28-05-2011, 06:38 PM
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit pe urma lui sau a personajelor.
Heyy, m-am gandit si eu sa fac un fic. Sper sa va placa si sper sa nu am greseli multe. Va fi si +18, va anunt de acum
Spor la citit :d
Un Suflet Singuratic pe o Mare din Lacrimi Sincere
Privesc valurile involburate cum se rostogolesc. Se izbesc cu butere de mal si de stanci, provocand un zgomot placut auzului. Soarele ne mangaie cu razele lui aurii pe toti oamenii de aici. Astept linistita impreuna cu mama mea vaporul. Vantul imi sufla usor parul meu rozaliu, iar ochii mei blanzi privesc oamenii din jur. Mama parca se uita in gol. De cand a murit tata, ea este altfel. Sa schimbat, e rece, si ceea ce este si mai rau este ca acum ne vom si muta din acest loc, in Konoha, locul unde tata este ingropat. Pentru mine tata insemna mult, inainte sa plece in razboi am plans foarte mult. Vroiam sa merg cu el, sa il apar, dar stiu ca nu se poate de la un copil de saisprezece ani. Tata ma iubea mult, eu si mama eram totul pentru el. Doare. Doare chiar foarte tare. Mai ales ca mama asteapta un copil. Parul ei blond se lasa dus de vant, iar ochii ei de un caramel asa de dulce sunt amari acum, parca plini de ura, de dispret. As vrea ca macar o data sa il mai vad pe tata, sa ii aud vocea, sa il strang in brate. Un minut, atat macar, doar atat, pentru ultima data. Dar stiu ca nu se poate. De ce tata a trebuit sa ma paraseasca la o varsta atat de frageda? De ce pe mama, cand are in ea un copil. Un copil, cu o inima, cu suflet te astepta tata. O lacrima isi face aparitia de tenul meu alb, iar din ochii mei verzi ca diamantul incep sa curga siroaie de lacrimi. Mama ma vede, si scoate repede din geanta un servetel si imi zice:
-Sakura, iar plangi? Trebuie sa fii tare, in viata nu se intampla tot ce vrem noi. Te rog, nu mai plange, imi faci rau, si nu numai mie, ci si fratiorului sau surioarei tale. zice mama mea incercand sa zambeasca.
Imi sterg lacrimile, dar in sinea mea tot plang. Plang, pentru ca sunt inca un copil, care are sentimente. De ce tata? Mai stii ce mi-ai zis inainte sa pleci?
~FlashBack~
-Tata! Nu pleca! Nu ma parasi! zic eu printre lacrimi.
-Nu pleca, te rog! astept un copil, te rog! Asuma, de ce? Astept un copil, de ce pleci?
-Tsunade, Sakura, ma voi intoarce viu. Decizia este luata deja de seful meu, daca nu ma voi duce in razboi, ma va omora el pe mine. Nu ma plangeti, dar daca se intampla sa mor, va rog, veniti in Konoha, ca sa fiti aprioape de mine. Nu se va sti cine sunt, nu voi avea mormant, dar spiritul meu va fi cu voi!
~EndFlashBack~
Astea sunt ultimele cuvinte ale tatei. Trebuia sa se intoarca acum doua saptamani, si nu sa intors. Razboiul s-a terminat acum o saptamana, iar eu nu vreau sa pun piciorul in Konoha, stiu ca se va intamlpa ceva. Daca mama nu era insarcinata, ar fi mers cu tata. Ea este in armata cu tata, dar dupa ce sa intamplat cred ca ea nu va fi bine. Sufera mult, prea mult.
