14-07-2011, 03:58 PM
De ceva vreme mi-a trecut prin cap sa incep un nou fic insa din cauza lipsei de inspiratie si a programului destul de incarcat nu prea am reusit. Insa acum sunt aici.
Tip de critica permisa : orice tip de critica
-All, mai poti sta putin dupa ore sa ma ajuti, te rog?
Vocea m-a trezit la realitate. Am ramas putin pe ganduri, incercand sa-mi dau seama a cui era insa memoria nu ma ajuta cu nimic in acest moment. Fara sa-mi dau seama am dat din cap in semn ca da desi acest lucru nu prea ma bucura. Am privit clasa in care ma aflam. Abia am terminat cea de-a patra ora a acestei zile, matematica. Inca doua ore si pot pleca acasa. Pot sta in pat linistita in timp ce-l aud pe tata cum se prosteste cu viitoarea sa sotie. Poate nenorocita aceea nu ma va deranja si astazi. Poate ma va lasa naibii in pace...
Fara a mai spune ceva, m-am ridicat repede de pe scaun si am pasit catre usa de la intrare in sala fara a ma uita inapoi. De ce am fost de acord? Din cauza faptului ca eu nu acord atentie mediului ce ma inconjoara, ar fi fost raspunsul minunatului meu tata. Am marit pasii in timp ce coboram cele doua etaje pana la parterul institutiei. M-am oprit cand am ajuns la usa care desparte interiorul de exteriorul cladirii si mi-am ridicat privirea catre cerul innorat. Se aproprie furtuna. Una urata. Mereu am fost diferita fata de ceilalti. Pe multi furtunile ii inspaimanta insa pe mine ma linistestc. Atunci ma simt bine. Cand vad mai putin oameni cum colinda strazile, care doar incearca sa se ascunda de picaturile care ii uda de parca s-ar ascunde de mii de ace care coboara din cer. Imi prind parul roscat intr-o coada la spate dupa care cobor treptele fara a ma grabi. De ce m-as grabi ? La penultima treapta ma opresc si cercetez terenul de fotbal plin de fete. Inseamna ca echipa scolii mai are un meci cu alti ratati. Oftez dupa care ma indrept catre o banca libera, aflata sub un copac.
-Ai vazut meciul? Daca nu era Mike echipa scolii noastre ar fi pierdut.
-Stiu. Anumite personae aduc ghinion. Oare vor pleca pana la sfarsitul acestui an scolar?
Vocile celor doua pustoaice de-a X-a care tocmai au trecut pe langa mine m-au zgariat pe creier insa cuvintele lor m-au facut sa rad. Normal ca au facut referire la mine. Cum fac toti elevii din acest liceu de altfel. Si-ar inghiti cuvintele daca ar sti cum eram eu cu adevarat la varsta lor. Imi continui drumul catre banca in timp ce privesc frunzele copacilor cum zboara prin aerul poluat. Ma asez pe aceasta fara a ma uita in prejur dupa care ma las purtata de gandurile mele. Ultimul an. Clasa a XII-a. Cat am asteptat-o. Abia astept sa o termin, sa las totul in urma. Asa numitii prieteni, profesorii care mereu m-au urat si care au incercat sa-mi faca zile fripte mai ceva ca minunatii mei colegi de clasa. Pe toti vreau sa-i dau naibii odata cu sfarsitul ultimului an. Inclusiv pe tata caruia nu i-a mai pasat de existenta mea inca de la moartea mamei. Care mereu a dat vina pe mine pentru moartea ei. Mereu eu am fost piaza rea din familie datorita vechiului meu comportament.
Oftez si imi ridic ochii catre cer. Oare ce ar zice daca as pleca chiar pana la sfarsitul semestrului? Nu, nu pot. Vreau sa termin si clasa asta. Nu vreau sa renunt la scoala doar pentru ca eu si tata am fi in stare sa ne omoram. Chiar daca nu o supor pe logodnica sa, este de folos intr-un fel. Daca nu ar fi ea eu si tata eram in spital de mult timp. Poate chiar in mormant. De ce o fac in toate felurile daca ea este chiar asa de draguta? Pentru ca este o femeie cicalitoare, care se da drept mama mea. Nu ma lasa niciodata in pace si imi spune ca ar trebui sa incep sa imi fac prieteni.
