O urma de vis, fara lacrimi in paradis ♥ !

[Fifilina]

In primul rand vreau sa va multumesc pentru comentarii, ma bucur ca va place. Imi cer scuze pentru asezarea in pagina, dar pentru un timp o sa apara asa pentru ca nu am Word`ul !
Daca vor exista greseli de tastare/exprimare in acest capitol, imi cer scuze anticipat, dar nu am timp sa il corectez, trebuie sa ajung astazi la o petrecere.. Si cat despre next.. Chiar nu stiu.. Am o teza si un examen peste o saptamana si un majorat. Deci nu promit nimic !
Sper sa va placa !

Capitolul II

Cand plang, tu simti !
Cu roze ma alinti..

Monotonia zilelor de primavera trece in amarul clipelor frumoase… Anii de scoala se duc si ei. La liceu ajung din an in paste, doamne fereste si atunci, cu toate astea notele bune nu inceteaza sa apara. Mai sunt cateva zile pana cand voi termina clasa a XI-a. Intr-un fel nu mi pare rau, caci nu prea am fost apropiata de colegi in ultima vreme, dar sa stau zi de zi acasa va fi un chin. Numai suport sa imi vad chipul in oglinda, imi vine sa o sparg , sa aud sunetul cristalin atunci cand cioburile fac contact cu pamantul.
Ar trebuii sa ies afara cu prietenii cum o faceam inainte, bine zis inainte ca norii sa se abata asupra strazii mele.

“ Poate ca am avut prea multa incredere in cine nu trebuia, prefacatoria a facut prea mult timp parte din viata mea . Intelept sa fi sa poti schimba ceva, idiot sa nu realizezi ce fac altii din tine! ”

Randuri scrise intr-o carte de memorii, imi rasuna acum in cap. Amintirea lor ma chinuie si reinvie in orice vis frumos ce nu dureaza prea mult. Randuri scrise fara rost. In urma raului facut, exista doar iluziile. Regretele nemai avand rost. Doar lacrimi senine, se astern, gandind ca as fi putut chimba ceva, coplesita fiind de magia clipelor in care zambeam neincetat.Doar o prietena, o singura fiinta este langa mine, cine stie pentru cat timp, etern, fiind imposibil.Promisiuni si juraminte aruncate in vag, calm si tacut printr-o privire. Clipe dulci dar si amare se amesteca intr-un pastel de amintiri. Povestea doare si e amuzant de trist, am pierdut baza a tot ce am construit.. Increderea ..
Poate ca a venit timpul sa schimb ceva.. Privesc seninul zilei si hotarasc sa fac o plimbare alaturi de Shiva, catelusa mea primita cadou aniversarea trecuta. In fond merita ca doar nu a mai fost in parc de mult timp.
Din dressing, scot o rochita lunga, pana in pamant de cel mai pur turcoaz, florilele mov impletinduse perfect pe mariginele rochiei, tinuta fiind completata de sandalute albe, fara toc. Parul lung si roz il intind, lasand-ul desprins, sa fluture liber in adierea linistitioare a vantului. Nu prea am fost adepta machiajului in ultima vreme , dar unul cat se poate de natural nu strica niciodata.
Imi sun prietenele si le spun ca le astept in parc cu mare drag. Sunt atat de incantata, spre suprinderea mea. Cred ca o sa imi prinda bine o plimbare.
Soarele imi mangaie trupul cu razele sale caldute, florile de cires zboara si se impletesc cu parul in dansul vantului. Shiva sare in sus de bucurie, se opreste mirosind fiecare coltisor. Natura este astazi in armonie, daruindu-mi si mie putina fericire. O culoare calda se asterne asupra mea astazi. Zambetul larg si natural le uimeste pe fete , ceea ce inseamna ca este de bine.
-Saku, nu se poate, in sfarsit, zambesti, esti fericita, iesi afara cu noi. Si ce sa zic de culoarea rochitei pe care o porti. Ai scapat de culorile acelea sumbre !
-Da Hina, si eu ma simt putin mai bine astazi si ma bucur foarte mult ca am iesit cu voi.
-Suntem sigure, ca o sa iti faca bine plimbarea aceasta, poate ca o sa iesi mai des, astefel poate se intoarce si vechea Sakura.
-Poate, dar atatea sperante naruite, vise neimplinite, atatea lacrimi regi inceate-n vag, sentimente uitate cad. Ganduri triste alunga seninul zilei, zambetul dispare, inima plange, sufletul se zbate, o ultima strigare si torul dispare.