Dupa cateva minute aud sirena vaporului, care se pare ca a intrat in port. O ajut pe mama cu valizele, dupa care ne imbarcam. Ma asez pe o banca, dupa numarul care scrie pe tablita de langa ea si numarul de pe bilet. Mama se aseaza langa mine. O doamna vine si ne controleaza biletele, rupandule in doua jumatati si luantune bagajele. Se pare ca sirena suna, iar vaporul incepe sa se miste usor din loc. Vaporul se misca din ce in ce mai repede, iar valurile il clatina foarte usor. Acest sentiment imi aduce aminte de cum ma tinea mama si tata in brate si ma leganau cand eram mica, nou-nascuta. Tata... iar mi-am adus aminte de tine. Of, ce dor imi este. Imi vine sa ma arunc peste bord, sa ma inec, sa scap de tot acest chin, si sa te vad in lumea de apoi. Dar daca as muri, mama ar suferi, si dupa nu ias mai simti imbratisarile calde, zambetul ei dulce si fata ei atat de gingasa. Imi trec mana prin parul meu rozaliu, dupa care imi scot telefonul si castile. Imi pun micile casti in urechi dupa care dau drumul la muzica. O muzica trista, care seamana cu viata mea, trista. Vocea cantaretei isi face aparitia, iar tristetea apare si mai tare pe chipul meu.
Dupa o ora de ascultat muzica, adorm usor, cu capul rezemat de umarul mamei. Aceasta observand ca am adormit scoate cu grija castile din urechile mele, le scoate si din telefon, dupa care le pune in geanta de mana. Dupa sase ore de mers pe apa cristalina, ajungem in Konoha. Aproape ca nici nu am simtit cat a durat calatoria, pentru ca am dormit. Mana mamei imi atinge usor fata, care ma face sa ma trezesc. Imi spune ca am ajuns, schitand iar un zambet. Of, cat urac zambetul asta atat de fals. Ne ridicam, si ne indreptam spre bagaje. De acolo il luam de a nostru, si ne debarcam impreuna cu toata lumea care ne calca in picioare. Cand pasesc pe uscat un fior ma strabate, facanduma sa ma opresc doua secunde din mers. Merg cu mama de mana pe strazile satului, foarte frumos amenajate. Cladirile nu sunt foarte inalte, sunt ingrijite, nu au grafiti pe ele fata de alte tari. Pe jos este pavat cu niste caramizi speciale, albe, iar pe langa trotuar gasesti flori, de diferite culori si specii. Pasarile isi dreg vocea pentru a ne incanta urechile cu un cantec. Ajungem la o casa mare, se pare ca este a noastra. Este mare, cu doua etaje, cu acoperisul albastru, inconjurata de copaci, vopsita intr-un crem foarte deschis, cu un balcon foarte mare si o curte imensa.
Mergem usor spre usa. Mama baga cheile si roteste, dupa care intram. Cand aprind lumina vad curatenia luna, mobilierul foarte frumos aranjat, gresia neagra a holului stralucea iar peretii erau varuiti in albastru deschis.
Ne descaltam de incaltamintea comoda, dupa care ne uitam prin toata casa.
Bucataria este varuita intr-un crem deschis, cu mobilierul portocali, un frigider alb, o chiuveta si o hota. Baia are gresie alba pe jos si pe pereti,doua ghiuvete, un bideu, un wc si o cada. In camera mamei este un pat dublu cu covertura albastra, o noptiera din lemn de fag, un birou unde se afla un laptop ,,Apple" si o plasma agatata de perete. In camera mea este un pat cu covertura roz foarte deschis, aproape alb cu o floare de cires pe ea, o noptiera tot din lemn de fag, un birou cu un laptop si o plasma. Din cate vad avem dressing, pentru ca in camere nici urma de dulap. Iau valizele si merg impreuna cu mama la dressing, pentru a ne pune hainele. Ea despacheteaza, iar eu le asez usor la locul lor. Dupa o ora am terminat. Imi iau o fusta scurta alba o palma mai sus de genunchi, un maeu alb care are pe el o floare roz, iar in picioare imi iau niste sandale. Ies din casa pentru a vedea mai bine orasul, si pentru a ma inscrie la liceu.
