Elena ÅŸi Ordinul Negru

[Ayu.Lore]

Este o idee mai ciudată, despre un grup e copii cu puteri neobişnuite.
Aştept să văd ce părere aveţi.

Unu

*****

Chiar dacă sunet este vag îl pot auzi, undeva departe cineva ţipă. Încerc să deschid ochii, dar pleoapele parcă îmi sunt de plumb.
"Trezeşte-te, trebuie să trezeşti. Acum!”
Vocea s-a stins şi am deschis ochii larg, vedeam un cer albastru închis. Ceva greu îmi apăsa pieptul şi atunci am înţeles. Am simţit cum panica îmi întunecă mintea, eram prinsă acolo, pierdeam sânge şi dacă nu se grăbeau puteam muri. Am vrut să ţip, aveam nevoie de ajutor, cine, ori şi cine. Mi-am ridicat pentru o secundă capul şi am simţit cum o iau complet razna.
„ Taci, ei cred că eşti moartă. Dacă află că de fapt trăieşti, sigur va fi pentru puţin timp.”
Priveam cum mama mea zăcea inconştientă, iar cealaltă femeie ridica un cuţit de măcelărie. Pentru un moment am zărit o maşină care se oprise la marginea şoselei, şoferul era destul de bătrân.
- Ce mai stai? Ucide-o o dată, nu vreau ca cineva să se apropie.
Lama cuţitului cădea cu repeziciune „ E un vis, e un vis”. Chiar dacă îmi impuneam asta ştiam că nu este adevărat, acum probabil că mama este moartă. Ţineam ochii strânşi, iar lacrimile doreau să iasă la iveală.
„ Nu, nu-i poţi lăsa să te descopere. Nu uita, voi fi mereu lângă tine, răsfăţato.”
Am deschis ochii, Ştefan era aplecat deasupra mea. Ochii lui ciocolatii erau plini de tristeţe, o tristeţe care avea legătură cu mine. Era palid şi părul şaten îi era ciufului. În schimb buzele lui erau roşi, sau mai bine spus sângeri. Am întins mâna pentru al atinge, dar a trecut pur şi simplu prin el.
- EÅŸti mort?
Nu mi-a răspuns doar mi-a făcut semn să tac şi mi-a cerut să închid ochii. Atunci am simţit cum mi se opreşte respiraţia, inima a încetat din a mai bate, dar era totuşi vie. Nu ştiam ce se întâmplă, dar eram sigură ca Ştefan nu va lasă pe cineva să-mi facă rău.
Auzeam paşi apropiindu-se, tot mai aproape, mai aproape. O mână caldă, extrem de caldă îmi verifica pulsul.
- E moartă, supravegherea a luat sfârşit. Subiectul numărul 15 a decedat, experimentul aluat sfârşit. Mama acesteia a fost o victimă fără voie.
„ Nu deschide ochii, te va ucide dacă va afla că trăieşti”.
Am auzit cum paşi se îndepărtau. După ce a pornit motorul şi maşina s-a îndepărtat cu viteză am deschis ochii. Ştefan era aşezat lângă mine şi privea pierdut cerul. O stea a căzut şi fără să vrea am scos un mormăit trist:
- Mama…
„ Dacă steaua ei sa prăbuşit înseamnă că a trecut dincolo, dar nu pot garanta că este vorba de Rai sau Infern.”
- Infern. Nu era perfectă, dar nici groaznică. Ştiu că nu are nici o şansă să ajungă în Rai pentru că la ucis pe tatăl meu biologic.
„ Ştiu. Totul se întâmplă cu un scop. Acum tu trebuie să trăieşti, iar toţii cei care nu aparţin lumii tale să moară.”
Un nor întunecat parcă se abătuse asupra chipului său. Oare cum pot să spun că arată, viu sau mort?
- EÅŸti mort?
„ Nu.”
- Eu sunt moartă?
„ Nu. Trebuie să plec. Ai grijă, Ordinul Negru e pe urmele tale. Trebuie să supravieţuieşti, mai ai trei luni, rezistă. ”
Am început să tremur de frig. Încă o maşina apăru pe şosea. Ochii mi sau închis, dar puteam auzi sirenele, sunt salvată.
Auzeam paÅŸi care veneau tot mai aproape, apoi vocea unei femei a spart liniÅŸtea.
- E vie. Aduce-Å£i repede targa.