-Posibil sa ai dreptate, dar nu uita : “ Poate sunt doar vorbe goale, sintimente ne-ntelese si sincer tu care citesti acum, vei spune ca-I banal , dar cel ce intelege va sti ca este ceva, acolo, undeva ascuns in sufletul pustiu. “
-Acum ce vrei sa faci, sa imi dai lectii de viata din propriile-mi randuri?
-Nu, vreau doar sa intelegi, ca te-ai indepartat prea mult de noi, ca nu ne mai lasi sa iti fim alaturi, acum ca ai foarte mare nevoie… Ca nu mai esti la fel si ne este dor de tine.
-O greseala a fost de ajuns, ca peste un peisaj desprins din basme, sa se astern norii grei plin cu lacrimi de iubire !
- “ Te privesc asteptand chiar acum, iar in gand imi repet ca nu support sa vad asa o fata plangand.. “ Iti este greu, dar trebuie sa inveti ca dupa vreme rea rasare soarele, dar sa faci soarele sa rasara singur, nu poti. Cum tu ai fost alaturi de noi cand aveam nevoie asa o sa fim si noi. Nici sa nu te gandesti sa te impotrivesti, pentru ca nu ai nici o sansa !

Nu mai inteleg absolut nimic, din ce ar trebuii sa fac. Sunt din ce in ce mai confuza. Plimbarea de astazi mi-a facut bine , mi-am amintit ca mai exista cineva acolo, care ma iubeste. Dar ganduri se invart acum in mintea mea, ma chinuie din toate toate adancurile, vreau sa dorm, dar nu resusesc, cineva sa ma ajute !

*** Dupa trei saptamani ***
Razele inca plapande, ale unei dimineti calduroase de vara, ma mangaie facadu-ma sa ma trezesc. Matusa Tsunade ne astepata astazi sa ne comunice ceva important. Sunt atat de curioasa, incat numai am rabdare.
Ne-am intalnit in parcul central, incepand sa ne indreptam catre biroul matusii Tsunade. Oare ce se intampla?
Am ajuns acolo, fiind intampinate de o asistenta nesuferita, Maya, ce ne-a spus ca suntem asteptate. Mai bine tacea din gura. De cand s-a angajat in firma asta imi vine sa ii rup parul ala din cap.

-Buna dimineata, matusa, ce s-a intamplat de ne-ai chemat pana aici?
-As vrea mai intai sa luati loc. Cum vi s-ar parea daca ati primi un contract de modelling la New York, pentru doi ani?
-WOW ! Ar fi o sansa unica in viata , care nu ar trebuii ratata !
-Ganditi-va foarte bine daca vreti sa va parasiti tara si sa mergeti acolo. Conditiile impuse sunt dure si trebuie sa supravietuiti singure intr-o lume plina de venin.
-Nu tot ce zboara se mananca, cand trebuie sa plecam?
-Saptamana viitoare, luni dimineata, cu un avion particular .

Ne-am luat la revedere de la Tsunade, indreptandu-ne fiecare spre casa ei pentru a incepe bagajele. Poate ca asta este sansa mea sa incep o viata noua.
M-as inchide intre vise si sperante, dar realitatea ma izbeste odata cu prima lacrima ce se strecoara printre ale mele gene. Ma simt singura nebuna intr-o lume plina de ai mei straini prieteni. Ma simt prinsa la mijloc intre dorinte si ziua de maine. Decizii peste hatarari… As vrea sa uit de toate, dar daca plec si las in urma tot ce am cladit?
Greseli nebanuite si minciuni bine gandite ies la suprafata provocand dezastre. Sunt in muzeul lacrimilor, patul singuratatii, seringa nedreptatii, plimbandu-ma pe strada ce nu demult o visam plina de ale noastre zambete .
O ciocolata calda incalzeste atmosfera creata de dansul lin al stropilor de apa, ce se lovesc cu putere de al meu trup.
Mi-am strans visele in pumn si mi-am vazut de drum. Mi-as dori ca ele sa devina realitate odata cu fiecare fractiune de secunda traita in fericire. Fiecare moment dominat de un al naibii sentiment de nebunie se ingroapa odata cu sufletul meu.
Totusi pare, doar se pare ca fericirea pe acest taram a fost uitata printre vechile comori de mult pierdute. Singuratatea… Singurul sentiment, inafara de iubire , ce mai provoaca fiori pana in adancul inimii pustiite precum desertul nemilos.
Oare va fi bine ca voi pleca, acceptand aceasta propunere?