15-01-2009, 07:40 AM
Ori cat ar durea,trebuie sa treci peste!
"Ori cat ar durea, trebuie sa treci peste ! " : Cuvinte, doar cuvinte... nimic mai mult! Te avertizez de acum, am o gandire ciudata.
Asta sunt eu: Numele meu adevarat este Corina A. Am trait mai multe de cat credeti, de cat e normal, nu dau detali. Despre trecutul meu.. .nu va intereseaza! Tot ce trebuie sa faci e sa te chinui sa intelegi. Asa a inceput totul:
Eram sub dus, ma gandeam. Nu-mi gaseam liniste. Afara era rece, de parca ma interesa. Apa. Elementul meu. Locul in care incerc de catva ani sa-mi gasesc pacea. Au trecut doi ani de la moarte prietenului meu. Eu am ramas aici, el s-a ridicat la cer. Inca astept ceva ce nu vine. Ies din cabina. Stateam si ma uitam in oglinda: eram frumoasa. Ochii mei, desi tristi, cucereau pe oricine. Ma gandeam la prieteni, prieteni mei. Cei care au vrut sa-mi fie alaturi la greu, inainte sa ma transform intr-un monstru. Langa mine erau haine negre. Eram in doliu,un doliu care nu inceta. Ca de obicei, in spatele meu, il vad pe el. Ii puneam mereu intrebari,dar nu imi raspundea. Pana azi:
-De ce ai plecat?i ntreb eu, ne asteptand un raspuns. Dupa ce ii puneam intrebari, el disparea, dar acum, ramase.
-De ce mai lasat aici singura? De ce? spun eu in lacrimi, apoi ma intorc. El era inca acolo. Parca era adevarat .Imi puse mana pe fata. Eu nu puteam crede. Ma intrebam daca era un vis, dar nu era.El era acolo, langa mine, inviat din morti.
-De ce-ti faci asta? ma intreba.
-Ce iti pasa tie? M-ai lasat singura, ai plecat! spun eu in lacrimi.
-Asculta, eu am fost mereu langa tine... spuse Horia.
-Minti! Mereu ti-am pus intrebari, de ce nu ai raspuns?
-Pentru... pentru ca... nu-mi gaseam cuvinte! zise el, apoi ma lua in brate.
Eu incep sa plang si mai tare. Apoi, dintr-o data, el disparu. Credeam ca era doar imaginatia mea, dar nu era asa. Dupa ce ma imbrac, deschid usa si intru intr-o camera alba. O camera lunga, fara sfarsit. Hainele mele se schimbara brusc in alb. Pana si ramele ochelarilor mei erau albe. El apare langa mine. Eu ii dadusem un pumn, pentru a sparge iluzia, dar ramasesem oprita intr-un trup. In mod normal, lovitura m-ar fii durut insa eram chiar in regula.
-Ce jignire! Sa lovesti la poarta Raiului! vorbi un ingrer.
-Iart-o, Ingerule! Nu stia unde se afla! spuse Horia.
-O iert! Acum, hai sa clarificam de ce esti aici! spuse acel inger.
Nu stiu de unde, aparu o usa alba. Ingerul intra. Horia ma lua de mana si ma duse in urma ingerului. In acea camera, ingerul imi explica ce vrea de la mine. El vruia o floare, de pe pamant, numita ''floarea sperantei''. Ea crestea o data la 2.000 de ani. Un inger trebuia sa aleaga un muritor, pentru a culege acea floare. Desigur,ea trebuia culesa inainte ca demoni inunericului sa o ia. Premiul era Horia. Daca ii aduceam floarea, el mi-l aducea la viata. In calatoria mea spre centrul pamantului, unde crestea aceea floare, el ma va insoti.
Asa a inceput totul....aventura vietii mele, incepe acum!
Cu un pas mai aproape
Dimineata. Era un vis? Deschid ochii. Pe patul de langa mine ,statea el. Dormea asa de linistit. Ma ridic, ma duc langa el si zic, zguduindu-l:
-Esti treaz?
El se trezi sin spuse obosit:
-Acum sunt!
Plec catre bucatarie. Pregatesc ceva de mancare. Clopotelul internatului anunta inceputul orelor. Eu, ca de obicei,l ipseam. Ma pregatesc de dus. El se gandea. Se gandea la mine. ``De ce asa rece?`` Nu intelegea. Stiti oare, cum e sa pierzi cea mai draga persoana? Va spun eu,nu stiti! Sunteti doar niste copii ai vieti! Ca in fiecare dimineata, sub dus, imi aduc aminte ziua in care a murit Horia.
