictisitoare. Dar prologul a fost cam mic, sper ca urmatorul capitol va fi mai mare.
Astept urmatarul capitol si spor la scris.:D

[BloodyInnocence]

am venit cu continuarea, sper sa va placa. Este putin, stiu si este vag, nu satisface mai deloc curiozitatea dar va promit o sa ma revansez.
Multumesc pentru comenturi.
Capitolul I
Inceputuri

"Cand singuratatea te cuprinde, nebunia pune stapanire pe tine pentru cateva momente si te trezesti intr-un clan, in care nu vroiai sa intri de la inceput"

Imi jurasem ca nu o sa mai intru niciodata intr-un clan, nu dupa cate suferisem inainte din cauza asa ziselor familii in care am intrat. Si totusi ma trezesc printre acesti straini de care, intr-un mod ciudat, ma simt atras. Este familia Smith, un grup de vampiri care detine teritoriul Olympic din Statele Unite ale Americii. Acum, in aceasta clipa cand eu am intrat in clanul lor, de fapt mai bine spus pe teritoriul lor, aceasta familie este compusa din William, capul lor, Scarlett, sotia lui, Patrik, un alt vampir ratacitor ca si mine care a ales sa ramana cu ei, si Chase, un vampir facut de cei doi. Pe pragul de a innebuni din cauza singuratatii care imi inghetase inima, i-am cautat si i-am gasit. Au fost foarte amabili si draguti, probabil din cauza starii in care ma vazusera ca sunt, si m-au invitat in familia lor, sa locuiesc cu ei cat doresc eu. Am acceptat iar acum ma aflam cu ei in sufragerie. Se strang in jurul meu si se uita curiosi la mine, vrand sa imi afle povestea iar eu ca un gentleman desavarsit ma simt obligat sa le fac pe plac.

-Deci, aceasta este povestea mea, spun eu uitandu-ma la cei care stateau in jurul meu, fara a da semne de dezinteres dar nici de curiozitate. Numele meu il veti afla pe parcursul povestii, numele meu adevarat de om, asa ca aveti rabdare si nu ma grabiti, altfel cine stie, poate musc. Asadar, aceasta este povestea mea, un biet boieras, tanar care nu stia ce este aceea viata adevarata sau cat de cruda poate sa devina ea, o data ce banii dispar iar titlul este singurul ce ramane ca un martor mut, ce iti aduce aminte in fiecare clipa de rangul pe care il ai, de onoarea pe care o pierzi incet si de cine esti. Vedeti voi, acolo in lumea ipocrita si superficiala, in care odata traiam, nu conta atat de mult cine esti tu, conta foarte mult cine au fost stramosii tai si cati bani aveai. Cat de importanti au fost stramosi tai atunci cand traiau, atat de important aveai sa fi si tu. Ca sa intelegeti, eu raman fara bani si atunci cand le cer ajutorul prietenilor mei ei imi intorc spatele. Aveam nevoie de bani pentru a trai cum eram invatat si de aici incepe povestea mea. Si acum, cand in mintea mea imi apar acele amintiri incetisate de trecerea timpului si de transformarea mea, imi amintesc cat de superficial si credul eram. Nu imi vine sa cred ca eu am putut sa fiu vreodata asa dar la fel ca toate fantomele ce acum ma bantuie noaptea, la fel ma bantuie si baiatul acela care obisnuiam sa fiu. Nici unul dintre scheletele din debaraua mea nu ma lasa sa uit trecutul, desi eu asta incerc sa fac de secole. Sa il uit. Sa ii uit pe cei care au avut ghinionul sau poate norocul, ca intr-un final nu pot spune ca am facut numai rau pe aceasta lumea, de a se intersecta cu mine. Sa uit durerea ce am provocat-o. Sa revin la povestea mea, ajung si la victimele mele patetice, care si-au vandut sufletul pentru o clipa de placere. Sa incep povestea.

Ochii celor patru nu isi schimbara privirea rece si goala pe care mi-o ofereau. Stiam ca ma asculta si ca fiecare isi pastreaza intrebarile pentru atunci cand aveam sa termin povestea. Noi, vampiri nu uitam nimic si de aceea nu trebuia sa punem intrebari in clipa cand ceva era neclar, puteam astepta pana cand persoana care vorbea termina. Cateodata consider ca este un miracol, o minune ca sunt vampir altadata consider aceasta existenta a mea un blestem. Se ridica si ma inconjoara, insa eu nu ma las intimidat de ei, nu am de ce sa fiu intimidat, speriat. Simt din modul in care stau prudenti in jurul meu ca nu este un clan, o familie veche dar in acelasi timp simt o legatura intre ei mult mai puternica decat in celelalte familii in care am fost.

[A'Svear]

HeLLo..Capitol nou :X
Sa vedem

Imi jurasem ca nu o sa mai intru niciodata intr-o familie, nu dupa cate suferisem inainte din cauza asa ziselor familii in care am intrat. Si totusi ma trezesc printre acesti straini de care, intr-un mod ciudat, ma simt atras. Este familia Smith, familia de vampiri care detine teritoriul Olympic din Statele Unite ale Americii. Acum, in aceasta clipa cand eu am intrat in familia lor, de fapt mai bine spus pe teritoriul lor, aceasta familie este

Ai cam repetat de prea multe ori cuvantul "familie" puteai sa inlocuiest cu altceva...clan sau asa ceva :-)
Descriere ai si este frumoasa si interesanta
Dialogul...mai exact povestea aclui vampir este interesanta
Actiunea nu este grabita iar evenimentele sunt povestite calm si frumos
Naratiunea este buna
Greseli de tastare nu am vazut iar exprimarea este complexa si deasemenea lipsita de greseli
Abia astept next`ul...spor la scris
Bye and kissu :*

[BloodyInnocence]

thx pt commenturi. sper ca nu ati asteptat prea mult.
Capitolul II
Trecut

Anul 1491, Anglia- Londra

1491, anul in regele Henry al VII urca pe tronul Angliei cu voia Papei si a Domunul dar si in care viata mea s-a schimbat. Anul in care eu m-am trezit la realitate.

Este o zi urata. Soarele a refuzat sa ne binecuvanteze cu lumina si caldura lui, lasand norii grei de ploaie si ceata rece sa puna stapanire peste Londra, orasul meu mult iubit.

Numele meu este Sir Edward Wolf, duce de Wellington sau cel putin aveam sa fiu duce de Wellington in cateva ore. Este o zi trista pentru toti ceilalti, in afara mea. Azi tatal meu va fi condus pe ultimul drum. Stiu ca trebuia sa fiu trist ca cel care mi-a dat viata s-a sinucis dar eu sunt bucuros. Sunt atat de fericit incat m-as duce sa ma distrez dupa, insa lumea ar ramane socata daca as face asa ceva. Trebuie, totusi, sa pastrez aparenta ca si eu sunt la fel de distrus de disparitia lui ca si ceilalti. Acum, ca tatal meu a decis sa plece din lumea aceasta, toata averea imi revenea mie, ma rog, ce o mai fi ramas din ea dupa ce el a aruncat-o pe geam, pariind la cursele cu cai. Oricum pentru mine nu conta lipsa banilor, am douazeci de ani, sunt in floarea varstei si am o groaza de prieteni care ma vor ajuta sa imi recapat inapoi banii, printr-o metoda sau alta.

Eram aproape gata. Ma trezisem de la ora sase dimineata, mi-am facut baie dupa care m-am intors in dormitorul meu pentru a lua, de pe patul din lemn de mahon, hainele pregatite de servitori. Inainte sa ma imbrac, mai arunc o privire peste ceea ce ma inconjura. In aceasta camera am stat eu de cand aveam trei ani, de cand mama mea a fost aruncata de cal si a murit. Amintirea ei mi-a revenit in minte cand am vazut tabloul ce se afla agatat pe peretele din fata mea.A murit cand eram prea mic sa stiu exact ce s-a intamplat dar cand am m-ai crescut vina pentru moartea ei a suportat-o tatal meu. Ii auzisem pe servitori vorbind despre ducesa de Wellington si spunand ca daca el nu ar fi insistat sa incalece calul cel nou, mama mea nu ar fi murit. Acum tot ce imi ramasese ca amintire era un tablou cu ea intr-o crinolina verde la varsta de paisprezece ani. Camera era decorata de mama mea dar niciodata nu imi placuse. Pereti din piatra erau acoperiti cu diverse tablouri intruchipand curajul stramosilor mei, singurul diferit era portretul ei. Din fericire doi pereti scapasera de acele picturi ingrozitoare. Unul era cel pe care se afla un semineu imens iar celalalt era constituit din ferestre. Privelistea era constituita din padurea care inconjura castelul si in devartare se putea vedea vag un castel apartinand vicontelui de Bradfort. Ca majoritatea camerelor din castel, in dormitor se afla un candelabru care niciodata nu reusea sa alunge umbrele. De multe ori, atunci cand eram mic, aveam impresia ca in acele umbre se ascund monstri, nevazuti, nestiuti de adulti. Pe masura ce am crescut, am inceput sa disting ce se ascunde in umbrele ce ma inconjurau. In incapere se afla patul meu, masuta de toaleta si doua dulapuri ce contineau diferite haine. Pe podea sta o blana de urs pentru a nu lasa marmura sa imi inghete picioarele, atunci cand ma trezeam. Aceasta era camera in care traisem, cunoscusem dragostea, imi pierdusem virginitatea. O paraseam pentru a ma muta in dormitorul stapanului, acolo avea sa fie locul meu de azi inainte. Nu conta ce continea camera ci ce reprezenta ea. Un zambet imi apare pe fata la acest gand. Nerabdator imi i-au hainele de pe pat si ma imbrac cu ele. O pereche de pantaloni negri din matase, simpli, o camasa alba din bumbac cu dantela de Venetia la maneci si guler si o haina neagra, captusita cu blana de vulpe. Era totusi inceputul lui septembrie si nu se stia cand putea sa inceapa ploaia. Cum termin de imbracat, ma duc la sifonier pentru a ma uita la oglinda cat usa de mare. Cu un ochi critic ma analizez de sus pana jos. Vreau sa fiu impecabil, vreau ca totul sa stea la locul lui, asa cum il aranjasem. Nu imi placea sa arat neglijent.

