04-11-2009, 01:08 AM
2. Uncertainty and indifference
Soneria care anunta terminarea orei se face auzita in incaperea decorata simplu in care ma aflu, oprind in loc brutalitatea infinitului pur ce ma face sa inebunesc. Nu mai pot suporta tensiunea ce mi-a cuprins sfera mantala facand-o incapabila de a gandi cu calmitate. Prin geamul plin de picaturi cristaline de lichid transparent, se pot zari trunchii brazilor inalti peste care timpul a trecut nemilos, imbatranindu-le haina pamantie ce le acopera trupul alb plin de pudoare. Imi intorc privirea catre tabla neagra si observ scrisa intr-un colt tema pentru data viitoare, iar profesorul plecase deja, fara ca eu sa pot percepe viteza cu care parasise clasa. De cum ma vad elibarat din catusele ingrozitoare ale orei ce tocmai a trecut, ies in graba pe holul larg si il observ pe Alex stand cu capul aplecat catre podea si cu ochii atintiti intr-un loc anume. Nici nu cred ca m-a observat, este atat de ganditor, incat ma mira pana si pe mine acest lucru. Ma indrept cu pasi surzi catre spatarul scaunului pe care sta si ii acopar ochii de un albastru orbitor cu mainile mele subtiri si fine. Dintr-o data imi aud numele soptit din gura lui, de data aceasta cu mai mult entuziasm decat de obicei. Se ridica de pe scaun imbratisandu-ma strans, fapt ce-mi face sangele sa se ridice la suprafata pielii faciale pictandu-mi obrazul cu o nuanta trandafirie, apoi imi zambeste prieteneste si ma ia de brat, pornind catre iesirea din liceu. Coboram scarile infruntand cu greu alglomeratia si mergem din nou in parcul plin de amintiri, in care ne petrecem timpul in fiecare pauza. Aici ne-am intalnit prima data, in clasa a 9-a inainte de inceperea festivitatii de deschidere a anului scolar. Era un inceput de toamna minunat. Prin brazii giganti se auzeu ciripiturile vrabiutelor lenese care nu plecsera inca spre tarile calde. Aveau un glas angelic, inconfundabil cu al oricarei alte vietati. Briza racoroasa a vantului unduia ramurile subtiri ale copacilor ale caror funze erau de un galben nemaintalnit, iar iarba uscata prevestea ca acest peisaj in curand isi va pierde din farmec. Imi amintesc melancolic cum l-am intalnit pentru prima data pe Alex, fapt ce mi-a schimbat oarecum viata, deoarece eu nu am mai avut prieteni pana atunci, iar el mi-a fost si imi este singurul prieten in care pot avea incredere.
~Flash-back~
Stau pe o bancuta cu mainile la ochi, plangand amar ca nu vrea nimeni sa-mi vorbeasca, ma simt stingher si nefolositor pentru oameni, deoarece nimeni nu ma baga in seama, iar eu sunt prea timid sa incep un dialog cu cineva. Deodata aud o voce cristalina ce mi se adreseaza pe un ton scazut si bland.
- De ce plangi? ma intreaba el fara a folosi vreo formula de salut. Eu nu ii spun nimic, fiind mult prea surprins si poate fericit ca in sfarsit cineva ma intreaba de vorba. Ridic capul catre el si-i privesc chipul de o stralucire nemaiintalnita, ochii de un albastru fermecator imi patrund pana in sufletul trist facandu-ma sa rosesc, dar cu toate aceatea, am ridicat mana discret si m-am prezentat involuntar, cu obrajii rositi si fata parca ceva mai vesela.
- Eu... eu sunt David, ii spun cu vocea tremuranda, parca vrand sa intru in pamant de rusine, vazandu-l atat de finut si cu niste ochi atat de frumosi.
- Pe mine ma cheama Alex, incantat de cunostinta, dar nu mi-ai spus de ce plangeai, imi spune curios, indreptandu-si privirea aceea de safir catre chipul meu.
- Nu cunosc pe nimeni in acest liceu si imi e destul de greu singur.
