Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

În dormitorul conducătoarei

Metradon nu ştia ce să facă. Stătea de două ore ascuns în camera conducătoarei în timp ce se gândea la ce soluţie să aleagă. Ştia ce avea să se întâmple a doua zi, era conştient că nu putea să împiedice nimic, însă până în acel moment îşi păstrase speranţa că Ayame avea să îşi amintească ceva din acel timp îndepărtat când Lucifer era înger. Numai că sperase în van, ea ne amintindu-şi nimic. De aceea se găsea atunci în camera ei încercând să se gândească dacă să o ajute să îşi amintească sau să lase lucrurile să decurgă de la sine.
În timp ce el era cufundat în gândurile sale, luna îşi făcuse apariţia pe cerul înstelat dând o strălucire feerică Edenului. Razele translucide acele acesteia intrau în încăpere fără sfială aducând un aer de basm în încăpere, însă o dată cu acestea a intrat în cameră un înger. Avea părul negru lung şi o pereche de ochi de un albastru atât de închis încât îţi dădea impresia că erau negrii, nasul îl era mic cu vârful puţin ridicat în sus iar buzele erau apetisante, pline. Era cu adevărat o apariţie pe care nu o vedeai în fiecare zi. Era îmbrăcată într-o rochie albă, subţire ce îi îmbrăţişă formele corpului accentuându-le.
Metradon a rămas surprinsă când o văzu pe Alexiel apărând în încăperea lui Ayame, mai ales că aceasta exista doar ca o proiecţie astrală, nu ca orice alt înger ceea ce o împiedica să ia forma pe Pământ sau pe Eden. Însă nu ar fi trebuit să fie uimit, era un înger ce deţinea o putere uimitoare şi nu trebuia să te joci cu ea nici măcar atunci când era închisă pe Lună.
- Nu mă aşteptam să te văd vreodată uimit, Metradon. Credeam că eşti incapabil să arăţi vreo emoţie pe acea faţă a ta întunecată. Este o surpriză pentru mine faptul că eşti capabil să simţi anumite stări, a zis Alexiel aşezându-se pe biroul cu trandafiri încrustaţi de parcă făcea asta în fiecare zi.
Îşi trecu mâinile cu degete lungi, fine de pianistă peste suprafaţa netedă a biroului. Afişă un zâmbet amar când nu reuşi să simtă nimic din acele atingeri, era ca şi cum nu atingea nimic. Din câte ştia ea acea suprafaţă putea să fie prost şlefuită şi aşchii să îi intre în piele, dar nu ar fi simţit absolut nimic, era doar o proiecţie fără o formă solidă. Acesta era dezavantajul unei existenţe ca pură energie astrală, acesta era blestemul în care fusese forţată să trăiască.
- De ce ai venit Alexiel? O întrebă Metradon trezind-o din gândurile negre ce încet puneau stăpânire pe mintea ei.
- De ce nu o faci să îşi amintească? Contraatacă ea, ignorând întrebarea lui Metradon. O să îi fie mai uşor atunci când va începe ritualul, nu o să fie atât de speriată şi o să poată să se gândească logic la ceea ce i se întâmplă în loc să se lase consumată de teroarea necunoscutului. O să aibe atunci când ne vom uni două puncte de vedere, a zis cu tristeţe în glas, încercând să schimbe subiectul.
Nu vroia să îşi dezvăluie motivul pentru care a apărut în acea noapte acolo, de altfel nici nu ar fi coborât dacă ar fi ştiut că îngerul universului se afla în încăpere dar fusese incapabilă să îl vadă deoarece razele lunare nu îl atingeau. Ea neputând să vadă nimic de pe Lună dacă nu era atins de razele acesteia.
- Alexiel, ştiu prin ceea ce ai trecut, dar crede-mă nici ei nu i-a fost uşor...
- Eu am murit! Lucifer a fost izgonit! Ea trăieşte. Cei doi FallenAngeli sunt cu ea. Nu a pierdut nimic! Nimic! În timp ce eu am pierdut totul! A izbucnit ea nelăsându-l pe Metradon să termine ceea ce voia să spună.
- Alexiel, a pierdut mai mult decât ai putea tu pierde, decât poţi tu concepe. Nici nu îţi închipui prin câte a putut să treacă, prin ce a trebuit să îndure, prin ce mai trebuie să îndure în drumul ei pentru aflarea adevărului. Tu de abia te-ai trezit, acum, după multe milenii de somn şi nu ştii decât ceea ce ai văzut.
Alexiel a dispărut fără să îi răspundă lui Metradon, lăsându-i acestuia impresia că nici măcar nu a auzit micul său discurs. Era furioasă pe toată lumea. Fusese închisă în Lună atâţia ani, condamnată să doarmă pentru restul eternităţii şi pierduse atât de multe, însă nimănui nu îi pasă, nimeni nici nu ştia de existenţa ei în afară de Metradon şi de Lucifer. Lucifer care o trădase. Dacă nu ar fi fost pentru acel trădător ea ar fi fost în Eden, trăind liniştită, dar în acelaşi timp dacă nu ar fi fost pentru el ea ar fi continuat să doarmă inconştientă de mersul lucrurilor în afara lumii ei ireale. Se simţea confuză, neînţelegând exact care era statutul lui Lucifer, care era motivul pentru care el o trezise.
Metradon luă decizia acolo şi atunci, după ce Alexiel plecă. Se transformase în energie astrală şi intră în corpul lui Ayame, pătrunzându-i adânc în minte în timp ce aceasta dormea liniştită, neştiutoare de pericolele ce existau la câţiva paşi de ea. Somnul ei începu să fie tulburat de vise dintr-o viaţă anterioară, de mult uitată.

