09-04-2010, 04:20 AM
sper ca de data aceasta sa imi spuneti parerile voastre:)
In camera sa
Ayame dormea linistita in patul ei, visand la viata frumoasa pe care ar fi putut sa o aibe cu Ikusa daca nu ar fi fost conducatoarea lui. Deodata incepu sa auda pe cineva vorbind. Acel cineva ii strica tot visul, aducand-o la realitate cu ajutorul cuvintelor sale. Incet, fara sa isi dea seama, visul ei devenise un cosmar ceea ce o obliga sa se trezeasca rapid din el.
-Bine ai revenit la realitate, regina mea! Spuse umbra ce statea in dreptul draperiilor groase din matase verde, ce erau trase pentru a impiedica lumina diminetii sa intre.
-Ce vrei? De ce imi otravesti visul cu vorbele tale veninoase?
-Credeam ca vrei sa sti cine este acela care te poate iubi...sopti umbra.
Ayame aproape ca vazu un zambet in locul unde trebuia sa ii fie fata, dar scuturandu-si capul dadu vina pentru acea halucinatie pe mintea ei care inca nu iesise de sub vraja somnului.
-Nu ma intereseaza.
-Ieri te interesa. Mai aveai pputin si ma implorai sa iti spun.
-Ieri nu eram tocmai in apele mele. Stii si tu, de abia ma trezisem. Azi, in schimb, sunt in apele mele si am sub control sentimentele acestea umane.
-Nu mai spune... interesant... ieri aveai totusi pe cineva langa tine, azi el a plecat si nu se va mai intoarce, nu este asa?
Nu isi dadu seama ca Ikusa nu era langa ea. Ani in care se trezise singura in pat fara nimeni care sa stea langa ea, sa o tina in brate la pieptul sau isi spusera cuvantul in acea dimineata.
-Unde este el acum? Cine spune ca va mai fi langa tine cand vei renaste? Cine spune ca nu vei fi din nou singura cand vei ajunge in Eden? A, sigur ii poti numi protejati tai, dar oare vor putea ei sa alunge singuratatea care te inconjoara si te mananca incetul cu incetul? Frumoasa si singura, izolata cu puterea care ti-a fost daruita. O pasare rara inchisa in cusca ei frumoasa. Eu ma intreb cat timp vei mai rezista pana vei claca?
Cuvintele lui incepeau sa isi faca efectul deoarece era cruntul adevar pe care intotdeauna se ferise sa il dezvaluie. Acum ca era spus, ca il auzise, inima ei se sparse in bucatele, nimeni neavand cum sa o ajute sa le stranga si sa le puna la loc. Poate ar fi putut sa treaca peste respingerea lui Ikusa singura, dar peste ceea ce dezvaluise acel monstru stia ca nu poate sa mearga mai departe fara cineva care sa o tina de mana pe parcursul drumului. O atinsese unde o durea cel mai rau si monstrul acela stia acest lucru mult prea bine.
-Hai, Ayame. Spune cuvintele magice si o sa fie totul bine. O sa stii cine este acea persoana care te poate ajuta sa suporti puterea si responsabilitatea pe care le ai.
Vroia din tot sufletul sa stie, dar nu putea sa cedeze. Fiind conducatoarea ingerilor nu avea voie sa arate nici un pic de slabiciune sau frica, ea trebuia sa fie cea mai puternica dintre toti. Ea era stalpul lor de sustinere. Responsabilitatile erau numai ale ei, nu avea nevoie de cineva care sa stea alaturi de ea sa o ajute sa le suporte, avea nevoie de cineva care sa o ajute sa uite de acea putere pentru un timp, oricat de putin ar fi insemnat „un timpâ€. Cineva care avea sa alunge singuratatea din jurul ei. De un lucru era sigura si anume: nu avea sa ii dea acelui monstru satisfactia de a vedea-o plangand. Asa ca hotarita isi ridica privirea si se uita la acea umbra cu dispret si raceala.
