Damnatii din sufletul noptii

[Eve.]

Heya ^.^ Am venit si eu cu un fic/creatie mai veche. Nu vreau sa va povestesc despre ce e vorba, va las sa descoperiti singuri. Precizez doar faptul ca e cu vampiri, dar nu gen Twilight.

Damnatii din sufletul noptii

"Nu imi mai pasa de ea. Imi placea sentimentul pe care mi-l oferea, si de aceea o respectam. Imi dadea viata prin acel lichid vascos si lipicios, de o senzualitate nepamanteasca, pe care doar eu, un vampir, o putea savura in toata voluptatea sa. I-am dat drumul scoicii golite si m-am aplecat pentru a-i inchide ochii si de a-i da un ultim sarut pe buzele sangerii.[...]

M-am ridicat, intorcandu-mi spatele femeii pe care o iubisem. Va rog, va implor sa nu ma contraziceti! Stiu ca aceasta dragoste este de neconceput pentru voi, aceasta afectiune groteasca in care singurul gand este cel al sangelui si al venelor. Dar asa imi este natura demonica, sunt un damnat, asa iubesc, asa ma alin, si asa respect. "

Prolog:

Mi te inchipui in bratele mele, dormind. Chipul imbujorat, pasnic, sprijinit de umarul meu. As vrea sa fi aici. Tu nu?
Oricine ai fi, vreau sa stii ca randurile ce urmeaza iti sunt dedicate tie. Nu imi pasa daca vei crede in ele, daca le vei vedea ca pe o fantezie sau ca pe o realitate, tot ce vreau este sa ma asigur ca nu imi vei calca pe urme.
Inca visez la prezenta ta, trupul tau fierbinte lipit de al meu, Inca te vreau langa mine, dragul meu cititior.

*****

Ceea ce vei citi despre mine este ceea ce nu am mai spus vreodata cuiva, cel putin nu cuiva care a mai apucat razele soarelui.
Sunt un vampir. O legenda vie, un demon al noptii cu figura angelica. Acest chip frumos a fost cel care m-a ucis. Nu vei vedea niciodata un vampir urat. Nu, caci noi pretuim arta, noi suntem arta, iar arta inseamna perfectiune.
Am ochii albastrii migdalati, conturati de gene negre ce arata inuman pe sub suvitele prea lungi de par blond, nasul este relativ mic, drept, cu vaful usor carn, iar buzele au marimea perfecta, armonizandu-se cu trasaturile mele.
Si cu toate astea, nu tind sa cred ca eu sunt subiectul acestor randuri si celor ce vor veni. Eu sunt doar un simplu pion pe aceasta tabla de sah, poate de multe ori cel sacrificat pentru binele unei piese mai bune. As minti daca as zice ca eu sunt cel mai important, as fi chiar ipocrit sa afirm un asemenea lucru. Aceste cuvinte sunt despre o viata dorita de cei necunoscatori, de cei prea prosti pentru a accepta moartea in puritatea sa, nu ca mine, o jalnica reproducere a unei binecuvantari, un blestemat al noptii, ceva alungat din lumina rasaritului.
E ingrozitor cum, propria mea viata, a devenit ceva ce nu imi apartine, cum ea s-a transformat intr-un exemplu ce nu merita urmat. Nu ma ve-ti asculta, pentru ca nimeni cu viata scurta nu o face, dar ma rog ca macar ceea ce am simtit de-a lungul anilor sa nasca in mintea voastra ganduri. Poate, multi dintre voi vor lua aminte la ceea ce am de spus despre sange si deces, si vor incerca sa ignore acel delicios gand al nemuririi.
Dupa cum am spus, nu pot fi sigur de ceea ce doreste fiecare suflet si minte egoista in parte, asa cum nici un muritor nu poate fi sigur de viata ce o va duce inainte de a parasi starea de increat, inainte ca sufletul sau sa plece prin portile raiului si sa se adaposteasca intr-un trup inca nenascut, fragil. Nu stiu, caci la fel ca acel suflet fara corp, sunt si eu orb, si inca incerc cu disperare sa imi gasesc locul.
Sunt un ratacit, un biet suflet captiv intr-un trup mult prea rece, incalzit de sangele unor sarmani oameni straini.
Si ce e si mai rau, este faptul ca, acum cand scriu, nu mai sunt eu, cel care am fost odata, nu mai sunt un muritor.