Auzi la ea, prieteni. Am avut insa toti m-au lasat dupa moartea mamei pentru ca m-am schimbat. Pentru ca nu m-am mai drogat si nu am mai baut. Cu alte cuvinte m-am lasat de toate aceste vicii. Nu pot spune ca mi-a fost foarte usor sa renunt la aceste “tentatii†ale vietii daca pot spune asa. Mi-a luat un an intreg. Un an de chin pentru mine. Mi-am promis ca nu voi mai face lucrurile pe care obisnuiam sa le fac in trecut si am renuntat complet la tot. Cand mama a parasit aceasta lume si fata nonconformist a plecat.
-Alison Gilbert.
Gandurile mi-au fost alungate de o voce groaznica care venea din spatele meu iar inima mea s-a facut cat un purice daca asa ceva este posibil. M-am intors incet catre persoana care m-a strigat. Dean Gefferson. Parul sau blond flutura in bataia vantului iar ochii sai albastri ma priveau. O privire plina de ura amestecata cu dorinta . Am oftat incet pentru a nu fi observata dupa care mi-am infruntat teama si l-am privit in ochi. Nu se putea citi nimc in acei ochi precum marea. Adevarul este ca la prima vedere nu pare un tip nesimtit, un escroc care ar face orice pentru niste droguri. Nu ca eu eram cu mult mai diferita fata de el inainte insa acum nu pot concepe cum de ar dar orice pentru un pliculet de vise instant, dupa cum le spun eu.
-Ce mai vrei acum?
Cuvintele si-au parasit lacasul fara voia mea insa nu m-a deranjat. Este prima data in doi ani cand am reusit sa spun ceva fara sa-mi fie teama de raspunsul pe care il voi primi. De ce tocmai acum? De ce tocmai cu el? Poate pentru ca este un nemernic care mi-a facut viata un calvar inainte si care acum nu poate concepe ca m-am schimbat si ca nu imi mai pasa de aceste lucruri. Lui nu i-a pasat de scoala, de aceea repeta clasa a XII-a pentru a doua oara.
-A prins curaj felina.
Vocea sa batjocoritoare a rasunat in urechile mele precum un ecou. Nu a durat mult ca nervii mei sa creasca cum nu s-a mai intamplat de mult timp. Sa-l ia naiba. Fara a mai spune ceva m-am ridicat de pe banca si am marit pasul catre intrarea in liceu fara a ma uita inapoi insa rasul sau isteric, precum al unui dement m-a facut sa ma opresc.
-Nu ai curaj pana la urma. Esti o umbra a ceea ce ai fost inainte. Nu iti este dor sa fii inconjurata de oameni? Nu vrei sa fii tipa de acum doi ani? Daca te razgandesti eu voi fi pe aici.
I-am auzit pasii cum se indeparteaza iar eu am ramas incremenita in acelasi loc. Nemernicul, cum indrazneste? Nimeni, dar absolute nimeni nu are dreptul sa-mi vorbeasca asa. Sunetul clopotelului sa aude iar tinerii incep sa se indrepte catre intrarea in liceu. Ma dau la o parte si ma asez undeva unde sa nu fiu calcata in picioare de ipocritii astia. Poate are dreptate intr-un fel. Ar trebui sa incerc sa fiu din nou cea dinainte. Cu mici imbunatatiri bine inteles. Allison Gilbert va reveni cat de curand in plina forta iar cei care m-au critic in ultima perioada isi vor inghiti cuvintele.
Ma ridic grabita cu zambetul pe buze si ma indrept catre scari cu pasi marunti. Mici picaturi coboara din cer si se aseaza pe hainele mele uscate. Corect, odata cu trecerea acestei ploi va pleca si Allison cea timida, care nu comenteaza la nimic si va aparea All cea originala. Ma intreb, ce vor spune toti elevii acestei institutii? Mai multca sigur fraierii care nu m-au cunoscut in urma cu doi ani vor incremeni. Gandul acesta ma bucura insa zambetul meu dispare dupa ce intru in liceu.