*****

M-am ridicat în capul oaselor, tatăl mau vitreg era lângă mine şi mă ţinea de mână. Ochii lui roşii şi părul în toate direcţiile parcă mi-a confirmat că nu era doar un vis. Era prima dată când îl vedem neras, era complet distrus, mă avea doar pe mine acum.
Privirea îi eram îndreptată spre fereastră, parcă aştepta să se întâmple ceva rău. Îi cer să-mi dea drumul la mână în timp ce el nici măcar nu mă asculta.
„ Trebuie să pleci cât mai repede. Ai încredere în mine, dacă nu te grăbeşti Ordinul va ajunge la tine.”
Ştefan stătea rezemat de tocul uşi, era la fel de palid ca noaptea trecută, purta un tricou negru si o pereche de blugi închişi la culoare. Părea atât de trist încât simţeam un impuls de a merge la el şi al îmbrăţişa.
„ Ce mai stai pe gânduri, spune-i că trebuie să mergi la baie sau ceva”
Vocea lui era puternică, dar Cristian, tatăl meu vitreg, nici măcar nu îl auzea. Încă o dată mă întrebam dacă nu cumva era mort, dar eu nu vreau să cred asta, e absurd.
„ Nu mai sta pe gânduri, trebuie să ajungi cât mai repede acasă.”
Privesc speriată în jur şi realizez că mă aflu în camera mea, sau o copie perfectă. De ce m-ar minţi Cristian, el m-a considerat mereu fata lui.
- Unde suntem?
Întrebarea era pentru Ştefan, dar cel care a venit primul cu răspunsul a fost Cristian.
- Eşti acasă, totul va fi bine. Merg să-ţi aduc ceva de mâncare.
Îl priveam cum iese din cameră şi am început să caut indici care să arate că nu era camera mea. Pereţi aveau aceiaşi nuanţă de verde închis, lângă uşă era biroul şi pe el îmi era aşezat laptop-ul şi colecţia de CD-uri. Dulapul era deschis exact cum l-am lăsat eu ieri, iar hainele erau la fel de neordonate ca de obicei.
„ Ai încredere în mine, trebuie să pleci cât mai repede.”
Acum nu mai ştiam ce să cred, eram acasă sau nu, aveam încredere în Ştefan sau nu? Aveam, ştiam că nu mi-ar face nici o dată rău, dar poate că el este cel care greşeşte, iar eu sunt acasă. Poate că nici mama nu este moartă, poate că totul este un vis, un vis care încă nu s-a sfârşit. M-am ridicat din pat, eram îmbrăcată în pijamalele mele negre cu cranii colorate, şi m-am dus la perete. Am înghiţit nodul pe care îl am în gât şi mi-am repetat că este un vis, apoi am dat cu capul de perete.
„ Dă mai tare ca să te audă şi Dr. Cristian.”
- Au! Chiar nu visez.
Îl privesc lung pe Ştefan, sau spiritul lui, fantoma spectrul, ce o fi. Dacă nu e un vis, dacă el are dreptate, dacă Cristian vrea să scape de mine, atunci ce mă fac?
Mă îndepărtez de perete cu paşi mici si apăsaţi până la dulap. Înşfac repede un tricou kaki şi o pereche de blugi negri.
- Ieşi din cameră.
Mă uit spre locul în care acum câteva momente era Ştefan şi văd că a plecat. Îmi arunc hainele pe jos şi mă pun să arunc câteva lucruri într-un rucsac. Deschid biroul şi rup posterul lipit pe uşă, lăsând o sumă destul de mare de banii să cadă pe covorul verde. Mai scotocesc după caietul cu schiţe. Împachetez repede acele lucruri mărunte apoi mă îmbrac în grabă. Vreau să ies, dar nu pot pleca pe străzi având pe mine doar un tricou. Înşfac un hanorac albastru închis de pe umeraş şi îl chem pe Ştefan.
- Sper să ai o explicaţie bună, pentru că eu acum fug de acasă.
El nu face decât să aprobe din cap şi îmi spune să cobor în linişte scările. Nu prea ştiu despre ce scări vorbeşte pentru că camera mea este la parter, sau era. Ies pe hol şi abia atunci îmi dau seama că chiar nu eram acasă.
Holul era alb plin de uşi exact ca a mea. Una dintre uşi se deschise şi din spatele ei ieşi o fată puţin mai mare ca mine, dar extrem de ciudată. Nu că eu aşi putea fi numită normală. Am doar 1,65 şi 58 de kilograme. Poate asta nu vi se pare ciudat, dar nu port decât haine închise şi combinate nu negru, ceea ce mă face mai palida decât de obicei. Părul meu este blond cu şuviţe verzi. Ochii mei se schimbă după anotimp: toamna căprui, iarna albaştri, primăvara verzi, iar vara negri. Atunci când mă enervez ochii mei devin vişini, poate că asta a speriato pe profesoara de fizică. Acum să o descriu pe fata din faţa mea, este înaltă şi slăbănoagă, are o freză emo, părul brunet cu şuviţe vişini. Tricoul de pe ea este negru cu un cap de mort pe spate, iar pantaloni sunt în carouri. Nu purta nimic în picioare şi avea o ojă neagră luată pe alocuri.
- Dacă vrei ceva poţi să-mi spui. Ce ţi se pare aşa ciudat la înfăţişarea mea?
Vocea îi era rece, nu era supărată pentru modul în care am numito, era doar plictisită şi distantă.
- Îm-îmi pare rău. Nu am vrut să o spun într-un mod urât. Eram sigură că asta gândesc.
- Eşti nouă. Ordinul nu a mai adus pe nimeni aici în ultimul timp.
- Unde suntem?
- Internatul Negru. Plin de ciudaţi care nu îşi găsesc locul, aici îţi faci prieteni şi alte chesti, dar nu-oi adevărat. Am văzut că Dr. Cristian a fost la tine în cameră. Mă analiza puţin şi privirea i se opri pe rucsacul meu. Nu poţi pleca. Apropo eu sunt Diana.
- Elena. Care e numele tău de familie?
- Nu am, nimeni de aici nu are nume de familie, sau familie.
- Cristian e familia mea, este tatăl meu vitreg.
Fata m-a privit suspicioasă câteva secunde după care a plecat. Nu mai ştiam ce pot să fac, Ştefan vrea să plec cu el, dar acum nu mai pot face asta. Am fost văzută şi probabil că fata asta va spune celorlalţi că vreau să plec.
- Diana, nu fata asta. Poţi încerca şi tu să fugi, dar nu are rost, suntem păziţi 24 din 24. crezi că eu nu am încercat. Intrat în cameră şi mi-a făcut semn să o urmez. Era o cameră decorată cu bun gust. Era un pat mare în mijlocul camerei - pe care stătea un laptop - , pereţi erau albi cu pete mari vişinii, iar patul avea aşternuturi gri deschis. La capul patului era un raft plin de cărţi, unele vechi altele noi. Opus uşi erau aşezate două uşi din sticlă care ducea spre un balcon cu două fotolii şi o măsuţă. Dulapurile ei era gri şi simple. Covorul erau pictat in colori închise: negru, albastru, verde, mov, gri, vişini.
- Sora mea m-a ajutat să o decorez când locuiam împreună.
Scoase un caiet mare cu copertă de carton şi diverse cuvinte notate pe el. Mi-a arătat o pagină pe care erau notate mai multe nume şi data în care a încercat fiecare să evadeze. Următoarea listă era cu alte nume, destul de puţine, armat de o dată, data morţii.
- Fiecare persoană care a încercat să evadeze şi a fost prinsă a murit într-un mod ciudat, un accident.
„ Ai încredere în mine, te voi scoate de aici şi nu vei păţi nimic, răsfăţato.”
- Cine e aici? Te aud să ştii. Ştefan? Te-ai întors? Alexa este moartă!
Fată părea scoasă din minţi mde focea şatenului. În clipa în care a rostit acele cuvinte chipul băiatului a devenit mai aspru, dur şi rece. Mi-a atins obrazul,şi pot să jur că am simţit ceva rece în acel loc, apoi s-a făcut nevăzut.
- Era Ştefan nu? Mă privea furioasă de data asta, iar răceala din ochii ei era cât se poate de evidentă. Se pare că nu ai de gând să-mi răspunzi la întrebare. Poftim, ia caietul şi grăbeşte-te că vine Dr. Cristian.

