09-06-2010, 03:34 PM
Buuuuuuuuun ^______^ Acum ca am terminat scoala ma voi apuca din nou de ficuri. Imi pare rau pentru cei care asteapta continuarea la celelalte, dar nu le mai continuu.
|
Calcam usor pe frunzele uscate care fosneau sub talpa mea. Picaturile ploii imi atingeau corpul ajungand in cele din urma la piele. In indepartare se vedea poteca uda sclipind sub lumina luni.
Auzeam vorbele, susotelile creaturilor ce se ascundeau in spatele tufisurilor incercand sa nu fie vazute de nimeni. In aceea pustietate totul parea inchis, fara niciun sens, doar eu si creaturile padurii.
Umblam de ceva zile si nopti prin acel intuneric, labirint fara capat. Eram infometat, dar nu puteam sa ma alimentez cu sangele animalelor.. imi facea rau, de accea cautam ca un nebun un om, un copil. Faceam pasi rapizi ca sa ajung in orasul care era marcat pe harta mea, aveam senzatia ca eram aproape de oameni.
Parca simteam gustul metalic al sancelui in gura mea, aceea savoare care imi incanta simturile si ma facea sa imi aduc aminte de faptul ca mi-am devorat toti prietenii, parintii, fratii. Setea mea de sange era prea puternica, setea de putere. Absorbisem toata puterea familiei mele, eram cel mai puternic vampir care a fost conceput vreodata, dar totusi nu simteam acel lucru.
Asteptam momentul in care Consiliul Vampirilor va lua o masura asupra faptelor mele, dar nu veneau, nu ma pedepseau pentru ceea ce am facut.
Mergand mereu se lasase o liniste infricosatorare, iar in indepartare se vedeau luminii, ceea ce dovedea ca ma apropiam de oras. Mirosul sangelui proaspat imi inunda narile facandu-ma sa pluteasc pana la el. Ajunsesem in fata portilor orasului, nimeni nu banuia nimic din ce avea sa se intample, pericolul ce ii pastea. Inainte de a intra in oras m-am oprit in fata unei balti, reflexia mea nu ma incanta deloc, ochii imi erau rosii fiindca simteam mirosul lichidului rosu, ma intrebam cand vor reveni la culoarea lor naturala, acel negru abisal. Parul imi era ravasit, il ating, se mai uscase de cand se oprise ploaia, dar tenul meu era mai alb ca niciodata, era asemenea varului. Nici vestimentatia nu ma ajuta prea mult, costumul negru inchis care mirosea a vechi imi producea greata.
Uram aceea imagine din fata ochilor mei, de aceea am lovit puternic in balta cu piciorul luand si pamantul negru pe pantoful meu. Imi aminteam de vremea in care eram copil, cand nu stiam ce era raul sau binele, adevarul sau minciuna.
Imaginea parintilor mei, a mamei cea care mi-a dat viata, tatal meu cel care mi-a purtat de grija tot timpul, ma urmarea, parca cei doi erau langa mine, dar stiam ca totul era in mintea mea.
Vedeam si observam deosebirile si asemanarile dintre lumea mea si cea a oamenilor... totul era asa de diferit. Claridirle inalte pana la cer, zgarie norii, se inaltau in fata mea, fara a le putea deslusi varful. In lumea mea doar palatul in care traisem si casa Consiliului erau atat de inalte, in rest ceilalti erau opriti sa isi construiasca asemenea case.
In drumul meu un barbat imbracat in negru, cu privirea incruntata si mergand impunator se apropia de mine. Incepeam sa ma agit, setea de sange imi spunea sa ma duc la el si sa ma hranesc, dar constiinta imi spunea sa mai rezist putin, sa mai am rabdare. In zadar, ma arunc asupra omului si imi infig coltii in gatul lui. Lichidul inainta in tot corpul meu ca o armata de calareti, trupul imi vibra, iar respiratia imi era sacadata. I-am dat drumul acelui cetatean, el cazand la picioarele mele, l-am lasat acolo si mi-am continuat drumul. Imi patasem pieptul, gatul, barbia de sange, dar ma simteam bine... adoram aceea senzatie.