- Stai linistit, de acum nu vei mei fi singur, imi sopteste incet astfel incat sa aud numai eu, apoi s-a asezat pe banca langa mine si am inceput sa vorbim despre diverse lucruri pana cand clopotelul a sunat si am intrat la ore.
~End of flash-back~
- La ce te gandesti? ma intreaba Alex uitandu-se mirat la mine, cumva la Carla? imi sopteste la ureche cu buzele arcuite intr-un zambet siret. O, nu! Am uitat complet de Carla, mi-au tot trecut prin minte amintiri legate de mine si de Alex, incat am uitat complet ca am acceptat sa fiu iubitul unei magnifice domnisoare. Obrajii mi se rosesc brusc, iar mainile incep sa-mi tremure de emotie. Brunetul de langa mine se uita cu subinteles in ochii mei si ma ia de mana brusc, ducanudu-ma intr-un loc anume. Fara sa-mi dau seama, ajung in cateva secunde langa blonda ce mi-a furat mintile, Carla.
- Buna David, striga ea strangandu-ma tare in brate, fara a-mi lasa ocazia sa respir normal, apoi ma saruta pasional, fara ca eu sa ma implic prea mult. Am simtit dintr-o data cum mi se inmoie picioarele si inima incepe sa-mi bata cu putere. Ramasesem perplex. Alex se uita zambind la noi, iar eu am inchis ochii, neputand sa-o privesc direct pe Carla. Deodata, spre surprinderea mea, blonda si-a dezlipit buzele de ale mele si a plecat de langa mine.
- Ne vedem putin mai incolo, imi spune apoi se indreapta catre aceeasi fata cu care am vazut-o data trecuta, cred ca aceasta o chemase sa-i spuna ceva. Dupa ce privesc un timp in urma ei, ochii mi se indreapta catre parc, cautandu-l pe Alex, care se pare ca a disparut ca prin ceata. Probabil mi-a spus cand a plecat, dar eu eram prea ocupat cu buzele acelei domnisoare. La un moment dat il zaresc mergand spre intrarea in scoala si alerg cu pasi mari spre el. Fug din ce in ce mai repede, fara sa-mi dau seama ce se poate intampla daca voi cadea. Cand ajung aproape de el, brunetul se intoarce cu fata catre mine, vrand sa vada ai cui sunt pasii stresanti din urma lui. Dar tocmai cand a vazut ca sunt eu, m-am impiedicat in proptiile-mi picioare si am cazut chiar peste el, trantindu-l la pamant. Mainile mele stau pe langa corpul lui, iar buzele mele sunt lipite de ale lui. In jurul nostru s-au strans multi elevi, printrecare si Carla. Ma priveste stupefiata, neputand sa spuna nimic, apoi pleaca punand mainile la ochi, prefacandu-se ca plage. Sunt aproape inconstient de ceea ce se intampla, iar Alex ma priveste nedumerit. Abia dupa cateva secunde i-am simtit buzele brunetului incalzindu-le pe ale mele si m-am rosit din cap pana in picioare. Sunt usor umezite ca si ale mele si asta ma face sa ma simt foarte stanjenit. Nu stiu ce sa mai spun, nu mai sunt in stare sa ma misc, mainile imi atarna inerte pe langa corpul lui, iar inima imi bate parca vrand sa iasa din piept. Alex pare sa se simta la fel ca mine, si isi ascunde fata in pieptul meu, rusinandu-se foarte tare. Ma ridic tremurand de pe corpul cald al baiatului si ii dau mana sa se ridice si el. Cei din jurul nostru radeau cu gura pana la urechi, accentuandu-ne indirect roseata din obraji. Dupa ce ne-am ridicat, am fugit in graba catre blonda ce statea pe o bancuta si plangea cu lacrimi de crocodil.
- Carla... eu... iarta-ma, nu am vrut sa se intample asta! Ii spun atingandu-i mana, dar mi-o indeparteaza nervoasa, uitandu-se in ochii mei si asteptand sa spun ceva.