http://www.google.it/imgres?imgurl=http:...24&bih=677 [casa]
http://www.google.it/imgres?imgurl=http:...24&bih=677 [dressing-ul]
http://www.google.it/imgres?imgurl=http:...sch&itbs=1 [bucataria]
http://www.google.it/imgres?imgurl=http:...sch&itbs=1 [baia][/font]
Heyy, m-am gandit si eu sa fac un fic. Sper sa va placa si sper sa nu am greseli multe. Va fi si +18, va anunt de acum
Spor la citit :d
Un Suflet Singuratic pe o Mare din Lacrimi Sincere
Privesc valurile involburate cum se rostogolesc. Se izbesc cu butere de mal si de stanci, provocand un zgomot placut auzului. Soarele ne mangaie cu razele lui aurii pe toti oamenii de aici. Astept linistita impreuna cu mama mea vaporul. Vantul imi sufla usor parul meu rozaliu, iar ochii mei blanzi privesc oamenii din jur. Mama parca se uita in gol. De cand a murit tata, ea este altfel. Sa schimbat, e rece, si ceea ce este si mai rau este ca acum ne vom si muta din acest loc, in Konoha, locul unde tata este ingropat. Pentru mine tata insemna mult, inainte sa plece in razboi am plans foarte mult. Vroiam sa merg cu el, sa il apar, dar stiu ca nu se poate de la un copil de saisprezece ani. Tata ma iubea mult, eu si mama eram totul pentru el. Doare. Doare chiar foarte tare. Mai ales ca mama asteapta un copil. Parul ei blond se lasa dus de vant, iar ochii ei de un caramel asa de dulce sunt amari acum, parca plini de ura, de dispret. As vrea ca macar o data sa il mai vad pe tata, sa ii aud vocea, sa il strang in brate. Un minut, atat macar, doar atat, pentru ultima data. Dar stiu ca nu se poate. De ce tata a trebuit sa ma paraseasca la o varsta atat de frageda? De ce pe mama, cand are in ea un copil. Un copil, cu o inima, cu suflet te astepta tata. O lacrima isi face aparitia de tenul meu alb, iar din ochii mei verzi ca diamantul incep sa curga siroaie de lacrimi. Mama ma vede, si scoate repede din geanta un servetel si imi zice:
-Sakura, iar plangi? Trebuie sa fii tare, in viata nu se intampla tot ce vrem noi. Te rog, nu mai plange, imi faci rau, si nu numai mie, ci si fratiorului sau surioarei tale. zice mama mea incercand sa zambeasca.
Imi sterg lacrimile, dar in sinea mea tot plang. Plang, pentru ca sunt inca un copil, care are sentimente. De ce tata? Mai stii ce mi-ai zis inainte sa pleci?
~FlashBack~
-Tata! Nu pleca! Nu ma parasi! zic eu printre lacrimi.
-Nu pleca, te rog! astept un copil, te rog! Asuma, de ce? Astept un copil, de ce pleci?
-Tsunade, Sakura, ma voi intoarce viu. Decizia este luata deja de seful meu, daca nu ma voi duce in razboi, ma va omora el pe mine. Nu ma plangeti, dar daca se intampla sa mor, va rog, veniti in Konoha, ca sa fiti aprioape de mine. Nu se va sti cine sunt, nu voi avea mormant, dar spiritul meu va fi cu voi!
~EndFlashBack~
Astea sunt ultimele cuvinte ale tatei. Trebuia sa se intoarca acum doua saptamani, si nu sa intors. Razboiul s-a terminat acum o saptamana, iar eu nu vreau sa pun piciorul in Konoha, stiu ca se va intamlpa ceva. Daca mama nu era insarcinata, ar fi mers cu tata. Ea este in armata cu tata, dar dupa ce sa intamplat cred ca ea nu va fi bine. Sufera mult, prea mult.
