09-09-2011, 06:56 PM
Yo !! Mai întâi:
Andrra: mersi scumpo că mi-ai enumerat câteva din greşeli. Şi da ştiu, acestea sunt minusurile din ficurile mele. Ale naiba ele să fie, chiar aş vrea să le elimin pe toate. Dar chiar şi când mă uit extrem de atent, mai sar unele din ochii mei. : | Îmi vine să le... nici nu mai spus, fiindcă cred că deja te-ai prins. XD
Dar mă bucur că-ţi place idea. *hugz*
Black is Hot: Nu mă aşteptam să-mi citeşti ficul. O__o Şi totuşi ai făcut-o. : ))
Å¢i-am spus la profil de ce nu te-am anunÅŸat. ^^
Păi da, Sakura a făcut fetiţa la 15 ani. Defapt nu a dorit, dar băiatul acela a violat-o pe scrut.
Şi acum am să o surprind la 25-56 de ani.
Nu ştiu cât de genială e idea. dar am fost inspirată de multe.. defapt aşa mi-a venit şi după mi-am adus de nenumăratele cazuri în care multe adoleşcente rămân încă de la vârste fragede gravite.
Oricum ce m-a motivat să scriu asta este melodia lui Lil Wayne - How to love. E genială şi pe lângă asta are multă dreptate. Mersi scumpo. *kiss*
Sper să vă placă capitolul. Şi aşa cum am mai spus, dacă întâlniţi greşeli vă rog să mi le enumeraţi. Câte puteţi.
Nu trebuie să vă chinuiţi. Şi sper că acest capitol să fie bun.
Sunt trează de o oră şi jumătate şi nici acum nu reuşesc să găsesc trollerele, plus rucsacul meu şi al fetiţei.
Îmi duc mâna la ceafă şi încep să-mi deranjez părul până se încâlceşte şi nu mă mai înteresează să-l aranjez acum, e abia patru dimineaţa. Mă ocup de el ceva mai încolo, acum trebuie să cotrobăi în toată casă doar ca să găsesc nenorocitele acelea de bagaje.
Doar pe hol era lumină, în rest beznă. Nu aveam de gând să luminez întreg căminul, fiindcă fiica mea dormea frumos şi adânc... dar aveam împresia că pe la ea în cameră în acel dressing erau toate geamantanele.
-Of, Doamne ! strig eu deja sătulă să mă mai scarpin în cap şi să mă enervez pur şi simplu.
Fug repede în bucătărie, apirnd becul acolo şi scriu mai întâi o listă cu ce am de luat. După mă târăsc cu scaunul până la geamul din dreapta mea şi mă răjgin pe pervaz cu cotul ca să pot privi dacă maşina încă era parcată în faţa blocului nostru. Nu de alta, dar se mai trezeau la ore fixi tâmpiţi ca să se apuce de furat sau vandalizat automobile şi la ce cartier apucat avem noi, nu mă miră dacă bat pe cineva şi după dau vina pe câini vagabonzi ce se plimbă în tihnă pe stradă aici.
Surâd amuzată la acest gând şi îmi văd de treabă, continuând să scriu lucrurile care ar trebui luate şi lucrurile care nu trebuie luate.
Învârt creionul printre degete şi privesc în jur şi aşa mă cuprinde o nostalgie din aceea pătrunzătoare, care aduce cu ea mii şi mii de amintiri plăcute şi neplăcute. Am spus că nu mai vreau să îmi readuc aminte de trecut şi că de acum în colo voi privi doar în viitor, cu capul în sus şi nu în jos.
Dar cum să fac asta dacă locul acesta s-a înfipt în mine şi eu în el, dar acum vreau cu râvneală să plec cât mai departe şi să-mi încep o altă viaţă.
Zâmbesc şi mă ridic de pe scaun. Las acel bilet pe suprafaţa mesei din lemn şi mă fac dispărută în camera mea de unde încep să îmi scot hainele şi să le chitesc frumos unele peste altele. Rămâne doar să îmi aleg acum în ce voi pleca, aşa că mai scotocesc puţin dulapul şi-mi aleg de acolo o bluză cu gât, neagră cu mâneci lungi, o jachetă din fâşi albă cu puf la glugă, o pereche de blugi mai gri deschişi şi o pereche de mânuşi tăiate la degete din piele.
Merg până în baie de unde îmi apuc un moţ şi îmi prind părul lung şi rozaliu într-o coadă de cal, lăsând bretonul să cadă nărăvaş de o parte şi de alta a frunţii.
Ceasul indica deja ora cinci şi două zeci şi şase de minute, pierdeam timp.