- Carla, te rog, nu te supara, fac orice sa ma ierti, rostesc in cele din urma, iar Alex se uita suspicios la noi, fara insa a ridica privirea prea mult din pamant, din pricina intamplarii de mai devreme. Eu sunt mult mai rusinos decat el, dar in situatia de fata, nimic nu mai conteaza decat sa o impac pe fata aceasta cu ochii de un verde fermecator.
- Chiar orice? imi spune ea uitandu-se la mine cu niste ochi de papusa barbie, clipind des din pleoape.
- Da, ii raspund hotarat, intorcandu-mi apoi privirea catre brunet care imi facea semne negative cu degetul aratator, dar dintr-un moriv anume ii ignor total in incercarea de a ma face sa renunt la promisiune.
- Vino azi la mine acasa sa ma ajuti la teme, imi raspune cu un glas jucaus, proptindu-si degetul de buzele rosii ca sangele. Accept neconditionat, fara sa-mi dau seama ca s-ar putea intampla si alte lucruri pe langa asa zisul "ajutor la teme". Se ridica de pe banca sarutandu-ma dulce pe obraz, apoi pleaca spre clasa in care invata. Alex se uita la mine cu o privire ca de gheata pe care nu o mai vazusem pana atunci. Mi-am dat seama ca nu-i prea convine faptul ca voi merge acasa la Carla si ca se-ngrijoreaza pentru mine, dar am facut pe incapatanatul si i-am spus ca nu se va intampla nimic rau.
- Daca tu crezi asta, atunci fa ce vrei, imi spune vizibil iritat de naivitatea mea si pornim din nou catre sala de clasa.
Dupa aceasta ora a sosit in sfarsit momentul parasirii incintei liceului. E asa de bine fara stresul acela de la ore pe care eu nici macar nu il simt atata timp cat imi rascolesc prin minte cautand diferite metafore pentru urmatoarea carte pe care o voi scrie. Sunt pe drumul spre casa, pe acel drum pe care il parcurg in fiecare zi alaturi de prietenul meu Alex, fara a-mi da seama cata importanta sentimentala are pentru mine puntea aceasta catre lumea plina de amintiri legate de noi. Imi arunc discret privirea catre chipul serios si ganditor al brunetului ce pare ca se afla in alta lume. Il intreb de vorba dar nu imi raspunde, se pare ca nu vrea sa vorbeasca cu mine, fapt ce imi provoaca intristarea. Nu vreau sa plang din nou, ca atunci cand m-a jicnit facandu-ma indirect parasuta. L-am iertat pentru ce a zis, dar vad ca tot continua sa se poarte indiferent cu mine. Sentimentul de prietenie pe care il simt pentru el a depasit demult limitele intre care se poate afla, dar din pacate nu i-am aratat niciodata cat de mult tin la el. Poate si eu sunt de vina ca astazi s-a purtat asa de rece cu mine. Si cred ca fata blonda cu ochii verzi este singurul motiv pentru care nu vrea sa ma bage in seama in acest moment. El imi spune intotdeauna ce trebuie sa fac si ce nu, astfel incat sa fie bine, dar eu ma incapatanez si nu il ascult, facand totul de capul meu. Imi promit mie insumi ca asta va fi ultima data cand voi mai face ceva ce-l supara, nu vreau sa stric prietenia dintre noi, dar sentimentul ce-l simt pentru Carla mi-a cuprins tot creierul, facandu-l incapabil sa gandeasca singur, necondus de inima. Ma atrage enorm de mult aceasta fata, dar nu in sensul ca imi place corpul ei, ca si celorlalti baieti, insa vocea ei calma ca a unei fetite si ochii verzi, patrunzatori ma fac sa inebunesc. Probabil ca varsta mea e de vina, dar voi face tot posibilul sa ma maturizez si sa-mi dau seama ce fel de sentimente nutresc pentru ea.
