11-12-2011, 12:44 AM
Multumesc pentru comentarii sweatgirls. Acum.. SIncer va spun ca lenea este o cucoana uriasa si din cauza ei era sa va aduc nextulsaptamana viitoare, dar ati avut parte de interventia "eroinei" Psycho ce nu m-a lasat pe mess asa ca am adus capitolul. Psycho sa te ti de sacait si next time!
Pictures:
Akira:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590.../51959.jpg
Isamu:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590...561928.jpg
Hitomi:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590...1983-1.jpg
Capitolul 11 – Crede!
Fugeam pe scari simtind cum urgia ma stapanea. Nu-mi puteam opri lacrimile sarate, iar durerea din piept era ucigatoare. Imi venea sa urlu cat ma tineau plamanii, dar nu eram sigur ca voi reusi sa ma eliberez de apasarea asupra sufletului meu in acest fel.
M-am oprit la parter in fata usilor de la iesire simtind cum mainile calde ale cuiva ma cuprind, iar spatele imi este lipit de pieptul persoanei ce ma imbratisase. In mai putin de o secunda constatasem ca acea persoana este Isamu, ceea ce ma facu sa ma zbat pentru a pleca din imbratisarea sa, insa stransoarea era mult prea puternica asa ca am renuntat.
-Akira, te rog asculta-ma pentru putin, doar…
-Lasa-ma! Nu vreau sa aud nimic din partea ta!
Cat de mult ma durea ca trebuia sa urlu la el. Increderea mea se sparsese, eu constatand ca “a crede†in cineva este imposibil – toti te vor trada indiferent de cine sunt. Experienta cu Hitomi trebuia sa-mi fie invatatura de minte, dar se pare ca mie mai imi trebuise o demonstratie a “injunghierii pe la spate†ca sa inteleg in ce lume traiesc si ca soarta chiar ma vroia distrus.
-Shiro, te implor! Doar cinci minute ca sa…
-Termina! Si ti-am spus sa ma eliberezi!
Nu aveam de gand sa-l las sa duca la capat nicio propozitie. Doream sa ma desprind din bratele lui si sa ajung in camera mea, un loc in care puteam sa sufar in singuratate asa cum facusem mereu. Profitand de faptul ca Isamu a dorit sa ma faca sa-l privesc in ochi, am reusit sa scap si am luat-o la fuga iesind pe poarta masinilor a cladirii Yumeda, ce tocmai se inchidea. Astfel am obtinut un avantaj de zece minute deoarece atat ii lua lui ca sa ajunga la intrarea elevilor din partea cealalta a curtii.
Am ajuns acasa si am intrat in casa cu viteza luminii, asigurandu-ma ca incui usa de la intrare. Data trecuta ma pomenisem cu el in camera mea, iar acum cu siguranta nu aveam nevoie de Isamu ca vizitator.
M-am aruncat pe patul camerei mele varsand lacrimi amare ce se asterneau pe perna moale scaldand-o. Am plans ore in sir, pana ce ochii mi s-au umflat si inrosit. Hotarasem sa ies in parcul vechi de langa orfelinatul in care am fost ce astazi este desfiintat din lipsa de fonduri.
Mergeam cu pasi apasati si cu privirea atintita spre cimentul rece la fel ca sufletul meu ce ma durea enorm. Nu intelegeam de ce naivitatea a trebuit sa fie mereu caracteristica mie. De ce eu? De ce azi? De ce asa? Intrebari la care nu am un raspuns si simt ca doare cu adevarat deoarece cel pe care il iubesc enorm ma considera doar o aventura, o jucarie inutila.
M-am asezat pe leaganul de metal ce distruse tacerea sumbra cu un usor scartait. Niciun copil nu se mai juca azi aici, acest loc fiind cunoscut doar de vechii "locuitori" ai orfelinatului.
Pasii altcuiva ce ajunsera langa mine imi atrasera atentia. Spre surprinderea mea Hitomi era cea care ajunsese langa mine. Parul ii era ravasit, incalcit, iar hainele nu-i erau aranjate, pe deasupra mirosea a alcool, aratand de parca se si drogase. Nu cred ca a trecut mai mult de o ora de cand era acolo, impreuna cu Isamu.
-Nu credeam ca am sa te vad aici, Aki-kun. Vrei cumva sa retrezesti amintiri? Poate ti-e dor de Ken… Sau de zilele cand credeai ca totul e roz si ce zboara se mananca.Pardon! Crezi si azi asa ceva!
