17-12-2009, 11:00 PM
Teh multumesc pt gigant coment, Ma bucur ca ti-a placut, si nu e nimic rau sa iti placa Dante si Axel din contra...profu? da era prof...oare? cica?:)) da asa era..sau poate,dar nu..sau da/ hm? ce zici:)) glumeam...despre prof o sa vorbesc altadata...Mark este chiar un obsedat...sau poate...o sa discut si despre el altadata...iar Giuly...e chiar pervers, poate cel mai pervers...insa....si acum cap urmator:)) ms mult de comm:X
Mousy multumesc mult de coment ma bucur ca iti place:X si ma bucur ca ma apreciez:)) si eu te iubesc, lui Giuly nu ii place prostituata, dar tine la ea intr'un fel, am sa vorbesc despre asta in viitor( mai bine spus in trecut caci aici ne aflam la mijloc:)) )
Asa nexu...
Iar si iar...
Pot sa spun ca imi ardeau ochii, inima si orice molecula a mea. Simteam ca vreau sa ard totul in fata mea , eram plin de draci si nervi. Era evident nu? Aveam si multe motive. De ce dracu nu ma lasa in pace? Cred ca la nervi ce ii am in acest moment l-as omor, si l-as tortura prin cele mai dureroase metode posibile.Doamne, daca mai sta mult in fata mea, il distrug, il omor. Dispari! Dar ce ma asculta el pe mine?Nu, in nicun caz. Adevarul era ca fierbeam, am trecut pe langa el lovindu-ma de umarul sau, ce idiot! Defapt eu eram acela ca ma lasam enervat de cel mai mare idiot dintre idioti si anume : el. Si cat ma durea, durea ca naiba. Fiindca nu ma intelegeam, nu intelegeam ce simteam. Pe o parte il uram atat de tare inca atunci cand imi aminteam ca respiram acelasi aer pe care il respira si el, muream de nervi, de ciuda. Si totusi uneori simteam nevoia sa plang, sa ii spun exact cum si de ce sunt asa, ma comport asa, dar nu puteam. Orgoliul, demintatea, atitudinea, constiinta, si tot ce tine de persoana mea nu ma lasa, nu puteam, si stiam asta prea bine. Ok, nu conta oricum.Mi-am vazut de drum in camera mea. Si am adormit ca de obicei in patul cel moale, dar numai moale nu il simteam eu in acel moment in care toate simturile mele erau intoarse pe dos, si clar daca cineva incerca cumva sa ma...numai sa ma atinga, aveam de gand sa fac un scandal imens, gigantic, mare rau de tot. Si cu toate gandurile astea stupide am adormit, la fel ca de obicei. Si la fel ca si in zilele trecute in minte mi-au revenit imagini, imagine tampite, incetosate, pierdute, disparute, sterse ce mi se repetau la nesfarsit si care nu imi spuneau nimic. Ma foiam in pat ca un dement , ca un turbat , stiam asta, eram constient, dar nu puteam face nimic. Ii revedeam din nou chipul, le revedeam din nou in fata mea si cand incercam sa inteleg ceva din tot acel film derulat prost, m-am trezit. Ca de fiecare data, nimic nu se schimba, eram eu in pat, transpirat, cu lacrmi pe obraji si in ochii, si tremuram, din nou.
-Credeam ca ma vindecasem.
Spuse absent si cu gandul departe.Mainile ii tremurau , se ridica din pat si se indrepta spre biroul aflat in camera. Tranti tot de pe acesta provocand zgomote destul de tari. Apoi luase vazele din camera, la rand-si erau cateva, aruncandu-le in pereti. Ca o tornada intra in camera un barbat roscat cam de vreo 20 si ceva de ani ce se uita uimit in camera isi drasa vocea si apoi spuse:
-Ce dracu se intampla?
-Dispari din camera mea. Placa.Acum
Spuse cu gals tremurand.
-Accuuuumm.
Barbatul iesise pe usa inchizand-o, de mult nu se mai intamplase acele evenimente. In urma sa o vaza se sparse de usa. Ofta, ducandu-se in propria camera.