Multumit de imaginea afisata, ies din incapere si incerc sa arat deprimat si trist, chiar suferind din cauza mortii nemernicului aluia. Adevarul era ca de abia asteptam sa il vad pe nenorocit la trei metri sub pamant. Nu aveam sa uit vreodata prin ceea ce trecusem. Niciodata nu fusesem destul de destept, agil, rapid pentru el." Sper sa fie adevarat ca vei arde in Iad pentru ca te-ai sinucis.", imi spun in gand.

Am intrat in sala de bal, acolo unde s-a tinut priveghiul. Tin sa precizez ca sunt printre putinele persoane care sunt catolice. Mama mea a fost catolica si a tinut ca si eu sa fiu catolic. Ducele nu a avut nimic de obiectat, era mult prea bucuros atunci ca avea un fiu ca sa ii mai pese de ceva. Cum am pasit in incapere, am fost asaltat de prieteni si rude care isi aratau condoleantele pentru moartea tatalui meu. Cred ca dupa a douazecia urare incepusem sa ma plictisesc de acea scena care nu se mai termina.

-Mult mai tarziu aveam sa imi dau seama de ipocrizia celor din jurul meu dar si a mea. Dorisem moartea tatalui meu doar pentru a fi numit duce de Wellington, pentru un amarat de nume scris pe o hartie, spun eu indepartandu-ma putin de la poveste. Sa revin.

Intr-un sfarsit, am plecat spre biserica si dupa doua ore in care preotul a tinut slujba, bolborosind in latina rugaciunile pentru trecerea sufletului in Rai, am ajuns in cimitirul unde batranul avea sa fie ingropat. Acolo avea sa isi faca somnul de veci. "Sper ca se va invarti in groapa."

Nu mai puteam sa mentin acea masca de suferinta din cauza bucuriei care ma invada. Cu fiecare pas, simteam cum ma apropii si mai mult de titlul stramosilor mei, titlul si puterea aveau sa fie in sfarsit ale mele. Bani aveau sa urmeze dupa.

Prima lopata de pamant aruncata in groapa ma trezi din planurile mele marete. In acel moment mi-am lasat capul in jos si am zambit, satisfacut. Spre multumirea mea, nimeni nu vazuse acel zambet, erau prea deprimati pentru a se uita la mine.

La ora cinci totul se sfarsise, iar eu ma aflam in sala de bal, in care nu mai exista nici un semn care sa dovedeasca faptul ca tatal meu a stat aici intr-un cosciug. Am urcat toate acele o suta de scari pana la etajul unu si ajungand sus, am facut de data aceasta la stanga spre fostul apartament al tatalui meu. Gata, nu mai stateam in aripa dreapta la un loc cu incaperile pentru oaspeti, acum stateam in aripa stanga, aripa stapanului.
Camera mea noua nu era diferita de cea veche din punct de vedere al arhitecturii si al modului in care era aranjata. Singurul lucru care era diferit era lipsa tablourilor care infatisau acele lupte. Pentru mine nu conteaza cum arata camera ci conteaza ce semnifica ea, semnifica putere. Aici locuieste numai seful casei, nimeni altcineva nu are voie sa intre fara voia lui.

M-am dezbracat si m-am bagat in patul imens cu o carte in mana. Era prea devreme sa ma culc, era de abia sase. Vroiam sa ma bucur singur de noua mea pozitie. De obicei ma astepta in pat cate o fata frumoasa ce cauta senzatii tari dar azi nu am vrut sa impart cu nimeni bucuria de a fi stapan peste mosie.

De abia asteptam sa imi incep noua viata. Sa imi traiesc viata asa cum vreau fara sa ma mai sacaie nimeni la cap.

-Prima mea zi din noua mea viata nu a fost plina de evenimente, urmatoarele zile aveau sa fie foarte dezamagitoare. Aveau sa ma trezeasca la realitate. Insa este importanta pentru ca daca ducele de Wellington nu ar fi murit atunci viata mea ar fi avut alt curs, le spun eu auditoriumului meu.

Ma simteam ciudat sa povestesc fara sa fiu intrerupt, stiam ca intrebarile aveau sa fie puse la sfarsit dar eu inca simteam nevoia de a da explicatii.

[BloodyInnocence]

am venit cu o noua continuare!
Sper sa va placa.


Capitolul III
Adevarul crud al vietii

Au trecut doua luni de zile de cand tatal meu a murit. Doua luni ingrozitoare in care am aflat adevarul crud despre asa numiti mei prieteni. Trecusem prin toate starile posibile, de la bucurie la depresie si intr-un final ramasesem la furie. Sunt furios pe mine pentru ca am fost atat de credul incat sa ma bazez pe ajutorul prietenilor mei. Impostorii! Prefacutii, ipocriti! M-au mintit! Imi inchipui cum imi pun mainile in jurul gaturilor lor si strang. Strang atat de tare incat le vad ochii cu incet, incearca sa iasa afara. Dau cu pumnul in masuta ce se afla la capul patului meu. Din fericire rezista la impactul cu mana mea. Acum imi dau seama ca intotdeauna am fost singur. Ei au stat langa mine pentru ca credeau ca am bani, ca sunt influent. In momentul in care au aflat ca nu ii mai am, mi-au intors spatele. Nenorociti! Au uitat de cate ori i-am ajutat. Toate faptele mele au fost sterse cu buretele. Lasa ca vro vedea ei. Am intors foaia. O sa vina si randul meu cand ii voi vedea din nou la picioarele mele. Roata se invarte.
Ma invart ca un leu in cusca incercand sa gasesc o solutie pentru a reintra in lumea aceea, a balurilor si petrecerilor, cu care ma obisnuisem, insa nu gasesc nimic. Frustrarea, neputinta si mania ma cuprind si nu ma lasa sa uit prostia inocentei mele. Imi dau seama de e s-a sinucis tatal meu, de ce ajunsese unde a ajuns. Din cauza celor care au avut tupeul de a zice ca ii sunt prieteni si familie. Ce au facut ei pentru el sau pentru mine? Nimic. Inteleg, acum, de ce cel care mi-a dat viata se imbata in fiecare seara. Imi era mila de el… sau mai bine zis imi era mila de mine. Imi dau seama ca ma indentific cu el. Sunt in aceasi situatie. Regretul ma cuprinde amintindu-mi de felul in care m-am purtat cu tatal meu si la inmormantarea lui. Imi pare rau dar parerile de rau nu mai pot schimba nimic, nu il pot aduce inapoi.
Cu aceste ganduri care ma macina, ma duc in sala de primire a oaspetilor, indreptandu-ma spre cabinetul cu bauturi alcoolice. Pun mana pe usita din sticla dar sovaiesc in a o deschide. Imi vad chipul in sticla pura a vitrinei. Parul lung, negru mi l-am strans intr-o coada la spate dar cateva suvite tot au reusit sa scape si acum imi mangaie pielea chipului meu. Fata mea ovala este putin trasa, insa imi sta bine putin mai slab. Barba inca nu mi-a crescut deci arat cat de cat decent. Stiu ca m-am neglijat in ultimele zile si acest lucru incepe incet sa se observe. O pereche de ochi negri ma privesc. Sunt necrutatori si aproape ca ma inspaimanta, doar ca sunt ai mei si nu am de ce sa imi fie frica. Trasaturile mele aspre sunt atragatoare atunci cand am grija de mine si infricosatoare atunci cand nu am. Stiu ca alcoolul imi va da un aer si mai groaznic. Oare chiar vreau sa urmez drumul tatalui meu? Ma intreb eu nesigur. Dar atunci cand realitatea devina prea grea de suportat ce faci? O infrunti, imi spune o voce din-nauntru. O lupta se da in mine. O parte vrea sa se scufunde incet in lichioara miraculoasa a uitarii in timp ce cealalta vrea cu incapatanare sa infrunte cruda realitate. Ce am facut in ultimele doua luni? Ma intreb. Nu am infruntat viata? Unde ma adus acest lucru? Nicaieri! La naiba cu toate astea! Zic eu si deschid vitrina, punand mana pe sticla de tarie.
Aud cum usile masive din stejar ale incaperii se deschid. Ma intorc sa vad cine are tupeul sa ma deranjeze. Un majordom isi face aparitia, ma saluta aplecandu-se. Daca ar intinde mana si-ar atinge degetele. O plecaciune perfecta. Ii arat spatele, dindui de inteles ca nu ma intereseaza prea tare ce are de spus.
-Domnule? Intreaba el.
Voce ii tremura usor si din intrebarea lui imi dau seama ca nu stie in ce stare ma aflu, de aceea tonul ii este neutru iar atitudinea precauta.
-Da, Frank?
-Este o domnisoara aici, care a venit sa va vada. O las sa intre sau ii spun ca nu sunteti disponibil?
O domnisoara? Cine ma viziteaza la aceasta ora tarzie?
-A spus cum se numeste? Il intreb eu, ignorand celelalte intrebari, din ce in ce mai curios. Inchid vitrina si imi iau mana de pe ea, intorcandu-ma cu fata spre el.
-Nu, domnule. Nu a vrut sa se prezinte.
-Este cineva cunoscut?
-Nu, domnule. Nu pare a fi de prin partile acestea.
Devine din ce in ce mai interesant. Nu pot rata o intalnire cu o frumoasa domnisoara. Cel putin sper sa fie frumoasa.
-Invit-o inauntru. Oare ce vrea?
Nu ma astept ca majordomul sa imi raspunda, deoarece stiu deja ca a disparut din incapere. Asa fac toti servitori buni, se misca fara nici un sunet, apar din senin si dispar la fel.
Ma duc spre canapeaua masiva, ce trona in camera, si ma asez pe ea in timp ce astept ca domnisoara respectiva sa isi faca aparitia. Nu cred ca a trecut prea multa vreme. Deodata simt doua maini mici si reci, care se aseaza pe spatele meu. Speriat ma ridic si ma intorc ramanand uimit cand o vad. Intrase fara sa faca nici cel mai mic zgomot, la fel ca o fantoma. Are parul foarte lung, rosiu ca focul. O parte din el il are impletit si facut coc in crestetul capului iar cealalta este lasata libera sa ii protejeze umerii goi. O pereche de ochi verzi, sticlosi de pisica, ma privesc din inchisoarea lor formata din genele lungi, roscate. Simt cum ma pierd cu totul in fata acelei priviri patrunzatoare. Mai spuneam ca eu am o privire de omoara pe loc. Eu nu sunt nimic pe langa minunatia ce se uita la mine in acest moment. Ma simt fermecat de acele doua peruzele. Cu greu reusesc sa imi dezlipesc ochii de ai ei. Gura mica cu doua buze rozali formeaza un zambet care vrea sa fie cald dar pare mai repede inghetat pe fata ei perfecta. Pielea fara de cusur este de un alb impecabil care ar face de rusine si cel mai pur trandafir. Vreau sa ating fata aceea dar imi este teama ca s-ar putea sa o sparg. Este mica de inaltime, imi ajunge pana la piept dar asta nu o face mai putin impunatoare. Este imbracata intr-o crinolina de un verde inchis, cu smaralde micute cusute cu maiestrie in dantela fina ce acopera rochia. Un decolteu generos incanta privirile iar linia apetisanta formata de sanii ei este pusa in evidenta de pandantivul cu rubin pe care il poarta. Umerii sunt goi, insa mainile sunt ascunse in manecile evazate ale tinutei. Rochia o adevarata opera de arta iar ea o regina absoluta. Parea mica si firava printre acele materiale grele dar ochii ei sustineau altceva, exprimau puterea psihica a unui pradator de temut. Nu stiu de ce aveam impresia aceasta. Domnisoara din fata mea nu putea sa fie, in nici un caz, un pradator.

