Vampire Blood!

[Whisky]

imi place la nebunie.la inceput a fost foarte trist felul in care se purtau toti cu ea.
felul in care povestesti este destul de reusit,si titlul ma atrage pentru ca imi plac ficurile cu vampiri.
descriere este,desi este loc de mai bine,dialog,naratiune...eh ti sa mai spus.
eu sper ca relatia dintre kimm si sentaro sa nu se strice..
si sa pui mai des ca eu l-am citit de la inceput si mi-a placut,da cum nu ai mai pus nu am intrat.hai grabestete cu nextul ca lesin aici =))[posturi unite]
imi place la nebunie.la inceput a fost foarte trist felul in care se purtau toti cu ea.
felul in care povestesti este destul de reusit,si titlul ma atrage pentru ca imi plac ficurile cu vampiri.
descriere este,desi este loc de mai bine,dialog,naratiune...eh ti sa mai spus.
eu sper ca relatia dintre kimm si sentaro sa nu se strice..
si sa pui mai des ca eu l-am citit de la inceput si mi-a placut,da cum nu ai mai pus nu am intrat.hai grabestete cu nextul ca lesin aici

[MisS.sAdiStic]

Stiu ca a durat ceva dar au fost tezele. Eh, nu vreau sa sune ca o scuza.
Edit: Oke, acesta ar putea fi numit un capitol special. Nu are nici un pic de sange in el si poate, pentru un moment, veti uita ca este cu vampiri. Acest capitol este romantic ~ sper! chiar m-am chinuit sa aibe infatisarea de romance~ si va fi bazat pe relatia dintre Leon si Kimm.
Sper sa va placa si multumesc celor care citesc, chiar ma ajutati. Acum:

Lectura placuta!

Clar de luna!

- Leon, ce spui de o plimbare?

