Glontul Negru

[Verrine]

Za next is here^:)^.

Katarina: Ok, nu am nimic cu chestia " trasa de par", insa inca sustin faptul ca nu ai de ce sa critici modul in care a reactionat un personaj. :-?? Si chestia cu "alcoolica" era adv T.T, nu glumeam:)). Oricum ma bucur ca ai comentat, in rest, nu am ce altceva sa-ti zic:)).
Corina: Muhaha, sa vezi ce idei am eu cu Ren. O sa te sperii, si pe mn mau speriat cand leam gandit @-). Sper sati placa incontinuare:P.

Capitolul 4:

-Tu…
M-am intors grabita sa vad cine ma strigase, insa in urmatoarea secunda ma aflam in cealalta parte a scolii, lipita de unul dintre garduri. Gatul imi era strans cu putere, simteam cum respiratia era acum un proces extrem de greu de indeplinit.
-Tu…
Vocea aceea imi rasuna in cap ca un ecou nesfarsit. Simteam cum, incetul cu incetul, pierdeam contacul cu realitatea, devenind inconstienta. Am incercat sa-mi deschid ochii, insa acea stransoare era din ce in ce mai puternica… ma determina sa-i inchid, sa ma las astfel omorata. Simteam cum ma sufoc. Mi-am ridicat – probabil din instinct- mainile, in incercarea de al atinge. In momentul in care mana mea a luat contact cu fata agresorului, acesta s-a oprit brusc. Un prilej minunat in care ma puteam stradui sa-mi deschid ochii. Prima incercare, nu reusisem. Paream extenuata, lipsita de vitalitate. Pana in acest moement nu mi-am dat seama ca aerul este un elemnt atat de important in viata unui om. Am incercat si a doua oara, insa rezultatul a fost acelasi.
Am stat asa… cred ca pret de vreo doua minute. Reusisem insfarsit sa-mi deschid ochii. Un par roscat, de fapt nu, gresesc… in starea in care eram atunci il vedeam de un rosu extrem de aprins. Acesta era primul lucru care l-am putut observa. Aripi… avea aripi… si inca unele rosii! Pupilele mi s-au dilatat de uimire, nu imi venea sa cred. I-am atins si cu cealalta mana fata. Atat de fin, o piele asa alba, el era!
-Lucifer!
Vocea mea l-a trezit din transa in care intrase chiar si pentru acele minute, acum continuandu-si activitatea initiala. Ma strangea din nou, cu putere, cu mai multa putere! Nu-mi pasa. Il intalnisem, era el… cel pe care mi-l doream. M-a lovit cu putere peste maini, provocandu-mi niste zgarieturi adanci. Sangele, acel lichid rosiatic pe care nu-l puteam suporta, se prelingea acum pe mainile mele, pana jos, patand suprafata alba a zapezii. Nu am renuntat. Mi-am ridicat din nou mainile, incercand sa-i ating fata. Era atat de fina… atat de fina, imi repetam in minte. Acel verde intens, ce ochi frumosi! o culoare splendid. Ma privea furios, disperat. L-am atins. Patasem acel alb pur cu sangele meu infect. Ce urat din partea mea.

Ma simt ca intr-o transa.
Ca intr-o transa… repet. Erau oare gandurile mele? Ma aflam in transa?

Cand ma atinge, ceva ciudat imi strabate corpul.
Ca intr-o transa… Cand ma atinge… repet din nou acele cuvinte. Nu imi puteam da seama daca eu sunt autoarea lor. Ce simt cand ma atinge? Ar trebui sa fiu ingrozita de moarte, dar ma simt… fericita, foarte fericita. L-am intalnit.
Nu mi-a mai pasat. Mi-am plimbat mainile lacoma pe fata lui. El inca le avea la gatul meu, insa nu ma strangea. Ne priveam unul pe altul.
-Lu…cifer, un Lucifer… al meu.
Il mangaiam usor. Am incercat sa ma misc din acel loc, voiam sa-l imbratisez, sa-i simt toata acea putere. Ma miscam cu pasi marunti. Tot ce facea dragul meu Lucifer era sa ma priveasca. Nu il puteam vedea foarte clar. O singura greseala a fost indeajuns, una singura. Ma dezechilibrasem, cazand jos. Am fost eliberata din stransoare, insa acum nu-l mai puteam imbratisa sau simti.
Eram trista.

Simt cum o mie de sageti imi strpung corpul, doar ca pare mult mai dureros in variant ei.
Nu-mi pasa de acele ganduri. Mi-am ridicat usor capul, inca era aici. Cerul negricios parea un nimic pe langa acele aripi lungi, rosiatice. Imi placeau atat de mult, le iubeam. S-a aplecat asupra mea, privindu-ma. Nu pot zice exact, dar mi se parea nelamurit, buimac. Incepeam sa-mi revin. Acea transa se diminua cu cat ma uitam mai mult in ochii lui. Pareau un abis. Atat de adanci, nu puteam gasi un capat.
Nu stiu exact cum sau de ce insa acum eram calma. Gandeam mai limpede si puteam sa-i vad chipul pana in cel mai mic detaliu. Fata lui atat de alba era acum patata de sangele meu. Mi-am scos batista cea alba din buzunarul paltonului si am inceput sa-l sterg cu miscari usoare. Nu voiam sa-l sperii.

Acum era asa de calda.
-De fapt, ii zic, sunt chiar rece.
Pirivrea nu i se schimba, ba chiar deveni si mai nedumerita decat era inainte. Probabil din cauza replicii mele. Era atat de ciudat… Ma intreb daca a asteptat pana in acest moment ca sa ma prinda singura.
-Rei.
-R…ei? repeta acesta.
Pana si vocea lui mi se parea perfecta. Oricine mi l-a trimis, o sa-i raman vesnic indatorata.
-Da, nu-ti place?
Prima noastra conversatie. E un inceput bun. Ma simt emotionata; oare cum gandeste? Avem aceleasi gusturi? Sunt atat de curioasa sa aflu. In momentul acela chiar aratam ca un copil satisfacut ce primise o rasplata din partea parintilor.
Miscarea lui mi-a atras atentia. Si-a lasat capul in jos, privind zapada patata de sangele meu.
-Rei… sa ramana.
Perfect! Aveam niste idei insa sunetul strident al telefonului ne trezi atentia amandurora. Ce moment si-a gasit si el! Ma uitam nemultumita la ecranul telefonului, mama. Aaaa! Uitasem complet, la ora opt trebuia sa fiu acasa! Am incercat sa-i raspund grabita, insa vocea ei a fost cea care s-a auzit prima oara:
-Nene-chan, unde esti? S-a intamplat ceva?
-Mama, mii de scuze, am uitat sa te anunt. Am intrat azi intr-un club de pian si am ramas pana tarziu si repetam. Stii si tu cat de usor zboara timpul atunci cand te distrezi.
-Doamne, Nene-chan. Nu ma mai speria asa. Cand ajungi acasa? Vrei sa vin sa te iau?
-Nu e nevoie, acum ma duceam spre statia de autobuz.
A oftata resemnata si inainte sa inchida telefonul mi-a zis un “ Ai grija!”. Nu pot sa cred, e trecut de ora noua? Cine s-ar fi gandit ca toata “intalnirea” asta sa dureze asa de mult?
Eram grabita. L-am luat de mana pe Rei si am iesit din curtea scolii. Doamne, sper sa prindem ultimul autobuz.
-Rei grabeste-te, trebuie sa ajungem acasa. Mama o sa se ingrijoreze si mai tare.
Inca ma privea nedumerit. Of Doamne, nu e timpul pentru asta! L-am strans mai tare de mana si am inceput sa alerg pana la statia de autobuz. Trebuie sa fixez niste lucruri cu baiatul asta, nu putea sa planuiasca si el toate astea dimineata sau dupamiaza? Aveam nororc ca nu trebuia sa merg mult pana in statie. Cred ca abia atunci cand am ajuns mi-am dat seama ca eu alergasem pe o straduta, abia luminata, alaturi de un om inaripat! M-am speriat teribil.
-Hei Rei, nu poti sa faci ceva cu arpile alea? Stii… pe Pamant oamenii nu au asa ceva.
Si-a strans aripile, resemnat. Parea atat de nonsalant acum. Parca nici nu imi vine a crede ca in urma cu o ora era gata sa ma omoare!
O lumina se vedea din partea dreapta a strazii. Ne-am intors amandoi privirile intracolo, era autobuzul! Am urcat numaidecat. Eram mai usurata, puteam sa respir linistita. Ne-am asezat amandoi pe scaunele de la fereastra. Rei privea fix inainte, eu sprijinindu-mi capul de geam.
-Numele tau…
I-am auzit vocea abia soptita. Ce interesant! Lucifer vrea sa stie mai multe despre mine. Excelent! Acele emotii prindeau din nou contur inauntrul meu.
-Poti sa-mi zici Nene-chan.
-Ne…ne-chan.
-Ultima oprire, anunta soferul.
-Rei, haide, am ajuns.
L-am luat de mana. I-am multumit soferului si am iesit din autobuz, acum indreptandu-ne spre casa. Ma gandeam ca ar fi bine sa-i mai ridic moralul, parea cam abatut.
-Nu-ti face griji, o sa-ti placa la mine acasa. Asteapta doar sa gusti din delicatesele mamei, o sa te simti vrajit, te asigur. Probabil te intrebi ce o sa-i spun in legatura cu tine, nu trebuie sa te ingrijorezi. Acum este iarna, insa imediat ce se incalzeste mama trebuie sa plece in Tokyo, lucreaza acolo la o agentie de turism. Pana atunci o sa stai ascuns.
Nu a zis nimic si nu arata de parca situatia s-ar fi imbunatatit. Cred ca il preocupa cu totul altceva. Se pare ca am ce face in noaptea asta. Zambeam.
-Am ajuns, ii zic.
Si-a ridicat privirea, studiind in detaliu casa. Nimic special. Nu era foarte mare si cu exceptia parterului mai aveam un etaj. Acolo se afla camera mea si a mamei. Pe exterior nu se putea observa mare lucru deoarece casa era acoperita de zapada.
-Fi atent! Cu ajutorul aripilor o sa zbori pana la ferestra aceea- ii zic arantandu-i spre unul dintre geamurile de la etaj-. O deschizio si intri. Asteapta-ma acolo, trebuie sa o calmez pe mama si sa mananc ceva. Ai inteles?
A dat afirmativ din cap si si-a deschis aripile. Bun, acum partea mai grea. Am tras aer in piept si am apasat pe clanta de la usa.