Tip de critica permisa : orice tip de critica
Trecut patat de sange
Prolog
Prolog
-All, mai poti sta putin dupa ore sa ma ajuti, te rog?
Vocea m-a trezit la realitate. Am ramas putin pe ganduri, incercand sa-mi dau seama a cui era insa memoria nu ma ajuta cu nimic in acest moment. Fara sa-mi dau seama am dat din cap in semn ca da desi acest lucru nu prea ma bucura. Am privit clasa in care ma aflam. Abia am terminat cea de-a patra ora a acestei zile, matematica. Inca doua ore si pot pleca acasa. Pot sta in pat linistita in timp ce-l aud pe tata cum se prosteste cu viitoarea sa sotie. Poate nenorocita aceea nu ma va deranja si astazi. Poate ma va lasa naibii in pace...
Fara a mai spune ceva, m-am ridicat repede de pe scaun si am pasit catre usa de la intrare in sala fara a ma uita inapoi. De ce am fost de acord? Din cauza faptului ca eu nu acord atentie mediului ce ma inconjoara, ar fi fost raspunsul minunatului meu tata. Am marit pasii in timp ce coboram cele doua etaje pana la parterul institutiei. M-am oprit cand am ajuns la usa care desparte interiorul de exteriorul cladirii si mi-am ridicat privirea catre cerul innorat. Se aproprie furtuna. Una urata. Mereu am fost diferita fata de ceilalti. Pe multi furtunile ii inspaimanta insa pe mine ma linistestc. Atunci ma simt bine. Cand vad mai putin oameni cum colinda strazile, care doar incearca sa se ascunda de picaturile care ii uda de parca s-ar ascunde de mii de ace care coboara din cer. Imi prind parul roscat intr-o coada la spate dupa care cobor treptele fara a ma grabi. De ce m-as grabi ? La penultima treapta ma opresc si cercetez terenul de fotbal plin de fete. Inseamna ca echipa scolii mai are un meci cu alti ratati. Oftez dupa care ma indrept catre o banca libera, aflata sub un copac.
-Ai vazut meciul? Daca nu era Mike echipa scolii noastre ar fi pierdut.
-Stiu. Anumite personae aduc ghinion. Oare vor pleca pana la sfarsitul acestui an scolar?
Vocile celor doua pustoaice de-a X-a care tocmai au trecut pe langa mine m-au zgariat pe creier insa cuvintele lor m-au facut sa rad. Normal ca au facut referire la mine. Cum fac toti elevii din acest liceu de altfel. Si-ar inghiti cuvintele daca ar sti cum eram eu cu adevarat la varsta lor. Imi continui drumul catre banca in timp ce privesc frunzele copacilor cum zboara prin aerul poluat. Ma asez pe aceasta fara a ma uita in prejur dupa care ma las purtata de gandurile mele. Ultimul an. Clasa a XII-a. Cat am asteptat-o. Abia astept sa o termin, sa las totul in urma. Asa numitii prieteni, profesorii care mereu m-au urat si care au incercat sa-mi faca zile fripte mai ceva ca minunatii mei colegi de clasa. Pe toti vreau sa-i dau naibii odata cu sfarsitul ultimului an. Inclusiv pe tata caruia nu i-a mai pasat de existenta mea inca de la moartea mamei. Care mereu a dat vina pe mine pentru moartea ei. Mereu eu am fost piaza rea din familie datorita vechiului meu comportament.
Oftez si imi ridic ochii catre cer. Oare ce ar zice daca as pleca chiar pana la sfarsitul semestrului? Nu, nu pot. Vreau sa termin si clasa asta. Nu vreau sa renunt la scoala doar pentru ca eu si tata am fi in stare sa ne omoram. Chiar daca nu o supor pe logodnica sa, este de folos intr-un fel. Daca nu ar fi ea eu si tata eram in spital de mult timp. Poate chiar in mormant. De ce o fac in toate felurile daca ea este chiar asa de draguta? Pentru ca este o femeie cicalitoare, care se da drept mama mea. Nu ma lasa niciodata in pace si imi spune ca ar trebui sa incep sa imi fac prieteni.