M-a privit puţin surprins, dar luă imediat o expresie îngândurată. Probabil dorea să-mi citească gândurile aşa că am încercat pe cât posibil să nu mă gândesc la lucrurile pe care chiar voiam să i le ascund.
Nu e corect să-mi citeşti gândurile fără aprobarea mea!
Acesta tresări, devenind mai apoi încordat, dar totuşi cu o urmă vizibilă de regret. Ştiu că poate am fost egoistă, deşi am încercat să spun acea replică pe un ton drăguţ, ştiind sigur că mă auzise. El mi-a oferit întotdeauna sprijin, protecţie, atenţie şi toată dragostea ce mi-o poartă nu a încercat nici o clipă să o ascundă. Eu? Mă întreb ce i-am oferit... Dureri de cap, egoism şi dorinţe ca el să-mi rezolve toate problemele. Nu! Asta cu siguranţă nu mai poate continua. Doresc să fiu pe propriile picioare, doresc să încep să-mi rezolv singură problemele. În plus, e lupta mea! Iar cel mai important, doresc să-i ofer lui Leon măcar un lucru pe care să nu-l regret, libertate!
Îl privesc, încă aşteptând un răspuns. Expresia de regret de pe faţa lui nu dispăru, ceea ce-mi provoacă un sentiment de vinovăţie. Ştiu că-l rănisem, având în minte toate părerile şi aşteptările pe care brunetul le posedă în privinţa relaţiei noastre.
Iartă-mă...
Să spun în gând mi s-a părut mai profund decât dacă l-aş fi rostit cu voce tare. Mai intim şi cu un accent ce sigur ar fi transmis exact ceea ce simţeam. Acesta reacţionă, redevenind aşa cum îl cunoscusem, având acea privire ce parcă numai mie mi-o putea denota.
- Sigur, mi-ar face plăcere. Îmi răspunde el zâmbind.
Nu voiam să arăt, dar după acele cuvinte rostite m-a cuprinse un val de bucurie neobişnuit. M-am apropiat de el, acesta înţelegând imediat că voiam să plecăm. Se întoarse şi urcă în urma mea scările, însă îi puteam simţii curiozitatea. Zâmbesc. Cunoscându-i şi latura cu adevărat vampireasca, acest Leon mi se pare comic. Poseda trăsături omeneşti, ceea ce la mine nu mai puteam recunoaşte. Gândindu-mă la asta am început să fac o comparaţie între eu cea de acum şi eu cea din trecut. Nu am fost deloc surprinsă când am realizat uriaşa deosebire.
Ieşind în stradă am pornit pe drumul spre parc. Chiar şi seara, acela rămâne locul cel mai potrivit pentru o plimbare, având încă un farmec ce te linişteşte. Leon părea mai liniştit, ceea ce-i accentuă laturile omeneşti. Ochii sclipindu-i la fiecare rază de lumină, faţa având un aspect moale şi plin de viaţă iar mişcările păreau mult prea comune cu cele ale unui muritor. Mă fascina! Mă făcea să-mi pară rău pentru ceea ce eram acum, tânjind după cea eu din trecut.
- Cum ţi se pare sicriul? mă întreabă el dintr-o dată.
Înţeleg imediat ce are la bază întrebarea. Nu este pusă din simpla dorinţă de a distruge acea linişte sau doar din simplul fapt de a-mi afla părerea. Cu siguranţă ştia cât mă încântă sicriul, citindu-mi în minte, dar voia să nu mă mai gândesc la ceea ce am pierdut.
- E minunat, chiar nu am cuvinte să spun cât de mult mă încântă. Spun eu plină de entuziasm.
Acesta zâmbi, probabil din cauza răspunsului meu sau poate din cauză că reuşise să-mi distragă atenţia, aşa cum plănuise.
Observând că am ajuns la intrarea în parc mă opresc, determinându-l pe brunet să facă asemeni mie. De cum vom păşi pe cărarea de ciment a acestuia toată atmosfera se va schimba, fiind provocată şi de discuţia pe care o voi purta eu cu Leon. Îmi ridic privirea spre cer, devenind confuză în privinţa sentimentul ce mă cuprinse când o amintire se trezi.
- Leon, mai ţi minte ce mi-ai spus când m-ai întâlnit pe banca din parc? Îl întreb eu fără să-mi desprind privirea de cer.
Nu puteam să-i observ expresia, deşi puteam bănui. Nu ştiu dacă îmi citeşte gândurile ca să înţeleagă la ce mă refer sau dacă încercă să înţeleagă singur, dar nu-mi pasă.
- Frumoasă seară, nu-i aşa?
Cu coada ochiului am remarcat cum îşi ridică capul pentru a se uita la cer. Nici când a rostit el iarăşi acele cuvinte, tot nu am putut înţelege ce sentiment e cel ce mă îneacă.
Mi-am lăsat capul în jos, privind hotărâtă în faţă. L-am luat de mână şi am trecut împreună de poarta ce reprezenta intrarea. Aici trebuia să se termine totul!
***
Sincer, am crezut că îmi va fi uşor să abordez subiectul ca apoi să merg pe o linie dreaptă spre punctul ce avea să rezulte separarea noastră. Dar ceva mă împiedică, ceva nu mă lasă să-l îndepărtez pe Leon. Aveam îndoieli în privinţa a ceea ce făceam, dacă ce urma să înfăptui este corect sau nu. În minte mi-au venit toate momentele petrecute cu Leon, toate acele clipe care, traite cu brunetul, îmi ofereau mie mai multă încredere. Ah, cât de chinuitor. De ce a trebuit să se ajungă la asta?
Mă întorc către entitatea ce merge odată cu mine, ce este la fel de atent şi grijuliu cum îl ştiu de luni întregi. Pare aşa inocent, atât de atractiv, chiar nu mai ştiu ce să fac. Am înţeles imediat că tăcerea lui este menită să-mi ofere mie libertatea de a vorbii. Am tras aer în piept, relaxându-mă. Acest lucru trebuia să înceteze.
- Leon, cred că şti de ce am vrut să ieşim, nu?
- Este doar dorinţa ta. Îmi răspunse el afişând un zâmbet plin de amărăciune.