-Atunci nu stiam cat de mult ma inselam. Ca vanator stiam cum arata prada si pradatorul, insa in acea clipa imi ziceam ca sunt nebun daca cred ca faptura incantatoare din fata mea era asa ceva, le zic eu auditoriumului meu. Simteam nevoia sa le explic fiecare detaliu al vietii mele. Ei continuau sa stea in jurul meu ca niste gardieni de piatra ascultandu-ma. Nevrand sa ii fac sa astepte continui povestea.

Eu o cantaresc de sus pana jos si invers si nu imi dau seama ca ea nu a facut nici o miscare in tot acest timp. Statea in fata mea ca o statuie si zambea. Du pa vreo cinci minute am constientizat acest lucru si ca sa sparg acea pictura, am inceput sa vorbesc. Linistea incepuse sa apese pe pieptul meu, facandu-ma sa simt ca nu mai am aer. Trebuia sa fac ceva sa o distrug.
-Buna seara, domnisoara?
-Ducesa du Solei. Angelique du Solei.
Ce voce are. Nici ciripitul pasarilor nu poate sa o intreaca.
-Ducesa du Solei. Ce nume frumos aveti, ducesa. Un nume frantuzesc, veniti din Franta?
Idiotul de mine! Auzi ce intrebare. Normal ca de acolo vine doar nu o veni din Germania! Tampit! Ma mustrez eu in gand. Imi dau seama de penibilitatea intrebarii mele dar nu mai vroiam sa se lase acea liniste mortuara care incepuse sa ma innebuneasca.
-Da, monsieur.
-Ciudat, nu aveti accentul specific limbii dumneavoastra, observ eu putin intrigat. Bine, putin mai mult.
-Stau de mult timp in Londra, monsieur.
-Ce va aduce in umila mea locuinta?
Nu a raspuns imediat. Inainte sa vorbeasca, ducesa se indreapta spre semineul din fata canapelei, ce este incadrat de diverse trofee de vanatoare si capete de animale impaiate. Pune mana pe partea de sus a semineului, mangaind lemnul cu varful degetelor. Ii urmaresc fiecare miscare, fermecat de ea.
-Vreau sa va arat o alta perspectiva a vietii, aceasta daca doriti, normal…
Pentru un moment mi s-a parut ca mana ei mica si in acelasi timp foarte delicata se contorsioneaza, dezvaluind, pentru cateva secunde, niste degete lungi, subtiri cu uncghii ingrozitor de mari ce pareau a fi ascutite. Nu se poate. Inlatur aceasta impresie. Imi zic ca mi se pare, dau vina pe alcoolul din sangele meu. Prezenta ei m-a fermecat, m-a ametit, ma face sa fiu confuz si sa uit ca nu am baut nici macar o picatura din whisky-ul ce sta la loc de cinste in vitrina.
-Care este ace perspectiva ducesa?
O intreb eu incercand in continuare sa neg ceea ce ochi au vazut.
-Nu pot sa ti-o spun, trebuie sa o traiesti, zise ea cu o voce fara nici un fel de inflexiune.
Daca cu cateva minute in urma vocea ei era asemenea ingerilor, acum devenise goala, lasandu-ma rece. Aproape ca ma zgaria pe creier tonul cu care spusese acele cuvinte.
Totul in jurul ei este un mister. Modul in care vorbeste este in acelasi timp atragator si respingator. Ma face sa o ascult, sa ii sorb cuvintele. Este ca si cum nu vorbeste un om, ci altceva. Nu pot sa nu imi pun intrebarea. Altceva ce? Un demon? Poate un demon sa fie atat de minunat? Nu, cu siguranta nu. Si atunci este un inger. Dar ce fel de inger ramane de vazut. Glasul ei, gesturile pe care le face par a fi mecanice, calculate pana la cel mai mic detaliu. Nu face miscari in plis, ne la locul lor dandu-mi impresia ca nu le face pentru a-si pastra energia. Deja totul incepe sa capete aspecte de vis. In curand o sa ma trezesc si o sa descopar cu dezamagire ca totul nu a fost decat o iluzie. Pana atunci o sa continui sa joc in acest vis ca un actor pe o scena de teatru.
-De ce? De ce ai venit? Ce vrei de la mine?
Fara nici un motiv, pe care sa il recunosc sau sa fie justificat, panica pune stapanire pe mine. O voce din interiorul meu imi spune ca ceva nu este in regula cu ea. Imi tipa in cap sa fug si nu ma lasa sa ma concentrez. Nu imi mai aud gandurile. Imi dau seama ca nu este nici un vis, totul este cat se poate de real. Un tremur usor ma cuprinde deoarece corpul meu ese tras in doua directii: una care vrea sa iasa cat mai repede din incapere, sa nu o mai vada pe domnisoara din fata mea, comanda a glasului irational din capatana mea si cealalta care vrea sa afle mai multe, sa stea, comanda a rationalismului, a realitatii care imi spune ca cealalta fabuleaza. Asa ca fac ce orice om intreg ar face, am stat. Nu vrea sa dau curs nebuniei care sta ascunsa in mine.
-Esti special. Te-am cautat mult. Nici nu stii cat de mult. Intr-un sfarsit te-am gasit, zice ea cu aceasi voce goala si rece.
Nu este cald in camera insa eu incep sa transpir. Transpiratia curge in voie pe chipul meu. Se formeaza pe fruntea mea apoi coboara in jus pe gat, dupa care este absorbita de camasa din bumbac. Cumva stiu ca simte frica din sufletul meu si mai stiu ca ignora starea in care ma aflu. Se comporta de parca ceea ce discutam este cel mai banal lucru din lume. Cineva din afara ar fi avut impresia ca noi purtam o conversatie normala, puerila, superficiala. S-ar fi inselat amarnic. Am invatat ca aparentele insala intotdeauna sau aproape intotdeauna dar ceea ce conteaza este ca in acest moment pluteste deasupra mea un mare pericol, numai ca nu pot sa imi dau seama de unde avea sa vina.
-Eu? Special? Am intrebat-o cu o voce sugrumata.
-Da. O sa fim buni prieteni, o sa vezi. Asta daca vrei sa afli mai multe… Daca vrei atunci ma vei primit si maine in casa ta.
-Da, vreau.
Vreau? Am spus eu asta? Dupa ce am rostit cuvintele imi dau seama ca eu chiar imi doresc sa cunosc misterul care o inconjoara pe ducesa du Solei.
-Foarte bine, in acest caz ne vedem maine seara, mon cher, zice ea venind incet spre mine, facand pasi imposibil de mici de am impresia ca va dura cel putin o ora sa ajunga.
Ma uit cu uimire si nu inteleg de ce materialul rochiei, care era din satin, nu fosneste, asa ca la toate celelalte femei. Nici un zgomot nu face cand paseste. Se apropie de mine si zambind larg isi arata dintii impecabili si incredibil de lungi si ascutiti. II sarut mana ca un adevarat gentleman, nici chiar in cele mai tensionate momente manierele nu se uita, ea imi ofera un mic pupic pe obraz, dupa care ma lasa acolo, incremenit, unde stau de cand a intrat. Este ca si cum nu a venit niciodata. Ma aflu in locul in care stateam cand iesise majordomul, cu fata la usile mari din stejar.
Am visat? Nu cred. Inca ii simt buzele moi pe obrazul pe care mi-a lasat acel sarut.
Confuz, urc sus in camera mea si ma culc, zicandu-mi ca maine lucrurile se vor rezolva de la sine. Maine dimineata totul va capata sens si vraja de vis va disparea din amintirea mea. Am mare dreptate. A doua zi cand m-a trezesc totul este clar iar lucrurile ciudate si atmosfera din incapere disparusera din mintea mea.