- Ale naibii geamantane şi rucsacuri, unde sfintele meu v-am pus ? spus eu bosumflată şi mă refugiez pe hol, privind cu ochii prin toate camerele şi mai ales la cea a fetei mele.
- Mami, e timpul să plecăm ? Vocea ficei mele se aude din dreptul bucătăriei şi când o zăresc mă mir cum de s-a sculat aşa de devreme.
- Da scumpa mea, dar cum de te-ai trezit aşa de repede, puteai să mai dormi ? M-am apropiat de ea şi m-am sprijinit de un genunghi ca să o pot atinge pe obrazul rumen şi călduţ.
- Păi tu ai lăsat trollerele şi rucsacul meu la mine şi rucsacul tău e în coşul de spălat.
Mă ridic şi aprind repede la ea în cameră becul. Da, avea dreptate acolo erau şi după în baie am găsit în coş rucsacul meu din blug. Of, tare neatentă mai sunt şi eu.
- Ok, dute şi îmbracăte, aranjează-ţi lucruşoarele în rucsac fiindcă de trollere mă ocup eu personal. Fugi ! Am împins-o uşor pe la spate şi ea a plecat grăbită înspre dulap.
Am expirat zgomotos aerul acumulat în piept şi am zâmbit.
- Scumpo, scumpo, las-o pe bunica acum. Dă-mi mobilul ca să pot să-i spun ceva!
- Da mami.
Mi-a înmânat pe la spate aparatul şi l-am dus la ureche pentru ai auzi mamei mele vocea. Traficul din zilele noasre era cumplit, nici măcar nu reuşisem să ieşim din oraş, tot pe pod ne aflam.
Din nou încerca să mă convingă să rămân în California, dar sub nici o formă nu aveam de gând să rămân în oraşul acesta blestemat. Nu fiindcă nu mi-ar plăcea să locuiesc aici, e locul meu natal... multe se leagă de el, foarte multe. Dar atunci când îmi aduc aminte de acea noapte nenorocită, îmi vine să zbier şi să plâng. Nu vreau să mai aud nimic, vreau doar să plec şi să uit totul... absolut totul.
- Sakura, dar nu vrei să...
- Nu mamă, am izbugnit eu nervoasă, iar fiica mea a tresărit din spate. Nu vreau, nu mai suport oraşul acesta infect care mi-a adus doar tristeţe în inima mea zbuciumată. Tu... tu ce ai făcut pentru mine, hmm ?
Atunci când mi-a fost mai greu m-ai abandonat precum un căine cu ciumă, nici nu meriţi să-ţi spun "mamă", pentru că nu ai fost. Deja întreceam măsura, dar m-a provocat imens.
- Mami...
- Taci Chassy! I-am spus eu autoritar, fiind deja cuprinsă de furie. Am revenit la mama mea continuând să îi explic. Un nenorocit m-a mutilat sentimental, mi-a furat cel mai de preţ lucru. Şi l-a durut undeva de mine şi de faptul că îi purtam în pântece copilul. Cum crezi că îi este lui Cassy fără tată, sau mie fără un bărbat? Tu ştii cum este? nu cred... Şi nici nu va interesat de starea mea, m-aţi abandonat... La fel şi prietenii mei, care defapt s-au considerat falşi.. toţi a-ţi jucat bine rolurile, dar a-ţi fost descoperiţi.
- Mami! Mi-a luat mobilul de la ureche şi la închis, apoi l-a trântit pe capota cealălaltă din spatele ei. Termină, te rog! Nu mai vreau să văd cum te cerţi cu bunica, vreau doar să fim o familie normală.. atâta tot. Nu vă mai certaţi.
Şi lacrimile se năşteau din ochii mei deja roşiatici, se prelingeau amar pe obraji şi lâsau râni adânci, iar sufletul meu a rămas din nou gol.
Am fost din nou ispitită de amintiri şi de durerea aceea provocată acum mult timp în urmă. Am plecat capul pentru câteva secunde în jos, ca apoi să privesc oglinda retrovizoare cu coada ochiului. Plângea, Chassy plângea iar. Şi eu odată cu ea, la fel ca acum unsprezece ani când suspinam ca o nebună prin apartament şi ea ţipa precum un înger îndurerat...
- Chassy îmi cer scuze, mă ierţi ? Am murmurat eu printre suspine şi lacrimile cristaline ce-mi inundau ochi verzi şi sclipitori.
- Da ! A spus ea blând şi buzele ei mici şi rumene s-au lipit de obrazul meu.
