The Demon's Paradise [yaoi]

[Yaoi Queen]

Thank you girls :*
Acum pot posta si nextu :o3

~~!!Cand las spatiul ala de 3 randuri inseamna ca povestesc din punctul de vedere a altei persoane, k?;)) Si stelutele... stiti voi, trece timpul :))~~

Capitolul 2: Adevaratul Mark

Raman in genunchi si imi ingrop chipul in palme, lasandu-mi lacrimile amare sa-mi curga necontenit pe chip inca incercand prin toate metodele posibile sa scap de chinul la care urmeaza sa fiu supus...
-Va rog... Va implor, nu-mi faceti asta! E... e prea dureros! Nu pot sa mai suport! Pot... sa va dau bani... Multi bani. Va dau ce vreti voi! Spun eu devenind disperat, deoarece in mintea mea ruleaza deja un filmulet cu ceea ce mi se va intampla in curand. Incerc sa ma ridic in picioare, insa e in zadar, pentru ca picioarele nu ma pot sustine, iar eu sunt prea obosit ca sa mai depun forta in ceva...
-Ce naiba e cu voi?! Si eu sunt baiat! Nu am corpul unei fete si nici nu arat ca una! Puteti gasi cate fete vreti, dar lasati-ma pe mine in pace! Strig eu nervos si speriat, privindu-i pe cei doi baieti din fata mea, care nu arata nici pic de mila fata de mine, si care, fara sa bage in seama ceea ce spun, unul din ei se apropie de mine, cel caruia cred ca i se spune Mario si ma prinde de barbie, sarutandu-mi apasat buzele, apoi ma intinde pe fan, in acelasi loc ca si Alex...
Nu mai am putere nici daca as cauta in cel mai ascuns loc din mine... Nici ca sa tip, nici ca sa vorbesc. Practic sunt pierdut, caci nu am cum sa opun rezistenta in fata lor...