- Sau cel putin asa credeam eu in acel moment.

[Teh]

Buna Fallen. Iata ca dom'soara de fata se tine de cuvant. Trecui si eu pe aici cu o umila parere : - s .

In primul si in primul rand, vreau sa iti spun ca inceputul nu a reusit sa ma captiveze insa am continuat sa citesc. Ceea ce vreau sa spun este ca prolog-ul nu a fost pe atat de interesant pe cat ma asteptam sa fie : - ? Insa a fost ok , adica ... Sunt destule detalii pe care vreau sa le cunosc. Si totusi, ai spus si tu ca vom intelege prolog-ul mai tarziu, cum nu imi dadeam seama ce si cum , am zis sa las totul pe mai tarziu ; sa vad cum si cand va prinde amploare. O sa revin atuncia supra subiectului.
Primul capitol a fost ok, ca sa zic asa. Imi place personajul, sau cel putin imi place atitudinea pe care povesteste el ca o avea ca si " fiinta umana ". Era asa un.. Nenorocit, sa se bucure de moartea tatalui sau. Am observat vag ca se va transforma cu timpul exact in ceea ce fusese si batranul lui, asta inseamna ca daca ai vrut sa dai indicii asupra acestui fapt, ai reusit. Si totusi m-a dezamagit cand am citit ca " ii parea rau " . Dar tu ai descris cum trebuie o fiinta umana, facandu-si lucrarea sa prinda o nuanta foarte realista. Ceea ce este foarte important intr-un fiction cu vampiri, parerea mea. Sa dai si impresia puternica a realitatii oamenilor si apoi " fantezia " in care traiesc celelalte creaturi.
Asta ai reusit sa creezi destul de bine si prin aparitia acelei ducese; de ce am eu impresia ca nu e deloc o ducesa? In fine, nu imi pasa prea tare.
Ai descris bine frica personajului tau si te descurci bine, momentan, la naratiunea la persoana I. Si totusi, nu poate fi chiar totul roz, nu -i asa ? :]].

Am observat pe parcursul celor trei capitole , desi nu imi amintesc cu o precizie clara in care [ presupun ca in primul capitol ] ca ai spus ceva de genul : am urcat cele 100 de scari. Stiu ca scria scari si ca erau " muuuuuulte " . Ceea ce nu mi s-a parut OK. Pentru ca devine.. cam ciudat. Gandeste-te, un castel cu o suta de scari pana la primul etaj? Cred ca este o exagerare prea mare. Ma gandesc cat de inalt este un bloc de 10 etaje, si el nu are 100 de scari.
M-am gandit evident ca ai vrut sa spui " trepte " si nu stiu daca a fost greseala de tastare. Asa ca hai sa lamurim lucrurile.
O scara are mai multe trepte. Treptele sunt acele " locuri " pe care pasim, scara este formata din mai multe acestel locuri. Cred ca in DEX se gaseste cuvantul " scara " si sub sensul de " treapta " insa eu cred ca cel mai bine este sa folosesti trepte si scari in sensurile pe care le-am zis eu. Dau o imagine mai clara. Eu cand ai zis 100 de scari am ramas masca, nu m-am putut gandi la trepte. In fine, cred ca ai inteles tu ce am vrut eu sa spun.
Am vazut de asemenea ca ai scris pe undeva " vro " insa am vazut ca ai scris si " vreo " asa ca mi-am zis ca cea precedenta a fost doar o greseala de tastare. In fine, forma corecta este " vreo " D: .

Vreau sa ma mai leg si de faptul ca tu , personajul tau mai exact, povestea acum vampirilor din acel clan. dar povestirea pe care o face mie nu imi pare a relatare. Vreau sa zic, ok isi amintea totul dar e cam ciudat sa isi aminteasca fiecare detaliu. Sau eu asa vad lucrurile, cred ca ai detaliat in asa fel incat sa para ca iti face biografia nu ca ar povestii ocazional. Mi se pare cam ciudat cum poate vorbi atat de usor despre viata lui. Bine, acum poate ca este chiar ideea principala si totusi, trebuie sa fim si putin detasati cand e vorba de trecut, nu ? Hmm, desi asta face lucrurile mai clare. Oricum mie nu mi-a dat ideea relatarii orale pentru anumite persoane / personaje. Dar odata inceput asa trebuie terminat tot la fel, asa ca nu te gandi sa mai schimbi D: . Mi-a placut faptul ca ne readuci aminte din cand in cand ca povesteste. Asta imi mai sterge din indoielile de mai sus si face povestirea mult mai buna.

Vrusesem sa ma leg de faptul ca nu e destul de clar. Dar cum a inceput sa prinda amploare, nu ma mai deranjeaza acest aspect. Ne-ai prins / m-ai prins oleaca in suspans desi acum imi este clar ce va deveni, you know :]] oricum nu stiu inca cum. Este si vina acestui tip al carui nume actual nu il stiu. Presupun ca nu a ramas cu numele lui real, [ uitasem numele lui real , acum ca m-am uitat - Edward ] Asa ,ziceam ca poate este si vina lui. el a zis ca " vrea " cine stie ce semnificatie a avut aceasta replica? ! ?! Pentru " ducesa " . Foarte bine lucrat aici. Nu stiu daca ai planuit-o, dar ti-a iesit bine.

" Sper sa fie adevarat ca vei arde in Iad pentru ca te-ai sinucis."

Asta a fost dur si ti-ai conturat prin replica asta foarte bine personajul. Extraordinar chiar . Este foarte buna. Sa te mai tii de replici de genul acesta, kay? D: Vreau sa zic ca mie imi plac =) si s-a potrivit cu personalitatea lui, sau cel putin cea umana.

"Sper ca se va invarti in groapa."

Si eu :]]. Alta replica foarte buna.

In fine, cred ca am generalizat pe acolo asa... In fine, scrii dragut : - ? Imi place, dar la inceput ti-au lipsit cam multe . Vad ca acum s-au redresat. Astept sa vad ce ne asteapta in urmatorul capitol. Sper sa trecem repede la actiunea prezenta si sa vad care e treaba cu existenta lui actuala , numele lui ah si acel clan.
Este interesanta povestea, vreau sa zic ideea imi place. Mai trebuie totusi lucrata.
Bafta <33333333333

[BloodyInnocence]

ms teh pentru comentariul tau.
Deasemenea multumesc tuturor celor care citesc.