[Corina.]

Mi-a placut foarte mult capitolul, mai ales partea :

Cand ma atinge, ceva ciudat imi strabate corpul.
Ca intr-o transa… Cand ma atinge… repet din nou acele cuvinte. Nu imi puteam da seama daca eu sunt autoarea lor. Ce simt cand ma atinge? Ar trebui sa fiu ingrozita de moarte, dar ma simt… fericita, foarte fericita. L-am intalnit.
Nu mi-a mai pasat. Mi-am plimbat mainile lacoma pe fata lui. El inca le avea la gatul meu, insa nu ma strangea. Ne priveam unul pe altul.
-Lu…cifer, un Lucifer… al meu.

Imi place foarte mult de acest Lucifer care l-ai creat tu . I-ar Nene ar fi o persoana cu care m-as intelege daca ar exista.Imi plac oamenii de genul ei, care nu sunt cu turma care sunt mai ciudate[ciudate in sensul ca nu le plac lucruri care 9 sdin 10 oameni le-ar place ],nu stiu ce as putea saa comentez pentru ca mie cand imi place un fic nu stau sa analizez fiecare greseala si chiar daca nu stau sa analizez observ mereu dar la tine nu am observat.

Astept nextul.

[Verrine]

Mii de scuze pentru intarziere ^:)^.
Corina ma bucur ca iti place, sper sa citesti incontinuare >:D<. Ma bucur foarte mult ca ai lasat si un comentariu. :X

Capitolul 5:

Imi simteam pleoapele greoaie, insa tot am incercat sa-mi deschid ochii. Desi nu vedeam foarte clar, am intins mana, in incercarea de a ajunge la noptierea de langa pat pentru a opri alarma telefonului. Paream destul de buimaca in dimineata asta. M-am uitat la ceas cu speranta ca voi mai putea atipi macar jumatate de ora. 9.00. Am cascat resemnata. Va trebui sa ma multumesc cu somnul de noaptea trecuta.
Mi-am aruncat privirea prin camera. Rei nu se miscase deloc de cand intrase in camera mea. Statea in-trun colt al camerei, sprijinit de una dintre cele doua biblioteci din lemn. Privirea ii era atintita asupra podelei, insa nu cred ca admira covorul. Se gandea la altceva, era pierdut in propriile ganduri. Am oftat, dandu-ma jos din pat si indreptandu-ma spre el. Primul lucru care l-am observat? Avea cearcane.
-Rei!
A tresarit cand l-am strigat.
-Uita-te la tine, arati ingrozitor! Nu ai dormit deloc, nu? Probabil acolo de unde vii tu fiintele nu au nevoie de odihna, insa pe Pamant sta altfel treaba.
Am incercat sa-i explic situatia, insa nu parea sa-mi acorde prea multa atentie. Of Doamne, si cand te gandesti ca am incercat sa fiu o gazda buna.
-Nene-chan, micul dejun e gata!
Am auzit vocea mamei.
-Trebuie sa merg sa mananc. Asteapta aici.
Nu a schitat nici un gest. Am oftat pentru a doua oara in dimineata asta. Mi-am luat papucii si am iesit din camera, indreptandu-ma spre bucatarie. Rei parca e pierdut in spatiu, chiar nu stiu ce sa ma fac cu el. Plus ca, daca ar afla mama… chiar nu stiu cum ar reactiona. Trebuia macar sa-mi doresc un Lucifer in varianta feminina, cred ca asta ar fi facut-o sa se simta mai bine.
Micul dejun a fost unul gustos, ca toate celelalte mese ale zilei de altfel. Astazi mancasem clatite, iar gemul de prune a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult. Daca adaugi si niste zahar pudra, o delicatesa! Mama este un adevarat geniu culinar! Insa, desi un mic dejun gustos, unul destul de tacut. Mama parea grabita, foarte grabita. Sau poate era doar imaginatia mea… Nu stiam. M-a anuntat ca azi dupamiaza avea sa plece la mama ei, iar racise. Era un plan bun pentru ea deoarece era joi, singura zi din saptamana cand termin orele la 16.00. Plus ca azi nu aveam lectii de pian, deci mama putea sa plece linistita. Imi placea ideea. Puteam sa-i arat lui Rei casa. Nu era cine stie ce. Camera mea era cea mai spatioasa si cel mai ciudat mobilata. Patul de o persoana insotit mereu de cearceafuri albe era pozitionat in partea dreapta a camerei. Biroul din lemn de stejar ce ii dadea un aspect din secolul trecut era primul pe care il observai cand intrai, se afla fata in fata cu usa, undeva la o distanta de doi metri de ea. Fereastra era pozitionata in partea stanga, de o parte si de alta a ei aflandu-se cate o biblioteca cu o culoare asemnatoare cu cea a patului. Nu erau foarte mari, chiar potrivite pentru cartile care le aveam. Covorul cu un decor abstract in doua culori era ultima piesa necesara camerei mele. Dupa cum am zis, nimic special. In legatura cu celelalte camere nu va pot zice nimic nou. Arata cam la fel, poate doar pozitia si materialul din care este facuta mobila reprezentand o posibila diferenta. Imediat ce deschideai usa de la intrare, ajungeai intr-un hol nu foarte lung, pe peretii de un crem pal aflandu-se poze de familie. Cum ieseai din hol in partea stanga se afla bucataria si in partea dreapta sufrageria. Daca urcai scarile dadeai de camera mea si a mamei.
Am multumit politicos pentru micul dejun si am plecat spre camera mea. Trebuia sa ma schimb de pijamale. Desi nu dadeam importanta hainelor cu care ma imbrac, puteam zice ca pijamaua asta imi placea. Era formata din niste pantaloni lungi si un tricou, ambele de un verde tipator. Nu sunt o persoana superstitioasa, doar ca de fiecare data cand le purtam aveam un somn linistit, fara vise. Cine stie, probabil de aceea imi placea asa de mult.
Rei avea aceeasi pozitie. Doamne, acum aveam impresia ca este un robot! Desi nu cred ca mi-ar fi displacut ideea. Am dat usor din cap, incercand sa-nlatur gandurile sadiste pe care le aveam si mi-am luat uniforma, indreptandu-ma spre baie. Am facut si un dus inainte, aseara eram mult prea obosita pentru asa ceva. La ora 9.40 eram gata de plecat la scoala.
-Rei, fi atent! Eu trebuie sa merg la scoala, vin abia la ora patru asa ca te rog pana nu pleaca mama de acasa sa nu iesi din camera. Nu vreau sa aiba vreun soc sau ceva de genul. Oricum, asta nu inseamna ca trebuie sa stai ca un robotel intr-un colt al camerei de parca ai fi la inchisoare. Mananca ceva si culca-te. Ok?
A dat aprobator din cap. Acum ma simteam de parca i-as fi dat cine stie ce ordine, eventual sa extermine o baza militara sau ceva de genul. He, he… am o imaginatie prea bogata.
Orele au decurs normal, nimic special sau cel putin eu nu am observant nimic. Atentia imi era asupra discutiei de aseara:

-Vad ca nu ai de gand sa vorbesti cu mine. O sa ma culc si ar fi bine sa faci si tu la fel.
Nu a zis nimic si nici nu si-a schimbat pozitia. Eram atat de obosita, in acel moment chiar nu-mi mai pasa. Cred ca imediat ce m-am bagat in pat, nu mi-a luat mai mult de zece minute sa adorm.
-Mori.
Auzeam o voce. Nu stiam daca visez sau e real, insa am continuat sa-mi tin ochii inchisi.
-E numai vina ta ca am ajuns aici.
“ Numai vina ta”… repetam aceste cuvinte parca hipnotizata. Mi-am deschis ochii speriata cand am simtit acea lipsa masiva de aer. Era pentru a doua oara in ziua ceea cand eram gata sa mor.
Era Rei.
-Ce… faci?
-O persoana ca tine merita sa moara, sa arda in flacarile Iadului!
L-am privit si am incetat sa mai zbat. Ochii lui… acei ochi, puteam sa-i observ tristetea. Ii placea chiar atat de mult in Iad? Eram o persoana egoista si el trebuia sa invete asta pe propia piele. Nu il voi lasa sa plece dintr-un motiv stupid ca acesta.
-Daca ma omori o sa te duci dracului odata cu mine.
Imi schimbasem atitudinea. Era ceva mai rece. Am incercat ceva defensiv, nu puteam sa las pe oricine sa ma calce-n picioare.
S-a oprit.

