Îi vei da ingerului care nu poate zbura…aripi?

[Axxa.No.Way]

Disclaimer: Nu detin nici un personaj(inafara de cele create de mine) ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

primul meu fic:D... la inceput poate fi ceva mai plictisitor, dar pe parcurs va deveni mai dinamic :)...sper sa va placa, astept commuri >:D<
Capitolul I
"E foarte frig... atat de frig, dar nu mai am mult pana acasa" se gandi fetita ale carei plete rozalii fluturau alene in acea noapte rece. Era o noapte friguroasa de iarna, defapt primavara, caci ultima zi de iarna se sfarsise odata cu ceasul ce batu miezul noptii... luna lumina usor tacerea stinsa adancita in stele si in misterul lor, numai o pereche de pasi cristalini rasunau adanc in ploaie. Nu se deslusea nici o umbra, doar o sclipire neagra, parca vie, lumina gatul alb al copilei si ochii ei albastrii pluteau in raceala unei asemenea nopti.Odata ajunsa langa poarta auzi tipete venind din interior si usa se deschise incet, parca scartaind, iar vocea mamei ei rasuna de dupa silueta stranie ce bloca usa:
-Sakura, fugi!!!. Insa fetita alerga cat putu de tare catre usa si intr-o fractiune de secunda se afla in casa, silueta ii facu loc sa intre, sau mai degraba sa patrunda.
Peste tot era sange, parintii ei erau tinuti in genunchi de mai multi oameni imbracati in negru si un baietel de vreo trei ani statea intr-un colt plangand. Deodata usa se inchise si omul de langa ea(de langa usa) se apropie incet catre fata, cosmarul urma sa inceapa.
Sakura merse catre fratele ei aflat in colt si il lua in brate spunandu-i sa nu mai planga, desi si ea era complet ingrozita, insa se napustira asupra ei doi din cei de fata si o imobilizara asemeni parintilor ei, fiori i se strecurau pe sub piele privindu-i pe cei ce pareau a fi conducatorii acestor intrusi. Deodata se auzi un tipat ce parea a ascunde un altul... atunci ea isi observa parintii care sangerau cumplit, totusi acestia inca mai respirau... asta pana cand sabia celui ce parea a fi liderul lor le strapunsera trupurile. Indata alti doi se apropiara de ea si de fratiorul ei. Sakura nu a vrut sa-i dea drumul fratelui ei, insa acesta ii fu smuls din brate si in urmatoarea clipa...fetita ramasese singura pe lume...parintii ei si micutul ei fratior nu mai erau si nici nu aveau sa se mai intoarca vreodata. "Liderul" isi lua sabia plina de sange si facu un pas catre ea(Sakura), in acel moment Sakura vru sa inchida ochii insa pleoapele nu ii dadeau ascultare: simtirea ii amortise, numai lacrimile i se prelingeau pe chip asemenea sangelui de pe sabia ce avea sa-i ia si ei viata. Deodata aparu in fata ei un baiat ce nu parea a fi cu mult mai mare decat ea(in varsta), acesta ii arunca o privire staioasa, dupa care, vazand ochii inlacrimati ai copilei, i se imblanzi chipul si se intoarse catre "lider". Atunci pupilele ochilor baiatului devenira rosii cu niste semne negre ciudate, iar ceilalti se dadura ceva mai in spate, numai "liderul" facu un pas in fata catre baiat, ochii lui devenind de-asemenea rosii (ai "liderului"), dar semnele erau diferite de cele ale baietelului, totusi acestea o inspaimantara pe Sakura. Baiatul nu parea a fi ingrijorat de gestul "liderului", era deja inarmat si pregatit sa atace:
-Intr-o lupta uiti de legaturile de familie... doar stii asta, tata! spuse baietelul.
Privind catre trupurile fratiorului si parintilor ei, fetita a soptit ca pentru sine:
-Mami... tati...
**************************
Si m-am trezit! Din nou acelasi cosmar pe care speram sa-l uit, macar pentru o noapte, dar imi apare mereu in minte parca amintindu-mi faptul pentru care exist. Nu mai sunt in acea casa, sunt in patul meu, nu mai este sange peste tot si nici nu ii mai simt mirosul patrunzator, acum miroase a levantica si cires, si nu mai sunt atatea chipuri necunoscute in jurul meu, acum sunt singura... Si m-am cuibarit sub patura acoperindu-mi capul cu perna, incercand sa ma gandesc la altceva, la orice altceva incat sa nu-mi dea lacrimie...din nou.