Nu din nou. Te urasc.Ai auzit? Nu te sufar! Te-as omor, te urasc din tot sufletul, te-as otravi numai sa dispari odata din viata mea.
Insa dupa ce gandise acele lucuri, isi puse mana la gura, incepand sa planga. Apucase telefonul mobil si forma un numar, cunoscut prea bine.
-Am nevoie de o programare, acum. Trebuie...
Am inteles, te astept Se auzi din telefon.
Inchise micul aparat. Isi lua pe el o pereche de blugi albastri destul de deschisi, si un tricou verde. Iesi pe usa repede, apoi din casa. Alerga disperat pe strazile orasului, vanzand ca nu mai are rabdare lua un taxi ce il gasi la coltul unui drum. Indica locatia dorita si astepta sa ajunga, resufla usurat.
Nu mai suport. Nu din nou! Nuu. Zen, ce dracu'? Calmeaza-te. Altfel, altfel chiar va trebui sa te internezi intr-un spital de nebuni.De ce? De ce din nou ? Nu pot sa cred, si te calmasesi baiete....Sigur. Calmitate.Clar nu mi se potriveste acest cuvant
Taxiul opri la destinatie. Plati taximetristului, apoi iesi . Intra in cladire, si apoi in birou, fara sa mai astepte aprobarea secretarei, oricum stia doar cum e , cine e si cum se comporta.
-Iar...spuse un barbat ce statea sprijinit de birou si se uita pe cateva dosare. Ia loc, te rog.
-Da, din nou. Si nu mai suport. Si nu mai vreu, si simt ca vreau sa mor si vreau sa il omor, si iar visurile alea tampite, deci nu mai pot.
Lacrimile isi facusera din nou aparitia si glasul ii era subtire.
-Inteleg, dar ce s-a intamplat?
-Nimic, dor discutiile de obicei.Ca de ce vin la ora aia acasa? Ca de ce nu stau si vorbesc cu el ? Ca de ce il evit? Ca de ce nu mai stiu eu ce fac, de ce nu o iau pe sor-mea cu mine, imi petrec timpul nu stiu cum, si toate prostiile astea.
-Si ai incercat sa ii explici?
-Cui sa ii explici? Macar ma asculta? Macar intelege ce vreau sa zic? Macar pot sa ii spun o vorba fara sa ma enervez
Vocea psihologului era calma, linistita ,foarte pasnica. Stia foarte bine situatia, doar baiatul venea la el din primul sau an de profesie, ceea ce inseamna ca venea de trei ani.
-Deci pana la urma susti ca nu il placi? Ca nu esti homosexual? Si ca aceste altercati se fac numai si numai din vina sa, tu nu ai nicio vina, el provoaca toate astea din pura placere de a te vedea nervos?
-Nu..adica da, adica nu stiu. De ce pui intrebari ale caror raspunsuri dau vina pe mine?
-Nu fac asta, am spus eu cumva raspunsurile la intrebari? Tu ai facut-o si daca acele raspunsuri dau vina pe tine, de ce nu incerci sa schimbi ceva?
-Uite se vede ca degeaba am venit pana aici, mai enervat si mai tare.
-Bine , atunci poti pleca.
Alt idiot, eu vin la el fiindca ma simt disperat si el imi zice ca pot pleca. Prost!
Se indrepta nervos catre usa cand auzi vorbele brunetului doctor:
-Atunci cand ne indragostim si nu acceptam mintea noastra nu judeca prea bine, si nu accepta unele lucururi si astfel dai vina pe altcineva, cauti motive si multe altele. Crizele tale se pot trata usor daca ai fi macar sincer cu tine. Iar memoria ta e doar o mica problema ce cu timpul se va vindeca, acele imagini iti dau raspunsul, cauta- l, asta daca intradevar vrei sa afli pura realitate.
Stie raspunsul...de ce nu mi-l spune?
-Darien daca sti raspunsul, spune-mi. Mi-l ascunzi de un an! Crezi ca voi mai putea rezista mult timp? O sa ajung la nebuni, de asta sunt sigur, mama cred ca deja a rezervat un loc pentru mine.
