27-01-2010, 06:01 PM
Capitolul 3
Am iesit din cabina dusului si infasurandu-ma intr-un prosop m-am oprit in dreptul oglinzii. Mi-am privit chipul ce se uita la mine, intorcandu-mi propria expresie batjocoritoare. Eram mort de oboseala. Se vedea clar datorita cearcanelor vinete ca nu dormisem pana spre ziua. Si cand in sfarsit ma furase somnul blestematul acela de ceas sunase si sarisem imediat din asternuturi.
Am trantit usa de la baie in urma mea si am scos o pereche de blugi negri din sifonier. Mi i-am tras repede pe mine si m-am asezat pe marginea patului, trecandu-mi mana prin parul saten din care picura apa. Aceleasi ganduri care nu-mi dadusera pace toata noaptea ma bantuiau acum din nou. Am ridicat capul cand am auzit un zgomot. Camille intrase in incapere. A privit in jur critica si stiam ca expresia de pe chipul ei spunea mai mult decat clar : “ Baiatul asta…â€
Adevarul era ca nu prea ma obosisem sa fac curat. Patura subtire era cazuta pe podea, cearsafurile ravasite, cat despre perne eram constient ca zaceau alandala pe saltea. Camasa si sacoul pe care le purtasem doar cu o seara in urma erau mototolite pe fotoliu. Cateva carti erau asezate pe un colt al biroului. Pe cea mai mare parte a acestuia erau raspandite zeci de creioane , pensule si acuarele in jurul unui bloc de desen. Pe una dintre paginile acestuia incepuse sa prinda contur portretul misterioasei Adelle. Am urmarit-o cu privirea pe Camille, care stand chiar langa scaunul din lemn negru se uita la ultima mea creatie. Nu am putut sa nu observ socul care i-a umbrit chipul pentru un moment. A zambit insa repede, atat de repede incat se poate sa mi se fi parut surprinderea ei, si s-a intors catre mine.
-Cine e ? a intrebat, si desi incerca sa para nonsalanta mi s-a parut totusi speriata. Parca si zambetul era usor fortat. Am incercat sa ignor acest lucru.
-O fata cu care am dansat aseara, am raspuns vrand la randul meu sa dau impresia nepasarii.
Defapt, eram departe de astfel de sentimente. Nu puteam fi deloc nepasator cand imi aminteam bratele ei in jurul gatului meu si respiratia sa fierbinte pe pielea mea. Si as fi incercat sa ignor efectul glasului ei dulce daca o data reintors in camera nu as fi simtit nevoia sa o pictez. Era singurul meu talent adevarat si unicul lucru pentru care simteam o placere deosebita. Rar o persoana ma impresiona suficient cat sa incerc sa o zugravesc pe hartie. Iar fata aceasta, fata aceasta pe care nu o cunosteam, cu care nu purtasem in viata mea o conversatie, careia nu ii vazusem niciodata chipul ma determina sa… Ei bine, sa-mi pierd noaptea cu un creion incercand sa surprind fiecare detaliu pe care mi-l puteam aminti despre ea.
-Nu ar fi fost mai frumoasa fara masca, Marco? Tonul iritat arata clar ca nu era prima data cand punea intrebarea.
-Nu stiu cum arata, nu si-a scos-o, am murmurat.
Ori deveneam eu paranoic ori ea chiar parea usurata. Am analizat-o mai atent pe femeia din fata mea. Era neschimbata fata de prima zi in care venise sa lucreze aici. De atunci, avea mereu parul prins intr-o coada lunga si purta aceeasi rochie neagra ce le servea pe post de uniforma menajerelor. Era insotita de eternul aer imperturbabil si de sclipirea inteligenta si ironica a ochilor. Dar usoara incruntare a sprancenelor imi spunea ca nu era totul in regula. Ceva din camera asta o nelinistea. Sau cel putin asa credeam eu.
Am fost surprins cand am vazut ca se indreapta spre usa.
-Tu n-ai venit sa-mi spui nimic, Camille?
S-a intors mult prea repede ca sa-mi para un gest obisnuit. Pentru o secunda i-am surprins ochii mari, socati, dar cand si-a intors cu totul chipul inspre mine nimic nu mai parea in neregula. Parca ar fi inteles ceva ce mie imi scapa.
-Da, desigur. Rafael vrea sa prezinte familiei sale pe cineva. Doamna a insistat sa fii si tu de fata.
Acum faceam parte din familie…
-Si Cosette? am intrebat scotand o camasa din dulap.
-O doare foarte tare capul. M-a rugat sa o scuz.