[BlueGum]

OMG! il ador de la primul capitol :X imi place mult cum descrii...parca ma duce in povestea ta :D
am doar 2 lucruri mici de comentat...sa nu mai pui paranteze in mijlocul povestii deoarece nu arata bine, acelasi lucru si cu emoticoanele. Nu arat deloc bine...
capitolul este putin cam scurt(eh, parca nu fac si eu chestia asta -_-") dar este foarte reusit pentru primul tau fic! acum sa speram ca o vei tine tot asa in continuare ;)
gambate si spor la scris :-h

apropo...daca este cu Naruto ar trebui sa pui disclaimer..daca nu pui Aly il va inchide

[Annya]

Eu, eu, eu, eu...
Descrierea acelui vis este cu totul exceptionala.Imi place foarte mult ideea.Ceea ce nu-mi place, este ca pui paranteze prea multe.Si pe langa ele si emoticoanele alea...
Sper sa continui repede si sa faci capitolele ceva mai lungi, daca se poate.
Acum sper sa treci si pe la mine si sa vedem daca-ti place.
Chuu! http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=3588 http://animezup.com/forum/showthread.php...453&page=5

[Flash]

well vad din ce in ce mai multe ficuri cu naruto :)) 'ca ciupercile dupa ploaie stii' fraza aia.
Oarecum, o intrebare cine te-a invatat pe tine sa pui emoticoane in text? Sau te-ai 'inspirat' de pe la alte genii nenascute?
Nu mai pune emoticoanele. Ideea e buna, dar ma seaca emoticanele alea asa ca te rog, estetica sufera, nu mai pune emoticoane, ca arata ca pffff
Trecem mai departe, titlul este absolut plictisitor. De cand spun ca sakura e inger, adica va isnpirati maica, cineva a inceput cu sakura=inger, binentelesa, la cea care a inventat asta era original >.> si atunci mi-a placut, dar sa o pui de o mie de ori e chiar fumata si chiar de doare capu. Iar ingerul sakura cu puncte de suspensie? Punctele alea NU se pjn in titlu bagati la cap. { o zic la general, nu la tine }

Actiunea, eh e bunicica, dar incearca sa bagi ceva mai nemelodramatic.


Tu continua-ti ficul, iar daca te-ai suparat pe mine, arunca cu rosii virtuale in mine, iar eu promot pe bluza mea albastra ca nu mai trec la ficul tau sa comentez .

[Ely-chin]

Huh...se pare ca Lynn mi-a luat-o inainte >.> Asta nu s-a mai intamplat TT.TT Ok, sa vedem daca mai e ceva de corectat TT.TT Lynn, imi distrugi reputatia de zgripturoaica!! :grr: *ahem* Sa vedem ;;) :


defapt -> de fapt

nici o umbra -> nicio umbra

ochii ei albastrii -> ai vrut sa spui albastrii?

-Sakura, fugi!!!. -> de ce punct dupa semnul exclamarii? :blink:

sa nu-mi dea lacrimie -> nu suna prea bine >.<


Oh man -_- Prea putine greseli TT.TT Recordul meu de comm-uri nasoale!! Nuuuu! :go:

Eh, stai asa, ca nu te las eu doar cu atat! Nici gand [-( Uite ce nu-mi convine: enunturile sunt muult prea lungi, si de aceea suna cam urat >.< Sa nu mai spun ca poti ajunge sa le faci atat de lungi incat sa uiti care e predicatul si care subiectul, afundandu-te in detalii. Asa ca scurteaza-le ok? ^^'

Cam atat am avut de reprosat (ma rog, aveam mai mult, dar mi-a luat-o Lynn inante TT.TT O sa mi-o platesti!!)