Vocea ei era batjocoritoare, vrand parca sa rasuceasca cutitul in rana adanca a sufletului meu.
-Aha, deci nu raspunzi…Stii, ma asteptam sa te vad plangand. Asa ai fost mereu. Nu puteai si nici nu poti sa infrunti viata. Versi doar lacrimi cersind parca mila altora, atat de jalnic! Te-am urat mereu, ma dezgusti prin caracterul tau, dar stilul de fraiera inocenta imi aducea beneficii in fata alora de la orfelinat. Esti un nimic inutil si asta vei ramane. Toti se vor satura de tine deoarece esti obositor ca un copil mic ce plange din orice. Patetic!
Si zicand asta pleca, lasandu-ma ca izbit de tren. Niciodata nu plansesem pentru mila altora. Asa am fost mereu: slab, retras, naiv, influentabil, dar capabil sa judec tot ce este in jurul meu. Nu cred ca exista sentiment mai groaznic fata de ce simteam acum. Totusi blondina imi oferise o idee. Eu nu-i acordasem lui Isamu prilejul de a explica. Doream sa aflu de ce, iar el era clar cel care trebuia sa explice. Daca aveam sa sufar, macar sa stiu ca am un motiv concret, care sa ma faca sa inteleg.
M-am ridicat de pe suprafata metalica si am luat-o cu pasi marunti inspre casa lui Isamu. Reusisem sa retin adresa, desii am mers cu masina de fiecare data.
Cand am ajuns in fata portii, simteam un nod in gat, iar inima ma durea. Nu puteam sa le permit lacrimilor sa cada! Nu aici si nu acum!
Spre uimirea mea poarta nu avea nicio sonerie, ba chiar era deschisa. Ma simteam ciudat sa calc proprietatea cuiva, fara voia acestuia, insa am pasit pe aleea betonata ajungand inaintea usii. Am apsat soneria de doua ori asteptand un raspuns, ce nu a intarziat.
Cand usa se deschise imi aparu imaginea lui Isamu ce parea ca plansese. Nu credeam sa-l vad vreodata asa. Privirea ii era pierduta, ochii umflati, iar fata usor palida. Nu putea sa arate asa decat daca plansese in tot timpul asta. Inima parca-mi era prinsa intr-o menghina, iar la vederea lui toate sentimentele ma rascoleau. Incercam din rasputeri sa-mi pastrez calmul, fapt imposibil, si sa am un ton rece atunci cand vorbesc.
-Buna si scuza-ma de deranj. Stiu ca nu te-am lasat sa explici, asa ca doresc sa aud ceea ce ai de zis. Asta daca vrei sa spui ceva.
Privirea lui a fost strabatuta de doua sentimente: bucuria pentru faptul ca doream sa-l ascult si tristete deoarece ii vorbeam pe acel ton. Si pentru mine era un chin, insa daca doream sa schimb tonul cu siguranta plangeam.
-Intra, te rog si da-mi posibilitatea sa-ti vorbesc.
L-am urmat in sufragerie, unde m-am asezat pe canapeaua pe care statusem si in ziua cand ma facuse al sau. Doar amintirea aceea insemna un alt cutit in inima. S-a asezat pe fotoliul de langa canapea si si-a fixat ochii intr-ai mei. Acum era acum. Speram c-o sa reusesc sa-mi mentin o privire rece, fara sa schitez nimic in plus, indiferent de ce ar zice.
-Blondina se numeste Hitomi si la fel ca satenul a carui nume este Ken sunt doua cunostinte ca sa le zic asa. Spune, te rog.
-Cand s-a auzit clanta usii, Hitomi aia a sarit pe mine. Nu stiu de ce, insa eu nu aveam nicio intentie sa o sarut. Crede-ma, Akira! Iti spun adevarul. Jur!
Inima ma rasccolea groaznic de tare. Mi-am intors fulgerator privirea deoarece lacrimile isi facura aparitia. Nu mai puteam sa vorbesc normal, insa ma strduiam:
-Mi-as dori sa te cred si o voi face. Sper sa nu regret sau sa ma doara alegerea facuta.
Chipul sau se lumina si se apropie de mine cuprinzandu-mi chipul in palmele sale calde.
-Nu vei regret. Iti promit. Te iubesc, Akira!
Isi uni buzele cu ale mele, permitandu-mi sa-i simt dulceata fina. Am lasat lacrimile sa-mi cada liber, simtind cum inima se elibereaza de orice greutate.
Lipsa de aer a interupt sarutul, acum privindu-ne in ochi. Mainile lui imi stersera lacrimile ce-mi scaldara obrajii. Doream sa-i spun ceea ce simt si puteam profita de moment pentru a-i spune.