Cel care controla umbra isi dadu seama de schimbarea provocata in atitutdinea conducatoarei. Ochii ei nu mai erau deloc patati de micile puncte de nesiguranta si luciosi din cauza posibilelor lacrimi si aveau sa apara, ci acum erau de un verde de gheata, rece si dur. Ar fi jurat ca ochii ei sunt facuti din smaralde adevarate. Acei ochi il facusera sa fie constient ca orice ar fi zis atunci nu ar mai putea sa o afecteze deloc, asa ca trase draperia grea lasand lumina sa intre in camera, spulberand astfel toate umbrele din camera. Cu cateva minute in urma crezuse ca o infranse, ca o facuse sa cedeze, dar dupa cate se vedea mai avea mult de munca pana cand ea avea sa cedeze. Nu il deranja sa astepte, ba dimpotriva facea jocul mult mai atragator si interesant. Ar fi fost usor, mult prea usor sa o infranga atat de repede, dar dupa cat se vedea isi merita pe deplin respectul cherubimilor, chiar se ridica mult peste asteptarile supusilor sai. Ramase placut surpins sa vada cat de multa putere are in ea. El tinea mintea un inger timid si slab, usor influentabil care fusese urcat fortat pe tronul conducatoarei ingerilor, oferindu-i control absolut asupra vietii lor si a oamenilor. De atunci crescuse si se transformase dintr-un boboc, intr-o frumoasa floare exotica, o adevarata raritate.
Ayame ramase uimita cand umbra disparu fara a mai spune nimic. Nu stia de ce facuse acel act, ce o indemnase sa traga draperia si probabil nu avea sa afle niciodata, dar nu o interesa prea tare. Nu gasea in ea puterea de a incerca sa afle ce era in capul acelei chesti. Dand din umeri nepasatoare se ridica din pat, ducandu-se sa faca un dus rece pentru a se mai calma. Isi dadu seama cand stropii mici si reci de apa ii loveau usor pielea ca lacrimi fierbinti curgeau formand adevarate rauri pe chipul ei, contopindu-se cu apa rece si ea nu putea sa le opreasca.
Nici prin gand nu ii trecea ca ii era urmarita fiecare miscare pe care o facea si ca era inregistrata si analizata.
Capitolul XII
In Eden
Uragiri se plimba linistit pe drumurile pustii din Eden. Continuase sa ii spioneze pe ingeri si sa afle ce mai puneau ei la cale, dar nu mai venise nimeni sa ia informatiile de la el. In acest caz, considerase ca Ashi ori a uitat de el ori nu mai avea nevoie de el, asa ca l-a lasat sa se descurce cum poate. Nu il deranja deloc atitudinea lui Ashi, de altfel se si asteptase la asa ceva. El avea asigurat locul in Iad datorita hartiei pe care o semnase conducatorul demonilor si pe care o tinea in permanenta in buzunarul interior al hainei lui. Ii placea situatia in care se afla pentru ca nu trebuia sa se chinuiasca prea mult pentru a afla toate amanuntele, de aceea nu mai era nevoit sa isi ascunda urmele. Deja ingerii incepusera sa renunte la cautarile lor dupa tradator. Nemaigasind nici o informatie secreta care sa lipseasca, cei doi sefi ai consiliilor renuntasera si ei la a-l mai cauta. Din aceasta cauza atunci cand se plimba pe strazi la miezul noptii nu se mai obosea sa ascunda culoarea rosiatica a ochilor sai. Tocmai acest lucrur il condamna la moarte. In acea seara, Castiel nerabdator sa le spuna marea veste semenilor sai, se grabea sa ajunga la Tetsujin pentru a-l ruga sa convoce cele doua consilii.
Castiel fiind foarte grabit, nu vedea pe unde merge din cauza ca era cu gandul la tot ceea ce se intamplase si la felul cum avea sa le dea vestea cea mare membrilor consiliiului. Nu mai putea de fericire ca Ayame avea sa se intoarca foarte curand in Eden. Asa ca era o minune ca pana in acel moment nu lovise pe cineva. Din pacate sau poate din fericire, minunile nu dureaza prea mult, asa ca nu era nici o surpriza atunci cand daud peste Uragiri.
