15-01-2011, 02:52 PM
@K.OG: mersii mult de tot!! ma bucur ca-ti place!!! Scuze ca nu pot sa postez capitole noi decat in weekend >.<"
@Marina.: uraaa Marinicaaa!!! ai ajuns :) ma bucur foarte mult, sincer. pentru mine conteaza foarte mult commurile tale!! sper sa mai reusesti sa citesti si capitolele urmatoare, si sa stii ca voi tine mereu cont de tine :D am schimbat si titlul si parantezele ;)
@Luca: hm. sa stii ca da, imi place critica constructiva, DAR AI FI PUTUT SA FORMULEZI MAI FRUMOS. sa stii ca nu imi place DELOC modul tau de exprimare. ce-i drept, sunt de acord cu unele dintre parti, dar nu cu toate, si consider ca nu are rost sa frecventezi un fic care nu-ti place doar de idee si ca sa te dai importanta cu commuri total negative. daca ne-am certat nu e un motiv sa faci asta, sa stii. vor urma si capitole mai lungi si sentimentele vor aparea cand le va veni randul, in nici un caz nu vor lipsi, de asta poti fi sigura.
Mda, am de gand sa imi pastrez obiceiul sa comentez fiecare comentariu in parte, ca sa stiti ca tin la toate si le citesc de vreo 30 de ori pe fiecare :)
Uite nextul lumee ;) sper sa va placa ;)
Capitolul III
Acasa, am incercat pe cat posibil sa evit discutia despre intalnire. Dar n-am avut sanse de scapare.
-Asculta, Sonia, tu chiar vrei sa te faci de ras? Marina e mai credula, dar Albert nu e deloc convins ca noi suntem intr-adevar impreuna.
-Pai nu suntem.
-Nu asta conteaza. Daca n-ai de gand sa iei chestia asta in serios, iti promit ca ii voi spune eu insumi lui Albert ca totul a fost o minciuna.
Ok, daca isi gasise o amenintare care chiar sa ma ingrijoreze nu insemna ca ma lasam asa usor intimidata. Nici macar de un lungan de 1,75 cum e Andreas.
-Ce vrei mai mult de la mine? Sa stii ca, spre deosebire de tine, mi-e greu sa ma prefac indragostita de cel mai bun prieten. Tu esti ala care a facut cursuri de teatru de la patru ani.
-Ce vreau de la tine? Sa incerci sa te porti mai normal, asta vreau de la tine! De obicei nu ai probleme sa te iau in brate, sau alte chestii de genu'. Dar cand ne prefacem ca suntem impreuna esti groaznica. Ce naiba, ca prieten sunt ursulet pufos si ca iubit sunt porc spinos?
-Asa ceva...am murmurat eu.
-Daca nu te prefaci mai bine, a continuat el (nu ma ausise), pentru ca stiu ca poti de cand te-ai prefacut ca ai uitat de ziua mea si dupa aceea ai dat petrecerea aceea surpriza, sa stii ca nu o sa dau inapoi din a face ce am zis.
-Andreas...
-Nici un Andreas! Eu incerc sa te ajut. Daca tu imi dai drumul la mana cand esti pe cale sa cazi in prapastie sa stii ca nu ma voi abtine sa arunc si niste serpi veninosi pe fundul ei.
Andreas si metaforele lui de geniu. Asta patesti daca citesti tot ce-ti pica in mana, de la Hansel si Gretel la Kama Sutra. Geniu enervant. Atunci cand ma uit prin biblioteca igantica a tatalui meu, nu pot gasi - oricat as cauta - o carte pe care Andreas sa n-o fi citit-o. Geniu enervant si idiot. Asta a citit pana si cartile de japoneza ale lui verisoara-mea, Natascha - mda, ea e destul de nebuna ca sa invete limba imposibila numita "japoneza" - si le-a memorat la perfectie, cuvant dupa cuvant, fara probleme. Geniu enervant, idiot si nesuferit. Si nici macar nu e genul de tocilar - invata, dar pricepe si tot ce invata, si ma exaspereaza cand vorbeste cu Natascha in japoneza ca eu sa nu pricep si imi spune "Koneko". Geniu enervant, idiot, nesuferit si...totusi adorabil cand sta concentrat cu nasul in carti, fara sa tina cont de nimeni si de nimic din jurul lui.
Niciodata nu isi poarta ochelarii la scoala, ci numai acasa unde nu il vede nimeni, si mi-a si demonstrat de ce: am mers intr-o zi in parc, iar cand si-a pus ochelarii toate fetele care treceau pe langa noi isi intorceau capul dupa el. Si, intr-adevar - nu pot nega - arata extrem de sexy cu ochelarii pe nas, nu-l condamn ca nu vrea sa-i poarte afara.