I-am cuprins palma ce se odihnea pe umărul meu cu a mea şi am zâmbit fericită, scoţând un "mulţumesc" răguşit. Ne-am continuat drumul spre New York fiindcă acum traficul devenise ceva mai blând cu noi toţi de pe şosea.
Din când în când ne mai opream pe la semafoarele din oraşele prin care treceam dar liniştea se pogorâse asupra noastră de fiecare dată, rar vorbeam cu ea. Părea obosită, iar şcena aceea pe care tocmai am făcut-o cu mama, nu prea o bucurase. Aşa că am tăcut, lăsând această barieră surdă să ne cuprindă pe tot parcursul drumului, într-un final adormise făptura mică şi eu puteam să mă scufund în gânduri. Urmărind drumul înainte.
Ziua a venit, era timpul să ne luăm zborul din acel oraş, era timpul să explorăm noi orizonturi. Şi ne aştepta un nou necunoscut. Şincer nici nu ştiu ce am să fac atunci când voi ajunge. Apartament ne-am găsit, dar loc de muncă ?
Am oftat dezamăgită de mine iar. Cu toate că liceul mi-l finalizasem cu bine şi facultatea de arte plastice la fel, mi se părea că tot nu sunt bună la nimic... Şi New York-ul fiind şi un oraş mare, aveam ocazia să încerc diferite slujbe, dar nici să ajung într-un hal de fără de hal. Aşa că nu mă precipitez, trebuie să rămân calmă şi cugetată.
Drumul a fost plăcut, liniştit, am reuşit să-mi ţin gura închisă doar de dragul lui Chassy.
Deja intrasem pe drumul principal care ducea spre centrul oraşului şi aveam să opresc la o cofetărie să-i cumpăr ceva dulce fiicei mele care acum se trezise, iar buimacă cum era avea multe pofte. Nu doar ea, fiindcă la fel ca mine făcea. Ce bine că a moştenit mai mult de la mine decât de la Jacob.
Chiar dacă avea comportamentul asemănător ca al meu, la aspect era leit lui. Ochii totuşi îi primise de la mine, dar părul îl avea şaten deschis, nasul mic şi puţin ascuţit, buzele fine şi aproape subţirele. Cu el semnăna la fizionomie.
După ce am trecut de la primul semafor am continuat căutând cu privirea o cofetărie şi Doamne câta lume umbla la ora asta pe străzi. Maşini după maşini, mă şi întrebam dacă există pe aici un loc de parcare...
Clădiri mari şi frumos amenajate, se vedea că lumea nu stătea degeaba. Dar şi aşa am mai zărit şi cerşetori sau lume simplă care alerga de colo-colo ca să strângă bani în buzunar.
Of, cu ce ne diferenţiem noi oameni oare ? Cu nimic, toţi suntem la fel, fie bogaţi sau săraci, toţi muncim pentru a ne asigura viaţa.
Cu greu am găsit cofetăria dar şi locul de parcare. Tot ce trebuia era să traversez strada ca să pot intra în clădirea medie şi roşiatică.
Am trântit uşa spunându-i lui Chassy să nu iasă sau cel puţin să închidă uşa în urma ei şi să nu se depărteze prea mult de maşină sau de cofetărie, fiindcă nici ea şi nici eu nu prea ne descurcam într-un oraş gigantic ca acesta şi lumea este nenorocită rău de tot în zilele noastre.
- Bârr... ce frig este ! am exclamat eu în timp ce îmi frecam braţele cu palmele.
Era luna Octombrie, cam pe la sfârşit. Temperatura nu prea era prielnică aşa că e bine cu hainele acestea mai groase pe mine... cred.
Mi-am verificat buzunarele să văd dacă se află portofelul şi cheile de la maşină. Am auzit cum şatena a ieşit din maşină şi a închis în urmă uşa. Am oftat şi am încercat să traversez strada.
Alergam, fiindcă nu aveam de gând să mor acum sau în viitorul apropiat. Înaintând spre cofetărie am zărit unele din prăjiturile mele preferate, eclere. Nu am mai stat pe gânduri şi am gonit-o înăuntru ca să cumpăr vreo zece. Sunt nesătulă, da ştiu. Cum să spun, le ador. Mă apucă salivatul după ele, deci nimeni nu mă prea poate opri din a mânca. Fiind foarte concentrată pe delicatesurile din rafturi, am neglijat cu desăvârşire şi nesimţire maşina unde se afla copilul meu.
După aproximativ patru minute am ieşit şi eu şi am constatat stupefiată că Chassy nu mai era acolo.
