15-05-2008, 09:49 PM
Roşu şi negru
~ Capitolul 1 - dacă vă place, poate mai pun ^^
- Nu se mai poate-aşa! zice o fată care are desenată câte o fereastră stralucitoare pe curbura brună a fiecarui ochi. In jurul pupilelor, irişii ei au irizatii împletite complicat, fibre de ocru si fibre de rosu, zone de ambră şi zone de violet. Se ridică de pe piatra rece si suspină:
- De ce trebuie să indur asta, de ce trebuie să fac asta? Cu o privire aspră, dar totuşi tristă, îşi ia zborul. Aripile, care în lumina laptoasă se sting în negru, sunt ca şi penele de paun, dar aripi de fluture, in fulgi de zapadă. Dar cu adevarat sunt verzi ca lacustele, purpurii ca asfintiturile, azurii ca adâncul cerului, aurii ca viespile şi spiralate în mii şi alte mii de culori.
In cerul plin de sânge, ea incepe sa vorbească ceva, să murmure o incantatie şi să mişte mâinile simultan, iar norii, atrasi de ea ca de o pată albă intr-un câmp plin de flori negre, încep să se apropie şi, când crezi că se îndepartează, o înconjoara în fiecare parte şi trec unii peste altii. Un ţipat ascutit, care îţi zgârie inima se aude de sus, din “acel” loc, un loc sfânt, un loc pacatos.
Deodată, cerul devine negru ca smoala şi, când se vede o lumină albă, stridentă, apare o pată mare, roşie şi absoarbe negrul ca un burete abia stors. In visul fetei, ea moare, dar nu, ea traieşte. Realitatea nu e vis. Fară să poată simti, tentacule o prind, dar nu o ranesc. Nu, nici nu o trag spre ele, nici nu o inteapă, ci doar o înconjoară şi formează un cocon. După ce trece o zi de ingheţ si nimic cu suflu, o lumină neagră întunecă tot ce prinde în cale.
O noapte tristă… Fata s-a îndoit de puterile ei si a pierdut lupta. Intunericul a câştingat, raul a câştigat, dar cine a planuit victoria, a planuit şi că va fi învins. O a doua lumină, acum albă, îşi încearcă puterile. Magia e la acelaşi nivel.
- Nu va functiona aşa! Arată-te şi mă voi arata! vorbeşte o voce crudă, nemiloasă, dar oarecum uimită deoarece nimeni n-a avut atâta curaj să ajungă la acel nivel contra … ei.
Totul devine roşu, roşu ca sângele unui om. Nici două chipuri nu se pot distinge in ceata groasă. Fata, care plânge, mai vorbeşte o dată, mai spune o incantatie şi, fiind ca si gata de luptă, aşteaptă să-şi gasească adversarul. Caută o zonă cu ochii, dar nu este nimeni.
- Cum te numeşti? se aude din nou o voce nemiloasă. Spune, ca să îmi ştiu urmatoarea victorie!
O clipă de linişte şi o întrerupere:
- Sayu, de ce? Crezi că mă vei învinge atât de uşor? Crezi că poti învinge clanul Malobo doar cu o luptă? Atunci nu ştii magia noastră. raspunde Sayu cu o voce scârbită.
- Oh … Vestitul clan pentru acte de caritate? Imi va parea bine să te distrug! In special pentru tonul cu care ai vorbit. se aude din nou acea voce nemiloasă, acum furioasă.
- Stai! Nu mi-ai zis numele tau. Vreau şi eu să-mi cunosc adversarul.
- Nu vei avea nevoie de numele meu, dar fie ca tine: Chiipo. Bine? Acum, să lupt-…
Dar nu a reuşit să termine de zis ulimul cuvânt, caci sageti albe, pure au aparut ca o lumină puternică. Efect nu au, dar nu contează. Acum Sayu ştie unde este adversarul ei.
- Nu e rau … Te-ai folosit de ecoul meu să mă gaseşti. Se pare că nu trebuie să mai stau ascunsă.
Zice Chiipo pe un ton ironic şi apare în spatele fetei. Sayu nu are reflexe, dar are protectie. Acul ce trebuie sa fie în inima ei e oprit datorită tentaculelor, care ţipă ca arse deoarece acele contin potiune, se desfac şi contaminează o bucată destul de mare. Ea se dă in faţă, fuge unde vede, dar Chiipo e antrenată intens, pentru cele mai grele lupte şi ajunge intr-o clipire cu acul întepand pielea fetei în acelaşi loc, dar mai adânc. Potiunea îşi face efectul repede şi fata îşi pierde cunoştinta.
