The Demon's Paradise [yaoi]

[Yaoi Queen]

Cam mult dialog, dar totusi va fi mai putin pe parcurs :P

Capitolul 3: Picatura ce-a umplut paharul

Atat de mult... atat de mult as vrea sa taca baiatul asta odata din gura, incat cred ca i-as indesa toata mancarea pe care i-a aduso servitoarea pe gat. Acum sta pe pat, holbandu-se la mancare si vorbind non-stop, incercand sa ma faca sa-l ascult, insa eu imi fumez linistit tigarea langa fereastra, privind spre gradina cea mare din fata casei...
-Auzi aici! Dar ce fel de mancare e asta? Instant…gata in cinci minute? Iti bati joc de mine? E o porcarie chestia asta. Asa ceva sa dati la caini! Spune el, reusind sa-mi atraga atentia si sa ma enerveze si mai mult.
-Stii ce? Daca nu iti place, poti lafel de bine sa te duci sa-ti gatesti singur, dar avand in vedere starea in care esti, nu prea cred ca ai putea. Asa ca taci odata din trancanitoarea aia de gura si mananca, sau altceva nu primesti! Spun eu iritat la culme, abtinandu-ma sa nu il strang de gat.
-Zgarcitule! Vrei sa ma lasi sa mor de foame, nu? Asta vrei! Imi reproseaza el, punandu-si mainile in san.
-Da, omule! Asta vreau! Ai de gand sa mananci sau vrei sa devii anorexic?! Strig eu devenind si mai nervos pe atitudinea lui complet iritanta.
In sfarsit tace si incepe sa manance, si chiar daca zicea ca nu-i place, vad ca o mananca cu o pofta deosebit de mare. Am impresia ca baiatul are o problema… una mare cu capul. Ma asez din nou pe fotoliu, stingandu-mi tigarea in scrumiera, si aprinzandu-mi apoi alta… Si de cum incep sa ma linistesc, il aud din nou…
-Nu mai fuma! Face rau persoanelor din jur, adica mie! De tine nu ma intereseaza. Sper ca ai plamanii negri!
-Plamanii mei pot fi negri, dar la tine creierul e negru! Nici nu stiu cat ti-a mai ramas din el, neuronule…
Ma ridic de pe fotoliu, si ma apropiu de patul lui, aplecandu-ma spre el si suflandu-i tot fumul inhalat pe chip. Incepe sa tuseasca si sa-i curga lacrimile, injurandu-ma in acelasi timp, desi nu inteleg mare lucru din ce spune. Ma indepartez de el, si atunci intra Alex pe usa, vrand sa-mi spuna ceva, insa de indata ce Mark l-a vazut, parca au intrat toti demonii in el.
-Jigodie imputita! Javra ordinara! Jegule ce esti tu! Iesi afara! striga Mark, incepand sa arunce in el, cu tot ce prinde la mana: pahar cu apa, castronul cu supa, lingura, painea, tava, perne, si asa mai departe, pana cand a ramas fara „munitie” iar Alex fara energie de la atata ferit de lucruri… Vazand ca s-a terminat „razboiul”, il iau pe Alex de brat si iesim afara din camera.
-Care-i problema prietenului tau? intreb eu, continuand sa-mi fumez tigarea. Are mai multe fite si impresii decat un grup de fete de liceu.
-Da, stiu, Asa e cu toata lumea… si cu mine a fost la inceput, cel putin pana mi-am dat seama cum pot sa-l potolesc, replica el, facandu-ma mai interesat. Se rusineaza foarte repede, si in momentul ala, e ca un ingeras, continua Alex, facandu-ma sa pufnesc in ras.