Tot gandindu-ma la Carla si la incurcatele mele planuri de viitor, ma trezesc in fata blocului in care locuiesc, fara a-mi da seama cand am ajuns. Imi iau "la revedere" de la Alex, iar el imi raspunde pe un ton mai scazut si grav, cu aceleasi cuvinte la formula pe care i-am adresat-o eu, placand fara sa mai priveasca in urma. Ochii mi se impaienjenesc, iar fata imi capata o nuanta rosiatica si se infierbanta. Din ochii mari de un albastru sidefat imi curg lacrimi marunte si fierbinti. Nu am un motiv intemeiat sa plang, ci pur si simplu asta simt ca ma va linisti acum. Dupa ce imi revin din plans, urc scarile pana la etajul doi si ajung in fata apartamentului in care locuiesc. Intru in sufrageria modesta, decorata simplu dar cu bun gust, in care o gasesc pe mama cu un sort de bucatarie pe ea, cautand de zor ceva prin dulapul pentru carti.
- Buna mama! o strig eu incercand sa imi ascund tristetea pe care o simtin acest moment. Ce cauti?
- Buna fiule! Pai, nimic important, doar spatula pentru clatite, am cautat-o prin toata bucataria si nu am gasit-o, iar acum am inceput cu restul camerelor, imi spune cu vocea ei subtirica si blanda, explunand un zambet larg pe buze. Expresia fetei pe care a afisat-o cand mi-a spus acele cuvinte m-a facut sa bufnesc in ras. Cum sa caute spatula pentru clatite in sufragerie?
- Esti culmea mama, ii spun eu cu gura pana la urechi, uitand pentru cateva secunde tot ce se intamplase mai devreme, ai uitat ca i-ai imprumutat-o vecinei? o intreb clatinand usor din cap si privind-o suspicios pe mama.
- Sa stii ca ai dreptate, si eu o cautam ca nebuna prin toata casa. Ma duc sa i-o cer inapoi! Mama tranteste usa si pleaca in graba catre apartamentul vecinei, lasandu-ma din nou singur si cu gandurile mele.
~Deci sunt Aliss_anime (Sukisyo) :) sper sa va placa acest capitol in care mi-am exprimat cateva idei si ashya_love a scris infrumusetand vizibil de mult capitolul,aici am colaborat mai mult cum sa-ar spune :X Multumim mult celor ce ati comentat si citit ficul :X sper k nu va fi prea mare deranjul daca va cer sa va lasati micile pareri in legatura cu ficul :)..Lectura placuta!
Soneria care anunta terminarea orei se face auzita in incaperea decorata simplu in care ma aflu, oprind in loc brutalitatea infinitului pur ce ma face sa inebunesc. Nu mai pot suporta tensiunea ce mi-a cuprins sfera mantala facand-o incapabila de a gandi cu calmitate. Prin geamul plin de picaturi cristaline de lichid transparent, se pot zari trunchii brazilor inalti peste care timpul a trecut nemilos, imbatranindu-le haina pamantie ce le acopera trupul alb plin de pudoare. Imi intorc privirea catre tabla neagra si observ scrisa intr-un colt tema pentru data viitoare, iar profesorul plecase deja, fara ca eu sa pot percepe viteza cu care parasise clasa. De cum ma vad elibarat din catusele ingrozitoare ale orei ce tocmai a trecut, ies in graba pe holul larg si il observ pe Alex stand cu capul aplecat catre podea si cu ochii atintiti intr-un loc anume. Nici nu cred ca m-a observat, este atat de ganditor, incat ma mira pana si pe mine acest lucru. Ma indrept cu pasi surzi catre spatarul scaunului pe care sta si ii acopar ochii de un albastru orbitor cu mainile mele subtiri si fine. Dintr-o data imi aud numele soptit din gura lui, de data aceasta cu mai mult entuziasm decat de obicei. Se ridica de pe scaun imbratisandu-ma strans, fapt ce-mi face sangele sa se ridice la suprafata pielii faciale pictandu-mi obrazul cu o nuanta trandafirie, apoi imi zambeste prieteneste si ma ia de brat, pornind catre iesirea din liceu. Coboram scarile infruntand cu greu alglomeratia si mergem din nou in parcul plin de amintiri, in care ne petrecem timpul in fiecare pauza. Aici ne-am intalnit prima data, in clasa a 9-a inainte de inceperea festivitatii de deschidere a anului scolar. Era un inceput de toamna minunat. Prin brazii giganti se auzeu ciripiturile vrabiutelor lenese care nu plecsera inca spre tarile calde. Aveau un glas angelic, inconfundabil cu al oricarei alte vietati. Briza racoroasa a vantului unduia ramurile subtiri ale copacilor ale caror funze erau de un galben nemaintalnit, iar iarba uscata prevestea ca acest peisaj in curand isi va pierde din farmec. Imi amintesc melancolic cum l-am intalnit pentru prima data pe Alex, fapt ce mi-a schimbat oarecum viata, deoarece eu nu am mai avut prieteni pana atunci, iar el mi-a fost si imi este singurul prieten in care pot avea incredere.