Nu-mi vine sa cred ca am ratat avionul spre Paris! Asa imi trebuie daca nu vreau sa ma trezesc. Parca sunt un copil desi am douazeci si patru de ani, pe deasupra si om de afaceri cu doua firme la care sunt director. Cel putin "director" mi se spune printre cei care nu ma cunosc... "traficant" printre ceilalti. Stau pe bancheta din spate a masinii mele preferate, un BMW Concept X6 negru, injurand in mintea mea, pentru ca stiu ca tatal meu imi va face numai crize cand ajung inapoi acasa cu mana goala. Dar asta este. Stie ca ma trezesc greu, nici macar nu inteleg de ce m-a pus sa ma trezesc la ora noua dimineata. Masina se opreste, semn ca am ajuns, asa ca ma dau jos din automobilul negru, si primul lucru care il fac dupa ce ajung acasa, este ca de obicei, vizitarea lui Shade, calul meu favorit. De cum ajung la grajd ii aud nechezatul, insa nu inceteaza nici macar cand ajung la el, asa ca m-am uitat in jur, constatand ca ceva nu este in regula, si aud niste voci de undeva din spate, unde se depoziteaza fanul. Ma indrept spre acel loc si raman socat cand ii vad pe angajatii mei acolo, iar Ryan tocmai isi trage slitul pantalonilor parand prea fericit.
Cand isi dau seama ca sunt acolo, amandoi s-au crispat si au inghitit in sec.
-S...sefu! Noi... Nu e vina noastra! spune Ryan, parand foarte speriat, chiar daca eu habar nu am despre ce vorbeste, insa de cum ma uit in jos spre fan, vad acolo un baiat dezbracat complet, cu parul ravasit, fata palida precum hartia, iar ochii lui albastrii pe jumatate deschisi abia mai scapa o lacrima. Pare pe jumatate mort, adica nici macar nu clipeste, si priveste in gol spre partea in care ma aflu eu. Cred ca pentru prima oara mi s-a facut mila de o persoana, deoarece am impresia ca ceva imi strange inima cu putere si nu pot spune pur si simplu "Impuscati-l" sau "Scapati de el" cum ar fi trebuit. E intr-o stare atat de jalnica incat am ramas holbat la el, studiindu-i chipul, care nu are nicio expresie... pare lesinat, aproape mort.
-Voi asta faceti cand sunt eu plecat? intreb eu, punandu-mi mainile in san si devenind mai serios. Mi-e sila de voi, baieti, continui eu, dand negativ din cap.
-Ne pare rau sefu'. Alex l-a adus aici, e prietenul lui, iar noi nu am vrut decat sa ne jucam putin, spune Mario, incercand sa se scuze.
-Sa va jucati? Voi idiotilor vedeti in ce hal arata baiatul asta? Duceti-va si spuneti-i soferului sa aduca masina aici. Il ducem la spital, spun eu autoritar, facandu-le semn sa plece.
Ma apropii de acel trup lipsit de vlaga, si ma asez langa el. In sfarsit da un semn de viata, clipind si mutandu-si privirea spre mine. Ochii lui au scapat doua lacrimi, iar eu i le-am sters cu degetul mare, spunandu-i ca totul va fi bine. Cand Mario a venit sa ma anunte ca masina asteapta afara, i-am cerut ca impreuna cu Ryan sa-l bage pe baiat in automobil pe bancheta din spate, ceea ce au si facut. Eu m-am dus in partea dreapta langa sofer, spunandu-i locul unde trebuie sa ajungem, iar el a accelerat, iesid in viteza pe poarta.
-Ciudat mai poate fi sefu'... spune Ryan privind masina ce dispare incetul cu incetul...
-Da... E prima persoana pe care o duce la spital, afirma Mario, parand foarte curios de atitudinea mea.
In mai putin de cinci minute ajungem in fata spitalului, unde suntem asteptati de niste medici care au adus o targa. Am deschis usa din spate a masinii, iar ei l-au luat pe baiat, asezandu-l pe suprafata nu prea moale si alba, ducandu-l repede spre cine stie ce sala. De cum l-am vazut pe medicul ce trebuie sa-l ingrijeasca, l-am oprit din drum.
-Ai grija! Fara presa sau ceva de genu' ai inteles? Nu am chef sa se afle asta, spun eu serios, inspaimantandu-l pe doctorul, care a dat repede afirmativ din cap.
-D...Desigur, dar cine este baiatul? Imi pare cunoscut oarecum, imi spune, cazand apoi pe ganduri. Desigur! tresare el, continuand apoi. Este Mark Lanyon! Filmeaza pentru reclame si e fotomodel! Fiica mea e inebunita dupa el si are postere cu el prin toata camera...
-Oricine ar fi, nu vreau sa se afle, ai inteles? spun eu din nou pe un ton autoritar, lasandu-l apoi sa plece.
Ma indrept spre baie, unde imi dau cu putina apa rece pe fata, apoi ma sprijin de chiuveta, privindu-mi chipul in oglinda ce-mi refecta imaginea. Parul meu scurt si saten sta inca bine aranjat, insa ochii mei albastri de culoare asemanatoare cu a cerului par putin obositi... De cum ies din baie, pe holul spitalului ma intalnesc cu Alex, angajatul meu.
-Sefu' ce s-a intamplat? Mi-au spus Mario si Ryan ca sunteti aici si ca l-ati adus pe... insa nu l-am lasat sa termine, caci l-am lovit cu pumnul in obrazul stang, si l-am luat de gulerul camasii, tragandu-l dupa mine in baie.