- Nu-mi vine să cred! Chiipo a ramas o secundă uimită, dar fiind rapidă, înfinge imediat încă un ac în inima fetei. Si când mă gândeam că va fi mai greu! Marele clan a fost învins aşa de repede! zice Chiipo rânjind, pe un ton ironic. Abia aştept să-i zic lui Maki ce am reuşit! Şi când mă gândesc că e prima mea luptă ... la care n-am luptat serios ...
Fata vorbeşte continuu, dar cu o ultimă putere, cu o concentrare puternică, Sayu mai scoate unul din ultimele ei cuvinte:
- Yu!
O lumină din cerul roşu cade pe Chiipo şi o lasă fară jumatate din corp.
- Norocul meu că am simtit asta! gândeşte ea. Lasată fară ajutor, sânge curge din fiecare parte a corpului ei. Ea nu se sperie, nu zâmbeşte, ci zice, pe un ton ca şi când ar vrea să omoare pe cineva:
- Lo!
Şi bucata lipsă revine la locuşorul ei, chiar dacă va fi acolo pentru putin timp. O presimtire, un gând, o sclipire le vine la amândouă şi strigă una spre cealaltă deodată:
- Bo!
O lumină gri le ridică. Acum ele nu se mai luptă corp la corp, ci cu vointa lor. Una mai puternică decât alta, alta mai slabă. Doar o singură fată poate câştiga.
Ca un ramas bun, Sayu murmura:
- Chan!
Lumina devine încet, încet neagră. Fata nu mai ştie de ce luptă. Incet, încet, pleacă din acel loc. Tot ce vrea este să fie în “acel” loc, alaturi de mama ei ... Un loc sfânt, un loc pacatos.
- S-a terminat! spune Chiipo şi lumina neagră o-nconjoară. Cu un râs nebun, malefic, strigă să se audă peste tot: Am invins vraja! Am invins clanul Malobo! Sunt mai presus de orice!
Intunericul a câstigat, lumina a pierdut ... Tot e negru, tot e incolor, tot e acum, tot nu va mai fi.
~ Toti ne bazam pe tine, dar ne-ai dezamagit. ~ O voce se aude si Chiipo se sperie. Se uită în toate partile, dar nu vede pe nimeni.
~ Nu meriti să intri! Ai eşuat, ai pierdut ... Nu mai eşti demnă de respect! Te-ai lasat şi ai pierdut. Dacă încercai să lupti macar, puteai să-ţi învingi adversarul foarte uşor. ~
- Cine eşti? Ce vrei? întreabă Chiipo speriată. Dar vocea nu mai raspunde. In schimb, se aude vocea lui Sayu:
- Imi cer iertare, mama, dar nu-mi pot omori sor-...
~ Ea nu îţi este soră! ~ strigă vocea. ~ Ne-a tradat! Ne-a lasat să murim! Ai uitat ce a facut? Si să nu fie pedepsită? Atunci vei muri tu în locul ei şi o voi ierta!~
- Dragoste de soră... Sama? Tu e-eşti?
- Acum nu mai sunt... Dar tu traieşte-ţi viata! Nu-i lasa să te mai corupă o dată!
- Sama ...
- Nu te voi uita vreodată ... Imi vei lipsi.
Cu aceste cuvinte, totul a devenit alb, dar nu pentru mult timp. Chiipo nu s-a schimbat, nu s-a pocait şi nu poate să uite trecutul. Sora ei, pe care o iubea aşa de mult, a parasit-o să poată trai. Nu, cum poate uita acel coşmar prin care a trecut? Totul rece, negru, până când a venit un baiat şi a luat-o.
- Eram toată speriată! ţipă Chiipo. Tu nu m-ai ajutat deloc! şi vocea ei devine din ce in ce mai sadică. Imi pare chiar bine că ţi-ai platit faptele dure! Imi pare bine ca AI MURIT!”
Chiipo a innebunit de durere. In drum spre Maki, tot râde nebuneste. O doare că a fost uitată şi ca sora ei a murit, dar nu poate să treacă peste asta. Se opreşte şi stă cu gândul la moartea surorii ei.
- Dacă ajung şi eu la mama, atunci voi putea şti unde am gresit.
Fară să îi pese de Maki, baiatul care a gasit-o, acel baiat pe care îl iubeşte, înfinge un ac în inimă.
Deodata tresare. Maki simte şi începe să plângă. Toti în jurul lui se uită ciudat, dar pe el îl doare... Il doare că ce a iubit a pierdut!
