Am realizat ca te iubesc

[CandyGirl]

Hey :* Imi pare ataaat de rau ca am intarziat asa de mult. Dar am fost cu scoala, teme si alte prostii.
Si din cauza asta ficul a fost mutat la Older....Dar am sa il continui, chiar daca nexturile or sa apara mai greu (nu asa de greu ca acest next). Sper ca va mai intereseaza. Spor la citit:*

Capitolul XV Anna P.O.V.

In sfarsit castigasera, dupa atata munca si nopti nedormite castigasera. Atat jucatorii, antrenorul cat si majoretele si multimea erau incantati de performanta lor. Acum tot ce mai trebuia sa fac era sa imi gasesc motanelul si sa il felicit. Mi-am facut loc printre multimea de oameni care se stransesera pe teren. Nu mai era loc nici sa arunci un ac.
Persoane de toate marimile se impingeau doar ca sa ajunga la cei dragi sa ii imbratiseze sau sa faca poze cu jucatorii. Apoi l-am vazut. Statea cu fata spre mine si imi zambea. Am incercat sa ajung mai aproape de el dar ceva m-a impiedicat. TenTen ii sarise in brate iar eu s-a intors si s-au sarutat? Nu, nu se poate nu am vazut eu bine. Am vrut sa marg acolo dar picioarele mele nu vroiau, tot ce am putut sa fac a fost sa ma intorc si sa alarg ca o disperata spre iesire. Nu stiam unde sa ma duc, ochii deja devenisera umezi si aproape ca nu mai vedeam pe unde merg. Am reusit pana la urma sa ies pe usile institutiei si m-am regasit in parcare. Aveam nervi si eram trista. De ce, de ce a facut-o? Sau poate a fost doar un accident, dar daca a fost doar un accident el de ce nu a dat-o la o parte? O gramada de intrebari imi veneau in acel moment in minte si nu stiam cum sa imi raspund la ele. M-am asezat pe prima banca care mi-a aparut in cale si mi-am strans genunchi la piept. Cred ca asta e soarta mea, ca toti baietii pe care ii plac sa plece de langa mine intr-un mod sau altul. Acum plangeam, plangeam si nu ma interesa deloc cum lumea ce trecea pe langa mine se uita la mine. Am incercat sa imi sterg lacrimile dar imediat ce le indepartam, altele isi faceau loc pe obraji.
Trecusera zece minute decat eram singura pe acea banca si inca speram ca va veni sa imi spuna ca a fost o greseala, dar nu a aparut. In cele din urma m-am ridicat de pe banca cu gandul de a pleca de acolo. Nu stiam unde sa ma duc, acasa in nici un caz, unde alttundeva. Incercand sa descui masina mi-a venit o idée. Parinti mei tocmai ce isi luasera in apartament si cu cateva zile in urma ma invitasera sa locuiesc cu ei. Am pornit masina si m-am indreptat catre iesirea din parcare. Mi-am auzit numele strigat de cineva dar nu m-am uitat sa vad cine era. Nu mai auzeam nimic, nu mai vedeam nimic si nu ma mai interesa nimic. Am iesit din parcare si am gonit pe strazile orasului ignorand complet claxoanele celorlalti, bine ca nu am prins vre-un semafor ca atat mai imi trebuia la ce nervi aveam. Prima oprie era apartamentul nostrum, al meu si al lui Neji, pentru a impacheta lucrurile mele, dupa care ma duceam acasa la ai mei.
Am ajuns si am parcat masina in locul ei obisnuit si atunci l-am vazut sip e Neji in spatele meu parcand-o pe a lui. Nu i-am dat importanta si mi-am vazut de treaba in continuare. Nu era ca si cum ma mutam de tot, poate pentru o perioada de timp sa imi pun in ordina gandurile, sentimantele si o pauza de liniste. Nu vroiam sa ma cert cu el si deaceea alegeam ca mai bines a nu vorbesc.
- Anna, stai te rog! Nu a fost ceea ce crezi tu, a fost doar un accident.
- Si ce crezi tu ca eu as crede ca ar fi?
- Anna, nu m-am sarutat cu ea intentionat, a fost fara sa vreau, si ea si-a cerut scuze pe urma. Anna sti foarte bine ca pe tine te iubesc sit u esti singura de care am nevoie in momentul acesta te rog.
Nu am realizat ca in timp ce el imi vorbea eu urcam ca nebuna scarile blocului si ca in scurt timp m-am trezit in fata usii. Am deschuiat usa si mi-am lasat geanta in cuier.
- Anna….Te iubesc!
Stiam ca spune adevarul, o vedeam in ochii lui, era sincer si o stiam. Il cunosteam mult mai bine ca oricine alcineva si stiam cand mintea sau spunea adevarul.
S-a apropiat de mine si m-a luat in brate. Si-a pus mainile in jurul taliei mele. S-a apropiat de dine si m-a sarutat. I-am raspuns, la inceput mai moale dar in final am ajuns sa ne sarutam ca nebuni. M-a luat in brate si m-a trantit in camera mea pe patiar el s-a pus peste mine cantinuand sa ma sarute. A coborat pe gatul meu, in timp ce imi mangaia restul corpului. A inceput sa ma dezbrace incet parca cu teama.
Stiam ce are de gand si sincera sa fiu si eu imi doream.
A continuat cu saruturile iar eu eram in al noualea cer. Pana la urma clipa asta trebuia sa vina mai devreme sau mai tarziu.

M-am trezit ametita si cu dureri de cap, nestiind prin ce parte a patului sunt. Am realizat mai tarziu ca nu eram singura in pat, Neji ea si el langa mine sub acelasi cearceaf ca si mine. Eram amandoi goi si transpirati de parca alergasem kilometric intregi. M-am uitat la ceas si era ora sase dimineata. Cat am dormit? Stiu ca am adormit undeva in jurul orei sapte dupe ce am facut…. O secunda? Chiar am facut.
Acum imi veneau in cap imagini din cele petrecute in ziua de ieri. Am zambit vazandu-l cum s-a intors pe partea cealalta si s-a ghemuit si mai mult in cearceaf ca un motanel.
Am iesit din camera si mi-am facut un dus dupa care mi-am facut o cafea si stateam si priveam pe geam la tot ceea ce se intampla afara.
Eram fericita si multumita si vroiam ca acele clipe din seara trecuta sa fi durat mai mult.
Neji s-a trezit si el dupa ceva vreme si a venit alaturi de mine in bucatarie unde si-a baut cafeaua si am mancat impreuna. Era o duminica superb si aveam degand sa mi-o petrec alaturi de cel pa care il iubeam si ma facea sa ma simt ca singura fata din lume.