In ciuda grabei sale, Castiel observa fara sa vrea ochii rosiatici ai lui Uragirii si sari doi pasi inapoi, departandu-se instinctiv de el. Nu ii lua mult timp sa isi dea seama ca el este tradatorul. Initial se uita umit la cel ce statea in fata sa, dar apoi recapatandu-si calmul, incepu sa vorbeasca.
-Tradatorule! Spuse maraind printre dinti.
-Vinovat! Pacat ca nu exista nici o curte de judecata sa pronunte sentinta. Acum ca m-ai descoperit ce vei face, Narkangelule?
-Te voi pedepsi. Normal.
-Crezi ca ma poti invinge? Ca ma poti duce in inchisoarea voastra, viu? Ce gluma buna! Zise razand ca un adevarat infumurat cu nasul pe sus.
-Nu imi pasa cum te duc in inchisoare, atata timp cat stiu ca vei plati pentru moartea lui Ranpu.
-O! Un adevarat cavaler in armura alba...sau neagra? Vezi tu, eu stiu cine esti, Castiel, dar nu asta este curiozitatea mea legata de tine. Intrebarea mea este: „Ce esti tu de fapt, Narkangelule?â€. Un inger alungat din casta sa? Un inger ce nu poate apartine nici unei caste din cauza culorii aripilor sale si a lipsei de abilitati?
Ca orice alt demon sau mai bine zis semi-demon, Uragiri stia sa puna punctul pe „iâ€, sa scoata la suprafa lucrurile pe care tu nici nu indraznesti sa le gandesi pentru ca sunt atat de dureroase.
-Nu ma atingi tu pe mine, tradatorule, lichea ce esti. Sunt ceea ce sunt. Nu te intereseaza pe tine acest aspect. Eu spre deosebire de tine am un loc unde ma pot intoarce oricand. Tu ai asa ceva demonule? La prima greseala facuta ai zburat din aceasta lume.
-Poate ca da, poate ca nu, dar sincer pentru moment imi place viata mea de aici si nu am nici cel mai mic gand de a te lasa sa scapi sau sa ma prinzi.
-Vom trai si vom vedea.
Castiel avu ultimul cuvant. Uragiri fiinf mult prea atent la fiecare miscare a oponentului sau pentru a se mai gandi la un raspuns. Nu vroia sa ii dea ocazia sa faca el prima miscare. Nu isi permitea sa piarda. Daca ar fi pierdut, totul avea sa se duca de rapa si nu avea sa piarda doar aceasta confruntare ci si locul special din Chaos dat de Ashi. Nu dura mult acest dans al lor, deoarece Castiel se hotari sa faca el prima miscare, plictisindu-se de dansul lor. Asa ca incerca sa ii puna piedica pentru a-l dezechilibra si o data la pamant avea sa i-a totul sfarsit. Din pacate manevra nu ii reusi, in schimb se trezi cu un pumn in abdomen care il propulsa la castiva metri departare. Pana sa apuce din nou Uragiri sa il loveasca, el se ridica in picioare si i-o lua inainte, lovindu-l. Incepusera amandoi sa se lupte cu toata forta si puterile lor astrale, fiind contienti ca lupta devenise una din care numai unul dintre ei iese viu. Amandoi au reusit sa plaseze destul de multe lovituri bune, dar au si incasat multe lovituri. Intr-un final lupta devenise un test al rezistentei pe care il castiga Castiel. Acesta reusi sa plaseze un pumn in dreptul inimii lui Uragiri, cand acesta se pregatea sa arunce spre el o mingie de foc, pumnul il facu pe demon sa isi piarda cunostinta.
Vazu cum pumnul se indreapta spre el, numai ca nu mai avea mult din vraja pana sa poata arunca mingia de foc si atunci cand se hotari sa renunte la acea vraja era prea tarziu pentru ca el sa mai poata face ceva. Stia inca din-nainte sa il atinga ca avea sa fie lovit in dreptul inimii si ca va lesina. Lesina cu gandul ca nu a putut sa faca absolut nimic sa evite acea lovitura. Avea sa regrete aceasta infrangere.