Am oftat dezamagit. Sperasem sa am macar un aliat in mijlocul cuibului cu vipere, dar n-aveam eu atata noroc. Camille a iesit usor distrata. Am inchis nasturii camasii si am pornit in urma ei. Cand am ajuns in sufragerie mi-am gasit unchiul si matusa asezati pe cate un fotoliu. Pe canapea, langa dragul meu var statea una dintre cele mai frumoase fete pe care le vazusem in viata mea.
S-a ridicat si venind in fata mea mi-a intins mana. I-am prins-o cu delicatete, continuand sa o privesc. Cand si-a ridicat ochii inspre mine stralucirea lor albastra era aproape hipnotizanta. Chipul oval, frumos, era imprejmuit de plete de cerneala. Buzele ei trandafirii erau zugravite pe marmura fina a fetei. Glasul ei a rasunt vesel, cu un timbru prietenos.
-Imi pare bine. Eu sunt Jacklline de Coudray si in curand iti voi fi cumnata.
Vestea i-a surprins pe unchii mei. Matusa s-a aruncat asupra fetei, imbratisand-o si sarutand-o. Unchiul meu si-a exprimat incantarea in felul lui ursuz, mormaind ceva ce nu a auzit nimeni. Rafael zambea increzut, parand chiar mai mandru decat de obicei. Eu incremenisem. Nu ma soca faptul ca o fata atat de draguta se putea casatorii cu el. Varul meu era foarte dragut, numai ca nu cu mine. Nu eram uluit de excesiva fericire a mamei sale. Un singur lucru ma putuse aduce in starea aceea: veritabilul ei accent frantuzesc.
***
De-abia spre seara am putut ajunge in camera. “ Doamna†o descususe in amanunt pe tanara si hotarase de una singura ca are nevoie de audienta. Poate ceilalti se plictisisera, dar eu cu siguranta nu avusesem timp. Invartisem pe toate partile problema misterioasei frantuzoaice de aseara, tinand cont ca iubita varului meu se nascuse, din cate aflasem, la Lion. Rezultate nu aveam, dar cel putin puteam spune cu mana pe inima ca voi dormi bine la noapte din cauza oboselii. Fara sa mai aprind lumina m-am trantit complet imbracat pe pat. Simtind ceva incomod sub spate m-am ridicat si am pipait asternutul. Cand am gasit ceea ce cautam, l-am ridicat in lumina lunii. Tineam in mana un plic alb dinspre care venea un usor parfum de crini.
Her P.O.V.
Imi priveam scandalizata prietena ce statea in fata mea, uitandu-se la mine furioasa. Pletele roscate ii cadeau pe umeri, iar ochii ii sclipeau inspaimantatori. Imi amintea de una din acele pisici salbatice, hotarate sa isi certe puiul neascultator.
-Ani intregi in care ai spus ca nu-ti pasa, ca nu vrei sa stii, ca nu mai conteaza si acum ce faci? Strici tot ce ai obtinut cu mult prea multa usurinta, Adelle!
Avea dreptate, binenteles. Dar acum, ca ea s-a intors oare chiar vreunul din lucrurile acelea mai conta. Imi reprimasem sentimentele prea mult timp ca sa nu izbucneasca. Aparitia scumpei mele surioare fusese ultima picatura. Vrusesem de mult sa ii spun lui adevarul, doar eram implicati amandoi pana la urma. Dar nu gasisem curaj si acum… Ei bine, chiar eram o proasta!
-Tu macar ma asculti?! Glasul urcase cu inca o octava daca asta era posibil.
-Da, da, am auzit, dar n-ai dreptate! Trebuia sa fii facut asta demult, cand nu aparusera complicatii. Dar am de gand sa merg mai departe. Macar o data vreau sa o inving. Sa iau ceea ce e al meu. Da, al meu. Nu obiectul , nu persoana, ci iubirea. Iubirea lui imi apartine mie. Si atunci, si acum, si vreau ca asta sa ramana asa.
M-a privit surprinsa. A clatinat din cap, s-a indreptat spre oglinda si si-a prins parul intr-o coada lunga. Si-a aranjat putin hainele si s-a intors spre mine.
-Te-ai schimbat, a murmurat. Dar sper ca stii in ce te bagi, Adelle!
Am afisat o expresie plina de hotarare. De data asta nimeni nu va avea nicio umbra de indoiala ca e al meu.
-Nu-ti face griji, am zis. Stiu exact ce am de facut.
Am asteptat sa iasa din camera si m-am lasat pe perne. Zambetul mi s-a topit. Doamne, fa sa iasa bine!