-Of, bine, am spus, dar explica-mi si mie mai exact ce trebuie sa fac? Stii ca-s grea de cap.\
-Grea de cap nu esti, doar te prostesti. In primul rand sa nu mai fi atat de distanta...
-Se rezolva! l-am intrerupt eu, inconjurandu-i talia cu mainile si pupandu-l pe obraz, zambind - lucru pe care, oricum, il faceam de cand eram mici.
-...si, in al doilea rand, sa incerci sa eviti sa dai detalii despre "relatia" noastra pe care apoi sa nu le putem dovedi, a continuat el, ignorand reactia mea.
Ziua urmatoare, la scoala, am aflat ca, din fericire, Albert si Marina si-au tinut gurile in legatura cu identitatea iubitului meu. Au spus ca s-au simtit foarte bine cu noi si ne-au invitat dupa ore acasa la Marina. Desigur ca - la naiba cu Albert si cu ochii lui caprui de catelus plouat - nu am putut refuza.
Am dat un test la geografie. Asta-i partea buna cand ai un geniu ca prieten: sta cu tine in banca si te ajuta sa copiezi la teste. Cu siguranta luam amandoi 10+.
Acasa la Marina, ne-am asezat toti in cerc, turceste, pe covor.
-Hai sa jucam Adevar sau Provocare, a sugerat Albert. Eu primul.
-Bine, hai, a spus Marina.
Aveam un presentiment cum ca Albert avea ceva in minte...ceva care nu-mi va placea.
-Andreas, ce alegi? Adevar sau Provocare?
-Provocare, a raspuns Andreas.
-Sarut-o pe Sonia.
Eram sigura! Andreas m-a pupat pe obraz.
-Nu asa! Pe gura! a protestat Albert. Daca sunteti intradevar impreuna, sigur ati mai facut asta, n-ar trebui sa fie mare lucru.
Asa cum spusese Andreas, Albert era banuitor. Se parea ca trebuia sa ne sarutam ca sa ne creada. Eram sigura ca Andreas va renunta, asa ca m-am uitat la el, ingrijorata. El mi-a zambit, apoi si-a apropiat capul de al meu, lipindu-si buzele de ale mele.
asa...au, ma dor degetele. ia sa vad, ce zici, Luca, capitolul asta e destul de lung pentru tine? abia astept comentariile voastre ;)
@Marina.: uraaa Marinicaaa!!! ai ajuns :) ma bucur foarte mult, sincer. pentru mine conteaza foarte mult commurile tale!! sper sa mai reusesti sa citesti si capitolele urmatoare, si sa stii ca voi tine mereu cont de tine :D am schimbat si titlul si parantezele ;)
@Luca: hm. sa stii ca da, imi place critica constructiva, DAR AI FI PUTUT SA FORMULEZI MAI FRUMOS. sa stii ca nu imi place DELOC modul tau de exprimare. ce-i drept, sunt de acord cu unele dintre parti, dar nu cu toate, si consider ca nu are rost sa frecventezi un fic care nu-ti place doar de idee si ca sa te dai importanta cu commuri total negative. daca ne-am certat nu e un motiv sa faci asta, sa stii. vor urma si capitole mai lungi si sentimentele vor aparea cand le va veni randul, in nici un caz nu vor lipsi, de asta poti fi sigura.
Mda, am de gand sa imi pastrez obiceiul sa comentez fiecare comentariu in parte, ca sa stiti ca tin la toate si le citesc de vreo 30 de ori pe fiecare :)
Uite nextul lumee ;) sper sa va placa ;)
Capitolul III
Acasa, am incercat pe cat posibil sa evit discutia despre intalnire. Dar n-am avut sanse de scapare.
-Asculta, Sonia, tu chiar vrei sa te faci de ras? Marina e mai credula, dar Albert nu e deloc convins ca noi suntem intr-adevar impreuna.
-Pai nu suntem.
-Nu asta conteaza. Daca n-ai de gand sa iei chestia asta in serios, iti promit ca ii voi spune eu insumi lui Albert ca totul a fost o minciuna.
Ok, daca isi gasise o amenintare care chiar sa ma ingrijoreze nu insemna ca ma lasam asa usor intimidata. Nici macar de un lungan de 1,75 cum e Andreas.
-Ce vrei mai mult de la mine? Sa stii ca, spre deosebire de tine, mi-e greu sa ma prefac indragostita de cel mai bun prieten. Tu esti ala care a facut cursuri de teatru de la patru ani.