Uh, comments? :5:
~ Capitolul 1 - dacă vă place, poate mai pun ^^
- Nu se mai poate-aşa! zice o fată care are desenată câte o fereastră stralucitoare pe curbura brună a fiecarui ochi. In jurul pupilelor, irişii ei au irizatii împletite complicat, fibre de ocru si fibre de rosu, zone de ambră şi zone de violet. Se ridică de pe piatra rece si suspină:
- De ce trebuie să indur asta, de ce trebuie să fac asta? Cu o privire aspră, dar totuşi tristă, îşi ia zborul. Aripile, care în lumina laptoasă se sting în negru, sunt ca şi penele de paun, dar aripi de fluture, in fulgi de zapadă. Dar cu adevarat sunt verzi ca lacustele, purpurii ca asfintiturile, azurii ca adâncul cerului, aurii ca viespile şi spiralate în mii şi alte mii de culori.
In cerul plin de sânge, ea incepe sa vorbească ceva, să murmure o incantatie şi să mişte mâinile simultan, iar norii, atrasi de ea ca de o pată albă intr-un câmp plin de flori negre, încep să se apropie şi, când crezi că se îndepartează, o înconjoara în fiecare parte şi trec unii peste altii. Un ţipat ascutit, care îţi zgârie inima se aude de sus, din “acel” loc, un loc sfânt, un loc pacatos.
Deodată, cerul devine negru ca smoala şi, când se vede o lumină albă, stridentă, apare o pată mare, roşie şi absoarbe negrul ca un burete abia stors. In visul fetei, ea moare, dar nu, ea traieşte. Realitatea nu e vis. Fară să poată simti, tentacule o prind, dar nu o ranesc. Nu, nici nu o trag spre ele, nici nu o inteapă, ci doar o înconjoară şi formează un cocon. După ce trece o zi de ingheţ si nimic cu suflu, o lumină neagră întunecă tot ce prinde în cale.
O noapte tristă… Fata s-a îndoit de puterile ei si a pierdut lupta. Intunericul a câştingat, raul a câştigat, dar cine a planuit victoria, a planuit şi că va fi învins. O a doua lumină, acum albă, îşi încearcă puterile. Magia e la acelaşi nivel.
- Nu va functiona aşa! Arată-te şi mă voi arata! vorbeşte o voce crudă, nemiloasă, dar oarecum uimită deoarece nimeni n-a avut atâta curaj să ajungă la acel nivel contra … ei.
Totul devine roşu, roşu ca sângele unui om. Nici două chipuri nu se pot distinge in ceata groasă. Fata, care plânge, mai vorbeşte o dată, mai spune o incantatie şi, fiind ca si gata de luptă, aşteaptă să-şi gasească adversarul. Caută o zonă cu ochii, dar nu este nimeni.
- Cum te numeşti? se aude din nou o voce nemiloasă. Spune, ca să îmi ştiu urmatoarea victorie!
O clipă de linişte şi o întrerupere:
- Sayu, de ce? Crezi că mă vei învinge atât de uşor? Crezi că poti învinge clanul Malobo doar cu o luptă? Atunci nu ştii magia noastră. raspunde Sayu cu o voce scârbită.
- Oh … Vestitul clan pentru acte de caritate? Imi va parea bine să te distrug! In special pentru tonul cu care ai vorbit. se aude din nou acea voce nemiloasă, acum furioasă.
- Stai! Nu mi-ai zis numele tau. Vreau şi eu să-mi cunosc adversarul.
- Nu vei avea nevoie de numele meu, dar fie ca tine: Chiipo. Bine? Acum, să lupt-…
Dar nu a reuşit să termine de zis ulimul cuvânt, caci sageti albe, pure au aparut ca o lumină puternică. Efect nu au, dar nu contează. Acum Sayu ştie unde este adversarul ei.
- Nu e rau … Te-ai folosit de ecoul meu să mă gaseşti. Se pare că nu trebuie să mai stau ascunsă.
Zice Chiipo pe un ton ironic şi apare în spatele fetei. Sayu nu are reflexe, dar are protectie. Acul ce trebuie sa fie în inima ei e oprit datorită tentaculelor, care ţipă ca arse deoarece acele contin potiune, se desfac şi contaminează o bucată destul de mare. Ea se dă in faţă, fuge unde vede, dar Chiipo e antrenată intens, pentru cele mai grele lupte şi ajunge intr-o clipire cu acul întepand pielea fetei în acelaşi loc, dar mai adânc. Potiunea îşi face efectul repede şi fata îşi pierde cunoştinta.