Se trezi in inchisoarea din subsolul palatului conducatoarei ingerilor. La inceput nu isi dadu seama unde se afla, dar incetul cu incetul amintirile i-au revenit. Era nervos din cale afara ca a pierdut, dar era in acelasi timp constient de ceea ce il astepta. Din pacate pentru el nu putea sa faca nimic in acel moment din cauza ca era legat de maini si de picioare, literalmente. Putea sa incerce sa fuga atunci cand era in drum spre sala de consiliu, dar nu ar fi putut sa ajunga prea departe si pe deasupra cei din consiliu nu ar mai fi avut mila pentru el daca ar fi incercat sa fuga. Se hotari sa vada ce pedeapsa avea sa ii dea consiliu, doar nu era inca demon, oficial.
In timp ce el se gandea si intoarcea si rasucea fiecare idee, despicand firul in patru, auzi pe cineva venind. Se panica dandu-si seama ca nu putea sa se apere si ca va fi condamnat la viata in Iad pentru totdeauna, ceea ce era rau in sentinta era ca pentru a-l trimite in Iad, asa cum vroiau ei, trebuia sa il omoare mai intai, dupa care aveau sa il trimita acolo. Daca il omorau, el pierdea dovada care ii asigura un loc sigur in Chaos si atunci o incurca. Rau de tot.
Ingerul intra in celula lui si ii puse catusele la maini si picioare pentru a fi sigur ca nu va incerca sa scape, dupa care il puse sa mearga in fata ghidandu-l in directia buna.
Stia unde il duce. Il ducea in camera in care se intruneau de obicei cele doua consilii. Putea ajunge acolo si cu ochii inchisi, dar era atat de speriat de soarta care il pastea incat totul i se parea foarte schimbat si ciudat. Se simtea asa din cauza ca acum nu mai mergea pe acel drum ca un om liber ci ca un prizonier. Acel drum devenise ultimul lui drum pe care avea sa il pargurca in viata si el stia mult prea bine acest lucru.
In camera sa
Ayame dormea linistita in patul ei, visand la viata frumoasa pe care ar fi putut sa o aibe cu Ikusa daca nu ar fi fost conducatoarea lui. Deodata incepu sa auda pe cineva vorbind. Acel cineva ii strica tot visul, aducand-o la realitate cu ajutorul cuvintelor sale. Incet, fara sa isi dea seama, visul ei devenise un cosmar ceea ce o obliga sa se trezeasca rapid din el.
-Bine ai revenit la realitate, regina mea! Spuse umbra ce statea in dreptul draperiilor groase din matase verde, ce erau trase pentru a impiedica lumina diminetii sa intre.
-Ce vrei? De ce imi otravesti visul cu vorbele tale veninoase?
-Credeam ca vrei sa sti cine este acela care te poate iubi...sopti umbra.
Ayame aproape ca vazu un zambet in locul unde trebuia sa ii fie fata, dar scuturandu-si capul dadu vina pentru acea halucinatie pe mintea ei care inca nu iesise de sub vraja somnului.
-Nu ma intereseaza.
-Ieri te interesa. Mai aveai pputin si ma implorai sa iti spun.
-Ieri nu eram tocmai in apele mele. Stii si tu, de abia ma trezisem. Azi, in schimb, sunt in apele mele si am sub control sentimentele acestea umane.
-Nu mai spune... interesant... ieri aveai totusi pe cineva langa tine, azi el a plecat si nu se va mai intoarce, nu este asa?
Nu isi dadu seama ca Ikusa nu era langa ea. Ani in care se trezise singura in pat fara nimeni care sa stea langa ea, sa o tina in brate la pieptul sau isi spusera cuvantul in acea dimineata.
-Unde este el acum? Cine spune ca va mai fi langa tine cand vei renaste? Cine spune ca nu vei fi din nou singura cand vei ajunge in Eden? A, sigur ii poti numi protejati tai, dar oare vor putea ei sa alunge singuratatea care te inconjoara si te mananca incetul cu incetul? Frumoasa si singura, izolata cu puterea care ti-a fost daruita. O pasare rara inchisa in cusca ei frumoasa. Eu ma intreb cat timp vei mai rezista pana vei claca?