Darien dadu din umeri uitandu-se in continuare pe dosarele sale.Ii facu semn cu mana de "la revedere" iar Zen pleca trantind usa.Nu observa, dar acum era linistit, desi in urma nervilor si a supararilor venise o durere infernala de cap. Iesi din cabinet, ducandu-se spre scoala. Era deja 16:30. Antrenamentele incepeau deabia la 18:30 dar era mai bine sa isi astepte colegi decat sa dea ochii cu creatura aia de acasa.
Nici macar nu suntem rude, deci cu ce drept imi cere el mie socoteala?
***
Ii vedeam clar ochii cum ma sfideaza. Ii vedeam furia ce se afla dincolo de verdele curd, zambetul ce se afla pe buzele sale nu prevedeau ca avea de gand sa fie prea bland cu mine, stiam ca in acea secunda va face ceva, astfel sa ma "distruga" . Isi trecuse limba peste buza de jos neluandu-si privirea de la mine, in acel moment cred ca instinctiv imi muscasem buza inferioara. Eram curios, ce miscare va face in continuare, cu ce ma va surprinde. Sau intrebare de baza: ma va surprinde ? Simteam cum inima imi bate mai tare si mai tare si mai tare, era un moment destul de tensionant, el ma domina, el era in avatanaj. Sa ma las pur si simplu dominat? Sau sa "lupt" in continuare? Cu ce sa lupt? Cand toate aremele erau la el. Nu puteam sa ma misc, nu puteam face nicio miscare, si din acest motiv asteptam ca el sa o faca. Haide! Uimeste-ma! Normal nu ii spusesem asta cu voce tare, doar din priviri, iar el ma intelesese. Inca nu facea nimic, ma tachina, emotiile ma torturau, iar curiozitatea de a afla ce se va intampla in continuare ma distrugea. Nu puteam lua initiativa, nu puteam, fiindca asta isi dorea el, doar nu il voi satisface nu? Deja ma incalzeam prea tare, iar el inca ma privea, inca ma analiza, iar eu ma pierdeam in labirintul vicios al ochilor sai ce ma fixau. O dorinta animalica incepea sa puna stapanire pe mine, corpul meu avea nevoie de actiune, nu puteam sa il las sa ma mai chinuie mai mult, nu mai puteam, nu mai aveam cum sa rezist mult. Stiam ce transpiram din ce in ce mai mult si eram agitat, curios, emotionat, iar el era pur si simplu calm. De unde Dumenezul atata calmitate intr-un moment curcial ca acesta? M-am miscat putin, fiindca nu mai rezistam prea mult, iar zambetul de pe buzele lui era mai mare, mai victorios, iar ochii sa imi transmiteau ca voi pierde in curand . Dar aveam sa ii arat contrariul, trebuia sa il fac sa renunte , trebuia ca el sa cedeze, nu eu, eu in niciun caz. Nu puteam crede cum nu facea nicio miscare si ma privea atat de intens. Nu imi venea a cred ca...
-Ichiro au trecut 5 secunde mingea la cealalta echipa.
Spuse cu voce groasa antrenorul. Ichiro arunca nervos mingea celeilalte echipe.Antrenamentele incepusera cu jumatate de ora inainte, cum toti erau prezenti. Antrenorul, un barbat inalt cu mustata si cu un corp bine lucrat tipa, mai bine spus urla la fiecare in parte. Ichiro primea in acel moment un discurs luuung si plictisitor despre antentia ce se cuvenea jocului de baschet.
Luasera cu toti o pauza. Toti fugira spre baie, mai putin Zen si Ichiro.
-Ai jucat bine, frumosule, dar nu uita data viitoare eu voi fi invingatorul.
-Scuteste-ma. E doar un joc.
Ichiro scoase limba la el si se duse si el in baie.
De ce lacrimile mi se preling mereu pe obraji atunci cand il am in fata, de ce ma supar atat de tare si de ce pune stapanire pe mine o stare nervoasa ? Cum de simt atatea rani ? Cand defapt nu am niciuna...de ce amintirile imi sunt in ceata, de ce nu imi pot aminti? Ce se intampla cu mine? Oare cu adevarat sunt nebun?
La acele ganduri ii aparu un zambet sarcastic pe chip, se confrunta cu acea problema de prea mult timp.