Capitolul IV
Misterul creste

M-am trezit cu o durere ingrozitoare de cap a doua zi. Nu imi aminteam cand am baut sau cat am baut dar dupa cum imi svacneau tamplele mi-am dat seama ca a fost foarte mult. Nici nu mi-a trecut, o secunda, prin minte sa ma duc jos sa vad cat de goale erau sticlele.
Ma imbrac, apoi ursuz strig la o servitoare care a venit impleticindu-se si i-am zis sa imi aduca sa mananc ceva. A iesit mormaind ceva. Nu imi bat capul sa imi dau seama ce a spus.
Ma duc la geam sa ma uit la padurea plina de viata ce inconjura castelul. Gandurile despre intalnirea pe care o avusesem cu cateva ore inainte imi invadeaza mintea si nu imi dau pace. Ma intriga tanara ducesa. Persoana ei ma face sa ma intreb care este povestea din spatele acelei aparente. De ce plecase din Franta, era casatorita, era singura, care era situatia ei, toate aceste intrebari se perindau prin capul meu si refuzau sa imi dea pace. In alte circumstante nu m-ar fi deranjat dar acum ma scoteau din minti deoarece nu faceau decat sa creasca durerea de cap pe care o aveam.
-Domnule?
Aud vocea intrebatoare a menajerei, dar nici nu ma obosesc sa ma intorc sa o onorez cu atentia mea. Sunt un nemernic, stiu si nu am de gand sa ma schimb. Profit de pozitia pe care o am si imi traiesc viata asa cum doresc chiar daca in acest moment am niste probleme, acestea nu ma impiedica sa fac ce vreau.
-Micul dejun este servit. Puteti cobori jos sa mancati, daca aceasta este dorinta domniei-voastre.
Inclin usor capul in semn ca am inteles. Ea pleaca din camera fara sa faza zgomot iar eu m-ai arunc o privire pe geam, dupa care dau sa ma intorc pentru a iesi din incapere. Insa cu coltul ochiului vad ceva rosiu in padure. Ma intorc si ma apropri si mai mult de geam pentru a incerca sa vad animalul pe care l-am zarit in fuga. Nimic. Padurea pare linistita, dar ce oare se ascunde dupa aceasta aparenta? Nu pot sa nu ma intreb fermecat de posibilitatea unei vanatori. In timp ce ma uit, observ cum un stol de pasari, ce inca nu au plecat spre tarile calde, se inalta spre cer si imi dau seama ca ceva le-a speriat. Un zambet imi apare pe fata la posibilitatea unei vanatori. Cobor repede jos si in drumul meu spre sala de mese ii arunc unei servitoare o porunca. O pun sa il anunte pe padurar ca vreau sa vanez azi. Mananc in graba, fara sa dau nici o atentie mancarii pe care cu atata graba o indes in gura. Gandurile mele sunt la creatura cu blana rosie ca focul din padure. Oare ce oratanie sa fie? O vulpe? Era prea mare pentru a fi vulpe dar nici lup nu putea sa fie din cauza culorii ciudate… La un moment dat, din cauza ca tot indesam mancare si nu aveam timp sa mestec si sa inghit, ma inec, pierzandu-mi pentru cateva secunde respiratia.
-Apa! Tip eu in incaperea goala.
In cateva secunde cineva imi pune in mana un pocal cu apa si eu il beau fara sa spun un mic multumesc celui care mi l-a adus.
Cand linistea se instaureaza din nou in camera, aud ghetele vanatorului rasunand pe podeaua din piatra. Ma calmez auzindu-l. In curand voi fi afara vanand acea bestie.
Bum, bum,bum, stop. S-a oprit. Clanta usii se lasa in jos iar usea se deschide incet. De abia astept sa il vad pe vanator intrand in incapere si zicandu-mi ca totul este pregatit. Nu stiu de ce sunt atat de nerabdator dar il astept cu sufletul la gura. Asa ca atunci cand in camera isi face aparitia tatal unei foste amante aproape ca am cazut de pe scaun. Din fericire am reusit sa ma mentin pe acesta dar uluirea de pe chipul meu nu am putut sa o sterg. CE DRACU CAUTA ASTA AICI?! Imi vine sa tip la oricine, nici nu stiu pe cine vroiam sa intreb, cine trebuia sa imi raspunda. Nu las sa se vada enervarea mea pentru vizita lui, care este cat se poate de neplacuta.
-Cu ce va pot ajuta? Il intreb eu politicos.
Manierele mele nu dispar nici atunci cand dezgustul pentru persoana din fata mea imi zice sa ma port asa cum merita. Dar nu se poate. Aparentele dispar atunci cand esti in intimitate cu familia ta si nici atunci cortinele nu pot sa cada total. Pana in acea clipa trebuie sa port masca indiferentei si sa fiu cat se poate de politicos. Deviza mea intotdeauna a fost: “ Cand mastile se vor sparge atunci inseamna ca ai murit. Asa ca construiesteti masca cu grija sa nu se sparga, altfel pamantul te inghite.”
-Am venit sa te anunt ca te vei casatori cu fica mea, cea pe care ai lasat-o bortoasa, zice el cu un calm absolut.
-Nu am de gand sa imi pun lacate la maini si picioare. Plus ca eu nu am mai fost cu fica ta in intimitate de trei luni. La ce doamna de societate este, ma indoiesc ca am fost singurul care a cunoscut-o in intimitatea dormitorului sau, spun eu ridicandu-ma pentru a fi la acelasi nivel cu vicontele de Bradfort. Sau ma rog, daca stau in picioare eu trebuie sa imi inclin capul pentru a-l privi in ochi deoarece sunt foarte inalt, dar mai bine sa il privesc eu de sus decat el pe mine.
Vicontele este un barbat in jurul anilor treizeci- treizeci si trei care a reusit sa isi atraga atentia regelui Henry al VII-lea, al Angliei si se numara printre preferatii lui. Stiam ca ma putea distruge foarte usor daca vroia dar nu aveam de gand sa ma leg de cineva pentru care nu simt nimic. Nu pot zice ca fica lui nu este frumoasa. Este cea mai frumoasa fata englezoaica din imprejurimi. Si acum imi amintesc cat de greu am atras-o in patul meu, cat de pacatoasa se simtise dupa. Nu am fost corect cand am zis ca au mai trecut multi prin patul ei. Stiu ca ea ma iubeste pe mine pana la nebunie si mai stiu ca nu I s-a mai daruit altui barbat in afara mea. Ar fi preferat sa intre la manastire decat sa se casatoreasca cu altcineva. De altfel, daca stau si ma gandesc mai bine, de ce nu m-as casatori cu ea? O unire intre familia mea si a ei m-ar scapa pe mine de povara lipsei banilor. Tatal ei ma accepta ca ginere, practic totul este aranjat nu mai trebuie decat sa facem nunta si sa se mute la mine. Dar ce fac cu dulcea mea ducesa? De cand a aparut in viata mea eu nu mai vreau sa am de-aface cu nimeni altcineva… amintirea ei ma bantuie in fiecare secunda a zilei. Ochii verzi ma obsedeaza. M-a prins in capcana frantuzoaica si nu stiu cand o sa pot sa scap.
Vicontele ma trezeste din starea de beatitudine in care intrasem la memoria ducesei du Solei.
-Netrebnicule! Tu ai fost cel care a deflorat-o, tu ai fost cel care a lasat-o cu burta la gura, tu o vei face femeie cu onoare. Te vei insura cu ea, altfel voi avea eu grija de tine! Ai inteles? Iti dau sapte zile sa te gandesti. Daca in sapte zile tu nu ai venit sa ii ceri mana, oficial, fetei mele atunci voi avea eu grija de tine.
-Doar atat ai de spus? Il intreb eu ranjind.
Mi-a intors spatele, iesind din incapere.
-Ai grija sa nu te loveasca usa in timp ce iesi afara! Strig eu dupa el.
Dupa cum se aud usile trantindu-se imi dau seama ca m-a auzit.
Mos batran si prost, spun eu in gandul meu. Un mos prost care ma va face bogat. O sa accept aceasta unire, pana la urma eu sunt cel care are o groaza de castigat. Sunt sigur ca pot sa fac ce vreau din Elisabeth. Am ramas din nou singur, timp destul sa ma pierd in propriile mele ganduri. Cand intr-un sfarsit, vanatorul a aparut i-am zis ca mi-a pierit cheful de alergatura si am plecat sus, sa fiu singur fara ochi iscoditori care sa ma priveasca.
Nici nu mi-am dat seama cand a trecut timpul si s-a facut ora sase seara. Orologiul de pe hol m-a trezit amintindu-mi ca trebuie sa apara dulcea mea ducesa. M-am imbracat cat mai frumos pentru ea si am coborit in sala de oaspeti, asteptand nerabdator ca ducesa sa isi faca aparitia. Aceasta nu a intarziat mult si la sase jumate majordomul o conducea in incapere, unde eu stau non-salant pe canapea. Am asteptat sa vina pana la canapea pentru a o saluta.
-Buna seara, scumpul meu duce, zice ea cu o voce mai dulce decat mierea.
-O foarte buna seara se dovedeste a fi, acum ca a venit ducesa mea preferata, zic eu ridicandu-ma si sarutandu-I mana, nelundu-mi ochii de la ea.
-Termina! Altfel o sa ma inrosesc toata.
Un ras cristalin a urmat dupa aceasta afirmatie care m-a fermecat si mai mult. Simteam cum, incet, ma scufund in capcana periculoasa care exista in ochii ei. M-a fermecat din prima clipa in care am vazut-o, insa de abia in aceasta seara am constientizat acest lucru.
-Si ce daca te inrosesti? In ochii mei vei fi si mai frumoasa. Afrodita ar muri de ciuda daca te-ar vedea.
Infierbantat, pun mana pe talia ei subtire, incatusata in corestul nemilos al crinolinei rosie ca cea mai pura petala de trandafir, pe care o poarta in aceasta seara si o lipesc de corpul meu. Nu inteleg ce se intampla cu mine. Nu mai simtisem aceste lucruri niciodata pana atunci. “ Sa fiu oare indragostit? Neah, nu cred. Dar cu siguranta imi place sa fiu langa ea”, gandesc eu.
-Ntz, ntz, ntz, duce. Ce ar spune servitorii tai daca ne-ar vedea? Eu sunt femeie serioasa, te rog, da-mi drumul, zice ea dar ochii ei spun altceva.
Ii placea. O vedeam in acea mare verde dorinta.
-Si daca nu vreau, ce o sa afceti ducesa? O intreb eu cu cea mai inocenta voce posibila.
-O sa strig dupa ajutor?
-Cum o sa mai strigati dupa ajutor daca eu pun stapanire pe aceste buze rozalii?
Nu am mai lasat-o sa scoata un cuvant ca i-am si acaparat gura. Mi-am strecurat limba in locul acela umed si misterios pentru a-I afla aroma si am ramas putin mai mult surprins cand temperatura abnormala mi-a tins limba. Nu ma asteptam ca temperatura corpului ei sa fie atat de scazuta, nu este deloc normal acest lucru dar l-am ignorat. Nu m-a facut sa dau inapoi acest lucru. Am continuat sa cercetez acel loc minunat, plin de arome incantatoare. Ea a fost cea care a intrerupt sarutul, ca daca era dupa mine eu nu il mai intrerupeam niciodata. Apoi mi-a oferit un zambet jucaus si s-a strecurat afara din bratele mele, ducandu-se din nou la semineu. La fel cum s-a intamplat cu o seara inainte, mana ei s-a contorsionat, transformandu-se pentru cateva secunde intr-o gheara, altceva nu imi venea in minte, apoi cand mi-am ridicat privirea pentru a-I vedea fata, ea si-a intors in spre mine chipul si am putut sa ii vad ochii sangerii, ceea ce era imposibil deoarece ochi ei erau verzi. Mi-am scuturat o data capul si imaginilea acelea terifiante au disparut.
-Ce s-a intamplat? Ma intreaba ea. Arati de parca ai vazut un monstru…
-Monstru? O, niciodata scumpa mea ducesa…. Dar inaine sa termin mma intrerupe.
-Spune-mi Angelique.
Daca as fi fost facut din gheata, atunci in acea secunda m-as fi topit pe loc. Vocea, tonalitatea cu care a rostit acele cuvinte, privirea pe care mi-a oferit-o m-au facut sa imi dau seama ca sunt nebun daca, fie si pentru o secunda, as crede ca poate fi altceva decat este. Adica o femeie mai pretioasa decat cea mai mare bijuterie din lume.
-Angelique un inger cazut din ceruri cum de te-au lasat sa pleci?
-Hm multi nu cred ca ar fi de acord cu aceasta comparatie, ba cred ca ar spune ca sunt un demon venit din Iad, zice ea putin intristat.
Ma duc la ea si ii i-au chipul in mainile mele, obligand-o sa se uite in ochii mei.