Am iesit din cabina dusului si infasurandu-ma intr-un prosop m-am oprit in dreptul oglinzii. Mi-am privit chipul ce se uita la mine, intorcandu-mi propria expresie batjocoritoare. Eram mort de oboseala. Se vedea clar datorita cearcanelor vinete ca nu dormisem pana spre ziua. Si cand in sfarsit ma furase somnul blestematul acela de ceas sunase si sarisem imediat din asternuturi.
Am trantit usa de la baie in urma mea si am scos o pereche de blugi negri din sifonier. Mi i-am tras repede pe mine si m-am asezat pe marginea patului, trecandu-mi mana prin parul saten din care picura apa. Aceleasi ganduri care nu-mi dadusera pace toata noaptea ma bantuiau acum din nou. Am ridicat capul cand am auzit un zgomot. Camille intrase in incapere. A privit in jur critica si stiam ca expresia de pe chipul ei spunea mai mult decat clar : “ Baiatul asta…â€
Adevarul era ca nu prea ma obosisem sa fac curat. Patura subtire era cazuta pe podea, cearsafurile ravasite, cat despre perne eram constient ca zaceau alandala pe saltea. Camasa si sacoul pe care le purtasem doar cu o seara in urma erau mototolite pe fotoliu. Cateva carti erau asezate pe un colt al biroului. Pe cea mai mare parte a acestuia erau raspandite zeci de creioane , pensule si acuarele in jurul unui bloc de desen. Pe una dintre paginile acestuia incepuse sa prinda contur portretul misterioasei Adelle. Am urmarit-o cu privirea pe Camille, care stand chiar langa scaunul din lemn negru se uita la ultima mea creatie. Nu am putut sa nu observ socul care i-a umbrit chipul pentru un moment. A zambit insa repede, atat de repede incat se poate sa mi se fi parut surprinderea ei, si s-a intors catre mine.
-Cine e ? a intrebat, si desi incerca sa para nonsalanta mi s-a parut totusi speriata. Parca si zambetul era usor fortat. Am incercat sa ignor acest lucru.
-O fata cu care am dansat aseara, am raspuns vrand la randul meu sa dau impresia nepasarii.
Defapt, eram departe de astfel de sentimente. Nu puteam fi deloc nepasator cand imi aminteam bratele ei in jurul gatului meu si respiratia sa fierbinte pe pielea mea. Si as fi incercat sa ignor efectul glasului ei dulce daca o data reintors in camera nu as fi simtit nevoia sa o pictez. Era singurul meu talent adevarat si unicul lucru pentru care simteam o placere deosebita. Rar o persoana ma impresiona suficient cat sa incerc sa o zugravesc pe hartie. Iar fata aceasta, fata aceasta pe care nu o cunosteam, cu care nu purtasem in viata mea o conversatie, careia nu ii vazusem niciodata chipul ma determina sa… Ei bine, sa-mi pierd noaptea cu un creion incercand sa surprind fiecare detaliu pe care mi-l puteam aminti despre ea.
-Nu ar fi fost mai frumoasa fara masca, Marco? Tonul iritat arata clar ca nu era prima data cand punea intrebarea.
-Nu stiu cum arata, nu si-a scos-o, am murmurat.
Ori deveneam eu paranoic ori ea chiar parea usurata. Am analizat-o mai atent pe femeia din fata mea. Era neschimbata fata de prima zi in care venise sa lucreze aici. De atunci, avea mereu parul prins intr-o coada lunga si purta aceeasi rochie neagra ce le servea pe post de uniforma menajerelor. Era insotita de eternul aer imperturbabil si de sclipirea inteligenta si ironica a ochilor. Dar usoara incruntare a sprancenelor imi spunea ca nu era totul in regula. Ceva din camera asta o nelinistea. Sau cel putin asa credeam eu.
Am fost surprins cand am vazut ca se indreapta spre usa.
-Tu n-ai venit sa-mi spui nimic, Camille?
S-a intors mult prea repede ca sa-mi para un gest obisnuit. Pentru o secunda i-am surprins ochii mari, socati, dar cand si-a intors cu totul chipul inspre mine nimic nu mai parea in neregula. Parca ar fi inteles ceva ce mie imi scapa.
-Da, desigur. Rafael vrea sa prezinte familiei sale pe cineva. Doamna a insistat sa fii si tu de fata.
Acum faceam parte din familie…
-Si Cosette? am intrebat scotand o camasa din dulap.
-O doare foarte tare capul. M-a rugat sa o scuz.