Ce fel e viata fara amintiri?
Pur si simplu stearsa..
Pana la urma ce era omul?
Doar o esuare a perfectiuni…
Mousy multumesc mult de coment ma bucur ca iti place:X si ma bucur ca ma apreciez:)) si eu te iubesc, lui Giuly nu ii place prostituata, dar tine la ea intr'un fel, am sa vorbesc despre asta in viitor( mai bine spus in trecut caci aici ne aflam la mijloc:)) )
Asa nexu...
Iar si iar...
Pot sa spun ca imi ardeau ochii, inima si orice molecula a mea. Simteam ca vreau sa ard totul in fata mea , eram plin de draci si nervi. Era evident nu? Aveam si multe motive. De ce dracu nu ma lasa in pace? Cred ca la nervi ce ii am in acest moment l-as omor, si l-as tortura prin cele mai dureroase metode posibile.Doamne, daca mai sta mult in fata mea, il distrug, il omor. Dispari! Dar ce ma asculta el pe mine?Nu, in nicun caz. Adevarul era ca fierbeam, am trecut pe langa el lovindu-ma de umarul sau, ce idiot! Defapt eu eram acela ca ma lasam enervat de cel mai mare idiot dintre idioti si anume : el. Si cat ma durea, durea ca naiba. Fiindca nu ma intelegeam, nu intelegeam ce simteam. Pe o parte il uram atat de tare inca atunci cand imi aminteam ca respiram acelasi aer pe care il respira si el, muream de nervi, de ciuda. Si totusi uneori simteam nevoia sa plang, sa ii spun exact cum si de ce sunt asa, ma comport asa, dar nu puteam. Orgoliul, demintatea, atitudinea, constiinta, si tot ce tine de persoana mea nu ma lasa, nu puteam, si stiam asta prea bine. Ok, nu conta oricum.Mi-am vazut de drum in camera mea. Si am adormit ca de obicei in patul cel moale, dar numai moale nu il simteam eu in acel moment in care toate simturile mele erau intoarse pe dos, si clar daca cineva incerca cumva sa ma...numai sa ma atinga, aveam de gand sa fac un scandal imens, gigantic, mare rau de tot. Si cu toate gandurile astea stupide am adormit, la fel ca de obicei. Si la fel ca si in zilele trecute in minte mi-au revenit imagini, imagine tampite, incetosate, pierdute, disparute, sterse ce mi se repetau la nesfarsit si care nu imi spuneau nimic. Ma foiam in pat ca un dement , ca un turbat , stiam asta, eram constient, dar nu puteam face nimic. Ii revedeam din nou chipul, le revedeam din nou in fata mea si cand incercam sa inteleg ceva din tot acel film derulat prost, m-am trezit. Ca de fiecare data, nimic nu se schimba, eram eu in pat, transpirat, cu lacrmi pe obraji si in ochii, si tremuram, din nou.
-Credeam ca ma vindecasem.
Spuse absent si cu gandul departe.Mainile ii tremurau , se ridica din pat si se indrepta spre biroul aflat in camera. Tranti tot de pe acesta provocand zgomote destul de tari. Apoi luase vazele din camera, la rand-si erau cateva, aruncandu-le in pereti. Ca o tornada intra in camera un barbat roscat cam de vreo 20 si ceva de ani ce se uita uimit in camera isi drasa vocea si apoi spuse:
-Ce dracu se intampla?
-Dispari din camera mea. Placa.Acum
Spuse cu gals tremurand.
-Accuuuumm.
Barbatul iesise pe usa inchizand-o, de mult nu se mai intamplase acele evenimente. In urma sa o vaza se sparse de usa. Ofta, ducandu-se in propria camera.
Nu din nou. Te urasc.Ai auzit? Nu te sufar! Te-as omor, te urasc din tot sufletul, te-as otravi numai sa dispari odata din viata mea.
Insa dupa ce gandise acele lucuri, isi puse mana la gura, incepand sa planga. Apucase telefonul mobil si forma un numar, cunoscut prea bine.
-Am nevoie de o programare, acum. Trebuie...
Am inteles, te astept Se auzi din telefon.