Mi-au scăpat eclerele şi am privit speriată în toate părţile. La câţiva metri de mine era ea îmbarcată cu un necunoscut pe motocicletă. Am înlemit de frică şi am început să alerg ca nebuna printre oameni, strigând după copila mea neajutorată şi capturată de un om, a cărui faţă nu am reuşit să o identific din cauza că imediat pornise motorul şi derapaseră într-o viteză uimitoare.
Nu aveam cum să-i prind şi nu mai avea rost să mă reîntorc la maşină, avea să-mi ia mult până scoteam cheile din buzunar şi în halul în care tremuram sigur aveam să le scap. Aşa că am căutat pe cineva care să mă ajute.
Cum poliţişti nu erau, am observat un Dodge Caliber roşu şi lângă el era propietarul şi o tipă... nu mai conta am fugit ca nebuna spre ei şi l-am apucat pe tipul acela brunet de gulerul bluzei lui albe.
- Ascultă, ştiu că nu mă cunoşti dar în momentul de faţă dacă nu îmi împrumuţi maşina, voi pierde ce este mai de preţ din viaţa mea.
- Ho domnişoară ! Strigă el crispat şi încruntat la mine, ţintindu-mă cu privirea lui întunecată. Nu cred că ai de ce să sari aşa la gâtul meu, oricând te pot denunţa la poliţie.
- Lasă-l tanti, ce ai ? Câţi nebuni se nasc în lumea asta, nu este aşa scumpul meu.
- Da, ştiu. Spune şi după îmi îndepărtează mâinile cu scârbă de pe haina lui. Nu am de gând să ţi-o dau, ai înţeles.
- Ok atunci vi cu mine, nu am nimic în potrivă.
El se uită mirat la mine şi atunci o împing pe acea fată de lângă el şi pe el îl trag de geaca lui neagră şi lungă, lipindu-l de trupul meu. El strigă să îl las, aia striga ca ţăcănita, doar eu înebuneam de nervi.
Deschid uşa ca animalul, îl împind violent înăuntru şi după fug la locul şoferului, unde intru şi mă aşez.
Închid uşa la mine apoi mă aplec cu pieptul pe picioarele lui ca să trântesc şi uşa cealălaltă şi apuc cheile, le râsucesc şi pornim ca nebunii pe şosea, scoţând foc.
Îl întreb fugitiv cât prinde maşina şi el începe să ţipe ca apucatul la mine.
- Femeie eşti nebună?!
- Da, de ce întrebi? Ascultă nu am timp de astfel de smiorcăieli, trebuie să îl prind pe individul acela până nu este prea târziu. Tocmai mi-am irosit deja câteva minute din viaţă cu tine.
- Şi eu cu tine, eşti nebună. Nu mai conduce aşa de tare...
- L-am depistat, ţine-te bine.
- Dar maÅŸina nu prinde foarte mult.
- Las` că fac eu frumuseţea aceasta să toarcă, tu doar apucă ceva şi taci.
Duc scimbătorul de viteze în sus şi apăs pe acceleraţie. În câteva clipite ajung în dreptul individului aceluia, care mi-a furat copilul. Nici nu-mi păsa dacâ lovesc pe cineva, conta doar să-mi recuperez fetiţa.
Nenorocitul m-a văzut şi a încercat să scape de mine, întrând în contra sens şi apoi a întors pe o străduţă îngustă de tot care era mărginiţă de clădiri.
Nu aveam de gând să mă las, chit că bărbatul din dreapta mea mă avertiza că dacă întru pe acolo şi îi zgâri maşina mă omoară cu mâna lui. Nu mi-a păsat şi am întrat pe unde a intrat şi tipul, cu toate că s-au auzit nişte zgomote neplăcute care mă duceau la gândul că deja distrugeam maşina, am continuat să îl urmăresc până în gaură de şarpe dacă era necesar.
Dar acum ceva îmi stătea în cale...
- Ce faci? Strig eu la brunet nervoasă văzând câ încerca să mă împiedice din a mai contuce.
- OpreÅŸte-te aici !
- Nu ! Trebuie să-l prind... Trebuie, aşa că nu mă mai lega cu ce naiba mă tot legi acolo.
Încerca să mă lege cu o funie, pe care o luase din spate. Nu ştiam că bărbaţi mai nou umblau cu astfel de lucruri.. şi eu care credeam că doar noi femeile eram cele în pericol. Dar acum eu întruchipam chipul dezastrului, deoarece ne mai fiind atentă la drum, am întrat în motocicleta acelui tip şi cu ţoţii întraserăm într-o clădire în contrucţii. Izbindu-ne în plin de bările de metal...
