Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

ms handofblood pentru comentul tau si pentru faptul ca urmaresti in continuare povestea.:)>:D<
sper ca si ceilalti care citesc sa imi spuna parerile lor:)


In Eden

Luna stralucea linistita, luminand orasul ingerilor. Totul parea impietrit ca si cum timpul s-ar fi oprit in loc, refuzand, parca, sa isi urmeze cursul natural. Patru umbre se puteau vedea foarte clar miscandu-se prin oras, indreptandu-se incet fara nici o graba spre centrul orasului. Cele patru umbre hotarisera sa se intalneasca in centru atunci cand luna era in mijlocul cerului, fiecare venind dintr-unul din cele patru puncte carteziene. Si toate astea pentru a nu fi vazuti de nimeni.
Orologiul din fata castelului batu ora douasprazece.
Cele patru umbre stateau in fata drumului pe care au venit, formand un romb. Statura asa pana cand orologiul inceta sa mai bata, iar orasul reveni inapoi la starea de liniste si impietrire in eternitate de mai devreme.
Cei patru se intalnira in centrul orasului deoarece au fost atrasi de o mare putere ce incepea sa isi faca cunoscuta prezenta. La fel cum se intamplase si cand conducatoarea se trezise, asa se intamplase si acum. Numai ca din pacate acea presimtirea a lor nu se implinise pana in acel moment, asa ca nu mai erau siguri de ceea ce simteau. Nu spusesera nimanui despre ceea ce simtisera, dar fusesera atenti la zvonurile ce circulau printre ingeri, sa afle daca nu cumva cei doi cherubimi, trimisi pe Pamant, au gasit-o pe Ayame. Din pacate nu primisera nici o veste de la cei doi ingeri asa ca au presupus ca inca nu au dat de ea.
-Deci, Michael, tu ce crezi ca este de aceasta data? Intreba Lilith, nelinistita din cauza tacerii acestuia.
-Da. O simti pe Ayame renascand? Intreba Krad, speranta i se putea citi atat in glas cat si in ochi.
-De fapt, imi pare nespus de rau sa va dezamagesc, dar nu simt nimic deosebit, ii dezamagi Michael pe cei doi.
-Lilith? Ce se intampla?
-Lilith! Tipa Rose disperata cand vazu cum Arkangelul se prabuseste pe jos, inconstienta.
Michael se duse langa ea si o lua in brate, ridicand-o de pe pavajul rece si punand-o pe o banca din apropiere.
-Ce se petrece? Intreba Krad umit inca neinregistrand exact ceea ce s-a intamplat.
-De ce a lesinat? Sa fie oare sensibila la puterea aceasta ce se trezeste incet la viata?
-Si daca este sensibila la ea, ce inseamna? Spuse Michael, mai mult pentru el decat pentru restul.
-Poate vom afla cand se va trezi. Asa cum am aflat cand te-ai trezit tu, Michael. Ne-ai spus ca ai vazut-o pe ayame intr-o rochie lunga, de culoarea florii de cires, scaldata in lumina soarelui. Asa ti-ai dat seama ca a ei este puterea pe care ai simtit-o atat de intens.
-Da... de altfel daca eu sunt sensibil la puterea astrala a conducatoarei si voi ati putea fi sensibili la puterile celorlalti ingeri.
-Acum ramane totusi intrebarea: care dintre ceilalti trei au renascut sau urmeaza sa renasca? Zise Krad uitandu-se curios la Lilith.
Inainte ca unul dintre ei sa mai spuna ceva, Lilith isi deschise usor ochii. La inceput nu reusi sa distinga decat umbre neclare care o inconjurau, ca mai apoi incetul cu incetul sa ii revina vederea. Ii vazu pe cei trei ingeri stand in jurul ei ingrijorati. Incerca sa se ridice in picioare, dar cazu epuizata iapoi pe banca.
-Te simti bine, Lilith? Intreba Krad ajutand-o sa se aseze mai comfortabil.
-Da, sunt doar putin ametita, zise zamnindu-le calduros pentru a-i linisti.
-Deci, ce ai vazut? O intreba Rose curioasa si nerabdatoare.
-A fost conducatoarea noastra?
-Nu sau cel putin nu cred.
-Cum adica nu crezi?
-Pai, totul era in nuante de argintiu si alb, pana si soarele era alb. Si da sunt absolut sigura ca era un soare si nu o luna. De altfel, stralucea mult prea puternic pentru a fi luna. Ingerul care a aparut in fata mea avea parul lung, de un argintiu metalic, ochii mari de pantera, argintii, spancenele si genele negre, nasul putin carn. Avea o gura mica cu buze pline, sangerii, barbie mica si obrajii plinuti. Cat despre pielea ei, era la fel de alba ca spuma laptelui. Era frumoasa dar in acelasi timp era foarte rece, aproape la fel ca gheata.
-Sa fie ingerul Seraphim? Sugera Michael.
-Nu stiu. Totul este posibil.
-Credeti ca exista? Zise Rose entuziasmata de aparitia unui nou inger.
-Nu stiu. Sa vedem ce se intampla mai departe.
-Nu ar trebui sa ii anuntam pe Tetsujin si Hageshi?
-Nu. Acum sunt in consiliu, judecandu-l pe tradatorul de Uragiri. Sa mai asteptam.
-Da. Poate sunt doar niste inchipuiri de-ale noastre.
-Orice este posibil.
Dupa ce isi urara noapte buna, cei patru se intoarsera pe drumurile pe care venisera, fiecare gandindu-se la propria sa teorie. Nelinistea domnea peste sufletele celor patru cherubimi deoarece nu stiau ce se intampla cu ei, trebuia sa afle curand altfel vor claca.