Din nou raţiunea îmi este chinuită de îndoieli. Credeam că este bine să mergem pe drumuri diferite, că nu o să mai trebuiască să aibe grijă de mine. De când l-am întâlnit m-am gândit numai la mine, ignorând ceea ce-şi dorea el cu adevărat. Ştiu sigur că aflase ce motiv are această plimbare, ce urmări va avea. Atunci de ce nu se bucură? De ce îi simt durerea, tristeţea până în măduva oaselor? Credeam că va fi fericit să scape de mine, că va putea…
- Încetează! Strigă acesta oprindu-se din mers.
Îl privesc încurcată, de ce această discuţie nu merge conform statisticilor mele. De ce totul se întâmplă diferit?
Leon îşi reluă mersul, eu făcând la fel. Aş vrea să ştiu ce gândeşte, să ştiu ce-l deranjează, de ce hotărârea pe care eu am luat-o lui nu-i convine. Doar totul este pentru el, vreau să-l ştiu fericit.
- De ce nu m-ai omorât atunci, cum de te-ai ataşat de mine? Îl întreb eu puţin indiferentă.
- Nu meritai soarta aceea, puritatea ta ar putea şterge cele mai năsilnice păcate.
Mărturia lui m-a uimit, dar totuşi am zâmbit. Era un răspuns tipic lui, mereu atât de desăvârşit, de neasteptat. Am continuat.
- Ai ştiut din totdeauna ce gândesc, chiar şi când îţi ascundeam lucruri. Cum de nu te deranja acest lucru?
- Aveai mereu un motiv întemeiat. Erai ca o floare ce făcându-şi cunoscută povestea era destinată distrugerii.
- Dar când am găsit acel jurnal, nu ţi-am spus. Totuşi tu ştiai deja astfel l-ai ascuns de mine. Ce ai gândit atunci?
- Îmi era teamă că îmi vei afla secretul, dar citindu-ţi mintea am observat că nu bănuieşti nimic. Am trecut cu vederea micul incident dar am ascuns jurnalul pentru a nu-ţi oferi şansa să descoperi.
Am începu să râd. Probabil nu am aflat atunci, dar sunt aici, devenită una asemeni lui şi celui din jurnal. Oare numai mie mi se pare asta o ironie a sorţii? Probabil că nu, dar merita să mă gândesc la asta. Astfel l-am putut auzi pentru prima dată, după mult timp, pe Leon chicotind. Se pare că şi lui i s-a părut amuzant.
- În plus, continuă el, măiestria cu care încercai să-mi ascunzi acele lucruri era în majoritatea timpului adorabilă. Cu inocenţa ta unică reuşeai să spui poate în neştire tot adevărul în gând, ca şi cum ţi l-ai divulga ţie însăţi.
- E adevărat! Spun eu încă râzând.
Totul mi se părea minunat, avându-l pe Leon lângă mine şi plimbându-ne împreună părea că redevenisem o muritoare plină de aspiraţii. Peisajul era şi acesta minunat, cu luna ce ne veghea dându-le tuturor lucrurilor ce ne înconjurau un aspect visător. Mi-am închis ochi şi preţ de câteva secunde am putut să mă văd eu cea din trecut, eram aşa o naivă.
- Inocentă poate, dar niciodată naivă. Spuse el zâmbindu-mi.
Am început să râd, pur şi simplu adoram totul la cel de lângă mine. Atunci de ce voiam să-l îndepărtez? Această întrebare elimină toată buna dispoziţie, creând una de neplăcere şi tensiune.
- Leon, nu crezi că ţi-ar fi mai bine fără mine? Fără să trebuiască să ai mereu pe cineva în grijă, să-l…
- De ce continui cu aşta? De ce te minţi singură pentru a găsi motive să mă îndepărtezi? Încerci să te convingi că dragostea mea pentru tine nu e adevărată, că eşti o povară pentru mine. Spune-mi, ce te face să crezi asta?
Acesta se opri pentru a doua oară din mers, privindu-mă serios. Nu-i recunoşteam această latură, niciodată nu mi-a făcut-o cunoscută. Cu ce greşesc? Eu vreau să-i ofer libertate, de ce pentru el ceea ce fac este greşit?
- Leon… nu vreau să te reţin din nimic. Dar stiindu-mă lângă tine, chiar dacă nu fizic, psihic simt că te ţin legat. Ştiu că mă iubeşti, dar poate această iubire e falsă, doar pentru că sunt lângă tine, tu eşti obligat să-mi porţi aceste sentimente. Spune-mi tu cu ce greşesc, doar pentru că-ţi doresc libertate? Vreau doar să te ştiu fericit.
Fără să-mi dau seama începusem să plâng. Mici picături de sânge îmi curgeau pe obraji, ca apoi să se facă nevăzute. Ce risipă, dar mă încântă ca acele lacrimi sunt sincere. Îl privesc, ignorând lacrimile ce nu doreau să înceteze. Îi simt tristeţea, regretul. De ce era afectat de tot ce spuneam eu, ce eram eu pt el?
- Tu eşti fericirea mea! Nu îmi pasă ce crezi, dar ştiu că dragostea mea pentru tine e adevărată. Din clipa în care te-am văzut lângă mine, am simţit dorinţa să-mi aparţii.
- Dar poate…
- Nu înţeleg de ce ai conchide că mă ţi legat, mă întrerupse el, când adevărul este ca tu eşti cea legată. Poate nu vezi, dar eu sunt cel egoist, eu sunt cel care nu poate renunţa la tine. Nu eşti o povară, nu stai în calea fericirii mele, nu mă privezi de libertate, ci din contră, lângă tine am tot ce îmi doresc.
Nu aveam cuvinte pentru a-i mai adresa ceva. Tot ce spusese el era atât de evident şi totuşi, eu continuam să mă mint. De ce făcusem oare asta? Eram conştientă de sentimentele pe care i le purtam, dar totul se întâmplă prea brusc. Îl văd cum se apropie de mine, nu ştiu de ce, dar am simţit nevoie să închid ochii. Atunci i-am simţit mâna cum mă prinde de talie iar cealaltă strecurându-se prin păr ca mai apoi, buzele lui să le întâlnească pe ale mele. Inima îmi bătea atât de tare încât îmi era teamă să nu o audă, cum de altfel şi timiditatea mea începea să se facă observată. În minte mi-a venit primul meu sărut, acela cu Masaki. Fusese unul violent şi am simţit imediat greaţă, încercând din răsputeri să scap mai repede. Dar sărutul lui Leon este diferit. Este tandru şi plăcut, ca şi cum mă eliberează de un coşmar. Toate temerile îmi sunt eliminate de acele buze moi şi catifelate.