Mi-am reluat in minte fiecare detaliu din acea discutie. Nu imi puteam scoate din cap acei ochi. Rei e atat de misterios, cu fiecare clipa pe care o petrecem impreuna cu atat vreau sa aflu mai multe despre el.
Orele s-au terminat rapid. Inainte sa ajung acasa am reluat inca o data incidentul in minte. De ce sa vrei sa te intorci in Iad? Cine si-ar dori sa mearga acolo? Toti adeptii religiei crestine se tem de asa ceva, insa el vrea inapoi. Oare faptul ca el este seful in Infern il face atat de increzator si plin de putere? Va trebui sa se mai gandeasca. Oricum, daca statutul lui in Iad ii da incredere, pentru mine ma ajuta foarte mult. Daca ma va ucide, o sa moara si el odata cu mine, prin urmare, nu mai are cum sa fie “seful” Iadului.
Am oftat. Pentru moment, chiar am gandit prea profund. Era ciudat oricum, dintr-o data nu mai eram asa de incedisa. De ce?
-Tadaima.
Am asteptat, insa nu am primit nici un raspuns. Se pare ca mama era plecata. Ce bine. Am zambit in sinea mea, urcand in graba scarile.
-Hei Rei, vrei sa… insa nu mi-am mai continuat propozitia cand l-am vazut pe roscat in patul meu, dormind.
Eram fericita, ma ascultase. M-am asezat in genunghi in fata patului, privindu-l. Era pentru prima data cand observam ca are caninii mai dezvoltati . Lucifere era micutul meu vampir. Am zambit satisfacuta. Cred ca as fi stat ore in sir sa-l privesc daca as fi stiut ca nu am teme de facut. Nu imi era foame asa ca m-am apucat direct de teme. La matematica am terminat rapid, nu cred ca mi-a luat mai mult de jumatate de ora. La limba japoneza trebuia sa fac un eseu si nu aveam nici cea mai vaga idee asupra inceputului. M-am uitat si prin alte carti, am mai deschis manualul si intr-un fel sau altul in trei ore eseul era finalizat. Eram extenuata. Iata de ce nu pot sa suport eu materia asta, imi ia atat de mult sa fac tema! Mai aveam pentru la engleza de citit un text, insa o puteam lasa pe maine.
M-am uitat la Rei. Dormea asa de frumos, parca era un bebelus abia nascut. M-am ridicat de pe scaun, asezandu-ma pe pat, cu fata spre el. Ii puteam simti respiratia. Era asa de placut. L-am atins usor pe par, incercand sa nu-l trezesc. Atat de moale, iar acel roscat intens ma innebunea.
Cred ca l-am trezit; isi deschise ochii. Cand m-a vazut atat de aproape de el s-a dat mai in spate pana cand pretele ii devenise obstacol.
-Nu-ti face griji, nu te mananc.
Ma privea sceptic.
-Doamne, ieri erai sa ma omori de doua ori si acum ma privesti de parca cine stie ce monstru sunt. Ce dracu?!
S-a auzit mieunatul lui Neko-chi, la care Rei a tresarit brusc. M-am dat jos din pat si m-am dus la fereastra. Daca stateam bine sa ma gandesc nu am mai vazut-o de ieri dimineata. Pe unde o fi umblat pisica asta?
-Pe unde ai fost? ii zic in timp ce o iau in brate.
Doar un mieunat s-a auzit.
-Oh, Rei probabil ca nu stii. Ea este Neko-chi, pisica mea. Neko-chi, el este Rei, vampirasul meu. Sper sa va intelegeti.
-Vampiras? se auzi vocea lui.
Insfarsit a inceput si el sa vorbeasca. Aveam o sclipire in ochi. Poate pot purta o discutie cu el.
-Da, ii zic in timp ce ma asez din nou pe pat. Ai caninii mai dezvoltati decat ai mei, stii tu, ca la vampiri. Kawaii!
-Ai zis, “ vampirasul meu”. Acum sunt proprietatea ta?
Privea trist. Il lipseam de libertate. Probabil se simtea ca o bestie intr-o cusca. Nu voiam sa-i las impresia asta.
-Nu, normal ca nu. Cred ca am zis asta deoarece sunt fercita sa fii aici, alaturi de mine. Pari atat de misterios.

Poze:

Rei:

[♣ TheBlackCat ♠]

Brosco-chaaan XD M-am decis ca asa o sa-ti spun de-acum in colo si asta datorita nick-ului tau de pe mess XP Si acum ca ne-am lamurit trec la comentat fic-ul.
Stii ca-mi place si ca n-as avea nimic rau de spus la adresa lui,nu? Inca ma mentin pe aceeasi pozitie.Cu toate ca uneori cam incerci sa faci lucruri pe care nu vrei sa le faci,dar te simti obligata.Ti s-a atras atentia ca nu descrii prea mult.Mda,eu zic sa mai exersezi la partea asta pentru ca se simte ca te chinui.Sau cel putin asa mi se pare.Apoi am sesizat ceva ce nu exista in limba romana :)) -> sadista Exista sadic,dar nu si sadist,cuvantul asta se foloseste doar in engleza.(acum exista posibilitatea ca tu sa-l folosesti intentionat,poate fiind un tic verbal al fetei pe care-l imprumutase )
In rest n-am ce altceva spune.Poveste este geniala,pesonajul principal a preluat o mare parte din personalitatea ta,hehe,te-am prin cu pijamalele verzi =)) si imaginatia bogat de sadica ^.~ Pot spune ca-l ador pe Rei (eu sunt o obsedata de vampiri si demoni innascuta o-o ) si vreu sa vad mai muta actiune din partea lui.Stii tu chestii pervy =)) Da,da nu ma lua in serios am inceput sa am halucinatii ~.~ But,he's soooo damnkawaiii and I...erm...las'o balta :))

Asa ca astept netxu' ~

[Summer]

Pai sa vedem , scuze ca nu am mai trecut pe aici dar .. in fine acum sunt aici . In legatura cu punctele de suspensii ,eu am ceva personal cu ele asa ca cred as putea exagera in privinta lor .
Acm revenind la fic , o s acomentez umpic de unde am ramas .


Capitolul 3’ : Un capitol nu prea special dupa parerea mea , adica doar daca pianul nu reprezinta ceva important in povestea asta si eu nu stiu . Bine, nici nu asa avea cum sa stiu, daca asta e un detaliu minor ce conteaza enorm si e menit sa te bage in ceata .
Nu mi-a placut cum au fost prezentate celellate persinaje , parca ar fi fost o fisa pe care fata trebuia sa o prezinte sefului in dimineata unrmatoare. Impresia asta mi-o creaza si faptul ca ai lasat spatiu liber si ai inceput cu numele si clasa , deja ai specificat la ce clasa erau cei prezenti , numai avea rost sa scrii, apoi nu trebuie sa incepi neaparat cu numele cand descrii pe cineva , dar asta e alegerea ta.
Ia uite avem si un mare talent prin scoala , nesociabilul si pianistul Ren , oare ce mai e si cu tipul asta ? Ihm ... e ciudatel , bine ca toti baietii de prin povesti , trebuie sa apara si un ciudatel .
Iar Aburame-sensei m-a dat pe spate , casatorita cu un pianist italian si ea insasi o pianista excelenta si de ce o fi ales sa predea matematica ? Ihm si ea e ciudata , dar trecem peste asta. Oricum mie mi se pare ca fiecare personaj are o nota de ciudatenie , chiar si cele trei fete gemene, dar care nu sunt gemene.

Capitolul 4 : Ma face sa ma intreb , daca nu cumva Nene-chan este cam ciudata ...asa cred . Asta tipul Rei – pana la urma e din Iad sau de unde? Sau e cine stie ce inger ? Sau poate a fost inger si a devenit rau ? In fine sunt o gramada de variante si trebuie sa astept sa vad daca macar in mintea mea incolteste un sambure de adevar .Oricum domnisorul inaripat e cam prostut asa de felul lui , pare din alta lume, stai chiar e . Ai dreptate nici eu nu mi-am dat seama cum a trecut timpul asa repede , pe bune e cam ireal, doar daca ea nu a fost mult prea vrajita de acest inger-demon- criminal, iar asat e foarte posibil ..
Acum serios , ce are tipul asta ? Cum sa umbli cu o pereche de aripi si rosii pe strada . Cine l-a creat si pe el nu l-a invatat chiar nimc ? Ihm ..are nevoie de niste lectii .
Revenind la ideea ca Nene –chan e ciudata , zau ca nu mi-a placut cum a reactionat, saraca fata era as ade incantata, chiar daca Rei vroia sa o omoare , iar ea se gandea ca ce dar fumos a primit de Craciun , mi se pare ea sau si ea e cam protuta de felul ei ? Dar ce sa-i faci , asa sunt adolescentii.

Capitolul 5 : De ce nu s-a miscat , imi pare din ce in ce mai pampalau.Pierdut in propriile ganduri , hai scuteste-ma se vede de la o posta ca e un lunatic .Nici nu doarme ... hai ca imi place de el .Un punct pentru Nene-chan , are dreptate e un robot tipu.
Deci priam oara cand am citit de faza cu omoratul credeam ca fata isi imagineaza totul , dar acum imi dau seama Rei e nemultumit rau , nu prea ii place pe Pamant sau nu ii place de Nene , numai el stie ( bine si tu ;)) ) ce e in creierul lui ...in sfarsit ceva care sa arat ca nu e chair un robotel , mai degarba un catelus cu accese de furie , doar daca Nene nu a visat toata chestia aia .
Stai ca mi-am amintit , are caninii mai dezvoltati , e si vampir ? Deci e un inger-demon-criminal –vampir ... ce specie ciudata.
Okay , eu nu o inteleg pe fata ,cum paote sa stea asa de aproape de el , e ciudata si ea ...pe mine ma cam sperie , oricum nu asat era baitul viselor mele asa ca , nu cred ca am cum sa inteleg .
Ador cum arata Rei , dar asa e mereu , tipul rau e buna rau de tot , ce imi place mie chestia asta. Intototdeauna am avut o slabiciune pentre personajele negatieve sau semi-negative si tot timpul m-am intrebat de ce personajul principal nu e atras de un tip mai rau? Uite inca un plus in punt pentru Nene , trecand peste partea ca tipul e si psihopat ca mai si sa o omoare. Mi-or place mie personajele negative ... dar nu as sta chiar asa lanag unul care vrea sa ma omoare , chiar daca as i indragostita de el ... cred ca personajele tale sunt umpic ticnite, dar asta e fiecare le are pe ale lui.
A da si baitul e trist vrea sa fie liber , insa intrebarea este cine il opreste ?
Verdict final : totul devine din ce in ce mai ciudat . So strange ...