-Asta? Sa se rusineze? Ai si tu probleme? In fine, hai sa intram inapoi ca inca i se aude gura.
-Ce fel de casa ii asta? Spital de nebuni? Numai handicapati sunt pe aici, iar voi doi sunteti primii ajunsi! rosteste Mark imbufnat si suparat, din nou reusind sa ma scoata din sarite, insa de cum incerc sa-i comentez inapoi, imi taie vorba. Taci dracului din gura! De ce m-ati adus aici?! Mai bine muream naibii decat sa va vad fetele! Sef si angajat pe dracu’. Un hidos si un scav imputit mai degraba!
Ultima picatura! Mi-a ajuns pana peste cap! Scot pistolul de la spate si-l indrept spre baiat, pregatindu-ma sa trag, insa intervine Alex, prinzandu-mi bratul si fortandu-ma sa-l las jos.
-Stai sefu’! Nu e nevoie sa il omori, imi spune el, soptindu-mi apoi: ti-am spus care e solutia mai usoara.
-Tu glumesti? Acum il omor! Nu-l pot suporta inca o secunda, spun eu nervos, privindu-l pe Mark, care tace si ne priveste plictisit.
-Faci cum vrei, sefu’, dar eu plec, ca e deja tarziu. Noapte buna.
Spunand astea, pleaca din casa, lasandu-ma cu nenorocitul asta guraliv si insuportabil. Il privesc pentru o secunda, si ii spun ca ar trebui sa se potoleasca, insa imi raspunde lafel de tupeist ca inainte cu un foarte respectuos „Du-te dracu’ ”. Trag aer adanc in piept, pun pistolul pe fotoliu, si decid ca ar trebui sa incerc metoda lui Alex, desi nu cred ca va avea succes. Ma apropiu incet de patul lui si il intind pe suprafata moale, punandu-ma deasupra lui, sprijinindu-ma in pumni.
-De ce vorbesti asa cu mine? Eu te-am ajutat, ii spun eu, aproape soptind.
Ma priveste socat, si cand credeam ca incepe sa ma injure, defapt se inroseste in obraji, si isi fereste privirea de a mea, incercand sa vorbeasca, insa nu reuseste decat sa se balbaie in incercarea de a spune ceva.
-N…nu… eu… nu, adica asa vo…vorbesc eu… N-a… n-am vrut sa te supar… Te..te rog, lasa-ma, reuseste el sa spuna cu chiu, cu vai, nu stiu daca de frica sau de rusine, insa ma face sa zambesc in sinea mea, cand imi amintesc cu cat tupeu imi vorbea inainte si acum se balbaie in cel mai mare hal …
Acum ca pot sa il studiez mai bine, si cu o atitudine ca asta de acum, mi se pare oarecum dragut… dar tot un pusti razgaiat si iritant ramane! Daca i-as putea pune lacat la gura, as face-o fara sa mai gandesc o secunda, desi as prefera sa-l aud balbaindu-se decat sa arunce cuvinte prostesti la nimereala. Fara sa-mi dau seama, am ajuns foarte aproape de chipul lui, de buzele sale… Sincer sa fiu, imi vine sa il sarut, ppentru ca pare apetisant…
„Heh, dar ce prostii imi debiteaza si mintea. Abia l-am scos din spital dupa viol” gandesc eu, ridicandu-ma repede de pe Mark, si ies din camera insa nu inainte sa-i spun un „Noapte buna”.