-Ce vreau de la tine? Sa incerci sa te porti mai normal, asta vreau de la tine! De obicei nu ai probleme sa te iau in brate, sau alte chestii de genu'. Dar cand ne prefacem ca suntem impreuna esti groaznica. Ce naiba, ca prieten sunt ursulet pufos si ca iubit sunt porc spinos?
-Asa ceva...am murmurat eu.
-Daca nu te prefaci mai bine, a continuat el (nu ma ausise), pentru ca stiu ca poti de cand te-ai prefacut ca ai uitat de ziua mea si dupa aceea ai dat petrecerea aceea surpriza, sa stii ca nu o sa dau inapoi din a face ce am zis.
-Andreas...
-Nici un Andreas! Eu incerc sa te ajut. Daca tu imi dai drumul la mana cand esti pe cale sa cazi in prapastie sa stii ca nu ma voi abtine sa arunc si niste serpi veninosi pe fundul ei.
Andreas si metaforele lui de geniu. Asta patesti daca citesti tot ce-ti pica in mana, de la Hansel si Gretel la Kama Sutra. Geniu enervant. Atunci cand ma uit prin biblioteca igantica a tatalui meu, nu pot gasi - oricat as cauta - o carte pe care Andreas sa n-o fi citit-o. Geniu enervant si idiot. Asta a citit pana si cartile de japoneza ale lui verisoara-mea, Natascha - mda, ea e destul de nebuna ca sa invete limba imposibila numita "japoneza" - si le-a memorat la perfectie, cuvant dupa cuvant, fara probleme. Geniu enervant, idiot si nesuferit. Si nici macar nu e genul de tocilar - invata, dar pricepe si tot ce invata, si ma exaspereaza cand vorbeste cu Natascha in japoneza ca eu sa nu pricep si imi spune "Koneko". Geniu enervant, idiot, nesuferit si...totusi adorabil cand sta concentrat cu nasul in carti, fara sa tina cont de nimeni si de nimic din jurul lui.
Niciodata nu isi poarta ochelarii la scoala, ci numai acasa unde nu il vede nimeni, si mi-a si demonstrat de ce: am mers intr-o zi in parc, iar cand si-a pus ochelarii toate fetele care treceau pe langa noi isi intorceau capul dupa el. Si, intr-adevar - nu pot nega - arata extrem de sexy cu ochelarii pe nas, nu-l condamn ca nu vrea sa-i poarte afara.
-Of, bine, am spus, dar explica-mi si mie mai exact ce trebuie sa fac? Stii ca-s grea de cap.\
-Grea de cap nu esti, doar te prostesti. In primul rand sa nu mai fi atat de distanta...
-Se rezolva! l-am intrerupt eu, inconjurandu-i talia cu mainile si pupandu-l pe obraz, zambind - lucru pe care, oricum, il faceam de cand eram mici.
-...si, in al doilea rand, sa incerci sa eviti sa dai detalii despre "relatia" noastra pe care apoi sa nu le putem dovedi, a continuat el, ignorand reactia mea.
Ziua urmatoare, la scoala, am aflat ca, din fericire, Albert si Marina si-au tinut gurile in legatura cu identitatea iubitului meu. Au spus ca s-au simtit foarte bine cu noi si ne-au invitat dupa ore acasa la Marina. Desigur ca - la naiba cu Albert si cu ochii lui caprui de catelus plouat - nu am putut refuza.
Am dat un test la geografie. Asta-i partea buna cand ai un geniu ca prieten: sta cu tine in banca si te ajuta sa copiezi la teste. Cu siguranta luam amandoi 10+.
Acasa la Marina, ne-am asezat toti in cerc, turceste, pe covor.
-Hai sa jucam Adevar sau Provocare, a sugerat Albert. Eu primul.
-Bine, hai, a spus Marina.
Aveam un presentiment cum ca Albert avea ceva in minte...ceva care nu-mi va placea.
-Andreas, ce alegi? Adevar sau Provocare?
-Provocare, a raspuns Andreas.
-Sarut-o pe Sonia.
Eram sigura! Andreas m-a pupat pe obraz.
-Nu asa! Pe gura! a protestat Albert. Daca sunteti intradevar impreuna, sigur ati mai facut asta, n-ar trebui sa fie mare lucru.
Asa cum spusese Andreas, Albert era banuitor. Se parea ca trebuia sa ne sarutam ca sa ne creada. Eram sigura ca Andreas va renunta, asa ca m-am uitat la el, ingrijorata. El mi-a zambit, apoi si-a apropiat capul de al meu, lipindu-si buzele de ale mele.
asa...au, ma dor degetele. ia sa vad, ce zici, Luca, capitolul asta e destul de lung pentru tine? abia astept comentariile voastre ;)