So sper ca nu am batut prea rau campii si nu am fost prea ironica cu saracele personaje.

Acum sa ma bag putin si pe modurile de expunere :
Dialogul – nu mi se pare sec , deci dupa parerea mea este destul de okay .
Naratiunea :Pai vad ca ai mai inceput sa mai dezvolti propozitile , desi unele mai au inaca tendinta de a fi mecanice , dar oricum e mai bine si inca ai pastrat stilul acela lejer care nu te plictiseste si usor de citit ...mai ai putin de lucrat , dar sunt sigura ca asta o sa se rezolve in timp.
Descrierea : Pai asta nu e punctul tau forte. Ma bucur ca te starduiesti , iar in capitolul patru chiar la un momendat ai inceput sa descrii mai in profunzime sentimentele , desi dupaia iar ai lasat-o moale . In anumite locuri ai mai incercat sa descrii sentimentele , dar par umpic nenaturale ... incaerca sa te pui in locul personajelor si sa descrii cum te-ai simti tu in situatia lor si apoi sa adaptezi , daca e nevoie , la caracaterul personajelor .
Apoi tot in capitolul patru mi s-a parut ca erau pur si simplu prea multe puncte de suspensii si asta face ficul sa arate inestetic . Nu pot sa zic ca punctele de suspensie nu isi au rostul , in unele situatii sunt foart bine puse , dar sfatul meu este sa incerci sa folosesti mai mult virgule . Bine chestia cu punctele a fost numai in capitolul patru , unde se petrecea o actiune mai tensionata ,in rest in capitolul cinci nu am nimic de comentat pe tema asta.
Ai mai mancat unele litere , dar asta nu e o mare tragedie .

Pai nu pot spune decat ca imi place si ai niste idei tare ciudatele , dar captivante care te fac sa iti doresti mai mult , deci un singur lucru am de spus Next . A mi-am amintit inca ceva , de ce le seamana sa de tare numele, Ren si Rei , asta chiar ca ma intriga ,
PS: Sper ca nu te-am plictisit cu comentariul meu kilometric , insa nu m-am putut abtin sa nu zic cate ceva si despre capitolele precedente .

[Verrine]

Myu~ai: good to see you. La faza cu sadismul m-ai prins=)). Probabil citind toate manga si vazand animele in eng mi-a intrat in vocabular. Nu am mai verificat sa vad daca cuvantul exista si in limba romana:)). Oricum mi-ai dat o idee cu asta:-?. O da, sa vezi pijamalele lui Rei cum arata =)).
Lil'Zy: helau:-?. Deci personajele mele ti se apr ciudate si psihopate, bestial @-). Oricum, stai linistita, nu o sa se termine ficul fara ca voi sa afalti despre ce e vb ^:)^. Acest capitol ar trebui sa mai clarifice din lucruri. Am multe idei, iar asta e abia inceputul. La capitolul descriere nu stiu de ce toata lumea zice ca ma chinui la ea, asa descriu eu persj =))). Nu sunt o persoana prea sufletista sa stiti, de fapt cred ca inima mea e o stana de piatra @-).
Mii de multumiri pentru coom, sper sa va mai vad pe aici. ^:)^

Capitolul 6:

A trecut doar o saptamana de cand “locuiesc” cu Rei, insa nu pare a se fi schimbat ceva in comportamentul lui. Eram chiar sceptica in aceasta privinta. Uneori aveam impresia ca este tipul cel dur si cool, alteori un psihopat scapat de la spitalul de nebuni si rareori o impresie destul de vaga ca seamana cu un om normal mintal. M-am gandit la personalitatile multiple, insa, ce dracu? Nu e om! E… ei bine, nici eu nu stiu exact ce e, dar in orice caz nu poate fi incadrat in grupul oamenilor. Partea buna era ca mananca si doarme, insa parca atunci cand mi l-am dorit pe Lucifer nu ma gandeam la un robotel sau un animal de casa. Plus ca, acest comportament al lui are ca si consecinta pastrarea unei atmosfere tensionate in care eu mereu incerc sa gasesc niste subiecte de discutie si care, daca printr-o minune la gasesc, Rei nu-mi raspunde sau pur si simplu se preface ca nu ma aude.
Oricum, azi este sambata, ziua mea libera. M-am trezit cu mult inaintea lui Rei, prin urmare mi-am permis sa fac niste cercetari legate de persoana lui. Internetul acesta, cand mi s-a spus ca poti gasi absolut orice prin intermediul lui nu am crezut, insa acum sunt de acord cu aceasta ideea. Gasisem un fel de forum in care se pare ca erau mai multe persoane care se aflau in aceasi situatie ca si mine. Am vorbit cu un baiat de acolo toata dimineata- credeti-ma, a fost cea mai ciudata conversatie din toata viata mea. Oricum, trecand peste asta, mi-a fost data o adresa unde trebuia sa merg ca sa aflu mai multe despre ceea ce se intampla. Mama ma invatase o chestie- sa nu ai incredere in straini. Eh, avand in vedere ca alte optiuni nu aveam, iar acel baiat a fost singurul care mi-a acordat atentie…
Mi-am intors capul, privind acum spre patul meu. Se pare ca Rei tocmai s-a trezit. Cine s-ar fi gandit ca lui Lucifer ii place sa doarma atat de mult. Am ras in sinea mea.
-‘Neata, ii zic.
Nu mi-a raspuns, in schimb si-a ridicat capul de pe perna, sprijinindu-si trupul de perete. Ma privea. Ma intreb daca era in ziua lui de psihopat. Gandul imi dadea fiori.
-Am facut niste cercetari, ii spun pe un ton care-mi trada falsa modestie.
II captasem pe deplin atentia. Se pare ca nu eram singura care voia sa afle ce se intampla aici.
-Am facut rost de o adresa; din cate mi s-a spus, daca vom merge acolo o sa aflam mai multe despre motivul pentru care te afli pe Pamant. Daca tot te-ai trezit, ce ar fi sa facem o vizita acestei persoane?
M-a parobat printr-o miscare rapida a capului. Putea acela sa fie entuziasm? Aveam o sclipire in ochi. Poate am o sansa sa port o discutie cu Rei pe drum. Gandul acesta ma incanta.
Ne-am schimbat amandoi de pijamale. Asta mi-a adus aminte de ziua de joi. Am chicotit. I-am spus lui Rei sa ma astepte la ora patru in fata scolii ca sa mergem prin oras. Trebuia sa-i cumpar niste haine nu? A fost atat de amuzant. Numai cand imi aduc aminte imi vine sa rad cu pofta. Oricum, dupa o sesiune de cumparaturi de cateva ore, am reusit sa-i iau lui Rei niste pantaloni, cateva pulovere si o geaca. Bine ca ma gandisem sa salvez banii de la Craciun. Pijamaua care i-am cumparat-o este atat de amuzanta. Cand ma uit la el ma amuz groaznic. Este galbena si are o girafa imprimata pe ea. In timpul cumparaturilor cred ca l-am vazut zambind. Pana si un demon ar rade cand ar vedea hainele acelea.
Oricum, lasand amintirile acestea la o parte, acum eram in autobuz, indreptandu-ne spre adresa indicata. Estimativ, cred ca erau cam sase kilometri pana acolo. Nu mi se parea prea mult avand in vedere ca nu trebuia sa-i parcurg pe jos. Mergeam cu acelasi autobuz cu care ma duceam zilnic la scoala: de un rosu stins pe exterior, inauntru aflandu-se doar niste scaune acoperite cu un material sintetic si doua compostoare invechite- fara a mai mentiona si “curatenia” extraordinara. Stateam cu Rei in penultimul rand de scaune. Observ ca de cate ori mergeam cu autobuzul el era cel care statea la fereastra. Cred ca ii placea.
-Hei, Rei! Tu chiar nu ai nici o idee de ce te afli aici? Banuiesc ca nu erai in Iad si dintr-o data te-ai trezit pe Pamant ingropat in zapada.
-Ba da.
Am oftat nemultumita de raspunsul primit. Cum sa te trezesti ma ingropat in zapada? Atat de ilogic. Abia astept sa vad despre ce e vorba. Ma intreb daca cel care o sa ne vorbeasca despre asta e femeie sau barbat. Ar fi interesant sa fie de sex feminin. Ma gandeam la ceva in genul… femeia fatala! Inarmata, cu o tarie groazava de caracter, machiata strident si care sa vorbeasca foarte repede. Am clatinat din cap, incercand sa alung acele ganduri. Intradevar, urmaream prea multe filme.
Soferul a anuntat statia unde trebuia sa coboram. Se pare ca am ajuns; l-am luat pe Rei de mana si am iesit din autobuz. Ce coincidenta! Ca si casa mea, aceasta se afla fata-n-fata cu statia de autobuz. Interesant. Am aruncat o privire mai atenta. Uimirea nu se citea doar pe chipul meu, ci si pe cel al roscatului. Aceea nu se putea numi casa, mai degraba conac. O poarta din fier, impunatoare si vopsita in negru se afla in fata noastra. De o parte si de alta a acesteia era un gard- daca il pot numi asa- din piatra, ce inconjura conacul. Doua statui din marmura, de marime medie, ce reprezentau niste serpi incolataciti care la baza gatului aveau o coama de leu – foarte ciudati mi s-au parut- tronau pe doi stalpi inalti. Nici in filme nu vazusem asemenea statui. In ciuda constructiei care imi aducea aminte de nobilii secolului trecut, totul parea foarte performant. In fata portii nu erau acele garzi cu sabii, imbracate in stil medieval, nici pe departe, acum in zilele noastre garzile se prezentau ca barbati in costume negre, elegante, cu pantofi lacuiti si cu ochelarii negrii – chiar si iarna cand soarele nu se ivea atat de des-, care aveau o atitudine impunatoare. Preferam stilul secolului trecut.
-Hei, voi de acolo! se auzi vocea groasa a unuia dintre gardieni. Copiii nu au voie aici!
Rei a facut un pas in fata. Nu arata bine. Mi-am pus mana pe umarul lui. S-a uitat la mine; am dat negative din cap. Nu avea rost sa recurgem la violenta. O sa incerc sa vorbesc cu ei.
-De fapt, un prieten mi-a recomandat sa vin aici. Am niste intrebari pentru stapanul casei. Daca sunteti amabili, nu vreti sa ma lasati sa-l vad?
Ne-au analizat pentru cateva clipe. Cel care vorbise cu noi nu cu mult timp in urma a scos din buzunar o statie. Numai in filme vazusem asa ceva. Ma simteam onorata.
-Deschide-ti poarta.
Dupa cum am zis, performant. Am intrat. In timp ce eu ma uitam uluita la copacii ce se aflau de o parte si de alta a aleii ce ducea spre conac, Rei tinea capul drept inainte, mergand hotarat. Acea figura a lui ma amuza. Dupa ce am mers cam o suta de metri, am ajuns in fata unei usi din lemn, inalta cam de doi metri. Imi dadea sentimentul ca sunt mica de statura, nu-mi place.
Nu a fost nevoie sa mai bat la usa deoarece aceasta a fost deschisa de unul dintre ospatarii casei. Mereu mi-am dorit sa am asa ceva. Sa-i dau un ordin si el sa zica” Da, Inaltimea voastra”. Ce frumos. Aspiram la aceasta viata sublima. Mi-am scuturat cred ca pentru a treia oara capul in acea dimineata. Viseam prea departe in acea zi.
-Doamna va asteapta in gradina.
Ospatarul era un om ce nu intrecea cu mult varsta de patruzeci de ani. Era foarte slab, avand un ten palid si un par scurt ce dadea sa carunteasca. Avea niste perciuni ce-mi aducea aminte de stilul european. Fata ii era lunguiata, cu un nas carn si niste ochi negriciosi. Nu parea de origine japoneza. Sa fi fost strain? Tonul lui in schimb era contrar aparentei; vorbea calm, cu o oarecare caldura in vocea si cu un accent japonez uluitor. Infatisarea lui nu se potrivea cu zambetul afisat. Am chicotit.
L-am urmat pana am ajuns in gradina. Trecusem prin trei camere, exceptand holul imens. Una dintre incaperi s-a intamplat sa fie chiar biblioteca. M-a surprins faptul ca nu era foarte mare. Probabil stapana casei – ce am bucuram ca-i femeie- nu citeste foarte mult. Sau poate ma insel… Nu eram sigura.
Am ajuns si in gradina interioara. Ospatarul ne-a condus pana la o terasa. De data aceasta nu aveam sa vad nimic special, era doar o masuta simpla, alba unde se afla o tava cu un ceainic cu un imprimeu floral destul de dragut. Masa era inconjurata de trei scaune, unul dintre el fiind ocupat de o persoana mica de statura. Din pozitia in case afla tot ce am putut sa observ era parul brunet, prins intr-un coc neglijent, ce prindea nuante de saten la lumina soarelui. Era imbracata destul de modest, nu era chiar tocmai acea femeie fatala la care ma gandisem eu. O rochie in doua nuante de albastru parea sa fie suficienta pentru ea.
-Bine ati venit. Sunt Kyoko Yatobe, stapana casei, si in timp ce si-a facut prezentarea aceea formala a mai supt din ceaiul fierbinte.
-Eu sunt Naname Aizawa, iar acesta este Rei.
-Luati loc, a zis fara ca macar sa-si intoarca privirea spre noi. Ciudata persoana.
M-am asezat pe unul dintre scaune, Rei urmandu-mi exemplul. Bun, sa vedem despre ce este vorba. M-am uitat din nou la femeia mica de statura. Imi imaginam o femeie ceva mai matura, nu cred ca intrecea varsta de douazeci de ani. Tenul era unul fin, insa se putea observa acel exces de machiaj. Nu parea genul de persoana care sa mearga pe ideea de “ machiaj natural”. Si ea ne-a analizat la randul ei.
Ospatarul ni s-a alaturat, luand ceainicul de pe masuta si asezand in fata noastra cate o ceasca cu ceai.
-Si, de ce ati venit?
-Mi-ati fost recomandata de un pusti de pe internet. A spus ca daca vreau sa aflu mai multe despre Necrodomi sa vin la tine.
Ma tintui cu privirea. Aseza pe masa ceasca pe jumatate golita, oftand. Expresia pe care o adoptase imi dadea impresia ca ar zice “ Nu inca unul”.
-Oh, cand ma gandesc ca tata avea dreptate. Am o meserie asa de obositoare. Mai bine ma faceam doctor, zise ea, vorbind mai mult peste sine.
-Sunteti incepatori nu? continua acesta, reluand conversatia initiala.
Nu stiam exact despre ce e vorba… incepatori in ce? Am dat totusi aprobator din cap, lasand impresia ca stiu despre ce e vorba. A oftat pentru a doua oara.
-Exista trei dimensiune: prima este cea in care traim noi, adica Pamantul; a doua este lumea in care se gasesc Necrodomii, iar ultima este reprezentata de Rai si Iad, bineinteles, fiind luat in considerare si Purgatoriul, asta in functie de religia de care apartii.
Avea o lipsa de interes ingrozitoare fata de conversatie. Eram insa uimita de continutul subiectului asa ca ascultam cu interes. Ma simteam ca intr-un film SF.
-Ca sa aduci un Necrodom dintr-o dimensiune in alta trebuie sa mergi la Rege. Este singura persoana care detine puterea necesara pentru a-i transporta.
-Ok, asta inteleg, dar ce sunt Necrodomii?
-Depinde de fiecare. Pentru tine poate sa fie cel mai important lucru din viata ta, pentru altii doar niste monstri care trebuie distrusi.
Ma uitam sceptica la persoana din fata mea, intrebandu-ma daca spune adevarul sau daca este colega de nebunie cu Rei. In primul rand, exita o mare problema in toata chestia asta:
-Ok, stiu ce sunt Necrodomii si cum pot fi adusi aici, insa eu nu am mers la nici un rege sau ceva de genul.
Daca as fi zis ca ma privea mirata, as fi mintit cu desavarsire, se uita la mine de parca cine stie ce as fi spus. Pentru un moment m-am simtit ca un specimen care trebuie sa fie studiat. A stat si s-a uitat la mine pana cand Rei a intrerupt-o din “activitate”:
-Ai de gand sa te holbezi la noi toata dupamiaza?! Ce ar fi sa-mi spui de ce dracu ma aflu aici?
Puteam recunoste tonul nervos pe care il folosise. Era ca prima data ne-am intalnit. Femeia cazuse pe ganduri. Atmosfera din jurul nostru era una tensionata, fiecare avea ceva de spus, insa niciunul nu indraznea sa inceapa.
-In perioada Asuka* a Japoniei se spune ca a existat o femeie cu puteri mistice care era tinuta captiva intr-un sat. Multi zic ca s-a indragostit de unul dintre sateni, cu care mai tarziu a avut si un copil. In timpul primelor luni de sarcina un nobil dintr-un alt sat era in trecere si a vazut-o. Se spune ca s-a indragostit imediat de ea si a platit pentru a o lua si a o duce la el acasa. Biata de ea. Nobilul a innebunit cand a aflat ca este deja insarcinata cu altcineva. Imediat ce copilul a fost nascut, nobilul l-a ucis, trimitand garzi si dupa sateanul de care s-a indragostit femeia. Era disperata. Vazand ca tot ce a iubit pe lumea asta s-a dus, si-a eliberat puterea si a ucis atat persoanele din casa nobilului, cat si restul satului. Si-a dorit atat de mult copilul inapoi, se zice ca se ruga zi si noapte pentru ca o minune sa-l aduca inapoi. Si tocmai atunci s-a intamplat, in dimineata in care era a treizecea aniversare a femeii s-a trezit cu odorul in brate. Fericita de cele intamplate, a luat pergamente pe care si-a scris poveste si se spune ca tot acolo a fost sigilata si puterea ei. Pergamentele au fost folosite din perioada aceea pana in zilele noastre. Povestea a fost rescrisa in functie de viata fiecaruia. Se spune ca cei care citesc istorisirea si sunt indeajunsi de puternici sufleteste au dreptul de a imprumuta puterea si a aduce pe cineva drag inapoi. Ti s-a intamplat asa ceva?
Raspunsul meu intarzie sa apara. Mi-am asezat capul pe masuta, reluand povestea femeii. Priveam trist. Daca as fi stiu asta de la inceput, daca as fi stiut… l-as fi putut aduce pe tata inapoi.
-Oi, asa s-a intamplat? ma intreba si Lucifer la randul sau.
Mi-am ridicat capul, zambind. Am incercat sa ascund acel sentiment de regret.
-Da. Era o carte pe care am gasit-o la biblioteca. Am completat un fel de chestionar si urmatoarea zi m-am intalnit cu Rei, vorbisem prompt.
-De fapt, incepu el, numele meu adevarat nu este Rei, ci Lucifer.
Am putut citi pentru a doua oara acea uimire in ochii femeii.
-Lucifer? repeta aceasta. Vrei sa zici… Lucifer al Iadului?
-Da, raspunse plin de sine.
Si-a indreptat privirea plina de reprosuri spre mine. Se pare ca nu a fost o alegerea tocmai buna. Am incercat sa ma apar:
-Nu trebuie sa-ti faci griji, nu e atat de rau pe cat se spune. De fapt, e ca un mic vampiras, ii zic aducandu-mi aminte de observatia pe care o facusem cu o saptamana in urma. E cuminte.
Ma privea neincrezatoare.
-Oricum, avand in vedere ca il ai pe Lucifer de partea ta si ca nu face parte din lumea Necrodomilor nu va trebui sa va incurcati cu Arenele.
-Arene? intreb.
-Da, sunt numerotate pana la sase in functie de dificultatea luptelor. Area 1 este prima dintre ele, acolo se lupta incepatorii. In functie de rezultatele acumulate veti parcurge arenele pana ajungeti in Area 6. Acolo sunt cei mai periculosi dintre Necrodomi, cu o vasta experienta de lupta.
-Care e rostul luptelor?
Intrebarea pusa de Rei m-a facut sa ma simt mai bine, insa nu datorita continutului, mai degraba faptului ca el a fost cel care a spus-o. Asta ma facea sa cred ca intr-un viitor apropiat o sa pot purta discutii cu el.
-Cel mai buni dintre luptatori ajunge Regele.
-Vrei sa spui ca daca ajung Rege pot sa ma intorc in Iad? a zis-o cu un entuziasm exagerat, ba chiar s-a ridicat de pe scaun, lovind masa cu mainile.
-Teoretic vorbind ar trebui sa poti, insa nu poti lasa dimensiunea fara Rege. Asta inseamna sfarsitul Necrodomilor.
Nu cred ca aceasta consecinta il deranja prea mult pe Rei. Eh, se pare ca sunt fortata de circumstante sa intru in aceasta treaba cu Arenele.
-Doamna, Yokoshi-sama va asteapta in camera de zi. Sa-i spun ca aveti alti musafiri?
Ospatarul ne intrerupse discutia.
-Nu, nu. Zii ca vin imediat, tocmai terminam.
-Cum doriti.
A plecat, indreptandu-se spre camera de zi. Ok, se pare ca aici se sfarseste conversatia noastra.
-Va dau numarul meu de telefon, daca aveti nevoie de ajutor sa ma sunati. Momentan trebuie sa scap de un parazit al companiei.
Si in timp ce vorbi scoase un carnetel din buzunarul hainei din piele care o avea peste rochie, unde scrise niste cifre- numarul ei de telefon. I-am multumit si am plecat, fara a mai fi de data aceasta insotiti de cineva.
-Hei, Rei… Sunt singura care are impresia ca Yatobe-san nu ne-a spus totul? ii zic imediat ce am iesit pe poarta conacului.
-Nu.