[Elina]

Deci...deci....esti pur si simplu de groaza femeie:)))....ficul asta ma omoara cu zilele...il ador la propriu...si al figurat si la ce mai vrei tu=))) deci e superb
nu am destule cuvinte sa descriu cat mia placut capitolul
care app lai postat dupa 4 luni in care tot il asteptam T___T
si ultima parte ...waaa:X trebuie sa o mai vad odata(citesc ma rog)

Îl văd cum se apropie de mine, nu ştiu de ce, dar am simţit nevoie să închid ochii. Atunci i-am simţit mâna cum mă prinde de talie iar cealaltă strecurându-se prin păr ca mai apoi, buzele lui să le întâlnească pe ale mele.

etc etc...asa...deci faza asta...e una pe care eu o ador in adv sens la cuv...dar in general imi place foarte mult tot la fgicul tau...ideea,titlul si mai ales felul in care scri
sa nu ma mai lasi 4 luni sa astept T__T

[BloodyInnocence]

Oh my God! Deci sincer daca ii desparteai te omoram. Te omoram nu altceva. Cum te poti gandi la o asa blasfemie? Aproape ca mi-au dat lacrimile citind acest capitol. Ma omori cu zile sa stii, chiar ma omori cu zile. Este atat de perfect acest capitol si il iubesc pe Leon. Stie ce sa spuna si nu iroseste cuvintele vorbind aiurea. Dar tot nu pot sa trec peste faptul ca Kimm a avut gandul sa se desparta de Leon, de ce? Merita o bataie buna care sa o aduca la realitate. Imi place, imi place. Este atat de plin de sentimente si reusesti sa le redai pe toate fara sa te poticnesti in cuvinte si fara sa construiesti fraze care nu fac decat sa te induca in eroare. totul este atat de bine constituit si de perfect.
Astept urmatorul capitol! Nu ma face sa astept mult sau faci cunostinta cu coltii mei, o, scumpa regina;))

[MisS.sAdiStic]

waaa, in sfarsit un nou capitol. Ma bucur ca ati avut rabdare. mai ales tu Ella :)).
Oke, acest capitol este cat se poate de aparte, pentru ca ce fac schimbari, apar noi personaje si se naste o noua poveste.
Ella, multumesc lui Dumnezeu ca ai avut rabdare si nu m-ai stresat, sper sa-ti placa acest capitol.
Fallen, prezenta ta ma incanta mereu, sunt fericita sa stiu ca iti place fic-ul. Sper sa-ti placa si acest capitol.
fara alte complicatii, Lectura Placuta!