Era soare. Ziua plecari de la hotel. Raluca si Cornel, prieteni nostri,se inbarcasera deja. Eu si Horia ne tineam de mana. Traversam strada. Am ajuns langa autocar.
-Uite, am uitat ceva in camera, vin imediat! zise.
-Bine! Te astept aici!
El traversa. Aud sunetul unei masini. In clipa urmatoare el era mort. Nu trebuia sa-l las sa plece! Niciodata! Niciodata nu mi-o voi ierta!A fost vina mea ca el a murit: doar vina mea. Dar, dupa ce te-ai obisnuit cu dureri,e greu sa crezi ca ea a incetat.Dupa ce ies de la dus, ma imbrac si plec catre camera in care era el. El ma lua in brate.
-De ce esti asa rece?
-Cat de prost poti sa fii! ii zic eu.In vocea mea se regasea ura.
-Nu intelegi ca te iubesc? zise el, apoi ma privi cu niste ochii tristi.
-De ce imi faci asta? spun furioasa. De ce nu pleci? De ce nu ma lasi in pace? ma rastesc la el apoi incep sa-l lovesc.
Insa el nu renunta, continua sa ma tina in brate lui pana m-am calmat. Brusc, in camera intra o fata cu parul scurt de culoare alb-bleou si cu ochiii albastri.
-Corina? spuse ea mirata. Ne vazu pe mine si pe Horia. El inca ma tinea in bratre.
-Dar... d-dar... tu esti mort! spuse ea speriata spre Horia.
Ea era Raluca, singura mea prietena. Eu ma purtam exagerat de urat cu ea, insa ea ma sustinea tot timpul.
-Ai aparut si tu prin preajma, nu? oftez eu, apoi ii explic totul.
Raluca intelese cu greu, dar...asta era, nu ma putea lasa. Raluca imi zise ca aseara avuse un vis ciudat, cum ca internatul va fii atcat de creaturi ciudate si ca toti cei aflati inauntru vor muri.
-Raluca, stai putin! Inainte ca Horia sa moara ai avut un vis, asa-i? zic eu.
Raluca dadu din cap afirmand ca da.
-Trebuie sa plecam de aici imediat! spun eu,apoi incep sa strang lucrurile lor.
-Ce vrei sa zici? De ce trebuie sa plecam?
-Ce aiurita esti! Nu vezi ca poti vedea mortii? (cine va muri,adica)
-Acum tu aiurezi! zise Horia.
-Hei, tu ai inviat din mortii, nu? ii reprosez eu.
Dupa ce am iesit din cladire ne-am pus pe asteptat.
-Ce facem? zise ea.
-Asteptam!
-Ce?
-Vei vedea!
Un sunet ciudat se auzi. In urmatorul moment,niste creiaturi ciudate, cu aripi, trup de femeie si pielea albastra iesira din pamant. Acele creiaturi ii ucisera pe toti din internat. O liniste fiorioasa se abatu. Peste tot,numai cadavre.
-Noi, noi, vom fugi acum! Nu credeam ca ai dreptate, dar, in visul meu,ele ne zarira.
Am fugit,am fugit mancand pamantul. Am ajuns intr-o gara.Raluca ne zise sa luam trenul 75g.
-Exista trenul asta?
-Ai incredere! imi raspunse Raluca.
Am mers spre giseul B si am intrebat de bilete. Aceea doanma ne trimise la giseul 5, biroul de informatii.
-Da, desigur! Intrati pe aici, va rog! le spuse o voce feminina si le arata o usa.
Usa se deschise ca prin magie. In spatele usii era un peron. (cred ca asta e,nu?locul unde se asteapta trenul) Acolo erau tot felul de creaturi ciudate. Ca in povesti. Troli, spiridusi, elfi... Raluca nu mai intelegea nimic. La cate vazusem pana acum, nu mai eram mirata. Orice se poate intampla in viata. Sunt doar mici secrete, pe care noua, oamenilor, ei nu ni-le-au spus. Prefera sa traiasca in lumea magiei fara noi. Am uract intr-un tren. El se numea Trenul Dorintelor. Se spunea ca acel tren te duce fix in locul unde vrei sa ajungi.
"Ori cat ar durea, trebuie sa treci peste ! " : Cuvinte, doar cuvinte... nimic mai mult! Te avertizez de acum, am o gandire ciudata.
