The Demon's Paradise [yaoi]

[Yaoi Queen]

Capitolul 5: Reantalnire.

Toate privirile sunt indreptate spre mine, iar eu desi nu sunt obisnuit sa privesc persoanele din sala, mi-au scapat ochii si mi se pare ca l-am vazut pe Daemon, dar e imposibil... Nu are ce cauta aici. Privesc din nou, si raman uimit vazandu-l stand in fata mea si exact in primul rand, cel mai aproape de pasarela.
Inghit in sec, dar continui sa merg, uitandu-ma la el si la expresia lui. Buzele lui afiseaza un zambet, iar ochii lui imi privesc fiecare miscare pe care o fac...
Ajung la capatul pasarelei, imit un zambet (putin fals ce e drept), pozez, apoi ma intorc de unde am venit, insa mult mai rapid decat ar fi trebuit.
-Anna! Ce cauta tipul din primul rand aici? O intreb eu pe doamna manager, fiind foarte curios de ce raspuns imi va da.
-Cine? Daniel Ferra?
-Nu! Daem... Adica tipul in costum alb! Spun eu aducandu-mi aminte ca totusi traficantii de obicei au un alias, iar probabil numele de "Daemon" asta si este.
-Da! Tipul in alb e domnul Daniel, imi confirma Anna, continuand apoi. El e sponsorul nostru.
Ii multumesc, apoi intru grabit in cabina mea de schimb si ma asez pe scaun privindu-ma in oglinda, apoi oftand...
Parca spuneam ca ma simt mai mult decat perfect... Ei bine, ma insel cumplit! Am devenit brisc foarte agitat de cum l-am zarit pe Daemon. Nu stiu ce se intampla cu mine. Inca ma afecteaza amintirile neplacute din ziua in care Alex m-a facut al lui, si nu exista zi in care sa nu-mi amintesc, iar deseori mi se intampla sa vars lacrimi din cauza asta, insa cand il vad pe Daemon nu-mi aduc aminte de lucrurile alea, chiar daca nu mi-a placut prezenta lui inca de la inceput pentru ca stiu ca el are legarura cu Alex... e totusi seful lui.
Imi desfac nasturii camasii albe, o arunc pe undeva si ma ridic pentru a-mi lua un tricou din micul dulapior din cabina, insa abia apuc sa ma pun pe picioare, deoarece cineva intra pe usa, reusind sa ma sperie.
-Oh... Ce priveliste frumoasa, spune Daemon stand sprijinit de usa, studiindu-ma din cap pana-n picioare cu privirea, avand mana stanga in buzunar iar degetul mainii drepte pe buza inferioara.
-Ce cauti aici? Asta e cabina mea si nu ai voie sa intrii... Adica ce prost sunt. Normal... Esti sponsorul nostru. Desigur ca ai voie sa intri unde vrei tu, pentru ca toti idiotii de aici te-ar pupa in fund numai ca sa nu-i lasi balta! Dar sa-ti zic ceva, domnule "Daniel Ferra" pe mine ma doare in patina daca tu esti sponsor sau nu, ii spun eu intrigat si stand cu mainile-n san.
El incepe sa rada zgomotos, probabil din cauza a ceea ce am spus, vorbindu-mi apoi pe un glas amuzat.
-Nu folosi numele "Daniel" pentru ca e fals. Mai bine ai ramane la "Daemon", imi spune apropiindu-se de mine, continuand apoi. As fi venit mai devreme sa te vizitez, dar am fost plecat astea 3 luni.
-Crede-ma ca nu am nevoie de vizitele tale. Ma simt perfect fara tine sau jegosul de Alex prin preajma.
Din nou rade si se apropie si mai mult de mine, punandu-mi mainile pe umerii mei si facandu-ma sa ma asez pe scaun.
-Stii... Iubirea si stapanirea nu se suporta impreuna, imi spune el aplecandu-se asupra mea, soptindu-mi aceste lucruri la ureche, plecand apoi din camera mea si lasandu-ma pe mine cu gandul la cuvintele lui. Oare ce vrea sa spuna prin asta?