Pot spune ca descrierea m-a impresionat :-? Nu toata, insa acest fragment mi-a placut in mod deosebit:

luna lumina usor tacerea stinsa adancita in stele si in misterul lor, numai o pereche de pasi cristalini rasunau adanc in ploaie. Nu se deslusea nici o umbra, doar o sclipire neagra, parca vie, lumina gatul alb al copilei si ochii ei albastrii pluteau in raceala unei asemenea nopti.

Acum ca stii parerea mea despre "debutul tau", permite-mi ;;) :


Gambatte & Kissu

:bye:

[chrissta]

Buna!
Nu vreau sa te descurajez, dar cred ca ar mai trebui lucrat cat de cat. Ai folosit cuvantul "lider" de prea multe ori, iar parantezele care par a fi ajutatoare, nu mi se par potrivite pentru un fic... nici emoticoanele. Ar trebui sa incerci mai putin sa ne formezi o imagine vizuala, pentru ca ne-o putem forma si noi, iar imaginile explicate cu mult prea mult dau un "aspect" urat. Ti-o zic ca si "spectator", deoarece nici de capul meu nu e mare clucru. :D

Totusi,imi place ideea si cred ca ai putea sa faci o poveste foarte buna. Gandeste-te ca o scri doar pentru tine! Sunt sigura ca ar iesi ceva foarte frumos. Ai o imaginatie bogata, si cred ca asta te ajuta mult.

PS : Sakura nu avea ochii verzi?
Astept o continuare foarte buna...
bye-bye

[Axxa.No.Way]

Pachirisu-> nu m-am suparat:P :)...partea I va fi ceva mai lipsita de dinamism, dar sper ca o veti gasi interesanta :D

