The Demon's Paradise [yaoi]

[Yaoi Queen]

Neeeeext! XD

Capitolul 4: Un adio nerostit.

Trag aer adanc in piept, imi sterg chipul ud cu partea de jos a tricoului, apoi ma ridic de pe suprafata cea rece, iesind din baie in acelasi timp in care Alex pleaca din camera.
-Lasa-ma sa plec. Daca te ingrijoreaza faptul ca voi spune ceva, poti sta linistit pentru ca nu am de gand. Doar vreau sa fiu lasat in pace, spun eu asezandu-ma pe pat si uitandu-ma in directia lui Daemon, insa fara a-l privi in ochi...
-In regula. Asta voiam sa aud, desi nu sunt sigur ca pot avea incredere in tine, imi spune Daemon zambind multumit.
-Si crezi cumva ca eu pot avea in tine? De unde stiu ca nu o sa ma omori pentru ca stiu cu ce va ocupati si asa mai departe? Deci suntem chit. Eu nu va denunt, voi nu ma omorati si ne vedem naibii de drumurile noastre. Spun eu ridicandu-ma de pe suprafata moale. Abia astept sa plec din cocina asta! Rostesc eu pe urma, privind in jurul meu si stramband din nas.
-Abia astept sa scap de gura ta, zice Daemon punandu-si mainile in san si ridicand o spranceana.
Ma indrept spre iesire, insa realizez ca nu cunosc casa asta imensa, asa ca ma opresc in fata lui Daemon si il rog sa ma conduca spre iesire in timp ce-mi ciufulesc parul. Se ofera sa ma duca pana acasa cu masina, iar luand in vedere cu ce sunt imbracat, nu pot refuza.
Am intrat amandoi intr-un BMW negru, eu i-am spus adresa, iar soferul a pornid indata spre locul stabilit. Stam destul de aproape unul de celalalt, insa niciunul din noi nu spune nimic... Eu ma uit pe fereastra din partea stanga, cu mainile in san, iar Daemon parca se gandeste la ceva, caci nu pare prezent pe planeta.
-Cat de plictisitor poti fi, ii spun eu, trezindu-l din visare.
-Iarta-ma ca am lucruri mai importane de gandit decat ce sa-ti spun tie, imi raspunde el, intorcand privirea spre mine, apoi revenind la aceeasi "treaba".
In sfarsit ajungem in fata blocului in care locuiesc. Nu e mare, ci are doar patru etaje, insa cu apartamente spatioase. Cobor jos din masina si vreau sa ridic mana, sa il salut pe Daemon, insa am lasat-o repede jos...
-H...Hei... Te invit la o cafea, ce zici? daca tot ne vedem pentru ultima oara... Si oricum mai bine o companie neplacuta decat deloc, spun eu, rezemandu-ma de portiera deschisa a masinii. El zambeste amuzat, insa accepta invitatia mea.
Urcam impreuna pana la etajul doi al blocului, si ajunsi in fata apartamentului patruzeci si cinci, iau cheia ascunsa sub pres (de obicei o las acolo cand nu am buzunare unde sa o tin) si intram in hol apoi de acolo, pe partea dreapta, in bucatarie. Pregatesc cafelele, apoi asez o ceasca pe masuta in dreptul lui Daemon, care e asezat pe scaun, iar eu tin ceasca in mana, stand rezemat de dulapiorul de un metru inaltime in care imi tin farfuriile.
-Pentru ce m-ai chemat? intreaba satenul curios, sorbind in acelasi timp din lichidul fierbinte.
-Nimic special... Pur si simplu nu-mi place sa fiu singur, raspund eu, sufland in aburul cald ce iese din cafea.
Nu inteleg de ce, insa ma simt putin tensionat avandu-l aici pe Daemon, probabil din cauza celor intamplate in ziua de ieri nu pot sa stau relaxat in preajma vre-unui barbat... Brusc in minte imi revin din nou acele imagini terifiante. Desi incerc sa nu ma mai gandesc la acele momente, mi se pare ca totul se intampla inaintea ochilor mei. Privesc in gol, si fara sa realizez, lacrimile incep sa mi se prelinga pe obraji, afisand inaintea lui Daemon aceasta imagine, care probabil inspira mila si pe care o singura persoana a mai vazut-o in adevaratul sens pana acum. Ma trezesc din visare si dandu-mi seama ca plang, il privesc pentru o secunda pe saten, care are ochii tintuiti spre chipul meu, si ramane putin uimit de reactia mea, nestiind ce se intampla. Se ridica de pe scaun, lasandu-si cafeaua pe masa si se indreapta spre mine, insa nevrand sa mai fiu vazut in starea asta incerc sa fug din incapere, dar el ma prinde de mana si ma trage in bratele sale, facandu-ma sa scap ceasca cu cafea care se sparge in zeci de bucatele la contactul cu podeaua.
