Sânge.

[Icsdeee.]

Hey, Hey^^ Am venit cu next-ul. Il voi curecta aici, pe zup, caci este scris in Word. Sper sa va placa si sa fi scapat de micile problemute pe care le aveam.
P.S.: Are you kiddin` me? E cel mai lung capitol scris de mine vreodata o.o.

Capitolul 2

Firul imaginatiei lui Ai a fost oprit de mama ei, care deschise, in sfarsit, magica cutie, in timp ce ii puse o mana pe parul negru si drept, ciufulindu-l. Un gest mic, cu mana, din partea barbatului, apoi mama fetei sopteste incet, cat pentru ea “ E pregatita, oare?”. Ai se uita sceptica la mama sa, care parea ca bate campii, dar privirea i-a fost captata imediat de magicul si prea mult asteptatul obiect.

Un sentiment de uimire o cuprinse, usor. Pornind de la solduri, catre spate, pielea i se facea ca de gaina, iar fiorii o cuprindeau. Ar fi vrut sa tipe, sa incerce sa-si domoleasca entuziasmul, odata cu bataile inimii, dar apoi, isi dadu seama: de ce era toata lumea asa serioasa? De ce nu se bucurau cu ea, asa cum faceau mereu? Buzele rosii, arcuite intr-un zambet, acum aratau inerte, intr-o linie dreapta. In ochi inca i se mai zarea o licarire, din cauza luminii puternice, care se reflecta in pupilele umezi. Culoarea lor parea, acum, un verde mult prea sters ca sa fie ochii ei, ochii ei odata veseli, larg deschisi la minunatiile lumii. Dar nu, acum era inexpresiva, inerta. Statea si se uita la acea cutie intredeschisa, inca. Inima pulsa sangele rapid prin corp, dar ea nu arata asta, pe fata tinerei nu se mai vedea nici un gram de extaz.

-Draga mea, azi… Azi, e ziua! Sopti, mama ei, cu un iz de regret in glas. “Zi? Care zi? Azi e luni…” Ai habar nu avea ce se intampla in jurul ei. Cei doi parinti pareau ca zambesc mult prea ciudat pentru o zi de luni normala. Nu parea a fi, defapt, o zi normala. Tot ce putea vedea acum era cutia din lemn de stejar, intredeschisa. Se holbase atat la ea, dar nici acum nu intelegea ce este. Parea a fi un pandativ..

*

Da, chiar parea un pandativ. Era agatat, frumos, de un lantisor argintiu, nu parea sa fie metal. Ce putea fi?
Ceea ce inca o nelamurea pe Ai era, in urma, lacrima, care parea fi o lacrima scursa tocmai de pe obrajii lui Dumnezeu, agatata tocmai din nemarginitul cer, apoi sculptata pe cel mai inalt munte, de cei mai priceputi mesteri in aceasta arta. Facu ochii mari, si se uita la tatal ei. Acesta lua, cu miscari usoare, lantisorul, si i-l puse in fata ochiilor. Pe chipul tinerei se observa clar mirarea, iar acea intrebare ii tot rasuna in minte “ Oare este ce cred eu ca e?”

Barbatul de duse in spatele ei, dadu-i suvitele de par din crestetul capului pe spate. Pana si el se mira de fiecare cand o vedea, cat de frumoasa putea fi. Ochii mari si limpenzi nu aratau altceva decat inocenta, fruntea inalta incadra perfect fata, si parul, parul negru, un negru profund, un negru clar, era acum dat pe spate, dar in scurt timp suvitele ii cazura din nou peste ochi.

-Ai- ii rosti numele, atat de clar si de tare, mai serios decat ea auzise vreodata, incat ii trezea ecouri in minte. – Ai, esti pregatita? Adauga, la fel de hotarat. Tanara tresari. Pentru ce? Pentru ce sa fie pregatita? Ce se intampla? Avea cineva sa-i explice? Ce se va intampla? Se va intampla ceva rau? Brusc, incepu sa tremure. Se uita la geamul intredeschis de unde firicele reci de briza de mare patrundeau in incapere. Daca ar fi putut sa-si puna o singura dorinta, cea mai arzatoare, cea mai de pret, ar fi fost sa aiba curajul sa intrebe ce se intampla. Dar nu putea, il respecta prea mult si-a zis, inca tremurand. Nu putea sa-i spuna ce o doare, nu putea sa graiasca in fata lui. Ii era frica. Ii era frica ca se va transforma din nou. Ii este frica inca din ziua aceea…

Flashback

In fata fetitei apar doua aripi mici si colorate. Mama ei ii spusese ca numai pasarile au aripi, cu care pot sa zboare, departe, peste tarmuri, peste sate si orase intregi, in vazduh. Dar aceasta nu parea o pasare. Micuta se uita uimita, apoi ii veni o idee geniala. Daca l-ar prinde, sa i-l duca tatalui sau? Ar fi foarte fericit! Ai se mai uita odata, precoce, ca o vulpe, la micuta creatura. Merse doi pasi inapoi, apoi, ca o tornada se napusti asupra insectei multicolore. In cateva secunde se trezi, intinsa pe abdomen, pe pamantul tare, batatorit. O durere insuportabila ii urca de la genunchi in sus. Se ridica, cu miscari usoare, in picioare, apoi asezandu-se in sezut. Observa un lichid rosu scurgandu-se din rana de la genunchiul drept. Isi acoperi genunchiul cu mana, si alerga schiopatat pana la usa casei.