Ma intorc la locul meu din primul rand, unde ma asez, apoi continui sa urmaresc defilarea. Am in minte expresia lui Mark... cel suparat. Ma amuza ingrozitor cand se enerveaza si ma face sa vreau sa-i vad expresiile si in alta... situatie. Acum e din nou randul sau pe pasarela si se observa pe chipul sau ca l-am agitat putin. Pun pariu ca se gandeste la ce inseamna acele cuvinte pe care i l-eam spus inainte sa ies din cabina lui, si vreau sa vad daca reuseste sa inteleaga, chiar daca e ceva destul de usor de ghicit, dar avand in vedere ca el este fotomodel, cred ca are nevoie de mai mult timp...
Imi apare un zambet in coltul gurii atunci cand observ ca ma priveste putin confuz si parca ii creste un semn de intrebare deasupra capului, incercand sa ma inteleaga.
Defilarea se termina, iar eu trebuie sa raman ca de obicei sa vorbesc cu toti organizatorii aceia plictisitori. Pacat... Mark imi va scapa din nou... Sau poate nu!



In sfarsit sunt aproape de casa. Defilarea asta m-a obosit ingrozitor! abia astept sa intru la un dus fierbinte... Gandurile mele sunt intrerupte de un sunet putin sters. Imi aud strigat numele de o voce de barbat undeva din departare. Ma opresc din mers di privesc in jurul meu. Din cauza faptului ca e intuneric nu pot distinge multe lucruri, dar vad un barbat apropiindu-se de mine in fuga, iar cand ajunge langa mine, pot sa imi dau seama ca este de fapt Daemon.
-Mark! Ajuta-ma! Trebuie sa ma ajuti! imi spune el disperat, prinzandu-ma de mana.
-Poftim? Cum sa te ajut? Ce s-a intamplat? intreb eu devenind din ce in ce mai speriat.
-Ma urmaresc unii cu masina, iar eu nu am arma si nici oamenii mei nu sunt aici!
Nu inteleg ce ar trebui sa fac, dar Daemon ma trage dupa el si se aseaza pe o banca din apropiere, obligandu-ma pe mine sa ma asez peste el cu genunchii de-o parte si de alta a picioarelor sale.
-Saruta-ma! Imi spune el prinzandu-ma cu mana de dupa cap si privindu-ma insistent in ochi, si facandu-ma pe mine sa simt cum pulsul deja imi creste considerabil iar obrajii prind o culoare rozalie.
Voiam sa spun ceva, insa inainte de a incepe, buzele lui au pus stapanire pe ale mele, dand startul unui sarut care ma socheaza in totalitate mai ales atunci cand si limba lui intra in joc. Scot un sunet infundat poi imi asez mainile pe umerii lui, vrand sa para cat mai real. In fond ideea este sa scapam de cei care il urmaresc. Dar sarutul asta se prelungeste mult prea mult si se transforma dintr-un sarut banal in unul atat de pasional incat mi se taie respiratia, iar inima e pe cale de a-mi iesi din piept... Mainile lui coboara in jos pe corpul meu, trimitandu-mi fiori in intreg trupul care incepe sa tremure usor. Am si uitat motivul penrtru care eu il sarut pe tipul asta pana cand ma trezesc atunci cand ii simt mainile strangandu-mi fesele si auzind zgomotul unei masini trecand pe drumul de langa noi. Daemon rupe sarutul si zambeste multumit, trecandu-si apoi limba peste buze si spunandu-mi:
-Multumesc ca m-ai ajutat... Dar nu sa scap de "oamenii rai" care de fapt nici nu exista, ci sa-mi dau seama cat de dulci iti sunt buzele.
Ma dau jos de pe el privindu-l confuz si putin ametit, cel putin pana cand creierul meu "proceseaza" ceea ce el mi-a spus.
-Poftim?! Vrei sa spui ca toata sarada asta a fost ca sa iti bati joc de mine, nenorocitule?! Strig eu enervat la culme si gesticuland din maini.
-Nu iubire... Ci ca sa-ti simt buzele, imi raspunde el ridicandu-se in picioare, prinzandu-ma de barbire, si ma saruta scurt pentru ca apoi sa plece pentru a doua oara fara a-mi adresa un cuvant.
Ma indrept nervos spre bloc, urc la etajul doi, descui usa, intru in apartament, incui usa, si incep sa fac pe descreieratul injurandu-l, blestemandu-l si facandu-l in toate felurile pe Daemon care indraznise sa ma pacaleasca cu o chestie atat de... obisnuita!
"Ma urmaresc unii!" zicea "Maria Sa" , iar eu ca prostul l-am crezut! Desigur... cum puteam sa ma gandesc ca poate el e diferit? Nu e mai bun decat Alex cu nimic! Pate e chiar mai rau..." Imi las pentru un timp gandurile la o parte, ma asez pe un scaun din bucatarie si trag aer adanc in piept pentru a ma calma. Nu stau jos mai mult de un minut caci ma ridic, cu gandul de a face dusul promis.