-Isamu… Eu… Te iubesc!
Devenisem mai rosu ca focul, insa nu ma ascundeam. Eram sincer si doream sa stie acest lucru. Tremuram usor din cauza emotiilor ce ma stapaneau.
Isamu ma cuprinse in brate strangandu-ma puternic. L-am cuprins si eu in brate simtind cum inima doarea sa ma lase in urma galopului sau.
-Nu stii cat de fericit ma faci cand o spui. Ingerul meu, nu vreau sa te mai fac sa suferi vreodata.
Valuri calde urcara in obrajii mei inrosindu-i si mai puternic.
-Ma mir ca nu ai intrebat nimic de Hitomi sau Ken.
-Stiu ca te dor amintirile sau cel putin asta am observat. Nu vreau sa te fac sa suferi redeschizandu-ti ranile sufletesti. Cand vei putea imi vei povesti, insa nu vreau sa treci prin ce ai trecut si pana acum.
-E in regula. Iti pot spune.
M-am desprins din bratele sale calde continuand sa-i privesc chipul ce exprima bucuria lui ca eu eram acolo.
-Hitomi, Ken si cu mine am fost la un orfelinat, ce astazi este desfiintat, inca de mici. Ne intelegeam foarte bine, iar increderea in celalalt era ceea ce ne caracteriza. Apoi, cand implineam cincisprezece ani, cu o zi inainte de a fi adoptat Ken a incercat sa ma violeze, insa nu a reusit. Hitomi il oprise atunci si m-a facut sa cred ca-mi vrea binele. A urmat apoi plecarea mea, iar lucrurile sunt precum le stii adica cei doi sunt impotriva a tot ceea ce reprezint, dar sincer nu stiu ce le-am facut.
Priveam pentru putin in gol. Ma durea sa resimt tradarea, insa vroiam ca el sa stie totul despre mine.
-Stii, mi s-a spus ca sunt stresant si obositor plangand tot timpul…
Isamu imi cuprinse barbia cu doua degete si imi indrepta privirea catre el.
-Cine a spus asa nu te intelege si nici nu o va face. Obositor? Stresant? Cred ca cel sau cea care ti-a spus-o a luat droguri inainte. Shiro tu esti un inger si crede-ma ca nu ai sa mai scapi vreodata de mine. De ce? Pentru simplul fapt ca te iubesc.
Pictures:
Akira:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590.../51959.jpg
Isamu:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590...561928.jpg
Hitomi:
http://i1117.photobucket.com/albums/k590...1983-1.jpg
Capitolul 11 – Crede!
Fugeam pe scari simtind cum urgia ma stapanea. Nu-mi puteam opri lacrimile sarate, iar durerea din piept era ucigatoare. Imi venea sa urlu cat ma tineau plamanii, dar nu eram sigur ca voi reusi sa ma eliberez de apasarea asupra sufletului meu in acest fel.
M-am oprit la parter in fata usilor de la iesire simtind cum mainile calde ale cuiva ma cuprind, iar spatele imi este lipit de pieptul persoanei ce ma imbratisase. In mai putin de o secunda constatasem ca acea persoana este Isamu, ceea ce ma facu sa ma zbat pentru a pleca din imbratisarea sa, insa stransoarea era mult prea puternica asa ca am renuntat.
-Akira, te rog asculta-ma pentru putin, doar…
-Lasa-ma! Nu vreau sa aud nimic din partea ta!
Cat de mult ma durea ca trebuia sa urlu la el. Increderea mea se sparsese, eu constatand ca “a crede†in cineva este imposibil – toti te vor trada indiferent de cine sunt. Experienta cu Hitomi trebuia sa-mi fie invatatura de minte, dar se pare ca mie mai imi trebuise o demonstratie a “injunghierii pe la spate†ca sa inteleg in ce lume traiesc si ca soarta chiar ma vroia distrus.
-Shiro, te implor! Doar cinci minute ca sa…
-Termina! Si ti-am spus sa ma eliberezi!
Nu aveam de gand sa-l las sa duca la capat nicio propozitie. Doream sa ma desprind din bratele lui si sa ajung in camera mea, un loc in care puteam sa sufar in singuratate asa cum facusem mereu. Profitand de faptul ca Isamu a dorit sa ma faca sa-l privesc in ochi, am reusit sa scap si am luat-o la fuga iesind pe poarta masinilor a cladirii Yumeda, ce tocmai se inchidea. Astfel am obtinut un avantaj de zece minute deoarece atat ii lua lui ca sa ajunga la intrarea elevilor din partea cealalta a curtii.