[Miranda.]

helloooo
Imi place foarte mult... Mie in general imi pllace acest gen. Sa sti ca este prima proza pe care o comentez, de fapt, prima proza pe care o citesc, nu am dau prea in vant dupa ea. Numele, Elena, nu mi se pare potrivit, sau cel putin in momentul de fata, sper ac nu ai pus numele asta pur si simplu, pentru ac trebuie sa aiba legatura cu ceva. Dar nu am inteleg cine este Stefan, nu ai specificat multe lucruri. Unele faze mi s-au parut in ceata in cateva randuri, dar apoi am inteles mai tot capitolul... Nu-mi place descrierea, putea fi si mai buna, dar nu-mi pot imagina capitolul asta si mai lung din cauza descrierii, ar fi fost obositor.

:bye:

[Ayu.Lore]

Am adus trei capitole o data... Sper sa va placa...:*
Aceste capitole sunt dedicate Mirandei...



Doi

Arunc repede caietul pe pat şi mă aşez la birou, deschid repede o carte şi mă prefac că o citesc. Când uşa se deschide ridic privirea tristă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Nu ai mai citit o dată cartea asta? Privea întrebător cartea pe care o ţineam în mână, Kelly Armstrong – A doua lună plină.
Am ridicat din umeri şi am încercat să găsesc o scuză pentru că o citeam.
„ Asta este cea dea doua carte a scriitoarei, tu ai citit doar Lună plină.”
Ştefan era poziţionat cu ochii pe carte în timp ce eu nu îmi găseam cuvintele pentru a imita cuvinte lui. Creierul meu nu putea face contactul cu ceea ce se întâmplă.
- Este cea dea doua carte, şi eu am citit-o doar pe prima. Mi-am coborât privirea sperând că nu îmi va mai pune alte întrebări.
Am văzut că lasă tava cu mâncare pe birou în timp ce mă privea cu tristeţe.
„ Spune-i că ai ieşit şi au observat că nu eşti acasă, dar nu vrei să afli încă despre ce e vorba.”
- Pot merge la Cristina? Am nevoie de o prietenă în aceste momente.
„ Nu, ascultă-mă măcar o dată. Eşti aşa de căpoasă, mereu faci ce-ţi trece prin cap. E chiar aşa de greu să foloseşti chestia aia pe care o numeşti creier?”
- Nu se poate, acum nu suntem acasă, te-am adus aici pentru că eu nu pot avea singur grijă de tine. Acesta este Internatul Negru, şi aici sunt destul de mulţi copii. Sigur o să-ţi faci prieten, poţi ieşi în curte, acum cred că au pauză.
Mă sărută pe frunte exact cu făcea atunci când uita de ziua mea apoi a doua zi îmi aducea un cadou foarte scump, pe care îl lăsam mereu undeva în spatele dulapului fără’ să-l deschid. Schiţează ceva ce ar fi trebuit să fie un zâmbet apoi iese din cameră şi eu mă uit urât la tava cu mâncare.
„ Nu e otrăvită.”
Mă runc pe pat şi scot caietul începând să îl răsfoiesc fără chef. Ştefan protesta ceva legat de caiet, dar acum eram prea interesată pentru al lua în seamă. Am început să citesc, iar ochii mi se măreau cu cât citeam mai mult.

„ Ştefan era sigur că planul va avea un succes, dar nu a fost aşa, nu pentru noi. El a fost singurul care a reuşit să plece din Internat în timp ce noi am fost lăsaţi în urmă. Alergam prins spate spre singurul punct care ştiam că nu era păzit la ora aceia pentru că era făcut schimbul, ceea ce arăta că aveam 5 minute să ieşim de acolo. Am ignorat cu desăvârşire avertismentele lui David pentru că credeam în plan şi în Ştefan. El era în faţă în timp ce noi am rămas în urmă, dar cumva am reuşit să scăpăm de gardieni. Îmi amintesc cum mi sau declanşat pentru prima dată puterile şi atunci am ştiut că erau pe urmele noastre, ştiau de plan. Degeaba încercam să-l avertizez pe Ştefan pentru că el deja nea lăsat în urmă, iar Alexa nu înţelegea că nu aveam nici o şansă. L-am avertizat pe David şi am mers înapoi prin cele mai ciudate locuri până am reuşit să intră în camere.
Ştiam că Ştefan nu a făcut decât să se folosească de nişte naivi ca noi pentru a scăpa, dar nu credeam că va dori ca Alexa să moară pentru el. Îi sunt recunoscătoare doar pentru că am descoperit această putere a mea, dar nimic altceva.”