~Flash-back~
Stau pe o bancuta cu mainile la ochi, plangand amar ca nu vrea nimeni sa-mi vorbeasca, ma simt stingher si nefolositor pentru oameni, deoarece nimeni nu ma baga in seama, iar eu sunt prea timid sa incep un dialog cu cineva. Deodata aud o voce cristalina ce mi se adreseaza pe un ton scazut si bland.
- De ce plangi? ma intreaba el fara a folosi vreo formula de salut. Eu nu ii spun nimic, fiind mult prea surprins si poate fericit ca in sfarsit cineva ma intreaba de vorba. Ridic capul catre el si-i privesc chipul de o stralucire nemaiintalnita, ochii de un albastru fermecator imi patrund pana in sufletul trist facandu-ma sa rosesc, dar cu toate aceatea, am ridicat mana discret si m-am prezentat involuntar, cu obrajii rositi si fata parca ceva mai vesela.
- Eu... eu sunt David, ii spun cu vocea tremuranda, parca vrand sa intru in pamant de rusine, vazandu-l atat de finut si cu niste ochi atat de frumosi.
- Pe mine ma cheama Alex, incantat de cunostinta, dar nu mi-ai spus de ce plangeai, imi spune curios, indreptandu-si privirea aceea de safir catre chipul meu.
- Nu cunosc pe nimeni in acest liceu si imi e destul de greu singur.
- Stai linistit, de acum nu vei mei fi singur, imi sopteste incet astfel incat sa aud numai eu, apoi s-a asezat pe banca langa mine si am inceput sa vorbim despre diverse lucruri pana cand clopotelul a sunat si am intrat la ore.
~End of flash-back~
- La ce te gandesti? ma intreaba Alex uitandu-se mirat la mine, cumva la Carla? imi sopteste la ureche cu buzele arcuite intr-un zambet siret. O, nu! Am uitat complet de Carla, mi-au tot trecut prin minte amintiri legate de mine si de Alex, incat am uitat complet ca am acceptat sa fiu iubitul unei magnifice domnisoare. Obrajii mi se rosesc brusc, iar mainile incep sa-mi tremure de emotie. Brunetul de langa mine se uita cu subinteles in ochii mei si ma ia de mana brusc, ducanudu-ma intr-un loc anume. Fara sa-mi dau seama, ajung in cateva secunde langa blonda ce mi-a furat mintile, Carla.
- Buna David, striga ea strangandu-ma tare in brate, fara a-mi lasa ocazia sa respir normal, apoi ma saruta pasional, fara ca eu sa ma implic prea mult. Am simtit dintr-o data cum mi se inmoie picioarele si inima incepe sa-mi bata cu putere. Ramasesem perplex. Alex se uita zambind la noi, iar eu am inchis ochii, neputand sa-o privesc direct pe Carla. Deodata, spre surprinderea mea, blonda si-a dezlipit buzele de ale mele si a plecat de langa mine.