-Aveam sa imi dau seama mult mai tarziu cat de prost fusesem si cat de buna in ale teatrului era. Nici o secunda nu mi-a trecut prin minte ca ea spune adevarul. Ma controla atat de bine incat nici nu imi dadeam seama ca sunt controla. Sentimentele acelea de fapt nu existau, ei bine, mint, dorinta pentru a o avea era a mea dar restul erau ale ei, marturisesc eu auditoriumului meu care continua sa ma asculte.

-Nu este adevarat! Esti cea mai frumoasa femeie din aceasta lume. Un adevarat inger coborit pe Pamant! Sa mi-l arati mie pe cel care a avut tupeul sa zica asa ceva si iti jur ca va face cunostinta cu sabia mea!
Ii spun eu pupand-o pe obraji, pe buze, pe frunte.
Orologiul din incapere batu ora opt dar pentru mine nu este decat un alt zgomot de fundal. Din pacate pentru ingerul meu nu este deloc asa ceva. Se departeaza din nou de mine si se uita la ceasul din incapere de parca ii semnase condamnarea la moarte.
-Trebuie sa plec, scumpul meu duce. Imi pare rau dar nu mai pot sta, spune ea in graba, luandu-si haina din blana de vulpe si plecand, lasandu-ma pe mine cu ochii in soara sau mai bine spus cu ei in luna.
Odata cu ea a disparut si senzatia aceea pe care o aveam si care inca plutea in incapere. Starea aceea de indragostit disparuse la fel ca si ea, in urma ei ramanand doar cruda ratiune. Aceasta imi zicea ca am uitat sa o intreb can avea sa mai treaca pe la mine si ca nu am intrebat-o despre ce vorbea cand a aparut in viata mea. M-am intors cu fata spre semineu si am vazut capetele fiarelor infrante care mi-au amintit de vizita neplacuta a vicontelui de Bradfort. Am cazut ca un bolovan pe canapea la gandul ca in sase zile logodna mea cu fica vicontelui, Elisabeth, va deveni oficiala sau se va transforma in sentinta mea.
-Nu! Tip eu la umbrele din incapere.
Insa nu stiam ce refuzasem. Refuzam mirea buzelor rozalii ale ducesei sau gustul dulce-amarui al celor ale Elisabethei? Exista oare o alegere? Puteau eu alege intre misterul si promisiunile mute ale scumpului meu inger si lipsa necunoscutului, copilul al carui tata urma sa fiu al fetei pe care am pacalit-o? Nu a fost si ea un inger scump al meu? Bine spus, a fost. Nu iubeam nici copilul, nici pe cea care il purta in pantece. Dar pe Angelique o iubeam? Nu, cu siguranta nu este iubire ceea ce simt eu. Este atractiea interzisa a misterului in care se invaluie cu atata pricepere. Asta ma atrage la ea. Ochii verzi pe care nu pot sa ii descifrez.
-De ce nu le-ai avea pe amandoua? O voce imi sopteste in ureche, ispititoare.
-Pot? Intreb eu cu voce tare.
O sa creada toata lumea ca am innebunit. Eh, la dracu` cu toti!
-Daaa. Azi este marti, asa ca mai astepti azi si joi te duci la vicontele de Bradfort sa ii spui ca te-ai hotarit sa ii devi ginere, dar cu o conditie.
-Ce conditie?
-Sa anunte logodna peste doua saptamani, incepand de joi. Atunci vei avea destul timp sa o cuceresti pe dulcea ta ducesa si sa te saturi de ea.
-si daca nu ma satur?
-Nu mai este problema mea.
Vocea a disparut la fel cum a aparut iar la cateva minute totul se intuneca iar eu imi pierd cunostinta. Lupt sa stau treaza, ma agat de realitate de parca ar fi o pluta de salvare dar nu reusesc sa fac nimic.
Intunericul ma prinde in ghearele sale.

[BloodyInnocence]

Astept parerile voastre si sper sa va placa acest capitol.

Capitolul V
Nebunie sau Otrava?

Un intuneric abisal ma inconjurat si nu pot sa scap din acea inchisoare. Nu stiu cat timp am alergat prin acel abis dar stiu ca am impresia ca a trecut o eternitate si ca avea sa mai treaca una pana voi iesi din aceasta lume. Apoi o pereche de ochi rosii isi fac aparitia si ma trezesc ca nu mai caut o iesire ci fug pentru viata mea. Nici nu mi-am dat seama cand am iesit din acea inchisoare si am intrat intr-o padure dease in care fiecare copac, parca, isi intindea ramurile pentru a ma prinde. Desi mediul inconjurator se schimbase, ochii aceia tot ma urmareau doar ca acum aveau si un corp, pe care nu reuseam sa il disting prea bine. In incercarea mea disperata de a incerca sa scap, ma impiedic si doi colti ivori se indreapta sper pielea mea, vreau sa ii opresc dar sunt imobilizat in pozitia in care am cazut. Acesta sa imi fie sfarsitul? Din fericire dintii nu apucara sa imi atinga pielea deoarece ma trezesc ude leaorca pe canapeaua din sala de oaspeti. Ma uit uimit in jur, nerecunoscand la inceput locul in care ma aflu. Totul a fost un vis, un vis mult prea real pentru sanatatea mea mintala dar totusi doar o inchipuire a mintii mele.
Dand la o parte frica provocata de cosmar, incerc sa ma linistesc. Odata ce nu mai imi este teama pentru viata mea imi dau seama ca sunt in sala de oaspeti. Ce caut in sala de oaspeti? Incerc sa imi amintesc cum am ajuns pe canapea dar memoria nu ma ajuta deloc, se incapataneaza sa imi ofere informatiile necesare. Nu pot sa nu ma intreb ce s-a intamplat dupa ce a plecat ducesa du Solei? Nu mai stiu, totul este invaluit in ceata. Imi amintesc cum a plecat, val-vartej fara sa imi spuna daca va mai veni sau cand va veni, apoi m-am asezat pe canapea si aici totul se termina. Observ sticla goala de wisky care sta pe jos strigand disperata la mine. Sticla striga disperata? Innebunesc! Am baut? Posibil. Asta ar explica totul, pana si faptul ca sticla tipa la mine. Am baut, m-am imbatat si am adormit pe canapea dar atunci de ce nu ma doare capul? Nu conteaza. Bine ca acum stiu ca nu innebunesc sau ca m-a otravit cineva. De altfel… cine ar vrea sa ma otraveasca pe mine? Dau cu mana intr-o parte incercand astfel sa inlatur valul de ceata care imi cuprinse creierul, sunt un pic ametit si nu gandesc prea bine dar sunt sigur ca imi va trece. Deodata ma trazneste. Trebuie sa o gasesc pe scumpa mea ducesa. Are niste explicatii de dat. Nu pot, nici chiar eu, sa ignor lucrurile ciudate care se intamplau de cand si-a facut aparitia in viata mea. Poate ea imi va explica ce se intampla cu mine.
Ma ridic sa imi dezmortesc putin corpul meu amortit si intepenit, care ma doare ingrozitor din cauza ca adormisem pe acea canapea deloc confortabila. Morocanos, strig la o servitoare si ii spun sa imi pregateasca baia. O baie calda va face minuni pentru corpul meu, doar gandul la acest rasfat si simt cum fiori imi trec pe sira spinarii.
In zece minute sunt in baie, rasfatandu-mi simturile cu aromele minunate de florii ce domnea in incapere. In timp ce stau in cada imi amintesc ca aseara am auzit o voce dar nu era nimeni in camera. Am innebunit sau sunt otravit de cine? Iarasi aceasta intrebare imi chinuie mintea. Dar cine ar vrea sa ma otraveasca? Vicontele de Bradfort, este primul nume care imi vine in cap. Nu, nu poate sa fie el. Daca eu as muri atunci fica lui ar fi dezonorata si nimeni nu ar mai lua-o de sotie. Deci nu sunt otravit ca nu am de cine sa fiu. Cine sa imi doreasca intr-atat moartea incat sa recurga la asemenea masuri? Atunci innebunesc. Acest gand a trimis un fior rece pe spatele meu si ma face sa ies din cada pentru a ma duce sa ma imbrac cu ceva gros. Dintr-odata imi este foarte frig.
Cum sa fiu nebun? Nu se poate asa ceva. Acest lucru este imposibil. Nu ma m-ai gandesc la acest subiect. Este de vina bautura care ma face sa aud voci si sa vad lucruri care nu sunt reale. Nu mai beau si fata. Sunt atat de hotarit incat cand ies din dormitor, trantesc usa facand un zgomot infernal care se raspandi in castelul linistit.