Inchise micul aparat. Isi lua pe el o pereche de blugi albastri destul de deschisi, si un tricou verde. Iesi pe usa repede, apoi din casa. Alerga disperat pe strazile orasului, vanzand ca nu mai are rabdare lua un taxi ce il gasi la coltul unui drum. Indica locatia dorita si astepta sa ajunga, resufla usurat.
Nu mai suport. Nu din nou! Nuu. Zen, ce dracu'? Calmeaza-te. Altfel, altfel chiar va trebui sa te internezi intr-un spital de nebuni.De ce? De ce din nou ? Nu pot sa cred, si te calmasesi baiete....Sigur. Calmitate.Clar nu mi se potriveste acest cuvant
Taxiul opri la destinatie. Plati taximetristului, apoi iesi . Intra in cladire, si apoi in birou, fara sa mai astepte aprobarea secretarei, oricum stia doar cum e , cine e si cum se comporta.
-Iar...spuse un barbat ce statea sprijinit de birou si se uita pe cateva dosare. Ia loc, te rog.
-Da, din nou. Si nu mai suport. Si nu mai vreu, si simt ca vreau sa mor si vreau sa il omor, si iar visurile alea tampite, deci nu mai pot.
Lacrimile isi facusera din nou aparitia si glasul ii era subtire.
-Inteleg, dar ce s-a intamplat?
-Nimic, dor discutiile de obicei.Ca de ce vin la ora aia acasa? Ca de ce nu stau si vorbesc cu el ? Ca de ce il evit? Ca de ce nu mai stiu eu ce fac, de ce nu o iau pe sor-mea cu mine, imi petrec timpul nu stiu cum, si toate prostiile astea.
-Si ai incercat sa ii explici?
-Cui sa ii explici? Macar ma asculta? Macar intelege ce vreau sa zic? Macar pot sa ii spun o vorba fara sa ma enervez
Vocea psihologului era calma, linistita ,foarte pasnica. Stia foarte bine situatia, doar baiatul venea la el din primul sau an de profesie, ceea ce inseamna ca venea de trei ani.
-Deci pana la urma susti ca nu il placi? Ca nu esti homosexual? Si ca aceste altercati se fac numai si numai din vina sa, tu nu ai nicio vina, el provoaca toate astea din pura placere de a te vedea nervos?
-Nu..adica da, adica nu stiu. De ce pui intrebari ale caror raspunsuri dau vina pe mine?
-Nu fac asta, am spus eu cumva raspunsurile la intrebari? Tu ai facut-o si daca acele raspunsuri dau vina pe tine, de ce nu incerci sa schimbi ceva?
-Uite se vede ca degeaba am venit pana aici, mai enervat si mai tare.
-Bine , atunci poti pleca.
Alt idiot, eu vin la el fiindca ma simt disperat si el imi zice ca pot pleca. Prost!
Se indrepta nervos catre usa cand auzi vorbele brunetului doctor:
-Atunci cand ne indragostim si nu acceptam mintea noastra nu judeca prea bine, si nu accepta unele lucururi si astfel dai vina pe altcineva, cauti motive si multe altele. Crizele tale se pot trata usor daca ai fi macar sincer cu tine. Iar memoria ta e doar o mica problema ce cu timpul se va vindeca, acele imagini iti dau raspunsul, cauta- l, asta daca intradevar vrei sa afli pura realitate.
Stie raspunsul...de ce nu mi-l spune?
-Darien daca sti raspunsul, spune-mi. Mi-l ascunzi de un an! Crezi ca voi mai putea rezista mult timp? O sa ajung la nebuni, de asta sunt sigur, mama cred ca deja a rezervat un loc pentru mine.
Darien dadu din umeri uitandu-se in continuare pe dosarele sale.Ii facu semn cu mana de "la revedere" iar Zen pleca trantind usa.Nu observa, dar acum era linistit, desi in urma nervilor si a supararilor venise o durere infernala de cap. Iesi din cabinet, ducandu-se spre scoala. Era deja 16:30. Antrenamentele incepeau deabia la 18:30 dar era mai bine sa isi astepte colegi decat sa dea ochii cu creatura aia de acasa.