Au inebunit cu totii… mai intai Alex, acum Daemon asta, care se crede extrem de important. De abia astept sa plec din casa asta care imi aduce numai ghinion. Sper ca pana maine o sa pot fi ca toti oamenii normali! Inca sunt intins pe pat, insa ma asez mai bine, cu capul pe perna, inchizand ochii in speranta ca o sa ador repede si fara alte ganduri… Dar nu inteleg de ce imi apar ochii lui Daemon in minte…
„Privirea aceea e…” insa inainte sa imi continui propriul gand, ma opresc singur dand negativ din cap si ingropandu-mi capul in perna cea moale.

* * * * *
Ochii mei se deschid cu greu, fiind obligati de razele puternice ale soare lui ce patrund prin perdeaua alba a camerei, indemnandu-ma sa ma trezesc. Ma ridic in picioare, insa cand vreau sa merg la baie, constat ca nu sunt la mine acasa. Asa e… Casa lui Daemon, seful nenorocitului de Alex. Dar ma simt excelent, nu ma mai doare trupul si pot sa stau in picioare.
"Trebuie sa plec de aici" cuget eu, indreptandu-ma spre usa camerei, care din pacate e incuiata, asa ca incep sa strig sa mi se deschida, si nu dureaza mult, pana vocea mea e auzita, pentru ca cineva tocmai a descuiat-o intrand in camera.
-Deamon? Asculta, vreau sa ma duc acasa, asa ca lasa-ma sa plec! Spun eu sigur pe mine.
-Si vrei sa pleci asa, inteligentule? Ma intreaba el, studiindu-ma din cap pana in picioare. Nu e vorba ca iti sta rau, din contra. Dar nu poti merge asa pe strada, continua apoi trecandu-si un deget peste buze si oprindu-si privirea undeva in partea de jos a corpului meu. Nu inteleg ce vrea sa zica, asa ca ma uit in jos si doar acum realizez ca nu port pantaloni, ci doar o pereche de boxeri si un tricou nu foarte lung, albastru, deoarece am uitat ca mi-am format prostul obicei de a dormi fara pantaloni pe mine.
-Am sa-ti aduc o pereche de pantaloni, desi sincer sa fiu nu ai nevoie de ei, spune Daemon, uitandu-se spre picioarele mele, care dupa parerea mea nu seamana cu cele a unei femei, dar nu arata nici puternice si paroase ca a unui "macho".
Dupa ce se intoarce cu pantalonii, eu ii imbrac, apoi de parca nu mi-ar fi ajuns un singur dobitoc, a venit si al doilea, acela fiind Alex, care intra in camera si imi zambeste de parca nu s-ar fi intamplat nimic in urma cu o zi.
-Jigodie ce esti! Cum poti sa mai dai ochii cu mine dupa ce mi-ai facut? Impocritule! Spun eu, ridicand tonul vocii din ce in ce mai mult, luand o perna si aruncand-o in el, apropiindu-ma apoi rapid vrand sa-l lovesc, insa mana imi este prinsa de incheietura si stransa puternic de catre Alex.
-Asculta aici, iubire. La mine nu ridici mana, cu atat mai putin nu ma lovesti. Daca vrei ceva cu mine, ma suni si "vorbim" in privat, daca intelegi ce vreau sa spun, imi zice el calmn, prinzandu-ma apoi de barbie. Oricum, ar fi un mare pacat sa irosesc o frumusete ca tine. Si apropo, corpul tau el nemaipomenit... M-am simtit excelent avandu-te in bratele mele si auzindu-ti tipetele si strigatele de durere.
Spunand astea, se apleaca asupra chipului meu, acaparandu-mi buzele intr-un sarut violent, insa pe care eu l-am incheiat, muscandu-l de buza inferioara, eliberandu-mi mana din stransoarea lui si ma indepartez de el cat de mult posibil.
-Esti un nenorocit si nimic mai mult! Mi-e scarba de tine! Strig eu, stergandu-mi buzele cu dosul palmii si incercand sa-mi tin lacrimile in frau, deoarece in mintea mea incepe sa ruleze acel film in care doar tipetele mele se aud, iar Alex moare de placere, avandu-mi trupul doar pentru el...
Isi sterge urma de sange pe pe buze cu pana, apoi de parca nu s-ar fi intamplat nimic, incepe sa vorbeasca cu Daemon, despre cine stie ce afaceri. Intru in baie, nevrand sa-i mai ascult si ma sprijin de chiuveta privindu-mi reflexia in oglinda cea mare, iar lacrimile care inainte reuseam sa le retin, acum se preling pe obrajii mei calzi, disparand la contactul cu mainile mele. Imi sterg fiecare lacrima vrand sa le opresc din a face aparitia pe chipul meu, insa imaginile din capul meu nu inceteaza sa ma chinuie...
„Sunt… un idiot.” cuget eu, cazand in genunchi pe gresia rece si acoperindu-mi chipul cu ambele maini…