Trecuse pe langa mine un fel de masinarie, pe patru roti si o teava in spate din care iesea un fum negru si inecacios. Nu se vedea prea bine cine era in interiorul ei, dar o muzica ciudata se auzea din inauntru. Intr-un fel imi placea acel sunet, imi vibra tot corpul odata cu el, inima imi batea odata cu ritmul.
Mai merg si ajung in fata unui bloc, ma asez pe scarile din fata lui si incerc sa inchid ochii, dar imi era imposibil gandurile negre si sinucigase ma cuprindeau. Am adormit in cele din urma pe acele scari, dar spre dimineata un zgomot asurzitor ma trezit.. se parea ca venise tot de la o masinarie ca cea de seara trecuta. M-am trezit, mi-am intins oasele asezandu-ma din nou la locul meu, dar stateam cu coatele in genunghi, iar barbia imi era asezata la impreunarea mainilor. Observam totul in jurul meu si incepeam sa inteleg, capacitatea de a citi gandurile oamenilor imi creea posibilitatea de a-mi da seama cum trebuia sa ma comport. Fiind atent la ce era in jurul meu nu mi-am dat seama ca usa de la intrarea blocului se deschisese.
O fata cu parul negru ca abanosul, nu ma observase si se aseaza incet langa mine. Isi pune mainile in cap si ofteaza, nu mi-a trebuit mult timp pentru a-mi da seama ca suferea. Atunci mi-am adus aminte de mine, eu care toata viata traisem intre agonie si extaz, cateodata ma intrebam care era rolul meu in aceea lume. Pana in acest moment murisem si sute de ori, dar degeaba, de fiecare data gandul imi era tot la putere si sange.
O adiere a vantului a facut ca privirile noastre sa se intalneasca pentru o clipa, atunci un fior mi-a trecut prin tot corpul, pe sira spinarii, facandu-ma sa tusesc de doua ori.
- Te simti bine? Am incercat sa o intreb si totodata sa ii mai vad privirea, acei ochii albastri ca marea care se miscau asemenea valurilor atunci cand o priveai profund.
- Da, da.. nu am nimic! Incerca sa ascunda ce avea in suflet si o intelegeam nici eu nu i-as fi spus unui strain ce aveam pe suflet.
M-am ridicat scuturandu-ma si i-am intins mana, atunci ea a cazut in bratele mele inconstienta. Nu stiam ce sa fac, sa o las acolo sau se chem pe cineva sa o ajute. In bratele mele parea un inger cazut din rai. M-am apropiat de gura ei, iar atunci mi-am dat seama ca nu respira normal atunci intrasem oarecum in panica crezand ca fata va muri in bratele mele fara ca eu sa nu fac nimci pentru a o ajuta. Pielea ii era rece ca gheata, iar rozaliul buzelor disparuse ramand doar o nuanta inchisa aproape vanata. La fata era alba precum neaua.. la fel ca mine.
Cautam ajutor, dar nimeni nu se uita la mine, atunci un copil cam de vreo zece ani ma ajutat sa o aduc la cel mai apropiat spital. Am lasat-o in grija unei asistente si am incercat sa plec, dar parca ceva ma retinea.. nu puteam sa plec pur si simplu si sa o las acolo, asa ca m-am intors.
- Buna ziua! Am adus o fata de vreo douazeci de ani acum cateva minute si as vrea sa vad cum se simte!
- Domnule, un nume ceva.. nu am cum sa va ajut, dar incercati la camera 400 si 470, acolo sunt ultimile urgente primite!
- Multumesc!
Intr-un fel nu imi venea sa cred ca sunt atat de afectat de starea unei fiinte umane. In cele din urma am gasit-o, stand intinsa in pat. Ma razmasem de geamul incaperii si o priveam, ea nici macar nu stia ca eu existam, mi-as fi dorit in acel moment sa o ating sa ii dau parul negru de pe fata, dar aveam privilegiul doar sa o privesc.