- Nu-mi vine să cred! Chiipo a ramas o secundă uimită, dar fiind rapidă, înfinge imediat încă un ac în inima fetei. Si când mă gândeam că va fi mai greu! Marele clan a fost învins aşa de repede! zice Chiipo rânjind, pe un ton ironic. Abia aştept să-i zic lui Maki ce am reuşit! Şi când mă gândesc că e prima mea luptă ... la care n-am luptat serios ...
Fata vorbeşte continuu, dar cu o ultimă putere, cu o concentrare puternică, Sayu mai scoate unul din ultimele ei cuvinte:
- Yu!
O lumină din cerul roşu cade pe Chiipo şi o lasă fară jumatate din corp.
- Norocul meu că am simtit asta! gândeşte ea. Lasată fară ajutor, sânge curge din fiecare parte a corpului ei. Ea nu se sperie, nu zâmbeşte, ci zice, pe un ton ca şi când ar vrea să omoare pe cineva:
- Lo!
Şi bucata lipsă revine la locuşorul ei, chiar dacă va fi acolo pentru putin timp. O presimtire, un gând, o sclipire le vine la amândouă şi strigă una spre cealaltă deodată:
- Bo!
O lumină gri le ridică. Acum ele nu se mai luptă corp la corp, ci cu vointa lor. Una mai puternică decât alta, alta mai slabă. Doar o singură fată poate câştiga.
Ca un ramas bun, Sayu murmura:
- Chan!
Lumina devine încet, încet neagră. Fata nu mai ştie de ce luptă. Incet, încet, pleacă din acel loc. Tot ce vrea este să fie în “acel” loc, alaturi de mama ei ... Un loc sfânt, un loc pacatos.
- S-a terminat! spune Chiipo şi lumina neagră o-nconjoară. Cu un râs nebun, malefic, strigă să se audă peste tot: Am invins vraja! Am invins clanul Malobo! Sunt mai presus de orice!
Intunericul a câstigat, lumina a pierdut ... Tot e negru, tot e incolor, tot e acum, tot nu va mai fi.
~ Toti ne bazam pe tine, dar ne-ai dezamagit. ~ O voce se aude si Chiipo se sperie. Se uită în toate partile, dar nu vede pe nimeni.
~ Nu meriti să intri! Ai eşuat, ai pierdut ... Nu mai eşti demnă de respect! Te-ai lasat şi ai pierdut. Dacă încercai să lupti macar, puteai să-ţi învingi adversarul foarte uşor. ~
- Cine eşti? Ce vrei? întreabă Chiipo speriată. Dar vocea nu mai raspunde. In schimb, se aude vocea lui Sayu:
- Imi cer iertare, mama, dar nu-mi pot omori sor-...
~ Ea nu îţi este soră! ~ strigă vocea. ~ Ne-a tradat! Ne-a lasat să murim! Ai uitat ce a facut? Si să nu fie pedepsită? Atunci vei muri tu în locul ei şi o voi ierta!~
- Dragoste de soră... Sama? Tu e-eşti?
- Acum nu mai sunt... Dar tu traieşte-ţi viata! Nu-i lasa să te mai corupă o dată!
- Sama ...
- Nu te voi uita vreodată ... Imi vei lipsi.
Cu aceste cuvinte, totul a devenit alb, dar nu pentru mult timp. Chiipo nu s-a schimbat, nu s-a pocait şi nu poate să uite trecutul. Sora ei, pe care o iubea aşa de mult, a parasit-o să poată trai. Nu, cum poate uita acel coşmar prin care a trecut? Totul rece, negru, până când a venit un baiat şi a luat-o.
- Eram toată speriată! ţipă Chiipo. Tu nu m-ai ajutat deloc! şi vocea ei devine din ce in ce mai sadică. Imi pare chiar bine că ţi-ai platit faptele dure! Imi pare bine ca AI MURIT!”
Chiipo a innebunit de durere. In drum spre Maki, tot râde nebuneste. O doare că a fost uitată şi ca sora ei a murit, dar nu poate să treacă peste asta. Se opreşte şi stă cu gândul la moartea surorii ei.
- Dacă ajung şi eu la mama, atunci voi putea şti unde am gresit.
Fară să îi pese de Maki, baiatul care a gasit-o, acel baiat pe care îl iubeşte, înfinge un ac în inimă.
Deodata tresare. Maki simte şi începe să plângă. Toti în jurul lui se uită ciudat, dar pe el îl doare... Il doare că ce a iubit a pierdut!
Uh, comments? :5: