Seven Lights ~Shounen-ai/Yaoi~

[Yaku-chin]

Next:

Tiranizat de amintiri

Fiecare moment, clipa, minut, secunda incerc sa savurez totul pe deplin, insa nu prea reusesc . In ochii mei apare nestavilita, sentiment parsiv, ura pentru oameni, si nu inteleg de ce? Deoarece e adevarat, ca amintirile mele sunt ca niste cicatrici pe piele, imi evidentiaza mereu necazurile ce mi s-au intampla si oricat as incerca sa uit, ele sunt acolo mereu; simtindu-le prezenta stiu ce s-a intamplat si nu pot sa reneg asta. Imi aminteam, imi amintesc si sunt sigur ca imi voi aminti mereu. Incerc sa acopar aceste amintiri cu altele, mai frumoase...Dar ce exista mai frumos decat amintirea ta ?Insa nu stiu de ce le aseman pe ele cu niste semne, dar defapt asta sunt, amintirile sunt doar urme a ceea s-a intamplat, nu-i asa? Si sunt urme a tot ce a fost urat si frumos... Desi doresc sa simt doar prezentul si viitorul, stiu ca depind de trecu.Depind prea mult de tine, prea mult de persoana ta. Chiar daca as minti si as spune ca intotdeauna mi-a fost bine, as insela restul lumii dar nu si pe mine, desi sunt un adept al adevarului as vrea sa cred ca totul e doar o farsa.
Spune-mi ca nu e adevarat. Vorbeste-mi! Intoarce-te! Nu ma lasa. Nu acum...nu vreau.Minte-ma! Sunt confuz si nu stiu ce sa cred. Problema mea sunt sigur ca multi o au, insa oare ei au simtit aceea dependenta pe care am simtit-o si eu? Sunt dependent de tine,stiai asta nu ? Acel sentiment oarecum stapanitor care te facea sa te agati si de ultimul fir de speranta desi sti ca o sa se rupa si tu ai sa cazi? Acea dependenta ce ma facea sa ma simt viu de cate ori simteam durerea in pieptul meu ? Acea dependenta dupa care tanjeam mereu si inca tanjesc?Tanjesc dupa tine.... Acea dependenta pe care o savuram desi stiam ca imi face rau? Ma omorai,dar imi facea placere, ma simteam bine ca tu erai acea persoana ce ma distrugea. O dependenta mai presus de toate, mai presus decat mine .Esti mai presus decat mine, ce nu intelegi? De ce ma faci sa te urasc, cand te iubesc atat de mult? Nu stiu prin ce au trecut alti , dar imi e de ajuns sa stiu prin ce am trecut eu... Si asta numai din cauza ta...Nu mai vreau sa iubesc, pentru ca stiu ca dragostea, pentru mine, devine o dependenta.Ai devenit o dependenta pentru mine...sunt dependent sa te iubesc. Nici nu stiu daca chiar a fost dragoste, poate a fost doar o obsesie? O obsesie mult prea distrugatoare....Si inca ma distrugi.Dar acum desi sunt constient ca inca nu am sa uit aceea obsesie a mea, nu pentru ca nu as putea, ci pentru ca nu vreau.Nu indraznesc sa te uit, fiindca stiu ca astfel mi-as semna sentinta la moarte eu singur si nu vreau asta , vreau ca tu sa ma omori, dar defapt ai facut-o nu? Deoarece de fiecare data cand ma uit la amintirile mele ma doare si ador asta.Te ador, dar te-as distruge daca as putea, insa sti ca nu sunt in stare de asta, mereu ai stiut! Sunt constient ca as suporta durerea cu zambetul pe buze.Cum am suportat-o mereu, emanai fericire cand ma vedeai asa suferind si tanjind.... Deoarece acea durere ma face sa ma simt viu, ma face sa ma simt implinit, satisfacut si totusi distrus..