Asuka*- Este una dintre erele din istoria Japoniei. Din cate stiam eu, a tinut din 538 pana in 710.

[Verrine]

Za next is here. Scz ptr intarziere ^:)^.

Capitolul 7:

Cu o zi in urma am aflat de misterioasa aparitie a lui Rei pe Pamant, insa am cazut amandoi de acord ca Yatobe-san nu ne-a spus povestea in intregime. Nu stiu exact care era aceasta componenta lipsa, insa daca ne ne-a fost spusa inseamna ca ori este mai bine sa nu stim ori trebuie sa o aflam singuri. Ambele variante ma intrigau, dar pentru moment detaliile aflate ieri sunt suficiente. Ca urmare a aglomerarii de evenimente din ziua precedent, azi am hotarat sa o invit pe Minako la mine acasa. Mama va fi la serviciul ei temporar -de pe timpul iernii- intre orele doua dupamiaza si sapte seara. Oricum, problema nu era asta, ci Rei. Nu stiam ce sa fac cu el pe parcursul vizitei lui Minako. Noi vom sta in sufragerie si probabil vom vedea niste filme, insa nu il pot lasa pe Rei la mine in camera- Minako sigur va dori sa intre si sa vada daca mi-am improspatat colectia de cd-uri. Asta va fi o problema. Parca sa il las in camera mamei… nu prea ma lasa inima. Chiar nu stiam ce sa fac.
Am oftat, aruncand o privire la ceasul din sufragerie: 14.25. I-am zis lui Minako sa vina pe la trei si jumatate. Nu mai aveam decat treizeci si cinci de minute si inca nu stiam ce sa fac cu Rei. Am oftat din nou, uitandu-ma prin camera ca sa vad daca mai era ceva de aranjat. Astazi m-am trezit destul de dimineata ca sa pot aseza putin lucrurile pana la sosirea lui Minako. Am pregatit chiar si niste aperitive.
Camera parea in regula. Am urcat scarile, indreptandu-ma spre camera mea. Sa vad ce parere are Rei despre toata chestia asta- inca nu i-am zis. Am apasat pe clanta usii, iar imaginea care mi-a iesit in fata ochilor m-a uimit. Rei imi tinea pisica in brate, mangaind-o. Puteam sa jur ca acum o saptamana ii era frica de ea- nu intelegeam de ce, Neko-chi avea o blana atat de alba si niste ochi verzulii, exact ca ai lui. Baiatul asta devine din ce in ce mai ciudat.
-Rei, avem o mica problema, ii zic in timp ce ma asez langa el, undeva la marginea patului.
Si-a ridicat privirea, intalnind-o pe a mea.
-In dupamiaza asta o sa vina o prietena la mine acasa si…
-Nu stii ce sa faci cu mine, continua acesta propozitia.
Am dat aprobator din cap, privind in alta parte. Chiar nu stiam ce sa fac cu el, aveam speranta sa aiba el vreo idee geniala.
-Eu sunt Necrodomul tau, ca urmare trebuie sa primesc ordine de la tine. Spune-mi sa ma feresc de ea si asa o sa fac.
Daca asta e ideea lui geniala, atunci regret ca l-am intrebat. Am privit dezamagita podeaua.
-Rei, uite ce e, pentru mine nu esti nici un Necrodom, nu te-am chemat aici in scopul de ati da ordine. In momentul asta iti cer un sfat, nu vreau sa-mi dai raspunsuri de genul.
Lasand la o parte subiectul discutiei, eram fericita. Asta ar putea fi inceputul unei relatii fericite intre noi, unde putem comunica si noi ca oamenii.
-O sa incerc sa ma gandesc la ceva.
Si in timp ce ii vorbesc m-am indreptat spre baie. Aveam singura camera din casa cu tot cu baie. Trebuia sa ma pieptam si sa ma arenjez pentru intalnirea cu Minako. Nu stiti ce “reprosuri” imi face daca ma vede nearanjata.
Imi descalceam parul saten, cand aud soneria de la intrare. Am aruncat o privire fugitiva la ceasul de pe birou, era abia trei fara cinci minute. Probabil era vecina de langa noi- iar isi pierduse motanul.
-Rei, du-te tu si raspunde, ii zic continuand sa-mi pieptan parul.
Roscovanul s-a ridicat agale de pe jos, luand-o pe Neko-chi si iesind pe usa. Aveam impresie ca cei doi o sa fie nedespartiti pentru o vreme. Gandul asta imi dadea fiori.
Am auzit un tipat strident de la parter. Parca mi se oprise inima in loc… era vocea lui Minako. Am lasat tot ce aveam in mana si am fugit repede pe scari sa vad ce se intamplase. Rei nu putea sa faca asta, bineinteles ca nu putea. El nu era asa. Insa… ce ma facea sa fiu atat de sigura? Pulsul inimii accelera nebuneste.
Ajungand la parter, am alergat spre hol.
-Nene-chan! Cine e frumuselul acesta?
Ma uitam derutata la cele trei persoane din fata mea. Rei statea sprijinit de perete, iar Minako ii manga parul roscat, foarte emotionata. Mi-am indreptat privirea sfioasa spre cel de al treilea personaj. Alekseievici Itsumo. Nu venea sa-mi cred ochilor. Ce cauta el aici, la mine acasa?! Ii aruncam priviri intrebatoare lui Minako, neglijandu-i intrebarea precedenta.
-Ah, l-am adus si pe Itsumo-kun, sper ca nu te superi. Nu ne-am mai vazut de mult cu el si m-am gandit ca ar fi o idee buna. Oricum, cine e el? a zis intreptundu-si privirea spre Rei.
-Ah… e… uhm… varul meu. Il cheama Rei; tocmai a ajuns si el din Kyoto. Rei, aceasta este prietena mea Minako, iar el este Alekseievici Itsumo, un coleg de clasa.
Nu a spus nimic, tintuindu-i pe amandoi cu o privire infricosatoare. Se pare ca nu prea il incanta prezenta celor doi.
-Var? interveni Minako. Dar nu semanati chiar deloc! Daca as fi stiut ca ai niste rude asa de dragute, spuse chicotind.
Am oftat resemnata, incercand sa-mi asez gandurile. Prea multe surprize deodata.
-Puteti merge in sufragerie, o sa vin si eu imediat. Minako gandeste-te ce film vrei sa vedem, le spun in timp ce ma indrept spre bucatarie.
Deci, sa recapitulam. Minako l-a adus pe Itsumo-kun la mine acasa si l-a intalnit pe Rei ca si var al meu. Nu pot sa cred ca se afla chiar in casa mea, plus ca pot intelege cum de a fost convins de Minako sa faca asta. Oare o fi placand-o? Ah… nici nu stiti cine e Alekseievici, nu? Imi place de el inca din scoala generala, insa nu stie nimeni nimic despre asta. Nu sunt genul de persoana care sa vorbeasca despre sentimentele personale in fata celorlalti. S-a mutat aici in urma cu trei ani- a venit de undeva din vestul Rusiei. Din cate am inteles, mama lui era rusoaica, iar tatal japonez. Nu stiu exact ce-mi place la el, fizicul este unul destul de normal: inalt, cu un par negricios si niste ochi verzi, asemanatori cu ai lui Rei. Probabil atitudinea lui ma atragea intr-un anume fel. Nu era foarte sociabil ce-i drept, insa cand il vedeam cum se intristeaza cand ceilalti nu vorbesc cu el parca impartaseam si eu acelasi sentiment. Nu am incercat sa vorbesc prea mult cu el – ii placea de o colega de a mea de clasa. Mi-am zis ca nu are rost sa-mi bat capul atata timp cat are sentimente pentru altcineva. Ca urmare, am incercat sa renunt la el si am crezut ca am si reusit… se pare ca inima inca o mai ia razna cand il vad.
Am oftat, luand cele patru pahare fara model, umplute cu suc de portocale. Le-am dus pe o tava in sufragerie. Erau toti asezati pe canapea. Se pare ca Minako deja a ales un film pe care sa-l vizionam.
-Nene-chan, sa stii ca am ales o drama japoneza. Am vazut-o de vreo trei ori la cinema si mi-a placut foarte mult. E chiar foarte buna.
Avand in vedere ca singurul loc liber era langa Itsumo-kun nu am avut ce face, m-am asezat langa el. Mereu trebuie sa se intample asa. Langa Alekseievici statea Minako si in capatul celalalt al canapelei era Rei. Pentru un moment chiar uitasem de el.
Am pus filmul si cu totii ne-am indreptat privirile spre ecranul televizorului. Nu era foarte mare, dar nici mic, marimea potrivita pot spune. Era unul dintre televizoarele acelea vechi, nu lcd sau plasma cum avea majoritatea lumii de acum. Mamei ii placeau lucrurile vechi.
Pot spune ca am trait cele mai emotionante momente din viata mea. Inima imi batea cu putere, iar pulsul accelera nebuneste cu fiecare atingere dintre mine si Alekseievici-kun. Pentru a reusi sa ma controlez, am incercat sa fiu atenta la actiunea filmului. Intradevar, era o drama. O adolescenta, in primul an de liceu s-a indragostit de un delicvent. Fata stia sa cante la vioara, fiind destul de cunoscuta in orasul ei. Pe de alta parte baiatul de care s-a indragostit avea o reputatie foarte proasta. Bineinteles, oricine si-ar fi imaginat ca va fi un “ happy end” si ca cei doi vor ramane impreuna, insa atunci nu ar mai fi fost o drama, nu-i asa? Baiatul nu a placut-o nici macar o clipa, folosindu-se de ea pentru as remedia situatia in oras. Era Craciunul, iar cei doi se aflau la o intalnire, mergand pe o strada nu foarte aglomerata. Atunci s-a produs dezastrul. O masina cu un sofer beat la volan a lovit-o pe fata. Motivul? I-a salvat viata baiatului. De ce? Din dragoste. Oricum, baiatul a fost un dobitoc. A fugit de la locul accidentului, nici macar nu a mers la inmormantarea fetei. De atunci nimeni nu l-a mai vazut prin oras. Era clar ca nu a iubit-o niciodata si sincer, nici nu cred ca o va face.
-Ce dobitoc, a spus Minako imediat dupa terminarea filmului.
-Ea era idioata, vorbise si Alekseievici pentru prima oara.
Ne-am indreptat cu totii privirile spre el. Dintr-un anume motiv, eram de acord cu el.
-Stia prea bine ca nu o iubeste, si-a sacrificat viata degeaba.
“Iata atitudinea pe care o iubesc eu atat de mult”, gandesc eu cu o serioasa nota de sarcasm. Nu pot crede ca sunt indragostita de un baiat in genul lui. Viata e cruda.
Ma rog, dupa film am mancat cate ceva din aperitivele pe care le-am facut in dimineata aceea, am jucat carti si am ascult din acea “ improspatare” de cd-uri- v-am spus ca Minako o sa ma controleze. Am incercat sa-l evit pe Itsumo-kun. Sincer, chiar nu imi placea prezenta lui, nu puteam sa gandesc limpede cand el era langa mine. Oricum, in jurul orei sase si jumatate au plecat cu totii- asta m-a facut sa rasuflu usurata. Cred ca nu o mai invit vreodata pe Minako la mine acasa, este prea periculoasa. Cine stie ce surpriza imi mai pregateste data viitoare.
-Naname…
M-am intors brusc spre Rei. Mi-a zis… Naname. Nimeni nu ma chema in felul acesta, eram uimita. Cred ca e pentru prima oara de cand a murit tata cand cineva imi spune asa. Era fericita, dar si trista – mi-am adus aminte moartea lui. M-am asezat pe pat langa el.
-Ce e?
-In timpul vizitei… am simtit ceva ciudat. Parca mi-ar fi luat inima foc, credeam c-o sa-mi iasa din piept. Tot corpul imi tremura si ma simteam ciudat de nerabdator. Ce e asta?
A vorbit foarte repede, incercand sa explice toata acea incurcatura serioasa de sentimente. Parea atat de speriat. I-am afisat un zambet… trist, vorbindu-i cu jumatate de voce:
-Inseamna ca te-ai indragostit.
-Daca asta e sentimentul pe care il ai atunci cand esti indragostit atunci chiar nu inteleg de ce toti oamneii tanjesc dupa el. In plus, voiam pe toti sa va omor. Asta face parte din dragostea voastra?
Nu stiam ce sa-i raspund. Mi-am indreptat privirea la calculatorul de pe birou. Nu puteam sa-l privesc in ochi. Aveam o idee asupra a ceea ce se intampla, insa nu stiam cum sa ii o spun. Ma privea mereu atat de derutat, trist si imi arata ca nu intelege nimic din capitolul sentimente.
-Stii ceva despre asta si nu vrei sa-mi zici? ma trase el la raspundere.
-Oarecum, ii zic sfioasa. Stii… atunci cand ne-am intalnit prima oara nu ai simtit si alte lucruri de genul?
A stat putin pe ganduri, apoi imi raspunse:
-A fost ceva diferit atunci. Simteam durere, nu dragoste. A fost mai ciudat decat acum. Parca as fi fost a doua oara izgonit din Paradis.
-Si eu am simtit durere atunci, ii zic, la care el ma priveste suspicios. Cred ca atunci cand eu am un sentiment, acesta se transmite automat si la tine.
Nu il puteam privi, era un subiect prea delicat. Atunci cand ne-am intalnit, mi-am dat seama ca ceva este ciudat, plus ca, puteam auzi vocea inimii lui cum striga neajutorata, cu speranta oarba ca cineva o va auzi:

*FlashBack*

Simt cum o mie de sageti imi strapung corpul, doar ca pare mult mai dureros in variant ei.

*End of FlashBack*

Acum, cand stau si il ascult cum incearca sa-mi explice modul in care il afecteaza acea dragoste pe care i-am transmis-o, parca ma intristeaza.
-Il iubesti pe acel coleg, nu? Deaia am simtit cum era sa-mi crape inima in doua.
Nu stiam daca e nervos, trist sau pur si simplu indiferent. Era o situatie in care chiar nu stiam cum sa reactionez. Era adevarat, il placeam pe Alekseievici, insa parca nu ma lasa inima sa-i zic asta lui Rei.
Nu am raspuns.

Poze:

Alekseievici Itsumo:

[Verrine]

Capitolul 8:

-Hei Rei, esti suparat pe mine? ii zic in timp ce imi cufund capul mai tare in perna.
De la vizita lui Minako, Rei nu a mai vorbit deloc cu mine. Cred ca a fost destul de deranjat de tot ce s-a intamplat. Conexiunea dintre sentimentele noastre este un lucru ciudat, care sincer cred, nu este nici pe departe pe placul lui.
-Nu, de ce as fi? vorbi fara sa-si intoarca privirea spre mine.
-Stii tu, te-am facut sa treci prin atatea. Sa nu mai vorbim ca totul a fost impotriva vointei tale.
Ma simteam destul de prost cand ma gandeam la toate astea. Cred ca e destul de greu pentru el sa traiasca niste momente prin care nu s-ar fi gandit niciodata sa treaca. Sunt niste moment dificile, intradevar. Insa mi-as dori sa pot privi situatia dintr-o alta perspectiva:

Eu, adica persoana pe care Rei o iubeste, este indragostita de un coleg de clasa. Este o batalie destul de dificila. Inima mea este innebunita dupa Alekseievici, insa mintea il recunoaste pe Rei ca pe ceva esential vietii. Iar ca sarea sa fie pusa in mod subtil peste rana, datorita acelei conexiuni intre sentimentele noastre, el acum stie de intensitatea dragostei mele fata de Itsumo-kun.