-Incapabilule! Tu il aduci baiatul asta pe proprietatea mea, il violezi, apoi il dai pe mana celorlalti idioti? Sunteti un grup de cretini! Strig eu, trantindu-l puternic de perete. Stie unde lucrezi! poate spune politiei, si stii foarte bine ce ascund eu in casa! Atata imi mai trebuie, si esti la un pas de moarte, amice!
-Iertati-ma sefu'. A fost prima oara cand am facut asa ceva si puteti conta pe mine, ca nu o sa mai fac, replica el, cu privirea speriata, insa fara a riposta, stiind ce l-ar fi asteptat in contrariu. Dar ati fi putut sa-l omorati, continua el inghitind in sec.
Ii dau drumul, lasandu-l sa respire si sa se calmeze, rezemandu-ma de una din chiuvete si aprinzandu-mi o tigara.
-Am tinut cont si de faptul ca e prietenul tau... adica asa au spus idiotii aia doi care l-au traumatizat, dar vad ca esti atat de cinic incat nu ti-ar fi pasat daca moare sau nu, atata timp cat nu iti murdareai tu mainile cu sangele lui.
I-am facut semn sa ma urmeze, si am iesit pe holul spitalului, indreptandu-ne spre iesire, fara sa-mi pese de privirile oamenilor si de semnele de "Fumatul interzis". Oricum pentru mine nu exista reguli, asa ca nu ma intereseaza cine, ce si cum zice. Intram amandoi in spatele BMW-ului negru, iar eu ii spun soferului sa ne duca la cel mai apropiat bar, pornind indata masina. In scurt timp automobilul se opreste in fata barului "Suporter", iar noi intram inauntru, asezandu-ne la masa si comandand un Jack Daniels si incepand sa vorbim despre acest baiat Mark, care la prima impresie pare interesant, insa cine stie...
* * * * *
Au trecut deja cinci ore de cand noi vorbim intr-una, si desi inca sunt suparat pe ceea ce Alex a facut, sa zicem ca l-am speriat destul si ca la urmatoarea abatere va avea de suferit.
-Acum de ducem la spital si-ti luam prietenul pe care il vom duce in casa mea, ai inteles? Nu pune intrebari, doar trebuie sa ne asiguram ca nu s-a trezit inca si ca nu va vorbi cu medicii.
Dupa cum am spus, ne-am intors in locul propus si de cum am ajuns l-am luat pe medicul ce l-a ingrijit pe baiat de-o parte.
-Ii gata? Ia-ti curatat ranile si ce mai trebuia voi sa faceti? intreb eu nerabdator.
-Da, dar...
-Mai taci ca atata am vrut sa stiu. Acum adu-l sa-l bagam in masina si sa nu aud comentarii ai inteles?
Medicul afirma dand din cap si inghitind in sec, apoi in cateva minute, Mark e adus pe targa, inca adormit iar noi il asezam in masina, pe bancheta din spate, intins cu capul in bratele lui Alex. Eu m-am pus langa sofer, iar automobilul s-a facut nevazut din fata institutiei medicale.
In scurt timp ajungem in fata vilei mele, unde opreste masina, iar eu impreuna cu Alex il ducem pe Mark in camera de oaspeti, unde era aranjat un pat din ordinul meu, pe care l-am dat cand eram in drum spre casa. Il asezam pe suprafata moale, apoi respiram usurati, punandu-ne fiecare pe cate un fotoliu.
-Sefu' trebuie sa merg sa duc servieta cu bani la spaniolu' ala. E ora opt deja.
Spunand astea, el se ridica si iese pe usa casei, lasandu-ma pe mine singur cu baiatul asta care nu stiu cand are de gand sa-si deschida ochii... Dar vorbind de lup, incepe sa-si miste degetele mainilor, iar ochii si-i deschide imediat dupa asta. Isi trece ambele maini peste ochi, clipeste de cateva ori apoi intoarce capul spre mine.
-Tu cine dracu mai esti? Un alt violator? intreaba el, lasandu-ma pe mine perplex. Daca da, atunci te bag de unde ai venit, pentru ca deja m-am saturat de asemenea idioti.
Raman socat auzindu-i vorbele, insa in acelasi timp mi se pare amuzant, nu stiu din ce cauza... Probabil ca nu ma astept ca cineva care e in conditia lui sa vorbeasca asa cu un potential "violator".
-Asculta baiete... Nu stiu cine te crezi tu, dar la mine in casa nu-mi vorbesti asa si pe tonul asta, ai inteles? spun eu pe un ton autoritar si parand serios.
-Ah... Nu-mi spune ca tu esti vestitul "Daemon", seful jegului de Alex. Probabil sunteti din aceeasi rasa. Si ce naiba e cu numele tau? Te consideri prea important?
Deja simt ca sangele incepe sa-mi clocoteasca de nervi prin vene, doar auzindu-l... Nu pot sa suport astfel de oameni nici cu slujbe si nici daca ma mai nasc de cinci ori. Ma ridic de pe fotoliu vrand sa plec din camera torturii pana nu-l impusc pe amaratul asta.
-Unde pleci? Ce crezi tu? Ca scapi atat de usor? Sa stii ca am o gura mare si voce ascutita! spune el, incercand sa se ridice din pat, insa spre nefericirea lui, durerea ce ii strapunge partea de jos a corpului este prea mare pentru a se putea misca, asa ca scoate un tipat scurt si cade din nou pe suprafata alba, blestemand si injurand.
Am vaga impresie ca timpul in care el va sta aici va fi foarte lung... Sper doar sa nu ajung sa-l am si pe el pe constiinta.