Andrra: mersi scumpo că mi-ai enumerat câteva din greşeli. Şi da ştiu, acestea sunt minusurile din ficurile mele. Ale naiba ele să fie, chiar aş vrea să le elimin pe toate. Dar chiar şi când mă uit extrem de atent, mai sar unele din ochii mei. : | Îmi vine să le... nici nu mai spus, fiindcă cred că deja te-ai prins. XD
Dar mă bucur că-ţi place idea. *hugz*
Black is Hot: Nu mă aşteptam să-mi citeşti ficul. O__o Şi totuşi ai făcut-o. : ))
Å¢i-am spus la profil de ce nu te-am anunÅŸat. ^^
Păi da, Sakura a făcut fetiţa la 15 ani. Defapt nu a dorit, dar băiatul acela a violat-o pe scrut.
Şi acum am să o surprind la 25-56 de ani.
Nu ştiu cât de genială e idea. dar am fost inspirată de multe.. defapt aşa mi-a venit şi după mi-am adus de nenumăratele cazuri în care multe adoleşcente rămân încă de la vârste fragede gravite.
Oricum ce m-a motivat să scriu asta este melodia lui Lil Wayne - How to love. E genială şi pe lângă asta are multă dreptate. Mersi scumpo. *kiss*
Sper să vă placă capitolul. Şi aşa cum am mai spus, dacă întâlniţi greşeli vă rog să mi le enumeraţi. Câte puteţi.
Nu trebuie să vă chinuiţi. Şi sper că acest capitol să fie bun.
II
____________________________
____________________________
Sunt trează de o oră şi jumătate şi nici acum nu reuşesc să găsesc trollerele, plus rucsacul meu şi al fetiţei.
Îmi duc mâna la ceafă şi încep să-mi deranjez părul până se încâlceşte şi nu mă mai înteresează să-l aranjez acum, e abia patru dimineaţa. Mă ocup de el ceva mai încolo, acum trebuie să cotrobăi în toată casă doar ca să găsesc nenorocitele acelea de bagaje.
Doar pe hol era lumină, în rest beznă. Nu aveam de gând să luminez întreg căminul, fiindcă fiica mea dormea frumos şi adânc... dar aveam împresia că pe la ea în cameră în acel dressing erau toate geamantanele.
-Of, Doamne ! strig eu deja sătulă să mă mai scarpin în cap şi să mă enervez pur şi simplu.
Fug repede în bucătărie, apirnd becul acolo şi scriu mai întâi o listă cu ce am de luat. După mă târăsc cu scaunul până la geamul din dreapta mea şi mă răjgin pe pervaz cu cotul ca să pot privi dacă maşina încă era parcată în faţa blocului nostru. Nu de alta, dar se mai trezeau la ore fixi tâmpiţi ca să se apuce de furat sau vandalizat automobile şi la ce cartier apucat avem noi, nu mă miră dacă bat pe cineva şi după dau vina pe câini vagabonzi ce se plimbă în tihnă pe stradă aici.
Surâd amuzată la acest gând şi îmi văd de treabă, continuând să scriu lucrurile care ar trebui luate şi lucrurile care nu trebuie luate.
Învârt creionul printre degete şi privesc în jur şi aşa mă cuprinde o nostalgie din aceea pătrunzătoare, care aduce cu ea mii şi mii de amintiri plăcute şi neplăcute. Am spus că nu mai vreau să îmi readuc aminte de trecut şi că de acum în colo voi privi doar în viitor, cu capul în sus şi nu în jos.
Dar cum să fac asta dacă locul acesta s-a înfipt în mine şi eu în el, dar acum vreau cu râvneală să plec cât mai departe şi să-mi încep o altă viaţă.
Zâmbesc şi mă ridic de pe scaun. Las acel bilet pe suprafaţa mesei din lemn şi mă fac dispărută în camera mea de unde încep să îmi scot hainele şi să le chitesc frumos unele peste altele. Rămâne doar să îmi aleg acum în ce voi pleca, aşa că mai scotocesc puţin dulapul şi-mi aleg de acolo o bluză cu gât, neagră cu mâneci lungi, o jachetă din fâşi albă cu puf la glugă, o pereche de blugi mai gri deschişi şi o pereche de mânuşi tăiate la degete din piele.
Merg până în baie de unde îmi apuc un moţ şi îmi prind părul lung şi rozaliu într-o coadă de cal, lăsând bretonul să cadă nărăvaş de o parte şi de alta a frunţii.
Ceasul indica deja ora cinci şi două zeci şi şase de minute, pierdeam timp.
- Ale naibii geamantane şi rucsacuri, unde sfintele meu v-am pus ? spus eu bosumflată şi mă refugiez pe hol, privind cu ochii prin toate camerele şi mai ales la cea a fetei mele.
- Mami, e timpul să plecăm ? Vocea ficei mele se aude din dreptul bucătăriei şi când o zăresc mă mir cum de s-a sculat aşa de devreme.
- Da scumpa mea, dar cum de te-ai trezit aşa de repede, puteai să mai dormi ? M-am apropiat de ea şi m-am sprijinit de un genunghi ca să o pot atinge pe obrazul rumen şi călduţ.
- Păi tu ai lăsat trollerele şi rucsacul meu la mine şi rucsacul tău e în coşul de spălat.
Mă ridic şi aprind repede la ea în cameră becul. Da, avea dreptate acolo erau şi după în baie am găsit în coş rucsacul meu din blug. Of, tare neatentă mai sunt şi eu.
- Ok, dute şi îmbracăte, aranjează-ţi lucruşoarele în rucsac fiindcă de trollere mă ocup eu personal. Fugi ! Am împins-o uşor pe la spate şi ea a plecat grăbită înspre dulap.
Am expirat zgomotos aerul acumulat în piept şi am zâmbit.
- Scumpo, scumpo, las-o pe bunica acum. Dă-mi mobilul ca să pot să-i spun ceva!
- Da mami.
Mi-a înmânat pe la spate aparatul şi l-am dus la ureche pentru ai auzi mamei mele vocea. Traficul din zilele noasre era cumplit, nici măcar nu reuşisem să ieşim din oraş, tot pe pod ne aflam.
Din nou încerca să mă convingă să rămân în California, dar sub nici o formă nu aveam de gând să rămân în oraşul acesta blestemat. Nu fiindcă nu mi-ar plăcea să locuiesc aici, e locul meu natal... multe se leagă de el, foarte multe. Dar atunci când îmi aduc aminte de acea noapte nenorocită, îmi vine să zbier şi să plâng. Nu vreau să mai aud nimic, vreau doar să plec şi să uit totul... absolut totul.
- Sakura, dar nu vrei să...
- Nu mamă, am izbugnit eu nervoasă, iar fiica mea a tresărit din spate. Nu vreau, nu mai suport oraşul acesta infect care mi-a adus doar tristeţe în inima mea zbuciumată. Tu... tu ce ai făcut pentru mine, hmm ?
Atunci când mi-a fost mai greu m-ai abandonat precum un căine cu ciumă, nici nu meriţi să-ţi spun "mamă", pentru că nu ai fost. Deja întreceam măsura, dar m-a provocat imens.
- Mami...
- Taci Chassy! I-am spus eu autoritar, fiind deja cuprinsă de furie. Am revenit la mama mea continuând să îi explic. Un nenorocit m-a mutilat sentimental, mi-a furat cel mai de preţ lucru. Şi l-a durut undeva de mine şi de faptul că îi purtam în pântece copilul. Cum crezi că îi este lui Cassy fără tată, sau mie fără un bărbat? Tu ştii cum este? nu cred... Şi nici nu va interesat de starea mea, m-aţi abandonat... La fel şi prietenii mei, care defapt s-au considerat falşi.. toţi a-ţi jucat bine rolurile, dar a-ţi fost descoperiţi.
- Mami! Mi-a luat mobilul de la ureche şi la închis, apoi l-a trântit pe capota cealălaltă din spatele ei. Termină, te rog! Nu mai vreau să văd cum te cerţi cu bunica, vreau doar să fim o familie normală.. atâta tot. Nu vă mai certaţi.
Şi lacrimile se năşteau din ochii mei deja roşiatici, se prelingeau amar pe obraji şi lâsau râni adânci, iar sufletul meu a rămas din nou gol.
Am fost din nou ispitită de amintiri şi de durerea aceea provocată acum mult timp în urmă. Am plecat capul pentru câteva secunde în jos, ca apoi să privesc oglinda retrovizoare cu coada ochiului. Plângea, Chassy plângea iar. Şi eu odată cu ea, la fel ca acum unsprezece ani când suspinam ca o nebună prin apartament şi ea ţipa precum un înger îndurerat...
- Chassy îmi cer scuze, mă ierţi ? Am murmurat eu printre suspine şi lacrimile cristaline ce-mi inundau ochi verzi şi sclipitori.
- Da ! A spus ea blând şi buzele ei mici şi rumene s-au lipit de obrazul meu.
I-am cuprins palma ce se odihnea pe umărul meu cu a mea şi am zâmbit fericită, scoţând un "mulţumesc" răguşit. Ne-am continuat drumul spre New York fiindcă acum traficul devenise ceva mai blând cu noi toţi de pe şosea.
Din când în când ne mai opream pe la semafoarele din oraşele prin care treceam dar liniştea se pogorâse asupra noastră de fiecare dată, rar vorbeam cu ea. Părea obosită, iar şcena aceea pe care tocmai am făcut-o cu mama, nu prea o bucurase. Aşa că am tăcut, lăsând această barieră surdă să ne cuprindă pe tot parcursul drumului, într-un final adormise făptura mică şi eu puteam să mă scufund în gânduri. Urmărind drumul înainte.
Ziua a venit, era timpul să ne luăm zborul din acel oraş, era timpul să explorăm noi orizonturi. Şi ne aştepta un nou necunoscut. Şincer nici nu ştiu ce am să fac atunci când voi ajunge. Apartament ne-am găsit, dar loc de muncă ?
Am oftat dezamăgită de mine iar. Cu toate că liceul mi-l finalizasem cu bine şi facultatea de arte plastice la fel, mi se părea că tot nu sunt bună la nimic... Şi New York-ul fiind şi un oraş mare, aveam ocazia să încerc diferite slujbe, dar nici să ajung într-un hal de fără de hal. Aşa că nu mă precipitez, trebuie să rămân calmă şi cugetată.
Drumul a fost plăcut, liniştit, am reuşit să-mi ţin gura închisă doar de dragul lui Chassy.
Deja intrasem pe drumul principal care ducea spre centrul oraşului şi aveam să opresc la o cofetărie să-i cumpăr ceva dulce fiicei mele care acum se trezise, iar buimacă cum era avea multe pofte. Nu doar ea, fiindcă la fel ca mine făcea. Ce bine că a moştenit mai mult de la mine decât de la Jacob.
Chiar dacă avea comportamentul asemănător ca al meu, la aspect era leit lui. Ochii totuşi îi primise de la mine, dar părul îl avea şaten deschis, nasul mic şi puţin ascuţit, buzele fine şi aproape subţirele. Cu el semnăna la fizionomie.
După ce am trecut de la primul semafor am continuat căutând cu privirea o cofetărie şi Doamne câta lume umbla la ora asta pe străzi. Maşini după maşini, mă şi întrebam dacă există pe aici un loc de parcare...
Clădiri mari şi frumos amenajate, se vedea că lumea nu stătea degeaba. Dar şi aşa am mai zărit şi cerşetori sau lume simplă care alerga de colo-colo ca să strângă bani în buzunar.
Of, cu ce ne diferenţiem noi oameni oare ? Cu nimic, toţi suntem la fel, fie bogaţi sau săraci, toţi muncim pentru a ne asigura viaţa.
Cu greu am găsit cofetăria dar şi locul de parcare. Tot ce trebuia era să traversez strada ca să pot intra în clădirea medie şi roşiatică.
Am trântit uşa spunându-i lui Chassy să nu iasă sau cel puţin să închidă uşa în urma ei şi să nu se depărteze prea mult de maşină sau de cofetărie, fiindcă nici ea şi nici eu nu prea ne descurcam într-un oraş gigantic ca acesta şi lumea este nenorocită rău de tot în zilele noastre.
- Bârr... ce frig este ! am exclamat eu în timp ce îmi frecam braţele cu palmele.
Era luna Octombrie, cam pe la sfârşit. Temperatura nu prea era prielnică aşa că e bine cu hainele acestea mai groase pe mine... cred.
Mi-am verificat buzunarele să văd dacă se află portofelul şi cheile de la maşină. Am auzit cum şatena a ieşit din maşină şi a închis în urmă uşa. Am oftat şi am încercat să traversez strada.
Alergam, fiindcă nu aveam de gând să mor acum sau în viitorul apropiat. Înaintând spre cofetărie am zărit unele din prăjiturile mele preferate, eclere. Nu am mai stat pe gânduri şi am gonit-o înăuntru ca să cumpăr vreo zece. Sunt nesătulă, da ştiu. Cum să spun, le ador. Mă apucă salivatul după ele, deci nimeni nu mă prea poate opri din a mânca. Fiind foarte concentrată pe delicatesurile din rafturi, am neglijat cu desăvârşire şi nesimţire maşina unde se afla copilul meu.
După aproximativ patru minute am ieşit şi eu şi am constatat stupefiată că Chassy nu mai era acolo.