I-am aruncat o privire de gheaţă băiatului după care am ieşit cât am putut de repede din cameră. Nu se poate să fi făcut asta, nu e genul ală de persoană, este diferit. Am bătut la uşa Dianei fără să primesc un răspuns aşa că am deschis puţin uşa să mă asigur că nu-i acolo. Am tras adânc aer în piept şi am coborât cât am putut de repede scările fără să privesc în urmă, dacă Ştefan era acolo nu puteam să duc planul meu la bun sfârşit. Mă împiedic de ultima treaptă şi sunt prinsă de un băiat. Ridic puţin privirea şi rămân şocată. Era unul din băieţi aceia pe care îi vezi în postere sau filme. Avea cam 1,85 şi era musculos.
- Mu-mulţumesc, na-na fost intenţionat.
Ochii lui albaştri păreau răutăcioşi, dar şi blânzi, buzele lui erau uşor curbate într-un zâmbet inexpresiv, părul blond îi era ciufulit de parcă bătea vântul. Purta un tricou negru cu un fulger pe el şi o pereche de blugi închişi la culoare. În picioare purta o pereche de tenişi simpli.
- Eşti nouă , iute un sfat: nu mânca prăjitură cu mere. Apropo: eu sunt Alex.
- Iar eu David.
Mă holbam la David, era mai înalt decât Alex cu maxim cinci centimetri, dar nu era la fel de făcut. Dacă era să pariez pe unul dintre ei acela era Alex, pentru că era clar mai puternic decât David. Ochii lui David erau verzi şi chipul îi era palid, zâmbetul lui era prietenos, iar părul roşcat îi era mai ciufulit de cât al blondului. El purta o pereche de pantaloni negri, Nike şi un tricou roşu, Puma, în picioare avea nişte tenişi roşi.
- Chiar îmi pare rău, ar trebui să fiu mai atentă, dar mă grăbesc să o găsesc pe Diana.
Alex îmi aruncă o privire nu prea sigură, apoi observă caietul pe care îl ţineam în mână. Ochii lui au devenit roşi, un mârâit jos dar dur m-a făcut să mă dau înapoi.
„ Plecă cât mai repede, Alex poate deveni un pericol.”
Era prea târziu,m mâna lui se înfige în hanoracul meu şi mă izbeşte de perete. Capul îmi zvâcneşte de durere, dar nu scot nici un sunet. Fata blondului era extrem de încordată, la fel ca corpul acestuia. David încerca fără rost să-l convingă să-mi dea drumul, dar nu s-a ales decât cu un pumn în coste care l-a făcut să-şi piardă echilibrul.
Am încercat săi desprind braţul, dar era în zadar, era mai puternic decât mine.
- Las-o în clapa asta. Nu voi mai repeta o dată. Cristian s-a apropiat de noi cu ochii ţintă pe Alex, era supărat, o supărare pe care nu am mai văzut-o de când m-am bătut la şcoală cu o colega. Elena, ce-ai făcut?
Blondul m-a lăsat jos şi am căzut grămadă lângă perete.
- Îmi pare rău, am crezut că este al cineva şi…
- Vorbim mai târziu. Mâine mergem la înmormântarea mamei tale, să fi pregătită dimineaţă.
M-a sărutat pe frunte după care a plecat dea lungul coridorului. Strângea atât de tare din pumni încât sângele a început să-mi curgă pe degete. Ura pe care i-o purtam acum „ tatălui meu” era mai mare decât orice sentiment. Îmi doream să-l văd murind, să-l calc în picioare, să-l distrug apoi să-i zâmbesc cum face el mereu şi să-i spun că totul va fi bine.
Am dat cu pumnul în perete, iar oasele mi-au trosnit, sângele a început să se scurgă pe peretele alb.
Eram şocată de ceea ce s-a întâmplat, dar mai ciudat era că nici nu simţeam durerea. Pielea îmi era sfâşiată, iar carnea mi se observa foarte bine. Am trecut în viteză pe lângă cei doi băieţi. Mi-am dat seama că privirea lui David era îngrijorată, iar cea a lui Alex era furioasă.
Urcam în grabă scările fără să o bag în seamă pe fata care mă striga, un lucru era sigur, nu era Diana. Am deschis uşa camerei mele şi am trântit-o cu putere. Mi-am deschis un dulap mare plin de prosti, am scos o faşă elastică şi o sticlă cu dezinfectant. Am undat o bucată de fată cu dezinfectant apoi mi-am tamponat rana. Mă ustura îngrozitor, dar nu făceam decât să îmi transform durerea în ură. Nu scoteam nici un sunet, apoi mi-am legat strâns faşa de mână.