Capitolul XXIII -> Mister

Se îndepărtează cu blândeţe de mine, dorind de asemenea să nu mă rănească. Deşi am încercat să nu arăt acest lucru, încă mai tânjesc după buzele lui care îmi oferă numai plăcere. Dorinţa de a le mai simţii chiar şi pentru o secundă creşte în mine cu fiecare mişcare involuntară pe care acesta o face. Este ceva atemporal până când unul dintre noi va hotărî să spună ceva, lăsându-şi fraza purtată de acel vânt dispersat.
Ignorându-mi dorinţa egoistă de a-i fura încă un sărut îl îmbrăţişez, dar fiind la fel de subtilă în cea cel priveşte. Probabil a remarcat ceea ce voiam, jinduiala mea devenind categoric perceptibilă, astfel daruindu-mi încă un sărut. Atunci m-am întrebat dacă acel gest fusese făcut din iniţiativă proprie sau doar că s-a simţit nevoit? Ca şi răspuns nerostit acesta intensifică sărutul, dându-mi de înţeles că aceasta fusese şi doleanţa sa. Când m-am desprins de el mi-a zâmbit, fixându-mă cu privirea.
- Acum înţelegi? Mă întreabă el având aceaşi privire invariabilă.
- Nu-mi stă în putinţă să nu înţeleg ceva atât de evident.
Cu acea frază rostită am simţit ca o lovitură cumplită cum cineva, din depărtare, mă străpunge cu privirea lui ce la prima impresie pare glacială. M-am întors îngrozită, cercetând întunericul ce devenise pentru o fracţiune de secundă tenebru. Am revenit din nou la brunet, remarcând că el nu simţise nimic, uitându-se la mine întrebător. M-a cuprins o febrie neplăcută la gândul că acela fusese un mesaj neînduplecat cât şi individual. Mi-am lăsat gândurile libere, astfel să le poată analiza Leon, dar acesta încă mă privea încurcat.
- S-a întâmplat ceva? mă întreabă pe un ton aparent naiv.
Am înţeles imediat că acel cineva, care încă mă privea, voia să ştiu numai eu de prezenţa lui şi că a blocat acea portiţă ce-i permite celui de lângă mine să-mi cunoască gândurile. Nu ştiu încă cine e acea entitate şi nici nu pot garanta că e o ameninţare, dar nici dacă să o am în preajmă este ceva acceptabil. Totuşi, nu voiam să-l îngrijorez pe Leon cu absurditățile mele.
- Nu, doar mi s-a părut. Îi răspund eu banal.
- Ar fi timpul să plecăm, ţi-am promis că îţi voi arăta jurnalul.
Am rămas pe gânduri, nefiind sigură ce să-i răspund. Acum, să simt iarăşi acel jurnal în mâini – cu acea ordine cronologică iritantă dar cu vechimea lui ce te fascinează - mi s-a părut un lucru anost. Ştiam că îl pot citi oricând, ceea ce exacerbă studierea facultativă a acestuia. Plus că, nu prea simt nevoia să-l citesc, ştiind ce origini am eu, acel jurnal mi se pare aproape inutil.
- Nu simt nici o datorie să citesc acel jurnal. Nu înţelege greşit. Poate o să-l citesc cândva, dar nu acum.
- Înţeleg! Răspunde el pe acelaşi ton afectiv. Atunci vrei să facem altceva?
O întrebare ce-mi creă o dispoziţie nesuferită. Ştiam că trebuie să răspund, dar nu voiam, îmi este prea greu de pronunţat. Speram să înţeleagă fără să trebuiască să-i dau prea multe indicii, fără implicarea mea continuă.
Îl observ cum aşteaptă un răspuns, ceea ce mă forţă să închid ochii. Ştiu că nu eram obligată să fac asta, că puteam lăsa pe altădată, dar nu pot garanta că voi prinde un moment la fel de perfect ca acesta.
Îmi simt cuvintele pe limbă, cum vor să fie pronunţate, dar eu mă încăpăţânez să le reţin. După toată această discuţie, după acele săruturi, să-mi las caracterul indiferent în voia sorţii mergând pe o linie ce ar putea fi oricând ruptă dacă nu îmi aleg cuvintele cu atenţie ar putea distruge tot. Îmi deschid ochii netă, trăgând în acelaşi timp aer în piept. Oh, minunat aer rece de iarnă ce-mi hrăneşte plămânii cu puritatea lui.
- Leon, aş dori să rămân singură o vreme. Îi spun cu un glas scăzut.
- Bine...
Lucrul de care mă temeam încă de când îmi pusese întrebarea, să nu-l rănesc. Ştiam că va simţii respingere, abandon, ca şi cum tot ce se întâmplase pentru mine nu schimbase nimic. Încercam să găsesc cuvintele potrivite pentru al face să înţeleagă că nu e adevărat, că se schimbase ceva, dar nimic nu era îndeajuns de bun pentru a exprima ceea ce gândeam. Îmi doream acum să-mi poată citi orice concepţie îmi zbura prin minte, orice intenţie pe care o aveam, dar ceva îl bloca. Atunci am urât efectul pe care îl producea prezenta acelei fiinţe ce nu cuteza să plece.
- Te rog nu înţelege greşit, încep eu intrigată, doar că am nevoie să meditez asupra unui lucru impersonal.
- De ce nu pot trece de bariera gândurilor tale? Kimm, ce se întâmplă cu tine?
I-am simţit disperarea. Era gata gata să cedeze, să se resemneze cu idea că pentru mine, el nu însemna nimic. Acest gând mă chinuia şi nu ştiam ce să mai fac, ştiam că este o greşeală, nu puteam găsi nici un motiv pentru care toate acestea se întâmplau. Ce trebuia eu să înţeleg?
- Credeam că am trecut de această etapă. În mine sălăşuieşte cel care va dat viaţă, e normal ca voi să nu aveţi control asupra mea. Îi spun eu aproape vanitos. Dar acesta nu e un motiv să fi neîncrezător, ceea ce simt pentru tine este unic şi nu mint când spun asta. Dar te rog, acordă-mi timp.
- Atunci, te voi aÅŸtepta! ÃŽmi spune el cu acelaÅŸi amestec de durere ÅŸi dragoste.
Am zâmbit, singurul lucru pe care îl pot face atunci când ştiu că-mi rănesc persoana ce mi-a oferit tot ce am acum. Aproape am început să plâng când l-am văzut îndepărtându-se şi dispărând odată cu noaptea ce ne înconjurară. Am încercat să mă stăpânesc, ştiind că totul va reveni la normal odată ce vom fi doar noi doi, fără vreo fiinţă care să ne urmărească în tăcere.
Imediat ce mi-am amintit de existenţa aceea o ura îmi străbătu întreg corpul, refuzând să mai dispară.
- Bine, ai obţinut ceea ce au vrut, acum arată-te! Tip eu fără să aştept un răspuns ci doar un semn.
Atenţia mi-a devenit mai ascuţită, fiind vigilenta la orice sunet. Nimic!
LaÅŸule.
Atunci am simţit o prezenta ce degaza o imensă primejdie, dar fără să pot şti exact de unde vine. Am încercat să-mi ascund toate îngrijorările, nu merita.
Am aşteptat până să-i pot detecta poziţia. Convinsă că este un vampir bătrân, neputinţa mea de al simţii fiind îndeajuns pentru a-mi da de înţeles acest lucru.
Ca o lamă ce-mi trecu prin fata ochilor l-am simţit venind din stânga mea, de pe pajiştea încărcată cu pomi şi nenumărate plante înţepenite. M-am întors pregătită să mă apăr, încă nu ştiam ce voia de la mine. O urmă de sudoare trasă o linie sângerie pe chipul meu, trădându-mi teama. Încercam să mă controlez, trebuia să fiu stăpână pe mine şi gata să răspund oricărei provocări.
Atunci l-am văzut. Călcând cu o graţie de felină pe zăpada nepătată, greutatea lui părând neînsemnată asupra omătului. Părul lui blond, în acea imobilitate neatinsă, îmi dădea impresia că ar fi îngheţat. Ochii, sclipind asemeni unui animal de pradă, mă fixau cu o invulnerabilitate ce mă făcu să tremur. Pielea lui albă şi rece, cu un aspect neted ca de marmură şi cu o strălucire stranie în lumina lunii, îmi părea desăvârşită. Era prea seducător ca să fie cu adevărat frumos, prea încântător ca să aibe măreţie şi mister.
Fără să realizez, el deja se afla la jumătate de metru distanţă de mie. De când îl observasem nu luase privirea nici pentru o secundă de pe mine, păstrându-şi un zâmbet ce nu-l puteam desluşi. Trăsăturile, cât şi îmbrăcămintea, îi dădeau de gol identitatea. Avea o aură de o importanţă deosebită, prezentând o raţiune aparte şi nişte maniere puse întotdeauna pe primul loc.
Îmi era prea teamă să vorbesc, prea frică să fac vreun gest. Aşteptam însă un semn de la el, simţeam o curiozitate obsesivă în ceea ce-l privea.
- Buenos Noches. Por favor discúlpeme si me causó una impresión horribe. Mi nombre es Alejandro.*
Mi-am înclinat capul, încercând să măsor vorbele lui. Era spaniolă, ceea ce indică originile lui, evident şi numele. Nu cunosc limba aceasta, opţiunile mele pentru limbi străine la scoală fiind doar engleza şi chineza. Totuşi, probabil datorită puterilor de vampir, înţelegeam ceea ce-mi spunea dar fiind inaptă de a-i răspunde pe aceiaşi limba.
- Estoy seguro de que no podía tener esa misma conversacóin con el capullo preasma. Continuă el pe acelaşi ton politicos. Por la tanto, tuvo que deshacerse de él. Perdoname si yo era demasiado cruel.*
Rămân la fel de perplexă. ~Cocon~? Ce voia să spună cu asta? Se referă la Leon, sunt sigură de asta, dar ce semnificaţie are ~cocon~, care îi sunt provenienţele? Aş putea avea câteva idei, dar sigur s-ar dovedii doar închipuiri deşarte. Voiam să-l întreb, să vorbesc cu el, dar simţeam o teamă ascunsă, prea greu de ignorat.
- El tiempo es demasiado lento para los que esperan, muy rápido para los que temen, demasiado largo para aquellos que se quejan, demasiado corto para aquellos que celebran. Pero para aquellos que aman, el tiempo es la eternidad.*
Pentru ce spusese acea frază, ce voia să-mi transmită cu ea?
- Scuză-mi îndrăzneala, dar totul pentru tine trebuie să aibe un scop?
Rămân uimită, pentru prima dată vorbii în japoneză. De ce nu a făcut asta şi mai devreme, de ce a continuat să se exprime în spaniolă? Sigur m-aş fi simţit mai confortabil să-mi vorbească pe limba ce o stăpânesc cel mai bine, cu toate că înţelegeam ce-mi spunea.
- Poate dacă ai da glas gândurilor tale, mi-ar face plăcere să-ţi răspund. Să şti că nici eu nu mă simt prea plăcut ştiind că dialoghez singur. Îmi spune el pe un ton aproape irascibil.
- Ce vrei de la mine? Mă hotărăsc eu să vorbesc într-un sfârşit.