Capitolul II
Partea I

Ieri dimineata am primit o scrisoare urgenta de la Tsunade-sama in legatura cu intoarcerea mea in sat. Mi-a scris ca "Academia Superioara de Shinobi" se deschide oficial astazi, principalul scop al Academiei este de a pregati la un nivel inalt tinerii shinobi din Konoha si Sunakagure pentru un foarte probabil atac asupra ambelor sate, considerate "puteri in decadere" de catre celelalte ce doresc sa le asupreasca.
Astfel, Konohakagure si Sunakagure si-au unit fortele, strangadu-si cei mai buni elevi cu varstele cuprinse intre 12 si 16 ani in aceasta "prestigioasa" Academie... deci noi suntem cei ce vor repune satele "pe picioare" recapatandu-le gloria de odinioara si aparandu-le cu pretul vietii, iar eu cu siguranta voi fi una dintre cei ce vor muri in acest scop considerat de multi "nobil", insa nu este asa... nu toti merita sa mori pentru ei. Orochimaru i-a ucis pe al 3-lea Hokage si pe Lordul Kasekage din "Satul Ascuns in Nisip", astfel dovedind fragilitatea ambelor sate. Odata ce Lady Tsunade a fost numita al 5-lea Hokage, situatia s-a mai remediat pentru o perioada, de-asemenea si in Sunakagure a fost numit un nou Lord Kasekage a carui identitate este stiuta doar de Tsunade-sama si alti cativa din satul lui. Totusi, nu stiu prea multe despre satul meu natal, imi este greu sa cred ca apartin acelui loc cu adevarat... am citit atatea despre Konoha si despre locuitorii lui, insa tot ceea ce am citit despre sat a fost scris din perspectiva unei singure persoane care a contemplat satul ca fiind umbrit de tristete si razboaie, probabil ca doar fiintei ce a privit astfel... satul i-a fost oarecum drag, a renuntat la tot pentru a-l salva si a-i aduce "lumina",dar uneori ma inspaimanta gandul ca ii voi urma calea... e ca si cum ai muta tot intunericul in sufletul tau, desi nimeni nu ar face acelasi lucru pentru tine... este asa cum afirma A.P Cehov: "Nepasarea e paralizia sufletului, e moartea prematura." Prezenta tinerilor din ambele sate este obligatorie la Academie... chiar si pentru mine care nu am mai fost in Konoha de exact 9 ani.
Cel mai bizar este ca Itachi m-a sfatuit sa nu ma intorc in sat, pe urma ,avand aceeasi privire trista din acea noapte sangeroasa de demult... mi-a spus: "Nu as fi vrut ca lucrurile sa fie astfel, Sakura" si a plecat.
-Offf... am oftat . Nu cred ca va fi chiar atat de greu, practic am 12 ani de antrenamente... la 2 ani am facut prima clona, semana leit cu mine, numai ca avea ochii verzi si cu un an inainte de asta se nascuse fratele meu mai mic, Ikuto, dar cand am implinit 5 ani... exact in acea zi, el si parintii mei au murit, au fost ucisi. Azi se implinesc fix 9 ani de-atunci, deci: "La multi ani mie!", 14 ani e ceva, insa totul se va termina curand si nu trebuie sa duc dorul nimanui si nimic din aceasta lume prihanita...
*********************
In cele din urma am ajuns la Academie, totusi ma simt cam ciudat: se pare ca toti poarta un fel de uniforma, iar eu sunt singura care s-a imbracat cum a dus-o capul�Tsunade-sama nu a specificat nimic legat de "uniforma" in scrisoare. In regulamentul pe care mi l-a trimis scria ca trebuie sa avem emblema clanului la vedere si bandaua reprezentand satul din care facem parte(Sunakagure sau Konohakagure), dar eu nu am o banda cu emblema satului, nu am dat acel test pentru a o obtine sau macar pentru a o merita... dar mi-a trimis Lady Tsunade una, se pare ca ea vrea cu adevarat sa ma integrez . Revenind la acel sentiment care ma facea sa ma simt diferita: aveam pe mine o pereche de colanti negri pana in genunchi si o curea de-asemenea neagra de care am atarnat acel mic ghiozdanel pentru shuriken, cureaua sustinea o fusta alba, lunga pana in pamant ce lasa sa mi se vada partea din fata a piciorului drept cu banderola rosie de "Vindecator". Bandaua rosie era pentru cei cu nivelul peste 5 in "Doku"(=otrava, insa pentru ninja poate insemna si abilitatile ca "Vindecator")...concentratia mea de chakra e destul de mare si o pot directiona cu usurinta in maini, picioare sau arme... insa chakra mea este mai mult un fel de energie "bizara"... asa cum o numeau bunicii mei. Acestia au murit cu un an in urma in timpul iernii intr-o misiune de a gasi o anumita grupatie numita "Akatsuki". N-am auzit vreodata de acest nume pana la moartea lor, insa Tsunade-sama mi-a promis ca daca accept sa raman la Academie imi va spune mai multe despre ei(despre Akatsuki) si despre misiunea pe care au avut-o bunicii mei.
Stiu ca intr-o echipa sunt patru persoane dintre care trei sunt de acceasi varsta si al 4-lea/a 4-a are specializare de cel putin nivelul 1 in "Doku", nu conteaza cati ani are atata timp cat se incatreaza in limitele de varsta. Si am oftat din nou:
-Offf...
-Sakura! m-a strigat cineva din stanga mea si toti cei de fata care mi-au auzit numele si-au indreptat privirile patrunzatoare catre mine... Tsunade-sama era cea care m-a strigat. Nu s-a schimbat deloc de cand am vazut-o ultima oara. Am trait atata timp ca o persoana aparent normala printre oameni "normali", totusi nu am renuntat sa ma antrenez, dar aici si acum toti imi pareau niste straini, necunoscuti, oameni de care as vrea sa stau foarte departe, numai Tsunade-sama imi aparea ca o figura familiara.
-Vai, Sakura, cat de mult ai crescut! mi-a zis aceasta zambind.
-Ma bucur sa te vad, Lady Tsunade, i-am raspuns calma, desi ma simteam destul de rusinata. Vocea ii deveni destul de serioasa si mi-a spus:
-Trebuie sa vorbim... insa nu aici. Urmezea-ma!