Cuvintele lui incepeau sa isi faca efectul deoarece era cruntul adevar pe care intotdeauna se ferise sa il dezvaluie. Acum ca era spus, ca il auzise, inima ei se sparse in bucatele, nimeni neavand cum sa o ajute sa le stranga si sa le puna la loc. Poate ar fi putut sa treaca peste respingerea lui Ikusa singura, dar peste ceea ce dezvaluise acel monstru stia ca nu poate sa mearga mai departe fara cineva care sa o tina de mana pe parcursul drumului. O atinsese unde o durea cel mai rau si monstrul acela stia acest lucru mult prea bine.
-Hai, Ayame. Spune cuvintele magice si o sa fie totul bine. O sa stii cine este acea persoana care te poate ajuta sa suporti puterea si responsabilitatea pe care le ai.
Vroia din tot sufletul sa stie, dar nu putea sa cedeze. Fiind conducatoarea ingerilor nu avea voie sa arate nici un pic de slabiciune sau frica, ea trebuia sa fie cea mai puternica dintre toti. Ea era stalpul lor de sustinere. Responsabilitatile erau numai ale ei, nu avea nevoie de cineva care sa stea alaturi de ea sa o ajute sa le suporte, avea nevoie de cineva care sa o ajute sa uite de acea putere pentru un timp, oricat de putin ar fi insemnat „un timpâ€. Cineva care avea sa alunge singuratatea din jurul ei. De un lucru era sigura si anume: nu avea sa ii dea acelui monstru satisfactia de a vedea-o plangand. Asa ca hotarita isi ridica privirea si se uita la acea umbra cu dispret si raceala.
Cel care controla umbra isi dadu seama de schimbarea provocata in atitutdinea conducatoarei. Ochii ei nu mai erau deloc patati de micile puncte de nesiguranta si luciosi din cauza posibilelor lacrimi si aveau sa apara, ci acum erau de un verde de gheata, rece si dur. Ar fi jurat ca ochii ei sunt facuti din smaralde adevarate. Acei ochi il facusera sa fie constient ca orice ar fi zis atunci nu ar mai putea sa o afecteze deloc, asa ca trase draperia grea lasand lumina sa intre in camera, spulberand astfel toate umbrele din camera. Cu cateva minute in urma crezuse ca o infranse, ca o facuse sa cedeze, dar dupa cate se vedea mai avea mult de munca pana cand ea avea sa cedeze. Nu il deranja sa astepte, ba dimpotriva facea jocul mult mai atragator si interesant. Ar fi fost usor, mult prea usor sa o infranga atat de repede, dar dupa cat se vedea isi merita pe deplin respectul cherubimilor, chiar se ridica mult peste asteptarile supusilor sai. Ramase placut surpins sa vada cat de multa putere are in ea. El tinea mintea un inger timid si slab, usor influentabil care fusese urcat fortat pe tronul conducatoarei ingerilor, oferindu-i control absolut asupra vietii lor si a oamenilor. De atunci crescuse si se transformase dintr-un boboc, intr-o frumoasa floare exotica, o adevarata raritate.
Ayame ramase uimita cand umbra disparu fara a mai spune nimic. Nu stia de ce facuse acel act, ce o indemnase sa traga draperia si probabil nu avea sa afle niciodata, dar nu o interesa prea tare. Nu gasea in ea puterea de a incerca sa afle ce era in capul acelei chesti. Dand din umeri nepasatoare se ridica din pat, ducandu-se sa faca un dus rece pentru a se mai calma. Isi dadu seama cand stropii mici si reci de apa ii loveau usor pielea ca lacrimi fierbinti curgeau formand adevarate rauri pe chipul ei, contopindu-se cu apa rece si ea nu putea sa le opreasca.
Nici prin gand nu ii trecea ca ii era urmarita fiecare miscare pe care o facea si ca era inregistrata si analizata.