In sala de consiliu

Orologiul batu ora douasprezece. Nimeni din incapare nu dadea semne ca l-ar fi auzit. Erau atenti la schimbul de replici dintre Hageshi, Tetsujin si Castiel. Numai el era atent la ceea ce se petrecea afara, deoarece din punctul lui de vedere nu mai avea nici un rost sa fie atent la ce se intampla in incapere. Stia deja care avea sa ii fie pedeapsa.
-Uragiri...
Auzise el pe cineva rostindu-i numele. Se uita in jur curios, sa vada cine era acea persoana care il striga, dar nu vazu pe nimeni sa se uite la el. La fel ca mai devreme toti erau atenti la ce se discuta.
-Uragiri...
Din nou acea voce stranie, care ii dadea fiori pe sira spinarii, ii rostise numele. Acum vocea parea sa vina din toate partile, neavand o fata, un corp, ceva material cu care sa poata vorbi. Se uita ingrozit in toate partile nereusind sa gaseasca nimic, ceea ce era si mai infricosetor.
-Vrei sa scapi? Sa traiesti? Il ispiti acea voce.
-D...da....da, vreau, reusi Uragiri sa treaca peste frica ce ii intrase in oase, inghetandu-l.
Cei din sala din nou nu auzira nimic din ce a spus vocea sau el. Nu puteau sa il auda. Isi continuau discutia nefiind tulburati de nimeni.
-Vrei? Cat de mult iti doresti libertatea?
-Am nevoie de libertate la fel de mult ca aerul pe care il respir sau apa pe care o beau.
-Ce vei face in schimbul acestei libertati?
-Orice. Orice vrei sa fac o sa fac, numai cere si voi face.
-Vei muri pentru libertate?
-Poftim?! Intreba el, disperarea citindu-i-se clar pe fata.
-Sa repet? Vei muri pentru libertate?
-Nu... nu... nu imi poti cere asa ceva...
-O, ba da, pot si uite ca o fac.
-Nu vreau sa mor!
-Din pacate asta este exact ce vei face.
-Stai! Nu, te rog! Tipa Uragiri dar voce deja disparuse refuzand sa ii raspunda la rugaminti.
Era constient ca cel care vorbea era foarte capabil de a face ceea ce a spus, asa ca atunci cand incepu sa il arda ceva prin interior din senin, nu se mira. Se simtea de parca inghitise jar incins. Incepea sa se sufoce si nimeni nu il vedea, nimeni nu il ajuta. De altfel, de ce l-ar fi ajutat, era un tradator, un inger care isi omorise semeni. Incalcase cea mai sfanta lege a lor de cand aparuse Ayame. Nici unul dintre ei nu l-ar fi ajutat pentru nimic in lume. Ar fi vazut asta ca o pedeapsa divina. Era un tradator si nimic mai mult. Senzatia incepuse sa se intensifice si din cauza durerii, incepuse sa tipe. Nici macar el nu isi recunoscuse tipetele, atat de distorsionat era glasul sau. Nu stia ce altceva sa faca. Mainile ii erau legate la spate si picioarele la fel si pe deasupra mai era si imobilizat in acel loc, neputand sa se ridice nici macar in picioare. Se zbatea neputincios sa isi elibereze macar o mana pentru a scapa de vesmintele pe care le avea pe el, dar nu reusea. Simtea cum se transforma in cenusa, fiecare artera, vena, organ din corpul sau iar el nu putea sa faca nimic decat sa continuie sa tipe.
Ultimul lucrur pe care il vazu fura chipurile ingrozite ale celor din consiliu. Se uitau la el de parca nu mai era inger, de parca era altceva, un monstru care ii impietrise in locurile lor. Deasemenea ultimul lucrur pe care il auzi fusese un ras isteric, un ras care i-ar fi inghetat sangele in vene daca ar mai fi avut vene sau sange. Un ras care nu ii apartinea nimanui din incapere ci apartinea acelei voci. Vocea il omora, il incinera din interior catre exterior si ii facea nespusa placere acest lucru. Ii parea rau ca numai el putea sa o auda.
In cateva minute totul se termina pentru cei care priveau ingroziti cum Uragiri se transforma in cenusa. Cateva minute, atata dura pentru ei, dar pentru Uragiri totul se intamplase mult mai lent. El avea impresia ca agonia aceea durase o eternitate, nu doar cateva minute. Tinuse o eternitate, de aceea aproape de final incepuse sa se roage ca moartea sa vina mai repede sa il ia, de aceea imbratisa lumina binefacatoare, aproape plangand de bucurie cand o vazu. Tot ceea ce stia el era ca acolo, scaldat in lumina aceea pura si alba nimic nu-l va mai atinge, nimic nu-l va mai durea. Acolo va cunoaste pacea si linistea.
Dupa acea scena Hageshi si Tetsujin hotarira sa se intalneasca a doua zi pentru a auzi ce avea de spus Castiel. Considerara ca erau mult prea afectati de ceea ce se petrecuse pentru ca sedinta sa continuie. Un somn bun avea sa ii linisteasca si sa le aduca o parte din pacea sufleteasca inapoi in corp. Toti membri aveau sa incerce sa uite acea scena, mai putin Castiel care se uita plin de interes si satisfactie la agonia tradatorului. Din pacate nimeni nu il vazu cyu acea expresie pe fata, altfel ar fi fost mai traumatizati de placerea sadica ce se citea pe chipul lui.