-Nu mai plange... Gandeste-te ca Aex vrea sa te vada suferind din cauza lui, asa ca ar fi mai bine sa nu-i faci pe plac. De ce crezi ca ii angajatul meu? Tocmai pentru ca nu stie ce inseamna sa tii la cineva sau sa iubesti, imi spune el, asezandu-si mana pe capul meu si lasandu-ma sa plang pe umarul lui. Strang in maini materialul alb al costumului pe care el in poarta si suspin in nestire, neputand sa-mi opresc lacrimile care curg din ochii mei si mai apoi se pierd la contactul cu materialul cel alb...
Mana ce-mi inconjoara talia, ma aduce si mai aproape de trupul lui, lipindu-ma de el, iar degetele celeilalte maini trec prin parul meu, mangaindu-mi crestetul capului. Parfumul lui incredibil de placut imi inunda narile, facandu-ma sa trag aer adanc in piept de cateva ori numai pentru a-l simti si mai mult... Lacrimile mi s-au oprit in scurt timp insa eu raman agatat de el, vrand inca sa-i simt mirosul care parca ma ameteste, insa cand imi dau seama ce fac, ma indepartez de el, privind confuz in jurul meu.
-Heh...nu stiu cum am putut avea incredere in el! Cat de prost am putut fi, spun eu afisand un zambet, insa chipul meu nu exprima fericire, ci din contra. Se observa cu ochiul liber cat de trist si fals e zambetul meu...
-Asculta-ma!Oricat de mult l-ai fi iubit, nu trebuie sa plangi pe urma lui. Acum stii cum e el in realitate. Nu mai are niciun rost, imi spune Daemon privind spre fereastra bucatariei.
-Nu l-am iubit! Strig eu brusc, atragandu-i atentia satenului care isi indreapta din nou privirea spre mine asteptand proabil un motiv sau ceva de genul acesta. Nu l-am iubit... Cel putin asa cred. Adica nici eu nu mai stiu ce sa cred... Poate ca doar am tinut la el, sau poate chiar l-am iubit. Chiar nu stiu! continui eu acoperindu-mi o parte din chip cu palma dreapta.
` -Asta... doar tu poti sa aflii, imi spune Daemon, asezandu-si mana pe obrazul meu, si facandu-ma sa-l privesc in ochi. Trebuie sa ai grija cu cine te incurci.
-Sigur ca trebuie! Poate si tu esti ca el! Nici nu stiu de ce te-am chemat aici! Ma rastesc eu la el, privindu-l furios, insa chiar si asa, nu isi ia mana de pe chipul meu, si se apropie si mai mult.
-Poate... Dar daca eram ca el, nu ratam ocazia de a te face al meu de fiecare data cand am fost singuri, am dreptate? Chiar acum as fi putut face orice as fi vrut din tine.
Inghit in sec si simt cum ritmul inimii mele incepe sa accelereze. Zambeste usor, apoi se indeparteaza de mine, si fara sa-mi mai adreseze inca un cuvant iese pe usa apartamentului.
Privesc pe geam si il vad urcand in masina, apoi facandu-se nevazut. Imi aud telefonul mobil sunand si merg in camera mea rapid, si fara sa ma uit la numar, raspund. E managerul meu ( e defapt o doamna de treizeci de ani) care incepe sa-mi urle in ureche si sa ma intrebe unde am fost ieri si alte chestii stupide. Desigur, am vorbit cu ea doua ore, ca de obicei, pana am reusit sa o calmez, iar dupa ce inchei conversatia am inteles de ce a zis "Te-am sunat de o suta de ori" caci exact atatea apeluri pierdute imi arata pe micul ecran... si zece mesaje care sunt tot de la ea.
Intru in baie, dorind foarte mult sa-mi fac un dus sa-mi curat trupul murdarit de mainile jegoase ale lui Alex, asa ca imi dau jos pantalonii impreuna cu boxerii, iar cand vreau sa scap tricoul cel lung, simt parfumul lui Daemon, care se pare ca a ramas si pe hainele mele... Tin inca materialul in maini si il apropiu de chipul meu, inhaland mirosul acela placut, insa arunc repede tricoul dandu-mi seama ca reactionez ca un idiot, asa ca si intru repede la dus lasand apa calda sa-mi cada pe trup si sa ma dezmierde cu fiecare picatura...

* * * * *

Au trecut deja trei luni de cand eu n-am mai auzit nimic nici de Alex, nici de Daemon si ma simt mai mult decat perfect! In momentul acesta sunt la o prezentare de moda si tocmai imbrac hainele cu care voi defila impreuna cu ceilalti baieti. Imbrac o camasa alba, aproape transparenta, cu un mic buzunar in partea dreapta a pieptului si lasata deschisa la primii trei nasturi, niste pantaloni negri din bumbac si sunt gata de iesit pe scena. Acum ma aflu in cabina mea de schimb, unde ma aranjez si astept sa fiu chemat. Nu stiu de ce, insa brusc imaginea lui Daemon imi apare in minte... scutur din cap, incercand sa ma gandesc la altceva si exact la timp apare managerul meu care ma anunta ca urmez eu. Trag aer in piept, ies din cabina apoi imi fac aparitia pe scena luminata de reflectoare...