Inca te vreau inapoi, dar stiu acum , ca nu te vei mai intoarce, niciodata..Insa acum nu imi mai pasa, te iubesc si ce daca, asa ca mai lasa-ma dracului odata in pace! ”
Statea nepasator pe holul pustiu, uitandu-se pe fereastra si fumand o tigara in liniste.Buzele sale pline trageau de filtru tigari inhaland fumul acela ce ii producea o satisfactie de care se putea bucura.Macar astfel putea sa se relaxeze si el putin. Stia ca pana si acele tigari devenise o obsesie pentru el, dar ce sa faca? Nu se putea lasa de ele asa cum nu se putea lasa nici de celelalte. Trebuia sa plece spre casa sa se odihneasca dar nu voia. Pana si casa ii amintea de acea obsesie, pana si mintea, corpul, tigarile, pana si scoala aceea ii amintea de acea obsesie. Defapt intreaga viata o facea, ce mai conta? Stia si singur de asta, degeaba incerca sa se amageasca. Nu putea uita , dar nici nu putea accepta asta. Nu voia sa ii pronunte numele, nu mai avea rost, acum era departe si nu stia daca avea sa se intoarca. Si pana la urma ce rost ar fi avut sa se intoarca, cu ce ar ajuta asta? Cu nimic, exact, cu absolut nimic. Pana si cerul ce se misca incet ii amintea de tot. L-ar fi distrus....Ar fi vrut... Inchise ochii pentru o secunda si ii vazu infatisarea, chipul radiant , acel zambet pervers, acei ochii patrunzatori si mari cu gene lungi si dese, acea gura cu buze pline si suave, cu un gust nebunitor, acea piele catifelata ca petalele unui trandafir, acel corp ce il facea sa isi piearda mintile. Din nou, din nou si din nou, cat timp oare va mai dura sa se drogheze cu aceleasi amintiri ce il sfasiau? Isi scutura capul in incercarea de a alunga acele amintiri ce nu ii dadeau pace si pe care nu voia totusi sa le uite. Isi lua geanta de pe pervaz si pleca spre iesirea din liceu. Pasi sai mici si plictisiti atrageau privirile unor colegi , fete si baieti care salivau dupa el. Insa baiatul nu avea nicio intentie oarecum masochista de a se uita la ei. Niste idioti si idioate, nimic intradevar bun....Iesise din liceu si se asezase pe o banca din curea liceului. Afara era cald si bine. Soarele era pe cer razand si imprastiind caldura in toata tara, nori albi si pufosi ca spuma laptelui se plimbau pe infinitul cer. Isi inchise ochii vrand astfel sa uite de toti si toate, numai pentru un moment. Sa fie in pace cu el, cu sufletul sau. Ar fi vrut sa plece undeva departe, insa nu putea, nu putea fugi. Nu voia sa isi abandoneze si el parintii. Nu si el. Telefonul ii suna, tocmai acum . Se stramba si il scoase din buzunar. Raspunse..
-Mda...
Spuse pe un ton plictisit ce dadea de inteles ca nu avea chef de nimeni. Se ridica de pe banca mergand spre poarta liceului.
-Aha...inteleg.Nu e nicio problema , cum sa nu?
Casca. Ca de obicei parintii lui trebuiau sa plece . Firma familiei sale depindea de prezenta lor, iar Mark nu ar fi vrut sa stea in calea lor, nu avea acest drept dupa cum gandea el. In unele situati il cam incomoda faptul ca nu era fiul biologic al sotilor Kilian , insa parinti sai adoptivi ii explicasera ca aceasta problema , dupa cum o vedea el, era absurda.
Intr-un final inchisese telefonul. Ofta... asa se intampla mereu, insa nu ii pasa.
Ii] Si cand eu iti spun mereu ca o curva mai mare decat viata nu exista, de ce nu intelegi?[/i]
Ii veni in minte aceasta fraza. Il bantuiau mereu, dar ii facea placere sa ii auda vocea in mintea sa. Acea voce delicata, grava, un pic groasa, dar vioaie si sincera . Si totusi avea senzatia ca nu o sa mai auda acea voce niciodata . Stia ca acest lucru era posibil, dar trebuia sa mearga inainte , insa cu fiecare pas pe care il facea inainte, se ducea si mai mult inapoi. Nu exista lucru sa nu ii aminteasca de trecut. Intr-un fel se bucura, nu voia sa uite niciodata, chiar daca amintirea acelor clipe ii crea rani care il distrugeau complet. Isi spusese si el ca pune punct, dar pentru ce ? Se saturase sa spuna asta . Degeaba punea punct daca o lua de la capat.
O luase pe drumul cel mai lung pentru a ajunge acasa. Voia sa sufere dupa acel parfurm, dupa acea iluzie ce se ascundea acasa. Credea ca astazi avea sa suporte mai mult, insa mereu ajungea prin a fugi spre casa. Isi scoase pachetul de tigari privindu-le in ciudat! Pana si nenorocitele alea de tigari ii aduceau aminte, asa ca le arunca intr-un cos. Se incapatana sa refuze sa nege faptul ca il iubeste, se contrazicea singur, pe oparte ar fi vrut sa fie acolo, impreuna cu el si pe alta parte refuza sa ia contact cu el, cand avea cele mai multe posibilitati, gandea ca ce rost ar mai fi avut sa vorbeasca cu el cand el singur decisese sa plece, daca asa a hotarat, avea sa ii respecte decizia. Incepuse sa mearga la pas alert. Chiar daca il sfasia pe dinauntru nu conta, stia ca suferinta il face bucuros, nu il lasa sa uite. Atat de dependent era de prezenta acelei persoane, incat spera sa sufere toata viata numai ca sa nu il uite, dar nici nu voia sa ii spuna lui asta, desi acea persoana stia mult prea bine. Se opri din mers fiindca stia ca nu mai poate, acel drum nenorocit, acea senzatie placuta si totusi distrugatoare. Zambi sardonic. Isi amintea...si se bucura de acest lucru. Isi ridica geanta de jos pe care o aruncase nervos acum cateva secunde, nu avea rost sa se enerveze. Asa era viata, doar o tarfa. Si se comporta ca atare.