Asta sunt eu: Numele meu adevarat este Corina A. Am trait mai multe de cat credeti, de cat e normal, nu dau detali. Despre trecutul meu.. .nu va intereseaza! Tot ce trebuie sa faci e sa te chinui sa intelegi. Asa a inceput totul:
Eram sub dus, ma gandeam. Nu-mi gaseam liniste. Afara era rece, de parca ma interesa. Apa. Elementul meu. Locul in care incerc de catva ani sa-mi gasesc pacea. Au trecut doi ani de la moarte prietenului meu. Eu am ramas aici, el s-a ridicat la cer. Inca astept ceva ce nu vine. Ies din cabina. Stateam si ma uitam in oglinda: eram frumoasa. Ochii mei, desi tristi, cucereau pe oricine. Ma gandeam la prieteni, prieteni mei. Cei care au vrut sa-mi fie alaturi la greu, inainte sa ma transform intr-un monstru. Langa mine erau haine negre. Eram in doliu,un doliu care nu inceta. Ca de obicei, in spatele meu, il vad pe el. Ii puneam mereu intrebari,dar nu imi raspundea. Pana azi:
-De ce ai plecat?i ntreb eu, ne asteptand un raspuns. Dupa ce ii puneam intrebari, el disparea, dar acum, ramase.
-De ce mai lasat aici singura? De ce? spun eu in lacrimi, apoi ma intorc. El era inca acolo. Parca era adevarat .Imi puse mana pe fata. Eu nu puteam crede. Ma intrebam daca era un vis, dar nu era.El era acolo, langa mine, inviat din morti.
-De ce-ti faci asta? ma intreba.
-Ce iti pasa tie? M-ai lasat singura, ai plecat! spun eu in lacrimi.
-Asculta, eu am fost mereu langa tine... spuse Horia.
-Minti! Mereu ti-am pus intrebari, de ce nu ai raspuns?
-Pentru... pentru ca... nu-mi gaseam cuvinte! zise el, apoi ma lua in brate.
Eu incep sa plang si mai tare. Apoi, dintr-o data, el disparu. Credeam ca era doar imaginatia mea, dar nu era asa. Dupa ce ma imbrac, deschid usa si intru intr-o camera alba. O camera lunga, fara sfarsit. Hainele mele se schimbara brusc in alb. Pana si ramele ochelarilor mei erau albe. El apare langa mine. Eu ii dadusem un pumn, pentru a sparge iluzia, dar ramasesem oprita intr-un trup. In mod normal, lovitura m-ar fii durut insa eram chiar in regula.
-Ce jignire! Sa lovesti la poarta Raiului! vorbi un ingrer.
-Iart-o, Ingerule! Nu stia unde se afla! spuse Horia.
-O iert! Acum, hai sa clarificam de ce esti aici! spuse acel inger.
Nu stiu de unde, aparu o usa alba. Ingerul intra. Horia ma lua de mana si ma duse in urma ingerului. In acea camera, ingerul imi explica ce vrea de la mine. El vruia o floare, de pe pamant, numita ''floarea sperantei''. Ea crestea o data la 2.000 de ani. Un inger trebuia sa aleaga un muritor, pentru a culege acea floare. Desigur,ea trebuia culesa inainte ca demoni inunericului sa o ia. Premiul era Horia. Daca ii aduceam floarea, el mi-l aducea la viata. In calatoria mea spre centrul pamantului, unde crestea aceea floare, el ma va insoti.
Asa a inceput totul....aventura vietii mele, incepe acum!
Cu un pas mai aproape
Dimineata. Era un vis? Deschid ochii. Pe patul de langa mine ,statea el. Dormea asa de linistit. Ma ridic, ma duc langa el si zic, zguduindu-l:
-Esti treaz?
El se trezi sin spuse obosit:
-Acum sunt!
Plec catre bucatarie. Pregatesc ceva de mancare. Clopotelul internatului anunta inceputul orelor. Eu, ca de obicei,l ipseam. Ma pregatesc de dus. El se gandea. Se gandea la mine. ``De ce asa rece?`` Nu intelegea. Stiti oare, cum e sa pierzi cea mai draga persoana? Va spun eu,nu stiti! Sunteti doar niste copii ai vieti! Ca in fiecare dimineata, sub dus, imi aduc aminte ziua in care a murit Horia.
Era soare. Ziua plecari de la hotel. Raluca si Cornel, prieteni nostri,se inbarcasera deja. Eu si Horia ne tineam de mana. Traversam strada. Am ajuns langa autocar.