Trei




Simt cum durerea din mână nu mă lasă să doar, dar până acum nu simţeam nimic. Strâng din dinţi şi îmi caut disperată telefonul.
„ Ţi-au luat telefonul, şi nu ai nici internet, nu poţi lua legătura cu cei din exterior. E gravă rana aceia, ar trebui să mergi la cabinet.”
- M-am săturat de tine, spui că eşti aici pentru a mă ajuta, dar nu faci altceva decât să-mi distrugi viaţa. Încep să cred că eşti un demon, o creatură creată pentru distrugere. Ceva perfect, dar ireal, ceva dezastruos, o greşeală a naturi. Spui că nu eşti mort, dar când încerc să te ating mâna îmi trece prin tine.
„ Sunt un şaman, iar proiecţia mea astrală este aici în timp ce corpul meu este… trebuie să plec, dar voi veni curând după tine, aşteptă-mă.”
Idiotul, crede că eu voi sta aici închisă în timp ce el se plimbă pe afară bine mersi. Nici gând, cât de curând voi evada de aici. Caut caietul şi îmi amintesc că l-am uitat acolo şi probabil Alex sau David l-a luat. Acum cum voi putea să recuperez caietul, trebuie să găsesc un punct slab în schiţa Dianei. Ies din dormitor şi observ că este deja ora şase dimineaţa.
Ies pe coridorul slab luminat şi atunci observ că pe uşa mea scria ceva. Mă chiorăsc până reuşesc să mă obişnuiesc cu lumina slabă. Pe uşă scria numele meu, Elena Pertu . Diana spunea că numele de familie nu le mai avem, dar eu tot aveam numele lui Cristian.
Am mers dea lungul coridorului citind cu greu numele de pe uşi, Andreea, Sabina, Camelia, Diana…
- La etajul acesta sunt numai fete.
Mă duc spre scară şi mă hotărăsc să urc la etaj, acolo trebuie să fie dormitoarele băieţilor. Alte uşi negre şi alt coridor alb. Am luat uşile la rând. Daniel, Sergiu, Claudiu, Ştefan. Am uitat mai atent la uşă şi am înţeles că ei încă aşteptă ca Ştefan să fie adus înapoi. Am deschis uşa încet şi am intrat, când m-am întors puţin am văzut un punct roşu ce pâlpâia.
- O alarmă, la naiba.
Am ieşit repede şi am intrat în prima cameră pe care am văzut-o. M-am uitat unde am intrat şi am văzut că am nimerit într-o cameră fără ferestre. Era atât de întuneric încât nu vedeam nimic, era o beznă care îmi făcea inima să bată ca nebuna. Teamă! Asta simţeam, era întuneric, şi o furie se simţea în cameră. Am simţit o mână care îmi acoperă gura şi am fost trântită pe pat. Cu mâna liberă, necunoscutul, trăgea repede plapuma peste noi exact când uşa s-a deschis şi cineva a verificat.
- Trebuie să fie o greşeală, toţi sunt în camerele lor aici, şi nimeni nu a trecut la etajul fetelor. Să verifice cineva prostia aia de alarmă.
Am auzit cum paşi de îndepărtau pe coridor iar mâna băiatului alunecat uşor spre gâtul meu. Era înţepenită, aproape am fost prinsă, iar acum sunt în camera unui băiat fără să ştiu măcar cine e. A tras plapuma jos şi am aprins un o lampă cu lavă. Lumina era foarte slabă şi abia puteam distinge formele din întuneric.
Am încercat să mă ridic, dar m-am trezit cu necunoscutul deasupra mea. Ochii lui erau roşi, iar chipul îi era palid, părul blond şi ciufulit. Mi-am mutat privirea în jos pentru a nu-mi întâlni ochii, dar asta a fost o mişcare proastă. Se pare că Alex nu purta pe el decât o pereche de boxeri negri. Corpul lui bine făcut era peste al meu, dacă intra cineva se puteau interpreta multe din această întâmplare.
- Ce cauţi aici. Mâna lui era pe obrazul meu şi era foarte caldă. Ai venit cumva să mă omori în timp ce dorm, sau poate pentru altceva. M-a studiat din cap până-n picioare, nu purtam decât o pereche de pantaloni scurţi negri şi un maiou vişiniu mulat pe corp.
- Nu-i ceea ce crezi.
- Nu ştii ce cred eu. Vocea îi era distantă, nepăsătoare, chiar puţin rece. Cred că ai veni să recuperezi caietul pe care l-ai furat. Dar nu vei reuşi dragă, dimineaţă i-l voi duce Dianei.
- Daca ştiam nu mai veneam până aici, pentru că Diana mi la dat.
Am vrut să mă ridic, dar el mi-a prins mâinile deasupra capului. Am vrut să strig, dar asta mă băga în belele, pentru că nu aveam ce căuta aici, şi dacă m-ar fi găsit ar fi înţeles că am fost în camera lui Ştefan.
- Îmi pare rău. Vocea îmi era atât de joasă încât nu eram sigură dacă m-a auzit. Într-un moment mi-am întors capul într-o parte şi l-am văzut pe Ştefan.
Ochii lui era reci, era nervos, strângea din pumni în timp ce ne privea pe amândoi. Am vrut să-i spun că nu era ceea ce pare, că pe el îi iubesc. Că am făcut încă o dată ceva greşit şi că voi aştepta, că voi sta cuminte fără să fac nimic.
- Ştef… cuvintele nu doreau să-mi iasă din gura, era deja penibilă. Cum să-i spun că-l iubesc în timp ce eu şi Alex arătam ca un cuplu.
„ Uite pe cine încerc eu să salvez, pentru cine mi-am lăsat singuri prieteni rămaşi în urmă. Uite cine îmi pune coarne cu fratele celui mai bun prieten al meu, te credeam diferită Elena.”
În timp ce el se evapora ochii mei erau plini de lacrimi. Tocmai am făcuto lată, sunt o proastă. Dau vina pe Cristian pentru moartea mamei când doar eu era vinovată, din cauza mea a ea a murit, din cauza mea.
- Nu am vrut să-ţi fac nimic, am vrut doar să te sperii puţin. Blondul s-a ridicat repede şi m-a ajutat şi pe mine.
Mă chinuiam atât de mult să-mi ţin lacrimile în frâu în ultimul timp, iar acum eram terminată. Alex încerca în zadar să mă facă să mă opresc. Când m-a prins de mână am simţit încă o dată acea putere imensă. I-am absorbit puterea, asta sa întâmplat şi pe coridor. Acum era şocată, mi-am şters repede lacrimile şi i-am cerut caietul.
- Şi eu credeam că plângi cu un motiv, când acolo tu jucai teatru pentru a mă convinge să-ţi dau caietul. Eşti atât de falsă, ca toate fetele, sigur te-ai fi culcat şi cu mine pentru a obţine ceea ce vrei.
I-am dat o palmă peste obraz, a fost atât de tare pentru că nu avea doar obrazul roşu. Un firicel de sânge i s-a scurs din coltul guri. El era şocat, i-am şters dâra de sânge în timp ce îmi ceream scuze.
- Chiar îmi pare rău, nu… sunt atât de proastă.
El m-a prins de mâini şi nu am ripostat. Închis ochii aşteptând ca mâna lui liberă să mă lovească, dar în loc de asta mi-a dat drumul şi mi-a pus mâna pe obraz. Am deschis surprinsă ochii, iar buzele noastre sau unit într-un sărut simplu. Am încercat să rup sărutul dar era în zadar, era prea puternic. Când el a rupt sărutul am simţit un foc care părea să-mi curgă prin vene. Ochii au început să mă usture, dar nu erau lacrimi. Am început să văd clar, m-am întins să sting lampa, dar lumina era la fel de puternică. Camera era la fel de mare ca a mea, era vopsita în albastru-marin, două fotolii erau aşezate în faţa unei plasme mari la care era conectată o consolă Play Station2 . Sub plasmă erau trei rafturi pline de CD. Am greşit când am spus că nu era nici o fereastră, era, dar era ascunsă în spatele unor draperii negre care nu lăsau soare să pătrundă. În partea stângă a patului era o noptieră, iar în dreapta era un birou. De o parte şi de alta a plasmei erau două dulapuri mari.
- E tare nu? Ai noroc că nu trebuie să te transformi, nu ţi-ar plăcea. Cum ai reuşit să-mi absorbi puterea?
Era calm, liniştit şi mă privea zâmbind, de parcă totul era normal.
- Te urăsc. Eşti un idiot care îmi distruge viaţa, din cauza ta Ştefan m-a părăsit.
M-am ridicat şi am păşit spre uşă, am aruncat o privirea spre blond, care îşi lua în grabă o pereche de blugi pe el. înainte să ajung la uşă aceasta s-a deschis şi pe ea a intrat Diana şi David.