Mi-au scăpat eclerele şi am privit speriată în toate părţile. La câţiva metri de mine era ea îmbarcată cu un necunoscut pe motocicletă. Am înlemit de frică şi am început să alerg ca nebuna printre oameni, strigând după copila mea neajutorată şi capturată de un om, a cărui faţă nu am reuşit să o identific din cauza că imediat pornise motorul şi derapaseră într-o viteză uimitoare.
Nu aveam cum să-i prind şi nu mai avea rost să mă reîntorc la maşină, avea să-mi ia mult până scoteam cheile din buzunar şi în halul în care tremuram sigur aveam să le scap. Aşa că am căutat pe cineva care să mă ajute.
Cum poliţişti nu erau, am observat un Dodge Caliber roşu şi lângă el era propietarul şi o tipă... nu mai conta am fugit ca nebuna spre ei şi l-am apucat pe tipul acela brunet de gulerul bluzei lui albe.
- Ascultă, ştiu că nu mă cunoşti dar în momentul de faţă dacă nu îmi împrumuţi maşina, voi pierde ce este mai de preţ din viaţa mea.
- Ho domnişoară ! Strigă el crispat şi încruntat la mine, ţintindu-mă cu privirea lui întunecată. Nu cred că ai de ce să sari aşa la gâtul meu, oricând te pot denunţa la poliţie.
- Lasă-l tanti, ce ai ? Câţi nebuni se nasc în lumea asta, nu este aşa scumpul meu.
- Da, ştiu. Spune şi după îmi îndepărtează mâinile cu scârbă de pe haina lui. Nu am de gând să ţi-o dau, ai înţeles.
- Ok atunci vi cu mine, nu am nimic în potrivă.
El se uită mirat la mine şi atunci o împing pe acea fată de lângă el şi pe el îl trag de geaca lui neagră şi lungă, lipindu-l de trupul meu. El strigă să îl las, aia striga ca ţăcănita, doar eu înebuneam de nervi.
Deschid uşa ca animalul, îl împind violent înăuntru şi după fug la locul şoferului, unde intru şi mă aşez.
Închid uşa la mine apoi mă aplec cu pieptul pe picioarele lui ca să trântesc şi uşa cealălaltă şi apuc cheile, le râsucesc şi pornim ca nebunii pe şosea, scoţând foc.
Îl întreb fugitiv cât prinde maşina şi el începe să ţipe ca apucatul la mine.
- Femeie eşti nebună?!
- Da, de ce întrebi? Ascultă nu am timp de astfel de smiorcăieli, trebuie să îl prind pe individul acela până nu este prea târziu. Tocmai mi-am irosit deja câteva minute din viaţă cu tine.
- Şi eu cu tine, eşti nebună. Nu mai conduce aşa de tare...
- L-am depistat, ţine-te bine.
- Dar maÅŸina nu prinde foarte mult.
- Las` că fac eu frumuseţea aceasta să toarcă, tu doar apucă ceva şi taci.
Duc scimbătorul de viteze în sus şi apăs pe acceleraţie. În câteva clipite ajung în dreptul individului aceluia, care mi-a furat copilul. Nici nu-mi păsa dacâ lovesc pe cineva, conta doar să-mi recuperez fetiţa.
Nenorocitul m-a văzut şi a încercat să scape de mine, întrând în contra sens şi apoi a întors pe o străduţă îngustă de tot care era mărginiţă de clădiri.
Nu aveam de gând să mă las, chit că bărbatul din dreapta mea mă avertiza că dacă întru pe acolo şi îi zgâri maşina mă omoară cu mâna lui. Nu mi-a păsat şi am întrat pe unde a intrat şi tipul, cu toate că s-au auzit nişte zgomote neplăcute care mă duceau la gândul că deja distrugeam maşina, am continuat să îl urmăresc până în gaură de şarpe dacă era necesar.
Dar acum ceva îmi stătea în cale...
- Ce faci? Strig eu la brunet nervoasă văzând câ încerca să mă împiedice din a mai contuce.
- OpreÅŸte-te aici !
- Nu ! Trebuie să-l prind... Trebuie, aşa că nu mă mai lega cu ce naiba mă tot legi acolo.
Încerca să mă lege cu o funie, pe care o luase din spate. Nu ştiam că bărbaţi mai nou umblau cu astfel de lucruri.. şi eu care credeam că doar noi femeile eram cele în pericol. Dar acum eu întruchipam chipul dezastrului, deoarece ne mai fiind atentă la drum, am întrat în motocicleta acelui tip şi cu ţoţii întraserăm într-o clădire în contrucţii. Izbindu-ne în plin de bările de metal...