Capitolul XII
In Eden
Uragiri se plimba linistit pe drumurile pustii din Eden. Continuase sa ii spioneze pe ingeri si sa afle ce mai puneau ei la cale, dar nu mai venise nimeni sa ia informatiile de la el. In acest caz, considerase ca Ashi ori a uitat de el ori nu mai avea nevoie de el, asa ca l-a lasat sa se descurce cum poate. Nu il deranja deloc atitudinea lui Ashi, de altfel se si asteptase la asa ceva. El avea asigurat locul in Iad datorita hartiei pe care o semnase conducatorul demonilor si pe care o tinea in permanenta in buzunarul interior al hainei lui. Ii placea situatia in care se afla pentru ca nu trebuia sa se chinuiasca prea mult pentru a afla toate amanuntele, de aceea nu mai era nevoit sa isi ascunda urmele. Deja ingerii incepusera sa renunte la cautarile lor dupa tradator. Nemaigasind nici o informatie secreta care sa lipseasca, cei doi sefi ai consiliilor renuntasera si ei la a-l mai cauta. Din aceasta cauza atunci cand se plimba pe strazi la miezul noptii nu se mai obosea sa ascunda culoarea rosiatica a ochilor sai. Tocmai acest lucrur il condamna la moarte. In acea seara, Castiel nerabdator sa le spuna marea veste semenilor sai, se grabea sa ajunga la Tetsujin pentru a-l ruga sa convoce cele doua consilii.
Castiel fiind foarte grabit, nu vedea pe unde merge din cauza ca era cu gandul la tot ceea ce se intamplase si la felul cum avea sa le dea vestea cea mare membrilor consiliiului. Nu mai putea de fericire ca Ayame avea sa se intoarca foarte curand in Eden. Asa ca era o minune ca pana in acel moment nu lovise pe cineva. Din pacate sau poate din fericire, minunile nu dureaza prea mult, asa ca nu era nici o surpriza atunci cand daud peste Uragiri.
In ciuda grabei sale, Castiel observa fara sa vrea ochii rosiatici ai lui Uragirii si sari doi pasi inapoi, departandu-se instinctiv de el. Nu ii lua mult timp sa isi dea seama ca el este tradatorul. Initial se uita umit la cel ce statea in fata sa, dar apoi recapatandu-si calmul, incepu sa vorbeasca.
-Tradatorule! Spuse maraind printre dinti.
-Vinovat! Pacat ca nu exista nici o curte de judecata sa pronunte sentinta. Acum ca m-ai descoperit ce vei face, Narkangelule?
-Te voi pedepsi. Normal.
-Crezi ca ma poti invinge? Ca ma poti duce in inchisoarea voastra, viu? Ce gluma buna! Zise razand ca un adevarat infumurat cu nasul pe sus.
-Nu imi pasa cum te duc in inchisoare, atata timp cat stiu ca vei plati pentru moartea lui Ranpu.
-O! Un adevarat cavaler in armura alba...sau neagra? Vezi tu, eu stiu cine esti, Castiel, dar nu asta este curiozitatea mea legata de tine. Intrebarea mea este: „Ce esti tu de fapt, Narkangelule?â€. Un inger alungat din casta sa? Un inger ce nu poate apartine nici unei caste din cauza culorii aripilor sale si a lipsei de abilitati?
Ca orice alt demon sau mai bine zis semi-demon, Uragiri stia sa puna punctul pe „iâ€, sa scoata la suprafa lucrurile pe care tu nici nu indraznesti sa le gandesi pentru ca sunt atat de dureroase.
-Nu ma atingi tu pe mine, tradatorule, lichea ce esti. Sunt ceea ce sunt. Nu te intereseaza pe tine acest aspect. Eu spre deosebire de tine am un loc unde ma pot intoarce oricand. Tu ai asa ceva demonule? La prima greseala facuta ai zburat din aceasta lume.
-Poate ca da, poate ca nu, dar sincer pentru moment imi place viata mea de aici si nu am nici cel mai mic gand de a te lasa sa scapi sau sa ma prinzi.