Nici macar nu suntem rude, deci cu ce drept imi cere el mie socoteala?
***
Ii vedeam clar ochii cum ma sfideaza. Ii vedeam furia ce se afla dincolo de verdele curd, zambetul ce se afla pe buzele sale nu prevedeau ca avea de gand sa fie prea bland cu mine, stiam ca in acea secunda va face ceva, astfel sa ma "distruga" . Isi trecuse limba peste buza de jos neluandu-si privirea de la mine, in acel moment cred ca instinctiv imi muscasem buza inferioara. Eram curios, ce miscare va face in continuare, cu ce ma va surprinde. Sau intrebare de baza: ma va surprinde ? Simteam cum inima imi bate mai tare si mai tare si mai tare, era un moment destul de tensionant, el ma domina, el era in avatanaj. Sa ma las pur si simplu dominat? Sau sa "lupt" in continuare? Cu ce sa lupt? Cand toate aremele erau la el. Nu puteam sa ma misc, nu puteam face nicio miscare, si din acest motiv asteptam ca el sa o faca. Haide! Uimeste-ma! Normal nu ii spusesem asta cu voce tare, doar din priviri, iar el ma intelesese. Inca nu facea nimic, ma tachina, emotiile ma torturau, iar curiozitatea de a afla ce se va intampla in continuare ma distrugea. Nu puteam lua initiativa, nu puteam, fiindca asta isi dorea el, doar nu il voi satisface nu? Deja ma incalzeam prea tare, iar el inca ma privea, inca ma analiza, iar eu ma pierdeam in labirintul vicios al ochilor sai ce ma fixau. O dorinta animalica incepea sa puna stapanire pe mine, corpul meu avea nevoie de actiune, nu puteam sa il las sa ma mai chinuie mai mult, nu mai puteam, nu mai aveam cum sa rezist mult. Stiam ce transpiram din ce in ce mai mult si eram agitat, curios, emotionat, iar el era pur si simplu calm. De unde Dumenezul atata calmitate intr-un moment curcial ca acesta? M-am miscat putin, fiindca nu mai rezistam prea mult, iar zambetul de pe buzele lui era mai mare, mai victorios, iar ochii sa imi transmiteau ca voi pierde in curand . Dar aveam sa ii arat contrariul, trebuia sa il fac sa renunte , trebuia ca el sa cedeze, nu eu, eu in niciun caz. Nu puteam crede cum nu facea nicio miscare si ma privea atat de intens. Nu imi venea a cred ca...
-Ichiro au trecut 5 secunde mingea la cealalta echipa.
Spuse cu voce groasa antrenorul. Ichiro arunca nervos mingea celeilalte echipe.Antrenamentele incepusera cu jumatate de ora inainte, cum toti erau prezenti. Antrenorul, un barbat inalt cu mustata si cu un corp bine lucrat tipa, mai bine spus urla la fiecare in parte. Ichiro primea in acel moment un discurs luuung si plictisitor despre antentia ce se cuvenea jocului de baschet.
Luasera cu toti o pauza. Toti fugira spre baie, mai putin Zen si Ichiro.
-Ai jucat bine, frumosule, dar nu uita data viitoare eu voi fi invingatorul.
-Scuteste-ma. E doar un joc.
Ichiro scoase limba la el si se duse si el in baie.
De ce lacrimile mi se preling mereu pe obraji atunci cand il am in fata, de ce ma supar atat de tare si de ce pune stapanire pe mine o stare nervoasa ? Cum de simt atatea rani ? Cand defapt nu am niciuna...de ce amintirile imi sunt in ceata, de ce nu imi pot aminti? Ce se intampla cu mine? Oare cu adevarat sunt nebun?
La acele ganduri ii aparu un zambet sarcastic pe chip, se confrunta cu acea problema de prea mult timp.
Ce fel e viata fara amintiri?
Pur si simplu stearsa..
Pana la urma ce era omul?
Doar o esuare a perfectiuni…
![[Imagine: innocentlovesig.png]](http://img98.imageshack.us/img98/6447/innocentlovesig.png)
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria
![[Imagine: chibi_1900.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_1900.gif)