Patru



Eram din nou aşezată pe pat în timp ce era asaltată cu întrebări.
- Ce sunt? Chiar nu am habar. Cum a intrat Ştefan aici şi de ce nu la văzut nimeni? Pentru că el spune că ar fi un şaman. Ce caut aici? Caietul Dianei. Ce-i între mine şi Alex nimic, poate doar ură. Dacă Ştefan a fost aici, cred că poţi răspunde tu, pentru că ştiu că ai tras cu urechea. Dacă între noi este ceva? Da, suntem, sau mai bine zis era împreună, împlineam un an când el a dispărut.
Băieţi mă priveau cu gurile căscate, forţa pe care am luat-o de la Alex s-a evaporat aşa că a trebuit să aprindem lumina. Diana mă privea confuză.
- Nu mai pot să-ţi citesc gândurile. Cum faci asta. Am ridicat din umeri, iar ea a continuat: Cred că eşti un magnet. Asta trebuie să fie, dacă un magnet absoarbe o dată puterile altcuiva eu nu mai pot să-i citesc gândurile. Am mai cunoscut un magnet, a muri din cauza acestei puteri, a absorbit puterea cuiva până acea persoană a murit. Apoi, ei bine a absorbit şi moartea. Nu glumesc.
- Trebuie să plec. Acum că ştiu că nu-mi poţi citi gândurile pot să îţi spun ceva fără ca tu să ştii asta dinainte. Eu voi pleca de aici. Dacă vreţi rămâneţi, dacă nu mă puteţi urma.
- Ca să mai fim trădaţi o dată. David nu era singurul care credea asta, o ştiam chiar dacă nu le citeam gândurile.
- Eu am încredere în ea. Am auzit ce a spus Ştefan. Faci asta pentru că te simţi vinovată? Diana mă privea fără să clipească, parcă nu mai auzea dacă închidea ochii.
- Fac asta pentru că sunt vinovată.
Am ieşit din cameră fără să-i privesc, aveam caietul în mână şi urma să caut o portiţă de scăpare. Chiar dacă Ştefan mă va certa pentru asta nu voi aştepta ca el să vină să mă salveze. O pot face şi singură, sunt un magnet, pot absorbi puterile celor din jur. Am intrat în cameră şi am văzut că mi-am uitat laptop-ul deschis.
- Oare…? Am închis un fişier apoi m-am concentrat pentru al redeschide. Da! Am reuşit!
Uşa s-a deschis şi o femeie de vreo 30 de ani a intrat în cameră. M-a privit puţin apoi m-a întrebat de ce ţipam. Am ridicat din umeri şi i-am spus că am reuşit să găsesc nişte poze pe care nu credeam că le mai aveam. A aprobat din cap şi m-a informat că Dr. Cristian mă aşteptă jos într-o jumătate de oră.
Mi-am tras repede pe mine o pereche de blugi negri şi o bluză de aceiaşi culoare. Am scos câteva cutii cu tenişi până ar reuşit să-mi găsesc o pereche de tenişi negri, simpli. Am alergat la baie şi am văzut cum părul îmi era în toate părţile. Mi-am trecut peria de câteva ori peste el şi am intra înapoi în cameră. Am luat caietul Dianei şi am reintrat în baie pentru că nu doream să fiu deranjată când priveam schiţele.
Poarta din faţă era păzită de trei gardieni, iar unul era obligat să rămână până ce sosea schimbul.
- Nu e nici o ieşire, acum că ei au încercat deja prin spate va fi mult mai bine păzit.

[Ayu.Lore]

Mă bucur că vă place, am venit cu nextu... Sper să nu fie o dezamăgire pentru voi...Spor la citit!