-Nu stiu cum ati fost voi transformati dar pentru mine a fost un infern. Creierul meu incerca sa gaseasca o explicatie pentru ceea ce se intampla si nu gasea decat acest lucru: Esti nebun. Asa ca eu, fire incapatanata, am gasit ceva plauzibil si anume faptul ca am baut si m-am imbatat, dar stiam undeva in adancul subconstientului ca este doar o minciuna cusuta cu ata alba. Insa in acel moment acest lucru nu conta, ma agatam de realitate si de ceea ce insemna aceasta realitate cu disperare, considerand ca daca dau crezare acelor intamplari o sa innebunesc. Au fost cele mai ingrozitoare zile din viata mea si intr-un fel imi pare rau ca nu le-am trait la maxim pentru ca au fost si ultimele. Sa revin la povestirea vietii mele.

Am coborit jos si am mancat ceva la repezeala. Nu mai pot sa pierd timpul cu lucruri atat de neinteresante. Ora este doua dupa amiaza, iar eu nu mai am la dispozitie decat patru ore amarate pentru a o gasi pe ducesa du Solei. Dupa ce am mancat, ma indrept spre grajduri sa il pregatesc pe Fulger. Fulger este un cal de rasa, negru cu o stea alba in frunte si foarte naravas dar in acelasi timp extrem de rapid. Este cel mai rapid Pur Sange Englez din intreg tinutul. Nu imi i-a mult de cateva minute sa il pregatesc. In acest timp el este in extaz, loveste cu copitele zidul din spatele lui si ma tot atinge cu capul, incercand sa ma faca sa urc mai repede. In ultimul timp il neglijasem, iar acum de abia asteapta sa alerge pe campiile goale ale mosiei mele. Nu pot sa zic ca il condamn, mai repede ma invinovatesc pe mine decat pe el. Este un exemplar superb care trebuie alergat cel putin de trei ori pe zi. Spre rusinea mea eu nu l-am scos afara nici o data pe zi, iar altcineva nu putea sa il scoata deoarece nu le permitea, sunt singurul care il poate calari. Inainte sa il incalec ma gandesc unde sa ma duc. Cine o cunoaste pe ducesa du Solei? La dracu`! Cea care cunostea fiecare barfa din tot tinutul este, nimeni alta, decat vicontesa de Bradfort. Daca vroiam sa aflu ceva trebuia sa ma duc la ei, deoarece cu siguranta voi afla raspunsul la intrebarea mea. Dar cum ma pot duce la ei dupa tot ceea ce s-a intamplat? Trebuie sa aflu unde sta ingerul meu si oricum o data si o data un raspuns tot trebuie sa le dau. Sa refuz nu pot pentru ca un refuz ar fi insemnat condamnarea mea la moarte, ramanea, deci, doar sa accept. Asa ca daca accept azi sau peste trei zile, ce conteaza? Oricum nu pot sa faca casatoria asa in cateva zile, ar batea la ochi si oameni si-ar da seama ca este ceva in neregula. Cel putin trei luni va dura toata aceasta afacere, trei luni in care o sa o pot cuceri pe dulcea mea Angelique.
Il incalec pe Fulger si pornesc in galop spre castelul vicontelui de Bradfort.
Am ajuns in aproximatic o ora la intrarea castelului. Am ezitat putin, inainte sa intru pe portile uriase ale castelului. In ciuda faptului ca acestea nu se deosebeau cu nimic de ale mele, sunt intimidat de ele. O mare influenta o are puterea vicontelui. Parca acea putere este imprimata in fiecare lucru care il inconjoara, asta se intampla cu persoanele care au personalitati puternice. Lucrurile din jurul lor capata si ele un aspect intimidant. Inghit cu greu nodul ce mi s-a pus in gat si intru in curte. Servitorul care se ocupa cu intretinerea grajdurilor vine in intampinarea mea iar eu ii arunc cu indiferenta fraiele calului meu.
-Sa ai grija de el altfel o patesti! Calul acesta valoreaza mai mult decat viata ta, ii spun servitorului care incuvinteaza mut.
Inainte sa apuc sa bat, un valet imi deschide usa si ma pofteste inauntru.
-Sunteti asteptat, afirma el.
-De catre cine? Intreb eu curios. Nu mi-am anuntat venirea…
-Vicontele a anuntat posibila dumneavoastra aparitie, domnule.
Vulpe batrana! Stia din-nainte sa vina ieri ce raspuns aveam sa dau eu. Oricum nu conteaza, Elisabeth, fiind singurul copil al vicontelui, va mosteni totul iar eu fiind sotul ei toata averea avea sa imi revina mie. Este o afacere profitabila, pe mine o casatorie cu ea m-ar scoate din aceasta criza in care intrasem iar pe ei i-ar scapa de rusinea pe care aveau sa o indure daca s-ar afla ca fata lor este cu burta la gura.
Valetul ma conduce in biblioteca. Aici, i-am gasit pe toti trei. Stateau in liniste, intruchipand imaginea unei familii perfecte. Cat de inselatoare pot fi aparentele. Vicontele sta in spatele biroului scriind ceva pe o foaie goala, vicontesa croseteaza ceva ce pare a fi o bluza iar fata lor citeste o carte. Arata ca o sfanta care este persecutata. Nici nu imi pot inchipui prin ce a trecut atunci cand parinti ei au aflat ca este gravida. Este o lume cruda pentru cele care sunt in situatia ei, dar acesta este blestemul femeilor. Niciodata nu o sa poata iesi de sub tutela tatalui care intotdeauna va dori mai mult pentru el, nu pentru fericirea fetei lui. Desigur exista si exceptii dar acestea sunt atat de rare incat singurul lucru pe care il pot face este sa confirme regula. Atmosfera din jur este tensionata. Ochii lui Elisabeth sunt rosii ceea ce imi sugereaza ca tocmai a plans, mainile vicontesei tremura usor, facand-o sa nu nimereasca ochiurile iar vicontele strangea pana cu care scria atat de tare incat nu mai avea mult si o rupea. Toate aceste lucruri imi spun mie ca ei se certau inainte ca vizita mea sa devina cunoscuta. Incerc sa ignor acea atmosfera si sa le zambesc, prefacandu-ma ca nimic nu s-a intamplat, ca am venit doar sa le fac o vizita de curtoazie.
-Buna ziua, viconte! Il salut eu pe acesta, inclinandu-mi foarte putin capul in semn de respect.
Acesta se ridica de pe scaun, sta putin inainte sa imi raspunda, probabil se gandea daca meritam sau nu sa ma onoreze cu salutul sau, si spune:
-Bine ai venit, duce! Ce te aduce in umila mea casa?
Ma intreaba nelasandu-ma astfel sa le salut pe doamne. Eu il ignor, inaintand spre sotia lui si ii sarut mana, apoi ma indrept spre fica lor, care imbujorata se ridica in capul oaselor, lasand cartea pe masuta de langa fotoliu. Ochii vicontelui nu ma pierdeau din vedere nici macar o secunda. Si el si sotia lui se asteptau, poate, sa o sarut pe obraz dar eu ma rezum doar la un salut rece si un pupic ce doar ii mangaie degetele subtiri si mici ale maini ei, fine. Dupa aceste saluturi scurte ma intorc spre capul casei pentru a-I raspunde. Nu puteam sa il mai aman mult, altfel ar fi izbucnit razboiul.
-Plictiseala, domnul meu, ma aduce la dumneavoastra.
-Doar atat? Intreaba el foarte indignat.
Amenintarea din acea intrebare este atat de vizibila incat si un surd ar fi putut sa o auda. Daca ar fi putut, vicontele m-ar fi omorit cu o simpla privire. Din fericire pentru mine nu poate.
-Deasemenea, am venit sa va cer mana prea frumoasei dumneavoastre bijuterii.
Craterele dintre sprancenele lui au disparut facand loc unei expresii de bucurie sincera. Mai bine ramanea asa incruntat decat sa zambeasca. Zambetul lui este o grimasa oribila care nu face decat sa ii evidentieze si mai rau acea cicatrice pe care o avea pe obrazul drept. Banuiesc ca este o amintire dintr-un duel pentru o prea-frumoasa domnita.
Ma plictiseste enorm acest teatru de prost gust in care ma vad nevoit, mai bine spus, obligat sa joc. Niciodata nu mi-au placut piesele de teatru, cu atat mai putin cele in care eu sunt nevoit sa joc.
-Ma bucur ca ti-a venit mintea inapoi din vacanta. Deci, cand o sa se faca petrecerea de anuntare oficiala a logodnei?
M-a salvat vicontesa. Multumesc Lui Dumnezeu pentru micile favoruri.
