How to love an angel

[A'Svear]

@ FallenAngel - Thank you de comentariu >:D< Ma bucur ca iti place :3...Si dap...se schimba personajul negativ ;))

Capitolul 12
Lucifer P.O.V.

Angelus...sepulcrum...aether...

Şi asta ce mai înseamnă? Înger...Mormânt...Paradis...Lipsesc cuvinte. Nu are nici un înţeles. Atâtea ore de căutări, atâţia nervi întinşi la maxim şi consumaţi aiurea şi tot ce am găsit au fost trei cuvinte. Frumos! Lucifer, eşti cel mai bun investigator al lumii. Ce pot să zic...

Paradisul va fi mormântul îngerilor...

Åžoapta aceea mi-a dat fiori.
-Cine e acolo?
Întrebarea mea a rămas în aer, fără răspuns. Ce a fost asta? Cine a fost? Un sentiment ciudat m-a trecut pe şira spinării. Am luat manuscrisele unde găsisem cele trei cuvinte. Dacă adăugai cele spuse de acel ceva...Era adevărat. Ce dracu' e asta?

Jasmine P.O.V.

Capul mă doare îngrozitor. Nu sunt sigură pe picioarele mele. Mă simt de parcă sufletul m-a părăsit. Mi-am continuat activitatea: aceea de a mă uita pe pereţi. Mai zece minute şi trebuia să plec la lucru. Minunat!
Am dat să mă ridic din pat. Trupul meu a încercat să opună rezistenţă. Mowgly...Ah, nu trebuia să îmi amintesc. Poate iar mă apucă plânsul. Am hotărât. Plec la lucru. M-am împins cu mai multă forţă şi cu un efort inuman m-am ridicat în capul oaselor. Eram îmbrăcată cu o fustă scurtă, neagră şi o cămasă albă. Dar trebuia să mă şi machiez. Nu îmi permiteam să apar acolo ca un zombi. Mult fond de ten, rimel si ruj. Asta e tot ce am avut nevoie. Mi-am luat pantofii cu toc şi am trântit uşa în urma mea. Am încuiat şi am păşit încet pe scări. Genunchii îmi tremurau. Am strâns mai tare balustrada. Mi-am dat seama că mai eram îngrijorată de ceva. Lucius...El a...A dispărut. Am încercat să fac un efort să îmi amintesc dacă mi-a spus că pleacă undeva. Nu am putut scoate la iveală nici o amintire de acest gen.
În tot acest timp am ajuns la parter. Afară era destul de cald. Era primăvară, în luna aprilie. Tocurile mi se loveau de asfalt şi pentru câteva clipe am regretat că mi-am luat pantofii ăia. Sunetul care îl produceau mă sâcâia.

Şi cei doi au fost ucişi o dată...Şi el va muri din nou...

-Cine-i acolo?
Întrebarea mea s-a pierdut în aer. Eram singură pe stradă. Şoapta aceea, rece, îngheţată, mi-a dat fiori. Am continuat să merg, posesoare fiind a unui nou sentiment, neplăcut. Strada era pustie, încă un lucru care mă făcea să mă simt prost. Un singur om, se vedea apropiindu-se. M-am concentrat pe prezenţa lui, să scap de toate acele emoţii. Părea destul de grăbit şi venea în direcţia mea. În următoarele secunde am reuşit să îi disting culoarea părului; un roşcat aprins.
- Jas!
Cunoşteam vocea asta, dar nu reuşeam să o atribui nimănui. Venea de la acel om. Fără să îmi dau seama m-am trezit cu el în faţa mea. M-a şocat.
-Lucifer...
Răspunsul meu era acid, impunător. Pentru prima dată nu am simţit nici un strop de frică în prezenţa lui. Pentru prima dată nu am dorit să fug din faţa lui. Şi pentru prima dată eram singură...Fără îngerul meu păzitor. Lacrimile mi-au împânzit ochii. Am plecat capul. Am simţit cum îmi ridică faţa. Pentru un moment m-am gândit la Lucius, dar apoi am conştientizat cine îmi susţinea chipul defapt.
- Unde este el? am urlat cât de tare am putut.
Durerea mi-a umplut sufletul doar uitându-mă la Lucifer. De ce? Unde este el? Nu mi-am mai stăpânit lacrimile şi le-am dat drumul să îmi curgă pe chip. Era ca nişte spini şi după ce terminau turul feţei mele mi se înfigeau frumos în suflet.
- De ce îmi atribui mie toate lucrurile rele?
Chiar. De ce oare fac asta? Fiindcă a încercat să mă omore...Asta ar putea fi un motiv. În orice caz, plângeam. Ştiam că minte. Un oftat adânc s-a auzit cu o secundă înainte să îi văd corpul întins pe jos. Avea ochii strânşi de durere şi era palid. M-am aplecat la el, îngrijorată.

Fraţi despărţiţi...Greşeală în Rai...

- Cine eşti? Ce vrei de la noi? am spus plângând.