17-03-2010, 10:26 PM
Se întâmpla într-o pădure...
Fuga înseamnă laşitate în majoritatea cazurilor. Oare şi fuga mea tot laşitate inseamnă? Dacă da, pot spune că o dau dracu' de mândrie ;i demnitate. Deşi şansele mele să scap vie se impuţinează cu fiecare clipă, fiindcă pe mine oboseala mă poate doborî, dar pe ei nu.
Continui să alerg printre copaci. Nu indrăznesc nici măcar să întorc capul, să văd la ce distanţa sunt de mine. Ah, cum de am sfârşit aşa? E corect oare, ca toate porăcriile să mi se întâmple mie? Nu am greşit cu absolut nimic de data aceasta. Poate doar cu faptul că am avut încredere într-un bărbat mort. Dar din atâta lucru trebuie să ajung urmarită de cinci vampiri, noaptea, într-o pădure?
Se pare că ăsta îmi e destinul, să ajung hrană pentru colţoşi. Şi totuşi, poate mai este o şansă. Da, pot să scap! Cu o tonă de noroc şi cu puţin ajutor, care nu ştiu de unde l-aş putea primi, o să rămân vie, dar pentru moment nu pot decât sa continui să fug.
Un urlet puternic m-a făcut să tresar. Prima dată am înjurat posesorul său, fiindcă aproape am căzut, dar un al doilea s-a făcut auzit. Am putut simţi o oarecare notă care o cunoşteam. Lupi? Nu, era ceva mai mult de atât. Ştiam acest strigăt. Era îndurerat, îngrijorat. Deci a venit după mine...
Şi după cum m-am aşteptat, m-am trezit cu animalul gigantic în dreapta mea. Blana sa albă ieşea în evindenţa în puterea nopţii. Ralph...Mulţumesc! M-am oprit pentru o clipă din alergat ca să îl mângâi pe bot. După ce mi-am frecat palma de el, m-a împins uşor.
- Ce vrei să fac? am întrebat lupul din faţa mea.
A dat din cap să îmi continui fuga mea disperată.
- Dar tu ce o să faci?
Nu am mai primit nici un semn. S-a întors şi a pornit înspre atacatorii mei. Nu se poate! E nebun dacă face aşa ceva... Sunt cinci vampiri şi el e doar un vârcolac, pentru numele lui Dumnezeu. Un schelălăit puternic a spart liniştea.
- Mori...
Şoapta aceea lăsată în vânt, dar atât de plină de sensuri mi-a dat fiori. Urletul lui Ralph a zdruncinat pădurea şi pe mine în cel mai serios mod. Era mort! Mort de-a binelea. Picioarele mi-au luat-o la fugă fără să vreau. Groază? Teroare? Tristeţe? Da. Toate s-au adunat în mine şi nu ştiu cum de încap atâtea sentimente neplăcute într-un singur suflet. Ah, mă simt ca un butoi de emoţii idioate. Dacă scap vie, trebuie să îmi revizuiesc viaţa. Dar oare ce au făcut nemernicii aceia cu trupul lui Ralph? Vampirii beau sânge de varcolac? Sincer, chiar nu vrea să mă gândesc la asta, dar nu pot să trec peste faptul ca l-au ucis, fără strop de sentiment. Era preietenul meu, ce dracu'! Era...Urăsc când verbele trebuie păstrate la trecut.
Dar mă întreb cum reuşesc să şi plâng, să şi alerg şi să mai şi gândesc în acelaşi timp? Dar se pare că ultima mea întrebare m-a condus un pas mai aproape de pieire. Picioarele m-au lăsat şi m-am prabuşit. Am ales să mă întind pe jos şi să îmi las viaţa într-o speranţă care tocmai şi-a făcut loc in sufletul meu. Poate, poate sunt destul de jegoasă şi mă vor confunda cu noroiul. Mă vor calca în picioare bine de tot şi vor trece mai departe. Da...Cât mi-aş dori să se întâmple asta. Am închis ochii. Să mă gândesc din nou, cum ajuns în situaţia asta? Mda', foarte simplu, am acceptat să ma întâlnesc cu un vampir. Unde? La marginea pădurii, fireşte! Să poată să mă savureze în linişte. Am lăsat un suspin sa îmi alunece printre buze. Ce porcărie...