[Axxa.No.Way]

stiu ca are ochii verzi:P....doar ca i s-a intamplat "ceva" cand s-a nascut, "ceva" care i-a schimbat ochii intr-o nuanta foarte deschisa de albastru, desi ea la nastere avea ochii verzi[de-asta cand si-a facut prima clona, aceasta (clona) avea ochii verzi]...o sa explic mai bine in urmatoarele capitole :D

[Andrutza]

salut! am picat si yo pe aici si sa stii k titlul m-a atras! cat despre continut...este original!!! n-ai copiat deloc de nicaieri numa' k acum toti iau k si cand sakura este inger*titpic:))*
asa sa incepem cu relele!!!!Im bad, very bad!
cu varstele cuprinse intre 12 si 16 ani -> puteai scrie in cuvinte k nu te doar mana;;)*cred*
Kasekage->Kazekage ;))
Kasekage->Oh God ...dak nu stii cum se crie mai intraba pe cineva decat sa scrii prostii, nu?
ceeeeee!???? doar atatatea greseli????? Doamne....cel putin n-am scris mult:P
deci Ja-ne astept nextu si sa nu ma dezamagesti(sa nu faci multe greseli!!!)
P.S=> dak te`a suparat comul meu da-mi un PM! pa-pa!

[Axxa.No.Way]