Traduceri!

- Buenos Noches. Por favor discúlpeme si me causó una impresión horribe. Mi nombre es Alejandro. = Buna seara. Te rog scuza-ma daca ti-am creat o impresie abominabila. Ma numesc Alejandro.

- Estoy seguro de que no podía tener esa misma conversacóin con el capullo preasma. = Sunt sigur ca nu am fi putut avea aceasi discutie cu acel cocon prin preasma.

- Por la tanto, tuvo que deshacerse de él. Perdoname si yo era demasiado cruel. = De aceea a trebuit sa scap de el. Iarta-ma daca am fost prea nesimtit.

- El tiempo es demasiado lento para los que esperan, muy rápido para los que temen, demasiado largo para aquellos que se quejan, demasiado corto para aquellos que celebran. Pero para aquellos que aman, el tiempo es la eternidad. = Timpul e prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.

UitaÅŸi poza cu Alejandro, rusine sa-mi fie. :))
Alejandro - http://img80.imageshack.us/img80/260/alejandrox.jpg

[Whisky]

Buna!Veizi ca nu sunt asa de rea si tot ti-am lasat un comentariu si scuze ca nu am facut asta data trecuta,sincer am uitat.Acum sa vorbim despre capitol.Ma bucur ca ai bagat un personaj nou...si chear arata dragut dar si in fic are urechile alea pentru ca mie mi se pare ca este un spiridus nu un vampir.Greseli nu am vazut avand in vedere ca tu il corectezi de vreo trei ori inainte sa il postezi.Astept urmatorul capitol cat mai repede.O zii buna,pa!

[BloodyInnocence]

oh...interesant. oare ce vrea acest Alejandro de la kimm?
Ca de obicei un capitol fara pata care are de toate si care ma lasa pe mine fara nimic de comentat. Imi pare intr-un fel rau pentru Leon pentru ca a trebuit sa plece si pentru ca nu a inteles exact de ce Kimm i-a cerut acest lucru si sunt furioasa pe Kimm pentru ca este incapabila sa dea glas anumitor sentimente. Acest lucru cred, de fapt, sunt convinsa ca este cel mai mare defect pe care il poate poseda cineva si ma streseaza cand cineva se poticneste in a exprima ceea ce crede sau simte. Iarasi aceasi problema o are cand apare Alejandro, zici ca este impietrita si nu poate sa formeze o singura fraza calumea.
Oricum mi-a placut foarte mult acest capitol, de abia astept sa il citesc pe urmatorul, sunt curioasa incotro se va indrepta povestea:)