Când am redeschis ochii pur şi simplu mi s-a tăiat respiraţia.
- Ha, ha...Ia uite ce avem noi aici...
S-a aplecat spre mine şi m-a prins de braţe. Ca ultimă şansă mi-am înfipt degetele în pământ. Rădăcinile prin care treceam cu mâinile mă zgâriau, iar usturimea începea să devină insuportabilă. Mi-am scos palmele din noroi. Mizeria se amesteca cu sângele şi abia acum am observat ce gafă am făcut. Vampirul s-a aplecat spre mine şi a tras adânc aer ăn piept. Mirosul sângelui l-a înebunit de-a binelea. Un zâmbet larg ii s-a întins pe toata faţa. Asta era cu adevărat infiorător. Am scâncit. De ce, habar nu am, dar stiu ca sunetul care l-am scos i-a provocat tipului un amuzament profund. Râdea zgomots, reuşind să mă şi scuipe. Demenţial! Nu ajunge că vampirii sunt cruzi, urâcioşi, egoişti şi îngamfaţi, mai trebuie să fie şi scârboşi.
-Haide o dată! Ne prinde răsăritu' cu nebunia ta, a spus unul din cei trei care erau în spate.
Stai puţin! Trei? Parcă erau cinci de toţi.
Un ţăruş s-a înfipt în gâtul celui ce stătea în faţa mea. A făcut ochii mari. Sângele i-a ţâşnit din gură, vărsându-se pe mine. Măcar am avut ingeniozitatea să închid ochii. Lichidul roşu îmi acoperea faţa şi părul. Niciodată nu am putut simţi mirosul său, dar în aceste momente, când era aşa de mult pe propriul meu corp, am avut parte de o esenţa scârboasă, metalică. M-am aplecat şi ceea ce am făcut m-a uimit chiar şi pe mine. Am vomitat. Nu credeam voi da la raţe din cauza substanţei care, practic, ne ţine in viaţă.
M-am ridicat în genunchi. Toţi cei trei, zăceau pe jos, mai mult sau mai puţin întregi. Unul avea capul puţin depărtat de corp, altul zăcea intr-o baltă de sânge. In orice caz erau morţi, definitiv de data aceasta. Oare e adevărat? Chiar scăpasem? Dar cum? Nu îmi pot imagina cine sau ce i-a ucis. Şi ce s-a întâmplat cu celălalt vampir? Cred că l-a omorât Ralph. Am mai aruncat o privire în jur, încă uimită de moartea celor patru.
Am fost împinsă cu putere şi am căzut din nou în mocirlă. Mda', iata-l şi pe ultimul vampir, ucigaşul celorlati patru şi al meu la urma urmei.
- Nu m-ai salvat de ceilalţi, nu-i aşa?
-Nu...
Şi-a înfipt colţii adânc în gâtul meu. Toata durerea s-a adunat într-un singur punct. O să dureze doar puţin. Am hotărât sa înfrunt adevărul până la urmă. Voi muri. Ucisă de un vampir însetat, într-o nenorocită de pădure. Ce mod ridicol de a da colţu'.
-Ah, a şoptit vampirul oprindu-se din băut.
M-am mirat. De ce nu termină dracului mai repede, să mor şi cu asta basta. A bolboiat ochii şi se uita la mine. Am văzut că încerca să spună ceva.
- Deci de aia...toţi am vrut...sângele tău...
Poftim? Ce voia să spună cu asta? În timp ce eu mă gândeam, corpul său se transforma într-un praf auriu. M-am ridicat. Mă durea tot. Cadavrele care au rămas aveau să se descompuna în lumina soarelui. Eu trebuie să plec... Ştiu că pe drum voi da peste corpul neînsufleţit al lui Ralph şi voi începe să plâng din nou. Ştiu şi că va trebui să le explic vârcolacilor. Dar momentan pot să mă bucur că sunt vie. Da, aşa este trăiesc! Chiar dacă sunt doar parţial zână, se pare ca sângele meu a fost destul de puternic să îl ucidă. Da...Vampirii se transformă în pulbere dacă beau sânge de zână. Ha, ce norocoasă eşti Zoey...