Am oftat dezamagit. Sperasem sa am macar un aliat in mijlocul cuibului cu vipere, dar n-aveam eu atata noroc. Camille a iesit usor distrata. Am inchis nasturii camasii si am pornit in urma ei. Cand am ajuns in sufragerie mi-am gasit unchiul si matusa asezati pe cate un fotoliu. Pe canapea, langa dragul meu var statea una dintre cele mai frumoase fete pe care le vazusem in viata mea.
S-a ridicat si venind in fata mea mi-a intins mana. I-am prins-o cu delicatete, continuand sa o privesc. Cand si-a ridicat ochii inspre mine stralucirea lor albastra era aproape hipnotizanta. Chipul oval, frumos, era imprejmuit de plete de cerneala. Buzele ei trandafirii erau zugravite pe marmura fina a fetei. Glasul ei a rasunt vesel, cu un timbru prietenos.
-Imi pare bine. Eu sunt Jacklline de Coudray si in curand iti voi fi cumnata.
Vestea i-a surprins pe unchii mei. Matusa s-a aruncat asupra fetei, imbratisand-o si sarutand-o. Unchiul meu si-a exprimat incantarea in felul lui ursuz, mormaind ceva ce nu a auzit nimeni. Rafael zambea increzut, parand chiar mai mandru decat de obicei. Eu incremenisem. Nu ma soca faptul ca o fata atat de draguta se putea casatorii cu el. Varul meu era foarte dragut, numai ca nu cu mine. Nu eram uluit de excesiva fericire a mamei sale. Un singur lucru ma putuse aduce in starea aceea: veritabilul ei accent frantuzesc.
***
De-abia spre seara am putut ajunge in camera. “ Doamna†o descususe in amanunt pe tanara si hotarase de una singura ca are nevoie de audienta. Poate ceilalti se plictisisera, dar eu cu siguranta nu avusesem timp. Invartisem pe toate partile problema misterioasei frantuzoaice de aseara, tinand cont ca iubita varului meu se nascuse, din cate aflasem, la Lion. Rezultate nu aveam, dar cel putin puteam spune cu mana pe inima ca voi dormi bine la noapte din cauza oboselii. Fara sa mai aprind lumina m-am trantit complet imbracat pe pat. Simtind ceva incomod sub spate m-am ridicat si am pipait asternutul. Cand am gasit ceea ce cautam, l-am ridicat in lumina lunii. Tineam in mana un plic alb dinspre care venea un usor parfum de crini.
Her P.O.V.
Imi priveam scandalizata prietena ce statea in fata mea, uitandu-se la mine furioasa. Pletele roscate ii cadeau pe umeri, iar ochii ii sclipeau inspaimantatori. Imi amintea de una din acele pisici salbatice, hotarate sa isi certe puiul neascultator.
-Ani intregi in care ai spus ca nu-ti pasa, ca nu vrei sa stii, ca nu mai conteaza si acum ce faci? Strici tot ce ai obtinut cu mult prea multa usurinta, Adelle!
Avea dreptate, binenteles. Dar acum, ca ea s-a intors oare chiar vreunul din lucrurile acelea mai conta. Imi reprimasem sentimentele prea mult timp ca sa nu izbucneasca. Aparitia scumpei mele surioare fusese ultima picatura. Vrusesem de mult sa ii spun lui adevarul, doar eram implicati amandoi pana la urma. Dar nu gasisem curaj si acum… Ei bine, chiar eram o proasta!
-Tu macar ma asculti?! Glasul urcase cu inca o octava daca asta era posibil.
-Da, da, am auzit, dar n-ai dreptate! Trebuia sa fii facut asta demult, cand nu aparusera complicatii. Dar am de gand sa merg mai departe. Macar o data vreau sa o inving. Sa iau ceea ce e al meu. Da, al meu. Nu obiectul , nu persoana, ci iubirea. Iubirea lui imi apartine mie. Si atunci, si acum, si vreau ca asta sa ramana asa.
M-a privit surprinsa. A clatinat din cap, s-a indreptat spre oglinda si si-a prins parul intr-o coada lunga. Si-a aranjat putin hainele si s-a intors spre mine.
-Te-ai schimbat, a murmurat. Dar sper ca stii in ce te bagi, Adelle!
Am afisat o expresie plina de hotarare. De data asta nimeni nu va avea nicio umbra de indoiala ca e al meu.
-Nu-ti face griji, am zis. Stiu exact ce am de facut.
Am asteptat sa iasa din camera si m-am lasat pe perne. Zambetul mi s-a topit. Doamne, fa sa iasa bine!