[Elina]

Woow ce as putea sa comentez la asa fic? deci mereu ma lasi cu o fata gen "a?" nu pt ca nu imi place...ci pt ca citesc cu atat interes...incat imi stric ochii la cat de aprope stau de monitor:)) si deodata...pac...sa terminat capitolul...dc ma alsi mereu in spuspans:(( suspans* na ca nici romana nu mai stiu:))
deci imi place la nebunie...nu am nik rau de cometat ideea si faptul ca fiecare capitol aduce cva nou te face sa vrei din ce in ce mai mult... apar noi pers ceea ce adauga cva special care te pune pe ganduri...
e greu sa spui cva rau despre felul teau de a scrie... imi place prea mult
si capitolul asta pot sa spun ca a fost genial.... nu mias fi inchipui la inceputul ficului ca vor evola lucrurile in asa masura

[MisS.sAdiStic]

Of of of, nici nu-mi aduc aminte când am postat ultima dată un capitol la acest fic.
Deşi mulţi dintre voi cred că s-au gândit că l-am abandonat sau că am uitat de el, eh, nu e aşa. Am avut o perioadă grea, ce nu mi-a oferit libertatea de a exprima lucruri câtuşi de puţin reale şi care m-a închis într-o cuşcă fără portiţă de ieşire. Am fost compleeet neajutorată.
Până într-o zi, când mi-am găsit puterea de a distruge acea cuşcă.
Oricum, un capitol nou, o provocare nouă şi o dezlănţuire a situaţiei.
Sper să vă placă; Lectura plăcută.


Capitolul XXIV -> "Sunt aici pentru ea!"

La moartea ta
O cruce va cădea
Iar pe mormântul tău
Sânge va fi vărsat
Sufletul îţi va fi înghiţit
De crucea ce reprezintă un infinit.

- Ce vrei de la mine? Mă hotărăsc eu să vorbesc într-un sfârşit.