Am ajuns acasa si am intrat in casa cu viteza luminii, asigurandu-ma ca incui usa de la intrare. Data trecuta ma pomenisem cu el in camera mea, iar acum cu siguranta nu aveam nevoie de Isamu ca vizitator.
M-am aruncat pe patul camerei mele varsand lacrimi amare ce se asterneau pe perna moale scaldand-o. Am plans ore in sir, pana ce ochii mi s-au umflat si inrosit. Hotarasem sa ies in parcul vechi de langa orfelinatul in care am fost ce astazi este desfiintat din lipsa de fonduri.
Mergeam cu pasi apasati si cu privirea atintita spre cimentul rece la fel ca sufletul meu ce ma durea enorm. Nu intelegeam de ce naivitatea a trebuit sa fie mereu caracteristica mie. De ce eu? De ce azi? De ce asa? Intrebari la care nu am un raspuns si simt ca doare cu adevarat deoarece cel pe care il iubesc enorm ma considera doar o aventura, o jucarie inutila.
M-am asezat pe leaganul de metal ce distruse tacerea sumbra cu un usor scartait. Niciun copil nu se mai juca azi aici, acest loc fiind cunoscut doar de vechii "locuitori" ai orfelinatului.
Pasii altcuiva ce ajunsera langa mine imi atrasera atentia. Spre surprinderea mea Hitomi era cea care ajunsese langa mine. Parul ii era ravasit, incalcit, iar hainele nu-i erau aranjate, pe deasupra mirosea a alcool, aratand de parca se si drogase. Nu cred ca a trecut mai mult de o ora de cand era acolo, impreuna cu Isamu.
-Nu credeam ca am sa te vad aici, Aki-kun. Vrei cumva sa retrezesti amintiri? Poate ti-e dor de Ken… Sau de zilele cand credeai ca totul e roz si ce zboara se mananca.Pardon! Crezi si azi asa ceva!
Vocea ei era batjocoritoare, vrand parca sa rasuceasca cutitul in rana adanca a sufletului meu.
-Aha, deci nu raspunzi…Stii, ma asteptam sa te vad plangand. Asa ai fost mereu. Nu puteai si nici nu poti sa infrunti viata. Versi doar lacrimi cersind parca mila altora, atat de jalnic! Te-am urat mereu, ma dezgusti prin caracterul tau, dar stilul de fraiera inocenta imi aducea beneficii in fata alora de la orfelinat. Esti un nimic inutil si asta vei ramane. Toti se vor satura de tine deoarece esti obositor ca un copil mic ce plange din orice. Patetic!
Si zicand asta pleca, lasandu-ma ca izbit de tren. Niciodata nu plansesem pentru mila altora. Asa am fost mereu: slab, retras, naiv, influentabil, dar capabil sa judec tot ce este in jurul meu. Nu cred ca exista sentiment mai groaznic fata de ce simteam acum. Totusi blondina imi oferise o idee. Eu nu-i acordasem lui Isamu prilejul de a explica. Doream sa aflu de ce, iar el era clar cel care trebuia sa explice. Daca aveam sa sufar, macar sa stiu ca am un motiv concret, care sa ma faca sa inteleg.
M-am ridicat de pe suprafata metalica si am luat-o cu pasi marunti inspre casa lui Isamu. Reusisem sa retin adresa, desii am mers cu masina de fiecare data.
Cand am ajuns in fata portii, simteam un nod in gat, iar inima ma durea. Nu puteam sa le permit lacrimilor sa cada! Nu aici si nu acum!
Spre uimirea mea poarta nu avea nicio sonerie, ba chiar era deschisa. Ma simteam ciudat sa calc proprietatea cuiva, fara voia acestuia, insa am pasit pe aleea betonata ajungand inaintea usii. Am apsat soneria de doua ori asteptand un raspuns, ce nu a intarziat.
Cand usa se deschise imi aparu imaginea lui Isamu ce parea ca plansese. Nu credeam sa-l vad vreodata asa. Privirea ii era pierduta, ochii umflati, iar fata usor palida. Nu putea sa arate asa decat daca plansese in tot timpul asta. Inima parca-mi era prinsa intr-o menghina, iar la vederea lui toate sentimentele ma rascoleau. Incercam din rasputeri sa-mi pastrez calmul, fapt imposibil, si sa am un ton rece atunci cand vorbesc.