-Vom trai si vom vedea.
Castiel avu ultimul cuvant. Uragiri fiinf mult prea atent la fiecare miscare a oponentului sau pentru a se mai gandi la un raspuns. Nu vroia sa ii dea ocazia sa faca el prima miscare. Nu isi permitea sa piarda. Daca ar fi pierdut, totul avea sa se duca de rapa si nu avea sa piarda doar aceasta confruntare ci si locul special din Chaos dat de Ashi. Nu dura mult acest dans al lor, deoarece Castiel se hotari sa faca el prima miscare, plictisindu-se de dansul lor. Asa ca incerca sa ii puna piedica pentru a-l dezechilibra si o data la pamant avea sa i-a totul sfarsit. Din pacate manevra nu ii reusi, in schimb se trezi cu un pumn in abdomen care il propulsa la castiva metri departare. Pana sa apuce din nou Uragiri sa il loveasca, el se ridica in picioare si i-o lua inainte, lovindu-l. Incepusera amandoi sa se lupte cu toata forta si puterile lor astrale, fiind contienti ca lupta devenise una din care numai unul dintre ei iese viu. Amandoi au reusit sa plaseze destul de multe lovituri bune, dar au si incasat multe lovituri. Intr-un final lupta devenise un test al rezistentei pe care il castiga Castiel. Acesta reusi sa plaseze un pumn in dreptul inimii lui Uragiri, cand acesta se pregatea sa arunce spre el o mingie de foc, pumnul il facu pe demon sa isi piarda cunostinta.
Vazu cum pumnul se indreapta spre el, numai ca nu mai avea mult din vraja pana sa poata arunca mingia de foc si atunci cand se hotari sa renunte la acea vraja era prea tarziu pentru ca el sa mai poata face ceva. Stia inca din-nainte sa il atinga ca avea sa fie lovit in dreptul inimii si ca va lesina. Lesina cu gandul ca nu a putut sa faca absolut nimic sa evite acea lovitura. Avea sa regrete aceasta infrangere.
Se trezi in inchisoarea din subsolul palatului conducatoarei ingerilor. La inceput nu isi dadu seama unde se afla, dar incetul cu incetul amintirile i-au revenit. Era nervos din cale afara ca a pierdut, dar era in acelasi timp constient de ceea ce il astepta. Din pacate pentru el nu putea sa faca nimic in acel moment din cauza ca era legat de maini si de picioare, literalmente. Putea sa incerce sa fuga atunci cand era in drum spre sala de consiliu, dar nu ar fi putut sa ajunga prea departe si pe deasupra cei din consiliu nu ar mai fi avut mila pentru el daca ar fi incercat sa fuga. Se hotari sa vada ce pedeapsa avea sa ii dea consiliu, doar nu era inca demon, oficial.
In timp ce el se gandea si intoarcea si rasucea fiecare idee, despicand firul in patru, auzi pe cineva venind. Se panica dandu-si seama ca nu putea sa se apere si ca va fi condamnat la viata in Iad pentru totdeauna, ceea ce era rau in sentinta era ca pentru a-l trimite in Iad, asa cum vroiau ei, trebuia sa il omoare mai intai, dupa care aveau sa il trimita acolo. Daca il omorau, el pierdea dovada care ii asigura un loc sigur in Chaos si atunci o incurca. Rau de tot.
Ingerul intra in celula lui si ii puse catusele la maini si picioare pentru a fi sigur ca nu va incerca sa scape, dupa care il puse sa mearga in fata ghidandu-l in directia buna.
Stia unde il duce. Il ducea in camera in care se intruneau de obicei cele doua consilii. Putea ajunge acolo si cu ochii inchisi, dar era atat de speriat de soarta care il pastea incat totul i se parea foarte schimbat si ciudat. Se simtea asa din cauza ca acum nu mai mergea pe acel drum ca un om liber ci ca un prizonier. Acel drum devenise ultimul lui drum pe care avea sa il pargurca in viata si el stia mult prea bine acest lucru.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)