***
Îşi întoarce capul, dorind să-şi ascundă expresia amuzată ce luă fiinţă pe chipul lui nemărginit.
Arăt aşa comic?
Desigur că teama nu dispăru, scoţând la iveală starea mea în continuă alarmă, dar nu văd cum acest lucru poate să i se pară amuzant.
Încerc pe cât posibil să mă controlez, să arăt ceea ce el deja cunoaşte. Că sunt purtătoarea sângelui ce-i permite lui să se afle acum în faţa mea. Nu ştiu cât de mult funcţionează acest lucru, dar nu pot pierde în faţa unuia ca el.
Tăcerea devine apăsătoare, creându-mi îndoieli. Ajung să-mi pun a cincea oară întrebarea, ce vrea de la mine?
- Nu eÅŸti deloc aÅŸa cum m-am aÅŸteptat. ÃŽmi adresa cu un ton politicos.
- Şi cum te aşteptai să fiu? Mă încumet eu să vorbesc sfidătoare.
Acesta îmi zâmbeşte, clar mulţumit. Mi s-a părut că a schiţat şi un gest cu capul, dar nu sunt foarte sigură. Oricum, nu puteam să las garda jos, ceva mă ţinea într-o continuă alarma.
- Nu mă aşteptam să mă consideri aşa periculos, dar se pare că eşti un eşec. Dezamăgitor!
Un val de furie îmi trecu prin tot corpul, îndemnându-mă să atac ca o fiară. Era greu să opun rezistentă dar m-am forţat să mă stăpânesc. Nu voiam să pierd de două ori în faţa lui. Era de nesuportat gândul că mintea mea îi este deschisă într-un aşa fel, dar să-i şi ofer ceea ce el se aştepta să fac, era chinuitor. Deja îmi pierdusem orice fel de raţiune, mintea mea parcă devenind teritoriul lui. Mă tortura!
- Să înţeleg că e trei la zero? Mă intrebă rânjind satisfăcător, ca un copil ce tocmai câştigase un pariu.
- Nu te flata singur, încă nu ştiu ce vrei de la mine.
Spuneam asta fără să-i acord prea multă atenţie, concentrându-mă pe un mod de a-mi închide mintea în faţa lui. Sigură că pot face acest lucru, dar confuză în ce priveşte modul de funcţionare. E o putere ce trebuie trezită, sau totul ţine de rezistenţă, opunere? Nu găseam nici un răspuns, dar am continuat să caut.
- Nu te mai strădui, e în zadar. Deja încep să mă îndoiesc în privinţa a ceea ce eşti. Imi spune pe un ton serios.
Furia se născu iarăşi, de această dată mai puternică. Ochii au început să mă ardă, dinţii încleştaţi doreau să sfâşie iar corpul îmi devenii o stâncă. Am observat cum o lumină argintie îmi trasează conturul întregului corp, devenind parcă un scut. Nu i-am dat atenţie.
Singurul lucru ce mă împiedica să-l atac pe cel dinaintea mea fiind raţiunea, gândul că nu ştiam dacă îmi era duşman sau doar un vampir ce căuta să-şi cunoască creatorul.
Spune-mi ce vrei! Îi spun eu folosindu-mă de gânduri, părându-mi mai uşor.
Alejandro nu reacţionă, părând şi el tulburat de ceva anume. Îl privesc, dându-i de înţeles că aştept răspunsul. Acesta nu schiţează nici un gest, doar fixându-mă concentrat.
- Care e problema ta? Îl întreb furioasă. Ţi-am pus o întrebare, răspunde!
Au trecut câteva secunde până să se mişte, iar ale câteva secunde până să perceapă replica mea. Înclină capul într-o parte, privindu-mă suspicios.
- Ai pus?
Atunci am înţeles. Nu mai îmi putea citi gândurile. O bucurie stranie puse stăpânire pe mine, găsind confruntarea noastră un fel de joc de poker. Îmi intrasem în mână.
- trei-unu? Îl întreb cu acelaşi rânjet pe care îl afişase şi el când întrebase.
Acesta scânci sfidător, dar rămânând pe poziţie.
Îi observăm frustrarea, deşi trebuie să recunosc, mi-a fost greu să o recunosc.
- Deci, ca să repet întrebarea, ce vrei de la mine?
- Sunt aici pentru tine, îmi spuse recăpătându-şi tonul politicos. Te caut de ceva vreme, şi am sperat din toată fiinţa mea că te voi întâlni. Am căutat prin toate locurile, secole întregi, fără să-mi pierd speranţa. Iar acum, uite-mă în faţa ta. Fiindu-ţi la dispoziţie, loial şi gata să te protezez oricând.
Zâmbi, cu o expresie inocentă. Răspunsul lui m-a surprins, nu e chiar ceea ce mă asteptam să aud, dar nici ceva ce bănuiam că va spune. Atunci ce era? Ce era acest sentiment ce numi dădea pace?
Fără să pot continua, o altă prezenţă apăru, de această dată cunoscută.
Leon? Nu, nu era el.
Atunci cine?
Cu o agilitate cu care mă obişnuisem şi cu o rapiditatea ce nu mă mai surprindea încerca să se arunce în spatele meu dar eu mă feresc gata să atac.
Vladimir.
Mă opresc la timp, rămânând uimită că nici nu a încercat să se apere.
- Prinţeso, dar ştiu că te-ai antrenat. Imi spune sarcastic.
Dintr-un motiv necunoscut m-am bucurat să-l ştiu lângă mine. Aproape îmi venea să-i sar în braţe, dar ar fi fost prea exagerat. L-am privit, bucuria observându-se pe chip.
Cu coada ochiului l-am observat pe Alejandro, părea iritat de prezenţa brunetului, iar furia i se citea în ochi.
Vladimir îşi retrase zâmbetul, fiind acum serios. Îl privea pe Alejandro cu dispreţ, parcă ameninţându-l din priviri.
- Să înţeleg că te-ai întors printre noi? Îl întrebă Vladimir.
- Nu chiar, îi răspunde acesta, dispărându-i orice formă a politeţei. Sunt aici pentru ea. Îşi îndreptă privirea spre mine.
- Cu siguranţă. Îi aruncă brunetul cu ură.
Conversaţia lor era plină de replici reci şi controlate de ură. Un dispreţ ce nu putea fi şters de pe chipurile lor se îndrepta unul către celălalt. Nu le puteam înţelege motivul furiei, era ca un lac îngheţat în care eu încercam să intru.
Seara era pe sfârşite.
- Cred că a fost de-ajuns. Kimm, să mergem. Îl aud pe Vladimir ca într-un vis spunându-mi.
Acesta mă lua de mână şi începu să alerge într-o direcţie ce pentru mine reprezenta un necunoscut. Simţeam cum vântul aprig al ierni îmi loveşte fata, încercând să treacă prin ea. Era plăcut!
Culorile iernii ce se învârteau pline de spontaneitatea înaintea priviri mele erau ca un joc ce mă făceau să zâmbesc. Spiritul sărbătorilor, deşi eram conştientă că era acolo, prezent şi acaparând sufletele oamenilor, pentru mine nu mai însemna nimic. Dorinţa de a petrece momente speciale împreună cu prieteni, familie sau pur şi simplu de a face nişte străini fericiţi dispăru. Atmosfera ce contura viaţa oamenilor în această perioadă şi care le dădea puterea să continue, pentru mine nu mai exista.
Eu nu mai eram om.

[BloodyInnocence]

YESSSSS!!! Intr-un sfarsit ai venit cu continuarea, o continuarea pe care eu momentan, la aceasta ora, adica 7 fara 6 minute, luni dimineata, nu o pot citi pentru ca trebuie sa plec, dar o sa citesc si o sa dau edit cat pot de curand. am vrut doar sa imi asigur locul ca prima ta comentatoare>:)
pls don`t hate me:P

officialy u can hate me. tocmai acum am avut timp sa citesc pentru a putea sa iti spun parerea mea...pai uite-o: imi place. nu am efectiv ce comenta. pe cuvant. stiu ca vrei critica dura si bla bla bla dar nu am. poate si din cauza ca imi place la nebunie aceasta poveste pe care tu cu incapatanarea o consideri nu prea buna.:P
astept next-ul sweetie>:D<