Auzi la ea, prieteni. Am avut insa toti m-au lasat dupa moartea mamei pentru ca m-am schimbat. Pentru ca nu m-am mai drogat si nu am mai baut. Cu alte cuvinte m-am lasat de toate aceste vicii. Nu pot spune ca mi-a fost foarte usor sa renunt la aceste “tentatii†ale vietii daca pot spune asa. Mi-a luat un an intreg. Un an de chin pentru mine. Mi-am promis ca nu voi mai face lucrurile pe care obisnuiam sa le fac in trecut si am renuntat complet la tot. Cand mama a parasit aceasta lume si fata nonconformist a plecat.
-Alison Gilbert.
Gandurile mi-au fost alungate de o voce groaznica care venea din spatele meu iar inima mea s-a facut cat un purice daca asa ceva este posibil. M-am intors incet catre persoana care m-a strigat. Dean Gefferson. Parul sau blond flutura in bataia vantului iar ochii sai albastri ma priveau. O privire plina de ura amestecata cu dorinta . Am oftat incet pentru a nu fi observata dupa care mi-am infruntat teama si l-am privit in ochi. Nu se putea citi nimc in acei ochi precum marea. Adevarul este ca la prima vedere nu pare un tip nesimtit, un escroc care ar face orice pentru niste droguri. Nu ca eu eram cu mult mai diferita fata de el inainte insa acum nu pot concepe cum de ar dar orice pentru un pliculet de vise instant, dupa cum le spun eu.
-Ce mai vrei acum?
Cuvintele si-au parasit lacasul fara voia mea insa nu m-a deranjat. Este prima data in doi ani cand am reusit sa spun ceva fara sa-mi fie teama de raspunsul pe care il voi primi. De ce tocmai acum? De ce tocmai cu el? Poate pentru ca este un nemernic care mi-a facut viata un calvar inainte si care acum nu poate concepe ca m-am schimbat si ca nu imi mai pasa de aceste lucruri. Lui nu i-a pasat de scoala, de aceea repeta clasa a XII-a pentru a doua oara.
-A prins curaj felina.
Vocea sa batjocoritoare a rasunat in urechile mele precum un ecou. Nu a durat mult ca nervii mei sa creasca cum nu s-a mai intamplat de mult timp. Sa-l ia naiba. Fara a mai spune ceva m-am ridicat de pe banca si am marit pasul catre intrarea in liceu fara a ma uita inapoi insa rasul sau isteric, precum al unui dement m-a facut sa ma opresc.
-Nu ai curaj pana la urma. Esti o umbra a ceea ce ai fost inainte. Nu iti este dor sa fii inconjurata de oameni? Nu vrei sa fii tipa de acum doi ani? Daca te razgandesti eu voi fi pe aici.
I-am auzit pasii cum se indeparteaza iar eu am ramas incremenita in acelasi loc. Nemernicul, cum indrazneste? Nimeni, dar absolute nimeni nu are dreptul sa-mi vorbeasca asa. Sunetul clopotelului sa aude iar tinerii incep sa se indrepte catre intrarea in liceu. Ma dau la o parte si ma asez undeva unde sa nu fiu calcata in picioare de ipocritii astia. Poate are dreptate intr-un fel. Ar trebui sa incerc sa fiu din nou cea dinainte. Cu mici imbunatatiri bine inteles. Allison Gilbert va reveni cat de curand in plina forta iar cei care m-au critic in ultima perioada isi vor inghiti cuvintele.
Ma ridic grabita cu zambetul pe buze si ma indrept catre scari cu pasi marunti. Mici picaturi coboara din cer si se aseaza pe hainele mele uscate. Corect, odata cu trecerea acestei ploi va pleca si Allison cea timida, care nu comenteaza la nimic si va aparea All cea originala. Ma intreb, ce vor spune toti elevii acestei institutii? Mai multca sigur fraierii care nu m-au cunoscut in urma cu doi ani vor incremeni. Gandul acesta ma bucura insa zambetul meu dispare dupa ce intru in liceu.