Dupa cateva minute aud sirena vaporului, care se pare ca a intrat in port. O ajut pe mama cu valizele, dupa care ne imbarcam. Ma asez pe o banca, dupa numarul care scrie pe tablita de langa ea si numarul de pe bilet. Mama se aseaza langa mine. O doamna vine si ne controleaza biletele, rupandule in doua jumatati si luantune bagajele. Se pare ca sirena suna, iar vaporul incepe sa se miste usor din loc. Vaporul se misca din ce in ce mai repede, iar valurile il clatina foarte usor. Acest sentiment imi aduce aminte de cum ma tinea mama si tata in brate si ma leganau cand eram mica, nou-nascuta. Tata... iar mi-am adus aminte de tine. Of, ce dor imi este. Imi vine sa ma arunc peste bord, sa ma inec, sa scap de tot acest chin, si sa te vad in lumea de apoi. Dar daca as muri, mama ar suferi, si dupa nu ias mai simti imbratisarile calde, zambetul ei dulce si fata ei atat de gingasa. Imi trec mana prin parul meu rozaliu, dupa care imi scot telefonul si castile. Imi pun micile casti in urechi dupa care dau drumul la muzica. O muzica trista, care seamana cu viata mea, trista. Vocea cantaretei isi face aparitia, iar tristetea apare si mai tare pe chipul meu.
Dupa o ora de ascultat muzica, adorm usor, cu capul rezemat de umarul mamei. Aceasta observand ca am adormit scoate cu grija castile din urechile mele, le scoate si din telefon, dupa care le pune in geanta de mana. Dupa sase ore de mers pe apa cristalina, ajungem in Konoha. Aproape ca nici nu am simtit cat a durat calatoria, pentru ca am dormit. Mana mamei imi atinge usor fata, care ma face sa ma trezesc. Imi spune ca am ajuns, schitand iar un zambet. Of, cat urac zambetul asta atat de fals. Ne ridicam, si ne indreptam spre bagaje. De acolo il luam de a nostru, si ne debarcam impreuna cu toata lumea care ne calca in picioare. Cand pasesc pe uscat un fior ma strabate, facanduma sa ma opresc doua secunde din mers. Merg cu mama de mana pe strazile satului, foarte frumos amenajate. Cladirile nu sunt foarte inalte, sunt ingrijite, nu au grafiti pe ele fata de alte tari. Pe jos este pavat cu niste caramizi speciale, albe, iar pe langa trotuar gasesti flori, de diferite culori si specii. Pasarile isi dreg vocea pentru a ne incanta urechile cu un cantec. Ajungem la o casa mare, se pare ca este a noastra. Este mare, cu doua etaje, cu acoperisul albastru, inconjurata de copaci, vopsita intr-un crem foarte deschis, cu un balcon foarte mare si o curte imensa.
Mergem usor spre usa. Mama baga cheile si roteste, dupa care intram. Cand aprind lumina vad curatenia luna, mobilierul foarte frumos aranjat, gresia neagra a holului stralucea iar peretii erau varuiti in albastru deschis.
Ne descaltam de incaltamintea comoda, dupa care ne uitam prin toata casa.
Bucataria este varuita intr-un crem deschis, cu mobilierul portocali, un frigider alb, o chiuveta si o hota. Baia are gresie alba pe jos si pe pereti,doua ghiuvete, un bideu, un wc si o cada. In camera mamei este un pat dublu cu covertura albastra, o noptiera din lemn de fag, un birou unde se afla un laptop ,,Apple" si o plasma agatata de perete. In camera mea este un pat cu covertura roz foarte deschis, aproape alb cu o floare de cires pe ea, o noptiera tot din lemn de fag, un birou cu un laptop si o plasma. Din cate vad avem dressing, pentru ca in camere nici urma de dulap. Iau valizele si merg impreuna cu mama la dressing, pentru a ne pune hainele. Ea despacheteaza, iar eu le asez usor la locul lor. Dupa o ora am terminat. Imi iau o fusta scurta alba o palma mai sus de genunchi, un maeu alb care are pe el o floare roz, iar in picioare imi iau niste sandale. Ies din casa pentru a vedea mai bine orasul, si pentru a ma inscrie la liceu.
http://www.google.it/imgres?imgurl=http:...24&bih=677 [casa]
http://www.google.it/imgres?imgurl=http:...24&bih=677 [dressing-ul]
http://www.google.it/imgres?imgurl=http:...sch&itbs=1 [bucataria]
http://www.google.it/imgres?imgurl=http:...sch&itbs=1 [baia][/font]