Se propti langa scari, era zgomot. Tipetele se auzeau din bucatarie, tipetele unui barbat si ale unei femei. Sunau ca parintii ei, gandi repede. Se apleca pe langa balustrada, usor, ca un sarpe. Apoi, din neatentie, puse genunchiul cu rana pe parchet, vrand sa mearga caineste, sa afle ce se intampla. Scapa un tipat scurt, acorperindu-si gura cu ambele maini. Incepu sa tremure. Tata tinerei se indrepta nervos spre scari, in timp ce femeia pleca. Frica o cuprinse pe micuta, ghemuindu-se cu genunchii la piept. De jos, ii putea vedea toate detaliile corpului barbatului. Avea o silueta inalta, si purta, din nou, negru. Prin maleta stamta se puteau vedea muschii mult lucrati, pe care acum micuta isi fixa privirea. Urca cu ochii, usor, spre fata. Pe fata lui se puteau observa nenumerate detalii. Uneori, cand statea la el in brate, Ai ii numara fiecare rid, fiecare cuta si fiecare imperfectiune. Dar acum, cu siguranta ca omul ce statea in fata ei ca o stana de piatra nu mai parea acel tata iubitor, care o tinea in brate si o dezmierda, in timp ce se uitau amandoi la miile de stele care brazdau cerul. Acum pe chipul lui nu se mai vedea nimic, decat furie. Se napusti asupra fetei ca un taifun, lovind-o cu pumnii. Turbase de furie.

-Tatii! Ma doare! Tati, nu mai da! Micuta striga ca din gura de sarpe, dar nimeni nu o auzea. Se ineca in lacrimi, incercand sa tina ochii deschisi. Isi simtea fiecare particica din corp rupta, amortita. Nici chipul omului pe care acum nu l-ar mai fi strigat sub numele de “tata” nu mai arata la fel. Sau, poate era doar imaginatia ei? Si-a intredeschis ochii, parca deja obosita de tot ce se intamplase. Acum, credea ca mai bine se ducea in groapa aceea mare si neagra, unde se duc oamenii cand mor. Asa ii povestise mama ei.

Se uita, pentru ultima data, la chipul tatalui sau, pe care acum nu-l mai recunostea. A incercat sa faca ochii mari, sa se uite la detaliile care o minunau atat de mult, dar dupa scurt timp a renuntat. Poate visa. Nu a putut distinge decat fata, cu pielea mult mai alba ca deobicei. Apoi dintii. Dintii barbatului erau ranjiti atat de multumit de fapta facuta. Dupa cateva minute, incerca sa-si deschida ochii. Oare s-a trezit? Oare a visat? Gata, a trecut? O vazu pe femeie, la care acum ar fi alergat bucuroasa si s-ar fi agatat de talia ei, cupranzand-o cu mainile. Dar nu putea. Isi simtea corpul inert, prabusit. A mai auzit un strigat, apoi a vazut-o pe propria ei mama cum se lasa incet, pe podea. N-a putut sa o ajute…

End Flashback

-Ai… Ii rosti numele barbatul. Fata tresari. Isi amintea si acum, fiecare pumn, fiecare vanataie, si semnul mamei ei, de pe gat, care inca este acolo, brazndu-i pielea perfecta.
Ofta adanc, si se uita la pandantiv. Mama ei, acum, o luase in brate. O stranse si ea la randul ei, la piept, lasand cateva lacrimi sa i se scurga din ochii-i de caprioara. Isi lasa bratele moi, apoi il lasa pe tatal ei sa-i puna colierul. Isi lua parul intr-o coada, apoi invartindu-l in mana, lasand doar o suvita sa-I mai cada pe spate. Ii puse diamantul pe gat, apoi il incheie usor. Ai se uita la frumoasa lacrima, pana cand o durere ii cuprinse tot corpul. Facu ochii mari, apoi ii inchise la loc, ii stranse, si se lasa in genunchi. Scapa un urlet care rasuna in toata camera. Doamna De Vales privea terifiata.

-Nu, Dean, ce i-ai facut copilului meu?! Nu! urla, si apoi alearga disperata catre fata. Se tranteste in genunchi, luand-o in brate. Daca macar ar fi putut sa-i ia putin din durere, daca nu pe toata…
_______________________________________________________________________________

Done^^. Enjoy :3.