:bye:
|
Calcam usor pe frunzele uscate care fosneau sub talpa mea. Picaturile ploii imi atingeau corpul ajungand in cele din urma la piele. In indepartare se vedea poteca uda sclipind sub lumina luni.
Auzeam vorbele, susotelile creaturilor ce se ascundeau in spatele tufisurilor incercand sa nu fie vazute de nimeni. In aceea pustietate totul parea inchis, fara niciun sens, doar eu si creaturile padurii.
Umblam de ceva zile si nopti prin acel intuneric, labirint fara capat. Eram infometat, dar nu puteam sa ma alimentez cu sangele animalelor.. imi facea rau, de accea cautam ca un nebun un om, un copil. Faceam pasi rapizi ca sa ajung in orasul care era marcat pe harta mea, aveam senzatia ca eram aproape de oameni.
Parca simteam gustul metalic al sancelui in gura mea, aceea savoare care imi incanta simturile si ma facea sa imi aduc aminte de faptul ca mi-am devorat toti prietenii, parintii, fratii. Setea mea de sange era prea puternica, setea de putere. Absorbisem toata puterea familiei mele, eram cel mai puternic vampir care a fost conceput vreodata, dar totusi nu simteam acel lucru.
Asteptam momentul in care Consiliul Vampirilor va lua o masura asupra faptelor mele, dar nu veneau, nu ma pedepseau pentru ceea ce am facut.
Mergand mereu se lasase o liniste infricosatorare, iar in indepartare se vedeau luminii, ceea ce dovedea ca ma apropiam de oras. Mirosul sangelui proaspat imi inunda narile facandu-ma sa pluteasc pana la el. Ajunsesem in fata portilor orasului, nimeni nu banuia nimic din ce avea sa se intample, pericolul ce ii pastea. Inainte de a intra in oras m-am oprit in fata unei balti, reflexia mea nu ma incanta deloc, ochii imi erau rosii fiindca simteam mirosul lichidului rosu, ma intrebam cand vor reveni la culoarea lor naturala, acel negru abisal. Parul imi era ravasit, il ating, se mai uscase de cand se oprise ploaia, dar tenul meu era mai alb ca niciodata, era asemenea varului. Nici vestimentatia nu ma ajuta prea mult, costumul negru inchis care mirosea a vechi imi producea greata.
Uram aceea imagine din fata ochilor mei, de aceea am lovit puternic in balta cu piciorul luand si pamantul negru pe pantoful meu. Imi aminteam de vremea in care eram copil, cand nu stiam ce era raul sau binele, adevarul sau minciuna.
Imaginea parintilor mei, a mamei cea care mi-a dat viata, tatal meu cel care mi-a purtat de grija tot timpul, ma urmarea, parca cei doi erau langa mine, dar stiam ca totul era in mintea mea.
Vedeam si observam deosebirile si asemanarile dintre lumea mea si cea a oamenilor... totul era asa de diferit. Claridirle inalte pana la cer, zgarie norii, se inaltau in fata mea, fara a le putea deslusi varful. In lumea mea doar palatul in care traisem si casa Consiliului erau atat de inalte, in rest ceilalti erau opriti sa isi construiasca asemenea case.
In drumul meu un barbat imbracat in negru, cu privirea incruntata si mergand impunator se apropia de mine. Incepeam sa ma agit, setea de sange imi spunea sa ma duc la el si sa ma hranesc, dar constiinta imi spunea sa mai rezist putin, sa mai am rabdare. In zadar, ma arunc asupra omului si imi infig coltii in gatul lui. Lichidul inainta in tot corpul meu ca o armata de calareti, trupul imi vibra, iar respiratia imi era sacadata. I-am dat drumul acelui cetatean, el cazand la picioarele mele, l-am lasat acolo si mi-am continuat drumul. Imi patasem pieptul, gatul, barbia de sange, dar ma simteam bine... adoram aceea senzatie.
Trecuse pe langa mine un fel de masinarie, pe patru roti si o teava in spate din care iesea un fum negru si inecacios. Nu se vedea prea bine cine era in interiorul ei, dar o muzica ciudata se auzea din inauntru. Intr-un fel imi placea acel sunet, imi vibra tot corpul odata cu el, inima imi batea odata cu ritmul.