- Ne vedem putin mai incolo, imi spune apoi se indreapta catre aceeasi fata cu care am vazut-o data trecuta, cred ca aceasta o chemase sa-i spuna ceva. Dupa ce privesc un timp in urma ei, ochii mi se indreapta catre parc, cautandu-l pe Alex, care se pare ca a disparut ca prin ceata. Probabil mi-a spus cand a plecat, dar eu eram prea ocupat cu buzele acelei domnisoare. La un moment dat il zaresc mergand spre intrarea in scoala si alerg cu pasi mari spre el. Fug din ce in ce mai repede, fara sa-mi dau seama ce se poate intampla daca voi cadea. Cand ajung aproape de el, brunetul se intoarce cu fata catre mine, vrand sa vada ai cui sunt pasii stresanti din urma lui. Dar tocmai cand a vazut ca sunt eu, m-am impiedicat in proptiile-mi picioare si am cazut chiar peste el, trantindu-l la pamant. Mainile mele stau pe langa corpul lui, iar buzele mele sunt lipite de ale lui. In jurul nostru s-au strans multi elevi, printrecare si Carla. Ma priveste stupefiata, neputand sa spuna nimic, apoi pleaca punand mainile la ochi, prefacandu-se ca plage. Sunt aproape inconstient de ceea ce se intampla, iar Alex ma priveste nedumerit. Abia dupa cateva secunde i-am simtit buzele brunetului incalzindu-le pe ale mele si m-am rosit din cap pana in picioare. Sunt usor umezite ca si ale mele si asta ma face sa ma simt foarte stanjenit. Nu stiu ce sa mai spun, nu mai sunt in stare sa ma misc, mainile imi atarna inerte pe langa corpul lui, iar inima imi bate parca vrand sa iasa din piept. Alex pare sa se simta la fel ca mine, si isi ascunde fata in pieptul meu, rusinandu-se foarte tare. Ma ridic tremurand de pe corpul cald al baiatului si ii dau mana sa se ridice si el. Cei din jurul nostru radeau cu gura pana la urechi, accentuandu-ne indirect roseata din obraji. Dupa ce ne-am ridicat, am fugit in graba catre blonda ce statea pe o bancuta si plangea cu lacrimi de crocodil.
- Carla... eu... iarta-ma, nu am vrut sa se intample asta! Ii spun atingandu-i mana, dar mi-o indeparteaza nervoasa, uitandu-se in ochii mei si asteptand sa spun ceva.
- Carla, te rog, nu te supara, fac orice sa ma ierti, rostesc in cele din urma, iar Alex se uita suspicios la noi, fara insa a ridica privirea prea mult din pamant, din pricina intamplarii de mai devreme. Eu sunt mult mai rusinos decat el, dar in situatia de fata, nimic nu mai conteaza decat sa o impac pe fata aceasta cu ochii de un verde fermecator.
- Chiar orice? imi spune ea uitandu-se la mine cu niste ochi de papusa barbie, clipind des din pleoape.
- Da, ii raspund hotarat, intorcandu-mi apoi privirea catre brunet care imi facea semne negative cu degetul aratator, dar dintr-un moriv anume ii ignor total in incercarea de a ma face sa renunt la promisiune.
- Vino azi la mine acasa sa ma ajuti la teme, imi raspune cu un glas jucaus, proptindu-si degetul de buzele rosii ca sangele. Accept neconditionat, fara sa-mi dau seama ca s-ar putea intampla si alte lucruri pe langa asa zisul "ajutor la teme". Se ridica de pe banca sarutandu-ma dulce pe obraz, apoi pleaca spre clasa in care invata. Alex se uita la mine cu o privire ca de gheata pe care nu o mai vazusem pana atunci. Mi-am dat seama ca nu-i prea convine faptul ca voi merge acasa la Carla si ca se-ngrijoreaza pentru mine, dar am facut pe incapatanatul si i-am spus ca nu se va intampla nimic rau.
- Daca tu crezi asta, atunci fa ce vrei, imi spune vizibil iritat de naivitatea mea si pornim din nou catre sala de clasa.