Si am urmat-o in impunatoarea cladire a Academiei. Din afara parea destul de inspaimantatoare, dar inauntru era ceva mai primitoare, exceptand nuanta sumbra de gri a peretilor si unele colturi slab luminate. Ferestrele erau impresionant de mari si acoperite cu perdele de-un rosu inchis, chiar si-asa, lumina patrundea invaluind totul intr-o aura mistica. Curand, am ajuns in fata unei usi dintr-un lemn brun, avand o incuietoare ceva mai bizara. Odata ce Lady Tsunade a atins incuietoarea, usa s-a deschis:
-Poti intra, Sakura, mi-a spus aceasta.
S-a asezat pe un scaun cu tapiterie cafenie, iar eu ii priveam biroul decorat intr-un mod interesant in culorile ei preferate. Dupa care am intrebat-o:
-Ce s-a intamplat, Tsunade-sama? atunci privirea sa deveni serioasa.
-Sakura...stiu ca e foarte periculos pentru tine sa te afli aici, insa asa este cel mai bine. Totusi, ar trebui ca momentan abilitatile tale sa ramana ascunse: orice s-ar intampla sa nu-ti folosesti "Doku" peste nivelul 5. In afara de mine, esti singura care poate trece de nivelul 5 din Konoha si esti singura care poate trece de nivelul 7 dintre toti shinobi din celelalte sate, dar asta da destul de multe de banuit tuturor, asa ca iti cer sa fi foarte discreta. Dupa care, ochii ii devenira blajini in timp ce-mi privea lantisorul negru... si mi-a spus cu o tristete coplesitoare in glas:
-Si... Sakura, imi pare rau pentru pierderea bunicilor tai. Esti...bine?
Mi-a luat un minut sa realizez ca inca nu-i raspunsesem la intrebare, dar in cele din urma i-am zis zambind:
-Da, sunt bine.
Am stiut ca ma priveste nostalgic, ca si cum nu eu as fi fost cea pe care o contempla... ci mama ei, de care obisnuia adesea sa-mi spuna ca ii amintesc foarte mult, dar acest gand ma cutremura...oare aveam sa sufar la fel de mult ca ea(mama ei) ?
-Este foarte frumos ceea ce vrei sa faci pentru acest sat, Sakura. Esti o persoana cu adevarat curajoasa renuntand la viitor la o varsta atat de frageda. Uneori ma bucur ca tu deti aceasta putere "blestemata", poate pentru ca stiu ca o vei folosi asa cum trebuie...insa in acelasi timp imi pare foarte rau, caci tu meriti sa fi fericita.
Nu am stiut ce sa spun...cuvintele ei m-au luat prin surprindere si m-au atins foarte adanc, am simtit ca mi se deschidea o veche rana pe care credeam ca timpul o vindecase, sau avea sa o vindece...asa ca am fost capabila doar sa afisez acelasi zambet ce infatisa ceea ce spuneam mai mereu, incercand sa ma conving pe mine insumi : "Sunt in regula."...si am plecat, inchizand usa biroului cu un scartait tremurat si chinuit.
Simteam cum ceva imi apasa pe umeri: ceva greu de descris in cuvinte, insa ma durea. Dar stiam ca nu era vorba de ghiozdanul pe care il aveam in spate sau de trollerul pe care il trageam cu mana dreapta pe pamantul inegal al campusului inverzit...era altceva. Si cand l-am vazut, mi-am dat seama ce era acel "ceva": o neliniste sufleteasca despre ceea ce avea sa se intample, probabil teama de a trece in nefiinta, de a inceta a mai exista.
In fata mea se afla baiatul datorita caruia tocmai ce imi dadusem seama de ceea ce imi "apasa umerii". Desi era cu spatele la mine, acesta semana foarte mult cu Itachi: parul lui avea acceasi culoare ca al lui Itachi si recunoscusem semnul clanului Uchiha. Asa ca fara a mai sta pe ganduri, l-am strigat:
-Itachi! cand am ajuns la numai un metru de el, acesta s-a intors cu fata catre mine si parea cu adevarat uimit. Si eu eram uimita: acela nu era Itachi, insa avea ochii exact ca el, numai ca privirea lui parea a fi plina de ura, in timp ce a lui Itachi intotdeauna era trista si melancolica. Atunci mi-am dat seama cine era, il mai vasusem o data: venise la inmormantarea parintilor mei in urma cu noua ani. S-a schimbat foarte mult de-atunci: prima, singura si ultima oara cand l-am vazut...plangeam, iar el venise cu Itachi la priveghi, ascunzandu-se mereu in spatele lui(in spatele lui Itachi). In acea vreme, ochii sai pareau a fi calzi si inocenti, insa privindu-l ii intrezaream prin ochii ce exprimau o furie incontrolabila... o tristete ascunsa.
-Tu esti Sasuke Uchiha, fratele mai mic al lui Itachi, nu? l-am intrebat aproape soptind. Acesta tresari la auzul numelui fratelui sau si ma privi cu o ura nespusa, pregatindu-se sa ma atace. Dar dispretul de pe chipul sau disparu, fiind inlocuit de o alta expresie de uimire. Parea ca se uita la iepurasul peticit cu urechi lungi ce atarna de ghiozdanul meu, iesind in evidenta datorita marimii sale destul de exagerate. Atunci am inteles de ce imi privea astfel iepurasul: il strangeam in brate(pe iepuras) la inmormantarea familiei mele.
~ flashback ~
Era o zi innorata, iar eu eram imbracata intr-o rochita neagra dantelata cu un guleras alb. Tineam strans la piept iepurasul caruia nu-i dadusem un nume pana-n acea zi. In jurul meu erau numai oameni necunoscuti, iar eu eram destul de tacuta, evitam sa scot vreun cuvant. Oricat de mult ma straduiam, nu reuseam sa le vorbesc, sa le multumesc odata ce-mi adresau "sincerele" lor condoleante. Ma simteam atat de singura printre atatia straini. Bunicii mei vorbeau cu al 3-lea Hokage si nimeni nu parea a observa ca plang. Siroaie de lacrimi mi se scurgeau pe obrajii palizi, din ochii ce in urma cu cateva zile vazura moartea.
Deodata, am auzit in spatele meu o voce catifelata si blanda:
-Sakura...
Intorcandu-ma in spate si privind in ochii celui care imi rostise numele, am zarit lacrimile ce mi se prelingeau pe chip si fara a mai sta pe ganduri... i-am sarit in brate. Acesta ma stranse la pieptul sau si imi zise cu vocea lui de copil:
-E in regula, Sakura.
Atunci l-am privit din nou in ochi pe Itachi, ochii lui nu mai erau rosii ca in acea noapte inspaimantatoare, acum erau inapoi la nostalgica lor nuanta de negru. Mi-a dat drumul cand i-a vazut pe bunicii mei facandu-i semn sa vina. Desi era doar un copil, nu cu mult mai mare decat mine, acesta imi saruta fruntea si aratandu-mi-l pe baietelul ce statea in spatele lui, imi spuse:
-El este fratele meu mai mic, Sasuke.[posturi unite]
sper sa va placa capitolul(partea a II-a a capitolului :D)
:)