Ce romantic. Oricum, nu e ca si cum ar fi totul doar pura fantezie, ultima parte e partial adevarata. Insa, problema este ca Rei ma crede doar o pacoste care l-a transportat din minunatul Iad pe teribilul Pamant- situatie ce, nu-mi convine.
-Ma gandeam, a inceput el. Sunt cu ochii pe oameni de milenii, insa dintre toti trebuie sa stii, tu esti cea mai ciudata.
-De ce spui asta? il intreb cu o rata de uimire in voce.
Recunosc ca aveam o atitudinea destul de bizara, insa sa nu exageram. Cred ca exista oameni mai screlozati decat mine.
-Stai in acelasi pat cu Lucifer, demonul de care se teme toata lumea, si nici macar nu ai un simplu sentiment de teama.
-Nu-i chiar asa. Am incredere in tine. Plus ca, daca mor eu, mori si tu, deci nu ar ajunge nicunul dintre noi la vreun rezultat bun.
A oftat, intorcandu-se cu fata spre mine. Ochii lui de un verde intens ma tintuiau; avea o privire serioasa. Nu mi l-as fi imaginat pe Rei sa vorbeasca despre astfel de lucrurile cu o asa seriozitate. Mie mi se pareau copilarii.
-O luam altfel. Stai in acelasi pat cu mine, la o distanta de doar treizeci de centimentri, in timp ce iubesti pe altcineva.
-Nu sunt iubita lui, deci asta inseamna ca nu imi este interzis sa visez la altcineva. Sa fiu sincera, sunt dezamagita de propia persoana. Creierul meu te accepta intr-un mod diferit fata de ceilalti oameni- am facut o pauza apoi am continuat-, incep sa cred ca inima face numai greseli.
Si-a trecut mana dreapta prin parul roscat, lasand la vedere pijamua pe care i-am cumparat-o. Girafele chiar arata bine pe el. Am chicotit la gandul asta.
-Dupa cum am zis, esti o ciudata.
Mi-a repetat de doua ori asta, insa eram nesigura. Cred ca sunt ciudata pana la urma. El este Lucifer, oricine ar trebui sa se teama de el! Asa ar trebui sa fie firea umana. Insa… daca ar fi fost o alta persoana in locul meu, nu ar fi fost la fel de egoista ca mine? El nu poate sa ma omoare, pentru ca automat va fi si el ucis. O alta persoana sigur ar profita de el, la fel cum fac si eu. Am ramas pe ganduri.
-Lasa-ma sa te intreb ceva.
Desi il priveam sceptica, i-am dat un raspuns afirmativ.
-Ce iti place atat de mult la mine?
Intrebarea lui nu doar ca m-a uimit, dar m-a amuzat grozav. Radeam cu pofta, in timp ce pregateam un raspuns pentru el. Bineinteles, odata cu asta, probabil Rei m-a crezut si mai ciudata decat la inceput.
-Sunt destul de multe motive, nu as sti cu ce sa incep.
-Principalul? intreba.
-Hm… Inainte sa te cunosc eram o persoana foarte indecisa, nu eram in stare sa iau singura deciziile. Desi aveam si avantaje, majoritatea intamplarilor mi-au aratat ca dezavantajele sunt in numar mai ridicat. Oricum, imediat ce te-am cunoscut, aceste nesigurante ale mele au inceput sa dispara. Ce e drept, mai am momente cand sunt nesigura de decizia pe care trebuie sa o iau, insa nu atat de des ca inainte. Ma influentezi intr-un mod placut.
Nu am primit nici un raspuns. Poate lui i se pare un motiv stupid, insa pentru mine este ceva important.
S-a intors cu spatele la mine, spunandu-mi noapte buna. Se pare ca asta a fost sfarsitul conversatiei din seara asta. Intr-un anume fel, eram fericita, as putea spune ca asta a fost prima noastra discutie. Am avut un subiect de dezbatut, unul destul de copilaresc dupa parerea mea, insa mi-a placut. Sunt fericita ca am putut sa vorbim insfarsit liber unul cu altul.
-Noapte buna, ii spun.

* * *

A doua zi m-am trezit tot la ora 9.00, cum fac deobicei. Mama era azi acasa asa ca nu-l puteam lasa pe Rei sa doarma cat vrea, existau sanse sa fie descoperit. Nu vreau sa-mi imaginez cum ar reactiona mama daca ar sti ca de fapt in casa noastra locuiesc trei persoane, nu doua. Am nororc ca nu este foarte protectiva ca sa verifice la fiecare cinci minute ce fac. Ar fi fost un adevarat cosmar ca sa ascund o persoana asa ca Rei, care iese foarte usor in evidenta.
Oricum, ce m-am imbracat cu unifroma scolii si mi-am aranjat parul l-am trezit pe roscovan. I-am zis ca de fiecare data sa se fereasca de mama, sa nu se lase descoperit si, bineinteles, sa vina sa ma ia la ora sapte de la scoala. Azi era marti, prin urmare aveam sa merg la clubul de pian. Incepeam sa regret ca am acceptat sa intru in asa ceva, era asa de bine daca veneam la ora cinci acasa, si nu sapte. Oricum, lasand asta la o parte, am laut micul dejun si am plecat spre scoala.
Orele au fost la fel ca intotdeuana. Orasul in care locuiam era destul de linistit, fara prea multe incidente. La clubul de pian am facut un fel de concurs. Aburame-sensei ne-a cantat din cate am inteles o melodie a unui pianist italian, iar noi in timp ce ea canta trebuia sa ne dam seama de note, sa le scriem pe o foaie si apoi sa le cantam la randul nostru. Nu le-am descoperit pe toate, ba chiar am gresit cateva, eh… se putea observa ca nu am mai cantat de ani buni la un pian. Oricum, partea frumoasa este ca mi-am dat seama cum sa le deosebesc pe cele trei fete. Hina era cea mai mica de statura dintre toate trei si mereu avea parul prins in doua codite. Yuiko era a doua cea mai inalta si parea genul de persoana foarte protectiva, care se ingrijoreaza foarte repede. Yua in schimb, fiind cea mai inalta dintre toate, avea o atitudine mai rece, desi cand am cunoscut-o prima data mi se parea ceva gen Minako. Riokoju-san era un baiat talentat, canta foarte bine la pian, insa din pacate nu a luat decat locul al doilea la concursul facut de Aburame-sensei. Hina-chan are o ureche muzicala si o memorie extraordinara!
Eh, eu m-am ales cu un loc patru. Nu ca as fi fost eu foarte interesata de asa ceva, insa imi era destul de greu sa cred ca niste fete din anul intai au o memorie mai buna decat a mea.
Imediat ce s-a terminat ora, mi-am luat la redevere de la ceilalti si am plecat spre intrarea scolii. Rei sigur ma astepta acolo.
Mergeam intr-un mod alert prin zapada. Asta imi dadea o senzatie ciudata de déjà vu. Am incercat sa inaltur aceste gandrui, grabind pasul. Deja se intunecase… Iata de ce urasc iarna, trebuie sa vin pe intuneric acasa. Am oftat, uitandu-ma inaintea mea. Am rasfulat usurata in gandul meu cand l-am vazut pe Rei asteptandu-ma. Nu stiu de ce aveam sentimental asta de frica, de fapt, nici nu stiam daca este al meu. Frustranta chestia asta cu conexiunea intre sentimente. Nici nu sunt in stare sa diferentiez sentimentele mele de ale lui.
-Hei Rei, ma bucur ca ai venit. Cum a fost azi cu mama?
-Bine, a intrat in camera sa faca curatenie.
Sa faca curatenie? Doar i-am zis ca ma ocup eu de asta.
-Si tu unde te-ai ascuns?
-Pe acoperis.
Ah! M-ai bine nu intrebam. Cum sa stai ma pe acoperis?! Daca il vedea cineva si se ducea la mama ca sa-i zica ca are o chestie cu aripi pe acoperis? Lumea ne-ar fi crezut nebuni. Ce viata…
-Aizawa-senpai, Aizawa-senpai!
Vocea subtire a lui Yuiko mi-a trezit atentia.
-Hm? Ce s-a intamplat, Yuiko-chan?
- Ce bine ca inca nu ai plecat. Ti-ai uitat partiturile. Oh, prieten de al tau? a spus in timp ce si-a indreptat privirea spre Rei.
-Um, este varul meu Rei. Mai vine din cand in cand pe aici. Rei, ea este o coelga din clubul de pian, Hiroshi Yuiko.
-Incantata, spuse aceasta in timp ce ii intinse mana.
Rei nu s-a miscta din loc. Doamne, ce atitudine are! Nu putea sa fie si el nici macar o data prietenos cu ceilalti? E chiar atat de greu? Trebuie sa mai lucrez cu el la aspectul asta.
-Imi pare rau, este ceva mai timid, incerc eu sa-I scuz impolitetea.
-Ah, nu-i nimic. Bine atunci, ne vedem maine.
Aceste fiind spuse, acum am ramas singuri. Hm, ma intreb ce s-a intamplat.
-Rei, de ce ai fost nepoliticos?
-Fata aia… ai face bine sa nu stai prea mult pe langa ea.
Eram uimita, insa nu am mai intrebat nimic. A folosit un ton rece, dar foarte serios. Aveam incredere in el, insa cred ca de data asta exagerase. Nu mi-as fi imaginat-o pe amabila de Yuiko gata sa ma stranga de gat, cum au facut altii. Eh, a stiut Rei ceva cand mi-a zis sa am grija. Ma intreb oare despre ce e vorba.
Am luat autobuzul si am pornit spre casa. Voiam sa ajung la timp de data asta, mama iar ar deveni ingrijorata daca as intarzia.
-Naname…
Mi-am indreptat privirea spre Rei, statea cu capul lipit de geam –mereu facea asta cand mergeam cu autobozul. El era singurul care ma striga asa, intr-un fel… imi aducea aminte de tata.
-Ce e?
-Sa mergem maine inapoi la conac.
-Vrei sa afli mai multe despre Arene, nu?
Printr-o miscare usoara a capului mi-a dat de inteles ca da. Ma gandeam eu ca mai devreme sau mai tarziu o sa-mi ceara asta. A fost ceva inevitabil. Se pare ca o sa avem parte de distractie de acum incolo.
-Bine atunci.

[.Anne]

Anne's here!
Sa vedem... Imi place! Sincer, povestea ta ma face pur si simplu sa o citesc. Ideea este originala si ai un mod placut de a nara. Simplu si fara prea multe "briz-brizuri". Actiunea nu e deloc grabita, iar dialogul nu-i sec. Again, o bila alba : )). Estetica este ok, iar pozele si ele sunt frumoase.
Oficial sunt indragostita de Rei :">. Imi place comportamentul lui. E misterios si rece, dar totusi parca putin ii pasa. In orice caz, dupa parerea mea, personajele au un caracter complex. Lucru de asemenea foarte bun in acest fic.
Greseli de tastare nu am remarcat, dar sincer nici n-am stat sa le caut.
Astept continuarea! Succes la scris si multa inspiratie!


Ganbatte!

[Whisky]

Buuna!Dah' si eu,un comentariu la o luna.Un nou fic,si inca ce fic....Am un singur cuvant care il descrie:briliant!Imi place asa de mult,este asa de interesant.Chestia asta cu demonii...super!Eu greseli nu am vazut,de alfel nici nu ma uit dupa asa ceva dar ma enerveaza cand vad cuvinte scrise gresit.Cu naratiunea si astea stai bine,parerea mea.Eu sper sa pui capitolele mai repede,nu unul pe saptamana.Eu astept foarte mult urmatorul capitol,sa stii ca sunt foarte curioasa.So....scrie si pune repede continuarea.Cat despre titlu,este atragator.Dar intr-un loc parca ai grabit putin actiunea,acolo cu dragostea...ai spus ca s-a indragostit de ea sau ceva de genul.Cand?