„-Maiestate! Maiestate! Strigă cineva cunoscut după mine.
Mă întorc să văd cine este şi rămân surprinsă să îl văd pe Ranpu alergând în direcţia mea fluturând o bucată de hârtie în mână.
Mintea mea ţipa la mine că asta nu este real, că Ranpu este mort dar eu nu ştiu ce să cred. Totul pare atât de real, mult prea real pentru a fi un simplu vis.
- Ce este Ranpu? Mă aud întrebându-l curioasă să aflu de ce este atât de neliniştit.
Atunci mă conving de faptul că acesta este un vis, o amintire dintr-un timp pe care l-am uitat.
- Dumnezeu a dat o nouă lege!
Dumnezeu? Nu se poate să fie adevărat... nici un înger nu a trăit pe vremea când Dumnezeu a scris legile noastre şi deşi eu cred asta, mă aud întrebându-l plictisită pe Ranpu de parcă această veste era ceva obişnuit, comun.
- Da? Şi ce cuprinde această lege?
Îmi înmânează pergamentul aşteptând să îmi vadă reacţia. Ochii mei de abia apucă să citească primele rânduri că scap foaia imediat din mână.
- Nu se poate... şoptesc eu nevrând să cred că aşa ceva este posibil.
Şi nici eu nu vreau să cred că am trăit în acea perioadă şi că nu am făcut nimic ca să împiedic acea lege să devină definitivă. Vreau să aflu mai multe însă nu pot.”

Scena se schimbă nelăsând-o pe Ayame să înţeleagă ce se întâmplă mai exact deşi aceasta încearcă din toate puterile să afle mai multe. Metradon încă se afla în mintea ei şi deşi încercă să îi influenţeze memoria nu putea să forţeze decât anumite întâmplări să fie retrăite de către conducătoare deoarece celelalte erau încă prea adânc ascunse şi nu putea să le acceseze. Era frustrant şi era sigur că Ayame avea să se trezească cu şi mai multe întrebări fiind mai confuză decât fusese până atunci dar nu avea de ales. Era asta sau nimic şi nimic nu era tocmai o opţiune în acea clipă.

„-Lucifer? Întrebă în timp ce mă uit prin încăperea plină de umbre şi întuneric.
Nu înţeleg cum de un înger, o vietate a luminii poate să supravieţuiască într-o încăpere atât de întunecoasă. Până şi Narkangelii preferă razele lunare în ciuda întunericului abisal.
Lucifer îşi face apariţia în spatele meu, crezând că nu îi pot simţii prezenţa şi încearcă să mă sperie însă dă greş. Eu nu mă mişc din locul în care stau şi nici nu îi dau vreun semn cum că a reuşit să mă ia prin surprindere. Ştiu că lipsa mea de reacţie îl va enerva la culme pe înger dar nu am nici un chef să îi fac jocurile sucite la această oră.
- Ce doreşti de la mine, Sanct Angel? Mă întreabă după ce se aşează pe fotoliul capitonat ce seamănă cu un tron.
- Vreau să te opresc. Calea pe care ai ales-o va duce la pieirea ta şi a lui Alexiel. Sunt sigură că nu vrei ca aşa ceva să se întâmple.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti. Nu pun la cale nimic, a zis Lucifer privindu-mă direct în ochii parcă provocându-mă să mai spun ceva ca să aibe motiv să mă atace.
Mă simţeam puţin descumpănită, nefiind sigură de ceea ce aflasem iar modul lui calm în care mi-a răspuns m-a dezarmat.
Nu ştiam atunci că Lucifer era un mincinos de primă clasă care putea să mintă privind pe oricine în ochi, făcându-l să creadă că ceea ce spune era adevărul.
- Te-am avertizat doar. Nu înrăutăţi lucrurile, spun înainte să ies din încăpere.
Este puţin ciudat cum sunt o spectatoare a acestor scene şi nu pot să fac nimic să le influenţez şi nici nu am acces la informaţiile pe care le deţineam în momentul în care se petreceau aceste întâmplări. Ca în amintirea de mai devreme cu Ranpu, nu pot decât să bănuiesc anumite lucruri fără a fi sigură de cât de acurate sunt bănuielile mele.”