Isi scoase telefonul din buzunar, intrase in meniu uitandu-se la niste poze, imaginea sa il facea sa se simta viu la fel si durerea din sufletul sau. Macar prin poze era langa el, mereu acolo. Aruncase telefonul pe jos, dezmembrandu-l in cateva bucati. Merse mai departe, parca ii parea rau de pozele alea, insa stia ca avea altele acasa. Isi puse in urechi castile de la ipod ascultand melodiile preferate de la Cinema Bizarre. Se calmase, dar inca il durea. Se cufundase in versurile melodiilor care ii aminteau si ele de acea obsesie a lui si zambii oarecum trist. Intr-un final ajunsese in fata casei. Totul ii amintea, il distrugea si il satisfacea. Zambi revenindu-si. Acum , in acel moment, nu conta, nu trebuia sa conteze. Urca treptele din fata casei , apasa pe clanta si intra. Una dintre menajere ii lua geanta. Se duse in salon unde stia sigur ca sunt parintii lui.
-Buna ziua! Spuse el cu zambetul pe buze. Se aseza pe canapeaua din jurul mesei micute si joase din sticla. Tatal sau dadu mana cu el, viguros, cu acelasi zambet radios , fiind si el foarte mandru de fiul sau pentru ceea ce era. El, si prietenii lui erau peste tot,in ziare, in reviste, pe internet . Multi oameni stiau de talentul acestora, si se mandrea cu asta.
-Si cum i-a mers fiului meu astazi la scoala? Glasul gros al domnului Kilian se auzi in tot salonul. Tonul grav , dar vesel il facu pe Mark sa zambeasca.
-Bine, nu am stat la toate orele. Au fost prea plictisitoare . Oricum am auzit ca plecati in seara aceasta la cinci , duceti-va linistiti. Oricum si eu plec la opt si nu stiu daca ma intorc acasa. Spuse cu zambetul pe buze.
-Sa nu uit, spuse doamna Keshivi, ti-am lasat cele trei carduri ale mele , si ti-am lasat si bani in caz ca ai nevoie. Sa ai grija de tine. Si a sunat Hiroto! A intrebat de tine, mi-a spus ca iti trimite multe salutari si ca ii e dor de tine, te-a sunat,insa nu ai raspuns. Dragul meu ce tot faci cu telefoanele astea?
Zambi, era fericit insa in ochii sai se vedea o umbra de disperare. Vru sa plece. Deschise gura sa spuna ceva, insa cuvintele ii fugira. Isi facu curaj din nou si spuse.
-Pai...stii doar mama, din greseala mi s-a spart si telefonul asta. Alergam si mi-a scapat din buzunar! spuse razand usor, incercand sa isi ascunda si dezgustul, si vaga urma de neliniste.
-Asa-i baiatul meu, spuse domnul Raiden. Cumparam altu, vrei sa iti cumpar din S.U.A?
-Da, sigur, nicio problema. Ma duc sa ma culc, sunt obosit si nu stiu pana la cat va trebui sa stau diseara treaz.
Urcase scarile pana la camera sa care era cea mai mare de la primul etaj. Camera semana mai mult cu un apartament, avea, intr-un fel, doua camere, in prima fiind decorata foarte frumos in stil american cu pat si cu o usa alba catre baie, iar in a doua camera fiind numai pentru sifonerul cat peretele de mare . Se dezbraca de toate hainele sale si se duse la dus. Se spala timp de jumatate de ora. Cand iesi de la dus, se sterse cu un prosop mare si alb. Isi baga hainele in masina de spalat si isi lua altele noi. Un tricou verde si o pereche de pantaloni albi scurti, pana la genunchi.
Iesise din camera urcand pana la al doilea etaj. Intrase intr-o camera asemanatoare cu a sa. Statu in prag cateva minute si contempla la atatea lucruri in acelasi timp inca simtii cum capul ii zvacneste, si o migrena ameninta sa rabufneasca.
„O obsesie mult prea daunatoare, mult prea distrugatoare si satisfacatoare. Pana la urma daca viata e doar o tarfa, dragostea e o curva!De ce oare cuvintele tale inca persista in memoria mea? De ce ai vrut sa ma parasesti? Pur si simplu de ce?”