Cinci

Intram în maşina parcată în faţa intrări, doi gardieni au dorit să ne însoţească, dar Cristian spunea că nu este nevoie de escortă. Asta e şansa mea să fug, ştiam că asta gândeau şi ceilalţi, dar nu am să-i las în urmă. Am intrat în maşină exact atunci când intrau trei camioane. Unul trebuie să fie cu mâncare, dar de ce trebuie să fie atât de mare, e prea multă mâncare.
- Aşteptă aici, am ceva de rezolvat înainte să putem pleca.
Cum eu sunt o fată ascultătoare am stat cuminte şi am aşteptat. Cum putem scăpa, trebuie să am un plan care să nu dea greş. Mintea mea nu putea concepe nimic în acest moment. Oare mama ce mi-ar spune dacă ar fi acum, aici, lângă mine? Trebuie să-ţi limpezeşti mintea, răspunsul poate fi în faţa ochii-lor, iar tu nici nu îl vezi. Am privit spre geamul maşini, ce răspuns poate fi acolo, nu este decât un camion care iese din… Am simţit cum mă fulgereşte cea mai bună idee pe care am avut-o în ultimul timp. Nu trebuie decât să ne furişăm într-un camion şi să plecăm din locul acesta blestemat. Acum că am găsit cheia scăpări noastre trebuie să găsesc şi o modalitate de a ajunge la ea fără să fim prinşi. Dacă aşa funcţionează atunci trebuie să mă gândesc la cuvintele mamei. Când eşti singur totul devine mai greu, dar unde se adună mai mulţi forţa creşte. Asta trebuie să fie, putem să ne ajutăm reciproc. Diana poate să citească gândurile celor care sunt pe lângă camion, forţa lui Alex ne va ajuta dacă trebuie deschisă vreo uşă, iar dacă David are vreo viziune proastă despre plan amânăm fuga.
Nici nu am observat când Cristian a urcat în maşină şi am pornit spre cimitir, acum un nod îmi cade în stomac. Mama mi-a dat sfaturi care mă pot scoate din probleme, dar eu nu o pot scoate pe ea de acolo, nici eu nici sfaturile mele fără sens. Este prima dată când ascult de cineva, prima şi probabil ultima. După ce vom fugi de aici ce se va întâmpla cu noi, eu una nu mai am alte rude, doar pe Cristian îl mai am, iar el m-a trădat.
Maşina intră în parcarea din faţa cimitirului, iar eu cobor cu privirea în pământ. Dacă plâng voi arăta că sunt slabă, iar dacă nu Cristian v-a bănui că ceva nu-i în regulă. Sicriul mamei era deja acolo, nu eram decât eu şi tata, nimeni altcineva nu a venit. Mă aşteptam să fie plin de oameni. Unde sunt toate prietenele mamei? Vecini, colegi mei de la fosta şcoală trebuiau să fie aici, alături de mine, să mă susţină. Am ridicat privirea şi am constatat că sicriul era închis, am vrut să cer să fie deschis, dar Cristian mi-a luat-o înainte şi se pare că le-a cerut să nu deschidă sicriul.
După ce sicriul a fost îngropat la trei metri sub pământ l-am rugat pe tata să mă lase singură un moment. Am mers până la cea mai apropiată bancă şi m-am lăsat să cad pe ea. Mi-am strâns genunchii la piept şi mi-am îngropat capul în ei.
„ Plângi?” Vocea nu-i era deloc prietenoasă, sau măcar să încerce să mă consoleze. Nu, el era rece, parcă ar fi venit aici doar pentru a râde de mine şi de sentimentele mele.
- Vrei să mă vezi plângând?
„ Aş vrea să te văd suferind la fel cum am suferit eu când te-am văzut cu Alex. Ştii, am crezut că ceea ce am văzut era doar o coincidenţă, m-am întors şi am vrut să văd ce explicaţie îmi dai. Eram pregătit să te iert, să te cred. Dar dacă te-aş ierta ar însemna că sunt cel mai mare prost din lume. Sărută bine? Nu părea să nu-ţi placă acel sărut.”
- Am spus eu că nu mi-a plăcut? L-am adorat, am simţit cum puterea lui se scurge prin venele mele, cum acel foc mă cuprinde. Era şi mai interesant dacă îi luam o parte din puteri atunci când trebuie să se transforma. Sunt un magnet, iar tu nu eşti decât un om care se lasă înşelat de aparenţe fără să asculte.
Am ridicat privirea şi am văzut că el nu mai era acolo. Sigur acum e supărat, dar eu sunt cea care ar trebui să fie supărată, eu nu l-am acuzat nici o dată de nimic. Deşi ştiu că m-a înşelat cu o fată de la el din clasă, ştiu că m-a lăsat baltă pentru a ieşi cu o altă fată, dar nu am spus nimic pentru că îl iubeam. El nici măcar nu simte ceva pentru mine, dacă mă iubea şi el atunci acum era de partea mea şi mă susţinea.
m-am ridicat de pe bancă, lacrimile îţi ardeau în ochii care ştiam că era roţi, dar nu aveam de gând să le şterg. Lasă-le să curgă pentru că le-am ţinut prea mult timp în frâu, acum e momentul lor să iasă în faţă.
Am văzut că nu mai era nimeni lângă mormântul mamei, era momentul perfect să fug, dar nu îmi voi lăsa prieteni în urmă. Trebuie să găsesc un mod de a-mi controla puterile. Dacă nu aş ucide fiecare persoană pe care aş iubi-o. Şi un sărut ar putea fi prea mult, aş putea să-i absorb puterea vitală, apoi moartea. Am dat din cap pentru a-mi alunga acest gând, există un mod de a controla ceea ce fac, trebuie să existe. Am auzit cum maşina pune o frână bruscă şi o bubuitură puternică. Am ieşit repede din maşină, o maşină a ieşit de pe şosea, exact cum s-a întâmplat cu mine şi mama.
„ Acum ai ocazia să fugi.”
- Tu ai făcut asta?
„ Nimeni nu este în pericol.”
- Nu trebuie să mă ajuţi, între noi nu mai este nimic.
„ Eram sigur! Acum mergi fuguţa la Alex şi spune-i că răul de Ştefan a încercat să te salveze.”
M-am dus lângă Cristian care încerca să dea o mână de ajutor, nimic nu părea să fie bine. Femeia din fată avea o rană la cap, iar fetiţa era prinsă fără a putea ieşi. M-am dat înapoi şi am început să caut prin maşină. Oare unde este trusa de prim-ajutor?
- Bingo! Am scos cutia şi am găsit o ţeavă de metal pe care o puteam folosi.
Am fugi la meşină şi i-am înmânat trusa lui Cristian.
- Ce facem cu fetiţa? Am întrebat pentru că şofer a scos-o pe femeie şi s-a îndepărtat de maşină.
- Nu putem face nimic scumpo, e prea târziu. Vocea lui Cristian încerca să pară resemnată, dar am văzut că-i părea rău.
Mi-am imaginat că eram eu în locul fetiţei, că mama era scoasă din maşină în timp ce eu mă zbăteam să scap. Am strâns bara de metal în mână şi am fugit la maşină. Am dat în gemul din spate şi am reuşit să-l sparg până la urmă. Un miros puternic de benzină se simţea în aer, o flacără se aprinse în partea din faţă a maşini. Trebuie să o scot repede de aici, m-am aplecat peste cioburi şi am intrat în maşină. Centura era blocată, am apucat o bucată de sticlă şi am început să tai centura. Bucata de sticlă îmi intra în mână, iar sângele picura pe bluza roz a fetei. Credeam că e mai mare, dar acum că o vad era cel mult 7 ani.
Am luat fetiţa în braţe şi am încercat să ies, mai e puţin şi maşina va exploda. Mâinile mele îi protejau faţa în timp ce ieşeam pe geam. L-am auzit pe Cristian cum mă striga exasperat. Ce crede că am fugit?
O scot repede pe fată, piciorul mi se blochează în centura care mi s-a încolăcit în jurul gleznei. Unde-i Ştefan acum, nu am nici o şansă să scap, dar prieteni mei pot evada de acolo.
Am închis ochii aşteptând ca maşină să sară în aer şi totul să se termine. Simţeam cum ceva mă trage de mâneca, fetiţa încerca să mă scoată din maşină.
- Pleacă de aici, e foarte periculos.
- Şi pentru tine era periculos şi ai venit să mă scoţi. Îngerii nu trebuie să moară, iar tu se pare că eşti îngerul meu. Zâmbetul dulce al micuţei îmi spunea că mai este o şansă, că acum nu e momentul să renunţ.
Am simţit cum cioburile rămase în jurul geamului îmi lasă tăieturi adânci pe mâini, dar asta nu mai conta. Fetiţa asta crede în mine, şi eu cred. Prieteni mei aşteaptă să mă întorc şi să plecăm împreună.
- Am reuşit! Micuţa a sărit în sus de bucurie.
Am încercat să mă ridic, dar piciorul meu drept riposta. Nu pot să cred, mi-am luxat glezna. Nu am de ales, fetiţa asta va muri dacă va rămâne aici. M-am ridic sprijinită de maşină ţi am luat-o de mână pe fetiţă, ea mă ajută pe mine şi eu pe ea, poate că ea este de fapt îngerul meu. Nu am ajuns destul de departe când maşina a sărit în aer, m-am lăsat ca un scut peste micuţă în timp ce mă ţineam doar în mâini.
- Uita-Å£i mai este cineva acolo.
- Cineva a scos-o pe fetiţă din maşină!
- Cine este fata aceia?
Vocile nu mai încetau, mi-am acoperit faţa cu mâna liberă în timp ce şchiopătam spre maşină. Fetiţa mă ţinea strâns de mână, era doar puţin julită pe mâini se o tăietură micuţă deasupra obrazului drept. Am simţit cum cineva îmi aşează o haine pe umeri şi se aşează ca paravan până ajung la maşină. Mama fetei era şi ea acolo, era bine şi îmi mulţumea. Fetiţa a fugit la ea în timp ce eu urcam în maşină ajutată de Cristian.
- Mami, ea e îngerul meu. M-a scos din maşină şi a stat în faţa mea să nu fiu lovită, dar ea era plină de sânge. Crezi că va fi bine?
- Desigur, Elena. Ea este îngerul nostru şi nu poate păţi nimic, pentru că este cel mai puternic înger.
Elena era bine, era lângă mama ei. Am aruncat o ultimă privire spre cele două înainte de a închide Cristian uşa. Maşina a pornit pe o rută ocolitoare şi am avut de mers mai mult.
- Trebuia să mă asculţi, puteai muri.
- Nu ÅŸtii? ÃŽngerii nu mor.
Un mic zâmbet i-a traversat faţa şi am putut să văd îi ochii lui o sclipire ciudată, chiar dacă nu recunoştea era mândru de mine.
Maşina încetinea şi Cristian a coborât pe uşa cealaltă apoi m-a ajutat pe mine să cobor. I-am spus că nu aveam nevoie de el, ceea ce era o minciună, abia mă ţineam pe picioare.
- Eu trebuie să plec. Sigur te descurci? Ar trebui să stau cu tine, dar...
- Sunt bine, voi merge la cabinet nu-i nimic grav, câteva julituri şi vânătăi. I-am aruncat cel mai convingător zâmbet şi se pare că a avut efect.
Din câte am înţeles era sâmbătă, iar copii erau la locul de joacă, sau în camere. Am sărit într-un picior până la intrare apoi m-am sprijinit de tocul uşi. Am intrat în linişte şi am pus piciorul jos, protesta, dar am ignorat durerea. O ignor destul de des în ultimul timp. Am făcut doi paşi după care glezna mi-a cedat sub greutatea corpului. Căzătura asta sigur va durea. Deschis ochii simţind că eram luată în braţe, cineva mă ţinea puţin prea strâns. Mi-am întors capul şi Alex zâmbea răutăcios.
- Mai bine cădeam. Acum îţi sunt datoare. Am mormăit acele cuvinte doar pentru mine, dar se pare că şi el le-a auzit pentru că zâmbetul i se lăţi pe faţă.
- Las că îţi plăteşti tu datoria. Şi să şti că - îşi coborî vocea – vârcolaci au un auz bine dezvoltat.
Unde mă duce, nu că ar conta, sunt atât de obosită. Simt că sunt aşezată pe ceva moale, cred că este camera lui. O mână caldă a început să-mi mângâie faţa şi să mă liniştească. Durerea era insuportabilă, dar măcar eram calmă. Nu trebuia să-mi fac griji de nimic dacă Alex va fi lângă mine. Simţeam că el mă va apăra.