-Uite, am uitat ceva in camera, vin imediat! zise.
-Bine! Te astept aici!
El traversa. Aud sunetul unei masini. In clipa urmatoare el era mort. Nu trebuia sa-l las sa plece! Niciodata! Niciodata nu mi-o voi ierta!A fost vina mea ca el a murit: doar vina mea. Dar, dupa ce te-ai obisnuit cu dureri,e greu sa crezi ca ea a incetat.Dupa ce ies de la dus, ma imbrac si plec catre camera in care era el. El ma lua in brate.
-De ce esti asa rece?
-Cat de prost poti sa fii! ii zic eu.In vocea mea se regasea ura.
-Nu intelegi ca te iubesc? zise el, apoi ma privi cu niste ochii tristi.
-De ce imi faci asta? spun furioasa. De ce nu pleci? De ce nu ma lasi in pace? ma rastesc la el apoi incep sa-l lovesc.
Insa el nu renunta, continua sa ma tina in brate lui pana m-am calmat. Brusc, in camera intra o fata cu parul scurt de culoare alb-bleou si cu ochiii albastri.
-Corina? spuse ea mirata. Ne vazu pe mine si pe Horia. El inca ma tinea in bratre.
-Dar... d-dar... tu esti mort! spuse ea speriata spre Horia.
Ea era Raluca, singura mea prietena. Eu ma purtam exagerat de urat cu ea, insa ea ma sustinea tot timpul.
-Ai aparut si tu prin preajma, nu? oftez eu, apoi ii explic totul.
Raluca intelese cu greu, dar...asta era, nu ma putea lasa. Raluca imi zise ca aseara avuse un vis ciudat, cum ca internatul va fii atcat de creaturi ciudate si ca toti cei aflati inauntru vor muri.
-Raluca, stai putin! Inainte ca Horia sa moara ai avut un vis, asa-i? zic eu.
Raluca dadu din cap afirmand ca da.
-Trebuie sa plecam de aici imediat! spun eu,apoi incep sa strang lucrurile lor.
-Ce vrei sa zici? De ce trebuie sa plecam?
-Ce aiurita esti! Nu vezi ca poti vedea mortii? (cine va muri,adica)
-Acum tu aiurezi! zise Horia.
-Hei, tu ai inviat din mortii, nu? ii reprosez eu.
Dupa ce am iesit din cladire ne-am pus pe asteptat.
-Ce facem? zise ea.
-Asteptam!
-Ce?
-Vei vedea!
Un sunet ciudat se auzi. In urmatorul moment,niste creiaturi ciudate, cu aripi, trup de femeie si pielea albastra iesira din pamant. Acele creiaturi ii ucisera pe toti din internat. O liniste fiorioasa se abatu. Peste tot,numai cadavre.
-Noi, noi, vom fugi acum! Nu credeam ca ai dreptate, dar, in visul meu,ele ne zarira.
Am fugit,am fugit mancand pamantul. Am ajuns intr-o gara.Raluca ne zise sa luam trenul 75g.
-Exista trenul asta?
-Ai incredere! imi raspunse Raluca.
Am mers spre giseul B si am intrebat de bilete. Aceea doanma ne trimise la giseul 5, biroul de informatii.
-Da, desigur! Intrati pe aici, va rog! le spuse o voce feminina si le arata o usa.
Usa se deschise ca prin magie. In spatele usii era un peron. (cred ca asta e,nu?locul unde se asteapta trenul) Acolo erau tot felul de creaturi ciudate. Ca in povesti. Troli, spiridusi, elfi... Raluca nu mai intelegea nimic. La cate vazusem pana acum, nu mai eram mirata. Orice se poate intampla in viata. Sunt doar mici secrete, pe care noua, oamenilor, ei nu ni-le-au spus. Prefera sa traiasca in lumea magiei fara noi. Am uract intr-un tren. El se numea Trenul Dorintelor. Se spunea ca acel tren te duce fix in locul unde vrei sa ajungi.
![[Imagine: c2a0c0530aa349b5ea812cc0f25d1c261282427224_full.png]](http://img3.ak.crunchyroll.com/i/spire2/c2a0c0530aa349b5ea812cc0f25d1c261282427224_full.png)
![[Imagine: ss-sig.png]](http://e.imagehost.org/0638/ss-sig.png)
![[Imagine: ss34ef-sig.png]](http://e.imagehost.org/0688/ss34ef-sig.png)