Dupa aceasta ora a sosit in sfarsit momentul parasirii incintei liceului. E asa de bine fara stresul acela de la ore pe care eu nici macar nu il simt atata timp cat imi rascolesc prin minte cautand diferite metafore pentru urmatoarea carte pe care o voi scrie. Sunt pe drumul spre casa, pe acel drum pe care il parcurg in fiecare zi alaturi de prietenul meu Alex, fara a-mi da seama cata importanta sentimentala are pentru mine puntea aceasta catre lumea plina de amintiri legate de noi. Imi arunc discret privirea catre chipul serios si ganditor al brunetului ce pare ca se afla in alta lume. Il intreb de vorba dar nu imi raspunde, se pare ca nu vrea sa vorbeasca cu mine, fapt ce imi provoaca intristarea. Nu vreau sa plang din nou, ca atunci cand m-a jicnit facandu-ma indirect parasuta. L-am iertat pentru ce a zis, dar vad ca tot continua sa se poarte indiferent cu mine. Sentimentul de prietenie pe care il simt pentru el a depasit demult limitele intre care se poate afla, dar din pacate nu i-am aratat niciodata cat de mult tin la el. Poate si eu sunt de vina ca astazi s-a purtat asa de rece cu mine. Si cred ca fata blonda cu ochii verzi este singurul motiv pentru care nu vrea sa ma bage in seama in acest moment. El imi spune intotdeauna ce trebuie sa fac si ce nu, astfel incat sa fie bine, dar eu ma incapatanez si nu il ascult, facand totul de capul meu. Imi promit mie insumi ca asta va fi ultima data cand voi mai face ceva ce-l supara, nu vreau sa stric prietenia dintre noi, dar sentimentul ce-l simt pentru Carla mi-a cuprins tot creierul, facandu-l incapabil sa gandeasca singur, necondus de inima. Ma atrage enorm de mult aceasta fata, dar nu in sensul ca imi place corpul ei, ca si celorlalti baieti, insa vocea ei calma ca a unei fetite si ochii verzi, patrunzatori ma fac sa inebunesc. Probabil ca varsta mea e de vina, dar voi face tot posibilul sa ma maturizez si sa-mi dau seama ce fel de sentimente nutresc pentru ea.
Tot gandindu-ma la Carla si la incurcatele mele planuri de viitor, ma trezesc in fata blocului in care locuiesc, fara a-mi da seama cand am ajuns. Imi iau "la revedere" de la Alex, iar el imi raspunde pe un ton mai scazut si grav, cu aceleasi cuvinte la formula pe care i-am adresat-o eu, placand fara sa mai priveasca in urma. Ochii mi se impaienjenesc, iar fata imi capata o nuanta rosiatica si se infierbanta. Din ochii mari de un albastru sidefat imi curg lacrimi marunte si fierbinti. Nu am un motiv intemeiat sa plang, ci pur si simplu asta simt ca ma va linisti acum. Dupa ce imi revin din plans, urc scarile pana la etajul doi si ajung in fata apartamentului in care locuiesc. Intru in sufrageria modesta, decorata simplu dar cu bun gust, in care o gasesc pe mama cu un sort de bucatarie pe ea, cautand de zor ceva prin dulapul pentru carti.
- Buna mama! o strig eu incercand sa imi ascund tristetea pe care o simtin acest moment. Ce cauti?
- Buna fiule! Pai, nimic important, doar spatula pentru clatite, am cautat-o prin toata bucataria si nu am gasit-o, iar acum am inceput cu restul camerelor, imi spune cu vocea ei subtirica si blanda, explunand un zambet larg pe buze. Expresia fetei pe care a afisat-o cand mi-a spus acele cuvinte m-a facut sa bufnesc in ras. Cum sa caute spatula pentru clatite in sufragerie?
- Esti culmea mama, ii spun eu cu gura pana la urechi, uitand pentru cateva secunde tot ce se intamplase mai devreme, ai uitat ca i-ai imprumutat-o vecinei? o intreb clatinand usor din cap si privind-o suspicios pe mama.
- Sa stii ca ai dreptate, si eu o cautam ca nebuna prin toata casa. Ma duc sa i-o cer inapoi! Mama tranteste usa si pleaca in graba catre apartamentul vecinei, lasandu-ma din nou singur si cu gandurile mele.
~Deci sunt Aliss_anime (Sukisyo) :) sper sa va placa acest capitol in care mi-am exprimat cateva idei si ashya_love a scris infrumusetand vizibil de mult capitolul,aici am colaborat mai mult cum sa-ar spune :X Multumim mult celor ce ati comentat si citit ficul :X sper k nu va fi prea mare deranjul daca va cer sa va lasati micile pareri in legatura cu ficul :)..Lectura placuta!