[Morèna]

Bună. ^^ Am trecut și eu pe la ficul tău și m-am gândit sa fac niște observații.
* P.S.: Să nu le iei in sensul rău, vreau să te ajut. Deși sunt nouă pe aici, mă mai pricep la scris.. *
O să fac referire numai la ultimul capitol postat. Să inceeep :D :

Ai mai multe greșeli gramaticale :

Intram în maşina parcată în faţa intrări
* Este articulat, intrării.

Am intrat în maşină exact atunci când intrau trei camioane.
* Deci să ințeleg că și camioanele alea 3 intrau in mașină, odată cu tine?

Aşteptă aici, am ceva de rezolvat înainte să putem pleca.
* Era de ajuns sa fi scris „ înainte să plecăm ” , nu era neapărat să rezolvi acea problemă. Btw, asta nu e o greșeală mare dar, trebuie menționată măcar așa, puțin.

…. răspunsul poate fi în faţa ochii-lor…
* Ochii-lor? Sinceră să fiu, nu am mai văzut nicicând așa ceva. Lor este un articol. Din câte știu eu înainte de articol sau după nu se pune niciodată cratimă.

Am privit spre geamul maÅŸini
* Aceeași problemă, mașinii.

Am simţit cum mă fulgereşte cea mai bună idee
* Offf. Fulgerește ? .. - Mă fulgeră. –

Vecini, colegi mei de la fosta şcoală
* Dacă nu ar fi apărut mei acolo, nu ar fi fost nevoie dar așa, colegii e cu 2 de i.

trei metri sub pământ
* metrii

lacrimile îţi ardeau în ochii care ştiam că era roţi
* Sinceră să fiu nu am ințeles nimic din acest enunț, treci de la persoana I la a II-a.
….Era roți ?

Am fugi la meşină şi
* Aici voiai să scrii - am fugit ?
- mașină ?

Am întrebat pentru că şofer
* Șoferul ?

Am dat în gemul din spate şi am reuşit să-l sparg până la urmă
*Geamul ?





De asemenea, am observat că nu menții timpul povestirii, de exemplu:

Mintea mea nu putea concepe nimic în acest moment
* Nu putea concepe , in trecut.
* ÃŽn acest moment , momentul acesta, de acum.

Aici ai folosit 3 timpuri, in aceeași propoziție :
Asta e şansa mea să fug, ştiam că asta gândeau şi ceilalţi, dar nu am să-i las în urmă.
* Vorbești la prezent, trecut sau viitor ? ..

Credeam că e mai mare, dar acum că o vad era cel mult 7 ani.
* Acum că o văd..era.. - alege timpul si mentine-l.
era cel mult 7 ani - avea cel mult 7 ani, sau măcar dacă ai fi zis: era de cel mult 7 ani.

Nu trebuia să-mi fac griji de nimic dacă Alex va fi lângă mine.
* Nu trebuia să iți faci griji dacă el va fi langă tine ? Timpul!! Din nou.


Nu numai aici ai făcut greșeli dar, am dat doar câteva exemple, cât să se ințeleagă esențialul. :) Sper că te-am ajutat și să nu te superi pe mine, am avut intenția să te ajut. :yada:
Good luck next time!! :bv: Ai idei bune dar gramatica trebuie exersată & fii atentă la timpul povestirii!!!!!
Pa-pa :*:* .