-Buna si scuza-ma de deranj. Stiu ca nu te-am lasat sa explici, asa ca doresc sa aud ceea ce ai de zis. Asta daca vrei sa spui ceva.
Privirea lui a fost strabatuta de doua sentimente: bucuria pentru faptul ca doream sa-l ascult si tristete deoarece ii vorbeam pe acel ton. Si pentru mine era un chin, insa daca doream sa schimb tonul cu siguranta plangeam.
-Intra, te rog si da-mi posibilitatea sa-ti vorbesc.
L-am urmat in sufragerie, unde m-am asezat pe canapeaua pe care statusem si in ziua cand ma facuse al sau. Doar amintirea aceea insemna un alt cutit in inima. S-a asezat pe fotoliul de langa canapea si si-a fixat ochii intr-ai mei. Acum era acum. Speram c-o sa reusesc sa-mi mentin o privire rece, fara sa schitez nimic in plus, indiferent de ce ar zice.
-Blondina se numeste Hitomi si la fel ca satenul a carui nume este Ken sunt doua cunostinte ca sa le zic asa. Spune, te rog.
-Cand s-a auzit clanta usii, Hitomi aia a sarit pe mine. Nu stiu de ce, insa eu nu aveam nicio intentie sa o sarut. Crede-ma, Akira! Iti spun adevarul. Jur!
Inima ma rasccolea groaznic de tare. Mi-am intors fulgerator privirea deoarece lacrimile isi facura aparitia. Nu mai puteam sa vorbesc normal, insa ma strduiam:
-Mi-as dori sa te cred si o voi face. Sper sa nu regret sau sa ma doara alegerea facuta.
Chipul sau se lumina si se apropie de mine cuprinzandu-mi chipul in palmele sale calde.
-Nu vei regret. Iti promit. Te iubesc, Akira!
Isi uni buzele cu ale mele, permitandu-mi sa-i simt dulceata fina. Am lasat lacrimile sa-mi cada liber, simtind cum inima se elibereaza de orice greutate.
Lipsa de aer a interupt sarutul, acum privindu-ne in ochi. Mainile lui imi stersera lacrimile ce-mi scaldara obrajii. Doream sa-i spun ceea ce simt si puteam profita de moment pentru a-i spune.
-Isamu… Eu… Te iubesc!
Devenisem mai rosu ca focul, insa nu ma ascundeam. Eram sincer si doream sa stie acest lucru. Tremuram usor din cauza emotiilor ce ma stapaneau.
Isamu ma cuprinse in brate strangandu-ma puternic. L-am cuprins si eu in brate simtind cum inima doarea sa ma lase in urma galopului sau.
-Nu stii cat de fericit ma faci cand o spui. Ingerul meu, nu vreau sa te mai fac sa suferi vreodata.
Valuri calde urcara in obrajii mei inrosindu-i si mai puternic.
-Ma mir ca nu ai intrebat nimic de Hitomi sau Ken.
-Stiu ca te dor amintirile sau cel putin asta am observat. Nu vreau sa te fac sa suferi redeschizandu-ti ranile sufletesti. Cand vei putea imi vei povesti, insa nu vreau sa treci prin ce ai trecut si pana acum.
-E in regula. Iti pot spune.
M-am desprins din bratele sale calde continuand sa-i privesc chipul ce exprima bucuria lui ca eu eram acolo.
-Hitomi, Ken si cu mine am fost la un orfelinat, ce astazi este desfiintat, inca de mici. Ne intelegeam foarte bine, iar increderea in celalalt era ceea ce ne caracteriza. Apoi, cand implineam cincisprezece ani, cu o zi inainte de a fi adoptat Ken a incercat sa ma violeze, insa nu a reusit. Hitomi il oprise atunci si m-a facut sa cred ca-mi vrea binele. A urmat apoi plecarea mea, iar lucrurile sunt precum le stii adica cei doi sunt impotriva a tot ceea ce reprezint, dar sincer nu stiu ce le-am facut.
Priveam pentru putin in gol. Ma durea sa resimt tradarea, insa vroiam ca el sa stie totul despre mine.
-Stii, mi s-a spus ca sunt stresant si obositor plangand tot timpul…
Isamu imi cuprinse barbia cu doua degete si imi indrepta privirea catre el.
-Cine a spus asa nu te intelege si nici nu o va face. Obositor? Stresant? Cred ca cel sau cea care ti-a spus-o a luat droguri inainte. Shiro tu esti un inger si crede-ma ca nu ai sa mai scapi vreodata de mine. De ce? Pentru simplul fapt ca te iubesc.