Din nou scena se schimbă, nelăsând-o pe Ayame să afle ceva mai consistent.

„Mâinile lui erau peste tot, explorând fiecare colţişor al corpului ei, nelăsând-o singură secundă să dea înapoi pentru că ştia că dacă îi oferă acea posibilitate ea va profita de ea şi îl va respinge. Îşi dădea seama după acţiunile lui că se săturase de atâta amăgire şi promisiuni. Fusese răbdător, o lăsase să îşi aleagă momentul, însă cu fiecare zi care trecea el devenea din ce în ce mai nerăbdător. Nu îi mai ajungea doar un sărut de câteva secunde sau o atingere în treacăt fără să îi vadă nimeni. Nu înţelegea de ce trebuia să se ascundă, de ce nu puteau ceilalţi să se bucure de miracolul dragostei împreună cu ei. Adânc în inima lui, în sufletul său simţea că şi ea îşi doreşte aşa ceva dar dintr-un motiv necunoscut lui era reticenţă şi dădea înapoi de fiecare dată când sugera să recunoască în faţa tuturor că ei doi se iubesc. Dar nu şi de acea dată. Nu. De acea dată avea să o facă să uite de restul, de toţi cei de care îi era atât de teamă, să uite chiar şi de ea. Voia să fie a lui şi numai a lui, dar voia ca şi ea să îşi dorească asta. Nu avea de gând să treacă peste barierele ei dacă cu adevărat nu dorea să îl lase, avea să îi respecte acele bariere şi dacă avea să îl oprească avea să se oprească. Mâinile lui erau peste tot mângâind-o fără să o dezbrace, nu dorea să o forţeze să facă ceva ce nu îşi dorea.
- Te rog... nu... nu trebuie să facem asta... spunea ea printre încercările de a-şi recăpăta respiraţia.
Nu înţelegea ce se întâmpla cu corpul ei, de ce acesta o trăda în asemenea mod. Într-adevăr îşi dorea să fie a lui, numai ea putea să spună cât de mult îşi dorea acel lucru. Îl voia atât de tare încât devenise un adevărat chin să încerce să îi tot reziste, ar fi vrut să se lase arsă de acel foc pe care îl trezea în ea de fiecare dată când o atingea dar îi era teamă de ceea ce vor zice ceilalţi dacă vor afla. Nu era ca şi cum ar fi avut acelaşi rang. Ea era inferioară lui, el fiind superiorul ei. Nu era normal, însă cumva în toate acele misiuni în care au lucrat împreună se îndrăgostise de acesta, de modul lui de a privi lucrurile, de felul în care intră într-o bătălie încercând să îşi salveze oameni. Toate acele lucruri o cuceriseră mai mult decât gesturile pe care le făcea conştient cum ar fi acele mici atenţi oferite în cele mai ciudată momente sau trandafirii roşii pe care îi găsea într-o vază în faţa uşii încăperii ei. Şi-ar fi dorit să îi spună să continue, să îndrăznească să o dezbrace, dar nu avea acea putere în ea. Nu era făcută pentru a iubi şi a fi iubită.”
S-a trezit plină de transpiraţie încercând cu disperare să respire însă cineva încerca să o sugrume. Îi simţea degetele groase strângându-i gâtul, privind-o de aerul atât de necesar pentru susţinerea vieţii în trupul ei.
Metradon i-a părăsit trupul imediat ce Ayame s-a trezit. O văzu pe conducătoare cum se lupta cu cineva care avea tot corpul îmbrăcat într-o umbră. Nimic nu se vedea din trăsăturile persoanei pentru a oferi câteva indicii în aflarea identităţii sale, însă nu conta asta, ceea ce conta era faptul că Ayame retrăise nişte momente dintr-o viaţă anterioară lucru ce o făcea vulnerabilă în faţa unui atac. Avea nevoie de câteva minute de linişte pentru a-şi reveni, pentru a deveni conştientă de identitatea ei şi puterile pe care le posedă. Minute pe care nu le avea deoarece cineva încerca să o omoare şi ar reuşi dacă cineva nu făcea ceva.
Metradon dispăru din încăpere lui Ayame, apărând în cea a lui Ikusa. Ar fi ajutat-o el, dar nu putea să facă nimic deoarece nu putea să se implice direct.
- Trezeşte–te! A ţipat îngerul celest în urechea lui MoonBlood în timp ce îl zguduia pentru a se trezi.
Nimic nu s-a întâmplat. Ikusa a continuat să doarmă fără nici un semn că s-ar trezi curând. Apoi ceva i-a atras atenţia lui Metradon. Mâna FallenAngelului căzu de parcă ar fi fost mort. Cineva îi făcuse ceva lui, iar Metradon nu avea cum să îl ajute, trebuia să o ajute pe Ayame înainte să fie prea târziu. Trebuia să găsească o cale sau pe altcineva însă nu ştia cum sau pe cine să cheme să o ajute.
În acest timp Ayame îşi pierdea încet cunoştinţa, căzând într-o stare de comă.