-Pai, cel putin peste o luna de zile. Ne trebuiesc multe lucruri, aranjamente sunt necesare, rochii de probat, de comandat, mancaruri de preparat, zise ea.
-Bine, bine. Va las pe voi, doamnelor, sa va ocupati de toate aceste lucruri, doar sa tine-ti minte ca timpul ne preseaza.
-Vreau sa stiu in ce luna esti, zic eu uitandu-ma la ea.
Daca tot aveam sa ma casatoresc cu ea pentru a-I salva onoarea, macar sa i-o salvez nu sa I se vada ditamai burta in ziua nuntii.
-O luna, cel mult o luna jumate, raspunde ea.
Parca taica-su spusese ca este in trei luni… Atunci mi-am adus aminte. O mai facusem cu ea odata, cand eram beat mort. Acum o luna si ceva ma imbatasem din cauza problemelor la o petrecere la care era si ea. Ma vazut si m-a urmat in dormitorul oaspetilor unde a incercat sa ma consoleze, nestiind ce o asteapta. Nu imi amintesc daca m-am purtat frumos cu ea sau nu, dar sunt sigur ca ea nu a vrut sa se culce cu mine in acea seara. Teoretic am facut dragoste cu ea, practic am violat-o. Eh, se mai intampla si nenorociri, macar fac ceva bun in schimbul acelei greseli.
Tatal ei cand o auzi se duse langa ea si ridica mana sa o loveasca. Eu l-am prins inainte sa apuce sa o atinga. Nu pot sa il las sa o atinga. Aceasta fata nu merita batuta o secunda din viata ei. Eu sunt un nenorocit dar asta nu inseamna ca ea trebuie sa suporte pedeapsa pentru greselile mele.
-Este viitoarea mea sotie. Nimeni, si cand spun nimeni ma refer la absolut nimeni, nici macar parinti ei, nu are voie sa ridice mana la ea. Nu mai zic de a da in ea, afirm eu uitandu-ma urat la viitorul meu socru, care isi smuceste mana din stransoare.
-Foarte bine. Eu am niste treaba, asa ca ma vad nevoit sa te las singur aici cu doamnele.
Apoi se intoarce spre vicontesa si ii spune:
-Tu nu o scapa din ochi pe fica ta. Nu vreau sa o mai lasi singura cu ducele de Wellington. Ai inteles?
Daca mi-ar fi pasat mi-ar fi ranit lipsa lui de incredere in mine, dar nu imi pasa nici cat negru sub unghie.
A iesit din camera, lasandu-ma singur cu cele doua femei. Elisabeth imi face semn sa ma asez langa ea pe canapea, iar eu nu am refuzat-o. Dupa vreo zece minute de liniste totala, vicontesa a spart tacerea cu o intrebare banala. I-am multumit din nou, in gand, Lui Dumnezeu pentru micile favoruri.
-Deci, duce, ce mai faceti? Am auzit ca nu stati prea bine cu bani.
Oh! Iar aceasta intrebare? Da ce sunt eu, vagabond? Am bani destui cat pentru a trai decent, insa eu nu vreau sa traiesc decent, vreau sa particip la petreceri, in lumea mondena unde imi trebuiesc bani, foarte multi bani.
-Da, intr-adevar, dar lipsa banilor nu reprezinta o problema foarte mare. O sa trec repede peste acest impas.
-Ma bucur sa aud acest lucru. Este un mare pacat ca tatal dumneavoastra a murit, lasand o asemenea problema pe mainile tale neexperimentate. Numai tarani se ingrijoreaza din cauza lipsei banilor, zice ea cu o atitudine superioara.
Aproape ca imi venea sa o strang de gat dar din fericire m-am multumit sa ii stranf mana logodnicei mele. Nici nu cred ca a simtit. Pare a fi dusa intr-o lume a ei, imaginara. Sper ca lucrurile acolo sa fie mult mai frumoase decat sunt in realitate.
-De fapt, acum cateva zile m-a vizitat ducesa du Solei, nu stiu daca o cunoasteti, si am discutat cu ea niste afaceri, zic eu bucuros ca am gasit o modalitate de a aduce vorba despre ducesa.
-O cunosc. Este o tanara foarte incantatoare. Am vazut-o la petrecerile din ultima saptamana, nu a ratat nici una. Din pacate nu cred ca isi va gasi un sot. Zici ca face si afaceri. Nu, asa ceva nu este potrivit pentru o femeie din inalta societate. Face de ras toate doamnele prin comportamentul ei de vanzator.
Nu am m-ai zis nimic. Am inteles foarte clar ca scumpa mea Angelique nu este un subiect potrivit, ca este invidiata atat de vicontesa cat si de celelalte doamne ale marii societati. M-as fi enervat la auzirea acestor cuvinte dar imi dau seama ca nu merita. Ea la fel ca si celelalte sunt doar niste oi care urmeaza ce spune si ce face metreasa regelui, nu stiu sa gandeasca pentru ele. De fapt daca le-ai lasa singure intr-o lume fara barbati ar fi muritoare de foame. Asta ma atrage pe mine la Angelique, faptul ca este o femeie independenta care se lupta cu viata si cu piedicile puse de societate. Ma intristeaza imposibilitatea aflarii adresei unde locuia. Nu aveam sa ma dau batut, daca norocul este de partea mea, eu o pot vedea in aceasa seara. Ma uit la ceas si sar ca ars cand vad ca este cinci jumate. Imi i-au ramas bun de la cele doua femei si ies val-vartej din incapere, indreptandu-ma spre grajduri. In urma mea las doua femei uimite care nu inteleg ce s-a intamplat. Nu ma intereseaza. In cinci minute alergam calul sa ajung cat mai repede la conacul meu. De abia astept sa ajung acasa pentru a o vedea din nou. Nu cred ca as rezista o zi fara sa ma scufund in ochii aceia verzi ai ei.
Corpul meu muritor tanjeste dupa atingerea ei de zeita. Doresc sa ii mai gust o data buzele rozalii care m-au innebunit cu o seara in urma. Chiar acum, cand calaream ca un nebun, o vad in fata ochilor in rochia ei sangerie. Incep sa imi inchipui cum se dezbraca incet. Intind mana sa o ating si raman uimit cand reusesc. Nu mai este o simpla iluzie, este adevarat. Nu visez. Oare unde a disparut calul? Oare cand am ajuns acasa? Nu mai conteaza. Intind mana si o ajut sa isi desfaca corsetul, pe care il lasa sa alunece in jos. Acesta a cazut tragand dupa el si materialele grele din care este facuta crinolina. Ramase intr-o camasa subtire prin care se vede pielea ei de alabast. Imi zambeste provocator, iar eu ma intind spre ea si imi pun mana pe talia ei trasa prin inel, lipind-o de mine. M-am uitat la ea si am sarutat-o. Mi-am inchis ochii si nu s-au mai deschis. O simteam cum se unduia langa mine, mangaindu-ma pe tot corpul. Apoi deodata simt cum zbor. Cateva secunde am zburat si apoi am facut cunostinta cu pamantul inghetat. Nu mai inteleg ce se intampla. Inca eram pe cal? De fapt nu mai calaresc, sunt intins pe pamatul rece. Ceva a intrat in mine dar ce este nu pot sa imi dau seama, sunt imobilizat pe jos si nu ma pot misca. Simt cum hainele se uda si se lipesc de trupul meu. Sange? Nu pot fi sigur. Nu pot sa imi deschid ochii sa vad ce se intampla in jurul meu. Intunericul a inceput sa ma i-a in bratele sale aducatoare de moarte. Cu greu imi aduc aminte visul pe care l-am avut azi dimineata. Daca as fi crezut in viziuni atunci nu as mai fi plecat nicaieri in aceasta seara. Asa cum m-am trezit cu intunericul in suflet asa aveam sa adorm sau poate sa mor. Se pare ca pana la urma nu a fost otrava ci nebunie.
Totul s-a intunecat iar eu mi-am pierdut cunostinta.

[A'Svear]

HeLLo :3
Scuze ca nu am mai trecut pe aici....am fost atat de aiurita incat am citit dar comment pauza :[...anyway here is it:
Imi place foarte mult modul in care descrii. Nu ratezi nici un amanunt iar pe mine ma incanta enorm acest fapt. In cadrul descrierii sunt folosite cuvinte adecvate, si care dau un fel de aura foarte interesanta
Actiunea este deasemena interesanta si captivanta. Nu sunt ratate evenimente sau intamplari, iar sirul povestii decurge calm fara a fi grabit.
Dialogul este bine plasat si replicile sunt dezvoltate. Nu este in exces si nici nu este sec
Exprimarea am mai spus, este foarte frumoasa si potrivita cu textul
Abia astept nextul. Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye:3