Mai merg si ajung in fata unui bloc, ma asez pe scarile din fata lui si incerc sa inchid ochii, dar imi era imposibil gandurile negre si sinucigase ma cuprindeau. Am adormit in cele din urma pe acele scari, dar spre dimineata un zgomot asurzitor ma trezit.. se parea ca venise tot de la o masinarie ca cea de seara trecuta. M-am trezit, mi-am intins oasele asezandu-ma din nou la locul meu, dar stateam cu coatele in genunghi, iar barbia imi era asezata la impreunarea mainilor. Observam totul in jurul meu si incepeam sa inteleg, capacitatea de a citi gandurile oamenilor imi creea posibilitatea de a-mi da seama cum trebuia sa ma comport. Fiind atent la ce era in jurul meu nu mi-am dat seama ca usa de la intrarea blocului se deschisese.
O fata cu parul negru ca abanosul, nu ma observase si se aseaza incet langa mine. Isi pune mainile in cap si ofteaza, nu mi-a trebuit mult timp pentru a-mi da seama ca suferea. Atunci mi-am adus aminte de mine, eu care toata viata traisem intre agonie si extaz, cateodata ma intrebam care era rolul meu in aceea lume. Pana in acest moment murisem si sute de ori, dar degeaba, de fiecare data gandul imi era tot la putere si sange.
O adiere a vantului a facut ca privirile noastre sa se intalneasca pentru o clipa, atunci un fior mi-a trecut prin tot corpul, pe sira spinarii, facandu-ma sa tusesc de doua ori.
- Te simti bine? Am incercat sa o intreb si totodata sa ii mai vad privirea, acei ochii albastri ca marea care se miscau asemenea valurilor atunci cand o priveai profund.
- Da, da.. nu am nimic! Incerca sa ascunda ce avea in suflet si o intelegeam nici eu nu i-as fi spus unui strain ce aveam pe suflet.
M-am ridicat scuturandu-ma si i-am intins mana, atunci ea a cazut in bratele mele inconstienta. Nu stiam ce sa fac, sa o las acolo sau se chem pe cineva sa o ajute. In bratele mele parea un inger cazut din rai. M-am apropiat de gura ei, iar atunci mi-am dat seama ca nu respira normal atunci intrasem oarecum in panica crezand ca fata va muri in bratele mele fara ca eu sa nu fac nimci pentru a o ajuta. Pielea ii era rece ca gheata, iar rozaliul buzelor disparuse ramand doar o nuanta inchisa aproape vanata. La fata era alba precum neaua.. la fel ca mine.
Cautam ajutor, dar nimeni nu se uita la mine, atunci un copil cam de vreo zece ani ma ajutat sa o aduc la cel mai apropiat spital. Am lasat-o in grija unei asistente si am incercat sa plec, dar parca ceva ma retinea.. nu puteam sa plec pur si simplu si sa o las acolo, asa ca m-am intors.
- Buna ziua! Am adus o fata de vreo douazeci de ani acum cateva minute si as vrea sa vad cum se simte!
- Domnule, un nume ceva.. nu am cum sa va ajut, dar incercati la camera 400 si 470, acolo sunt ultimile urgente primite!
- Multumesc!
Intr-un fel nu imi venea sa cred ca sunt atat de afectat de starea unei fiinte umane. In cele din urma am gasit-o, stand intinsa in pat. Ma razmasem de geamul incaperii si o priveam, ea nici macar nu stia ca eu existam, mi-as fi dorit in acel moment sa o ating sa ii dau parul negru de pe fata, dar aveam privilegiul doar sa o privesc.
:bye:
In the naked light of day
Even great scientific minds,
Can not resist the seduction of immorality
But, when darkness falls,
Beasts of science
Well rise to seek revenge
The choise is yours
What do you want to do?
Even great scientific minds,
Can not resist the seduction of immorality
But, when darkness falls,
Beasts of science
Well rise to seek revenge
The choise is yours
What do you want to do?